ÎCCJ, Decizia nr. 270/2017

Decizia civilă nr. 270/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Propunerea Inspecției Judiciare de suspendare din funcție a magistratului cercetat disciplinar Prin cererea înregistrată sub nr. x/P/2017 pe rolul Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a propus, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea din funcție a domnului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, până la finalizarea procedurii disciplinare în cauza în care, prin rezoluția nr. 1254/IJ/218/DIP/2017 din 17.02.2017, a fost dispusă începerea cercetării disciplinare sub aspectul comiterii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. b) și lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

II. Hotărârea instanței de disciplină Prin încheierea din 28 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/P/2017, Secția pentru procurori a admis solicitarea formulată de Inspecția Judiciară în temeiul art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2004 și a dispus suspendarea din funcția de procuror a pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, începând cu data de 28.02.2017 și până la soluționarea definitivă a procedurii disciplinare ce face obiectul lucrării nr. 1254/IJ/218/DIP/2017, aflată pe rolul Inspecției Judiciare. III. Recursul declarat împotriva hotărârii instanței de disciplină Împotriva încheierii menționate la pct. 1.2 a declarat recurs pârâtul procuror A., invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. și susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru argumentele expuse în continuare. În privința legalității hotărârii, recurentul invocă nerespectarea dreptului la apărare, garantat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 24 din Constituție, art. 15 din Legea nr. 304/2004, art. 13 alin. (1) C. proc. civ. și art. 49 alin. (1) și (4) din Legea nr. 317/2004.

În esență, recurentul susține că citarea sa a fost realizată în mod formal întrucât: (i) în perioada 17-28.02.2017 s-a aflat în concediu de odihnă și nu a fost rechemat din concediu în această perioadă; (ii) având în vedere mediatizarea cazului său, în urma consultării cu familia, la data de 17.02.2017, a formulat și a transmis Consiliului Superior al Magistraturii cerere sa de demisie din funcția de procuror; (iii) în perioada concediului, având în vedere interesul mass-media, a fost plecat de la domiciliu și a răspuns la apelurile telefonice inițiate de la numerele de telefon cunoscute; (iv) în aceste condiții, a luat act, în mod efectiv, de toate actele de procedură referitoare la cercetarea disciplinară și la suspendarea sa din funcție la data de 01.03.2017, cu ocazia prezentării la locul de muncă; (v) în acest context, este evident faptul că nu a avut posibilitatea reală de a cunoaște motivele suspendării din funcție, de a formula apărări și de a invoca excepția peremptorie a demisiei formulate anterior, la data de 17.02.2017, de natură a împiedica sau, cel puțin, de a amâna discutarea măsurii de suspendare din funcție.

Recurentul susține că i-a fost încălcat dreptul la alegerea liberă a locului de muncă. În acest sens, în raport cu dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituție, art. 65 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din Legea nr. 303/2004 și art. 81 alin. (1) și (3) C. muncii, susține că, odată notificată în scris și adusă la cunoștință, demisia își produce efectele, angajatorul neputând-o nici ignora și nici respinge ori refuza, având în vedere protecția constituțională legală a dreptului la opțiune profesională. În speță, la data de 28.02.2017, instanța de disciplină avea cunoștință că formulase cerere de demisie la data de 17.02.2017, înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 20.02.2017, precum și de faptul că, la aceeași dată (28.02.2017), Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, din care fac parte și membrii Secției pentru procurori, refuzase să ia act de cererea sa de demisie, amânând, fără termen, discutarea cererii sale.

În aceste condiții, având în vedere caracterul peremptoriu al cererii de demisie, se impunea cu necesitate și amânarea luării în discuție a propunerii de suspendare din funcție până la soluționarea de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a cererii de demisie în condițiile art. 65 din Legea nr. 303/2004. Or, în situația în care cererea sa de demisie înregistrată la data de 20.02.2017 își producea efectele, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii putând să decidă numai asupra termenului de cel mult 30 de zile de la care să devină efectivă. Sub aspectul netemeiniciei hotărârii atacate, recurentul afirmă că nu se află în niciuna dintre cele două situații prevăzute de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 pentru argumentele arătate în continuare.

