ÎCCJ, Decizia nr. 270/2017

ÎCCJ, Decizia nr. 270/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia civilă nr. 270/2017

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Propunerea Inspecției

Judiciare de suspendare din funcție a magistratului cercetat disciplinar

Prin cererea

înregistrată sub nr. x/P/2017 pe rolul Secției pentru procurori în

materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii,

Inspecția Judiciară a propus, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea

nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, suspendarea din

funcție a domnului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Câmpina, până la finalizarea procedurii disciplinare în

cauza în care, prin rezoluția nr. 1254/IJ/218/DIP/2017 din 17.02.2017, a

fost dispusă începerea cercetării disciplinare sub aspectul comiterii

abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. b) și lit.

j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

II.

Hotărârea instanței de disciplină

Prin

încheierea din 28 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/P/2017,

Secția pentru procurori a admis solicitarea formulată de

Inspecția Judiciară în temeiul art. 52 alin. (1) teza a II-a din

Legea nr. 317/2004 și a dispus suspendarea din funcția de procuror a

pârâtului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Câmpina, începând cu data de 28.02.2017 și până la soluționarea

definitivă a procedurii disciplinare ce face obiectul lucrării nr.

1254/IJ/218/DIP/2017, aflată pe rolul Inspecției Judiciare.

III. Recursul

declarat împotriva hotărârii instanței de disciplină

Împotriva încheierii

menționate la pct. 1.2 a declarat recurs pârâtul procuror A., invocând

motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și

susținând că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică, pentru argumentele expuse în continuare.

În privința

legalității hotărârii, recurentul invocă nerespectarea

dreptului la apărare, garantat de art. 6 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

art. 24 din Constituție, art. 15 din Legea nr. 304/2004, art. 13 alin. (1)

C. proc. civ. și art. 49 alin. (1) și (4) din Legea nr. 317/2004. În

esență, recurentul susține că citarea sa a fost

realizată în mod formal întrucât: (i) în perioada 17-28.02.2017 s-a aflat

în concediu de odihnă și nu a fost rechemat din concediu în această

perioadă; (ii) având în vedere mediatizarea cazului său, în urma

consultării cu familia, la data de 17.02.2017, a formulat și a

transmis Consiliului Superior al Magistraturii cerere sa de demisie din

funcția de procuror; (iii) în perioada concediului, având în vedere

interesul mass-media, a fost plecat de la domiciliu și a răspuns la

apelurile telefonice inițiate de la numerele de telefon cunoscute; (iv) în

aceste condiții, a luat act, în mod efectiv, de toate actele de procedură

referitoare la cercetarea disciplinară și la suspendarea sa din

funcție la data de 01.03.2017, cu ocazia prezentării la locul de

muncă; (v) în acest context, este evident faptul că nu a avut

posibilitatea reală de a cunoaște motivele suspendării din

funcție, de a formula apărări și de a invoca excepția

peremptorie a demisiei formulate anterior, la data de 17.02.2017, de

natură a împiedica sau, cel puțin, de a amâna discutarea măsurii

de suspendare din funcție.

Recurentul

susține că i-a fost încălcat dreptul la alegerea liberă a

locului de muncă. În acest sens, în raport cu dispozițiile art. 41

alin. (1) din Constituție, art. 65 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din

Legea nr. 303/2004 și art. 81 alin. (1) și (3) C. muncii,

susține că, odată notificată în scris și adusă la

cunoștință, demisia își produce efectele, angajatorul

neputând-o nici ignora și nici respinge ori refuza, având în vedere

protecția constituțională legală a dreptului la

opțiune profesională.

În

speță, la data de 28.02.2017, instanța de disciplină avea

cunoștință că formulase cerere de demisie la data de

17.02.2017, înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii la data de

20.02.2017, precum și de faptul că, la aceeași dată

(28.02.2017), Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, din care fac parte

și membrii Secției pentru procurori, refuzase să ia act de

cererea sa de demisie, amânând, fără termen, discutarea cererii sale.

