ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5286/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5286/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 11 decembrie 2018
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la 7 iulie 2016 sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat-o în judecată pe pârâta C. S.A, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:
să constate nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit pentru nevoi personale nr. x din 24 aprilie 2008, stipulate la pct. 3.1 privind dobânda aplicată după perioada de 6 luni, pct. 3.2 privind comisionul de acordare facilități, pct. 3.3 privind comisionul de administrare, pct. 3.9 privind dreptul băncii de a modifica comisioanele, pct. 3.10 și pct. 3.11 referitoare la modificarea ratei dobânzii și condițiile de încetare a contractului, precum și a clauzelor din actul adițional nr. x din 13 septembrie 2011 la contractul de credit, stipulate la pct. 2.1 privind dobânda de 8,92% pe an, pct. 2.2 privind marja dobânzii, pct. 2.3 privind rata dobânzii, pct. 2.4 privind dobânda variabilă, pct. 2.5 privind comisioanele percepute;
să o oblige pe pârâtă la restituirea sumelor percepute în temeiul acestor clauze, începând cu data plății, precum și a celor care vor fi percepute ulterior, până la rămânerea definitivă a hotărârii, plus dobânda legală, calculată de la data plății și până la restituirea efectivă;
săo oblige pe pârâtă la eliminarea clauzelor abuzive din contractul de credit;
să constate nulitatea absolută parțială a clauzelor din contractul de credit, stipulate la pct. 3.4 privind comisionul de rambursare anticipată, pct. 3.5 privind dobânda majorată, pct. 3.6 privind dobânda, pct. 3.7 privind alte costuri și facilități și pct. 3.8 privind comisioanele bancare;
să o oblige pe pârâtă la modificarea clauzelor indicate în capătul 4 din cerere, în sensul stabilirii dobânzii în funcție de costurile de refinanțare de pe piața monetară de capital, cât și în funcție de costurile de refinanțare proprii și indicele Euribor;
să o oblige pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 și O.G. nr. 21/1992.
Prin sentința civilă nr. 1339 din 8 martie 2017, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția lipsei de interes și a respins ca lipsit de interes capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzei de la art. 3.3 din contractul de credit nr. x din 24 aprilie 2008, referitoare la comisionul de administrare și a clauzei de la art. 2.5 din actul adițional nr. x din 13 septembrie 2011, referitoare la comisionul de rambursare anticipată; a respins excepția lipsei de interes a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzei de la art. 3.4 din același contract, referitoare la comisionul de rambursare anticipată; a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; a constatat nulitatea absolută parțială a clauzei de la art. 3.5 din contractul de credit, referitoare la dreptul băncii de a revizui nivelul dobânzii penalizatoare în funcție de politica de creditare; a constatat nulitatea absolută parțială a clauzei de la art. 3.4 din contractul de credit, în sensul că această clauză este lovită de nulitate în cazul în care condiționează plata comisionului de rambursare anticipată în situația în care dobânda creditului este variabilă; a respins celelalte capete de cerere; a compensat în parte cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B. au declarat apel, prin care au formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 592/A din 24 mai 2018, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1339 din 8 martie 2017, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea și i-a obligat pe apelanții-reclamanți la plata către intimata-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON.
Împotriva acestei decizii, reclamanții A. și B. au declarat recurs, prin care au invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea la 12 iulie 2018.
Tribunalul Vâlcea a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat pe rolul secție a II-a Civile la 13 august 2018.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.
Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.
Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.
Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia civilă nr. 592/A din 24 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Pitești.
Fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal, rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.
Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Vâlcea este Curtea de Apel Pitești, rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3), raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Pitești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 592/A din 24 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Pitești.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2018.