ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 605/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 605/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului Timișoara, la data de 28 august 2010, sub

numărul de Dosar nr. 6553/30/2008, reclamantul A.R. a chemat în judecată pe

pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr.

209/2008 emisă de către pârâtă, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată,

notificarea reclamantului privind acordarea de măsuri reparatorii în natură sau

prin echivalent pentru activele SC Ț.M.B.E.A. SA.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, în calitate de fost acționar al SC Ț.M.B.E.A. SA este

îndreptățit la măsuri reparatorii sau prin echivalent în ce privește elementele

active ale patrimoniului societății menționată anterior, precum și faptul că

îndeplinește toate condițiile pentru acordarea de despăgubiri în condițiile

prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr.

3711 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de către Tribunalul Timișoara, rămasă

irevocabilă prin respingerea recursului,ca nefondat, prin decizia civilă nr.

218 din 10 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, instanța a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-civilă, la data de 17

aprilie 2009 sub nr. 16375/3/2009.

Prin sentința civilă nr.

158 din 8 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă,

a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A.R. în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului .

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, în raport de înscrisurile aflate la dosarul

cauzei, reclamantul nu a făcut dovada calității de unic moștenitor a unicului asociat

sau a asociaților membri ai SC Ț.M.B.E.A. SA, motiv pentru care tribunalul a

respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva

sentinței civile nr.

158 din 8 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a declarat apel reclamantul A.R.

Prin decizia nr. 907/

A din 16 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a fost admis apelul declarat de reclamant și a fost schimbată în tot

sentința în sensul că a fost admisă contestația, a fost anulată dispoziția nr. 208/2009

emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost constatată

calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului și a fost obligată pârâta să

propună măsuri reparatorii pentru imobilul topografic X din CF, conform art. 31

din Legea nr. 10/2001, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a pronunța

această decizie, s-au reținut următoarele considerente:

Întreprinderea SC Ț.M.B.E.A.

SA a fost înființată în anul 1933, așa cum rezultă din actul de constituire al

societății și coala de semnare, în care autorul apelantului - reclamant V.A. figurează

cu un număr de 400 de acțiunii, conform înscrisurilor aflate la filele 444-452

din volumul II, al dosarului de apel.

Întreprinderea SC Ț.M.B.E.A.

SA a trecut în proprietatea firmei SC V.S.C.S.I.N.C.. SA, așa cum rezultă din adresa

din 17 iunie 1943, aflată la fila 453 din dosarul de apel, volumul I.

În cadrul societății

noi înființate autorul tatălui reclamantului, A.V., deținea calitatea de

acționar cu un procent de 30% (fila 456, din volumul I al dosarului de apel).

Instanța de apel a

constatat că preluarea întreprinderii SC Ț.M.B.E.A. SA de către societatea SC V.S.C.S.I.N.C

SA a vizat numai imobilul din Timișoara, respectiv numai terenul cu nr. topografic

X, nu și celelalte imobile notificate.

Ulterior, din

adeverința din 06 aprilie 1992 (fila 467, volumul II, dosar apel) rezultă că

firma E. și A. a figurat la data de 22 septembrie 1948 sub denumirea T., fiind

înregistrată sub nr. x/1948. Această societate a fost naționalizată în anul

1948, sub nr. x din 14 iunie 1949. Din înscrisurile aflate la filele 502-509

din dosarul de apel, volumul II, rezultă că, la data naționalizării autorul

apelantului, respectiv A.E., deținea 12,5% din acțiunile societății

naționalizate.

Firma SC Ț.M.B.E.A.

SA a fost naționalizată de către stat prin întreprinderea industrială T.T. prin

actul administrativ nr. X din 14 iunie 1949, care a fost adoptat în temeiul

Legii nr. 119/1948, așa cum rezultă din mențiunile din cartea funciară

coroborate cu mențiunile din cuprinsul deciziei nr. 209/2008 emisă de către

Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului.

S-a mai reținut că la

data naționalizării, în patrimoniul acestei societăți se afla numai terenul cu nr.

topografic X, reprezentând Fabrica P. În acest sens, sunt și mențiunile din

cartea funciară. Instanța de apel a constatat că mențiunile din cartea funciară

cu privire la calitatea de proprietar au un caracter constitutiv, având în

vedere dispozițiile din Decretul nr. 115/1938 privind înființarea cărții

funciare și anume dispozițiile art. 17, 32 și 39 din Decret.

