Decizia nr. 10 din 6 aprilie 2020

Decizia nr. 10 din 6 aprilie 2020

6 aprilie 2020

30 iunie 2021

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

COMPLETUL PENTRU SOLUŢIONAREA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII

Decizie nr. 10/2020

din 06/04/2020

Dosar nr. 69/1/2020

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 611 din 13/07/2020

Corina-Alina Corbu – preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului

Laura-Mihaela Ivanovici – preşedintele Secţiei I civile

Marian Budă – preşedintele Secţiei a II-a civile

Denisa Angelica Stănişor – preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Daniel Grădinaru – preşedintele Secţiei penale

Roxana Popa – judecător la Secţia a II-a civilă

Iulia Manuela Cîrnu – judecător la Secţia a II-a civilă

Eugenia Voicheci – judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu – judecător la Secţia a II-a civilă

Petronela Iulia Niţu – judecător la Secţia a II-a civilă

Virginia Florentina Duminecă – judecător la Secţia a II-a civilă

Diana Manole – judecător la Secţia a II-a civilă

Valentina Vrabie – judecător la Secţia a II-a civilă

Mărioara Isailă – judecător la Secţia a II-a civilă

Minodora Condoiu – judecător la Secţia a II-a civilă

Elisabeta Roşu – judecător la Secţia a II-a civilă

Maria Speranţa Cornea – judecător la Secţia a II-a civilă

Cosmin Horia Mihăianu – judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Dorin – judecător la Secţia a II-a civilă

Georgeta Stegaru – judecător la Secţia I civilă

Andreia Liana Constanda – judecător la Secţia I civilă

Carmen Maria Ilie – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Florentina Dinu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Săndel Lucian Macavei – judecător la Secţia penală

Leontina Şerban – judecător la Secţia penală

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii este legal constituit, în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 34 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Diana Berlic.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov cu privire la următoarea problemă de drept: „corecta aplicare şi interpretare de către instanţele române a art. 4 alin. (1) şi art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 în litigiile în care se analizează caracterul abuziv al comisioanelor de întocmire/analiză dosar şi de gestionare/administrare a creditului”.

Magistratul-asistent a învederat că la dosarul cauzei s-au depus: raportul întocmit de doamnele judecător-raportor, două memorii amicus curiae, punctul de vedere al Ministerului Public şi opinia Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Preşedintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a acordat cuvântul reprezentantului procurorului general.

Reprezentantul procurorului general a solicitat respingerea recursului în interesul legii declarat de Curtea de Apel Braşov ca inadmisibil, întrucât problema dacă comisioanele de analiză dosar/de administrare credit fac parte sau nu din obiectul principal al contractului ţine de aprecierea modului în care părţile au înţeles să atribuie acestor comisioane caracterul de prestaţie esenţială, în considerarea căreia au şi încheiat, de altfel, contractul de împrumut, în funcţie de particularităţile fiecărei speţe, astfel încât nu reprezintă o problemă de interpretare a unei norme juridice, drept condiţie de admisibilitate a unui recurs în interesul legii.

Cu privire la problema de drept expusă la ultimele trei puncte din sesizare, aceasta este în prezent clarificată prin pronunţarea hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.) în Cauza Gyula Kiss, care poate fi aplicată mutatis mutandis de instanţele naţionale.

Preşedintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, a constatat următoarele:

I. Temeiul juridic al recursului în interesul legii

„Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti”.

II. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unui recurs în interesul legii

„Art. 4. – (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

[…]

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.”

