ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6590/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 726 din 12 noiembrie

2009, Tribunalul Cluj a admis acțiunea formulată de reclamantul C.V. împotriva

pârâtului Primarul Municipiului Cluj Napoca și a dispus anularea dispoziției nr.

6414 din 25 iunie 2007 emisă de pârât, obligându-l pe acesta să emită o nouă

dispoziție prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii constând în

despăgubiri pentru imobilul înscris în CF, cu arător la „D.G.”, în suprafață de

5.653 mp., având în vedere valoarea de circulație a acestui imobil de 745.800

euro, cu cheltuieli de judecată de 980 lei.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul a reținut că prin dispoziția contestată s-a

respins notificarea nr. 1670 din 11 octombrie 2001, formulată de reclamant

pentru terenul în litigiu, reținându-se că acesta a fost preluat de stat în

baza actului de schimb întemeiat pe Decretul nr. 151/1950, de la C.V. și C.I.,

preluare care nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Prima instanță a

reținut, în baza probatoriului administrat și a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea nr. 10/2001, că imobilul în litigiu face parte din categoria celor

preluate abuziv, întrucât contractul de schimb de care se prevalează pârâtul

este lovit de nulitate absolută, în conformitate cu dispozițiile art. 948 C.

civ., pentru lipsa consimțământului copermutanților persoane fizice și a

obiectului său.

Astfel, instanța a

constatat că actul de schimb nu a fost semnat de antecesorii reclamantului, iar

în ceea ce privește terenul pe care aceștia urmau să-l primească cu titlu de

schimb, acesta nu este determinat și nici măcar determinabil, în condițiile în

care s-a stipulat doar că se află în perimetrul G.A.C. Înfrățirea.

În consecință, s-a

considerat că reclamantul este îndreptățit să solicite acordarea de măsuri

reparatorii conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru terenul în litigiu.

Reținând că, așa cum

a rezultat din raportul de expertiză tehnică efectuat de expert G.T., terenul

este ocupat în întregime de amenajamentele construite pentru buna funcționare a

nodului N de circulație, neputând fi restituit în natură, prima instanță a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) și art. 10 alin. (10) din Legea

nr. 10/2001.

Împotriva sentinței

menționate a declarat apel pârâtul, solicitând modificarea acestei hotărâri în

sensul respingerii acțiunii, întrucât s-a reținut nelegal că sunt incidente

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, deși nu erau

aplicabile dispozițiile art. 948 C. civ. întrucât existența și validitatea

contractului de schimb erau prezumate de art. 17 din Decretul-lege nr.

115/1938, care consacră principiul publicității absolute, potrivit căruia

drepturile reale nu se puteau strămuta, decât cu condiția intabulării.

S-a criticat

hotărârea primei instanțe și în ceea ce privește cheltuielile de judecată,

solicitându-se cenzurarea cuantumului acestora raportat la complexitatea

activității depuse de avocatul reclamantului, sens în care s-a invocat decizia

Curții Constituționale nr. 492 din 8 iunie 2006.

Prin decizia civilă nr.

66 din 17 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul

Primarului Municipiului Cluj Napoca, reținând, în esență, că art. 7 alin. (2)

din Decretul nr. 151/1950, potrivit căruia actele de schimb de terenuri erau obligatorii

chiar semnate de către o singură parte, era în contradicție cu însăși ideea de

contract, ce presupune întotdeauna acordul de voință al cocontractanților,

principiu consacrat de art. 969 C. civ.

Având în vedere că

unul dintre copermutanți nu a semnat actul, s-a reținut că nu există contract

de schimb, fiind evident caracterul abuziv al trecerii în proprietatea statului

a terenului aparținând antecesorilor reclamantului.

S-a considerat,

totodată, că este nul absolut contractul de schimb și pentru lipsa obiectului,

întrucât în cuprinsul acestuia nu era prevăzută suprafața pe care trebuia să o

primească autorul reclamantului.

S-a avut în vedere că

imobilul nu a putut fi restituit în natură, fiind ocupat în întregime de

amenajamentele nodului N de circulație, reținându-se însă că obligarea

pârâtului de a propune măsuri reparatorii constând în despăgubiri în sumă de

745.800 euro nu a constituit obiectul criticilor apelantului.

Critica vizând

cheltuielile de judecată a fost considerată ca nefondată, apreciindu-se că

onorariul de 980 lei nu este exagerat de mare, ci proporțional cu efortul depus

de avocatul reclamantului și complexitatea cauzei, în condițiile în care au

existat mai multe termene de judecată și s-a efectuat și o expertiză tehnică.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Primarul Municipiului

Cluj Napoca criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9

și solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului și respingerii

acțiunii.

Dezvoltând motivele

de recurs, pârâtul a invocat greșita aplicare de către instanțele de fond și

apel a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, în

condițiile în care terenul revendicat a fost preluat de stat cu titlu de schimb

de la autorii reclamantului, C.V. și C.I.

S-a reținut că

instanțele au încălcat dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001

și ale art. 1.3 din H.G. nr. 250/2007, care prevăd că incidența preluării

abuzive nu este prezumată, ci, în funcție de fiecare situație, unitatea

obligată prin lege să soluționeze notificarea trebuie să aprecieze situația

respectivă ca încadrându-se în prevederile legii potrivit art. 2 alin. (1).

S-a criticat

hotărârea pentru greșita reținere a nulității absolute a contractului de schimb

pentru lipsa obiectului, potrivit art. 948 C. civ., întrucât, întrucât

existența și validitatea contractului de schimb imobiliar se prezumă raportat

la dispozițiile art. 17 din Decretul nr. 115/1938, care consacră principiul

publicității absolute, potrivit căruia drepturile reale imobiliare nu se puteau

strămuta, nu numai față de terți, dar și în raporturile dintre părți, decât

dacă s-a efectuat întabularea.

