ÎCCJ, Decizia nr. 10/2020

Articolul 514 din Codul de procedură civilă prevede astfel: "Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești". II. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Sesizarea s-a făcut prin Hotărârea nr. 118 din 16 decembrie 2019 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Brașov, atașându-se, în dovedirea practicii neunitare, jurisprudență relevantă. III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unui recurs în interesul legii

Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, cu completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 193/2000 "Art. 4. - (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. [...] (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil." IV. Obiectul recursului în interesul legii. Orientările jurisprudențiale divergente

Prin Cererea adresată Curții de Apel Brașov și înregistrată cu nr. 2.128/33/23.09.2019, petenta B.R.D. - Groupe Societe Generale - S.A. a solicitat promovarea unui recurs în interesul legii, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în cauzele având ca obiect analizarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale prin care se reglementează comisioanele de întocmire/analiză dosar și de gestionare/administrare a creditului, din perspectiva aplicării și interpretării diferite în aceste litigii a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

În concret, s-a solicitat obținerea unei interpretări unitare prin intermediul unui recurs în interesul legii în ceea ce privește: a) stabilirea ordinii etapelor analizei clauzelor din perspectiva art. 4 din Legea nr. 193/2000, mai precis dacă instanța națională este obligată să verifice mai întâi încadrarea clauzelor privind comisioanele în clauzele exceptate reglementate de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 (clauzele se referă la obiectul principal al contractului, la preț și sunt redactate într-un limbaj ușor inteligibil) și abia apoi, dacă rezultatul este negativ, să analizeze dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative menționate la art. 4 alin. (1) din același act normativ (clauzele nu sunt negociate, sunt contrare bunei-credințe și creează un dezechilibru semnificativ); b) interpretarea sintagmei "prețul contractului" prevăzute la art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, respectiv dacă o clauză care reglementează valoarea unui comision de întocmire/analiză dosar sau de gestionare/administrare a creditului este inclusă în noțiunea de preț al contractului, fiind exceptată de la controlul caracterului abuziv în măsura în care este exprimată într-un limbaj ușor inteligibil; c) interpretarea sintagmei "obiect principal al contractului" prevăzute la art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, respectiv dacă acesta poate fi reprezentat de clauze prin care sunt reglementate comisioane de întocmire/analiză dosar și gestionare/administrare a creditului. Mai precis, dacă aceste comisioane constituie prestații esențiale ale contractului de credit, fiind asimilate obiectului principal al contractului și sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv în măsura în care clauzele sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil; d) în aplicarea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, raportat la noțiunea de clauze "exprimate într-un limbaj ușor inteligibil", să se clarifice necesitatea menționării prestațiilor băncii ce urmează a fi efectuate în contrapartida comisioanelor, chiar și atunci când scopul perceperii comisioanelor poate fi ușor dedus din denumirea acestora sau din dispozițiile legale sau contractuale incidente, pentru a se considera că acele clauze sunt redactate într-un limbaj ușor inteligibil; e) în aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, să se stabilească în ce măsură lipsa detalierii scopului perceperii comisioanelor, respectiv lipsa indicării prestațiilor/activităților efectuate de bancă în contrapartida comisioanelor percepute creează automat un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului; f) în aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, să se clarifice în ce măsură valoarea (cuantumul) comisioanelor poate fi un element în funcție de care se apreciază dezechilibrul semnificativ în defavoarea consumatorului.

După verificarea documentației înaintate de curțile de apel din țară, instanța de sesizare a constatat că, în ceea ce privește punctele a), b) și c), practica instanțelor este unanimă, în sensul că trebuie efectuată verificarea privind încadrarea clauzelor referitoare la comisioanele în cauză în clauzele exceptate reglementate de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, însă nu s-a reținut în mod unanim dacă acestea constituie prestații esențiale ale contractului de credit și fac parte din obiectul principal al contractului sau dacă sunt prestații accesorii acestuia.

La nivelul majorității curților de apel din țară, cu excepția curților de apel Pitești, Târgu Mureș și Constanța, care au o practică mai nuanțată, dar fără consecințe semnificative, întrucât și aceste instanțe au procedat la analizarea caracterului abuziv al clauzelor în discuție, s-a reținut că aceste comisioane de analiză dosar/acordare și de administrare/gestionare a creditului nu sunt incluse în obiectul principal al creditului, nu reprezintă prestații esențiale, ci sunt obligații cu caracter accesoriu, astfel că nu sunt excluse ab initio de la analiza caracterului abuziv.

Curtea de Apel Pitești a arătat că aceste comisioane nu intră în "prețul contractului", cu consecința analizării caracterului abuziv.

