Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2020

La data de 26 martie 2019, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii privind existenţa şi întinderea dreptului titularilor de librete C.E.C. de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme de a obţine din partea C.E.C. Bank – S.A. şi a statului român despăgubiri pentru sumele depuse pe aceste mijloace de economisire, despăgubiri constând în restituirea sumelor depuse şi a dobânzii aferente, actualizate în raport cu indicele de inflaţie.

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la aceeaşi dată, formându-se Dosarul nr. 885/1/2019.

Din cuprinsul recursului în interesul legii, declarat, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte acţiunile în pretenţii ale titularilor de librete C.E.C. de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, formulate în contradictoriu cu C.E.C. Bank – S.A. şi statul român prin Ministerul Finanţelor Publice. În cauzele supuse analizei, persoanele fizice titulare ale unor librete C.E.C. de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, întemeindu-se pe dispoziţiile Codului civil din 1864 în materia contractului de depozit, dar şi pe prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 232/2008, cu completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007), au solicitat în instanţă, în contradictoriu cu C.E.C. Bank – S.A. şi cu statul român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, restituirea sumelor depuse şi a dobânzii aferente, actualizate în raport cu indicele de inflaţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale:

Codul civil din 1864:

Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 232/2008, cu completările ulterioare

Din examinarea hotărârilor judecătoreşti transmise a rezultat existenţa a două orientări jurisprudenţiale cu privire la problema de drept supusă dezlegării prin prezentul recurs în interesul legii.

Astfel, o primă orientare, majoritară, este în sensul respingerii ca neîntemeiate a acţiunilor deţinătorilor de librete C.E.C. de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, acţiuni formulate împotriva C.E.C. Bank – S.A. (Banca) şi a statului român.

Soluţia este fundamentată pe considerente precum cele menţionate în continuare:

În a doua orientare jurisprudenţială, minoritară, instanţele au admis acţiunile cu acest obiect cu diverse motivări.

O instanţă de judecată a considerat că C.E.C. Bank – S.A. trebuie să plătească reclamanţilor, persoane fizice care au constituit depozite pe librete C.E.C. de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, sumele depuse de către aceştia, care să fie actualizate cu indicele de inflaţie, motivat de faptul că, prin depunerea sumelor pe librete, s-au constituit contracte de depozit între deponenţi şi Bancă, iar, potrivit art. 969 din Codul civil din 1864, aceste contracte reprezintă legea părţilor şi trebuie să fie executate cu bună-credinţă.

O altă instanţă a admis acţiunea în pretenţii formulată de persoana fizică titulară de librete C.E.C. de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme şi a obligat Banca să plătească reclamantei în solidar cu statul român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice sumele depuse de aceasta, care să fie actualizate cu indicele de inflaţie, motivat de faptul că reclamantul are dreptul să primească acelaşi gen de despăgubiri ca şi persoanele care au efectuat depuneri (70.000 ROL) în vederea achiziţionării de autoturisme, despăgubite în temeiul art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007.

Într-o altă cauză instanţa a apreciat că, deşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 nu reglementează în mod expres situaţia libretelor deţinute de reclamant (produse de economisire cu dobândă şi câştiguri), acest act normativ se poate aplica şi în speţa dedusă judecăţii, considerând că există similitudine între un libret de economii (cazul reclamantului) şi contul special reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007, în care se depunea suma de 70.000 ROL, reprezentând preţul integral al unui autoturism Dacia.

Într-o altă cauză instanţa a considerat că reclamantului, persoană fizică deţinătoare de librete C.E.C. de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, i se cuvine să primească de la pârâta C.E.C. Bank – S.A. suma depusă pe instrumentele de economisire, actualizată cu indicele de inflaţie la care se adaugă dobânda legală pentru perioada 1 ianuarie 1996-9 mai 2016.

În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în repetate rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 969 din Codul civil din 1864, respingând excepţiile de neconstituţionalitate formulate.

