ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 266/2017

Ședința publică din data de 16 februarie 2017

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad la data de 18 mai 2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele B. S.A. și C., în calitate de lichidator al D. S.R.L., solicitând, în baza probelor ce se vor administra și a dispozițiilor art. 977-985 din vechiul C. civ., să se dispună înlăturarea variantei Anexei 4 intitulată "Garanții suplimentare la contractul de leasing", a celor două contracte de leasing financiar având nr. x și y, conform cărora ar fi garantat executarea contractelor în calitate de fidejusor în nume propriu și menținerea variantei Anexei nr. 4, intitulată "Garanții suplimentare la contractul de leasing", a celor două contracte de leasing financiar având nr. x și y, conform cărora S.C. D. S.R.L., având specificate sediul și atributele de identificare ale societății comerciale, aduce garanții suplimentare și este semnatara acestor anexe.

Pârâta B. S.A., prin întâmpinare, a solicitat în principal admiterea excepției necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Arad, admiterea excepției lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată și, pe cale de consecință, respingerea acesteia ca fiind lipsită de interes.

Pârâta a mai solicitat, în ipoteza în care instanța va trece peste excepția de la punctul 2, admiterea excepției inadmisibilității și, pe cale de consecință, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Judecătoria Arad, prin încheierea din 15 iunie 2015, a respins prin încheierea din Camera de Consiliu din 15 iunie 2015, cererea de reexaminare formulată de petenta A. în temeiul art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Judecătoria Arad, prin sentința nr. 5932 din 4 noiembrie 2015 admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Arad invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Arad.

În aprecierea caracterului evaluabil în bani a litigiului, instanța s-a raportat la decizia în interesul legii nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanță, prin care s-a stabilit că "sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare".

S-a reținut că prin acțiunea formulată, reclamanta a urmărit, în fapt, ca prin înlăturarea anexelor 4 la contractele de leasing, anexe de care se prevalează pârâta, să se constate inexistența dreptului pârâtei de a urmări reclamanta pentru sumele înscrise în biletele la ordin constituite ca și garanții, în total 597741.49 RON, ceea ce califică litigiul ca fiind unul evaluabil în bani.

Prin sentința civilă nr. 1285 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2015 s-a respins acțiunea civilă exercitată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. București și C.., în calitate de lichidator al S.C. D. S.R.L. Arad, având ca obiect pretenții.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantă A. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței instanței de fond și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanță și apel.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 388 din 11 mai 2016 a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.A. și S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva sentinței civile nr. 1285 din 17 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Arad, reținând, în esență, următoarele:

Împotriva acestei decizii a declarant recurs recurenta-reclamantă A. solicitând, în temeiul art. 493 C. proc. civ., să se constate admisibilitatea în principiu a acestuia, iar în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., să se dispună admiterea acestuia și casarea în tot a sentinței recurate, iar pe cale de consecință, să se procedeze la o nouă judecată, să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată, respectiv să se înlăture varianta Anexei nr. 4, intitulată "Garanții suplimentare la contractul de leasing", a celor două contracte de leasing financiar având nr. x și nr. y și menținerea variantei Anexei nr. 4, intitulată "Garanții suplimentare la contractul de leasing", a celor două contracte de leasing financiar având nr. x și nr. y.

Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acestea vizând, în esență, faptul că, în raport de temeiul de drept al acțiunii, de starea de fapt descrisă și sprijinită de înscrisurile depuse în probațiune, precum și de motivarea ce stabilește cu certitudine obiectul și interesul acțiunii deduse judecății, considerentele ce au stat la baza soluției de respingere a apelului, sunt străine și nu au nici o legătură cu obiectul prezentei acțiuni.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului motivat de faptul că valoarea litigiului de față, aflată sub pragul de 1.000.000 RON, nu situează hotărârea recurată în ipoteza legală prevăzută de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului care a fost comunicat părților.

Analizând recursul, Înalta Curte instituită în complet de filtru, constată că recursul este inadmisibil pentru motivele ce se vor arăta.

Întrucât pe calea acțiunii civile de față se tinde protejarea unui drept patrimonial, în evaluarea obiectului litigiului - ca și criteriu necesar și suficient pentru stabilirea atât a competenței materiale de soluționare în primă instanță cât și a căilor de atac ce pot fi exercitate - se va lua în calcul valoarea obiectului litigiului în materialitatea lui, pretenția sa concretă dar și dreptul subiectiv asupra bunului.

Aceste chestiuni au fost dezlegate, cu autoritate de lucru judecat, de către Judecătoria Arad care, atât prin încheierea din 15 iunie 2015 cât și prin sentința nr. 5932 din 4 noiembrie 2015, s-a pronunțat în mod definitiv asupra competenței materiale de soluționare a cauzei în primă instanță, analizată prin raportare la caracterul patrimonial, evaluabil în bani al litigiului, instanța reținând că reclamanta a solicitat prin acțiune să se constate inexistența dreptului pârâtei de a urmări reclamanta pentru sumele înscrise în biletele la ordin constituite ca și garanții, în sumă totală de 597 741,49 RON.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: "(1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

În cauză valoarea pretențiilor contestate este în sumă de 597 741,49 RON, această sumă reprezentând conversia în moneda națională, la data introducerii acțiunii, a sumei de 78 366,53 E, valoarea contractelor de leasing financiar nr. x - în valoare de 40 117,6 E - și y - în valoare de 38248,93 E, contracte considerate garanții suplimentare la contractual de leasing prin Anexa nr. 4, valoare a cărei înlăturare s-a solicitat prin acțiune.

Raportând datele speței la dispozițiile legale evocate se constată că în speță este vorba de o acțiune în pretenții, având caracter patrimonial, iar recursul este inadmisibil, întrucât valoarea pretențiilor contestate în prezentul litigiu se află sub plafonul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului, ceea ce nu atrage competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că este nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Aceasta întrucât potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor. ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, ceasta regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 388 din 11 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 februarie 2017.