Curtea de Apel Târgu Mureș a făcut distincția între noțiunea de "preț al contractului" și cea de "obiect principal al contractului", arătându-se că nu sunt identice, reținându-se în continuare că cele două comisioane nu constituie obiect principal al contractului.

Curtea de Apel Constanța a reținut că aceste comisioane reprezintă un element component al costului creditului, se integrează în noțiunea de "preț al contractului", ceea ce, aparent, ar plasa clauzele sub incidența art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, însă instanțele pot analiza astfel de clauze din perspectiva caracterului abuziv, urmând să verifice dacă clauza este exprimată într-un limbaj clar și inteligibil. Astfel, dreptul instanței de a examina caracterul abuziv al unei clauze se poate extinde asupra clauzelor care definesc obiectul principal al contractului și asupra caracterului adecvat/just/proporțional al contraprestațiilor în condițiile în care aceste clauze nu sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

La nivelul Curții de Apel Craiova s-a apreciat că aceste comisioane fac parte din "prețul total al contractului", dar sunt clare și neechivoc exprimate, într-un limbaj ușor inteligibil. Prin urmare, nu se mai impune verificarea îndeplinirii celorlalte condiții referitoare la buna-credință și la dezechilibrul de prestații. În aceste condiții, stabilirea caracterului clar și inteligibil al conținutului clauzei contestate determină incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 și a celor prevăzute de art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, clauzele privind comisionul de acordare și de administrare fiind exceptate de la aprecierea caracterului abuziv. Dacă nu îndeplinesc aceste exigențe, se analizează dacă există un dezechilibru semnificativ.

La nivelul Curții de Apel Galați se face distincție între "costul total al contractului" și "obiectul principal al contractului", stabilindu-se că, deși clauzele fac parte din costul total al contractului, nu pot fi asimilate obiectului principal al contractului, nefiind vorba de prestația esențială a convenției de credit, ci de prestații cu caracter accesoriu. Comisioanele, deși parte din costul total al creditului, nu se circumscriu noțiunii de "obiect principal al contractului" și, prin urmare, nu intră sub incidența primei teze a art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 și a art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, față de cele expres statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Practica Curții de Apel Brașov, sub acest aspect, este diferită de cea a celorlalte curți de apel din țară, în sensul că, în urma verificării cu prioritate a încadrării clauzelor în situația exceptată prevăzută de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, se reține că aceste clauze contractuale se includ în noțiunea de preț al contractului, de obiect principal al contractului, reprezentând un element esențial al prestației asumate, fiind exceptate de la controlul caracterului abuziv numai în măsura în care sunt redactate într-un limbaj ușor inteligibil. Cu toate acestea, instanțele au analizat caracterul abuziv al acestor clauze, argumentând în principal că în contract nu erau descrise/detaliate serviciile prestate de bancă pentru aceste costuri, fiind analizate și celelalte criterii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