Ca atare, s-a

învederat că, în speță, imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu

valabil, transferul producându-și pe deplin efectele, de vreme ce a avut loc întabularea

în cartea funciară potrivit art. 32 din Legea nr. 115/1938, iar, pe cale de

consecință, reclamantul nu este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru

terenul în litigiu.

Cea de a doua critică

formulată prin motivele de recurs a vizat necenzurarea cheltuielilor de

judecată, respectiv a cuantumului onorariului avocațial, prin prisma proporționalității

sale cu complexitatea activității depuse, invocându-se în acest sens

jurisprudența CEDO și decizia Curții Constituționale nr. 492 din 9 iunie 2006.

Intimatul C.V. a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului pârâtului ca nefondat.

În faza procesului nu

s-au administrat probe noi.

Examinând criticile

formulate prin motivele de recurs, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, pentru considerentele

ce succed:

Terenul în litigiu,

înscris în CF Cluj, în suprafață de 5.653 mp., ce a aparținut autorilor

reclamantului, C.V. și C.I., a intrat în patrimoniul Statului Român în baza

contractului de schimb încheiat în anul 1962.

Actul de schimb

încheiat în baza Decretului nr. 151/1950 (fila 47 dosar fond) atestă că proprietarii

tabulari C.I. și C.V. au predat terenul înscris în CF Cluj, dar nu s-a

identificat terenul pe care acești copermutanți urmau să-l primească.

De altfel, actul de

schimb nu este semnat de autorii reclamantului, ceea ce denotă că nu a existat

acordul la încheierea contractului.

Potrivit art. 2 din

Decretul nr. 151/1950, pentru a se asigura condiții prielnice pentru constituirea

gospodăriilor agricole colective, loturile fărâmițate puteau fi comasate, prin

schimburi de terenuri.

Art. 5 din același

act normativ stipula condițiile în care operează schimburile de teren, în

sensul că se acordă suprafețe egale și terenuri de aceeași calitate și în

poziții cât mai avantajoase.

Conform art. 7 alin.

(2) din același decret, actele de schimb erau obligatorii, chiar semnate numai

de una dintre părți.

Dispoziția menționată

contravine principiului acordului de voință al cocontractanților, consacrat de art.

969 C. civ., de însăși esența contractului, astfel încât actul de schimb este

nul absolut, nefiind semnat de unul dintre copermutanți.

S-a constatat,

totodată, corect de către instanțele de fond și apel că sancțiunea nulității

operează și pentru lipsa obiectului, deoarece în contractul de schimb nu este

prevăzută suprafața de teren ce urma să fie primită de autorii reclamantului.

Nu se poate susține

că, având în vedere caracterul obligatoriu al schimbului, contractul nu trebuia

să îndeplinească condițiile generale de validitate.

Art. 2 lit. i) din Legea

10/2001 prevede expres că orice preluare în perioada de referință, 1945-1989,

fără respectarea dispozițiilor în vigoare la data preluării este considerată ca

fiind abuzivă.

Curtea va reține că

instanța de apel, confirmând hotărârea primei instanțe, a interpretat și

aplicat corect dispozițiile legale menționate, în speță, dovedindu-se

caracterul abuziv al preluării, în condițiile în care, sub pretextul schimbului

obligatoriu, s-a preluat terenul proprietatea autorilor intimatului reclamant,

fără a i se da un alt teren în schimb, de aceeași valoare sau suprafață cu cel

schimbat, cum prevedea însuși actul normativ în temeiul căruia a operat

preluarea.

Într-adevăr, art. 17

din Decretul-lege nr. 115/1938 consacra principiul publicității absolute, însă aplicarea

acestui principiu nu conduce la ideea că simpla întabulare a unui act poate

garanta validitatea sa.

O interpretare

contrară ar conduce la ideea că, odată ce un contract a fost întabulat, nu se

mai poate verifica îndeplinirea condițiilor sale de validitate și, pe cale de

consecință, nu s-ar mai putea constata nulitatea sa, ceea ce este de

neconceput.

Ca atare, se va

reține că imobilul a fost preluat abuziv și intră sub incidența dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, astfel că, având în vedere imposibilitatea restituirii în

natură a terenului, în mod corect s-a constatat că reclamanta este îndreptățit la

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

Pârâtul a fost

obligat să propună măsuri reparatorii constând în despăgubiri, ținând cont de

valoarea de circulație stabilită prin expertiză, însă natura măsurilor

reparatorii în echivalent nu a constituit obiect al criticilor formulate de

pârât prin motivele de apel și de recurs.

Critica referitoare

la necenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligat

pârâtul de către prima instanță, este, de asemenea, nefondată.

Instanța are

prerogativa de a cenzura cuantumului onorariului avocațial din perspectiva

proporționalității sale cu complexitatea cauzei și activității depuse.

În acest context, s-a

apreciat corect că, având în vedere obiectul acțiunii, faptul că au existat mai

multe termene de judecată și s-au administrat probe, printre care și expertiză,

cuantumul onorariului de 980 lei, nu este exagerat de mare, ci rezonabil,

proporțional cu efortul depus de avocat.

De altfel, la prima

instanță, nici cu ocazia dezbaterilor și nici în scris, pârâtul nu a solicitat

ca, în ipoteza în care se va admite cererea reclamantului, cheltuielile de

judecată să fie reduse.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva

deciziei nr. 66/ A din 17 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de

muncă și asigurări sociale pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 07 decembrie 2010.