ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6590/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 726 din 12 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul C.V. împotriva pârâtului Primarul Municipiului Cluj Napoca și a dispus anularea dispoziției nr. 6414 din 25 iunie 2007 emisă de pârât, obligându-l pe acesta să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilul înscris în CF, cu arător la „D.G.”, în suprafață de 5.653 mp., având în vedere valoarea de circulație a acestui imobil de 745.800 euro, cu cheltuieli de judecată de 980 lei. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că prin dispoziția contestată s-a respins notificarea nr. 1670 din 11 octombrie 2001, formulată de reclamant pentru terenul în litigiu, reținându-se că acesta a fost preluat de stat în baza actului de schimb întemeiat pe Decretul nr. 151/1950, de la C.V.

și C.I., preluare care nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Prima instanță a reținut, în baza probatoriului administrat și a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, că imobilul în litigiu face parte din categoria celor preluate abuziv, întrucât contractul de schimb de care se prevalează pârâtul este lovit de nulitate absolută, în conformitate cu dispozițiile art. 948 C. civ., pentru lipsa consimțământului copermutanților persoane fizice și a obiectului său. Astfel, instanța a constatat că actul de schimb nu a fost semnat de antecesorii reclamantului, iar în ceea ce privește terenul pe care aceștia urmau să-l primească cu titlu de schimb, acesta nu este determinat și nici măcar determinabil, în condițiile în care s-a stipulat doar că se află în perimetrul G.A.C.

Înfrățirea. În consecință, s-a considerat că reclamantul este îndreptățit să solicite acordarea de măsuri reparatorii conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru terenul în litigiu. Reținând că, așa cum a rezultat din raportul de expertiză tehnică efectuat de expert G.T., terenul este ocupat în întregime de amenajamentele construite pentru buna funcționare a nodului N de circulație, neputând fi restituit în natură, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) și art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001. Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâtul, solicitând modificarea acestei hotărâri în sensul respingerii acțiunii, întrucât s-a reținut nelegal că sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, deși nu erau aplicabile dispozițiile art. 948 C. civ.

întrucât existența și validitatea contractului de schimb erau prezumate de art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938, care consacră principiul publicității absolute, potrivit căruia drepturile reale nu se puteau strămuta, decât cu condiția intabulării.

S-a criticat hotărârea primei instanțe și în ceea ce privește cheltuielile de judecată, solicitându-se cenzurarea cuantumului acestora raportat la complexitatea activității depuse de avocatul reclamantului, sens în care s-a invocat decizia Curții Constituționale nr. 492 din 8 iunie 2006. Prin decizia civilă nr. 66 din 17 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul Primarului Municipiului Cluj Napoca, reținând, în esență, că art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 151/1950, potrivit căruia actele de schimb de terenuri erau obligatorii chiar semnate de către o singură parte, era în contradicție cu însăși ideea de contract, ce presupune întotdeauna acordul de voință al cocontractanților, principiu consacrat de art. 969 C. civ.

Având în vedere că unul dintre copermutanți nu a semnat actul, s-a reținut că nu există contract de schimb, fiind evident caracterul abuziv al trecerii în proprietatea statului a terenului aparținând antecesorilor reclamantului. S-a considerat, totodată, că este nul absolut contractul de schimb și pentru lipsa obiectului, întrucât în cuprinsul acestuia nu era prevăzută suprafața pe care trebuia să o primească autorul reclamantului. S-a avut în vedere că imobilul nu a putut fi restituit în natură, fiind ocupat în întregime de amenajamentele nodului N de circulație, reținându-se însă că obligarea pârâtului de a propune măsuri reparatorii constând în despăgubiri în sumă de 745.800 euro nu a constituit obiectul criticilor apelantului.

Critica vizând cheltuielile de judecată a fost considerată ca nefondată, apreciindu-se că onorariul de 980 lei nu este exagerat de mare, ci proporțional cu efortul depus de avocatul reclamantului și complexitatea cauzei, în condițiile în care au existat mai multe termene de judecată și s-a efectuat și o expertiză tehnică. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii. Dezvoltând motivele de recurs, pârâtul a invocat greșita aplicare de către instanțele de fond și apel a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care terenul revendicat a fost preluat de stat cu titlu de schimb de la autorii reclamantului, C.V.

și C.I. S-a reținut că instanțele au încălcat dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 1.3 din H.G. nr. 250/2007, care prevăd că incidența preluării abuzive nu este prezumată, ci, în funcție de fiecare situație, unitatea obligată prin lege să soluționeze notificarea trebuie să aprecieze situația respectivă ca încadrându-se în prevederile legii potrivit art. 2 alin. (1). S-a criticat hotărârea pentru greșita reținere a nulității absolute a contractului de schimb pentru lipsa obiectului, potrivit art. 948 C. civ., întrucât, întrucât existența și validitatea contractului de schimb imobiliar se prezumă raportat la dispozițiile art. 17 din Decretul nr. 115/1938, care consacră principiul publicității absolute, potrivit căruia drepturile reale imobiliare nu se puteau strămuta, nu numai față de terți, dar și în raporturile dintre părți, decât dacă s-a efectuat întabularea.