Astfel, răspunzând criticii potrivit căreia textul de lege este în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale care conferă Parlamentului rolul de unică autoritate legiuitoare a statului, deoarece permite unor persoane fizice sau juridice să încheie convenţii care au putere de lege, Curtea Constituţională a reţinut că încheierea unei convenţii, fiind guvernată de principiul libertăţii contractuale, părţile unui contract pot să determine, prin voinţa lor, clauzele contractuale şi efectele pe care acestea urmează să le producă. Convenţia astfel încheiată se impune părţilor întocmai ca şi legea, având caracter obligatoriu, iar nu facultativ. Prevederea legală criticată nu pune în discuţie rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, ci se referă la principiul pacta sunt servanda, privitor la forţa obligatorie a convenţiilor civile, care trebuie să se circumscrie legii, ca act normativ emis de autoritatea legiuitoare (deciziile nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, nr. 1.531 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 30 noiembrie 2011, nr. 313 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2012, nr. 296 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 27 iunie 2013 etc.).

Curtea Constituţională nu a fost învestită cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1604 şi 1618 din Codul civil din 1864.

Referitor la Legea nr. 348/2004, doar dispoziţiile art. 5 alin. (5) din acest act normativ au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, excepţia cu acest obiect fiind respinsă de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 701 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 13 aprilie 2017.

În ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din acest act normativ, excepţie care a fost respinsă prin Decizia nr. 168 din 26 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 20 mai 2019, relevante fiind paragrafele 18-27, redate în continuare: „18. Pe de altă parte, distinct de acest instrument autonom de economisire, potrivit pct. 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.187/1962, publicată în Colecţia de hotărâri şi dispoziţii ale Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române, anul XI, nr. 37 din 3 decembrie 1962, abrogată prin articolul unic din Hotărârea Guvernului nr. 735/1997 privind declararea ca abrogate a unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 24 noiembrie 1997, a mai fost reglementat un alt tip de contract de depozit neregulat, denumit «Libret de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme», la care se acorda o dobândă de 4% pe an, din care 2% se atribuia cu titlu de dobândă depunătorilor, iar 2% se folosea de C.E.C. pentru constituirea unui fond de câştiguri în autoturisme, câştiguri atribuite pe bază de tragere la sorţi. 19. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia invocă încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, fiind nemulţumiţi de faptul că în obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 nu au intrat şi depozitele constituite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.), în vederea economisirii, respectiv acele depozite purtătoare de dobândă, acordată anual, o parte sub formă de numerar, iar altă parte utilizată pentru constituirea fondului de câştiguri în autoturisme, acordate prin trageri la sorţi, organizate la fiecare scadenţă a dobânzii, potrivit art. 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.187/1962, anterior menţionată (libretele de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme). 20. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, deşi cele două categorii de librete de economisire (libretul de economii constituit în vederea achiziţionării de autoturisme, respectiv libretul de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme) aveau aceeaşi natură juridică, fiind contracte de depozit neregulat, constituite în scop de economisire, totuşi acestea generau situaţii juridice diferite pentru deponenţi. Astfel, în cazul depozitului constituit în vederea achiziţionării de autoturisme, deponentul nu putea retrage suma depusă, în caz contrar pierzând dreptul de prioritate pe lista viitorilor cumpărători. Aşadar, în acest caz, depozitul devenea scadent doar când se constituia suma necesară achiziţionării unui autoturism, respectiv la finalul perioadei contractuale. În acest sens, şi în prezent actul normativ criticat menţine condiţia neafectării soldului iniţial [art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007], respectiv de a nu fi fost efectuate retrageri din contul curent constituit cu acest scop. 21. Pe de altă parte, în cazul depozitelor cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, acestea urmau regimul juridic al unor depozite cu dobândă, cu posibilitatea retragerii sumei iniţiale, precum şi a dobânzii, la fiecare termen de scadenţă, iar câştigurile în autoturisme erau doar un efect al elementului aleatoriu – tragerea la sorţi, care se adăuga la contractul de depozit neregulat. 22. Curtea reţine faptul că, deşi un procent din dobândă se atribuia depunătorilor, iar alt procent se folosea de către C.E.C. pentru constituirea fondului de câştiguri în autoturisme, aceasta nu justifică instituirea aceluiaşi tratament juridic. Cele două categorii de deponenţi se găseau în situaţii juridice diferite, generate de utilizarea unor instrumente financiare diferite, respectiv, pe de o parte, un depozit cu dobândă, cu posibilitatea retragerii întregii sume de bani economisite, la fiecare scadenţă a dobânzii, iar câştigul unui autoturism, prin tragere la sorţi, fiind doar un avantaj al acestui tip de depozit (situaţie în care se regăsesc autorii excepţiei de neconstituţionalitate). Pe de altă parte, exista depozitul al cărui scop era achiziţionarea de autoturisme, scop ce era atins doar când depozitul devenea scadent, prin economisirea sumei necesare achiziţionării autoturismului, fără posibilitatea retragerii soldului sau a dobânzii pe perioada derulării contractului de depozit (ipoteza de reglementare a actului normativ criticat). 23. Astfel, Curtea reţine că situaţia juridică diferită este de natură a justifica opţiunea diferită de reglementare a legiuitorului. În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, acest principiu nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. De asemenea, în jurisprudenţa Curţii s-a mai reţinut că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui, iar principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că art. 14 – Interzicerea discriminării cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta «inegalităţile de fapt» dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit, Convenţia lăsând statului contractant o astfel de marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11, introdusă de Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012). 24. Astfel, aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, având în vedere faptul că regimul juridic al celor două contracte de depozit neregulat era diferit, Curtea reţine că instituirea cadrului legal care să permită persoanelor fizice care au efectuat depuneri de sume la C.E.C., în vederea achiziţionării de autoturisme, de a beneficia de restituirea sumelor astfel constituite intră în competenţa de legiferare a legiuitorului, acesta fiind liber să stabilească condiţiile de acordare a despăgubirilor pentru astfel de depozite. 25. Pentru aceleaşi considerente, în cauză nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2) teza a doua privind garantarea şi ocrotirea în mod egal a proprietăţii private. De altfel, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, din prevederile art. 1 – Protecţia proprietăţii, cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu se deduce o obligaţie generală a statului de a menţine, printr-o indexare sistematică, puterea de cumpărare a sumelor depuse la bănci sau la organisme internaţionale, iar prevederile art. 1 din acelaşi protocol nu se referă la dreptul de a deveni proprietarul unui bun (a se vedea decizia cu privire la Cererea nr. 34.746/97, introdusă de Asociaţia pentru protecţia cumpărătorilor de autoturisme şi alţii împotriva României). De asemenea dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 26. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 – Accesul liber la justiţie, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate nu se arată, în mod concret, în ce constă contrarietatea dintre aceste prevederi constituţionale şi textul de lege criticat, astfel încât critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută, Curtea Constituţională neputându-se substitui autorului excepţiei în formularea unor critici de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituţionale invocate nu susţin prin ele însele neconstituţionalitatea textelor de lege criticate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). 27. De altfel, Curtea mai reţine că nemulţumirea autorilor excepţiei vizează strict opţiunea legiuitorului de circumstanţiere a sferei de cuprindere a beneficiarilor de despăgubiri băneşti, pentru depozitele constituite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., până la data de 15 februarie 1992, aspect care excedează controlului de constituţionalitate. Aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională nu îşi poate asuma rolul de a crea sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv şi nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea altor prevederi la cele instituite, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.”

Procurorul general consideră că prima orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii.

Titularii libretelor de economii cu dobânzi şi câştiguri în autoturisme reglementate de art. 2 din Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.187/1962 au dreptul la restituirea de către C.E.C. Bank – S.A. a sumelor depuse şi a dobânzii aferente acestora potrivit art. 1604 teza a doua şi art. 1618 din Codul civil din 1864, la valoarea denominată, conform Legii nr. 348/2004, şi în cuantumul rezultat după scăderea comisionului de administrare perceput de C.E.C. începând cu luna august 2005, indiferent de evoluţia ratei inflaţiei între momentul emiterii libretelor şi cel al restituirii sumelor. În aceste situaţii nu sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007.

