Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.03.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1234/2003

HOTĂRÂRE
26.03.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1234/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.625/CA/2002 – P din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal au lipsit atât recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Satu Mare precum și intimata-reclamantă U.M. Procedura completă. S-a referit că recurenta a solicitat judecarea recursului în absența sa (filele 3). C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 12 noiembrie 2002, reclamanta U. M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea hotărârii nr.27 din 25 octombrie 2002 și recunoașterea calității de beneficiară a Ordonanței Guvernului nr. 105/1999.

În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că s-a născut în perioada refugiului părinților săi și ca atare a dobândit același statut juridic cu aceștia. Prin sentința civilă nr.625 din 16 decembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a O.G. nr.105/1999, reținând că aceasta a suferit aceleași efecte ale strămutării cu părinții săi. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Satu Mare, invocând precizările nr.1026/2002 ale Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, în care se menționează că nu beneficiază de prevederile Legii nr.189/2000 copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinților.

Se mai arată că nici în O.G. nr.105/1999 și nici în Legea nr.189/2000 și respectiv Legea nr.367/2001, nu se face vorbire despre persoanele care s-au născut în timpul în care părinții au fost strămutați sau refugiați. Recursul nu este fondat. Din probele administrate în cauză a rezultat că reclamanta s-a născut la 22 iulie 1943 în Iliești - localitate unde se refugiaseră părinții săi în urma Dictatului de la Viena. Potrivit dispozițiilor art.1 lit.c din Legea nr.189/2000, beneficiază de drepturile prevăzute de acest act normativ, cei care au fost strămutați pentru motive etnice în perioada prevăzută de art.1. Prin H.G. nr.127/2002, dată în aplicarea O.G. nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000, s-a prevăzut că noțiunea de strămutat o include și pe aceea de refugiat.

Cum reclamanta s-a născut în perioada în care părinții săi erau refugiați, a dobândit același statut juridic cu aceștia – suferind aceleași privațiuni. Astfel fiind, legal și temeinic Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea. Precizările nr.1026/2002 ale Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale nu reprezintă decât un punct de vedere care nu este nici legal și nici echitabil. În raport de aceste considerente, urmează a fi respins recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare.

DECIDE: Respinge recursul declarat de Casa județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.625/CA-P din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca tardiv formulat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-19
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1104/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței nr.438/CA/2002-P din 9 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal, părțile în cauză, respectiv, recurenta-pârâtă Casa Județean
ÎCCJ 2003-03-05
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 889/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.629/CA/ 2002-P a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal nu s-au prezentat recurenta Casa de Pensii Satu Mare și intimata-reclamant
ÎCCJ 2002-12-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 888/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 noiembrie 2002, sub nr. 4472, la Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, reclamantul T.S. a chemat în
ÎCCJ 2003-03-28
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1293/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.469/ CA-P din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensi
ÎCCJ 2003-03-18
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1058/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.432/CA/2002-P din 9 septembrie 2002 a Curții de apel Oradea. La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii S
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă