CASE OF BOBOC v. MOLDOVA

RESPONDENT

MDA

HOTĂRÂRE

04.11.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - award

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

CASE OF BOBOC v. MOLDOVA (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1933 și trăiește în Cahul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În 1983, reclamantul a cumpărat o casă. Municipiul Cahul a alocat ulterior reclamantului plățile pe care stătea casa sa. În 1995, vecinul reclamantului E. a mutat gardul de separare a parcelelor lor respective și a redus astfel dimensiunea terenului reclamantului. Reclamantul a introdus o procedură judecătorească împotriva E., cerând îndepărtarea tuturor obstacolelor din partea E. la utilizarea terenurilor sale. La 29 mai 1995, Tribunalul de District Cahul a constatat în favoarea reclamantului. Nu a fost interzis niciun recurs și hotărârea a devenit finală. La 13 octombrie 1995, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârea din 29 mai 1995 și a ordonat o reexaminare deplină. La 24 mai 1996, Curtea de District Cahul a respins cererile reclamantului. În paralel, reclamantul a solicitat municipalității să stabilească limitele dintre terenul său și cel al E. Acest lucru a fost efectuat la o dată necunoscută în 1996. a contestat acțiunile municipalității în instanță, dar plângerea ei a fost respinsă la 4 mai 1996 de către Curtea de District Cahul. Nu a existat niciun recurs și hotărârea a devenit finală. 10. Reclamantul a solicitat municipalității să-și stabilească titlul pe teren. La 26 februarie 1997, municipalitatea a făcut acest lucru, determinând zona terenului respectiv deținut de E. și de reclamant. A contestat această decizie în instanță. Cererea sa a fost respinsă de Curtea de District Cahul la 8 august 1997. Această hotărâre a fost susținută de Curtea Regională Cahul la 13 noiembrie 1997 și de Curtea de Apel la 17 martie 1998. Hotărârea a devenit astfel finală. 11. La 4 februarie 1999, municipalitatea și-a anulat decizia sa din 26 februarie 1997 și a acordat reclamantului titlul unei parcele mai mici de terenuri. Reclamantul a contestat decizia din 1999 în instanță și a solicitat un ordin de înlăturare a tuturor obstacolelor de utilizare a terenurilor sale. La 20 septembrie 1999, Curtea de District Cahul a anulat decizia din 1999 a municipalității. Această hotărâre a fost susținută de Curtea Regională a Comratului la 2 mai 2000 și de Curtea de Apel la 7 septembrie 2000. Această hotărâre a fost finală. 12. Reclamantul a solicitat Curtea de District Cahul să elibereze un mandat de executare, care aparent a fost refuzat. El a formulat o serie de plângeri în acest sens către diferitele autorități de stat, cum ar fi Parlamentul, Curtea Supremă de Justiție, municipiul (de exemplu, în noiembrie 2000, septembrie 2001, aprilie și iunie 2002, ianuarie și martie 2003) și a fost informat că, în perioada 1995-2000, nu a fost depus niciun mandat de executare în numele său. La 19 decembrie 2001, el a fost informat de către Ministerul Justiției că nu era necesar să elibereze niciun mandat de executare, deoarece în hotărârea sa din 8 august 1997 a respins cererile E. și, prin urmare, decizia municipalității din 26 februarie 1997 a rămas în vigoare. 13. La 8 octombrie 2001, reprezentantul E. C.M. a depus un recurs separat împotriva hotărârii din 20 septembrie 1999. La 5 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a hotărât că recursul de către reprezentantul E. ar trebui să fie examinat de către Curtea Regională de Chișinău, deoarece majoritatea judecătorilor din Curtea de districtul Cahul au stat deja în acest caz. La 18 aprilie 2002, Curtea Regională de Chișinău a respins recursul din motive de res judicata. Nu a existat niciun recurs și hotărârea a devenit finală. 14. La 6 august 2002 E. a inițiat o nouă procedură care solicită instanței să stabilească drepturile asupra terenului (atât ale ei, cât și ale reclamantului). Reclamantul a susținut că nu este necesar să examineze cazul, deoarece toate problemele în curs au fost rezolvate de diferite hotărâri municipale și judiciare adoptate mai devreme. La 30 mai 2003, el a solicitat ca un raport de experți să fie făcut cu privire la fezabilitatea utilizării terenurilor în orice alt mod decât cel în care a fost alocat de municipalitate în 1997. 15. La 11 iulie 2003, Curtea de District Cahul a respins afirmația E. și a constatat că terenul ar trebui împărțit în conformitate cu decizia municipalității din 26 februarie 1997. Această hotărâre a fost susținută de Curtea de Apel Cahul la 9 aprilie 2004 și de Curtea Supremă de Justiție la 26 mai 2004. art. 192 din Codul de Procedură Civilă menționează: „1 Acțiunea Curții se examinează de către instanța de primă instanță într-un timp rezonabil. Criteriile de determinare a lungimii rezonabile a procedurii includ: complexitatea cauzei, comportamentul părților la procedură, conduita instanței. Respectarea cerinței de timp rezonabil în examinarea cazurilor este asigurată de instanță. În examinarea unui caz specific, respectarea cerinței de timp rezonabil este verificată de către instanțele superioare la examinarea cazului cu privire la forma relevantă de recurs.”