Având în vedere

aceste susțineri, instanța de apel a constatat că preluarea abuzivă se

circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, în

forma în vigoare la data de 25 noiembrie 2010.

Conform înscrisurilor

aflate la dosarul cauzei, A.R. are calitatea de descendent de gradul I după A.E.,

fiind și beneficiarul testamentului, așa cum rezultă din actele de stare civilă

și înscrisurile aflate la filele 51-63 din dosarul Tribunalului București.

Instanța de apel a

constatat că reclamantul este fiul lui A.E., care figura în calitate de

coacționar al firmei SC Ț.M.B.E.A. SA, având un procent de 12,5% din acțiunile

acelei societăți, așa cum rezultă din lista acționarilor aflată la fila 507 din

dosarul de apel, volumul II.

Drept urmare,

instanța de apel a constatat, în conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. b)

coroborate cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la

data de 25 noiembrie 2010, că reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană

îndreptățită și beneficiază de măsuri reparatorii, potrivit art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește

situația juridică a imobilului notificat, instanța de apel a constatat că

imobilul notificat, respectiv Fabrica P., a fost preluat cu titlu, respectiv prin

Legea nr. 119/1948, iar la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acest

imobil era evidențiat în patrimoniul unei persoane juridice privatizate, care

l-a dobândit prin înstrăinări succesive.

Conform art. 29 alin.

(1) pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale

privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2),

persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri, corespunzătoare valorii de

piață a imobilelor solicitate, iar în dispozițiile alin. (2) se stipulează că „dispozițiile

alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate”. Din

interpretarea dispozițiilor legale menționate coroborate cu art. 18 lit. a) din

Legea nr. 10/2001, instanța de apel a constatat că A.R. are calitatea de

persoană îndreptățită și poate beneficia numai de măsurile reparatorii constând

în despăgubiri în condițiile legii speciale.

Instanța de apel a

mai reținut că reclamantul nu beneficiază de dreptul acrescământ, conform

dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, neputând să culeagă și

drepturilor celorlalți acționari, respectiv A.V., A.I., A.A., A.I.A., A.E. și A.S.,

deoarece, la data naționalizării, aceștia aveau calitatea de coacționari, fiind

menționați în actele societății comerciale naționalizate.

Împotriva deciziei nr.

907/ A din 16 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, au formulat recurs reclamantul A.R. și pârâtul Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, ambii recurenți prevalându-se de prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, reclamantul arată că, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001

poate să beneficieze de dreptul de acrescământ deoarece ceilalți coacționari,

în afara tatălui său, nu au solicitat acordarea de despăgubiri și astfel

reclamantului, care este și moștenitorul celorlalți coacționari, i se cuvine

dreptul de acrescământ, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre eventualii

comoștenitori ai coacționarilor nu au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001,

motiv pentru care solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii

atacate în acest sens.

Recurenta pârâtă, în

motivarea recursului său, consideră că hotărârea recurată a fost pronunțată cu

încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 31 din Legea nr. 10/2001.

Conform art. 31 din

Legea nr. 10/2001, persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Măsurile reparatorii

se propun de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru

acțiunile deținute de antecesorii persoanelor care au formulat notificări în

baza Legii nr. 10/2001, la fosta societate naționalizată și nu pentru imobilele

din patrimoniul acestora.

Antecesorii acestor

persoane nici nu au avut calitate de proprietar a imobilelor din patrimoniul

fostelor societăți naționalizate, ci doar calitatea de acționar.

Pentru a fi incidente

în cauză dispozițiile legale menționate este necesară dovedirea calității de

acționar a SC Ț.M.B.E.A. SA în privința antecesorilor reclamantului prin

depunerea unui extras din registrul acționarilor ai societății naționalizate la

data intervenirii actului legal de preluare abuzivă a acesteia, prin actul

administrativ din 14 iunie 1949, precum și prin depunerea ultimului bilanț

contabil al societății la data de 31 decembrie 1947.