În ceea ce privește punctele d), e) și f) cuprinse în sesizarea formulată de petenta B.R.D. - Groupe Societe Generale - S.A., practica instanțelor de judecată nu este unitară, criteriile avute în vedere în operațiunea de stabilire a caracterului abuziv sau din contră fiind variate, după cum urmează: a) Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că ambele clauze sunt abuzive, deoarece comisionul de întocmire/analiză dosar stabilit fie într-o cotă procentuală, fie într-un cuantum fix este abuziv dacă este disproporționat în raport cu valoarea împrumutului, iar comisionul de gestionare/administrare are caracter abuziv, raportat la lipsa indicării contraprestațiilor furnizate, pe lângă nerespectarea cerințelor de transparență, negociere, bună- credință. După pronunțarea Hotărârii C.J.U.E. în Cauza C-621/17 Gyula Kiss/CIB Bank Zrt, Emil Kiss, Gyulane Kiss, în octombrie 2019, la nivelul instanței a fost decisă analizarea cerințelor privind caracterul clar și inteligibil al clauzelor și cel al bunei- credințe în lumina considerentelor acestei hotărâri. b) Curtea de Apel Bacău a considerat că ambele clauze sunt abuzive, întrucât comisioanele de administrare și de analiză nu prevăd nici măcar implicit care este contraprestația concretă pe care o efectuează banca exclusiv în beneficiul împrumutatului, iar comisionul de administrare este stabilit pentru o activitate de monitorizare exercitată de bancă, aspect care face parte din firescul activității bancare. Comisionul de administrare, fiind datorat lunar, pentru o singură prestație a băncii (punerea la dispoziție a creditului), calculat la soldul creditului, maschează o parte din dobândă, crescând suplimentar profitul băncii. S-a mai reținut cuantumul ridicat al comisionului de administrare, prin raportare la dobânda lunară a creditului, și lipsa unei justificări obiective în acest sens (spre exemplu, 0,44% pe lună din sold, față de dobânda lunară de 0,575%). c) Curtea de Apel Brașov, într-o opinie majoritară, a apreciat că ambele clauze sunt abuzive, motivat de lipsa descrierii contraprestațiilor băncii în conținutul contractelor, nefiind descrise/detaliate în contract serviciile prestate de bancă pentru aceste costuri, astfel că s-a creat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Prin urmare, noțiunea de "clauze exprimate într-un limbaj ușor inteligibil" a fost interpretată în sensul că este necesară menționarea prestațiilor băncii ce urmează a fi efectuate în schimbul achitării comisioanelor, iar în lipsa detalierii acestor contraprestații se creează automat un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului. Într-o opinie minoritară s-a considerat că aceste clauze nu sunt abuzive, fiindcă termenii care definesc aceste comisioane sunt utilizați în sensul comun (curent) al cuvântului, monitorizarea situației creditului face parte din firescul activității bancare și, ca orice serviciu, și această monitorizare și administrare are un cost, care a fost acceptat de consumator la semnarea contractului de credit bancar. În urma Hotărârii C.J.U.E. pronunțate la 3 octombrie 2019 în Cauza Gyula Kiss s-a hotărât schimbarea practicii în sensul analizării noțiunii de clauze "exprimate într-un limbaj ușor inteligibil" din perspectiva considerentelor acestei hotărâri. d) La nivelul Curții de Apel București, opinia este în sensul că aceste clauze nu sunt abuzive, pentru că se menționează explicit valoarea comisioanelor, scadența obligației și justificarea perceperii comisionului (acoperirea cheltuielilor cu privire la acordarea creditului), contraprestația băncii în schimbul comisionului rezultă din însăși clauza care impune plata acestuia, iar nedefinirea comisioanelor prin contractul de credit nu echivalează cu existența unui dezechilibru contractual. Consumatorii au putut observa cuantumul comisioanelor și modul de calcul al acestora, astfel că nu sunt într-o poziție dezavantajoasă față de instituția de credit, caracterul nenegociat al clauzelor nu conduce de plano la constatarea caracterului abuziv, iar denumirea comisionului relevă fără echivoc rațiunea perceperii sale, respectiv activitatea de acordare a creditului, lipsa unei definiții exprese neechivalând cu lipsa de informare ori cu imposibilitatea consumatorului de a cunoaște scopul pentru care este perceput un anumit comision. Faptul perceperii lunare a comisionului de administrare nu înseamnă că acesta ar reprezenta, în realitate, o dobândă mascată, neexistând nicio similitudine juridică între comision (perceput pentru operațiuni legate de utilizarea/monitorizarea/rambursarea creditului) și dobândă (percepută pentru lipsa de folosință a sumei de bani împrumutate). e) Curtea de Apel Constanța a identificat următoarele orientări jurisprudențiale, după cum urmează: Într-o primă opinie s-a apreciat că o clauză privind comisionul de acordare poate face obiectul controlului din perspectiva caracterului abuziv, urmând să se verifice dacă este exprimată într-un limbaj clar și inteligibil, un aspect important fiind dat de analizarea eventualului dezechilibru semnificativ în prestațiile părților, datorat cuantumului ridicat al comisionului. Limbajul clar și inteligibil presupune faptul ca în cuprinsul contractului să se prevadă destinația și justificarea perceperii comisionului de acordare și contraprestația pe care profesionistul o realizează în schimbul perceperii acestei sume. Într-o a doua opinie s-a arătat că o clauză privind comisionul de acordare nu prezintă un caracter abuziv, deoarece la data încheierii contractului de credit consumatorul a agreat și plata unui astfel de comision, care a fost perceput o singură dată, la încheierea contractului, astfel că nu creează un dezechilibru în defavoarea debitorului și nu reprezintă o sarcină împovărătoare, în timp ce împrumutătorul are obligația corelativă de a suporta costuri cu viramente bancare sau interbancare pentru a pune la dispoziția clientului lichiditățile solicitate. Prima opinie în privința comisionului de administrare/gestiune este în sensul că acest tip de clauză poate