CtEDO 06.11.2008 Auto

AFFAIRE PETROULIA c. GRECE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
06.11.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE PETROULIA c. GRECE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

STRASBURG 6 noiembrie 2008 DEFINITIVF 06/02/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Petroulia c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președintă, Christos Rozakis, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și de Søren Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 octombrie 2008, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această ultimă dată procedura A la origine a cauzei se află o cerere (n 919/06) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, M Eleni Petroulia ( La 12 decembrie 2005, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( La 2 aprilie 2007, Curtea a decis să comunice guvernului termenul întemeiat pe durata procedurii. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond. La 31 decembrie 1998, s-au inițiat acțiuni penale împotriva reclamantei pentru fraudă și fraudă împotriva unei instituții bancare cu o sumă de peste 50 000 000 de drahme (146 375 de euro), infracțiuni comise între 9 mai și 9 octombrie 1996. La 19 ianuarie 1999, dosarul cauzei a fost transmis instanței. La data de 15 mai 1999, instanța de judecată a solicitat în fața instituției bancare să trimită contractele de cont curent deschise de societatea reclamantei, actele adiționale și declarațiile referitoare la rezilierea acestor contracte, precum și orice alte documente referitoare la cauza respectivă. La 19 mai 2003, instanța a informat martorii în cauză. La 28 mai 2003, recurenta a fost chemată în fața instanței judecătorești. Semnificația citatului a avut loc la adresa indicată în plângere. Deoarece reclamanta nu a putut fi anexată la această adresă, citatul a fost declarat ca fiind o persoană la domiciliu necunoscută și depusă la primăria cartierului recurentei. 10. La 13 iunie 2003, instanța a emis un mandat de arestare împotriva recurentei, deoarece aceasta dintre timp nu a prezentat în fața sa. Recurenta susține că citația nu i-a fost notificată niciodată. 11. La 15 septembrie 2003, recurenta a luat cunoștință de mandatul de arestare emis împotriva acesteia. 12. 13 La 24 noiembrie 2003, în urma anumitor acte de punere în aplicare, dosarul a fost transmis procurorului în apropierea instanței judecătorești, la data de 26 februarie 2004, camera de acuzare a instanței judecătorești de recurs a adresat reclamanta în fața instanței judecătorești din Atena (hotărârea nr. 242/2004). În conformitate cu art. 308 alineatul (1) din Codul de procedură penală și cu art. 1 din Legea nr. 1608/1950, în ceea ce privește infracțiunile de care a fost acuzată reclamanta, aceasta este hotărârea camerei de judecată care închide judecata cauzei. Această decizie nu este susceptibilă de recurs în casation. 15. La 31 martie 2004, recurenta, reprezentată de un avocat, și-a declarat recursul inadmisibil împotriva deciziei nr. 242/2004. 16. La 11 noiembrie 2005, camera de judecată a Curții de Casație, care a desfășurat o ședință la 1 noiembrie, a declarat recursul inadmisibil. Comisia a constatat că, în conformitate cu legislația internă, decizia nr. 242/2004 nu era susceptibilă de casare (Decizia nr. 2119/2005). Între timp, tribunalul a început la 17 decembrie 2004. La 20 decembrie 2004, reclamanta a solicitat amânarea procedurii, pe motiv că soțul ei, co-prevenit, era bolnav. Curtea a primit cererea și a reportat la tribunal cererea la 11 aprilie 2005, apoi la 2 septembrie 2005, din cauza unei greve a funcționarilor tribunalului. 18. La tribunalul din 7 septembrie 2005, inculpații au solicitat o nouă amânare în așteptarea hotărârii Curții de Casație privind recursul formulat la 31 martie 2004. În ședința din 18 aprilie 2006, reclamanta și soțul ei au solicitat din nou o amânare, pe motiv că avocatul lor trebuia să apară în fața unei alte instanțe. Instanța a reportat la ședința din 4 decembrie 2006. 20. 20. La ședința din 6 decembrie 2006, recurenta a primit o a treia amânare la 26 martie 2007, din același motiv. La această dată, recurenta a solicitat o a patra amânare din același motiv. Întrucât martorii nu au prezentat nici o comparație, instanța de judecată a primit cererea și a retrimis la tribunal la 19 noiembrie 2007. La această dată, infracțiunile reprovocate reclamantei erau deja prevăzute. 21. Procedura este încă în curs de desfășurare. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 22. La art. 248 alineatul (4) din Codul de procedură penală, instanța de judecată trebuie să efectueze actele de informare principală într-un an și actele de informare suplimentară în termen de trei luni de la data primirii dosarului. Aceste termene pot fi prelungite, în mai multe rânduri, până la șase și, respectiv, două luni, printr-o decizie motivată a camerei de consiliere competente, la care instanța judecătorească se adresează înainte de expirarea termenelor menționate anterior. Cu excepția instanței administrative din Ciad, a Pireuului și a Salonicului, se acordă o prelungire de un an, respectiv de șase luni, în condițiile menționate la paragraful precedent. în termen rezonabil, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei 24. Guvernul consideră că nu a depășit termenul rezonabil din cauza complexității cauzei și a comportamentului recurentei. Complexitatea cauzei este evidentă la citirea ordonanței nr. 224/2004, prin care recurenta a fost trimisă la judecată sub grave capete de acuzare. În plus, reclamanta a contribuit la durata procedurii, formulând un recurs în casare împotriva ordonanței de trimitere, în timp ce acest recurs era condamnat la eșec în conformitate cu Codul de procedură penală În opinia recurentei, cauza nu a fost complexă și nu a contribuit la prelungirea procedurii. Cu privire la admisibilitate 26. Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea ia notă de faptul că procedura a început la 31 decembrie 1998, împreună cu urmărirea penală a recurentei. Ea este încă în curs de desfășurare în fața tribunalului de zzijjjjjjjjjjjjjjjjjjjîtît, prin urmare a durat mai mult de nouă ani pentru un grad de jurisdicție până la data adoptării prezentei hotărâri. 28. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 29. Curtea consideră că cauza nu prezenta nicio dificultate specială: aceasta se referă la o cauză ordinară de fraudă comisă de societatea reclamantă împotriva unei instituții bancare. 30. În ceea ce privește comportamentul recurentei, Curtea arată că aceasta a solicitat în repetate rânduri trimiterea cauzei la o ședință ulterioară, ceea ce a prelungit procedura cu mai multe luni. Recurenta a introdus, de asemenea, un recurs în Casație împotriva deciziei de trimitere a acesteia în instanță și care a fost declarat inadmisibil. Curtea subliniază că reclamanta și guvernul nu sunt de acord cu privire la șansele de reușită ale acestui recurs, însă nu se referă la o chestiune pe care Curtea trebuie să o soluționeze în cadrul procedurii de investigare a prezentului litigiu. 31. Deși nu poate fi acuzat de faptul că a profitat pe deplin de căile de atac interne, acest comportament constituie un fapt obiectiv, care nu este imputat statului pârât și care trebuie luat în considerare pentru a răspunde întrebării dacă procedura a depășit sau nu termenul rezonabil de la art. 6 alineatul (1) din Convenție (Ecklec. Germania, Hotărârea din 15 iulie 1982, seria A n 51, § 82). 32. Cu toate acestea, nici comportamentul autorităților nu este lipsit de critici. În această privință, Curtea arată că, începând cu 31 decembrie 1998, data declanșării urmăririi penale împotriva recurentei, până la 15 mai 2003, data la care instanța de judecată pare să fi efectuat primul act de punere în aplicare, procedura a rămas complet neabătută, în pofida dispozițiilor articolului ś Õ 4 din Codul de procedură penală. În plus, în timp ce reclamanta și-a formulat recurs împotriva deciziei de trimitere a acesteia în instanță la 31 martie 2004, camera de judecată a Curții de Casație a stabilit data de 1 noiembrie 2005, adică 20 de luni mai târziu, pentru o acțiune în mod clar inadmisibilă în funcție de guvern. În cele din urmă, Curtea constată că: după ce a accesat toate cererile recurentei, instanța de judecată a stabilit audierile la date foarte îndepărtate de cele ale amânărilor: de la 20 decembrie 2004 la 11 aprilie 2005, apoi la 2 septembrie 2005; de la 7 septembrie 2005 la 10 aprilie 2006; de la 18 aprilie 2005 la 4 decembrie 2006; ; de la 6 decembrie 2006 până la 26 martie 2007, apoi până la 19 noiembrie 2007. Încălcările care au fost comise în 1996, erau deja prevăzute la ultima dată. 34. Având în vedere aceste considerații, Curtea consideră că, în cazul în care recurenta a contribuit într-o anumită măsură la continuarea procedurii, cea mai mare parte a întârzierilor trebuie să fie puse în sarcina statului. Curtea concluzionează, având în vedere circumstanțele speciale din speță și durata generală a procedurii, că cauza recurentei nu a fost audiată într-un termen de trei luni. perioada de timp rezonabilă și, prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 35. Invocând articolele 6 alineatul (2) și 7 din Convenție, precum și articolele 2 din Protocolul nr. 7 și 14 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, reclamanta se plânge că autoritățile judiciare au comis o eroare de calificare juridică a actelor incriminate, deoarece frauda și falsurile nu au vizat o sumă mai mare de 50 000 000 000 argumentează că această calificare juridică contrazice principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor și că a făcut imposibilă examinarea recursului în cauză împotriva deciziei nr. 242/2004. 36. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 14 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, Curtea reamintește că este competentă numai pentru aplicarea Convenției europene privind drepturile omului, și nu pentru aplicarea altor convenții internaționale. 