ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 258/RC/2017

Deliberând asupra recursului în casație

declarat de recurentul A., împotriva Deciziei penale nr. 161/P din 15 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 10 mai 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/256/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

admis, în principiu, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 161/P din data de 15 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosar nr. x/256/2015.

Pentru a se dispune astfel s-au reținut următoarele:

Inculpatul A. prin cererea de recurs, formulată în scris, a criticat decizia penală invocând disp. art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

A susținut inculpatul că prima instanță l-a condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 213 alin. (1), (2) și (3) cu aplicarea art. 35 C. pen.

A mai arătat inculpatul că instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 213 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. pentru care pedeapsa prevăzută de lege este situată între limitele de 3 ani închisoare și 10 ani și 6 luni, pedeapsa de 3 ani reprezentând minimul prev. de lege conform noii încadrări juridice.

A mai susținut inculpatul că instanța de apel s-a conformat disp. art. 418 alin. (1) C. proc. pen. și nu a agravat situația inculpatului în propria cale de atac, (Parchetul nedeclarând apel) considerând a fi câștigată în favoarea inculpatului raportarea primei instanțe la minimul prevăzut de lege atunci când a stabilit pedeapsa aplicată, însă întrucât, minimul prevăzut de lege este pedeapsa de 3 ani închisoare, rezultă că instanța de apel a aplicat o pedeapsă minimă, dar care este situată dincolo de limita minimă prevăzută de lege.

Din această perspectivă, a mai susținut inculpatul, că este lipsit de relevanță faptul că pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată de instanța de apel, se situează între limita minimă de 3 ani închisoare și limita maximă de a 10 ani și 6 luni închisoare, atâta vreme cât trebuia să se ia în considerare scopul recursului în casație - stabilirea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile -, iar regula de drept încălcată constă în judecarea cauzei inculpatului într-un alt cadru legal decât cel adecvat la momentul judecății, deoarece nu au fost luate în considerare toate dispozițiile legale aplicabile câștigate în favoarea inculpatului.

În concluzie a arătat inculpatul că au fost aplicate pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, însă nu are în vedere împrejurarea că pedepsele aplicate condamnatului sunt mai mici sau mai mari decât minimul sau maximul prevăzut de lege, ci împrejurarea că judecata însăși s-a îndepărtat de regulile de drept aplicabile.

Prin sentința penală nr. 1361 din 25 mai 2016 pronunțată de Judecătoria Medgidia în Dosarul nr. x/256/2015, s-au dispus următoarele:

În baza art. 213 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. În baza art. 67 C. pen., au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b) și f) C. pen. pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și f) C. pen. S-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenție, potrivit art. 60 C. pen.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. și art. 362 alin. (2) rap. la art. 208 C. proc. pen. a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar a inculpatului până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. g) C. proc. pen. și art. 158 alin. (1) C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A.

pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. -

ca efect al retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată B.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpatul A. a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Prin Decizia penală nr. 161/P din 15 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în Dosar nr. x/256/2015, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 1361 din 25 mai 2016 pronunțată de Judecătoria Medgidia de apelanta parte civilă C., domiciliată în Cernavodă, jud. Constanța, ca nefondat.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat A., împotriva aceleiași sentinței penale.

S-a desființat în parte sentința apelată, numai sub aspectul laturii penale și, rejudecând, în baza 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 213 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și f) C. pen., pe o durată de 2 ani, în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., sub aspectul infracțiunii de proxenetism. În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și f) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen. În baza art. 60 C. pen., s-a dispus ca pedeapsa principală a închisorii se va executa în regim de detenție.

S-au înlăturat din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale de față și menține celelalte dispoziții.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată apelanta parte civilă C. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apelul inculpatului A. au rămas în sarcina statului. În baza art. 272 C. proc. pen., onorariul parțial de avocat oficiu D., în sumă de 100 lei, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Examinând recursul în casație declarat de către recurentul

A.

, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte constată că prin recursul în casație - cale extraordinară de reformare în drept, se urmărește verificarea unor aspecte de drept ce presupun analizarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută prin hotărârea atacată, instanța de recurs în casație nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei sau reindividualizarea judiciară a pedepsei.

Totodată, în procedura recursului în casație nu se poate realiza o reindividualizare judiciară a pedepsei sau o reanalizare a probatoriului, putându-se examina doar dacă s-au produs erori de drept referitoare la aplicarea pedepsei atunci când a fost stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege din perspectiva dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În ceea ce privește legalitatea pedepsei aplicate recurentului de 3 ani și 6 luni închisoare, se constată că art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. reglementează situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Se poate analiza, în cadrul criticilor aduse prin recursul în casație, legalitatea prin care instanța a aplicat pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și f) C. pen., pe o durată de 2 ani, în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., sub aspectul infracțiunii de proxenetism, și dacă pedeapsa aplicată este stabilită în limitele impuse de textul incriminator.

În acești parametri de interpretare, se constată că în cauză, așa cum s-a reținut și în încheierea de admitere în principiu, limitele de pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 213 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., (încadrare juridică stabilită de instanța de apel) sunt cuprinse între 3 ani închisoare și 10 ani și 6 luni închisoare, față de textul de lege pe care l-a reținut instanța de fond, pentru infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., cu limitele cuprinse între 4 ani și 6 luni închisoare și 15 ani închisoare.

De altfel, prin înlăturarea agravantei prev. de alin. (2) al art. 213 C. pen. (agravantă reținută de instanța de fond), instanța de apel a aplicat o pedeapsă orientată către minimul special raportat la limitele de pedeapsă ale incriminării prev. de art. art. 213 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte constată că nemulțumirea recurentului este că instanța de apel i-a stabilit o pedeapsă orientată către minimul special, în raport cu noua caracterizare în drept a faptei, mai ușoară, în timp ce instanța de fond a stabilit o pedeapsă în cuantumului minimului special.

Înalta Curte reține că problema ridicată de către recurentul A. vizează principiul non reformatio in pejus, în esență fiind susținut că în propria sa cale de atac i s-ar fi agravat situația juridică.

Or, din analiza cauzei se constată că instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 213 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., și astfel s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, față de pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare cât a fost reținută de către instanța de fond.

Potrivit noii încadrări juridice dată faptei de către instanța de apel, se constată că limitele de pedeapsă pentru textul incriminator sunt cuprinse între 3 ani închisoare și 10 ani și 6 luni închisoare, față de textul de lege pe care l-a reținut instanța de fond, cu limitele cuprinse între 4 ani și 6 luni închisoare și 15 ani închisoare, ceea ce conduce la concluzia că pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului de către instanța de apel este în limitele prevăzute de lege.

Așadar, Înalta Curte reține că în condițiile în care pedeapsa aplicată de către instanța de apel este în cuantum inferior celei aplicate de către instanța de fond nu se poate susține încălcarea principiului non reformatio in pejus.

În cauză situația recurentului A. nu este agravată, aspect dovedit de caracterizarea în drept mai ușoară și de cuantumul pedepsei redus stabilit de către instanța de apel, chiar dacă această pedeapsă nu a fost dozată în cuantumului minimului special. Instanța de apel are libertatea de a reindividualiza judiciar pedeapsa, între noul minim special reținut ca urmare a recaracterizării în drept a faptei inculpatului și cuantumul stabilit de către instanța de fond.

Pentru cele ce preced, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 161/P din 15 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 161/P din 15 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 iunie 2017.