face obiectul controlului din perspectiva caracterului abuziv, urmând a se verifica dacă clauza este exprimată într-un limbaj clar și inteligibil, un aspect important fiind dat de analizarea eventualului dezechilibru semnificativ în prestațiile părților datorat cuantumului ridicat al comisionului. S-a considerat că acest comision trebuie raportat la valoarea soldului, nu a creditului inițial, având în vedere dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 (art. 36), respectiv ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016 (art. 17), putând face obiectul analizei caracterului abuziv sub aspectul cuantumului acestuia, raportat la condiția respectării echilibrului între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit; prin urmare, este abuziv comisionul de administrare reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului acordat. Într-o a doua opinie s-a apreciat că acest comision este abuziv, deoarece, fiind stabilit în procent fix la valoarea soldului, este o parte consistentă a costului contractului, clauza nu este redactată într-un limbaj inteligibil (deși modul de calcul a fost arătat în cuprinsul contractului), mărește artificial costul efectiv al creditului și nu a fost negociat. Clauza este abuzivă, deoarece în cuprinsul contractului nu se enumeră prestațiile efective în schimbul cărora s-a perceput comisionul de administrare, fapt de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorului. Activitățile de monitorizare a situației creditului fac parte din specificul activității bancare, iar costurile ar putea fi acoperite prin perceperea dobânzii, instituția de credit nejustificând în mod credibil necesitatea inserării unui comision de administrare. De asemenea, modul de calcul al acestui comision creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor, caracterul semnificativ al dezechilibrului rezultând dintr-un simplu calcul economic, comisionul de administrare fiind plătit lunar, de-a lungul perioadei întregului credit. O a treia opinie este în sensul respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, motivat de faptul că acesta este recunoscut prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 (art. 36), respectiv ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2016 (art. 17), este exprimat într-un limbaj ușor inteligibil, a fost stabilit în mod clar, precis, iar lipsa inserării în contract a scopului perceperii comisionului de administrare nu creează în sine un dezechilibru contractual. f) Curtea de Apel Cluj a apreciat că ambele comisioane sunt abuzive, motivat de faptul că nu au fost negociate, având caracter preformulat, și au fost stipulate pentru prestații inexistente sau injuste, fiind înfrânt principiul bunei-credințe. g) Potrivit practicii identificate la nivelul Curții de Apel Craiova, comisionul de acordare a creditului și comisionul de administrare nu sunt abuzive, întrucât fac parte din prețul total al contractului, nu au fost negociate, dar sunt stipulate prin clauze clare și neechivoc exprimate, într-un limbaj ușor inteligibil. h) Curtea de Apel Galați a apreciat că aceste comisioane nu sunt abuzive, atât timp cât rezultă chiar din denumirea lor rațiunea perceperii, fără a fi utilizați termeni tehnici, ci uzuali, iar cuantumul sumelor percepute a fost fără echivoc determinat; totodată, noțiunile de "acordare", respectiv de "administrare" a creditului sunt mai mult decât clare, ușor de înțeles, iar valoarea comisioanelor poate constitui un element în funcție de care se apreciază un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului. Tribunalul Galați a exprimat o opinie nuanțată cu privire la noțiunea de clauze "exprimate într-un limbaj ușor inteligibil", adoptând practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că, pe lângă exprimarea corectă din punct de vedere gramatical, aceasta trebuie să fie accesibilă unui consumator mediu informat, în condițiile în care ele nu au fost negociate. S-a arătat că limbajul inteligibil mai semnifică și posibilitatea pentru consumator să prevadă consecințele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecințelor economice care rezultă din acesta în ceea ce îl privește. Or, în condițiile în care în contract este indicat doar comisionul ca fiind de analiză, de gestionare sau de administrare a creditului, dar nu se indică ce reprezintă acesta, adică nu se arată ce servicii ale băncii acoperă perceperea sumei indicate în contract, este clar că nu se poate vorbi de exprimarea într-un "limbaj inteligibil", acest limbaj lipsind cu desăvârșire. Cu privire la "dezechilibrul semnificativ", s-a apreciat că, în lipsa definirii în contract a comisionului, clauza respectivă nu este de plano considerată ca producând un dezechilibru semnificativ, iar referitor la legătura dintre valoarea comisioanelor și producerea dezechilibrului semnificativ în defavoarea consumatorului, valoarea comisioanelor nu poate constitui un element în funcție de care se apreciază acest aspect. i) Curtea de Apel Iași a învederat că se analizează caracterul abuziv al acestor comisioane în fiecare speță, prin raportare la modalitățile concrete în care au fost stabilite/negociate prin contractele de credit și la clauzele de exceptare reglementate de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000. Redactarea clauzelor într-un limbaj clar și inteligibil înseamnă nu numai exprimarea corectă din punct de vedere gramatical, ci și a da posibilitatea consumatorului să prevadă consecințele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecințelor economice care rezultă din acestea în ceea ce îl privește (Cauza C.J.U.E. 26/13 Arpad Kasler împotriva O.T.P. Jelzalogbank). Comisionul de întocmire/analiză dosar nu are caracter abuziv atunci când acesta este stabilit în cuantum fix, inclus în credit și perceput în mod transparent în considerarea costurilor de analiză a bonității împrumutatului, avându-se în vedere și faptul că acest comision este prevăzut de art. 