Decizia nr. 621/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2778/2016 a Tribunalului București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II -a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, anularea Dispoziției DGPMB nr. 3138 din 10 iulie 2015 prin care s-a dispus declanșarea cercetării disciplinare a acestuia; obligarea, în solidar, a pârâților să-i plătească daune morale de 5.000 RON pentru încălcarea drepturilor nepatrimoniale; obligarea pârâților sa publice hotărârea de condamnare, pe cheltuiala lor, în trei ziare centrale și pe paginile de internet ale pârâților; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea Tribunalului București Prin Sentința civilă nr. 2778/2016 din 26 aprilie 2016, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor arătate din Statutul Polițistului și H.G. nr. 725/2015, ridicată de reclamant. A respins, ca neîntemeiate, excepțiile de netimbrare a acțiunii invocată de pârâtul MAI și lipsă de interes, invocată de pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Afacerilor Interne, invocată de acesta și în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratului General al Poliției Române, invocată de acesta, și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A unit excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții MAI și DGPMB, cu fondul cauzei, și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. A respins cererea reclamantului de restituire a cheltuielilor procesului.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 2778/2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 81/2015 și a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României.

Soluția Curții de Apel Prin încheierea din data de 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererile recurentului-reclamant A. de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale a României, ca neîntemeiate. În motivarea acestei soluții, Curtea a arătat că prin cererea de sesizare a Curții Constituționale recurentul nu invocă incompatibilitatea Legii nr. 81/2015 cu Constituția în vigoare, ci are în vedere faptul că actuala Constituție nu a fost revizuită potrivit rezultatelor referendumului din 2009. În ceea ce privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dezlege chestiunea de drept ce se referă la stabilirea sancțiunii care se aplică actelor administrative nesecrete și nemilitare care nu îndeplinesc condiția legală de a fi publicate în Monitorul Oficial, această chestiune invocată de recurent nu este nouă, nefiind astfel îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 520 C. proc. civ. pentru sesizarea ICCJ.

Calea de atac exercitată Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul A., solicitând admiterea cererii sale de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 81/2015. În motivarea cererii, recurentul a argumentat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât verificarea concordanței unei dispoziții legale în vigoare cu Constituția României este de competența exclusivă a Curții Constituționale. Curtea de Apel nu era competentă să se pronunțe asupra admisibilității/respingerii excepției de neconstituționalitate, ci doar să o trimită, însoțită de punctul său de vedere, spre soluționare, la Curtea Constituțională a României. A mai susținut că în mod eronat a apreciat Curtea de Apel că excepția de neconstituționalitate ridicată de recurent nu ar conduce, în cazul admiterii, la soluționarea favorabilă a litigiului, în condițiile în care o lege emisă cu încălcarea suveranității statului de drept a poporului român este evident neconstituțională. În drept, cererea de recurs s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Apărările intimaților 6.1. Legal citat, intimatul Inspectoratul General al Poliției Române a invocat excepția nulității recursului, ca nemotivat, arătând că recurentul nu și-a întemeiat cererea de recurs pe niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de legiuitor la pct. 1 - 8 ale art. 488 din C. proc. civ. și nici nu a dezvoltat motivele de nelegalitate, fiind astfel incidente dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ. 6.2. La rândul său, intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a invocat, mai întâi, excepția nulității recursului, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 486 alin. (3) și art. 489 C. proc. civ., argumentând că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate privind încheierea de ședință recurată. A mai solicitat, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, arătând că articolele cu privire la care s-a invocat excepția de neconstituționalitate nu au legătură cu soluționarea cauzei, obiectul dosarului constituindu-l analizarea legalității unui act emis în temeiul art. 59 din Legea nr. 360/2002.

Soluția Înaltei Curți Examinând actele și înscrisurile cauzei, prin raportare la susținerile părților și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: 4.1. Referitor la excepția nulității recursului, invocată de intimații Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București raportat la dispozițiile dispozițiilor 486 alin. (1) lit. d), art. 486 alin. (3) și art. 489 C. proc. civ., se reține că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a curții Constituționale "poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare." Dispozițiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) aplicabile și în recurs". Art. 470 alin. (5) din C. proc. civ. stabilește că "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii". În speță, recurentul A. a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 15 noiembrie 2016 în data de 17 noiembrie 2016, încadrându-se în termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea 47/1992, iar memoriul conținând dezvoltarea motivelor de recurs, prin care recurentul a criticat încheierea recurată din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., a fost depus ulterior, în data de 16 februarie 2017. Pentru aceste considerente, apreciind că recursul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 486 lit. c) C. proc. civ., reținând și că la dosarul cauzei nu există dovezi privind comunicarea, către recurent, a încheierii supuse recursului în cauza de față, pentru a se putea constata depășirea termenului prevăzut de art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, invocată de intimații Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. 4.2. Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. (4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale." Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) ale Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: (i) excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; (ii) excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; (iii) norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Normele sus citate, care detaliază procedura de sesizare a Curții Constituționale a României cu o excepție de neconstituționalitate, prevăd obligația judecătorului în fața căruia este ridicată excepția de a verifica îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, acesta având facultatea de a respinge sau admite cererea de sesizare, ceea ce nu echivalează cu o soluție asupra temeiniciei sau netemeiniciei excepției și nici nu reprezintă o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești, de natură a determina incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Prin încheierea recurată, Curtea de Apel nu s-a pronunțat asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformității cu Constituția a normelor contestate, limitându-se exclusiv la verificarea întrunirii condițiilor de admisibilitate și constatând, din această perspectivă, că recurentul nu aduce critici directe de neconstituționalitate normelor legale ce fac obiectul excepției, întrucât nu invocă incompatibilitatea Legii nr. 81/2015 cu Constituția în vigoare. La rândul său, Înalta Curte constată că argumentele recurentului nu conțin critici concrete privind neconformitatea Legii nr. 81/2015 cu dispoziții din Constituția României în vigoare, de natură a atrage admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ci reiau aprecierile privind obligativitatea revizuirii Constituției în conformitate cu rezultatele referendumului din data de 22 noiembrie 2009 și consecințele nerespectării acestei obligații asupra legitimității Parlamentului. Pentru aceste considerente, constatând că încheierea recurată este legală și temeinică în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.