IV. Obiectul recursului în interesul legii. Orientările jurisprudenţiale divergente

a) stabilirea ordinii etapelor analizei clauzelor din perspectiva art. 4 din Legea nr. 193/2000, mai precis dacă instanţa naţională este obligată să verifice mai întâi încadrarea clauzelor privind comisioanele în clauzele exceptate reglementate de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 (clauzele se referă la obiectul principal al contractului, la preţ şi sunt redactate într-un limbaj uşor inteligibil) şi abia apoi, dacă rezultatul este negativ, să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative menţionate la art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ (clauzele nu sunt negociate, sunt contrare bunei-credinţe şi creează un dezechilibru semnificativ);

b) interpretarea sintagmei „preţul contractului” prevăzute la art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, respectiv dacă o clauză care reglementează valoarea unui comision de întocmire/analiză dosar sau de gestionare/administrare a creditului este inclusă în noţiunea de preţ al contractului, fiind exceptată de la controlul caracterului abuziv în măsura în care este exprimată într-un limbaj uşor inteligibil;

c) interpretarea sintagmei „obiect principal al contractului” prevăzute la art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, respectiv dacă acesta poate fi reprezentat de clauze prin care sunt reglementate comisioane de întocmire/analiză dosar şi gestionare/administrare a creditului. Mai precis, dacă aceste comisioane constituie prestaţii esenţiale ale contractului de credit, fiind asimilate obiectului principal al contractului şi sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv în măsura în care clauzele sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil;

d) în aplicarea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, raportat la noţiunea de clauze „exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”, să se clarifice necesitatea menţionării prestaţiilor băncii ce urmează a fi efectuate în contrapartida comisioanelor, chiar şi atunci când scopul perceperii comisioanelor poate fi uşor dedus din denumirea acestora sau din dispoziţiile legale sau contractuale incidente, pentru a se considera că acele clauze sunt redactate într-un limbaj uşor inteligibil;

e) în aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, să se stabilească în ce măsură lipsa detalierii scopului perceperii comisioanelor, respectiv lipsa indicării prestaţiilor/activităţilor efectuate de bancă în contrapartida comisioanelor percepute creează automat un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului;

f) în aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, să se clarifice în ce măsură valoarea (cuantumul) comisioanelor poate fi un element în funcţie de care se apreciază dezechilibrul semnificativ în defavoarea consumatorului.

a) Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că ambele clauze sunt abuzive, deoarece comisionul de întocmire/analiză dosar stabilit fie într-o cotă procentuală, fie într-un cuantum fix este abuziv dacă este disproporţionat în raport cu valoarea împrumutului, iar comisionul de gestionare/administrare are caracter abuziv, raportat la lipsa indicării contraprestaţiilor furnizate, pe lângă nerespectarea cerinţelor de transparenţă, negociere, bună- credinţă.

După pronunţarea Hotărârii C.J.U.E. în Cauza C-621/17 Gyula Kiss/CIB Bank Zrt, Emil Kiss, Gyulane Kiss, în octombrie 2019, la nivelul instanţei a fost decisă analizarea cerinţelor privind caracterul clar şi inteligibil al clauzelor şi cel al bunei- credinţe în lumina considerentelor acestei hotărâri.

b) Curtea de Apel Bacău a considerat că ambele clauze sunt abuzive, întrucât comisioanele de administrare şi de analiză nu prevăd nici măcar implicit care este contraprestaţia concretă pe care o efectuează banca exclusiv în beneficiul împrumutatului, iar comisionul de administrare este stabilit pentru o activitate de monitorizare exercitată de bancă, aspect care face parte din firescul activităţii bancare.

Comisionul de administrare, fiind datorat lunar, pentru o singură prestaţie a băncii (punerea la dispoziţie a creditului), calculat la soldul creditului, maschează o parte din dobândă, crescând suplimentar profitul băncii.

S-a mai reţinut cuantumul ridicat al comisionului de administrare, prin raportare la dobânda lunară a creditului, şi lipsa unei justificări obiective în acest sens (spre exemplu, 0,44% pe lună din sold, faţă de dobânda lunară de 0,575%).

c) Curtea de Apel Braşov, într-o opinie majoritară, a apreciat că ambele clauze sunt abuzive, motivat de lipsa descrierii contraprestaţiilor băncii în conţinutul contractelor, nefiind descrise/detaliate în contract serviciile prestate de bancă pentru aceste costuri, astfel că s-a creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor. Prin urmare, noţiunea de „clauze exprimate într-un limbaj uşor inteligibil” a fost interpretată în sensul că este necesară menţionarea prestaţiilor băncii ce urmează a fi efectuate în schimbul achitării comisioanelor, iar în lipsa detalierii acestor contraprestaţii se creează automat un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului.