Potrivit dispoziţiilor pct. 14 alin. (1) lit. a) din Statutul C.E.C., aprobat prin Decretul nr. 371/1958 privind organizarea şi funcţionarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni, publicat în Buletinul Oficial nr. 32 din 19 august 1958, Casa de Economii şi Consemnaţiuni „primeşte de la cetăţeni depuneri de bani pe librete de economii, pe obligaţiuni C.E.C. şi alte forme de economisire”. De asemenea, conform pct. 21 din Statut, „pentru sumele depuse, Casa de Economii şi Consemnaţiuni a Republicii Populare Române plăteşte titularilor dobânzi anuale sau câştiguri” [alin. (1)], cuantumul dobânzilor fiind stabilit de Consiliul de Miniştri [alin. (2)], iar cuantumul câştigurilor de către Casa de Economii şi Consemnaţiuni, „în limita sumelor corespunzătoare dobânzii legale şi a sumelor încasate la operaţiunile efectuate pe diferite forme de economisire” [alin. (3)]. În fine, potrivit pct. 17 alin. (1) şi pct. 4 din statut, sumele depuse la Casa de Economii şi Consemnaţiuni „se restituie la cererea titularilor” şi „sunt garantate de stat”.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 1604 teza a doua din Codul civil din 1864, în vigoare la data emiterii libretelor, care, consacrând principiul nominalismului monetar, stabilesc că „un depozit de bani, când depozitarul, conform art. 1602, făcuse întrebuinţare de dânsul, trebuie să se restituie în acele monede în care s-a făcut, atât în cazul de sporire, cât şi în acela de scădere a valorii lor”.

Aşadar, în considerarea acestor prevederi legale, C.E.C. Bank – S.A. nu are obligaţia de a asigura – prin indexarea lor cu rata inflaţiei – menţinerea puterii de cumpărare a disponibilităţilor băneşti pe care le-a atras prin emiterea de librete de economii cu dobânzi şi câştiguri în autoturisme, efectele denominării operate prin Legea nr. 348/2004 şi ale fenomenului inflaţionist asupra puterii de cumpărare urmând a fi suportate de către titularii acestor librete.

În acest sens trebuie observată şi precizarea cuprinsă în considerentele Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului din 10 iulie 2001 asupra Cererii nr. 34.746/1997 în Cauza privind Asociaţia şi Liga pentru Protecţia Cumpărătorilor de Autoturisme ş.a. împotriva României: „Cu privire la faptul că reclamanţii se plâng despre faptul că puterea de cumpărare a economiilor lor a scăzut ca urmare a inflaţiei, Curtea consideră că din prevederile art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţie nu se deduce o obligaţie generală pentru stat de a menţine, printr-o indexare sistematică, puterea de cumpărare a sumelor depuse la bănci sau la organismele financiare (Comisia Europeană, DH X. împotriva Germaniei nr. 8.724/79, 6.3.80, DR 20, p. 226).

În fine, întrucât comisionarea activităţii de administrare a conturilor s-a realizat de către C.E.C. în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 66/1996, fiind justificată prin faptul că această activitate presupune anumite cheltuieli, ce cad în sarcina deponentului, conform art. 1618 din Codul civil din 1864, titularii libretelor au dreptul la restituirea sumei depuse împreună cu dobânda aferentă, în cuantumul rezultat după scăderea comisionului de administrare perceput de C.E.C. Bank – S.A.

Prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 nu sunt incidente în cauzele privind libretele C.E.C. de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme (nici sub aspectul îndreptăţirii deţinătorilor de librete la despăgubiri prin titluri de stat până la concurenţa valorică determinată potrivit prevederilor ordonanţei, nici sub aspectul posibilităţii utilizării metodei de calcul al valorii despăgubirilor), deoarece acestea sunt produse bancare diferite de depozitele constituite în vederea achiziţionării unui autoturism în considerarea expresă a cărora ordonanţa a fost emisă. Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 sunt incidente exclusiv în cazul depozitelor constituite la C.E.C. în vederea achiziţionării de autoturisme şi nu pot fi aplicate prin analogie în cazul libretelor de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme.

De asemenea nici principiul nediscriminării nu poate justifica aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 în ipoteze neprevăzute în cuprinsul său, căci, după cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), în considerarea principiului separaţiei puterilor în stat, instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege, pe care le consideră discriminatorii, şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, neavute în vedere de legiuitor sau inaplicabile în cazurile deduse judecăţii.

Totodată, tratamentul juridic diferit este justificat în mod obiectiv şi rezonabil de natura şi efectele diferite ale celor două instrumente de economisire şi nu constituie o măsură discriminatorie contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie.

La data de 12 septembrie 2019, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după întocmirea raportului asupra recursului în interesul legii, a depus câteva precizări cu privire la sesizarea formulată.

În esenţă, s-a arătat că soluţionarea problemei de drept presupune a se răspunde întrebării dacă, faţă de prevederile Codului civil din 1864, aplicabile faţă de data constituirii depozitelor, luându-se în considerare, pe de o parte, efectele rezultate din denominarea monedei naţionale şi din comisionarea activităţii de administrare a conturilor realizate de C.E.C. – S.A. în temeiul art. 1618 din Codul civil din 1864 – a cărui aplicare particulară o constituie art. 4 alin. (2) din Legea nr. 66/1996, precum şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007, pe de altă parte, există sau nu în sarcina C.E.C. Bank – S.A. şi a statului român o obligaţie de despăgubire a titularilor acestor librete şi în ce limite.

Totodată, s-a menţionat că şi în alte situaţii în care formularea titularului sesizării cu privire la obiectul recursului în interesul legii a fost una generică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a procedat la reformularea problemei de drept şi fie a indicat în dispozitivul hotărârii pronunţate dispoziţiile legale supuse interpretării, fie a statuat generic asupra problemei de drept.

În sfârşit, procurorul general, referitor la oportunitatea soluţionării problemei de drept sesizate, a învederat instanţei supreme că din relaţiile comunicate de C.E.C. Bank – S.A., prin Adresa nr. B/2471 din 10 septembrie 2019 (pe care a anexat-o precizărilor), rezultă că: (1) în evidenţele băncii există un număr de 33.039 de librete cu dobândă şi câştiguri în autoturisme şi (2) în prezent, pe rolul instanţelor judecătoreşti se află un număr de 101 cauze având ca obiect pretenţii izvorâte din instrumentele de economisire de natura celor invocate în sesizarea de faţă, dosare aflate în diferite stadii procesuale şi în care au calitatea de reclamanţi 574 de titulari de librete, iar în 3 cauze colective acţiunile au fost formulate de 113, 212 şi respectiv 118 reclamanţi.

Constatând îndeplinite condiţiile privind admisibilitatea recursului în interesul legii, judecătorii-raportori au apreciat că, în soluţionarea cererilor formulate de către titularii de librete C.E.C. de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, având ca obiect obligarea C.E.C. Bank – S.A. şi a statului român la restituirea sumelor depuse şi a dobânzii aferente, actualizate cu indicele de inflaţie, nu sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007.

Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:

Verificând regularitatea învestirii, prin prisma dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că această condiţie legală este îndeplinită în ceea ce priveşte titularul sesizării, acesta fiind procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte Casaţie şi Justiţie.

Este îndeplinită şi condiţia privind respectarea cerinţelor de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, date fiind anexele memoriului de recurs în interesul legii din care rezultă că practica neunitară se identifică la nivelul mai multor curţi de apel din ţară.