În aceste condiții, având în vedere caracterul peremptoriu al cererii de

demisie, se impunea cu necesitate și amânarea luării în discuție

a propunerii de suspendare din funcție până la soluționarea de

către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a cererii de demisie în

condițiile art. 65 din Legea nr. 303/2004. Or, în situația în care

cererea sa de demisie înregistrată la data de 20.02.2017 își producea

efectele, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii putând să

decidă numai asupra termenului de cel mult 30 de zile de la care să

devină efectivă.

Sub aspectul

netemeiniciei hotărârii atacate, recurentul afirmă că nu se

află în niciuna dintre cele două situații prevăzute de art.

52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 pentru argumentele arătate în

continuare.

Nota nr.

1254/IJ/218/DIP/2017 a Inspecției Judiciare, prin care a fost

formulată propunerea de suspendare din funcția de procuror, are ca

obiect aspecte referitoare la materialele apărute în mass-media la data de

14.02.2017 și sesizarea doamnei procuror B., toate circumscrise perioadei

în care a activat ca procuror la Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești. Prin Hotărârea nr.

154 din 16.02.2017, Secția pentru Procurori a C.S.M. a aprobat încetarea

activității sale la Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești și continuarea

activității, începând cu 17.02.2017, la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Câmpina. Or, în condițiile în care nu mai funcționa

în cadrul Direcției Naționale Anticorupție nu poate fi

afectată în vreun fel imparțialitatea desfășurării

procedurii disciplinare, cu atât mai mult cu cât, chiar din nota

Inspecției Judiciare, rezultă că cercetările prealabile

s-au terminat, fiind administrate toate probele relevante cercetării, iar

faptul că magistratul cercetat urma să își formuleze

apărările nu poate fi interpretat ca fiind de natură să

influențeze cercetarea disciplinară.

Prevederile

art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, cuprinzând sintagma „este de

natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției”

prezintă o doză mare de imprecizie care atrage și subiectivism

în apreciere, așa cum se reține și la pct. 21 din Decizia

Curții Constituționale nr. 774 din 10 noiembrie 2015.

Din moment ce

o cercetare disciplinară se poate încheia și cu o soluție de

clasare este imperios necesar ca dispoziția de suspendare din funcție

care ar putea avea efecte mai grave decât o sancțiune disciplinară

să fie motivată serios, iar nu prin considerații teoretice

generale.

În

cauză, nu este indicată maniera concretă în care continuarea

activității sale la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Câmpina este de natură să aducă atingere prestigiului

justiției.

Dimpotrivă,

susținerile din nota Inspecției Judiciare preluate de instanța

de disciplină cu privire la lipsa onoarei și probității

profesionale și la conduita nedemnă statutului de magistrat,

exprimate înainte de finalizarea cercetării disciplinare denotă lipsa

de imparțialitate și antepronunțarea pe fondul cercetării

disciplinare.

IV.

Apărările intimatei Inspecția Judiciară

Intimata

Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea, ca temeinică

și legală, a hotărârii pronunțate de instanța de

disciplină.

V. Procedura

de filtrare a recursului

Recursul

fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de

filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ.

În cadrul

procedurii de filtrare a recursului, prin răspunsul la întâmpinare,

recurentul-pârât a invocat excepția de neconstituționalitate a

sintagmei „poate dispune suspendarea din funcție a magistratului,

până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare”

cuprinsă în art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 în raport cu

prevederile art. 41 și art. 45 raportat la art. 53 din Constituție.

Prin

Încheierea din 25 septembrie 2017, completul de filtru a admis cererea de

sesizare a Curții Constituționale și a dispus sesizarea

Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a sintagmei „poate dispune suspendarea din

funcție a magistratului până la soluționarea definitivă a

acțiunii disciplinare” cuprinsă în art. 52 alin. (1) din Legea nr.

317/2004 în raport cu dispozițiile art. 41 și art. 45 raportat la

art. 53 din Constituție.