Într-o opinie minoritară s-a considerat că aceste clauze nu sunt abuzive, fiindcă termenii care definesc aceste comisioane sunt utilizaţi în sensul comun (curent) al cuvântului, monitorizarea situaţiei creditului face parte din firescul activităţii bancare şi, ca orice serviciu, şi această monitorizare şi administrare are un cost, care a fost acceptat de consumator la semnarea contractului de credit bancar.

În urma Hotărârii C.J.U.E. pronunţate la 3 octombrie 2019 în Cauza Gyula Kiss s-a hotărât schimbarea practicii în sensul analizării noţiunii de clauze „exprimate într-un limbaj uşor inteligibil” din perspectiva considerentelor acestei hotărâri.

d) La nivelul Curţii de Apel Bucureşti, opinia este în sensul că aceste clauze nu sunt abuzive, pentru că se menţionează explicit valoarea comisioanelor, scadenţa obligaţiei şi justificarea perceperii comisionului (acoperirea cheltuielilor cu privire la acordarea creditului), contraprestaţia băncii în schimbul comisionului rezultă din însăşi clauza care impune plata acestuia, iar nedefinirea comisioanelor prin contractul de credit nu echivalează cu existenţa unui dezechilibru contractual. Consumatorii au putut observa cuantumul comisioanelor şi modul de calcul al acestora, astfel că nu sunt într-o poziţie dezavantajoasă faţă de instituţia de credit, caracterul nenegociat al clauzelor nu conduce de plano la constatarea caracterului abuziv, iar denumirea comisionului relevă fără echivoc raţiunea perceperii sale, respectiv activitatea de acordare a creditului, lipsa unei definiţii exprese neechivalând cu lipsa de informare ori cu imposibilitatea consumatorului de a cunoaşte scopul pentru care este perceput un anumit comision. Faptul perceperii lunare a comisionului de administrare nu înseamnă că acesta ar reprezenta, în realitate, o dobândă mascată, neexistând nicio similitudine juridică între comision (perceput pentru operaţiuni legate de utilizarea/monitorizarea/rambursarea creditului) şi dobândă (percepută pentru lipsa de folosinţă a sumei de bani împrumutate).

e) Curtea de Apel Constanţa a identificat următoarele orientări jurisprudenţiale, după cum urmează: Într-o primă opinie s-a apreciat că o clauză privind comisionul de acordare poate face obiectul controlului din perspectiva caracterului abuziv, urmând să se verifice dacă este exprimată într-un limbaj clar şi inteligibil, un aspect important fiind dat de analizarea eventualului dezechilibru semnificativ în prestaţiile părţilor, datorat cuantumului ridicat al comisionului.

Limbajul clar şi inteligibil presupune faptul ca în cuprinsul contractului să se prevadă destinaţia şi justificarea perceperii comisionului de acordare şi contraprestaţia pe care profesionistul o realizează în schimbul perceperii acestei sume.

Într-o a doua opinie s-a arătat că o clauză privind comisionul de acordare nu prezintă un caracter abuziv, deoarece la data încheierii contractului de credit consumatorul a agreat şi plata unui astfel de comision, care a fost perceput o singură dată, la încheierea contractului, astfel că nu creează un dezechilibru în defavoarea debitorului şi nu reprezintă o sarcină împovărătoare, în timp ce împrumutătorul are obligaţia corelativă de a suporta costuri cu viramente bancare sau interbancare pentru a pune la dispoziţia clientului lichidităţile solicitate.

Prima opinie în privinţa comisionului de administrare/gestiune este în sensul că acest tip de clauză poate face obiectul controlului din perspectiva caracterului abuziv, urmând a se verifica dacă clauza este exprimată într-un limbaj clar şi inteligibil, un aspect important fiind dat de analizarea eventualului dezechilibru semnificativ în prestaţiile părţilor datorat cuantumului ridicat al comisionului.

