Decizia nr. 11 din 8 aprilie 2019

Problema de drept care a generat practica neunitară Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 6.034/1.174/III-5/2018 din 18 ianuarie 2019, ca urmare a constatării unei practici judiciare neunitare la nivelul instanţelor naţionale, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 471 din Codul de procedură penală, în vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor vizând următoarea problemă de drept: „Pentru infracţiunea prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal este posibilă numai ca urmare a retragerii plângerii prealabile sau există şi posibilitatea pronunţării încetării procesului penal şi ca urmare a împăcării părţilor”.

Dispoziţii legale relevante Codul penal Art. 157. – Lipsa plângerii prealabile (1) În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri înlătură răspunderea penală. (2) Fapta care a adus o vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai de către una dintre ele. (3) Fapta atrage răspunderea penală a tuturor persoanelor fizice sau juridice care au participat la săvârşirea acesteia, chiar dacă plângerea prealabilă s-a făcut numai cu privire la una dintre acestea. (…) Art. 158. – Retragerea plângerii prealabile (1) Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunţarea unei hotărâri definitive, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile. (2) Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă. (…) (4) În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror. Art. 159. – Împăcarea (1) Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă. (3) Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei (…) Art. 193. – Lovirea sau alte violenţe (1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă. (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Art. 199. – Violenţa în familie (1) Dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime. (2) În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu. Împăcarea înlătură răspunderea penală.

Examenul jurisprudenţei naţionale Într-o primă orientare, procesul penal a încetat ca urmare a retragerii plângerii prealabile în cazul infracţiunii de violenţă în familie (anexele nr. 1-54). S-a reţinut că, în situaţia în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare ca urmare a formulării unei plângeri prealabile a persoanei vătămate, ţinând seama de dispoziţiile art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) şi art. 158 din Codul penal, procesul penal poate înceta numai ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată, nefiind incidentă împăcarea părţilor. Dispoziţiile art. 159 şi art. 199 alin. (2) din Codul penal, referitoare la încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor, ar fi incidente cu privire la săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie numai în situaţia în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu de către organele judiciare, şi nu ca urmare a formulării unei plângeri prealabile de către persoana vătămată. În cea de-a doua orientare, procesul penal a încetat întrucât părţile s-au împăcat, deşi acţiunea penală a fost pusă în mişcare ca urmare a formulării unor plângeri prealabile de către persoana vătămată în cazul infracţiunii de violenţă de familie (anexele nr. 55-85). În motivare s-a arătat că „în practica judiciară există opinii diferite cu privire la cauza de înlăturare a răspunderii penale care ar interveni în cazul infracţiunii de violenţă în familie, respectiv retragerea plângerii prealabile sau împăcarea, după cum acţiunea penală s-a pus în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu”, opinia fiind în sensul împăcării, întrucât „împăcarea a fost prevăzută expres de legiuitor în cazul infracţiunii de violenţă în familie, ca unică cauză care înlătură răspunderea penală tocmai din cauza specificului relaţiilor de familie, prin împăcarea membrilor de familie urmărindu-se asigurarea unui climat de siguranţă în sânul familiei în urma acordului membrilor”.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 311 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 3 august 2017, a reţinut, cu privire la conţinutul instituţiei împăcării din noul Cod penal, că „acesta a fost substanţial reconsiderat faţă de cel din Codul penal din 1969 (art. 132), prin instituirea unor noi condiţii şi introducerea de dispoziţii exprese privind funcţionarea instituţiei în cazul persoanei juridice, remarcându-se, în primul rând, restrângerea sferei infracţiunilor în cazul cărora este aplicabilă. Astfel, potrivit art. 159 alin. (1) din Codul penal, împăcarea poate interveni numai în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu şi numai dacă legea o prevede în mod expres. Instituţia împăcării este incidentă în cazul următoarelor infracţiuni: furt – art. 228 din Codul penal; furt calificat – art. 229 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Codul penal; furt de folosinţă – art. 230 din Codul penal – în temeiul art. 231 alin. (2) din Codul penal; însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor – art. 243 din Codul penal; înşelăciunea – art. 244 din Codul penal; înşelăciunea privind asigurările – art. 245 din Codul penal. De asemenea, tot în Codul penal sunt evidenţiate şi alte incriminări, respectiv aceea de la art. 199 alin. (2) referitoare la violenţa în familie, infracţiunile de lovire sau alte violenţe prevăzute în art. 193 şi de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196, săvârşite asupra unui membru de familie, când acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, iar împăcarea înlătură răspunderea penală. Totodată, în cazul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe prevăzute în art. 193 din Codul penal şi de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196 din Codul penal, săvârşite asupra unui membru de familie, împăcarea înlătură răspunderea penală numai dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu, şi nu la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Aşadar, prin noul Cod penal s-a produs răsturnarea regulii valabile în reglementarea anterioară, împăcarea putând interveni numai în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu şi numai dacă legea o prevede în mod expres.” De asemenea, prin deciziile nr. 872/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 11 februarie 2019, nr. 311 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 3 august 2017, nr. 397/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 15 iulie 2016, nr. 445/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 9 septembrie 2016, nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2016, Curtea Constituţională a statuat următoarele: Cu privire la conţinutul instituţiei împăcării din noul Cod penal se observă că a fost substanţial reconsiderat faţă de cel din Codul penal din 1969 (art. 132), prin instituirea unor noi condiţii şi introducerea de dispoziţii exprese privind funcţionarea instituţiei în cazul persoanei juridice, remarcându-se, în primul rând, restrângerea sferei infracţiunilor în cazul cărora este aplicabilă. Astfel, potrivit art. 159 alin. (1) din Codul penal, împăcarea poate interveni numai în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu şi numai dacă legea o prevede în mod expres. De asemenea, tot în Codul penal sunt evidenţiate şi alte incriminări, respectiv aceea de la art. 199 alin. (2) referitoare la violenţa în familie, infracţiunile de lovire sau alte violenţe prevăzute în art. 193 şi de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196, săvârşite asupra unui membru de familie, când acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, iar împăcarea înlătură răspunderea penală. Totodată, în cazul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe prevăzute în art. 193 din Codul penal şi de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196 din Codul penal, săvârşite asupra unui membru de familie, împăcarea înlătură răspunderea penală numai dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu, şi nu la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Aşadar, prin noul Cod penal s-a produs răsturnarea regulii valabile în reglementarea anterioară, împăcarea putând interveni numai în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu şi numai dacă legea o prevede în mod expres (paragraful 15 din Deciz ia nr. 872/2018, paragraful 22 din Deciz ia nr. 311/2017, paragraful 17 din Decizia nr. 445/2016, paragrafele 13 şi 14 din Decizia nr. 18/2016, paragraful 32 din Decizia nr. 397/2016).