Ca atare, s-a învederat că, în speță, imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, transferul producându-și pe deplin efectele, de vreme ce a avut loc întabularea în cartea funciară potrivit art. 32 din Legea nr. 115/1938, iar, pe cale de consecință, reclamantul nu este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu. Cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat necenzurarea cheltuielilor de judecată, respectiv a cuantumului onorariului avocațial, prin prisma proporționalității sale cu complexitatea activității depuse, invocându-se în acest sens jurisprudența CEDO și decizia Curții Constituționale nr. 492 din 9 iunie 2006. Intimatul C.V. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului pârâtului ca nefondat.

În faza procesului nu s-au administrat probe noi. Examinând criticile formulate prin motivele de recurs, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed: Terenul în litigiu, înscris în CF Cluj, în suprafață de 5.653 mp., ce a aparținut autorilor reclamantului, C.V. și C.I., a intrat în patrimoniul Statului Român în baza contractului de schimb încheiat în anul 1962. Actul de schimb încheiat în baza Decretului nr. 151/1950 (fila 47 dosar fond) atestă că proprietarii tabulari C.I. și C.V. au predat terenul înscris în CF Cluj, dar nu s-a identificat terenul pe care acești copermutanți urmau să-l primească. De altfel, actul de schimb nu este semnat de autorii reclamantului, ceea ce denotă că nu a existat acordul la încheierea contractului.

Potrivit art. 2 din Decretul nr. 151/1950, pentru a se asigura condiții prielnice pentru constituirea gospodăriilor agricole colective, loturile fărâmițate puteau fi comasate, prin schimburi de terenuri. Art. 5 din același act normativ stipula condițiile în care operează schimburile de teren, în sensul că se acordă suprafețe egale și terenuri de aceeași calitate și în poziții cât mai avantajoase. Conform art. 7 alin. (2) din același decret, actele de schimb erau obligatorii, chiar semnate numai de una dintre părți. Dispoziția menționată contravine principiului acordului de voință al cocontractanților, consacrat de art. 969 C. civ., de însăși esența contractului, astfel încât actul de schimb este nul absolut, nefiind semnat de unul dintre copermutanți.

S-a constatat, totodată, corect de către instanțele de fond și apel că sancțiunea nulității operează și pentru lipsa obiectului, deoarece în contractul de schimb nu este prevăzută suprafața de teren ce urma să fie primită de autorii reclamantului. Nu se poate susține că, având în vedere caracterul obligatoriu al schimbului, contractul nu trebuia să îndeplinească condițiile generale de validitate. Art. 2 lit. i) din Legea 10/2001 prevede expres că orice preluare în perioada de referință, 1945-1989, fără respectarea dispozițiilor în vigoare la data preluării este considerată ca fiind abuzivă.

Curtea va reține că instanța de apel, confirmând hotărârea primei instanțe, a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale menționate, în speță, dovedindu-se caracterul abuziv al preluării, în condițiile în care, sub pretextul schimbului obligatoriu, s-a preluat terenul proprietatea autorilor intimatului reclamant, fără a i se da un alt teren în schimb, de aceeași valoare sau suprafață cu cel schimbat, cum prevedea însuși actul normativ în temeiul căruia a operat preluarea. Într-adevăr, art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 consacra principiul publicității absolute, însă aplicarea acestui principiu nu conduce la ideea că simpla întabulare a unui act poate garanta validitatea sa. O interpretare contrară ar conduce la ideea că, odată ce un contract a fost întabulat, nu se mai poate verifica îndeplinirea condițiilor sale de validitate și, pe cale de consecință, nu s-ar mai putea constata nulitatea sa, ceea ce este de neconceput.

Ca atare, se va reține că imobilul a fost preluat abuziv și intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel că, având în vedere imposibilitatea restituirii în natură a terenului, în mod corect s-a constatat că reclamanta este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Pârâtul a fost obligat să propună măsuri reparatorii constând în despăgubiri, ținând cont de valoarea de circulație stabilită prin expertiză, însă natura măsurilor reparatorii în echivalent nu a constituit obiect al criticilor formulate de pârât prin motivele de apel și de recurs. Critica referitoare la necenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligat pârâtul de către prima instanță, este, de asemenea, nefondată.

Instanța are prerogativa de a cenzura cuantumului onorariului avocațial din perspectiva proporționalității sale cu complexitatea cauzei și activității depuse. În acest context, s-a apreciat corect că, având în vedere obiectul acțiunii, faptul că au existat mai multe termene de judecată și s-au administrat probe, printre care și expertiză, cuantumul onorariului de 980 lei, nu este exagerat de mare, ci rezonabil, proporțional cu efortul depus de avocat. De altfel, la prima instanță, nici cu ocazia dezbaterilor și nici în scris, pârâtul nu a solicitat ca, în ipoteza în care se va admite cererea reclamantului, cheltuielile de judecată să fie reduse. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 66/ A din 17 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 decembrie 2010.