S-a considerat că acest comision trebuie raportat la valoarea soldului, nu a creditului iniţial, având în vedere dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 (art. 36), respectiv ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 (art. 17), putând face obiectul analizei caracterului abuziv sub aspectul cuantumului acestuia, raportat la condiţia respectării echilibrului între drepturile şi obligaţiile părţilor semnatare ale convenţiei de credit; prin urmare, este abuziv comisionul de administrare reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului acordat.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că acest comision este abuziv, deoarece, fiind stabilit în procent fix la valoarea soldului, este o parte consistentă a costului contractului, clauza nu este redactată într-un limbaj inteligibil (deşi modul de calcul a fost arătat în cuprinsul contractului), măreşte artificial costul efectiv al creditului şi nu a fost negociat.

Clauza este abuzivă, deoarece în cuprinsul contractului nu se enumeră prestaţiile efective în schimbul cărora s-a perceput comisionul de administrare, fapt de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorului. Activităţile de monitorizare a situaţiei creditului fac parte din specificul activităţii bancare, iar costurile ar putea fi acoperite prin perceperea dobânzii, instituţia de credit nejustificând în mod credibil necesitatea inserării unui comision de administrare.

De asemenea, modul de calcul al acestui comision creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorilor, caracterul semnificativ al dezechilibrului rezultând dintr-un simplu calcul economic, comisionul de administrare fiind plătit lunar, de-a lungul perioadei întregului credit.

O a treia opinie este în sensul respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, motivat de faptul că acesta este recunoscut prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 (art. 36), respectiv ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 (art. 17), este exprimat într-un limbaj uşor inteligibil, a fost stabilit în mod clar, precis, iar lipsa inserării în contract a scopului perceperii comisionului de administrare nu creează în sine un dezechilibru contractual.

f) Curtea de Apel Cluj a apreciat că ambele comisioane sunt abuzive, motivat de faptul că nu au fost negociate, având caracter preformulat, şi au fost stipulate pentru prestaţii inexistente sau injuste, fiind înfrânt principiul bunei-credinţe.

g) Potrivit practicii identificate la nivelul Curţii de Apel Craiova, comisionul de acordare a creditului şi comisionul de administrare nu sunt abuzive, întrucât fac parte din preţul total al contractului, nu au fost negociate, dar sunt stipulate prin clauze clare şi neechivoc exprimate, într-un limbaj uşor inteligibil.

h) Curtea de Apel Galaţi a apreciat că aceste comisioane nu sunt abuzive, atât timp cât rezultă chiar din denumirea lor raţiunea perceperii, fără a fi utilizaţi termeni tehnici, ci uzuali, iar cuantumul sumelor percepute a fost fără echivoc determinat; totodată, noţiunile de „acordare”, respectiv de „administrare” a creditului sunt mai mult decât clare, uşor de înţeles, iar valoarea comisioanelor poate constitui un element în funcţie de care se apreciază un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului.

Tribunalul Galaţi a exprimat o opinie nuanţată cu privire la noţiunea de clauze „exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”, adoptând practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul că, pe lângă exprimarea corectă din punct de vedere gramatical, aceasta trebuie să fie accesibilă unui consumator mediu informat, în condiţiile în care ele nu au fost negociate.

S-a arătat că limbajul inteligibil mai semnifică şi posibilitatea pentru consumator să prevadă consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecinţelor economice care rezultă din acesta în ceea ce îl priveşte. Or, în condiţiile în care în contract este indicat doar comisionul ca fiind de analiză, de gestionare sau de administrare a creditului, dar nu se indică ce reprezintă acesta, adică nu se arată ce servicii ale băncii acoperă perceperea sumei indicate în contract, este clar că nu se poate vorbi de exprimarea într-un „limbaj inteligibil”, acest limbaj lipsind cu desăvârşire.