Prin

aceeași încheiere, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul

de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată

pe fond la data de 23 octombrie 2017.

VI. Considerentele

Înaltei Curți

Conform art.

499 C. proc. civ., în contextul prezentat în hotărârea atacată,

analizând criticile formulate de recurentul-pârât A., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate

în continuare.

Criticile

recurentului-pârât referitoare la încălcarea dreptului la apărare,

garantat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale, art. 24 din Constituție,

art. 15 din Legea nr. 304/2004, art. 13 alin. (1) C. proc. civ. și art. 49

alin. (1) și (4) din Legea nr. 317/2004, nu pot fi primite pentru

considerentele arătate în continuare.

În

esență, recurentul-pârât susține că s-a aflat în concediu

de odihnă în perioada 17-28.02.2017 și nu a luat

cunoștință de actele de procedură referitoare la cercetarea

sa disciplinară și la propunerea de adoptare a măsurii de

suspendare din funcția de procuror decât la data de 01.03.2017, când a

revenit la locul de muncă.

Cu titlu

prealabil, se reține că Înalta Curte este învestită cu controlul

de legalitate și temeinicie al încheierii prin care Secția pentru

procurori a dispus, în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004,

suspendarea din funcția de procuror a pârâtului A., astfel că

excedează obiectul învestirii aspectele invocate de recurentul-pârât cu

privire la regularitatea procedurii disciplinare desfășurate la

nivelul Inspecției Judiciare, precum și susținerile relative la

modul în care Consiliul Superior al Magistraturii a procedat în privința

cererii de demisie.

Contrar

susținerilor recurentului referitoare la procedura de citare, Înalta Curte

constată că, în cauză, au fost efectuate toate demersurile

procedurale și instituționale pentru încunoștințarea

procurorului A. cu privire la termenul din 28 februarie 2017, fixat de

Secția pentru procurori în vederea soluționării propunerii

formulate de Inspecția Judiciară în temeiul art. 52 alin. (1) din

Legea nr. 317/2004.

Astfel, este

de observat că Secția pentru procurori a solicitat conducerii

Parchetului de pe lângă Judecătora Câmpina să dispună

înmânarea citației și a copiei propunerii inspectorilor judiciari de

suspendare din funcție a procurorului A. Subsecvent, este de remarcat

faptul că, potrivit aspectelor consemnate în procesele-verbale din 21

și 22 februarie 2017, primul-procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Câmpina nu a reușit să îl contacteze telefonic pe

procurorul A. la data de 21.02.2017, motiv pentru care, la data de 22.02.2017,

prin mesaj transmis pe telefonul mobil, i-a comunicat atât invitația de a

se prezenta la sediul unității de parchet pentru a-i fi înmânată

citația emisă în Dosarul nr. x/P/2017 și copia propunerii

inspectorilor judiciari privind suspendarea din funcție, cât și

faptul că în dosarul respectiv a fost fixat termen la data de 28.02.2017

și să se prezinte la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea,

se constată că pârâtul procuror A. a fost înștiințat cu

privire la termenul din 28.02.2017 și prin afișarea

înștiințării la adresa de domiciliu din municipiul

Ploiești, jud. Prahova, agentul procedural evidențiind în

procesul-verbal de înmânare împrejurarea că destinatarul este absent. În

aceste condiții, se reține că procedura de comunicare a actelor

procedurale a fost legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art.

163 alin. (3)-(8) C. proc. civ., care prevăd că:

„Art. 163. -

Procedura de comunicare: (...)

(3) Dacă

destinatarul refuză să primească citația, agentul o va

depune în cutia poștală. În lipsa cutiei poștale, va afișa

pe ușa locuinței destinatarului o înștiințare care trebuie

să cuprindă: (...)

(5) Despre

împrejurările arătate la alin. (3) agentul va întocmi un

proces-verbal, care va cuprinde mențiunile arătate la art. 164,

acesta făcând dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele

constatate personal de cel care l-a încheiat.