The applicant was born in 1933 and lives in Cahul. 6. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. 7. In 1983 the applicant bought a house. The Cahul municipality subsequently allocated to the applicant the plot of land on which his house stood. In 1995, E., the applicant’s neighbour, moved the fence separating their respective plots and thus reduced the size of the applicant’s land. 8. The applicant brought court proceedings against E., seeking the removal of all impediments on the part of E. to his use of his land. On 29 May 1995 the Cahul District Court found in favour of the applicant. No appeal was lodged and the judgment became final. Following a request by the Prosecutor General’s Office, on 13 October 1995 the Supreme Court of Justice quashed the judgment of 29 May 1995 and ordered a full re-hearing. On 24 May 1996 the Cahul District Court rejected the applicant’s claims. 9. In parallel, the applicant requested the municipality to determine the boundary between his land and that of E. This was carried out on an unknown date in 1996. E. challenged the municipality’s actions in court but her complaint was rejected on 4 May 1996 by the Cahul District Court. There was no appeal and the judgment became final. 10. The applicant requested the municipality to establish his title to the land. On 26 February 1997 the municipality did so, determining the area of the land respectively owned by E. and the applicant. E. challenged that decision in court. Her request was rejected by the Cahul District Court on 8 August 1997. That judgment was upheld by the Cahul Regional Court on 13 November 1997 and the Court of Appeal on 17 March 1998. The judgment thus became final. 11. On 4 February 1999 the municipality annulled its own decision of 26 February 1997 and granted the applicant title to a smaller parcel of land. The applicant challenged the 1999 decision in court and sought an order for the removal of all impediments to his use of his land. On 20 September 1999 the Cahul District Court annulled the 1999 municipality’s decision. That judgment was upheld by the Comrat Regional Court on 2 May 2000 and the Court of Appeal on 7 September 2000. That judgment was final. 12. The applicant requested the Cahul District Court to issue an enforcement warrant, which was apparently refused. He made a number of complaints in this respect to various State authorities such as the Parliament, the Supreme Court of Justice, the municipality (for instance, in November 2000, September 2001, April and June 2002, January and March 2003) and was informed that during the period 1995-2000 no enforcement warrant in his name had been submitted for execution. On 19 December 2001 he was informed by the Ministry of Justice that it was not necessary to issue any enforcement warrant since the court in its judgment of 8 August 1997 had rejected E.’s claims and thus the municipality’s decision of 26 February 1997 remained in force. 13. On 8 October 2001 E.’s representative C.M. lodged a separate appeal against the judgment of 20 September 1999. On 5 December 2001 the Supreme Court of Justice decided that the appeal by E.’s representative should be examined by the Chișinău Regional Court, since most of the judges in the Cahul District Court had already sat in the case. On 18 April 2002 the Chișinău Regional Court dismissed the appeal on grounds of res judicata. There was no appeal and the judgment became final. 14. On 6 August 2002 E. initiated new proceedings asking the court to determine the rights over the land (both hers and the applicant’s). The applicant argued that there was no need to examine the case since all outstanding issues had been settled by the various municipality and court decisions adopted earlier. On 30 May 2003 he asked for an expert report to be made concerning the feasibility of using the land in any other manner than that in which it had been allocated by the municipality in 1997. 15. On 11 July 2003 the Cahul District Court rejected E.’s claim and found that the land should be divided in accordance with the municipality’s decision of 26 February 1997. That judgment was upheld by the Cahul Court of Appeal on 9 April 2004 and by the Supreme Court of Justice on 26 May 2004. 16. On 26 May 2004 the applicant was issued with an enforcement warrant ordering the delimitation of the border between the applicant’s land and that belonging to E. 17. Article 192 of the Code of Civil Procedure reads: “(1) Court actions shall be examined by the first-instance court within a reasonable time. The criteria for determining of the reasonable length of the proceedings include: the complexity of the case, the conduct of the parties to the proceedings, the conduct of the court. The observance of the reasonable time requirement in examining cases shall be ensured by the court. In examining a specific case, the observance of the reasonable time requirement shall be verified by the higher courts when examining the case on the relevant form of appeal.”

§ Cauze similare