ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 665/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, prin decizia civilă nr. 661, pronunțată la data de 07 septembrie 2016, în dosarul nr. x/2016, a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea A., împotriva deciziei civile nr. 280 din 21.03.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/2014.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea A., solicitând admiterea recursului și anularea deciziei recurate.

Față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., luând în examinare excepția de inadmisibilitate a recursului invocată din oficiu, conform art. 483 alin. (1), coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ. și art. 508 alin. (4) Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual- civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că, obiect al recursului poate fi o hotărâre dată în apel sau o hotărâre dată fără drept de apel, iar nu o hotărâre pronunțată, la rândul ei, într-un alt recurs exercitat de aceeași parte, admisibilitatea căii extraordinare de atac a recursului, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ, examinându-se restrictiv, în raport cu hotărârile prevăzute de art. 483 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri definitive: 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) Noul C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.".

Aceasta înseamnă că, în cazul în care contestația în anulare s-a judecat de către o instanță de recurs, hotărârea dată în contestație nu mai este susceptibilă de recurs, ea fiind definitivă.

Or, în speță, recurenta A. a declarat recurs împotriva unei decizii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva unei decizii pronunțate în recurs (decizia civilă nr. 280 din 21 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/2014), hotărâre care este definitivă, conform dispozițiilor art. 508 alin. (4) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ. și art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ.

În atari condiții, decizia Curții de Apel București nu era susceptibilă de a face obiectul unui recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reține inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurentă.

Or, în lipsa unei dispoziții derogatorii, hotărârea prin care a fost soluționată contestația în anulare împotriva unei hotărâri, prin care fusese respins, ca inadmisibil, recursul formulat de aceeași parte, nu poate fi atacată nici prin căile ordinare, și nici prin căile extraordinare de atac, recursul împotriva unei asemenea hotărâri fiind inadmisibil, întrucât, hotărârea recurată nu este din cea la care se referă textul art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Așa fiind, în speță, decizia dată în contestația în anulare nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii ordinare de atac fiind inadmisibilă.

Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre astfel pronunțată să fie supusă recursului, în alte condiții decât cele prevăzute în art. 483 C. proc. civ., situația în speță, soluțiile pronunțate sub aspect procedural ar da naștere unor situații juridice aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicție.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Se reține, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 661 din data de 07 septembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2017.