37. În ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe articolele 6 alineatul (2) și 7 din convenție, precum și pe art. 2 din Protocolul nr. 7, Curtea consideră că sunt întârziate în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. Într-adevăr, prin decizia sa nr. 2119/2005, camera de acuzare a Curții de Casație a respins ca inadmisibil recursul recurentei împotriva deciziei nr. 242/2004 al camerei de judecată a instanței judecătorești judecătorești judecătorești a aplicat legislația relevantă în speță care prevede că, în ceea ce privește infracțiunile de care a fost acuzată reclamanta, faza de liturghie se încheie cu decizia camerei de acuzare a instanței judecătorești și că decizia nu este susceptibilă de a fi încălcată. Pe această bază, camera de recurs a Curții de Casație a statuat, în speță, că reclamanta nu avea dreptul de a se contesta împotriva deciziei nr. 242/2004. Recurenta, reprezentată de un avocat pe întreaga durată a procedurii în litigiu, nu putea ignora decât un recurs în Casație împotriva deciziei nr. 242/2004 era cu siguranță condamnat la eșec. Prin urmare, Curtea consideră că este 26 februarie 2004, data publicării deciziei nr. 242/2004 a camerei de judecată a instanței de judecată, care ar trebui considerată data deciziei interne definitive în sensul art. 35 1 din Convenție. Or, această dată este cu mai mult de șase luni înainte de 12 În decembrie 2005, data de introducere a acestei cereri. Recurenta nu avansează nici un motiv pentru a justifica caracterul întârziat al acestor obiecțiuni. 38. În consecință, această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă, în temeiul articolului 35 alineatele (1), (3) și (4) din Convenție. III. PRIVIND LEGAMENTUL 41 DIN CONVENȚIA 39. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 40. Recurenta susține că, având în vedere acuzațiile aduse împotriva ei, nu a putut fi recrutată de o altă societate și, prin urmare, a pierdut salarii. Pentru prejudiciul moral cauzat de perioadele de stres intens și de depresie, de moartea mamei sale care nu a putut suporta să o vadă în această stare, de agravarea stării fragile de sănătate a soțului ei și de lipsa de bani, de vizitarea fiului său care a servit sub steaguri, aceasta solicită 350 000 EUR. 41. Guvernul contestă aceste pretenții și afirmă că o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 42. Curtea reamintește că constatarea încălcării convenției la care a ajuns rezultă exclusiv dintr-o necunoaștere a dreptului de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În aceste condiții, Comisia nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care recurenta ar fi avut de suferit; prin urmare, acest aspect al pretențiilor sale trebuie respins. În schimb, Curtea consideră că recurenta a suferit un prejudiciu moral cert că nu compensează insuficient constatarea de încălcare a convenției. Statuând în echitate, îi acordă 6 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 43. Pentru diferitele costuri suportate pentru procedura în fața Curții (traduceri, cheltuieli poștale, fotocopii), recurenta solicită suma de 3 200 EUR. De asemenea, solicită 1 44. Guvernul consideră că aceste sume sunt excesive și nu sunt necesare. 45. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia [GC], nr. 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). 46. În fapt, Curtea constată că pretențiile recurentei cu privire la cheltuielile efectuate în fața Curții nu sunt însoțite de documentele necesare pentru a le calcula în mod precis. În plus, cheltuielile în fața Curții de Casație nu au o legătură de cauzalitate cu încălcarea constatată. Prin urmare, trebuie să se dea la o parte cererea. Interese moratoriu 47. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6 000 EUR (șase mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 6 noiembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2009-06-11
0,97
AFFAIRE STAMOULI c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE STAMOULI c. GRÈCE ( Requête n o 55862/07) ARRÊT STRASBOURG 11 juin 2009 DÉFINITIF 11/09/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Stamouli c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’homme (pre
CtEDO 2008-07-31
0,97
AFFAIRE LAMBROPOULOU c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE LAMBROPOULOU c. GRÈCE ( Requête n o 8009/07) ARRÊT STRASBOURG 31 juillet 2008 DÉFINITIF 31/10/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Lambropoulou c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’
CtEDO 2008-03-27
0,97
AFFAIRE MARKOU c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE MARKOU c. GRÈCE ( Requête n o 34035/06) ARRÊT STRASBOURG 27 mars 2008 DÉFINITIF 27/06/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches
CtEDO 2009-06-04
0,97
AFFAIRE PAROUSIS c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE PAROUSIS c. GRÈCE ( Requête n o 34769/06) ARRÊT STRASBOURG 4 juin 2009 DÉFINITIF 04/09/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Parousis c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’homme (prem
CtEDO 2008-05-22
0,97
AFFAIRE TSILIRA c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE TSILIRA c. GRÈCE (Requête n o 44035/05) ARRÊT STRASBOURG 22 mai 2008 DÉFINITIF 22/08/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Tsilira c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’homme (premièr
Sursă