Nota nr. 1254/IJ/218/DIP/2017 a Inspecției Judiciare, prin care a fost formulată propunerea de suspendare din funcția de procuror, are ca obiect aspecte referitoare la materialele apărute în mass-media la data de 14.02.2017 și sesizarea doamnei procuror B., toate circumscrise perioadei în care a activat ca procuror la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești. Prin Hotărârea nr. 154 din 16.02.2017, Secția pentru Procurori a C.S.M. a aprobat încetarea activității sale la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești și continuarea activității, începând cu 17.02.2017, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.

Or, în condițiile în care nu mai funcționa în cadrul Direcției Naționale Anticorupție nu poate fi afectată în vreun fel imparțialitatea desfășurării procedurii disciplinare, cu atât mai mult cu cât, chiar din nota Inspecției Judiciare, rezultă că cercetările prealabile s-au terminat, fiind administrate toate probele relevante cercetării, iar faptul că magistratul cercetat urma să își formuleze apărările nu poate fi interpretat ca fiind de natură să influențeze cercetarea disciplinară.

Prevederile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, cuprinzând sintagma „este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției” prezintă o doză mare de imprecizie care atrage și subiectivism în apreciere, așa cum se reține și la pct. 21 din Decizia Curții Constituționale nr. 774 din 10 noiembrie 2015. Din moment ce o cercetare disciplinară se poate încheia și cu o soluție de clasare este imperios necesar ca dispoziția de suspendare din funcție care ar putea avea efecte mai grave decât o sancțiune disciplinară să fie motivată serios, iar nu prin considerații teoretice generale. În cauză, nu este indicată maniera concretă în care continuarea activității sale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina este de natură să aducă atingere prestigiului justiției.

Dimpotrivă, susținerile din nota Inspecției Judiciare preluate de instanța de disciplină cu privire la lipsa onoarei și probității profesionale și la conduita nedemnă statutului de magistrat, exprimate înainte de finalizarea cercetării disciplinare denotă lipsa de imparțialitate și antepronunțarea pe fondul cercetării disciplinare. IV. Apărările intimatei Inspecția Judiciară Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii pronunțate de instanța de disciplină. V. Procedura de filtrare a recursului Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc.

civ. În cadrul procedurii de filtrare a recursului, prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-pârât a invocat excepția de neconstituționalitate a sintagmei „poate dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare” cuprinsă în art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 în raport cu prevederile art. 41 și art. 45 raportat la art. 53 din Constituție. Prin Încheierea din 25 septembrie 2017, completul de filtru a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei „poate dispune suspendarea din funcție a magistratului până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare” cuprinsă în art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 în raport cu dispozițiile art. 41 și art. 45 raportat la art. 53 din Constituție.

Prin aceeași încheiere, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 23 octombrie 2017. VI. Considerentele Înaltei Curți Conform art. 499 C. proc. civ., în contextul prezentat în hotărârea atacată, analizând criticile formulate de recurentul-pârât A., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. Criticile recurentului-pârât referitoare la încălcarea dreptului la apărare, garantat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 24 din Constituție, art. 15 din Legea nr. 304/2004, art. 13 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 49 alin. (1) și (4) din Legea nr. 317/2004, nu pot fi primite pentru considerentele arătate în continuare. În esență, recurentul-pârât susține că s-a aflat în concediu de odihnă în perioada 17-28.02.2017 și nu a luat cunoștință de actele de procedură referitoare la cercetarea sa disciplinară și la propunerea de adoptare a măsurii de suspendare din funcția de procuror decât la data de 01.03.2017, când a revenit la locul de muncă.

