DECIZIE A SEGUNDEI DECIZIE Nr. 17234/04, de către Goran ŽIVKOVI împotrivă Serbiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 4 noiembrie 2008 ca cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 29 aprilie 2004, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 1 iulie 2008, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Goran Živković, este un național sârb născut în 1960 și trăiește în Belgrad. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M. Bogosavljević, un avocat practicant în Velika Plana. Guvernul sârb („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl S. Carić. Circumstanțele cazului Caută, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Primul set de proceduri La 26 decembrie 1996 K.M., bunica solicitantă, a depus o cerere civilă la al doilea tribunal municipal ( Drugi opštinski sud ) la Belgrad împotriva Z.M. și N.N., cerând încheierea unui “contrat de sprijin pe durata vieții” precum și anularea unui ulterior acord de achiziție ( tužba radi raskida ugovora o doživotnom izdržavanju i poništenja ugovora o kupoprodaji În 1999 cazul a fost transferat Curtea Municipală ( Opštinski sud ) la Žabari. După decesul K.M. la 29 octombrie 1999, această instanță a recunoscut oficial reclamantul ca reclamant în propriul său drept. Curtea Municipală la Žabari pare să fi avut mai multe audieri între 2000 și 2002. Audierile programate pentru 18 noiembrie 2005, 30 ianuarie 2006, 6 Septembrie 2006, 27 noiembrie 2006, 21 mai 2006 și 31 mai 2006, totuși, toate au fost suspendate, în timp ce audierile programate pentru 17 februarie 2005 și 22 februarie 2007 au fost desfășurate în mod corespunzător. La 20 martie 1997, K.M. a depus o acțiune la al doilea tribunal municipal din Belgrad, cerând compensații pentru pierderea închirierii și accesul la un apartament. La o dată neespecificată, cazul a fost transferat Curții Municipale (Opštinski sud ) din Svilajnac. În urma unui repartizare înainte de 3 martie 2004, la 22 iunie 2004, Curtea Municipală din Svilajnac a decis să rămână această procedură în așteptarea rezultatului primului set de proceduri, care se pare că a fost legată de chestiune în acest caz. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a procedurii de mai sus, precum și de echitatea generală și imparțialitatea lor. Denumirile referitoare la durata procedurii și absența unui recurs intern eficace Prin scrisoarea din 1 iulie 2008, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării acestor chestiuni formulate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația, semnată de agentul guvernamental, cu condiția următoarea: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei este gata să accepte că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) și că ofer să plătească reclamantului, dl Goran Živković, suma de 4.500 EUR ex gratie în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 17234/04 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile, se plătește în contravalor dinar, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont ... [specific] de către solicitant. Suma este plătită în termen de trei luni de la data depunerii hotărârii de către Curte. Această plată va constitui rezoluția finală a cauzei. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au dus la înlăturarea prezentei cereri.” Într-o scrisoare primită de Curte la 8 septembrie 2008, reclamantul a exprimat opinia că o grevă a cazului său nu ar fi justificată. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că aceasta poate decide, în orice etapă a procedurii, să excludă o cerere din lista de cazuri. În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curții să elimine o procedură din lista sa dacă constată că „nu mai este justificat să continue examinarea cererii”, iar aceasta a făcut-o în trecut pe baza anumitor declarații unilaterale ale guvernelor contestate, chiar dacă reclamanții își menținuseră cauzele. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația făcută de Guvern în acest caz, având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea constată că în mai multe cazuri a precizat natura și extinderea obligațiilor care iese pentru un stat parte în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție privind dreptul la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, printre altele, Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, CEDH 2006; Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000 XI; Ilić c. Serbia , nr. 30132/04, 9 Octombrie 2007). În cazul în care Curtea a constatat o încălcare a acestor articole, a acordat satisfacție echitabilă, a căror sumă depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Având în vedere natura concesiunii incluse în declarația unilaterală a Guvernului în acest caz, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuițiile Curții în cazuri similare, atunci când se ține seama de faptul că numai trei ani și unsprezece luni ale procedurii încurcate intră în competența Curții. ratione temporis , Serbia care a ratificat Convenția la 3 martie 2004), Curtea constată că nu mai este justificat să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus; Haran c. Turcia , nr. 25754/94, hotărârea din 26 martie 2002). Curtea este de asemenea convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Având în vedere că procedurile încurcate par să fie încă în suspensie, trebuie remarcat faptul că hotărârea Curții nu aduce atingere meritelor cererii interne ale reclamantului sau, într-adevăr, abilitatea sa de a obține o redresare pentru orice întârziere procedurală suplimentară care poate avea loc după data prezentei decizii. În cele din urmă, Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, Comitetul de Miniștri este competent să supravegheze executarea hotărârilor sale finale numai. Cu toate acestea, în cazul în care Statul pârât nu respectă termenii declarației sale unilaterale prezentate în acest caz, cererea ar putea fi restituită la lista de cauze a Curții în temeiul articolului 37 § 2 din Convenție (a se vedea Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nr. 750025/01, CEDO, 23 martie 2006). Având în vedere că procedura în cauză este încă în suspensie, Curtea constată că aceste plângeri sunt prematuri și, ca atare, inadmisibile pentru neepuizarea recourslor interne, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerile comunicate în temeiul articolului 6 § 1 (în ceea ce privește durata procedurii) și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; în ceea ce privește aceste plângeri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibile. Președintele secretarului Sally Dolle Françoise Tulkens
Application no. 17234/04
by Goran ŽIVKOVIĆ
against Serbia
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 4
November 2008 as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
judges,
and Sally Dollé,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 29 April 2004,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 1 July 2008 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply thereto,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Goran Živković, is a Serbian national who was born in 1960 and lives in Belgrade. He was represented before the Court by Mr M. Bogosavljević, a lawyer practising in Velika Plana. The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr S. Carić.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
1.