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, iar referitor la comisionul de administrare s-a apreciat că acesta nu este abuziv atunci când este calculat la soldul rămas, și nu la valoarea inițială a creditului, și are ca scop acoperirea costurilor aferente serviciilor prestate de bancă, fiind prevăzut de art. 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010. j) La nivelul Curții de Apel Oradea s-a apreciat că nu au un caracter abuziv clauzele referitoare la comisioane ce au fost redactate în mod clar și inteligibil, din care a rezultat modul de calcul al comisionului, cuantumul acestuia și momentul în care trebuie achitat, iar aceste clauze nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, chiar dacă în cuprinsul acestora nu s-a explicitat în mod concret fiecare operațiune care se subsumează comisionului respectiv. Lipsa indicării prestațiilor/activităților efectuate de bancă în contrapartida comisioanelor percepute nu creează automat un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului, fiind o chestiune de apreciere măsura în care lipsa detalierii scopului perceperii comisioanelor creează un astfel de dezechilibru, iar valoarea (cuantumul) comisioanelor poate fi un element în funcție de care se apreciază dezechilibrul în defavoarea consumatorului. k) La nivelul Curții de Apel Pitești, în ceea ce privește comisionul de întocmire/analiză, practica instanțelor din circumscripția acesteia a fost în sensul că perceperea acestuia nu are caracter abuziv în condițiile în care este stabilit în cuantum fix (ușor de calculat matematic pentru orice consumator cu pregătire cel puțin medie), inclus în credit și perceput în considerarea costurilor de analiză a bonității împrumutatului; mai mult, dispozițiile art. 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 permit stipularea acestui comision; în ceea ce privește comisionul de administrare, practica instanței este unitară, în sensul că acesta nu este abuziv, clauza fiind permisă de art. 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, cu condiția ca acesta să nu fie calculat la valoarea inițială a creditului, ci din soldul rămas de rambursat, pentru a nu se crea un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților. Practica constantă la nivelul Curții de Apel Ploiești este în sensul că, indiferent de modalitatea de redactare a clauzelor privind comisioanele de acordare/analiză dosar și de administrare credit, trebuie să rezulte cu evidență care sunt acțiunile/prestațiile băncii pe care acestea se fundamentează, iar formularea generică a clauzelor, chiar preluate din textul ordonanței, nu este suficientă pentru a nu se reține caracterul lor abuziv sub aspectele analizate; aceste clauze sunt abuzive dacă afectează echilibrul dintre drepturile și obligațiile părților și nu s-au evidențiat serviciile aferente costurilor rezultate din perceperea comisioanelor; în această situație este evidentă încălcarea obligațiilor de transparență, sancționată de lege cu nulitatea clauzei. l) Curtea de Apel Suceava a arătat că acest comision de administrare face parte din costul total al creditului, în condițiile art. 3 lit. g) din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori, această clauză fiind exprimată într-un limbaj clar și inteligibil, iar dacă nu este redactată în mod clar și inteligibil, deoarece nu se arată care este contraprestația, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, clauzele fiind standard, preformulate, ceea ce semnifică faptul că nu au fost negociate direct cu consumatorul. m) Curtea de Apel Târgu Mureș a învederat că pentru aprecierea caracterului abuziv al clauzelor se au în vedere criteriile menționate în Cauza Matei (C-143/13), pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene; astfel, toate clauzele sunt analizate prin prisma caracterului inteligibil, lipsa detalierii scopului perceperii comisioanelor, respectiv lipsa indicării contraprestațiilor băncii nu creează automat un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului (Cauza C-621/17 - Gyula Kiss/CIB Bank a C.J.U.E.), iar cuantumul comisionului nu constituie un element în funcție de care se apreciază dezechilibrul semnificativ în defavoarea consumatorului, conform art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000. n) Curtea de Apel Timișoara a apreciat că, în contextul în care banca nu a dovedit caracterul "negociat" al clauzei de acordare/analiză dosar, care i-a fost impusă consumatorului prin contract, fără ca acesta să poată influența în vreun fel conținutul ei, în condițiile în care nu există premise care să îi permită băncii să considere că un consumator ar fi acceptat-o în urma unei negocieri efective, coroborat cu caracterul prestabilit și nenegociat al clauzei, se creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe. Comisionul de acordare/întocmire/analiză dosar este aferent unui serviciu pe care banca îl desfășoară din oficiu, în scopul verificării bonității clientului, deci în interesul propriu al băncii, fără ca banca să arate motivele care justifică stabilirea comisionului, indicând serviciile pe care le oferă în contul acestuia. Se conturează ideea că o astfel de clauză stabilește în sarcina consumatorului un cost care nu are un contraechivalent, ceea ce determină un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe. Clauza privind comisionul de administrare a creditului este abuzivă în ipoteza în care banca nu a dovedit caracterul "negociat", în condițiile în care nu există premise care să îi permită băncii să considere că consumatorul ar fi acceptat, în urma unei negocieri efective, instituirea unui comision aferent unui serviciu nesolicitat. Deși Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 nu interzice perceperea de către bancă a unui comision de administrare/gestionare a creditului, aceasta nu justifică stipularea lui, de plano, în orice contracte de credit încheiate de bancă, ci numai în acele contracte în care beneficiarii împrumutului - raportat la tipul de credit accesat - au nevoie de prestarea unui astfel de serviciu de către creditorul bancar, în scopul unei bune gestionări a creditului.