Cu titlu prealabil, se reține că Înalta Curte este învestită cu controlul de legalitate și temeinicie al încheierii prin care Secția pentru procurori a dispus, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, suspendarea din funcția de procuror a pârâtului A., astfel că excedează obiectul învestirii aspectele invocate de recurentul-pârât cu privire la regularitatea procedurii disciplinare desfășurate la nivelul Inspecției Judiciare, precum și susținerile relative la modul în care Consiliul Superior al Magistraturii a procedat în privința cererii de demisie. Contrar susținerilor recurentului referitoare la procedura de citare, Înalta Curte constată că, în cauză, au fost efectuate toate demersurile procedurale și instituționale pentru încunoștințarea procurorului A. cu privire la termenul din 28 februarie 2017, fixat de Secția pentru procurori în vederea soluționării propunerii formulate de Inspecția Judiciară în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Astfel, este de observat că Secția pentru procurori a solicitat conducerii Parchetului de pe lângă Judecătora Câmpina să dispună înmânarea citației și a copiei propunerii inspectorilor judiciari de suspendare din funcție a procurorului A. Subsecvent, este de remarcat faptul că, potrivit aspectelor consemnate în procesele-verbale din 21 și 22 februarie 2017, primul-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina nu a reușit să îl contacteze telefonic pe procurorul A. la data de 21.02.2017, motiv pentru care, la data de 22.02.2017, prin mesaj transmis pe telefonul mobil, i-a comunicat atât invitația de a se prezenta la sediul unității de parchet pentru a-i fi înmânată citația emisă în Dosarul nr. x/P/2017 și copia propunerii inspectorilor judiciari privind suspendarea din funcție, cât și faptul că în dosarul respectiv a fost fixat termen la data de 28.02.2017 și să se prezinte la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, se constată că pârâtul procuror A. a fost înștiințat cu privire la termenul din 28.02.2017 și prin afișarea înștiințării la adresa de domiciliu din municipiul Ploiești, jud. Prahova, agentul procedural evidențiind în procesul-verbal de înmânare împrejurarea că destinatarul este absent. În aceste condiții, se reține că procedura de comunicare a actelor procedurale a fost legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (3)-(8) C. proc. civ., care prevăd că: „Art. 163. - Procedura de comunicare: (...) (3) Dacă destinatarul refuză să primească citația, agentul o va depune în cutia poștală.

În lipsa cutiei poștale, va afișa pe ușa locuinței destinatarului o înștiințare care trebuie să cuprindă: (...) (5) Despre împrejurările arătate la alin. (3) agentul va întocmi un proces-verbal, care va cuprinde mențiunile arătate la art. 164, acesta făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat. (6) Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reședință sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citația unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuiește cu destinatarul ori care, în mod obișnuit, îi primește corespondența. (7) Când destinatarul locuiește într-un hotel sau într-o clădire compusă din mai multe apartamente și nu este găsit la această locuință a sa, agentul îi va comunica citația administratorului, portarului sau celui care, în mod obișnuit, îl înlocuiește.

În aceste cazuri, persoana care primește citația va semna dovada de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind un proces-verbal cu privire la aceste împrejurări. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător. (8) În cazul în care lipsesc persoanele prevăzute la alin. (6) și (7), precum și atunci când acestea, deși prezente, refuză să primească actul, sunt aplicabile dispozițiile alin. (3)-(5).” Susținerile recurentului-pârât referitoare la faptul că în perioada concediului de odihnă nu s-a aflat la adresa de domiciliu nu constituie un viciu al procedurii de citare, în condițiile în care se constată că au fost efectuate demersuri instituționale și procedurale menționate anterior.

În condițiile în care recurentul-pârât susține în cererea de recurs că în perioada concediului de odihnă a răspuns la numerele de telefon cunoscute, se prezumă în mod rezonabil faptul că putea să ia cunoștință despre existența procedurilor aflate pe rolul Secției pentru procurori ca urmare a mesajului text transmis de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina. Totodată, este de remarcat faptul că, potrivit celor consemnate în procesul-verbal din 17.02.2017, grefierul C. l-a contactat telefonic pe procurorul A., la data de 17.02.2017, ora 19.29, aducându-i la cunoștință faptul că este invitat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina pentru a-i fi înmânate înscrisurile transmise de Inspecția Judiciară sub nr. 1254/IJ/218/DIP/2017 din 17.02.2017, procurorul comunicând faptul că nu se va prezenta întrucât se află în concediu de odihnă.

În aceste condiții, se reține că pârâtul avea reprezentarea faptului că în privința sa se află în derulare anumite proceduri desfășurate de Inspecția Judiciară, astfel că și-a asumat, în privința exercițiului drepturilor ce îi sunt conferite de lege, consecințele conduitei pe care a înțeles să o adopte. Cu alte cuvinte, susținerile recurentului-pârât referitoare la atingerea adusă dreptului său la apărare nu pot fi fundamentate pe propria sa culpă, în contextul în care circumstanțele expuse relevă efectuarea demersurilor instituționale și procedurale necesare în vederea înștiințării magistratului cu privire la actele emise și termenele fixate în privința propunerii formulate și măsurii dispuse în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce privește criticile recurentului referitoare la netemeinicia încheierii recurate, Înalta Curte constată aspectele arătate în continuare. Măsura dispusă de Secția pentru procurori prin încheierea atacată a fost propusă de Inspecția Judiciară în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, conform cărora: „Art.

