ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 605/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timișoara, la data de 28 august 2010, sub numărul de Dosar nr. 6553/30/2008, reclamantul A.R. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 209/2008 emisă de către pârâtă, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, notificarea reclamantului privind acordarea de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru activele SC Ț.M.B.E.A. SA. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în calitate de fost acționar al SC Ț.M.B.E.A. SA este îndreptățit la măsuri reparatorii sau prin echivalent în ce privește elementele active ale patrimoniului societății menționată anterior, precum și faptul că îndeplinește toate condițiile pentru acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 3711 din 19 noiembrie 2008 pronunțată de către Tribunalul Timișoara, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului,ca nefondat, prin decizia civilă nr. 218 din 10 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-civilă, la data de 17 aprilie 2009 sub nr. 16375/3/2009. Prin sentința civilă nr. 158 din 8 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A.R. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului . Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reclamantul nu a făcut dovada calității de unic moștenitor a unicului asociat sau a asociaților membri ai SC Ț.M.B.E.A.

SA, motiv pentru care tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată. Împotriva sentinței civile nr. 158 din 8 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a declarat apel reclamantul A.R. Prin decizia nr. 907/ A din 16 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamant și a fost schimbată în tot sentința în sensul că a fost admisă contestația, a fost anulată dispoziția nr. 208/2009 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a fost constatată calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului și a fost obligată pârâta să propună măsuri reparatorii pentru imobilul topografic X din CF, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru a pronunța această decizie, s-au reținut următoarele considerente: Întreprinderea SC Ț.M.B.E.A. SA a fost înființată în anul 1933, așa cum rezultă din actul de constituire al societății și coala de semnare, în care autorul apelantului - reclamant V.A. figurează cu un număr de 400 de acțiunii, conform înscrisurilor aflate la filele 444-452 din volumul II, al dosarului de apel. Întreprinderea SC Ț.M.B.E.A. SA a trecut în proprietatea firmei SC V.S.C.S.I.N.C.. SA, așa cum rezultă din adresa din 17 iunie 1943, aflată la fila 453 din dosarul de apel, volumul I. În cadrul societății noi înființate autorul tatălui reclamantului, A.V., deținea calitatea de acționar cu un procent de 30% (fila 456, din volumul I al dosarului de apel).

Instanța de apel a constatat că preluarea întreprinderii SC Ț.M.B.E.A. SA de către societatea SC V.S.C.S.I.N.C SA a vizat numai imobilul din Timișoara, respectiv numai terenul cu nr. topografic X, nu și celelalte imobile notificate. Ulterior, din adeverința din 06 aprilie 1992 (fila 467, volumul II, dosar apel) rezultă că firma E. și A. a figurat la data de 22 septembrie 1948 sub denumirea T., fiind înregistrată sub nr. x/1948. Această societate a fost naționalizată în anul 1948, sub nr. x din 14 iunie 1949. Din înscrisurile aflate la filele 502-509 din dosarul de apel, volumul II, rezultă că, la data naționalizării autorul apelantului, respectiv A.E., deținea 12,5% din acțiunile societății naționalizate.

Firma SC Ț.M.B.E.A. SA a fost naționalizată de către stat prin întreprinderea industrială T.T. prin actul administrativ nr. X din 14 iunie 1949, care a fost adoptat în temeiul Legii nr. 119/1948, așa cum rezultă din mențiunile din cartea funciară coroborate cu mențiunile din cuprinsul deciziei nr. 209/2008 emisă de către Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului. S-a mai reținut că la data naționalizării, în patrimoniul acestei societăți se afla numai terenul cu nr. topografic X, reprezentând Fabrica P. În acest sens, sunt și mențiunile din cartea funciară. Instanța de apel a constatat că mențiunile din cartea funciară cu privire la calitatea de proprietar au un caracter constitutiv, având în vedere dispozițiile din Decretul nr. 115/1938 privind înființarea cărții funciare și anume dispozițiile art. 17, 32 și 39 din Decret.

Având în vedere aceste susțineri, instanța de apel a constatat că preluarea abuzivă se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data de 25 noiembrie 2010. Conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, A.R. are calitatea de descendent de gradul I după A.E., fiind și beneficiarul testamentului, așa cum rezultă din actele de stare civilă și înscrisurile aflate la filele 51-63 din dosarul Tribunalului București. Instanța de apel a constatat că reclamantul este fiul lui A.E., care figura în calitate de coacționar al firmei SC Ț.M.B.E.A. SA, având un procent de 12,5% din acțiunile acelei societăți, așa cum rezultă din lista acționarilor aflată la fila 507 din dosarul de apel, volumul II.

Drept urmare, instanța de apel a constatat, în conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. b) coroborate cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, că reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită și beneficiază de măsuri reparatorii, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește situația juridică a imobilului notificat, instanța de apel a constatat că imobilul notificat, respectiv Fabrica P., a fost preluat cu titlu, respectiv prin Legea nr. 119/1948, iar la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acest imobil era evidențiat în patrimoniul unei persoane juridice privatizate, care l-a dobândit prin înstrăinări succesive.

