Decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2021

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii este constituit conform art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi art. 33 alin. (1), coroborat cu art. 34 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror şef al Secţiei judiciare, Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulamentul Î.C.C.J.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova cu privire la următoarea problemă de drept:

Magistratul-asistent prezintă referatul privind obiectul recursului în interesul legii, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi opiniile cu privire la problema de drept supusă dezlegării, formulate de Ministerul Public şi de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

Preşedintele completului de judecată, constatând că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general, pentru prezentarea punctului de vedere cu privire la recursul în interesul legii.

Doamna procuror pune concluzii pentru admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii în problema de drept vizată, în sensul celei de-a doua orientări exprimate în jurisprudenţa instanţelor de judecată, conform căreia măsura încetării de drept a mandatului primarului este consecinţa unei stări de incompatibilitate, indiferent dacă aceasta este constatată în perioada mandatului în desfăşurare sau în perioada unui mandat anterior; în susţinerea acestei soluţii, doamna procuror face referire la argumentele prezentate pe larg în scris, în punctul de vedere formulat şi depus la dosar.

Preşedintele completului de judecată declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

Prin Hotărârea nr. 25 din 23 septembrie 2020, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 514 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării pe calea recursului în interesul legii cu privire la următoarea problemă de drept:

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 sau Codul administrativ):

Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 393/2004):

Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 161/2003):

Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 176/2010):

Autorul sesizării apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru declanşarea procedurii prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă, arătând că, în practica instanţelor judecătoreşti, problema de drept supusă dezbaterii a fost soluţionată neunitar, prin pronunţarea unor hotărâri definitive diferite.

Se arată în sesizare că litigiile în care a fost pusă problema de drept invocată au ca obiect anularea ordinului emis de prefect, prin care se constată încetarea înainte de termen a mandatului de primar, în temeiul art. 160 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 [fostul art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/2004], ca urmare a constatării şi sancţionării, în condiţiile Legii nr. 176/2010, a unei stări de incompatibilitate. Primarul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului anterior şi aceasta a fost constatată printr-un raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.), a cărui legalitate a fost contestată şi confirmată, prin hotărâre judecătorească definitivă, în perioada mandatului următor, în care se emite şi ordinul prefectului, a cărui anulare se solicită de către primar, în cadrul litigiilor.

Autorul sesizării precizează că, în soluţionarea acestor litigii, instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar, fiind evidenţiate două orientări.

Unele instanţe au admis acţiunile formulate de primari, anulând ordinele emise de către prefecţi.

Aceste instanţe, interpretând dispoziţiile art. 25 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, au apreciat că:

În această orientare, autorul sesizării apreciază că se încadrează şi alte instanţe, după cum urmează: Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 570/CA din 28.08.2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.075/85/2019), Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal (Sentinţa nr. 857 din 3.12.2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.406/108/2019) şi Tribunalul Ilfov (Sentinţa nr. 594 din 25.05.2020, pronunţată în Dosarul nr. 609/93/2020, şi Sentinţa civilă nr. 144 din 23.01.2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.651/93/2019).

Alte instanţe au respins acţiunile formulate de către primari, orientare în cadrul căreia au fost identificate două categorii de argumente:

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova, autorul sesizării, nu a formulat un punct de vedere cu privire la problema de drept propusă spre dezlegare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 1.990/C/3733/III-5/2020 din 11 decembrie 2020, apreciază că cea de-a doua orientare jurisprudenţială este în spiritul şi litera legii, astfel încât consideră că măsura încetării de drept a mandatului primarului este consecinţa unei stări de incompatibilitate, indiferent dacă aceasta este constatată în perioada mandatului în curs sau în perioada unui mandat anterior.

Se arată, în acest sens, că raportat la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, şi la interpretarea dată de instanţa de contencios constituţional dispoziţiilor legale supuse examinării, perioada de interdicţie de 3 ani nu operează de la data reţinerii stării de incompatibilitate prin raportul de evaluare, ci trebuie avută în vedere data rămânerii definitive a raportului de evaluare, inclusiv în cazul în care acesta a fost contestat în instanţă, de la această dată urmând a fi aplicate, în termen de 6 luni, sancţiunile impuse de lege.

Astfel, nu trebuie confundată perioada reţinută prin raportul de evaluare, în care s-a aflat în stare de incompatibilitate persoana respectivă, cu consecinţele care decurg din aceasta, respectiv cu interdicţiile prevăzute de lege care decurg din starea de incompatibilitate şi cu perioada în care acestea operează. Interdicţia şi perioada în care aceasta operează sunt tocmai consecinţa existenţei anterioare a unei stări de incompatibilitate. Aşadar, nu este vorba despre perioada de incompatibilitate care a fost stabilită prin raportul de evaluare, ci despre perioada de la care operează interdicţiile prevăzute de lege ce decurg din respectiva stare de incompatibilitate.