În concluzie, din verificarea hotărârilor judecătorești consultate a rezultat că instanțele fie au interpretat diferit noțiunea de "obiect principal al contractului", fie s-au referit la "prețul total al contractului" și au inclus comisioanele în discuție într-una din cele două noțiuni sau nu, însă, indiferent de concluzia la care au ajuns sub aspectul incidenței art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, toate instanțele au găsit argumente pentru a proceda la analizarea caracterului abuziv al acestor comisioane. În ceea ce privește criteriile potrivit cărora clauzele care conțin comisioanele în discuție au fost sau nu apreciate abuzive, acestea sunt variate, apreciindu-se de la caz la caz, în concret.

Autorul sesizării a identificat ca fiind interpretate în mod diferit de instanțele judecătorești următoarele problemele de drept: a) interpretarea sintagmelor "obiect al contractului" și "prețul contractului", prevăzute la art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, precum și a sintagmei "prețul total al contractului" prezente în conținutul unor hotărâri judecătorești, respectiv dacă o clauză care reglementează valoarea unui comision de întocmire/analiză dosar sau de gestionare/administrare a creditului este inclusă în noțiunile menționate anterior, fiind exceptată de la controlul caracterului abuziv în măsura în care este exprimată într-un limbaj ușor inteligibil; b) în aplicarea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, raportat la noțiunea de clauze "exprimate într-un limbaj ușor inteligibil", să se clarifice necesitatea menționării prestațiilor băncii ce urmează a fi efectuate în contrapartida comisioanelor, chiar și atunci când scopul perceperii comisioanelor poate fi ușor dedus din denumirea acestora sau din dispozițiile legale sau contractuale incidente, pentru a se considera că acele clauze sunt redactate într-un limbaj ușor inteligibil; c) în aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, să se stabilească în ce măsură lipsa detalierii scopului perceperii comisioanelor, respectiv lipsa indicării prestațiilor/activităților efectuate de Bancă în contrapartida comisioanelor percepute creează automat un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului; d) în aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, să se clarifice în ce măsură valoarea (cuantumul) comisioanelor poate fi un element în funcție de care se apreciază dezechilibrul semnificativ în defavoarea consumatorului.

Prin urmare, considerând că este necesar ca printr-o decizie obligatorie să se stabilească modul unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, prin Hotărârea nr. 118 din 16 decembrie 2019 s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se pronunța asupra unei probleme soluționate diferit de instanțele judecătorești, respectiv: "corecta aplicare și interpretare de către instanțele române a art. 4 alin. (1) și art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 în litigiile în care se analizează caracterul abuziv al clauzelor privind comisioanele de întocmire/analiză dosar și de gestionare/administrare a creditului". V. Punctul de vedere al Ministerului Public

În argumentarea punctului de vedere înaintat, cu privire la punctul a) din sesizare, s-a arătat că practica instanțelor este unanimă, în sensul că trebuie efectuată mai întâi verificarea privind încadrarea clauzelor relative la comisioanele în cauză în categoria clauzelor exceptate prevăzute de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, și, ulterior, dacă rezultatul este negativ, se impune a analiza dacă sunt îndeplinite condițiile cumulative menționate la art. 4 alin. (1) din același act normativ. Referitor la punctele b) și c) din sesizare, având în vedere și Hotărârea Bogdan Matei - Cauza C-143/13, Ministerul Public a considerat că revine instanței de trimitere sarcina să aprecieze, având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului de împrumut vizat, precum și contextul juridic și factual în care se înscrie acesta, dacă respectiva clauză constituie un element esențial al prestației debitorului care constă în rambursarea sumei puse la dispoziția sa de împrumutător. De altfel, din chiar conținutul hotărârilor judecătorești indicate de autorul sesizării reiese că nu este vorba despre o jurisprudență neunitară, în sensul art. 514 din Codul de procedură civilă (adică de soluții diferite date unor situații de fapt și de drept identice sau similare), ci doar de ilustrarea unei varietăți de situații în care una și aceeași clauză a fost calificată diferit din perspectiva prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000. Totodată, pentru a stabili dacă clauzele care reglementează valoarea comisionului de întocmire/analiză dosar sau de gestionare/administrare a creditului sunt sau nu sunt incluse în noțiunea de "obiect principal al contractului", respectiv în aceea de "preț al contractului", trebuie să se apeleze la interpretarea contractului de credit în lumina regulilor instituite de dispozițiile art. 1.266-1.269 din Codul civil. Or, acest lucru presupune o referire nemijlocită la voința părților și, implicit, la probele administrate în cauză, ceea ce nu se poate realiza pe calea procesuală a recursului în interesul legii. În ceea ce privește inadmisibilitatea recursului în interesul legii cu privire la problemele expuse la punctele d), e) și f) din sesizare, s-a reținut că, în jurisprudența sa, C.J.U.E. a arătat că revine instanței naționale sarcina de a analiza, de la caz la caz, dacă o clauză este sau nu clară și inteligibilă pentru consumator, oferindu-se criterii pe care instanțele naționale să le aibă în vedere, necesitatea sau lipsa necesității detalierii operațiunilor efectuate în contul comisionului reprezentând o chestiune analizată de către instanța națională în funcție de situația particulară a consumatorului și în funcție de modalitatea concretă de redactare a clauzei. Mai mult, din economia considerentelor hotărârii C.J.U.E. în Cauza Gyula Kiss rezultă faptul că doar coroborând lipsa enumerării serviciilor prestate de bancă cu alte mijloace de probă se poate ajunge cu certitudine la concluzia caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de analiză/întocmire dosar, respectiv comisionul de administrare/gestionare a creditului. De asemenea, hotărârea nu exclude nici posibilitatea ca o clauză contractuală, deși ar cuprinde dispoziții cu privire la contraprestațiile exacte ale băncii, să întrunească toate elementele caracterului abuziv, aceste elemente urmând a fi analizate de la caz la caz. Lipsa din contractul de credit a oricărei prevederi privind contraprestațiile exacte ale băncii nu poate echivala de plano cu inexistența unor astfel de contraprestații, deoarece, conform motivării C.J.U.E., enumerarea serviciilor pe care banca le prestează în schimbul unor comisioane nu este obligatorie în orice condiții și lipsa acestei enumerări nu lovește de nulitate respectiva clauză cu privire la perceperea comisionului, însă, în mod evident, indiferent de menționarea lor expresă, toate comisioanele percepute de bancă trebuie să aibă corespondent în realitate. VI. Punctul de vedere al colegiului de conducere al Curții de Apel Brașov

Opinia Curții de Apel Brașov și a membrilor colegiului de conducere este în sensul că instanțele pot verifica susținerile consumatorului, declarând abuzive clauzele dacă se creează un dezechilibru semnificativ între părțile contractului și se aduce o atingere suficient de gravă situației juridice în care este plasat consumatorul, prin suprapunerea între diferite costuri ale contractului sau între serviciile remunerate. Prin urmare, s-a considerat că este necesar ca printr-o decizie obligatorie să se stabilească modul unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale menționate, dispunându-se promovarea prezentului recurs în interesul legii. VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

La nivelul Secției a II-a civile a instanței supreme s-a exprimat opinia că prestația băncii, aferentă fiecăruia din cele două comisioane, rezultă din denumirea însăși a comisioanelor, această prestație fiind evidentă. S-a observat faptul că analiza caracterului abuziv al clauzelor denunțate, făcută din perspectiva art. 4 din Legea nr. 193/2000, a fost realizată în raport cu situația specifică a fiecărui contract sau pe grupe de contracte similare, fiind vorba despre acțiuni formulate de o pluralitate de reclamanți (acțiuni colective). Așadar, în cauze de acest gen în care se procedează la cercetarea caracterului abuziv al unor clauze din contracte încheiate cu consumatorii nu există o problemă care să fie tratată exclusiv din perspectivă teoretică, în lumina art. 4 din Legea nr. 193/2000, ci cu o strictă și amănunțită cercetare a situației de fapt specifice fiecărui contract în parte, pentru a se decela, raportat la speță, aspecte importante de genul negocierii, al bunei-credințe, al dezechilibrului semnificativ al prestațiilor etc. Această abordare a examinării caracterului abuziv al unor clauze contractuale în concret este de altfel în consens cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene în materie, relevant fiind în acest sens considerentul nr. 44 al Hotărârii din 3 octombrie 2019 în Cauza C-621/17 - Gyula Kiss împotriva C.I.B. Bank Zrt, Emil Kiss și Gyulane Kiss, în care s-au reținut următoarele: "În cauza principală, instanța de trimitere trebuie să examineze dacă această situație se regăsește și în lumina tuturor elementelor de fapt pertinente, printre care figurează nu numai clauzele cuprinse în contractul în cauză, ci și publicitatea și informațiile furnizate de creditor în cadrul negocierii contractului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 205, Matei, C-143/13, EU:C:2015:127, punctul 75)". Raportat la hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-621/17, s-a pus în discuție și posibilitatea unificării practicii, întrucât privește exact ipoteza comisioanelor de acordare și de administrare a creditului, invocate și în sesizarea de față. VIII. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene

Prin hotărârea pronunțată de C.J.U.E. în Cauza C-621/17 - Gyula Kiss/CIB Bank s-au stabilit următoarele: "1) Articolul 4 alineatul (2) și articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare și al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză. 2) Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, referitoare la costuri de administrare a unui contract de împrumut, care nu permite identificarea fără ambiguitate a serviciilor concrete furnizate în schimbul acestora, nu creează, în principiu, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract în detrimentul consumatorului, în contradicție cu cerința de bună credință." IX. Punctul de vedere teoretic exprimat de specialiștii consultați

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", prin punctul de vedere comunicat, a arătat că aceste clauze referitoare la plata comisioanelor de analiză/acordare a creditului, respectiv de administrare/gestiune a creditului pot fi supuse controlului caracterului abuziv, chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar și inteligibil, în considerarea interesului public, pentru ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu își producă efectele, după cum s-a subliniat prin deciziile C.J.U.E., și se dezvoltă în ghidul elaborat de către C.E. în vederea facilitării interpretării și aplicării unitare a acestora. Cu atât mai mult, în ipoteza în care în contract nu se detaliază natura serviciilor prestate de bancă în schimbul plății acestora, întrucât în acest caz se încalcă cerința transparenței, nefiind exprimate într-un limbaj clar inteligibil, controlul caracterului abuziv se impune. Prin această omisiune se creează, în detrimentul consumatorului, un dezavantaj contractual, ținând cont și de faptul că nu i se procură niciun serviciu distinct de cel de punere la dispoziția sa a sumei împrumutate, acesta din urmă fiind deja remunerat prin plata dobânzii. Așadar, întrucât scopul perceperii comisionului de administrare este neclar, iar caracterul echivoc al acestuia contravine dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 193/2000 și art. 78 din Legea nr. 296/2004, rezultă că prin inserarea acestui comision băncile urmăresc să obțină un avantaj disproporționat în detrimentul consumatorului, ceea ce determină ruperea echilibrului contractual, nefiind îndeplinită cerința bunei-credințe. Prin urmare, instanțele sesizate de către consumatori cu cereri de constatare a caracterului abuziv al clauzelor privind aceste comisioane vor putea examina caracterul prejudiciabil pentru consumator raportat și la nivelul acestor comisioane, care este adeseori prestabilit într-un cuantum disproporționat de mare raportat la contraprestația băncii, care încalcă astfel cerința bunei-credințe, impunând consumatorului acceptarea acestor condiții dezavantajoase pentru el, în contextul în care aceste clauze nu sunt negociate cu consumatorul. De altfel, negocierea ar putea privi cel mult doar cuantumul acestor comisioane, or, după cum s-a arătat, principala problemă ce atrage caracterul abuziv al acestor comisioane este însăși existența lor, perceperea plății lor nefiind justificată în absența unei contraprestații din partea băncii, distincte de aceea principală a punerii la dispoziția clientului a sumei de bani împrumutate. X. Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnați, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea formulată nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Înainte de a proceda la o analiză de fond a problemelor de drept supuse dezbaterii, urmează a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, față de prevederile art. 514 coroborate cu cele ale art. 515 din Codul de procedură civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, "Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești".

Art. 515 din Codul de procedură civilă prevede că "Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii".

Textele de lege sus-arătate stabilesc mecanismul, scopul și condițiile de admisibilitate, determinând totodată aria restrictivă a examinării pe care o face instanța în soluționarea recursului în interesul legii. Așa cum rezultă, de altfel, și din dispozițiile constituționale, respectiv din art. 126 alin. (3) din Constituția României, unicul și fundamentalul scop al recursului în interesul legii este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești.

Obiectul sesizării, în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, nu poate privi decât una sau mai multe dispoziții legale care au fost interpretate în mod diferit, așadar o problemă de drept soluționată neunitar de instanțele judecătorești. Premisele recursului în interesul legii sunt acelea că o prevedere legală conține reglementări îndoielnice, lacunare ori neclare, necesar a fi lămurite sub aspectul interpretării, pentru înlăturarea unei aplicări neunitare a acesteia. Per a contrario, nu sunt asigurate aceste premise dacă sesizarea vizează aplicarea unei dispoziții legale la elemente de