ADIYAMAN c. TURQUIE

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 32254/05 prezentate de Orhan Adiyaman împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 4 noiembrie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișil Karakaș, judecători; Sally Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 16 august 2005, după ce a intenționat, face următoarea decizie, făcând apel la reclamant, dl Orhan Ad'yaman, este un cetățean turc născut în 1958 și rezident în Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către H. Kara, avocat în Ankara.

Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La momentul faptelor, reclamantul a fost locotenent în armată. El a fost responsabil pentru gestionarea unui post de jandarmerie a frontierelor. Printr-un act de acuzare din 27 iulie 1990, procurorul a intentat o acțiune penală împotriva reclamantului și a celor doi soldați al căror superior era acesta și a solicitat condamnarea lor pentru corupție și abuz de funcții. Prin hotărârea din 25 octombrie 1991, tribunalul militar din Gaziantep (inclusiv tribunalul din Gaziantep) l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate. Prin hotărârea din 27 aprilie 1993, Curtea de Casație a infirmat hotărârea menționată anterior pe motiv de insuficiență a procedurii.

Prin hotărârea din 22 septembrie 1995, tribunalul l-a numit pe reclamant pentru lipsa de probe care să permită stabilirea vinovăției acestuia. La 4 iunie 1996, Curtea de Casație l-a condamnat pe reclamant la închisoare pentru corupție, având în vedere dovezile concrete care îi însărcinau pe inculpați. printr-o hotărâre din 19 decembrie 1997, Tribunalul l-a condamnat pe reclamant la închisoare pentru corupție. La 5 mai 1999, Curtea de Casație a infirmat din nou hotărârea primei instanțe pentru nerespectarea anumitor drepturi de apărare. Prin hotărârea din 19 decembrie 2000, instanța l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea pentru corupție. În memoriul său în recurs, reclamantul a susținut, printre altele, că compunerea instanței era contrară legii.

În hotărârea sa din 12 noiembrie 2002, Curtea de Casație a pronunțat, de asemenea, această ultimă hotărâre pe motiv că, contrar dispozițiilor legale în materie, judecătorii cu un grad inferior celui al reclamantului își au sediul în cadrul procedurii în litigiu. La 30 decembrie 2003, tribunalul l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani, patru luni și 15 zile pentru corupție. Pentru a-și stabili vinovăția, el ține cont, printre altele, de declarațiile concordante ale mai mult de douăzeci de martori, de un raport pe urmele de trecere constatate la frontieră, de o sumă de bani confiscată la fața locului și ambalată în prospectul unui medicament care fusese prescris, așa cum reiese din alte dovezi, la un coinculpat, dintr-un raport de expertiză grafologică întocmit de institutul medico-legal și din registrul de gardă.

De asemenea, a luat în considerare declarațiile concordante ale coinculpaților colectați de comisia administrativă și repetate în fața procurorului și a judecătorului-șef. Prin hotărârea din 15 februarie 2005, pronunțată în aceeași zi, Curtea de Casație Militară a confirmat hotărârea din 30 decembrie 2003. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în cauza Önen Turcia ((dec.), n 32860/96, 10 februarie 2004). GRIFS Reclamantul susține că mai multe încălcări au fost aduse drepturilor garantate prin art. 6 alineatul (1) din Convenție El se plânge de durata procedurii, pe care o consideră excesivă. În opinia sa, tribunalul militar care l-a judecat nu era independent și imparțial, dat fiind că unul dintre cei trei membri ai instanței respective nu era judecător de profesie și se plângea de o a doua problemă de acces la sediul instanței, în măsura în care acesta se afla într-o cazarmă, adică o zonă militară de înaltă securitate.

Alegând că nu există nicio dovadă care să justifice condamnarea sa, el afirmă că principiul prezumției de nevinovăție în sensul art. 6 alin. (2) din Convenție a fost ignorat. Invocând art. 3 și 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul susține în cele din urmă că sentința de condamnare se baza pe declarațiile colegilor inculpați colectate sub constrângere și în absența unui avocat. Potrivit reclamantului, durata procedurii penale ar fi depășit termenul rezonabil, de asemenea, a invocat o încălcare a principiului publicității din cauza dificultăților de acces la sediul tribunalului, în măsura în care acesta se află într-o secție la care accesul public era limitat. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură.