Trebuie, deci, avută în vedere data rămânerii definitive a raportului de evaluare, fiind irelevantă, sub aspectul momentului de la care începe perioada de interdicţie de 3 ani, perioada în care s-a reţinut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate; este evident faptul că perioada de interdicţie de 3 ani se aplică noului mandat de primar în situaţia în care raportul de evaluare a rămas definitiv în timpul exercitării acestuia, aplicarea sancţiunii art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 neputând fi condiţionată de survenirea momentului efectiv şi definitiv în care s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate, exclusiv în timpul exercitării mandatului anterior.

Totodată, dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora, în cazul încetării de drept a mandatului, inclusiv în caz de incompatibilitate, persoana care a ocupat o funcţie eligibilă este decăzută din dreptul de a mai ocupa o altă funcţie eligibilă pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, sunt încă o dovadă în sensul că voinţa legiuitorului a fost aceea de a sancţiona starea de incompatibilitate chiar şi după expirarea mandatului.

Situaţia în care o persoană aflată în stare de incompatibilitate ocupă o funcţie de natura celor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 176/2010, în perioada de 3 ani în care operează interdicţia legală prevăzută de acest act normativ, constituie o încălcare a principiilor constituţionale şi legale privind ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice care se bucură de integritate, noul mandat fiind obţinut cu încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor, cu consecinţa constatării acestei împrejurări prin ordin emis de către prefect, în condiţiile art. 69 din Legea administraţiei publice locale, nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, constatarea definitivă a stării de incompatibilitate a unei persoane se răsfrânge şi asupra celui de-al doilea mandat într-o funcţie eligibilă.

Se concluzionează în sensul că intenţia legiuitorului a fost aceea de a sancţiona persoanele cu privire la care s-a constatat încălcarea regimului juridic privind incompatibilităţile, sancţiunea având două componente: eliberarea din funcţie, conform art. 160 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, şi interdicţia de a mai ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea de drept a mandatului, conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat facultăţilor de drept din principalele centre universitare naţionale opinia ştiinţifică cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării; dintre acestea, a răspuns solicitării doar Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai

S-a arătat că incompatibilitatea reprezintă, în esenţă, un fapt juridic: o situaţie în care una şi aceeaşi persoană exercită o funcţie publică în paralel cu o alta ori deţine o anumită calitate sau exercită o activitate, în condiţiile în care un text de lege interzice expres acest cumul. Şi, din punct de vedere temporal, incompatibilitatea durează, ca stare de fapt, de la momentul în care persoana în cauză este îndreptăţită formal să exercite ambele funcţii/calităţi/activităţi şi până la momentul la care una dintre acestea încetează. Efectul juridic incontestabil al acestui fapt juridic este acela al încetării automate a funcţiei protejate prin instituirea incompatibilităţii.

Instituţia incompatibilităţii avea, la origine, exclusiv un rol de protecţie a unor funcţii (care, prin cumul cu altele, nu puteau fi exercitate în mod adecvat), aşa încât încetarea (automată a) funcţiei nu reprezenta altceva decât o măsură administrativă fără efect sancţionator, represiv, menită doar să readucă situaţia juridică la normal; în prezent, însă, în lumina textelor legale în vigoare şi în ciuda unui limbaj juridic adesea defectuos, incompatibilitatea pare a fi o situaţie ilicită [„starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară” – art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 176/2010, bunăoară], care atrage, în cazul primarului, aplicarea unor sancţiuni de natură administrativă: încetarea mandatului [art. 160 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, coroborat cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010], respectiv decăderea din dreptul de a mai exercita o funcţie sau demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data încetării de drept a mandatului [art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010].

Se consideră că este foarte probabil ca tocmai această schimbare de abordare a instituţiei juridice a incompatibilităţii să reprezinte sursa controversei jurisprudenţiale ce face obiectul recursului în interesul legii supus analizei de faţă.

Se arată că, de la momentul încetării stării de incompatibilitate, începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, reglementat de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, care ar împiedica angajarea răspunderii administrative a primarului.

În ce priveşte problema de drept supusă dezlegării se precizează că aceasta presupune premisa că acest termen nu s-a scurs, fiind mai întâi întrerupt, prin realizarea cercetării administrative finalizate cu emiterea raportului de către A.N.I., şi ulterior suspendat, prin formularea acţiunii în contencios administrativ de către primarul aflat în situaţie de incompatibilitate.

