ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1029/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4

septembrie 2002, la Curtea de Apel Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor

Publice Arad, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice

(delegație de reprezentare nr. 584727 din 21 august 2002), a declarat recurs

împotriva sentinței civile nr. 200 a Curții de Apel Timișoara, solicitând

casarea sentinței, pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii, recurenții au

precizat că în mod greșit, s-a admis acțiunea în contencios administrativ de

Consiliul Local Arad, exonerîndu-l de plata către bugetul de stat a sumei de

4.569.109.933 lei, reprezentând T.V.A. și 5.905.824.172 lei, majorări de

întârziere aferente T.V.A.

Aceasta, întrucât actele

administrative întocmite în cauză, respectiv procesul-verbal de control din 5

septembrie 2001, întocmit de Direcția Controlului fiscal Arad, decizia nr. 1809

din 8 noiembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor, sunt acte legale.

În cauză, se precizează că în

perioada 1 august 1996 – 31 iulie 2001, intimata Consiliul Local al

municipiului Arad a realizat venituri din concesionarea unor terenuri, rețele

de transport și de distribuție a energiei termice, transporturi publice, precum

și din concesionarea patrimoniului public, pentru administrarea și întreținerea

fondului locativ, în baza prevederilor Legii nr. 50/1999, privind autorizarea

executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, Legii

administrației publice locale nr. 69/1991, republicată și a Legii nr. 219/1998,

privind regimul concesiunilor, fără a colecta T.V.A. pentru aceste sume.

Întrucât prestarea de servicii (în

speță închirierea), concesionarea unor terenuri aparținând domeniului public și

privat al statului, nu sunt operațiuni rezultate din activitatea specifică

autorizată, desfășurată de intimată, așa cum sunt ele prevăzute la art. 3 lit.

d) din O.G. nr. 3/1992, republicată și O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A.și

întrucât aceste venituri sunt superioare plafonului prevăzut de cele două acte

normative sus/citate, intimata a fost obligată la plata T.V.A. și penalitățile

de întârziere prevăzute în procesul-verbal atacat în speță.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de

Justiție reține că prin sentința nr. 200 din 18 iunie 2002, pronunțată Curtea

de Apel Timișoara, s-a admis acțiunea reclamantului Consiliul Local Arad

împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice București și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Arad și s-a anulat decizia nr. 1809 din 8

noiembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și procesul-verbal nr.

22223 din 5 septembrie 2001, întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Arad, privind obligarea reclamantului de a plăti la bugetul de stat, suma de

4.569.109.933 lei, reprezentând T.V.A. și 5.905.824.172 lei, majorări de

întârziere aferente acestei taxe.

Totodată, prin hotărârea atacată,

pârâții au fost obligați să plătească reclamantului, 10.353.000 lei, cheltuieli

de judecată.

S-a reținut de instanță că deși

intimatul-reclamant a încasat venituri din concesionare sau închirierea unor

bunuri aparținând domeniului public sau privat al statului aflate în

administrarea sa, intimatul-reclamant nu poate fi încadrat în categoria

contribuabililor, conform art. 8 din O.G. nr. 3/1991 și a art. 2 alin. (2) din

O.U.G. nr. 17/2000, nefiind menționate consiliile locale – autorități ale

administrației locale.

S-a considerat că activitatea

intimatei este de natură administrativă și sumele de bani realizate se

înglobează ca venituri în bugetul local.

Instanța a mai precizat că expertul

contabil a constatat că veniturile în discuție sunt colectate de

intimatul-reclamant, în temeiul atribuțiilor sale administrative.

Recursul declarat împotriva acestei

sentinței este întemeiat și urmează a fi admis.

Este de necontestat că așa cum

rezultă din actele cauzei , Consiliul Local al municipiului Arad a realizat

venituri din concesionarea unor terenuri, rețele de transport, de distribuție a

energiei electrice etc., venituri provenind din operațiuni ce nu se cuprind în

cele de reprezintă activitate specifică

autorizată, așa cum sunt ele

circumscrise de art. 3 lit. d) din O.G. nr. 3/1992, republicată și O.U.G. nr.

17/2000.

Închirierea și concesionarea de bunuri aparținând domeniului

public și privat, nu se regăsesc la activitățile de administrație publică,

menționată în secțiunea N – Administrația publică din clasificarea

activităților din economia națională – C.A.E.N., aprobată prin H.G. nr.

656/1997.

Pe de altă parte, așa cum rezultă

din O.U.G. nr. 17/2000, prestarea de servicii, în speță,

închirierea/concesionarea unor bunuri aparținând domeniului public și privat al

statului, reprezintă operațiuni impozabile din punct de vedere al T.V.A.,

operațiuni ce sunt altele, decât cele prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. d),

deci intră în sfera de aplicarea T.V.A., chiar dacă sunt efectuate de o

instituție publică, în speță Consiliul Local al municipiului Arad.

Sumele încasate de

intimata-reclamantă din concesionarea unor bunuri imobile aparținând domeniului

public și privat al statului, reprezintă profit, cât timp se obțin beneficii

(venituri) bănești, operațiunile fiind realizate sistematic.

Susținerea instanței că din această

activitate nu se obțin venituri, vine în concordanță cu altă afirmație din

cuprinsul hotărârii, în sensul că veniturile obținute intră în bugetul local.

Pe de altă parte, este greșită teza instanței de

fond că expertul a apreciat că operațiunile în discuție nu sunt purtătoare de

T.V.A., această stabilire a naturii prestărilor de servicii, fiind obligatorie

a fi făcută de instanță, iar nu de expert.

Rezultă că în cauză, Consiliul Local

al municipiului Arad, ca organ de specialitate al administrației locale,

trebuia să se declare plătitor de T.V.A., pentru activitățile care îndeplinesc

condițiile unor operațiuni impozabile și să-și organizeze o evidență gestională

și contabilă distinctă.

Urmează, deci, ca admițându-se

recursul declarat, să caseze hotărârea intimatului-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea

Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 200 din 18

iunie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea.

Respinge recursul declarat de

Consiliul Local Arad, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 martie 2003.