Conform art. 29 alin. (1) pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate, iar în dispozițiile alin. (2) se stipulează că „dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate”. Din interpretarea dispozițiilor legale menționate coroborate cu art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a constatat că A.R. are calitatea de persoană îndreptățită și poate beneficia numai de măsurile reparatorii constând în despăgubiri în condițiile legii speciale. Instanța de apel a mai reținut că reclamantul nu beneficiază de dreptul acrescământ, conform dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, neputând să culeagă și drepturilor celorlalți acționari, respectiv A.V., A.I., A.A., A.I.A., A.E.

și A.S., deoarece, la data naționalizării, aceștia aveau calitatea de coacționari, fiind menționați în actele societății comerciale naționalizate. Împotriva deciziei nr. 907/ A din 16 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au formulat recurs reclamantul A.R. și pârâtul Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, ambii recurenți prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamantul arată că, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 poate să beneficieze de dreptul de acrescământ deoarece ceilalți coacționari, în afara tatălui său, nu au solicitat acordarea de despăgubiri și astfel reclamantului, care este și moștenitorul celorlalți coacționari, i se cuvine dreptul de acrescământ, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre eventualii comoștenitori ai coacționarilor nu au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, motiv pentru care solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în acest sens. Recurenta pârâtă, în motivarea recursului său, consideră că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. b) și art. 31 din Legea nr. 10/2001.

Conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Măsurile reparatorii se propun de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru acțiunile deținute de antecesorii persoanelor care au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001, la fosta societate naționalizată și nu pentru imobilele din patrimoniul acestora. Antecesorii acestor persoane nici nu au avut calitate de proprietar a imobilelor din patrimoniul fostelor societăți naționalizate, ci doar calitatea de acționar. Pentru a fi incidente în cauză dispozițiile legale menționate este necesară dovedirea calității de acționar a SC Ț.M.B.E.A.

SA în privința antecesorilor reclamantului prin depunerea unui extras din registrul acționarilor ai societății naționalizate la data intervenirii actului legal de preluare abuzivă a acesteia, prin actul administrativ din 14 iunie 1949, precum și prin depunerea ultimului bilanț contabil al societății la data de 31 decembrie 1947. Se arată că reclamantul nu a depus ultimul bilanț contabil al societății naționalizate aferent anului 1947 pentru a se putea determina valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în lumina prevederilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Prin urmare, se argumentează că este greșită motivarea instanței de apel în sensul că recalcularea valorii acțiunilor se va realiza ținând cont de bilanțul contabil încheiat la data de 11 iunie 1948, acesta fiind doar pe jumătate de an.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 18 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii. Or, reclamantul nu a făcut dovada calității de unic moștenitor a unicului asociat sau a asociaților membrii ai SC Ț.M.B.E.A. SA prin depunerea unui certificat de moștenitor sau a calității de moștenitor. Recurenta pârâtă a mai invocat și încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001, motivat de faptul că reclamantul nu a formulat notificare pentru acțiunile antecesorului său la SC Ț.M.B.E.A. SA, ci doar pentru activele acestei societăți, pentru care nu e îndreptățit să primească măsuri reparatorii întrucât antecesorul său nu a fost proprietarul acestor imobile.

Se mai susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora se au în vedere doar actele doveditoare depuse până la soluționarea notificării și care au stat la baza deciziei contestate. În acest sens, se arată că reclamantul a avut suficient timp la dispoziție pentru a depune actele doveditoare, sarcina probei revenindu-i acestuia. Ca atare, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului reclamantului și menținerii ca legală a sentinței instanței de fond. Analizând recursurile prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru considerentele ce se succed: 1. Criticile recurentului reclamant în sensul că instanța de apel a încălcat prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, prin neacordarea dreptului de acrescământ în favoarea acestuia pentru cotele deținute de ceilalți coacționari ai societății sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, „ de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire”. Recurentul reclamant A.R. are, în calitate de descendent de gradul I și în baza testamentului din 3 august 1974 (a cărui traducere apostilată se află la fila 11 dosar fond) , doar calitatea de moștenitor al tatălui său, A.E., nu și a celorlalți coacționari ai societății SC Ț.M.B.E.A. SA , respectiv A.V., A.I. (căsătorită K.), A.A. (căsătorită K.), A.I.A. și A.E. Drept urmare, acesta are vocație doar la cota cuvenită de pe urma tatălui său, care deținea numai 12,5% din capitalul social al societății și dobândește, astfel, ceea ce era îndreptățit antecesorul său să dobândească, doar în acest caz funcționând dreptul de acrescământ.

