ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1925/2019

HOTĂRÂRE

24.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1925/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Decizia nr. 1925

Ședința publică din data de 24 octombrie 2019

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2019 reclamantul Tribunalul Vâlcea a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la: plata sumei de 47.527 RON, reprezentând contravaloare concedii și indemnizații plătite de Tribunalul Vâlcea asiguraților și nerecuperate, sumă solicitată prin cererile 35162, 35163, 35164/17.10.2011 și 20569/12.08.2014; plata dobânzii legale de la data depunerii cererii de restituire și până la data restituirii efective a sumelor de bani solicitate; plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 77 din norma de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005, art. 38 alin. (1) și (2) și art. 52 din O.U.G. nr. 158/20005 cu modificările și completările ulterioare, art. 194 C. proc. civ.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate, iar pe cale de excepție, a invocat necompetența funcțională a secției a ll-a Civilă a Tribunalului Dâmbovița.

În conformitate cu dispozițiile art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 cu modificările și completările ulterioare, privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate litigiile care au ca obiect modul de calcul și de plată a indemnizațiilor prevăzute de ordonanța de urgență se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit jurisdicției asigurărilor sociale.

La termenul de judecată din data de 13.05.2019, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul soluționării excepțiilor necompetenței teritoriale și funcționale, a reținut următoarele:

Raportat la obiectul cererii cu care a fost învestită instanța, respectiv obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea la plata către reclamantul Tribunalul Vâlcea a unei sume de bani reprezentând contravaloare concedii și indemnizații plătite asiguraților de reclamant, în calitate de angajator, și nerecuperate, precum și la plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, având în vedere temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 38 alin. (1) și (2) și art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 și față de prevederile art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate conform cărora "Litigiile care au ca obiect modul de calcul și de plată a indemnizațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit jurisdicției asigurărilor sociale", văzând și prevederile art. 152 și 154 din Legea 263/2010, concluzionează că din punct de vede funcțional, prezenta cauză este de competența unei secții specializate în soluționarea litigiilor privind asigurările sociale.

Din punct de vedere teritorial, văzând prevederile art. 152 și 154 din Legea 263/2010 (Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale si curți de apel; Cererile îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței in a cărei raza teritoriala își are domiciliul ori sediul reclamantul) precum și împrejurarea că art. 127 C. proc. civ. nu este aplicabil, întrucât reclamantul nu este un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier care are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea.

Pentru aceste motive, prin sentința nr. 534 din 13 mai 2019 a fost admise excepțiile necompetenței teritoriale și funcționale a Tribunalului Dâmbovița si s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea tribunalului de la sediul reclamantului, respectiv Tribunalul Vâlcea.

Ca urmare a acestei măsuri dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 3 iunie 2019 sub nr. x/2019.

Verificând competența din punct de vedere general, material și teritorial, potrivit art. 131 C. proc. civ., instanta a reținut următoarele:

Dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 127 C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În cazurile de competență alternativă (facultativă), alegerea între mai multe instanțe deopotrivă deopotrivă competente revine reclamantului (art. 116 C. proc. civ.).

După ce a făcut această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, deoarece instanța pe care a sesizat-o este competentă să soluționeze pricina, iar pârâtul nu ar putea să ceară declinarea competenței, și nici instanța nu ar putea să o dispună din oficiu.

În cauză, Tribunalul Vâlcea- reclamant, în raport de dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2)

a ales Tribunalul Dâmbovița, întrucât avea posibilitatea să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Tribunalul Dâmbovița se află în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată cu Curtea de Apel Pitești în a cărei circumscripție se află Tribunalul Vîlcea.

Deși, reclamantul nu este un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier care are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitate în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., adică și în situația în care, calitatea de reclamant o are o instanță, în cauză Tribunalul Vîlcea, acesta are posibilitatea să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află, instanța aleasă să soluționeze pricina a fost Tribunalul Dâmbovița, care este instanța competentă.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 534 din 13 mai 2019 a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

A constatat că există conflict de competență negativ între Tribunalul Dâmbovița si Tribunalul Vâlcea.

A suspendat judecarea cauzei și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație si Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție constatând că în cauză există un conflict negativ de competență între cele două instanțe care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I Civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată vizează obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea la plata sumei de 47.527 RON, reprezentând contravaloare concedii și indemnizații plătite de Tribunalul Vâlcea asiguraților și nerecuperate.

Litigiul de față face parte din categoria celor date de lege în competența jurisdicției muncii, având în vedere temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv art. 38 alin. (1) și (2) și art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 și față de prevederile art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Investită cu soluționarea excepției de necompetență funcțională, Tribunalul Dâmbovița a reținut în mod corect că din punct de vedere funcțional, în raport de dispozițiile art. 152 și art. 154 din Legea nr. 263/2010 prezenta cauză este de competența unei secții specializate în soluționarea litigiilor privind asigurările sociale.

Prima instanță investită cu soluționarea cauzei a reținut că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile, întrucât reclamantul nu face parte din categoria persoanelor la care se referă art. 127 C. proc. civ., și anume: judecători, procurori, asistenți judiciari, grefieri sau instanță de judecată, aplicând dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului de la sediul reclamantului.

Se reține că art. 127 alin. (1), (2), (3) C. proc. civ. reglementează competența facultativă în cauzele în care reclamantul/pârâtul are calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar, grefier.

Astfel, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Art. 127 alin. (2)

C. proc. civ. prevede că " dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz".

Trebuie menționat că prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1074/18.12.2018, a fost modificată și completată Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., inclusiv dispozițiile art. 127 C. proc. civ., atât în ceea ce privește conținutul alineatelor existente, cât și în sensul adăugării unui nou alineat -2

Acțiunea dedusă judecății a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 26 septembrie 2019, ulterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, în cauză rezultând că sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ. în formă modificată.

Tribunalul Vâlcea, ca "instanță de judecată" în sensul art. 127 C. proc. civ., figurează în proces în calitate de reclamant și prin urmare, se pune în discuție incidența alin. (1) al textului de lege aplicabile în cazul în care o instanță de judecată ar avea calitatea de reclamant.

Aplicarea "în mod corespunzător" a prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. în ipoteza în care cererea de chemare în judecată este formulată de o instanță de judecată determină următorul conținut normativ al art. 127 alin. (2)

) C. proc. civ.:

În cazul cererii formulată de o instanță de judecată care ar fi de competența acestei instanțe de judecată sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

După cum se observă, norma reglementează un drept de opțiune al părții reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanțe de judecată, fie chiar la instanța respectivă (aplicând regula generală în materie de competență), fie la o altă instanță din raza unei curți de apel învecinate.

Așadar, dreptul de opțiune aparține, în mod exclusiv, părții reclamante, iar nu și părții pârâte sau instanței din oficiu care, prin urmare, nu poate reclama pe calea excepției de necompetență opțiunea procesuală manifestată de partea reclamantă (eventuala schimbare a competenței s-ar putea obține pe calea unui alt mecanism, și anume, cererea de strămutare).

În cauză, Tribunalul Vâlcea- reclamant, în raport de dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2)

Tribunalul Dâmbovița se află în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată cu Curtea de Apel Pitești în a cărei circumscripție se află Tribunalul Vîlcea.

În considerarea celor arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 127 alin. (2)

raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dambovița, secția I Civilă.