În ceea ce priveşte obiectul recursului în interesul legii se constată că dispoziţiile art. 514 din Codul de procedură civilă stabilesc că, pentru realizarea scopului acestui mijloc de unificare a practicii judiciare, menit a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va fi sesizată în vederea pronunţării asupra unor probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă că, prin promovarea prezentului recurs în interesul legii, a fost sesizată cu solicitarea de a se stabili „existenţa şi întinderea dreptului titularilor de librete C.E.C. de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme de a obţine din partea C.E.C. Bank – S.A. şi a statului român despăgubiri pentru sumele depuse pe aceste mijloace de economisire, despăgubiri constând în restituirea sumelor depuse şi a dobânzii aferente, actualizate în raport cu indicele inflaţiei”.

Totodată, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cuprinsul precizărilor depuse la 12 septembrie 2019, a arătat că soluţionarea problemei de drept sesizate presupune a se răspunde întrebării dacă, faţă de prevederile Codului civil din 1864, aplicabile faţă de data constituirii depozitelor, luându-se în considerare, pe de o parte, efectele rezultate din denominarea monedei naţionale şi din comisionarea activităţii de administrare a conturilor realizate de C.E.C. – S.A. în temeiul art. 1618 din Codul civil din 1864 – a cărui aplicare particulară o constituie art. 4 alin. (2) din Legea nr. 66/1996, precum şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007, pe de altă parte, există sau nu în sarcina C.E.C. Bank – S.A. şi a statului român o obligaţie de despăgubire a titularilor acestor librete şi în ce limite.

În accepţiunea art. 514 din Codul de procedură civilă, premisa esenţială a declanşării unui recurs în interesul legii o constituie soluţionarea diferită a unei probleme de drept de către instanţele judecătoreşti, prin hotărâri definitive, iar scopul acestui mecanism este acela de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii în practica judiciară.

Din analiza conţinutului art. 514 şi următoarele din Codul de procedură civilă nu rezultă că aceste norme impun cerinţa ca problema de drept soluţionată diferit de instanţe să decurgă exclusiv din interpretarea şi aplicarea diferită a unui text de lege, întrucât conceptul de „problemă de drept” este mai cuprinzător decât atât.

Printr-o constantă jurisprudenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul mecanismelor de unificare s-a reţinut că noţiunea de „problemă de drept” (în ceea ce priveşte recursul în interesul legii) şi cea de „chestiune de drept” (în contextul hotărârilor prealabile) pot presupune nu numai clarificarea unei norme juridice echivoce sau susceptibile de mai multe sensuri, ci, în egală măsură, permit, de exemplu: stabilirea unei concluzii ce se impune din coroborarea unor norme juridice, prin aplicarea corespunzătoare a regulilor de interpretare; a se decide dacă o normă juridică mai este în vigoare sau nu, ca efect al unor modificări sau evenimente legislative succesive, în absenţa unei abrogări exprese; identificarea efectelor legale ale unor decizii pronunţate de instanţa de contencios constituţional; statuarea cu privire la incidenţa unei norme de drept într-o anumită categorie de cauze, având un anumit obiect; clarificarea raportului dintre două norme pe baza categoriilor de normă generală/normă specială şi prioritatea incidenţei normei speciale etc.

În sensul celor anterior menţionate au fost pronunţate, spre exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi anume: Decizia nr. 3 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 2 martie 2018, paragraful 46; Decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019, paragrafele 56-57; deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, respectiv Decizia nr. 18 din 5 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 28 octombrie 2015, paragraful 41; Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 7 noiembrie 2011, etc.

Se constată însă că obiectul prezentului recurs în interesul legii, astfel cum a fost formulat şi precizat (în limitele sesizării iniţiale), nu surprinde sursa reală a practicii neunitare în litigiile în care titularii unor librete C.E.C. de economii cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, întemeindu-se pe dispoziţiile Codului civil din 1864 în materia contractului de depozit, dar şi pe prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007, au solicitat în instanţă, în contradictoriu cu C.E.C. Bank – S.A. şi cu statul român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, restituirea sumelor depuse şi a dobânzii aferente, actualizate cu indicele de inflaţie.