Cu privire la „dezechilibrul semnificativ”, s-a apreciat că, în lipsa definirii în contract a comisionului, clauza respectivă nu este de plano considerată ca producând un dezechilibru semnificativ, iar referitor la legătura dintre valoarea comisioanelor şi producerea dezechilibrului semnificativ în defavoarea consumatorului, valoarea comisioanelor nu poate constitui un element în funcţie de care se apreciază acest aspect.

i) Curtea de Apel Iaşi a învederat că se analizează caracterul abuziv al acestor comisioane în fiecare speţă, prin raportare la modalităţile concrete în care au fost stabilite/negociate prin contractele de credit şi la clauzele de exceptare reglementate de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Redactarea clauzelor într-un limbaj clar şi inteligibil înseamnă nu numai exprimarea corectă din punct de vedere gramatical, ci şi a da posibilitatea consumatorului să prevadă consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecinţelor economice care rezultă din acestea în ceea ce îl priveşte (Cauza C.J.U.E. 26/13 Arpad Kasler împotriva O.T.P. Jelzalogbank).

Comisionul de întocmire/analiză dosar nu are caracter abuziv atunci când acesta este stabilit în cuantum fix, inclus în credit şi perceput în mod transparent în considerarea costurilor de analiză a bonităţii împrumutatului, avându-se în vedere şi faptul că acest comision este prevăzut de art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, iar referitor la comisionul de administrare s-a apreciat că acesta nu este abuziv atunci când este calculat la soldul rămas, şi nu la valoarea iniţială a creditului, şi are ca scop acoperirea costurilor aferente serviciilor prestate de bancă, fiind prevăzut de art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010.

j) La nivelul Curţii de Apel Oradea s-a apreciat că nu au un caracter abuziv clauzele referitoare la comisioane ce au fost redactate în mod clar şi inteligibil, din care a rezultat modul de calcul al comisionului, cuantumul acestuia şi momentul în care trebuie achitat, iar aceste clauze nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, chiar dacă în cuprinsul acestora nu s-a explicitat în mod concret fiecare operaţiune care se subsumează comisionului respectiv.

Lipsa indicării prestaţiilor/activităţilor efectuate de bancă în contrapartida comisioanelor percepute nu creează automat un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului, fiind o chestiune de apreciere măsura în care lipsa detalierii scopului perceperii comisioanelor creează un astfel de dezechilibru, iar valoarea (cuantumul) comisioanelor poate fi un element în funcţie de care se apreciază dezechilibrul în defavoarea consumatorului.

k) La nivelul Curţii de Apel Piteşti, în ceea ce priveşte comisionul de întocmire/analiză, practica instanţelor din circumscripţia acesteia a fost în sensul că perceperea acestuia nu are caracter abuziv în condiţiile în care este stabilit în cuantum fix (uşor de calculat matematic pentru orice consumator cu pregătire cel puţin medie), inclus în credit şi perceput în considerarea costurilor de analiză a bonităţii împrumutatului; mai mult, dispoziţiile art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 permit stipularea acestui comision; în ceea ce priveşte comisionul de administrare, practica instanţei este unitară, în sensul că acesta nu este abuziv, clauza fiind permisă de art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, cu condiţia ca acesta să nu fie calculat la valoarea iniţială a creditului, ci din soldul rămas de rambursat, pentru a nu se crea un dezechilibru major între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Practica constantă la nivelul Curţii de Apel Ploieşti este în sensul că, indiferent de modalitatea de redactare a clauzelor privind comisioanele de acordare/analiză dosar şi de administrare credit, trebuie să rezulte cu evidenţă care sunt acţiunile/prestaţiile băncii pe care acestea se fundamentează, iar formularea generică a clauzelor, chiar preluate din textul ordonanţei, nu este suficientă pentru a nu se reţine caracterul lor abuziv sub aspectele analizate; aceste clauze sunt abuzive dacă afectează echilibrul dintre drepturile şi obligaţiile părţilor şi nu s-au evidenţiat serviciile aferente costurilor rezultate din perceperea comisioanelor; în această situaţie este evidentă încălcarea obligaţiilor de transparenţă, sancţionată de lege cu nulitatea clauzei.

l) Curtea de Apel Suceava a arătat că acest comision de administrare face parte din costul total al creditului, în condiţiile art. 3 lit. g) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori, această clauză fiind exprimată într-un limbaj clar şi inteligibil, iar dacă nu este redactată în mod clar şi inteligibil, deoarece nu se arată care este contraprestaţia, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, clauzele fiind standard, preformulate, ceea ce semnifică faptul că nu au fost negociate direct cu consumatorul.