First set of proceedings
On 26 December 1996 K.M., the applicant’s grandmother, filed a civil claim with the Second Municipal Court (
Drugi opštinski sud
) in Belgrade against Z.M. and N.N., seeking termination of a “life-long support contract” as well as annulment of a subsequent purchase agreement (
tužba radi raskida ugovora o doživotnom izdržavanju i poništenja ugovora o kupoprodaji
).
In 1999 the case was transferred to the Municipal Court (
Opštinski sud
) in Žabari.
Following K.M.’s death on 29 October 1999, this court formally recognised the applicant as a plaintiff in his own right.
The Municipal Court in Žabari appears to have held several hearings from 2000 to 2002.
The hearings scheduled for 18 November 2005, 30 January 2006, 6
September 2006, 27 November 2006, 21 May 2006 and 31 May 2006, however, were all adjourned, while the hearings scheduled for 17 February 2005 and 22 February 2007 were both duly held.
The most recent hearing appears to have been scheduled for September 2007.
2.
Second set of proceedings
On 20 March 1997 K.M. filed an action with the Second Municipal Court in Belgrade, seeking compensation for lost rent and access to a particular flat.
On an unspecified date the case was transferred to the Municipal Court (
Opštinski sud
) in Svilajnac.
Following a remittal prior to 3 March 2004, on 22 June 2004 the Municipal Court in Svilajnac decided to stay these proceedings pending the outcome of the first set of proceedings, which would appear to have been related to the issue in this case.
The applicant complained about the excessive length of the above proceedings, as well as their overall fairness and impartiality.
A.
Complaints concerning the length of proceedings and the absence of an effective domestic remedy
By letter dated 1 July 2008, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving these issues raised by the application.
They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration, signed by the Government’s Agent, provided as follows:
“I declare that the Government of the Republic of Serbia is ready to accept that there had been a violation of the applicant’s rights under Article 6 paragraph 1 and offer to pay the applicant, Mr Goran Živković, the amount of EUR 4,500
ex gratia
in respect of the application registered under no. 17234/04 before the European Court of Human Rights.
This sum, which covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, shall be paid in dinar counter-value, free of any taxes that may be applicable and to an account ... [specified] ... by the applicant. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of the judgment by the Court. This payment will constitute the final resolution of the case.
The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application.”
In a letter received by the Court on 8 September 2008 the applicant expressed the view that a strike-out of his case would not be justified.
The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may, at any stage of the proceedings, decide to strike an application out of its list of cases. In particular, Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list if it finds that “it is no longer justified to continue the examination of the application”, and it has done so in the past on the basis of certain unilateral declarations by respondent Governments even if the applicants had maintained their cases.
To this end, the Court will carefully examine the declaration made by the Government in the present case in the light of the principles emerging from its case-law (see
Tahsin Acar v. Turkey
, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).
The Court notes that it has specified in a number of cases the nature and extent of the obligations which arise for a State Party under Articles 6 and 13 of the Convention concerning the right to a hearing within a reasonable time (see, among many others,
Cocchiarella
v. Italy
[GC], no. 64886/01, ECHR
2006;
Kudła v. Poland
[GC], no. 30210/96, ECHR 2000
‑
XI;
Ilić v. Serbia
, no.
30132/04, 9
October 2007). Where the Court has found a breach of these Articles it has awarded just satisfaction, the amount of which has depended on the particular features of the case.
Having regard to the nature of the concessions contained in the Government’s unilateral declaration in the present case, as well as the amount of compensation proposed (which can be considered reasonable in comparison with the Court’s awards in similar cases, when account is taken of the fact that only three years and eleven months of the impugned proceedings fall within the Court’s competence
ratione temporis
, Serbia having ratified the Convention on 3 March 2004), the Court finds that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1 (c) of the Convention; see, for the relevant principles,
Tahsin Acar
, cited above;
Haran v.
Turkey
, no. 25754/94, judgment of 26 March 2002).
The Court is also satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly, it should be struck out of the list.
Since the impugned proceedings appear to be still pending, it is to be noted that the Court’s strike-out decision is without prejudice to the merits of the applicant’s domestic claim or, indeed, his ability to obtain redress for any additional procedural delay which may occur after the date of the present decision.
Finally, the Court recalls that, in accordance with Article 46 § 2 of the Convention, the Committee of Ministers is competent to supervise the execution of its final judgments only. Should the respondent State, however, fail to comply with the terms of its unilateral declaration given in the present case, the application could be restored to the Court’s list of cases pursuant to Article 37 § 2 of the Convention (see
Aleksentseva and 28 Others v. Russia
(dec.), no. 75025/01, ECHR, 23 March 2006).
B.
Complaints concerning the fairness and impartiality of the impugned proceedings
Given that the proceedings at issue are apparently still pending, the Court finds that these complaints are premature and, as such, inadmissible for non-exhaustion of domestic remedies, pursuant to Article
35 §§
1 and
4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration in respect of the complaints communicated under Articles 6 § 1 (concerning the length of proceedings) and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to these complaints in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Sally Dollé
Françoise
Tulkens
Registrar
President