Nefiind și moștenitor al coacționarilor societății, A.V., A.I. (căsătorită K.), A.A. (căsătorită K.), A.I.A. și A.E. , recurentul reclamant nu poate invoca dreptul de acrescământ față de aceștia, pentru a putea culege și cotele cuvenite acestora, corespunzătoare cotelor din capitalul social pe care le dețineau. Simpla afirmație că este și moștenitor al celorlalți coacționari care erau membri ai aceleiași familii, neînsoțită de niciun fel de acte doveditoare în acest sens, alăturat faptului că la termenul de ședință din data de 8 februarie 2013, fiind întrebat, recurentul reclamant, prin apărător, a arătat că nu deține niciun fel de certificat de moștenitor de pe urma coacționarilor, nu-l îndreptățește pe recurentul reclamant la acordarea dreptului de acrescământ, de altfel, în virtutea prevederilor art. 1169 C. civ.

vechi, acesta avea obligația să-și dovedească pretențiile sale. Prin urmare, așa cum în mod corect a statuat instanța de apel, recurentul reclamant nu poate invoca dreptul de acrescământ, în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, pentru a profita de cotele de capital social deținute de coacționarii societății, cuvenite acestora sau succesorilor lor, și care nu au formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001. 2. De asemenea, recursul pârâtei este nefondat. În raport de situația de fapt, așa cum a fost stabilită de instanța de apel, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala structură a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., se constată că autorii reclamantului au înființat societatea SC Ț.M.B.E.A.

SA; că imobilele solicitate prin notificare au fost dobândite cu titlu de cumpărare prin actele de vânzare-cumpărare succesive, respectiv din 10 noiembrie 1925, din 10 iulie 1923, nr. x/1923 și nr. y/1926, fiind menționate în partea a II a Cărții funciare a localității Timișoara; că această societate a trecut în proprietatea firmei SC V.S.C.S.I.N.C.

SA, iar preluarea a vizat numai imobilul din Timișoara str. P., respectiv numai terenul cu nr. Topografic X, nu și celelalte imobile notificate, că, ulterior firma E. și A. a figurat la data de 22 septembrie 1949 sub denumirea de T.T., fiind naționalizată în anul 1948, prin actul administrativ din 14 iunie 1949, emis în temeiul Legii nr. 119/1948, iar din înscrisurile aflate la filele 502-509 din dosarul de apel, volumul II, rezultă că, la data naționalizării, contrar susținerilor recurentei pârâte, tatăl reclamantului, respectiv A.E., deținea 12,5% din acțiunile societății naționalizate; că, față de mențiunile din cartea funciară cu privire la calitatea de proprietar ce au caracter constitutiv, în temeiul Decretului nr. 115/1938, imobilul apare ca fiind preluat abuziv de stat, iar regimul său juridic intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

În acest context, se reține că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în condițiile art. 3 lit. b) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în calitate de descendent de gradul I după A.E., fiind și beneficiarul testamentului, așa cum rezultă din actele aflate la filele 51-63 din dosarul de fond, care la rândul său fusese acționar, cu o cotă de 12,5% din capitalul social de la data naționalizării societății.

Susținerea recurentei pârâte că măsurile reparatorii se propun pentru acțiunile deținute de antecesorii persoanelor, care au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 la fosta societate naționalizată, și nu pentru imobilele din patrimoniul acestora, este neîntemeiată, deoarece Legea nr. 10/2001, în art. 29 alin. 1, prevede că măsurile reparatorii se acordă pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), iar nu pentru acțiunile deținute la aceste societăți. Recurenta pârâtă mai invocă faptul că reclamantul nu a depus în susținerea notificării bilanțul contabil la data de 31 decembrie 1947 la fosta societate de SC Ț.M.B.E.A.

SA, conform dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001 republicată, ci doar bilanțul contabil la data de 11 iunie 1948 la respectiva societate și, prin urmare, nu pot fi calculate măsurile reparatorii prin echivalent solicitate de reclamant, întrucât bilanțul contabil depus a fost întocmit jumătate de an. Însă, atât timp cât art. 31 alin. (4) din legea nr. 10/2001 face referire la activul net din ultimul bilanț contabil, iar acesta se constată a fi în cauză aferent perioadei 14 august 1947 - 11 iunie 1948, așa cum rezultă din înscrisul afla la filele 508-509, dosar apel, volumul II, Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și a acestor dispoziții legale, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. De asemenea, Înalta Curte apreciază că este lipsită de relevanță susținerea recurentului în sensul că actele doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității de persoană îndreptățită au fost completate în instanță, întrucât pot fi acestea pot fi depuse „până la soluționarea notificării”, astfel cum dispune art. 23 din Legea nr. 10/2001; sintagma menționată are semnificația de soluționare definitivă și irevocabilă a notificării, în consecință, incluzând și exercitarea și epuizarea căilor de atac.

În caz contrar, respectiv, dacă s-ar admite punctul de vedere exprimat în cuprinsul motivelor de recurs, în sensul că probatoriul poate fi completat doar până la emiterea dispoziției sau deciziei motivate de către entitatea învestită cu soluționarea notificării potrivit dispozițiilor legale, dreptul de acces la instanță pentru cel ce se pretinde îndreptățit la beneficiul legii speciale ar fi doar unul iluzoriu, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A.R. și de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 907/ A din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2013.