m) Curtea de Apel Târgu Mureş a învederat că pentru aprecierea caracterului abuziv al clauzelor se au în vedere criteriile menţionate în Cauza Matei (C-143/13), pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene; astfel, toate clauzele sunt analizate prin prisma caracterului inteligibil, lipsa detalierii scopului perceperii comisioanelor, respectiv lipsa indicării contraprestaţiilor băncii nu creează automat un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului (Cauza C-621/17 – Gyula Kiss/CIB Bank a C.J.U.E.), iar cuantumul comisionului nu constituie un element în funcţie de care se apreciază dezechilibrul semnificativ în defavoarea consumatorului, conform art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

n) Curtea de Apel Timişoara a apreciat că, în contextul în care banca nu a dovedit caracterul „negociat” al clauzei de acordare/analiză dosar, care i-a fost impusă consumatorului prin contract, fără ca acesta să poată influenţa în vreun fel conţinutul ei, în condiţiile în care nu există premise care să îi permită băncii să considere că un consumator ar fi acceptat-o în urma unei negocieri efective, coroborat cu caracterul prestabilit şi nenegociat al clauzei, se creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

Comisionul de acordare/întocmire/analiză dosar este aferent unui serviciu pe care banca îl desfăşoară din oficiu, în scopul verificării bonităţii clientului, deci în interesul propriu al băncii, fără ca banca să arate motivele care justifică stabilirea comisionului, indicând serviciile pe care le oferă în contul acestuia. Se conturează ideea că o astfel de clauză stabileşte în sarcina consumatorului un cost care nu are un contraechivalent, ceea ce determină un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

Clauza privind comisionul de administrare a creditului este abuzivă în ipoteza în care banca nu a dovedit caracterul „negociat”, în condiţiile în care nu există premise care să îi permită băncii să considere că consumatorul ar fi acceptat, în urma unei negocieri efective, instituirea unui comision aferent unui serviciu nesolicitat.

Deşi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 nu interzice perceperea de către bancă a unui comision de administrare/gestionare a creditului, aceasta nu justifică stipularea lui, de plano, în orice contracte de credit încheiate de bancă, ci numai în acele contracte în care beneficiarii împrumutului – raportat la tipul de credit accesat – au nevoie de prestarea unui astfel de serviciu de către creditorul bancar, în scopul unei bune gestionări a creditului.

În ceea ce priveşte criteriile potrivit cărora clauzele care conţin comisioanele în discuţie au fost sau nu apreciate abuzive, acestea sunt variate, apreciindu-se de la caz la caz, în concret.

a) interpretarea sintagmelor „obiect al contractului” şi „preţul contractului”, prevăzute la art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, precum şi a sintagmei „preţul total al contractului” prezente în conţinutul unor hotărâri judecătoreşti, respectiv dacă o clauză care reglementează valoarea unui comision de întocmire/analiză dosar sau de gestionare/administrare a creditului este inclusă în noţiunile menţionate anterior, fiind exceptată de la controlul caracterului abuziv în măsura în care este exprimată într-un limbaj uşor inteligibil;

b) în aplicarea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, raportat la noţiunea de clauze „exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”, să se clarifice necesitatea menţionării prestaţiilor băncii ce urmează a fi efectuate în contrapartida comisioanelor, chiar şi atunci când scopul perceperii comisioanelor poate fi uşor dedus din denumirea acestora sau din dispoziţiile legale sau contractuale incidente, pentru a se considera că acele clauze sunt redactate într-un limbaj uşor inteligibil;

c) în aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, să se stabilească în ce măsură lipsa detalierii scopului perceperii comisioanelor, respectiv lipsa indicării prestaţiilor/activităţilor efectuate de Bancă în contrapartida comisioanelor percepute creează automat un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului;

d) în aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, să se clarifice în ce măsură valoarea (cuantumul) comisioanelor poate fi un element în funcţie de care se apreciază dezechilibrul semnificativ în defavoarea consumatorului.