Practic, această situaţie specială de suspendare a termenului de prescripţie poate fi dedusă, implicit, din coroborarea alin. (3) şi (4) ale art. 160 din Codul administrativ, de vreme ce din interpretarea acestora rezultă în mod clar că, pe perioada judecării acestei acţiuni, momentul încetării de drept a mandatului (deci, practic, aplicarea sancţiunii administrative) este amânat(ă). În acest context şi în ipoteza în care, între timp, primarul exercită un mandat subsecvent celui în care a fost constatată starea de incompatibilitate, problema care solicită o rezolvare este aceea de a şti dacă acestui al doilea mandat i se aplică încetarea de drept prevăzută de art. 160 din Codul administrativ.

Or, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, în prezent aceasta are natura unei sancţiuni administrative (urmată de o alta, aceea a interdicţiei de 3 ani de a mai exercita vreo funcţie publică), potrivit normelor legale menţionate, aplicarea ei, supusă regimului prescripţiei extinctive reglementate de Codul civil, a fost, o perioadă de timp, suspendată prin introducerea unei acţiuni în contencios administrativ.

În plus, prin Decizia nr. 396 din 13 iunie 2017

Se concluzionează, astfel, că încetarea de drept poate interveni şi în cursul unor mandate subsecvente ale primarului.

Prin Decizia nr. 69 din 9 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 15 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 69 alin. (4) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la prevederile art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările ulterioare, în sensul de a lămuri ce fel de control poate efectua instanţa de contencios administrativ asupra ordinului prefectului prin care se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar.”

În jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional au fost identificate următoarele decizii, ce pot prezenta relevanţă, alături de cele menţionate deja, în cele ce precedă, cu privire la problema de drept ce face obiectul recursului în interesul legii supus analizei:

Raportul analizează sesizarea, constatând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, s-a făcut dovada existenţei unei jurisprudenţe neunitare cu privire la problema de drept invocată de titularul sesizării.

Pentru dezlegarea acestei probleme de drept, judecătorii- raportori propun soluţia potrivit căreia, în interpretarea dispoziţiilor art. 160 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, art. 91 alin. (1

Verificarea regularităţii învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie impune analizarea condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în conformitate cu dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii”, precum şi ale art. 514 din acelaşi cod, referitoare la obiectul recursului şi la titularul dreptului de sesizare; analiza implică, aşadar, mai multe aspecte.

Sub aspectul cerinţei de ordin formal prevăzute de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, constând în dovada că problema de drept care formează obiectul sesizării a fost soluţionată în mod diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive, se constată că aceasta este îndeplinită, autorul sesizării ataşând hotărârii de sesizare hotărârile judecătoreşti definitive menţionate mai sus, la pct. III – Principalele coordonate ale divergenţelor de jurisprudenţă.

Sub aspectul obiectului recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, respectiv să privească probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, întrucât finalitatea acestei instituţii juridice o constituie asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii, condiţie care se constată a fi îndeplinită, de asemenea.

Sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii, se constată că autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Craiova, se regăseşte printre titularii dreptului de sesizare, prevăzuţi de art. 514 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte analiza problemei de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie observă, ca situaţie premisă, că obiectul litigiilor care au condus la apariţia divergenţei de jurisprudenţă constă în acţiunea în anulare a ordinului emis de prefect, prin care se constată încetarea înainte de termen a mandatului de primar, ca urmare a constatării şi sancţionării unei stări de incompatibilitate, în condiţiile legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

Primarul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului anterior şi aceasta a fost constatată printr-un raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, a cărui legalitate a fost contestată, iar hotărârea judecătorească ce confirmă legalitatea raportului de evaluare a rămas definitivă în mandatul următor, în care se emite şi ordinul prefectului a cărui anulare se solicită de către primar.

Instanţa de trimitere a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea atât a dispoziţiilor art. 160 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cât şi a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/2004, fiind necesară această distincţie, în funcţie de data emiterii ordinului prefectului, a cărui anulare se solicită.

Astfel, Legea nr. 393/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, iar textul art. 15 alin. (2) lit. b) avea următorul conţinut: „Calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri: b) incompatibilitate”, relevante fiind şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit cărora, „În toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului”.

La data de 5.07.2019 a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, act normativ prin care, potrivit dispoziţiilor art. 597 alin. (2) lit. h), s-a abrogat Legea nr. 393/2004.

La data intrării în vigoare a Codului administrativ îşi produc efectele prevederile art. 160 alin. (1) lit. b), conform cărora „Mandatul primarului încetează, de drept, în următoarele cazuri: ( ) b) constatarea şi sancţionarea, în condiţiile legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, a unei stări de incompatibilitate”; de asemenea, alin. (7) al aceluiaşi articol dispune că „În toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului”.

Din analiza hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiile care au condus la divergenţa de jurisprudenţă se observă că, în unele cazuri, ordinul prefectului a cărui anulare se solicită a fost emis în baza Legii nr. 393/2004, fiind analizate astfel prevederile acestui act normativ, iar în alte speţe actul administrativ a fost emis după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, instanţele efectuând o analiză a dispoziţiilor din Codul administrativ.

În esenţă, problema de drept ce constituie obiectul sesizării este incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 91 alin. (1

În susţinerea acestei soluţii, instanţele au considerat că dispoziţiile art. 91 alin. (1

Dimpotrivă, celelalte instanţe au adoptat o altă interpretare a textului de lege, apreciind că dispoziţiile art. 160 din Codul administrativ nu disting cu privire la mandatul în care s-a identificat starea de incompatibilitate, ci prevăd că mandatul primarului încetează de drept, în caz de constatare şi sancţionare, în condiţiile legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, a unei stări de incompatibilitate, data încetării de drept a mandatului fiind data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, în cazul în care s-a constatat legalitatea raportului de evaluare. În opinia acestor instanţe, dispoziţiile art. 91 alin. (1

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale la care se referă sesizarea trebuie făcute în sensul hotărârilor judecătoreşti prin care s-au respins acţiunile formulate de primari.

Efectuând un istoric al actelor normative ce reglementează administraţia publică locală, intrate în vigoare ulterior anului 1990, se observă că prin Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 28 noiembrie 1991 (Legea nr. 69/1991), s-a prevăzut, la art. 40, faptul că „Mandatul primarului este de 4 ani şi expira la depunerea jurământului de către noul primar. Mandatul poate înceta înainte de termen în caz de demisie, pierderea drepturilor electorale, apariţia uneia din situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art. 15 alin. 1 lit. a) şi c), deces sau demitere”.

Prin art. 157 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 23 aprilie 2001, a fost abrogată Legea administraţiei publice locale nr. 69/1991.

Legea nr. 215/2001 a fost republicată în temeiul art. III din Legea nr. 286/2006 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 18 iulie 2006, şi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 13 septembrie 2006, dându-se textelor o nouă numerotare, fiind, ulterior, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007.

Iniţial, la data publicării Legii nr. 215/2001, art. 72 prevedea că „(1) Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de primarul nou-ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă”. Textul alin. (2) lit. b) al aceluiaşi articol dispunea că „(2) Mandatul încetează de drept în unul dintre următoarele cazuri: ( ) b) incompatibilitate”, iar conform alin. (3) „În cazurile prevăzute la alin. (2) prefectul, prin ordin, ia act de încetarea mandatului primarului”.

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, a fost publicată Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali care, prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. b), a prevăzut: „Calitatea de primar şi, respectiv, de preşedinte al consiliului judeţean încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în următoarele cazuri: b) incompatibilitate”. Potrivit art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ, „În toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului”.

După republicarea şi renumerotarea textelor, în temeiul art. III din Legea nr. 286/2006, Legea nr. 215/2001 a prevăzut la art. 69 alin. (2) faptul că „(2) Mandatul primarului încetează de drept în condiţiile legii statutului aleşilor locali (…); (3) In cazurile prevăzute la alin. (2), prefectul, prin ordin, ia act de încetarea mandatului primarului”.

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care, prin dispoziţiile art. 597 alin. (2) lit. e) şi h), a abrogat Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Textul legal incident în cauzele care au declanşat jurisprudenţa neunitară este art. 160 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, care are titlul „Încetarea de drept a mandatului primarului”, mai exact alin. (1) lit. b), potrivit căruia „Mandatul primarului încetează, de drept, în următoarele cazuri: ( ) b) constatarea şi sancţionarea, în condiţiile legii privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, a unei stări de incompatibilitate”. Prezintă relevanţă şi dispoziţiile alin. (4), conform cărora „În situaţia în care este contestată legalitatea actului prevăzut la alin. (3), data încetării de drept a mandatului este data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti”.

Dispoziţiile alin. (7) ale aceluiaşi articol prevăd care este procedura, în toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, respectiv „(…) prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului. Ordinul are la bază un referat semnat de secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale, precum şi actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului”.

Textul art. 160 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, ce reglementează unul din cazurile de încetare de drept a mandatului primarului, este o normă de trimitere la condiţiile Legii nr. 176/2010. Din cuprinsul acestui act normativ prezintă relevanţă dispoziţiile art. 25 din cadrul secţiunii a 3-a, intitulată „Evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor”.

Astfel, art. 25 din Legea nr. 176/2010 prevede că:

De asemenea, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, „Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancţiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale. În cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenţiei, sancţiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel”.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, Curtea Constituţională a României a pronunţat Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 176/2010 sunt con