ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 727/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12 martie 2014, sub nr. 1665/2/2014 reclamanta A. SA a chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Economiei, Guvernul României și Electrica Furnizare SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei să inițieze un proiect de hotărâre pe care Guvernul să-l aprobe, pentru anularea penalităților de întârziere energie electrică în sumă de 2.440.785 RON.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 222 din 30 ianuarie 2015 a respins acțiunea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Guvernul României, și Electrica Furnizare SA, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. SA, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material de către prima instanță, considerând că nu poate fi primită interpretarea potrivit căreia abrogarea O.U.G. nr. 57/2002 prin Legea nr. 242/2007, ar împiedica ducerea la îndeplinire a dispozițiilor convenției încheiate între părți, convenție care a preluat întocmai dispozițiile O.U.G. nr. 57/2002, inclusiv prevederea că scutirea de plată a penalităților se va concretiza prin emiterea unei hotărâri de guvern.

Instanța de fond a nesocotit disp. art. 2 din Legea nr. 242/2007, care stabilește că acele convenții încheiate în considerația O.U.G. nr. 57/2002, continuă să producă efecte juridice în condițiile în care au fost încheiate.

Modalitatea concretă de realizare a scutirii de plată a penalităților a fost reglementată de O.U.G. nr. 57/2002 și asumată de părți prin încheierea Convenției nr. 972 din 3 aprilie 2003, convenție ce conține aceleași dispoziții din O.U.G. nr. 57/2002 în ceea ce privește realizarea efectivă a scutirii la plată, respectiv după ce se face dovada respectării de către societate a termenelor de plată a facturilor curente de energie electrică pentru o perioadă de 7 ani, începând cu data încheierii convenției, dar nu altfel decât prin emiterea unei hotărâri de guvern.

În ipoteza în care norma juridică nouă stipulează drepturi câștigate sub norma juridică veche acestea se mențin în temeiul regulii potrivit căreia drepturile odată câștigate nu pot fi nesocotite pentru că altfel s-ar încălca principiul echității și justiției.

Prin nota de fundamentare a proiectului de lege pentru abrogarea O.U.G. nr. 57/2002 s-a prevăzut că abrogarea O.U.G. nr. 57/2002 nu aduce atingere retroactivității convențiilor încheiate, acestea producându-și efectele juridice atribuite fără a aduce atingere legislației aplicabile în materie de ajutor de stat.

În privința ajutorului de stat, din conținutul punctului de vedere emis de Consiliul Concurenței reiese că, în cazul în care hotărârea de guvern este doar un act care certifică respectarea obligațiilor stipulate în Convenția nr. 927 din 3 aprilie 2003 și legalizează plata unui ajutor, fără să se impună condiții suplimentare sau să fie acordată altă facilitate în afară de anularea la plată a penalităților în sumă de 2.440.485 RON, în legătură cu care statul și-a angajat răspunderea juridică în anul 2003, se consideră că ajutorul a fost dat în momentul semnării convenției și este vorba despre o măsură de ajutor care a fost acordată înainte de anul 2007 și care nu mai produce efecte după data aderării României la UE.

Recurenta-reclamantă critică hotărârea instanței de fond și din perspectiva precizării dacă, în cazul îndeplinirii obligației stipulate în convenție mai este necesar să se emită o hotărâre de guvern pentru îndeplinirea scopului final al convenției, respectiv ștergerea penalităților, drept ce nu a fost negat de intimații-pârâți.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 26 octombrie 2017 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 14 decembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Prin sentința recurată s-a reținut că reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată art. 20 din O.U.G. nr. 57/2002, raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 242/2007 și că art. 20 din O.U.G. nr. 57/2002 a fost abrogat expres prin disp. art. 1 din Legea nr. 242/2007.

A mai arătat prima instanță că, potrivit art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, abrogarea are efecte definitive, O.U.G. nr. 57/2002 nu mai poate fi invocată drept temei legal pentru promovarea unei hotărâri de guvern, iar art. 2 alin. (1) din Legea nr. 242/2007 nu se referă la emiterea hotărârii de guvern în această situație.

Înalta Curte constată, din cuprinsul actelor dosarului, că prin Convenția nr. 972/03.04.2003, încheiată în baza O.U.G. nr. 57/2002, s-a stabilit scutirea de la plata penalităților de întârziere în sumă de 2.440.785 RON, în ipoteza în care timp de 7 ani de la data intrării în vigoare a convenției se vor achita facturile curente și se va respecta integral graficul de eșalonare și termenele de plată, precum și condițiile prin care s-au aprobat înlesnirile la plata datoriilor.

Prin adresa nr. 1171 din 20 octombrie 2010, B. SA a confirmat respectarea condițiilor prevăzute în Convenția nr. 972 din 3 aprilie 2003 și a arătat că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 242/2007, scutirea de la plată se face în conformitate cu legislația aplicabilă în domeniul ajutorului de stat.

Este de precizat că, prin art. 1 din Legea nr. 242/2007 a fost abrogată O.U.G. nr. 57/2002.