V. Punctul de vedere al Ministerului Public

Referitor la punctele b) şi c) din sesizare, având în vedere şi Hotărârea Bogdan Matei – Cauza C-143/13, Ministerul Public a considerat că revine instanţei de trimitere sarcina să aprecieze, având în vedere natura, economia generală şi prevederile contractului de împrumut vizat, precum şi contextul juridic şi factual în care se înscrie acesta, dacă respectiva clauză constituie un element esenţial al prestaţiei debitorului care constă în rambursarea sumei puse la dispoziţia sa de împrumutător.

De altfel, din chiar conţinutul hotărârilor judecătoreşti indicate de autorul sesizării reiese că nu este vorba despre o jurisprudenţă neunitară, în sensul art. 514 din Codul de procedură civilă (adică de soluţii diferite date unor situaţii de fapt şi de drept identice sau similare), ci doar de ilustrarea unei varietăţi de situaţii în care una şi aceeaşi clauză a fost calificată diferit din perspectiva prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Totodată, pentru a stabili dacă clauzele care reglementează valoarea comisionului de întocmire/analiză dosar sau de gestionare/administrare a creditului sunt sau nu sunt incluse în noţiunea de „obiect principal al contractului”, respectiv în aceea de „preţ al contractului”, trebuie să se apeleze la interpretarea contractului de credit în lumina regulilor instituite de dispoziţiile art. 1.266-1.269 din Codul civil. Or, acest lucru presupune o referire nemijlocită la voinţa părţilor şi, implicit, la probele administrate în cauză, ceea ce nu se poate realiza pe calea procesuală a recursului în interesul legii.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea recursului în interesul legii cu privire la problemele expuse la punctele d), e) şi f) din sesizare, s-a reţinut că, în jurisprudenţa sa, C.J.U.E. a arătat că revine instanţei naţionale sarcina de a analiza, de la caz la caz, dacă o clauză este sau nu clară şi inteligibilă pentru consumator, oferindu-se criterii pe care instanţele naţionale să le aibă în vedere, necesitatea sau lipsa necesităţii detalierii operaţiunilor efectuate în contul comisionului reprezentând o chestiune analizată de către instanţa naţională în funcţie de situaţia particulară a consumatorului şi în funcţie de modalitatea concretă de redactare a clauzei.

Mai mult, din economia considerentelor hotărârii C.J.U.E. în Cauza Gyula Kiss rezultă faptul că doar coroborând lipsa enumerării serviciilor prestate de bancă cu alte mijloace de probă se poate ajunge cu certitudine la concluzia caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de analiză/întocmire dosar, respectiv comisionul de administrare/gestionare a creditului.

De asemenea, hotărârea nu exclude nici posibilitatea ca o clauză contractuală, deşi ar cuprinde dispoziţii cu privire la contraprestaţiile exacte ale băncii, să întrunească toate elementele caracterului abuziv, aceste elemente urmând a fi analizate de la caz la caz.

Lipsa din contractul de credit a oricărei prevederi privind contraprestaţiile exacte ale băncii nu poate echivala de plano cu inexistenţa unor astfel de contraprestaţii, deoarece, conform motivării C.J.U.E., enumerarea serviciilor pe care banca le prestează în schimbul unor comisioane nu este obligatorie în orice condiţii şi lipsa acestei enumerări nu loveşte de nulitate respectiva clauză cu privire la perceperea comisionului, însă, în mod evident, indiferent de menţionarea lor expresă, toate comisioanele percepute de bancă trebuie să aibă corespondent în realitate.

VI. Punctul de vedere al colegiului de conducere al Curţii de Apel Braşov

Prin urmare, s-a considerat că este necesar ca printr-o decizie obligatorie să se stabilească modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale menţionate, dispunându-se promovarea prezentului recurs în interesul legii.

VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

S-a observat faptul că analiza caracterului abuziv al clauzelor denunţate, făcută din perspectiva art. 4 din Legea nr. 193/2000, a fost realizată în raport cu situaţia specifică a fiecărui contract sau pe grupe de contracte similare, fiind vorba despre acţiuni formulate de o pluralitate de reclamanţi (acţiuni colective).