(6) Dacă

destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reședință sau,

după caz, sediu, agentul îi va înmâna citația unei persoane majore

din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care

locuiește cu destinatarul ori care, în mod obișnuit, îi primește

corespondența.

(7) Când

destinatarul locuiește într-un hotel sau într-o clădire compusă

din mai multe apartamente și nu este găsit la această

locuință a sa, agentul îi va comunica citația administratorului,

portarului sau celui care, în mod obișnuit, îl înlocuiește. În aceste

cazuri, persoana care primește citația va semna dovada de primire,

agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind un

proces-verbal cu privire la aceste împrejurări. Dispozițiile alin.

(2) se aplică în mod corespunzător.

(8) În cazul

în care lipsesc persoanele prevăzute la alin. (6) și (7), precum

și atunci când acestea, deși prezente, refuză să

primească actul, sunt aplicabile dispozițiile alin. (3)-(5).”

Susținerile

recurentului-pârât referitoare la faptul că în perioada concediului de

odihnă nu s-a aflat la adresa de domiciliu nu constituie un viciu al

procedurii de citare, în condițiile în care se constată că au

fost efectuate demersuri instituționale și procedurale

menționate anterior. În condițiile în care recurentul-pârât

susține în cererea de recurs că în perioada concediului de

odihnă a răspuns la numerele de telefon cunoscute, se prezumă în

mod rezonabil faptul că putea să ia cunoștință despre

existența procedurilor aflate pe rolul Secției pentru procurori ca

urmare a mesajului text transmis de prim-procurorul Parchetului de pe

lângă Judecătoria Câmpina.

Totodată,

este de remarcat faptul că, potrivit celor consemnate în procesul-verbal

din 17.02.2017, grefierul C. l-a contactat telefonic pe procurorul A., la data

de 17.02.2017, ora 19.29, aducându-i la cunoștință faptul

că este invitat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Câmpina pentru a-i fi înmânate înscrisurile transmise de Inspecția

Judiciară sub nr. 1254/IJ/218/DIP/2017 din 17.02.2017, procurorul

comunicând faptul că nu se va prezenta întrucât se află în concediu

de odihnă. În aceste condiții, se reține că pârâtul avea

reprezentarea faptului că în privința sa se află în derulare

anumite proceduri desfășurate de Inspecția Judiciară,

astfel că și-a asumat, în privința exercițiului drepturilor

ce îi sunt conferite de lege, consecințele conduitei pe care a

înțeles să o adopte. Cu alte cuvinte, susținerile

recurentului-pârât referitoare la atingerea adusă dreptului său la

apărare nu pot fi fundamentate pe propria sa culpă, în contextul în

care circumstanțele expuse relevă efectuarea demersurilor

instituționale și procedurale necesare în vederea

înștiințării magistratului cu privire la actele emise și

termenele fixate în privința propunerii formulate și măsurii

dispuse în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce

privește criticile recurentului referitoare la netemeinicia încheierii

recurate, Înalta Curte constată aspectele arătate în continuare.

Măsura

dispusă de Secția pentru procurori prin încheierea atacată a

fost propusă de Inspecția Judiciară în temeiul art. 52 alin. (1)

din Legea nr. 317/2004, conform cărora:

„Art. 52. -

(1) Pe durata procedurii disciplinare, secția corespunzătoare a

Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea

inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a

magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii

disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea

afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor

disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură

să aducă atingere gravă prestigiului justiției.”

Prestigiul

justiției este necesar a fi privit ca ansamblul caracteristicilor

esențiale atașate sistemului judiciar în conformitate cu

dispozițiile constituționale, legale și regulamentare în scopul

de a asigura, spre exemplu, autoritatea, considerația, probitatea,

integritatea și onoarea pretinse entităților și persoanelor

care contribuie la înfăptuirea actului de justiție.