Se arată că

reclamantul nu a depus ultimul bilanț contabil al societății naționalizate

aferent anului 1947 pentru a se putea determina valoarea măsurilor reparatorii

prin echivalent, în lumina prevederilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Prin urmare, se

argumentează că este greșită motivarea instanței de apel în sensul că recalcularea

valorii acțiunilor se va realiza ținând cont de bilanțul contabil încheiat la

data de 11 iunie 1948, acesta fiind doar pe jumătate de an.

Potrivit art. 3 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 18 din Legea nr. 10/2001,

măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, cu excepția cazului în

care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite

asociate erau membri ai aceleiași familii.

Or, reclamantul nu a

făcut dovada calității de unic moștenitor a unicului asociat sau a asociaților

membrii ai SC Ț.M.B.E.A. SA prin depunerea unui certificat de moștenitor sau a

calității de moștenitor.

Recurenta pârâtă a

mai invocat și încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, motivat de faptul că

reclamantul nu a formulat notificare pentru acțiunile antecesorului său la SC Ț.M.B.E.A.

SA, ci doar pentru activele acestei societăți, pentru care nu e îndreptățit să

primească măsuri reparatorii întrucât antecesorul său nu a fost proprietarul

acestor imobile.

Se mai susține că

instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora se au în vedere doar actele doveditoare depuse până la

soluționarea notificării și care au stat la baza deciziei contestate. În acest

sens, se arată că reclamantul a avut suficient timp la dispoziție pentru a

depune actele doveditoare, sarcina probei revenindu-i acestuia.

Ca atare, solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii

apelului reclamantului și menținerii ca legală a sentinței instanței de fond.

Analizând recursurile

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că sunt nefondate pentru considerentele ce se succed:

recurentului reclamant în sensul că instanța de apel a încălcat prevederile art.

4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, prin neacordarea dreptului de acrescământ în

favoarea acestuia pentru cotele deținute de ceilalți coacționari ai societății

sunt nefondate.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, „

de

cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura

prevăzută la capitolul III profită ceilalți moștenitori ai persoanei

îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”.

Recurentul

reclamant A.R. are, în calitate de descendent de gradul I și în baza

testamentului din 3 august 1974 (a cărui traducere apostilată se află la fila

11 dosar fond)

,

doar

calitatea de moștenitor al tatălui său, A.E., nu

și a celorlalți coacționari ai societății

SC Ț.M.B.E.A. SA

, respectiv A.V., A.I. (căsătorită K.), A.A. (căsătorită K.),

A.I.A. și A.E.

Drept

urmare, acesta are vocație doar la cota cuvenită de pe urma tatălui său, care

deținea numai 12,5% din capitalul social al societății și dobândește, astfel, ceea

ce era îndreptățit antecesorul său să dobândească, doar în acest caz

funcționând dreptul de acrescământ.

Nefiind

și moștenitor al coacționarilor societății, A.V., A.I. (căsătorită K.), A.A. (căsătorită

K.), A.I.A. și A.E.

,

recurentul reclamant nu poate invoca dreptul de acrescământ față de aceștia,

pentru a putea culege și cotele cuvenite acestora, corespunzătoare cotelor din

capitalul social pe care le dețineau.

Simpla afirmație că

este și moștenitor al celorlalți coacționari care erau membri ai aceleiași

familii, neînsoțită de niciun fel de acte doveditoare în acest sens, alăturat

faptului că la termenul de ședință din data de 8 februarie 2013, fiind

întrebat, recurentul reclamant, prin apărător, a arătat că nu deține niciun fel

de certificat de moștenitor de pe urma coacționarilor, nu-l îndreptățește pe

recurentul reclamant la acordarea dreptului de acrescământ, de altfel, în

virtutea prevederilor art. 1169 C. civ. vechi, acesta avea obligația să-și

dovedească pretențiile sale.

Prin

urmare, așa cum în mod corect a statuat instanța de apel, recurentul reclamant

nu poate invoca dreptul de acrescământ, în temeiul art. 4 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001,

pentru a profita de cotele de capital social deținute

de coacționarii societății, cuvenite acestora sau succesorilor lor, și care nu au

formulat notificarea în temeiul

Legii nr. 10/2001.

recursul pârâtei este nefondat.

În raport de situația

de fapt, așa cum a fost stabilită de instanța de apel, ce nu poate fi

reevaluată în recurs față de actuala structură a art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., se constată că autorii reclamantului au înființat societatea SC Ț.M.B.E.A.