Soluţia propusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul primei orientări jurisprudenţiale. S-a apreciat că, în cauzele în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare ca urmare a formulării unei plângeri prealabile a persoanei vătămate, pentru infracţiunea de violenţă în familie (a operat principiul disponibilităţii), procesul penal încetează numai ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată, până la pronunţarea unei hotărâri definitive, nefiind posibilă împăcarea părţilor. Potrivit actualei reglementări [art. 159 alin. (1) din Codul penal], împăcarea este incidentă numai în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale are loc din oficiu şi numai în măsura în care legea o prevede în mod expres. Or, ca regulă, infracţiunea de lovire sau alte violenţe asupra unui membru de familie este o infracţiune pentru care acţiunea penală se pune în mişcare prin plângere prealabilă, iar nu din oficiu. Este adevărat că art. 199 alin. (2) din Codul penal prevede şi o ipoteză particulară, aceea a posibilităţii punerii în mişcare a acţiunii penale din oficiu, caz în care operează împăcarea. Însă această ipoteză este una specială, diferită de ipoteza avută în vedere în analiza de faţă. Ţinând seama de această diferenţă (ipoteza generală – punerea în mişcare a acţiunii penale din oficiu), nu pot fi aplicate regulile ipotezei speciale la cea generală, respectiv nu este incidentă împăcarea atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare prin plângere prealabilă. Prin urmare, împăcarea va fi incidentă în cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe asupra unui membru de familie, conform art. 199 alin. (2) din Codul penal, numai în ipoteza specială în care acţiunea penală este pusă în mişcare din oficiu. Pentru această ipoteză specială nu este incidentă nici regula generală prevăzută de art. 158 alin. (4) din Codul penal, respectiv incidenţa retragerii plângerii însuşite de procuror. Aceasta, întrucât art. 158 alin. (4) din Codul penal este o regulă generală, funcţională în cadrul reglementării cu caracter general a ipotezelor în care acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, prevăzută de art. 157 alin. (4) şi (5) din acelaşi cod. Or, art. 199 alin. (2) din Codul penal prevede o ipoteză nouă (specială şi derogatorie) faţă de art. 157 alin. (4) şi (5) din acelaşi cod, în care acţiunea penală este pusă în mişcare din oficiu. În considerarea faptului că această nouă ipoteză este instituită prin dispoziţii din partea specială a Codului penal, derogatorii de la ipotezele generale, va fi incidentă exclusiv împăcarea [aşa cum prevede expres şi derogatoriu art. 199 alin. (2) din Codul penal], nu şi retragerea plângerii prealabile însuşite de procuror conform art. 158 alin. (4) din Codul penal.

Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că, în cazul infracţiunii prevăzute în art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, în ipoteza în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile, nu şi ca efect al împăcării. Adoptând în cuprinsul dispoziţiilor art. 159 alin. (1) din Codul penal soluţia legislativă potrivit căreia împăcarea poate interveni numai în ipoteza în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, legiuitorul noului Cod penal s-a distanţat de soluţia legislativă prevăzută în Codul penal anterior, în concepţia căruia împăcarea era prevăzută în partea specială a Codului penal anterior, de regulă, în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se punea în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi putea interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În concepţia noului Cod penal, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, iar acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, poate opera exclusiv retragerea plângerii prealabile, împăcarea fiind inoperantă. Reunind variante agravate ale unor infracţiuni, legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art. 199 alin. (1) din Codul penal referitor la „violenţa în familie” că, dacă faptele prevăzute în art. 188, art. 189 şi art. 193-195 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime. În dispoziţiile art. 199 alin. (2) din Codul penal legiuitorul a stabilit că, în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 din Codul penal (lovirea sau alte violenţe) şi art. 196 din Codul penal (vătămarea corporală din culpă) săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, iar împăcarea înlătură răspunderea penală. În conformitate cu dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Codul penal, acţiunea penală pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul în care infracţiunea de lovire sau alte violenţe este săvârşită asupra unui membru de familie, în temeiul dispoziţiilor art. 193 alin. (3) din Codul penal şi al dispoziţiilor art. 199 alin. (2) din Codul penal, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu. Reglementând, în cuprinsul dispoziţiilor art. 199 alin. (2) din Codul penal, posibilitatea punerii în mişcare a acţiunii penale din oficiu, în cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe săvârşite asupra unui membru de familie, legiuitorul nu prevede nicio derogare de la normele cuprinse în art. 158 alin. (1) din Codul penal şi în art. 159 alin. (1) din Codul penal prin care să permită o suprapunere între retragerea plângerii prealabile şi împăcare. Totodată, partea finală a dispoziţiilor art. 199 alin. (2) din Codul penal, care prevede că împăcarea înlătură răspunderea penală, este indisolubil legată de soluţia legislativă care permite punerea în mişcare a acţiunii penale şi din oficiu, asigurând concordanţa cu dispoziţiile art. 159 alin. (1) din Codul penal, pentru ipoteza în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu.

Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării Practica judiciară este neunitară cu privire la modalitatea de încetare a procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Astfel, o primă orientare, exprimată de Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava şi Curtea de Apel Timişoara, este în sensul că pentru infracţiunea prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate, procesul penal poate înceta doar ca urmare a retragerii plângerii prealabile, nu şi în situaţia împăcării părţilor. O a doua orientare, exprimată de Curtea de Apel Braşov şi Curtea de Apel Târgu Mureş, este în sensul că pentru infracţiunea prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate, procesul penal poate înceta atât prin retragerea plângerii prealabile, cât şi prin împăcarea părţilor. Curţile de apel Cluj, Constanţa şi Ploieşti nu au exprimat un punct de vedere, însă au transmis jurisprudenţă de la instanţele arondate atât în sensul că, pentru infracţiunea prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare prin plângerea prealabilă a persoanei vătămate, procesul penal poate înceta doar ca urmare a retragerii plângerii prealabile, cât şi în sensul că, pentru această situaţie, procesul penal poate înceta şi ca urmare a împăcării părţilor.

Raportul asupra recursului în interesul legii Referitor la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării şi care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, prin raportul întocmit în cauză, judecătorul-raportor a considerat că pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile, şi nu ca efect al împăcării.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: 9.1. Admisibilitatea recursului în interesul legii În conformitate cu dispoziţiile art. 471 alin. (3) şi art. 472 din Codul de procedură penală, cererea de recurs trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătoreşti definitive din care rezultă că problema de drept care formează obiectul judecăţii a fost soluţionată în mod diferit de instanţele judecătoreşti. Recursul în interesul legii este admisibil întrucât s-a făcut dovada că problema de drept care formează obiectul judecăţii a fost soluţionată în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, anexate la cerere, iar titularul sesizării este procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 9.2. Pe fondul recursului în interesul legii În conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (1) şi (2) din Codul penal, retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunţarea unei hotărâri definitive, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile. Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă. Împăcarea, potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (1) din Codul penal, poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. Noul Cod penal a restrâns instituţia împăcării numai la situaţiile în care sunt îndeplinite cumulativ ambele condiţii: acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu şi legea să o prevadă în mod expres. În Codul penal anterior, împăcarea era prevăzută în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se punea în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (spre exemplu, lovirea sau alte violenţe – art. 180 alin. final, vătămare corporală – art. 181 alin. final, violare de domiciliu – art. 192 alin. final ş.a.). De asemenea, intervenea numai în cazul infracţiunilor pentru care legea prevedea că împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, menţiune cuprinsă de regulă în alineatul final al articolului care incrimina fapta. Practic, era vorba de aceleaşi infracţiuni pentru care acţiunea penală se punea în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Numai în mod excepţional în Codul penal anterior se prevedea că împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, deşi acţiunea penală se punea în mişcare din oficiu (de exemplu, în cazul infracţiunii de seducţie – art. 199 din Codul penal). Noul Cod penal prevede în mod expres, aşa cum impun dispoziţiile art. 159 alin. (1) teza finală, că împăcarea înlătură răspunderea penală în cazul următoarelor infracţiuni: furt – art. 228 din Codul penal; furt calificat – art. 229 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Codul penal; furt de folosinţă – art. 230 din Codul penal, în temeiul art. 231 alin. (2) din Codul penal; însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor – art. 243 din Codul penal; înşelăciunea – art. 244 din Codul penal; înşelăciunea privind asigurările – art. 245 din Codul penal. Totodată, în cazul infracţiunilor de lovire sau alte violenţe prevăzute în art. 193 din Codul penal şi de vătămare din culpă prevăzute în art. 196 din Codul penal, săvârşite asupra unui membru de familie, împăcarea înlătură răspunderea penală când acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. În cazul acestor infracţiuni, punerea în mişcare a acţiunii penale se face din oficiu, astfel că, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele art. 159 alin. (1) din Codul penal, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al împăcării. Prin urmare, potrivit noului Cod penal, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, iar acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal este posibilă numai ca urmare a retragerii plângerii prealabile, legea neprevăzând posibilitatea împăcării în aceste situaţii. În cazul infracţiunii de lovire sau alte violenţe săvârşite asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 193 alin. (1) şi (2) din Codul penal raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, acţiunea penală se pune în mişcare atât la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 193 alin. (3) din Codul penal, cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 199 alin. (2) din Codul penal. În situaţia în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împăcarea nu operează întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de dispoziţiile art. 159 alin. (1) din Codul penal referitoare la împăcare. Astfel, chiar dacă legea o prevede în mod expres la art. 199 alin. (2) din Codul penal – împăcarea înlătură răspunderea penală – punerea în mişcare a acţiunii penale nu s-a făcut din oficiu. În acest caz, retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă, conform art. 158 alin. (2) din Codul penal, fiind o infracţiune pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile. Când acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu, încetarea procesului penal se dispune ca efect al împăcării având în vedere că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 159 alin. (1) din Codul penal. În considerarea celor expuse, Completul pentru judecarea recursului în interesul legii va admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, va stabili că pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile, şi nu ca efect al împăcării.