Curtea a examinat celelalte obiecții ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în recurs. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului retrași în temeiul articolului 6 alineatul (1) și referitoare la durata procedurii și la publicitatea dezbaterilor Tribunalului Militar Declare Sally Dolle Francoise Tulkens Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 32254/05 présentée par Orhan ADIYAMAN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 4 novembre 2008 en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, juges, et de Sally Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 16 août 2005, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Orhan Adıyaman, est un ressortissant turc né en 1958 et résidant à Istanbul. Il est représenté devant la Cour par M e H. Kara, avocat à Ankara. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

A l’époque des faits, le requérant était lieutenant dans l’armée. Il était responsable de la gestion d’un poste de gendarmerie des frontières. Par un acte d’accusation du 27 juillet 1990, le procureur près le tribunal militaire de Gaziantep intenta une action pénale contre le requérant et les deux soldats dont celui-ci était le supérieur hiérarchique, et requit leur condamnation pour corruption et abus de fonctions. Il leur reprochait d’avoir organisé, contre paiement, l’acheminement de certaines marchandises en contrebande. Par un jugement du 25 octobre 1991, le tribunal militaire de Gaziantep (« tribunal ») déclara le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés. Par un arrêt du 27 avril 1993, la Cour de cassation infirma ledit jugement au motif de l’insuffisance de l’instruction.

Par un jugement du 22 septembre 1995, le tribunal acquitta le requérant pour insuffisance de preuves permettant d’établir la culpabilité de celui-ci. Le 4 juin 1996, la Cour de cassation cassa le jugement d’acquittement compte tenu des preuves tangibles chargeant les accusés. Par un jugement du 19 décembre 1997, le tribunal condamna le requérant à une peine d’emprisonnement pour corruption. Le 5 mai 1999, la Cour de cassation infirma à nouveau le jugement de la première instance pour inobservation de certains droits de la défense. Par un jugement du 19 décembre 2000, le tribunal condamna le requérant à une peine d’emprisonnement pour corruption. Dans son mémoire en pourvoi, le requérant allégua entre autres que la composition du tribunal était contraire à la loi.

Dans son arrêt daté du 12 novembre 2002, la Cour de cassation cassa également ce dernier jugement au motif que, contrairement aux dispositions légales en la matière, des juges d’un grade inférieur à celui du requérant avaient siégé dans le cadre de la procédure litigieuse. Le 30 décembre 2003, le tribunal condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de quatre ans, quatre mois et quinze jours pour corruption. Afin d’établir sa culpabilité, il tint compte, entre autres, des dépositions concordantes de plus de vingt témoins, d’un rapport sur les traces de passage constatées à la frontière, d’une somme d’argent saisie sur les lieux et emballée dans le prospectus d’un médicament qui avait été prescrit, comme il ressortait d’autres preuves, à l’un des coaccusés, d’un rapport d’expertise graphologique élaboré par l’institut médicolégal et du registre de garde.

Il prit également en considération les dépositions concordantes des coaccusés recueillies par la commission administrative et réitérées devant le procureur et le juge assesseur. Par un arrêt du 15 février 2005, prononcé le même jour, la Cour de cassation militaire confirma le jugement du 30 décembre 2003. B. Le droit interne pertinent Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans l’affaire Önen c. Turquie ((déc.), n o 32860/96, 10 février 2004). GRIEFS 1. Le requérant soutient que plusieurs atteintes ont été portées à ses droits garantis par l’article 6 § 1de la Convention : a) Il se plaint de la durée de la procédure, qu’il juge excessive. b) Selon lui, le tribunal militaire qui l’a jugé n’était pas indépendant et impartial, étant donné que l’un des trois membres titulaires dudit tribunal n’était pas juge de profession.

c) Il se plaint par ailleurs d’un prétendu problème d’accès aux locaux du tribunal, dans la mesure où celui-ci se situait dans une caserne, soit une zone militaire de haute sécurité. 2. Alléguant qu’il n’y avait pas de preuves susceptibles de justifier sa condamnation, il affirme que le principe de présomption d’innocence au sens de l’article 6 § 2 de la Convention a été méconnu. 3. Invoquant les articles 3 et 6 § 3 c) de la Convention, le requérant soutient enfin que le jugement de condamnation était fondé sur les dépositions des coaccusés recueillies sous la contrainte et en l’absence d’un avocat. EN DROIT 1. Selon le requérant, la durée de la procédure pénale aurait dépassé le délai raisonnable.

Il allègue par ailleurs une violation du principe de publicité en raison des difficultés d’accès aux locaux du tribunal, dans la mesure où celui-ci se situait dans une caserne à laquelle l’accès du public était limité. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. La Cour a examiné les autres griefs du requérant, tels qu’ils ont été présentés dans la requête. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs du requérant tirés de l’article 6 § 1 et relatifs à la durée de la procédure et à la publicité des débats du tribunal militaire ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Sally Dollé Françoise Tulkens Greffière Présidente