Conform disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 242/2007, graficul de eșalonare și condițiile în care s-au acordat înlesnirile la plată produc efecte juridice în conformitate cu convențiile încheiate în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 57/2002.

Potrivit disp. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 242/2007, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, scutirea de la plata obligațiilor operatorilor economici se face în conformitate cu legislația aplicabilă în domeniul ajutorului de stat, iar notificarea se face în condițiile legii, de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Din conținutul dispozițiilor legale sus-menționate se desprinde concluzia obligativității respectării convenției încheiate în ceea ce privește graficul de eșalonări și a condițiilor în care s-au acordat înlesnirile.

În schimb, cu privire la procedura de scutire de la plata obligațiilor operatorilor economici care au încheiat asemenea convenții, avându-se în vedere aderarea României la Uniunea Europeană, s-a stipulat aplicarea legislației din domeniul ajutorului de stat, prin emiterea unei notificări de către Ministerul Economiei și Finanțelor.

Din acest motiv, disp. art. 20 din O.U.G. nr. 57/2002 conform cărora, la cererea debitorilor, după îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 11 alin. (2) și art. 12 (achitarea facturilor curente), prin hotărâre a Guvernului, se acordă scutirea la plata obligațiilor, nu mai pot fi aplicate după data de 1 ianuarie 2007, data aderării României la U.E.

Aceste ultime dispoziții ale O.U.G. nr. 57/2002 au fost abrogate expres prin Legea nr. 242/2007 și nu mai pot constitui temei pentru emiterea unei hotărâri de guvern de acordare a scutirii de la plata penalităților de întârziere, cum în mod corect a susținut și prima instanță.

Înalta Curte constată astfel că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante, deoarece Legea nr. 242/2007 a abrogat dispozițiile O.U.G. nr. 57/2002 referitoare la emiterea unei hotărâri de guvern pentru scutirea de la plată a penalităților, iar procedura de urmat în această situație nu constituie un drept câștigat al acesteia, cum pretinde recurenta-reclamantă.

Cu privire la nota de fundamentare a proiectului de lege pentru abrogarea O.U.G. nr. 57/2002, se reține faptul că nu se aduce atingere valabilității convențiilor, dar se subliniază în mod clar că nu trebuie aduse atingeri legislației aplicabile în materia ajutorului de stat, cum de altfel se susține și prin motivele de recurs.

Referitor la punctul de vedere emis de Consiliul Concurenței, prin adresa nr. 9116 din 26 iulie 2011, din cuprinsul acesteia se desprinde concluzia existenței unui drept de apreciere al autorității competente ce aprobă ajutorul de stat, de a stabili dacă este vorba despre un ajutor de stat preexistent aderării sau o măsură ce va fi notificată către Comisia Europeană, fiind ulterioară aderării României la Uniunea Europeană.

Acordarea ajutorului de stat intră în competența exclusivă a Guvernului României, chiar și după eventuala aprobare a acestuia de către Comisia Europeană, astfel încât autoritatea publică națională competentă nu poate fi obligată să emită o hotărâre de guvern în acest sens.

Instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată poate să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ numai în condițiile dovedirii vătămării unui drept sau interes legitim al reclamantului.

În speță, recurenta-reclamantă susține vătămarea dreptului său de a fi scutită de la plata penalităților în urma încheierii Convenției nr. 972 din 3 aprilie 2003, scutire ce urma să fie dată prin emiterea unei hotărâri de Guvern conform O.U.G. nr. 57/2002.

Deoarece O.U.G. nr. 57/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 242/2007, iar scutirea, în urma aderării României la U.E. se acordă numai cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat, emiterea unei hotărâri de Guvern în condițiile O.U.G. nr. 57/2002, în prezent nu mai poate fi invocată ca un drept sau interes legitim din perspectiva recurentei-reclamante.

În speță, este obligatoriu să se urmeze noua procedură, dar aceasta ține exclusiv de voința autorității competente și nu poate fi cenzurată de instanța de contencios administrativ, în virtutea principiului separației puterilor în stat.

În materia ajutorului de stat, Guvernul României acționează cu o marjă de apreciere foarte largă, ca reprezentant al statului, neexistând un drept al unei persoane de a fi beneficiarul acestei măsuri.

Din acest punct de vedere, cererea recurentei-reclamante, prin care tinde la obligarea intimatului-pârât Ministerul Energiei să inițieze un proiect de hotărâre pe care Guvernul României să îl aprobe pentru anularea penalităților de întârziere în sumă de 2.440.785 RON, cerere întemeiată pe disp. art. 20 din O.U.G. nr. 57/2002 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 242/2007, art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, a fost în mod corect respinsă de prima instanță.

Invocarea de către judecătorul fondului a dispozițiilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă este corectă, deoarece, din moment ce abrogarea unui act normativ are efecte definitive, acesta nu mai poate fi invocat ca temei legal pentru emiterea hotărârii de Guvern prevăzute la art. 20 din O.U.G. nr. 57/2002.

Față de acestea, nefiind întrunite disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de C. SA (fostă A. SA) împotriva Sentinței nr. 222 din 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2018.

Procesat de GGC - LM