Decizia nr. 35 din 24 iunie 2019

Decizia nr. 35 din 24 iunie 2019

24 iunie 2019

27 septembrie 2021

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 35/2019                                             Dosar nr. 2551/1/2016

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2019

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 764 din 20/09/2019

Ionel Barbă – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal – preşedintele completului

Claudia Marcela Canacheu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Florentina Dinu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Mariana Constantinescu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Decebal Constantin Vlad – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Veronica Năstasie – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Carmen Maria Ilie – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Luiza Maria Păun – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Rodica Florica Voicu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

S-a luat în examinare, în camera de consiliu, cererea formulată de Ocolul Silvic Izvorul Someşului Mare R.A. privind lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.055 din 28 decembrie 2016.

Completul de judecată este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27

4

alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul Î.C.C.J.).

Compunerea completului este asigurată, potrivit celor consemnate în procesele-verbale din 4 iunie 2019, prin participarea:

– doamnei judecător Veronica Năstasie, desemnată pe lista de supleanţi prin procesul-verbal de tragere la sorţi din 14 iulie 2016 în locul doamnei judecător Eugenia Marin, eliberată din funcţie, ca urmare a pensionării, începând cu data de 15 februarie 2019, conform Decretului nr. 108/2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 8 februarie 2019;

– doamnei judecător Carmen Maria Ilie, desemnată pe lista de supleanţi prin procesul-verbal de tragere la sorţi din 14 iulie 2016 în locul domnului judecător Cristian Daniel Oana, care a fost detaşat în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii începând cu data de 1 ianuarie 2019, pe o perioadă de 3 ani, conform Hotărârii nr. 775 din 11 iulie 2018, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători.

Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţiile Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27

6

din Regulamentul Î.C.C.J., care prezintă referatul privind obiectul sesizării.

Domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele completului de judecată, arată că cererea supusă soluţionării are ca obiect lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul de a se preciza dacă plângerea contravenţională este supusă procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată, prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă, cu privire la toate elemente cererii de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 din acelaşi cod, inclusiv cu privire la motivarea în fapt.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra cererii.

ÎNALTA CURTE,

asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. 2.551/1/2016, a fost admisă, în parte, sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi s-a stabilit că:

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei trebuie şi motivată în termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenţie, fiind supusă procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă.

Respinge în rest sesizarea, ca inadmisibilă.”

În considerentele Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016 s-a reţinut, în esenţă, că cea de-a doua întrebare – referitoare la aplicarea prevederilor art. 185 şi 186 din Codul de procedură civilă, ce reglementează decăderea din exercitarea unui drept şi, respectiv, repunerea în termen – nu vizează interpretarea normelor legale în discuţie, ci numai aplicarea acestora la speţă, operaţiune ce intră în competenţa exclusivă a instanţei care a formulat sesizarea, care urmează a o realiza în concret, în raport cu situaţia de fapt, cadrul şi stadiul procesual al cauzei, aflată în cursul soluţionării apelului promovat de apelanta-petentă.

S-a reţinut, de asemenea, că analiza conţinutului art. 32 alin. (1) şi art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), conduce la concluzia că, în lipsa unor prevederi speciale contrare, şi plângerea contravenţională, similar oricărei cereri de chemare în judecată, trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă, inclusiv motivarea în fapt, în caz contrar fiind aplicabilă sancţiunea anulării, în condiţiile prevăzute de art. 196 din acelaşi cod. Prin urmare, termenul de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, calculat de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenţie, vizează atât formularea plângerii contravenţionale, cât şi motivarea acesteia, impunându-se a fi respectat în privinţa ambelor operaţiuni.

La data de 28 mai 2019 a fost înregistrată la dosar cererea formulată de Ocolul Silvic Izvorul Someşului Mare R.A., prin care solicită lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În motivarea cererii, petenta prezintă cazul său concret, constând în formularea unei plângeri contravenţionale, respinsă ca tardivă de către instanţa de fond şi aflată, la data formulării cererii de lămurire, în faza procesuală a recursului. Arată că instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii, reţinând că, deşi formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, plângerea a fost motivată după împlinirea acestui termen. Petenta solicită lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, în sensul dacă, potrivit acestuia, „fie şi nemotivată (plângerea contravenţională – n.r.), procedura regularizării trebuie urmată, respectiv trebuie puse în vedere petentului lipsuri şi, doar dacă nu le îndreaptă, se anulează plângerea”.

Analizând cererea formulată de petentă, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că aceasta este inadmisibilă, dispoziţiile art. 442 şi următoarele din Codul de procedură civilă nefiind aplicabile în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prevăzută de art. 519-521 din acelaşi cod, pentru considerentele arătate în continuare.

Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este reglementată în cuprinsul art. 519-521 din Codul de procedură civilă şi reprezintă, alături de recursul în interesul legii, unul dintre cele două mecanisme procedurale menite să asigure o practică judiciară unitară.

Astfel, atât recursul în interesul legii, cât şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă mecanisme procedurale prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii în realizarea rolului fundamental ce îi revine, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie.