52. - (1) Pe durata procedurii disciplinare, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției.” Prestigiul justiției este necesar a fi privit ca ansamblul caracteristicilor esențiale atașate sistemului judiciar în conformitate cu dispozițiile constituționale, legale și regulamentare în scopul de a asigura, spre exemplu, autoritatea, considerația, probitatea, integritatea și onoarea pretinse entităților și persoanelor care contribuie la înfăptuirea actului de justiție.

În procedura reglementată de dispozițiile citate, sub aspectul tezei normative referitoare la atingerea gravă adusă prestigiului justiției, instanța de disciplină examinează circumstanțele concrete specifice fiecărei proceduri disciplinare în scopul decelării acelor elemente care au valența de a altera caracteristicile menționate anterior, la pct. 29. Cu alte cuvinte, analiza efectuată de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii vizează toate elementele procedurii disciplinare, în ansamblu lor, iar nu circumstanțe ori elemente extrinseci acestei proceduri.

De asemenea, se reține că instanța de disciplină realizează o examinare sumară a elementelor procedurii disciplinare pentru a observa dacă desfășurarea procedurii este aptă să asigure protejarea interesului public de înfăptuire a justiției, sub aspectul prestigiului sistemului judiciar, preeminent intereselor de drept privat a căror protejare este urmărită de persoana ce formează obiectul cercetării disciplinare.

În speță, în acord cu Secția pentru procurori, instanța de recurs reține că atingerea gravă adusă prestigiului justiției este conturată de faptul că abaterile pentru care este cercetat magistratul, circumstanțele concrete în care acestea au fost săvârșite și urmările lor creează prima facie, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, o îndoială cu privire la onoarea și probitatea profesională, respectarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții, precum și respectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției.

În plus, în mod corect a reținut instanța de disciplină că atingerea gravă adusă prestigiului justiției derivă și din faptul că circumstanțele concrete ale prezentei proceduri disciplinare induc, în mod indirect, o percepție contrară caracteristicilor definitorii exemplificate la pct. 29, în sensul funcționării anormale și incorecte a sistemului judiciar, cu consecința directă a alterării încrederii opiniei publice în competența, corectitudinea și probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le așteaptă de la magistrații cărora le încredințează apărarea drepturilor sale.

Raportat la considerentele expuse anterior, la pct. 30, nu pot fi primite apărările recurentului-pârât referitoare la antepronunțarea instanței de disciplină, întrucât, în procedura reglementată de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, nu se realizează o analiză în fond a elementelor răspunderii disciplinare, ci o examinare sumară a circumstanțelor procedurii disciplinare fie pentru a se asigura respectarea principiului imparțialității, fie în scopul prezervării prestigiului justiției. În contextul expus, în mod eronat susține recurentul că Secția pentru procurori ar fi trebuit să evidențieze modul în care se aduce atingere prestigiului justiției prin activitatea pe care o desfășoară la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.

Totodată, se constată că, în considerentele încheierii recurate, Secția pentru procurori nu a reținut atingerea adusă prestigiului justiției prin raportate la funcția de procuror la Direcția Națională Anticorupție. În condițiile în care, în sensul celor expuse anterior, instanța de disciplină a expus în considerentele hotărârii motivele pentru care a considerat a fi întemeiată măsura de suspendare din funcție a magistratului cercetat disciplinar, sunt lipsite de suport criticile recurentului, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la calitatea și conținutul motivării încheierii recurate.

Criticile formulate de recurentul-pârât sub aspectul cerințelor de calitate a legii în privința dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu pot fi primite, întrucât instanței de judecată îi revine rolul de a interpreta și de a aplica dispozițiile legale incidente în circumstanțele litigiului dedus judecății, iar nu de a cenzura respectarea standardelor de calitate a legislației. Pentru considerentele arătate, completul de 5 judecători constată că încheierea pronunțată de Secția pentru procurori este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, împotriva Încheierii din 28 februarie 2017, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. x/P/2017. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2017.