În procedura

reglementată de dispozițiile citate, sub aspectul tezei normative

referitoare la atingerea gravă adusă prestigiului justiției,

instanța de disciplină examinează circumstanțele concrete

specifice fiecărei proceduri disciplinare în scopul decelării acelor

elemente care au valența de a altera caracteristicile menționate

anterior, la pct. 29. Cu alte cuvinte, analiza efectuată de secția

corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii vizează toate

elementele procedurii disciplinare, în ansamblu lor, iar nu circumstanțe

ori elemente extrinseci acestei proceduri. De asemenea, se reține că

instanța de disciplină realizează o examinare sumară a elementelor

procedurii disciplinare pentru a observa dacă desfășurarea

procedurii este aptă să asigure protejarea interesului public de

înfăptuire a justiției, sub aspectul prestigiului sistemului

judiciar, preeminent intereselor de drept privat a căror protejare este

urmărită de persoana ce formează obiectul cercetării

disciplinare.

În

speță, în acord cu Secția pentru procurori, instanța de

recurs reține că atingerea gravă adusă prestigiului

justiției este conturată de faptul că abaterile pentru care este

cercetat magistratul, circumstanțele concrete în care acestea au fost

săvârșite și urmările lor creează prima facie,

până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, o

îndoială cu privire la onoarea și probitatea profesională, respectarea

prevederilor legale referitoare la incompatibilități și

interdicții, precum și respectarea confidențialității

lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații

de aceeași natură de care a luat cunoștință în

exercitarea funcției. În plus, în mod corect a reținut instanța

de disciplină că atingerea gravă adusă prestigiului

justiției derivă și din faptul că circumstanțele

concrete ale prezentei proceduri disciplinare induc, în mod indirect, o

percepție contrară caracteristicilor definitorii exemplificate la

pct. 29, în sensul funcționării anormale și incorecte a

sistemului judiciar, cu consecința directă a alterării

încrederii opiniei publice în competența, corectitudinea și

probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le așteaptă

de la magistrații cărora le încredințează apărarea

drepturilor sale.

Raportat la

considerentele expuse anterior, la pct. 30, nu pot fi primite

apărările recurentului-pârât referitoare la antepronunțarea

instanței de disciplină, întrucât, în procedura reglementată de

art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, nu se realizează o analiză

în fond a elementelor răspunderii disciplinare, ci o examinare sumară

a circumstanțelor procedurii disciplinare fie pentru a se asigura

respectarea principiului imparțialității, fie în scopul prezervării

prestigiului justiției.

În contextul

expus, în mod eronat susține recurentul că Secția pentru

procurori ar fi trebuit să evidențieze modul în care se aduce

atingere prestigiului justiției prin activitatea pe care o

desfășoară la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Câmpina. Totodată, se constată că, în considerentele încheierii

recurate, Secția pentru procurori nu a reținut atingerea adusă

prestigiului justiției prin raportate la funcția de procuror la

Direcția Națională Anticorupție.

În

condițiile în care, în sensul celor expuse anterior, instanța de

disciplină a expus în considerentele hotărârii motivele pentru care a

considerat a fi întemeiată măsura de suspendare din funcție a

magistratului cercetat disciplinar, sunt lipsite de suport criticile

recurentului, subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., referitoare la calitatea și conținutul motivării

încheierii recurate.

Criticile

formulate de recurentul-pârât sub aspectul cerințelor de calitate a legii

în privința dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu

pot fi primite, întrucât instanței de judecată îi revine rolul de a

interpreta și de a aplica dispozițiile legale incidente în

circumstanțele litigiului dedus judecății, iar nu de a cenzura

respectarea standardelor de calitate a legislației.

Pentru

considerentele arătate, completul de 5 judecători constată

că încheierea pronunțată de Secția pentru procurori este

legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în

sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 51 din

Legea nr. 317/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va fi

respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. - procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de A., procuror în cadrul Parchetului de pe

lângă Judecătoria Câmpina, împotriva Încheierii din 28 februarie

2017, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția

pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. x/P/2017.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2017.