Niciunul dintre cele două mecanisme procedurale reglementate de titlul III – „Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare” al cărţii a II-a – „Procedura contencioasă” din Codul de procedură civilă nu reprezintă cereri de chemare în judecată ori căi de atac în sensul prevederilor procedurale. Un argument în acest sens îl reprezintă faptul că procedura de judecată în faţa primei instanţe şi căile de atac sunt reglementate în titlul I şi titlul II al cărţii a II-a din Codul de procedură civilă, pe când cele două mecanisme de asigurare a unei practici judiciare unitare sunt reglementate în titlul III al cărţii a II-a.

Este de observat că, în cuprinsul titlului III – „Dispoziţii privind asigurarea unei practici judiciare unitare” al cărţii a II-a – „Procedura contencioasă” din Codul de procedură civilă, legiuitorul nu face trimitere la aplicarea dispoziţiilor referitoare la judecata în primă instanţă, în apel sau în recurs, aşa cum a procedat (spre exemplu, prin dispoziţiile art. 482, art. 494, art. 508 sau art. 513 din Codul de procedură civilă) atunci când a considerat că este necesar să fie aplicate în mod corespunzător reguli specifice unei alte proceduri de judecată.

De altfel, cele două mecanisme procedurale de asigurare a unei practici judiciare unitare nu reprezintă un „proces civil” în înţelesul de diferend, conflict între două sau mai multe subiecte de drept, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu realizează o judecată propriu-zisă, caracterizată prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în reglementarea art. 377 alin. 2 din Codul de procedură civilă de la 1865, ori definitive, în reglementarea art. 634 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 2010 şi, ulterior, prin punerea în executare a titlului executoriu.

Or, în cazul mecanismelor de asigurare a unei practici judiciare unitare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procedează la dezlegarea cu caracter obligatoriu şi de principiu a problemei sau chestiunii de drept cu care a fost învestită, fără a realiza o activitate de judecată specifică procesului civil.

În consecinţă, instrumentele procedurale de asigurare a unei practici judiciare unitare rezidă, în esenţa lor, în activitatea de dezlegare, cu caracter de principiu, a unei probleme/chestiuni de drept, iar, în soluţionarea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aplică prevederile Codului de procedură civilă, menţionate anterior (art. 519-521), şi nu dispoziţiile referitoare la judecata procesului civil în primă instanţă ori în căile de atac.

Astfel fiind, normele referitoare la îndreptarea, lămurirea şi completarea hotărârii, cuprinse în cap. IV – „Hotărârile judecătoreşti” al titlului I – „Procedura în faţa primei instanţe” din cartea a II-a „Procedura contencioasă” din Codul de procedură civilă, nu sunt compatibile cu specificul mecanismelor de asigurare a unei practici judiciare unitare, reglementate de titlul III al cărţii a II-a din Codul de procedură civilă.

Dispoziţiile legale cuprinse în titlul III al cărţii a II-a din Codul de procedură civilă prevăd atât titularii dreptului de a sesiza instanţa supremă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, cât şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o astfel de sesizare să fie admisibilă.

Astfel, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Rezultă din prevederile legale citate că numai un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului poate sesiza Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în procedura prevăzută de art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Or, cererea supusă analizei de faţă este formulată de către o persoană care nu are calitate procesuală, nefiind prevăzută printre titularii dreptului de sesizare, menţionaţi în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind, aşadar, inadmisibilă.

De altfel, dispozitivul Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a cărui lămurire se cere, este clar şi în deplin acord cu considerentele deciziei respective.

Astfel, s-a statuat, prin decizia sus-menţionată, că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei trebuie şi motivată în termenul de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenţie, fiind supusă procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzute de art. 200 din Codul de procedură civilă. (…)”.

Ca argumente, în sprijinul acestei soluţii, în considerentele Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016 s-a reţinut că:

„69. Prin urmare, termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, calculat de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de contravenţie, vizează atât formularea plângerii contravenţionale, cât şi motivarea acesteia, impunându-se a fi respectat în privinţa ambelor operaţiuni.

(…)

Din considerentele deciziei a cărei lămurire se solicită rezultă, aşadar, în mod clar că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă, se aplică plângerii contravenţionale cu privire la toate elementele cererii de chemare în judecată, prevăzute de art. 194 din acelaşi cod, cu excepţia motivării în fapt; aceasta trebuie făcută în termenul de 15 zile, prevăzut de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, pentru a nu fi lipsite de efect aceste din urmă dispoziţii legale, care au caracter special, în raport cu prevederile Codului de procedură civilă, în virtutea principiilor potrivit cărora „actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat” şi „specialia generalibus derogant”.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de Ocolul Silvic Izvorul Someşului Mare R.A. privind lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de Ocolul Silvic Izvorul Someşului Mare R.A. privind lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 44 din 21 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.055 din 28 decembrie 2016.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2019.

PREŞEDINTE

IONEL BARBĂ

Magistrat-asistent,

Aurel Segărceanu

Fără categorie