SA; că imobilele solicitate prin notificare au fost dobândite cu titlu de

cumpărare prin actele de vânzare-cumpărare succesive, respectiv din 10

noiembrie 1925, din 10 iulie 1923, nr. x/1923 și nr. y/1926, fiind menționate

în partea a II a Cărții funciare a localității Timișoara; că această societate

a trecut în proprietatea firmei SC V.S.C.S.I.N.C. SA, iar preluarea a vizat

numai imobilul din Timișoara str. P., respectiv numai terenul cu nr. Topografic

X, nu și celelalte imobile notificate, că, ulterior firma E. și A. a figurat la

data de 22 septembrie 1949 sub denumirea de T.T., fiind naționalizată în anul

1948, prin actul administrativ din 14 iunie 1949, emis în temeiul Legii nr. 119/1948,

iar din înscrisurile aflate la filele 502-509 din dosarul de apel, volumul II,

rezultă că, la data naționalizării, contrar susținerilor recurentei pârâte,

tatăl reclamantului, respectiv A.E., deținea 12,5% din acțiunile societății

naționalizate; că, față de mențiunile din cartea funciară cu privire la

calitatea de proprietar ce au caracter constitutiv, în temeiul Decretului nr. 115/1938,

imobilul apare ca fiind preluat abuziv de stat, iar regimul său juridic intră

sub incidența Legii nr. 10/2001.

În acest context, se

reține că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în

condițiile art. 3 lit. b) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

în calitate de descendent de gradul I după A.E., fiind și beneficiarul

testamentului, așa cum rezultă din actele aflate la filele 51-63 din dosarul de

fond, care la rândul său fusese acționar, cu o cotă de 12,5% din capitalul

social de la data naționalizării societății.

Susținerea recurentei

pârâte că măsurile reparatorii se propun pentru acțiunile deținute de

antecesorii persoanelor, care au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001

la fosta societate naționalizată, și nu pentru imobilele din patrimoniul

acestora, este neîntemeiată, deoarece Legea nr. 10/2001, în art. 29 alin. 1,

prevede că măsurile reparatorii se acordă pentru imobilele evidențiate în

patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 21 alin. (1) și (2), iar nu pentru acțiunile deținute la aceste

societăți.

Recurenta pârâtă mai invocă

faptul că reclamantul nu a depus în susținerea notificării bilanțul contabil la

data de 31 decembrie 1947 la fosta societate de SC Ț.M.B.E.A. SA, conform

dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001 republicată,

ci doar bilanțul contabil la data de 11 iunie 1948 la respectiva societate și,

prin urmare, nu pot fi calculate măsurile reparatorii prin echivalent

solicitate de reclamant, întrucât bilanțul contabil depus a fost întocmit

jumătate de an.

Însă, atât timp cât art. 31 alin. (4) din legea nr. 10/2001

face referire la activul net din ultimul bilanț contabil, iar acesta

se constată a fi în cauză aferent perioadei 14 august 1947 - 11 iunie 1948, așa

cum rezultă din înscrisul afla la filele 508-509, dosar apel, volumul II,

Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și a

acestor dispoziții legale, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

De asemenea, Înalta

Curte apreciază că este lipsită de relevanță susținerea recurentului în sensul

că actele doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității de persoană

îndreptățită au fost completate în instanță, întrucât pot fi acestea pot fi

depuse „până la soluționarea notificării”, astfel cum dispune art. 23 din Legea

nr. 10/2001; sintagma menționată are semnificația de soluționare definitivă și

irevocabilă a notificării, în consecință, incluzând și exercitarea și epuizarea

căilor de atac.

În caz contrar,

respectiv, dacă s-ar admite punctul de vedere exprimat în cuprinsul motivelor

de recurs, în sensul că probatoriul poate fi completat doar până la emiterea

dispoziției sau deciziei motivate de către entitatea învestită cu soluționarea

notificării potrivit dispozițiilor legale, dreptul de acces la instanță pentru

cel ce se pretinde îndreptățit la beneficiul legii speciale ar fi doar unul

iluzoriu, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează a respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamantul A.R. și de pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 907/ A din 16

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 8 februarie 2013.