Aşadar, în cauze de acest gen în care se procedează la cercetarea caracterului abuziv al unor clauze din contracte încheiate cu consumatorii nu există o problemă care să fie tratată exclusiv din perspectivă teoretică, în lumina art. 4 din Legea nr. 193/2000, ci cu o strictă şi amănunţită cercetare a situaţiei de fapt specifice fiecărui contract în parte, pentru a se decela, raportat la speţă, aspecte importante de genul negocierii, al bunei-credinţe, al dezechilibrului semnificativ al prestaţiilor etc.

Această abordare a examinării caracterului abuziv al unor clauze contractuale în concret este de altfel în consens cu jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie, relevant fiind în acest sens considerentul nr. 44 al Hotărârii din 3 octombrie 2019 în Cauza C-621/17 – Gyula Kiss împotriva C.I.B. Bank Zrt, Emil Kiss şi Gyulane Kiss, în care s-au reţinut următoarele:

„În cauza principală, instanţa de trimitere trebuie să examineze dacă această situaţie se regăseşte şi în lumina tuturor elementelor de fapt pertinente, printre care figurează nu numai clauzele cuprinse în contractul în cauză, ci şi publicitatea şi informaţiile furnizate de creditor în cadrul negocierii contractului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 205, Matei, C-143/13, EU:C:2015:127, punctul 75)”.

Raportat la hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-621/17, s-a pus în discuţie şi posibilitatea unificării practicii, întrucât priveşte exact ipoteza comisioanelor de acordare şi de administrare a creditului, invocate şi în sesizarea de faţă.

VIII. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

„1) Articolul 4 alineatul (2) şi articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerinţa potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar şi inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuţie în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare şi al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul şi data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză.

2) Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală precum cea în discuţie în litigiul principal, referitoare la costuri de administrare a unui contract de împrumut, care nu permite identificarea fără ambiguitate a serviciilor concrete furnizate în schimbul acestora, nu creează, în principiu, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract în detrimentul consumatorului, în contradicţie cu cerinţa de bună credinţă.”

IX. Punctul de vedere teoretic exprimat de specialiştii consultaţi

Cu atât mai mult, în ipoteza în care în contract nu se detaliază natura serviciilor prestate de bancă în schimbul plăţii acestora, întrucât în acest caz se încalcă cerinţa transparenţei, nefiind exprimate într-un limbaj clar inteligibil, controlul caracterului abuziv se impune. Prin această omisiune se creează, în detrimentul consumatorului, un dezavantaj contractual, ţinând cont şi de faptul că nu i se procură niciun serviciu distinct de cel de punere la dispoziţia sa a sumei împrumutate, acesta din urmă fiind deja remunerat prin plata dobânzii.

Aşadar, întrucât scopul perceperii comisionului de administrare este neclar, iar caracterul echivoc al acestuia contravine dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 193/2000 şi art. 78 din Legea nr. 296/2004, rezultă că prin inserarea acestui comision băncile urmăresc să obţină un avantaj disproporţionat în detrimentul consumatorului, ceea ce determină ruperea echilibrului contractual, nefiind îndeplinită cerinţa bunei-credinţe.

Prin urmare, instanţele sesizate de către consumatori cu cereri de constatare a caracterului abuziv al clauzelor privind aceste comisioane vor putea examina caracterul prejudiciabil pentru consumator raportat şi la nivelul acestor comisioane, care este adeseori prestabilit într-un cuantum disproporţionat de mare raportat la contraprestaţia băncii, care încalcă astfel cerinţa bunei-credinţe, impunând consumatorului acceptarea acestor condiţii dezavantajoase pentru el, în contextul în care aceste clauze nu sunt negociate cu consumatorul. De altfel, negocierea ar putea privi cel mult doar cuantumul acestor comisioane, or, după cum s-a arătat, principala problemă ce atrage caracterul abuziv al acestor comisioane este însăşi existenţa lor, perceperea plăţii lor nefiind justificată în absenţa unei contraprestaţii din partea băncii, distincte de aceea principală a punerii la dispoziţia clientului a sumei de bani împrumutate.

X. Raportul asupra recursului în interesul legii

XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie