ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 124/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 124/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 iunie
2002, la Curtea de Apel Galați, F.M. a declarat recurs împotriva sentinței nr.
49 din 8 aprilie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr.
972/2000, solicitând casarea acesteia, pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul
a suținut că:
Instanța nu s-a pronunțat asupra
obiectului acțiunii și în cadrul solicitat prin acțiune, instanța impunând un
alt obiect nesolicitat;
Hotărârea atacată cuprinde motive
contradictorii și străine de natura cauzei;
Hotărârea nu s-a pronunțat în
contradictoriu cu procurorul general, înălcându-se principiul disponibilității;
Hotărârea nu este motivată cu
privire la obiectul acțiunii;
Instanța a schimbat natura,
înțelesul lămurit al pricinii, prin interpretarea greșită a actului juridic
dedus judecății;
Hotărârea a fost pronunțată cu
aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10, 13 și 16 din Legea nr. 29/1990, art.
129, 130, 225 și 261 C. proc. civ. și art. 1, 4, 16, 31, 47 și 51 din
Constituția României, precum și contrar dispozițiilor art. 998, 999, 100 și
1026 C. civ., precum și a art. 1 și 7 din Declarația Universală a Drepturilor
Omului.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de
Justiție reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 49 din 8
aprilie 2002, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios
administrativ, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul F.M.,
în contradictoriu cu Ministerul Public - Procurorul General al României.
S-a reținut că prin cererea de
chemare în judecată; recurentul-reclamant a solicitat ca în temeiul art. 16 din
Legea nr. 29/1990, să fie obligat pârâtul la plata de daune, pentru executarea
cu întârziere a deciziei civile pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul
nr. 1968/1997. Recurentul-reclamant a mai solicitat și aplicarea unei
sancțiuni, în temeiul art. 10 din Legea nr. 29/1990, precum și cheltuieli de
judecată.
A fost atașat și dosarul nr.
1468/1997, al Curții de Apel Galați, în cares-a pronunțat sentința nr. 31 din 2
februarie 1998, de Curtea de Apel Galați, prin care s-a admis acțiunea lui F.M.
și a fost obligat Procurorul General, să-i răspună petentului, la recomandatele
nr. 10599 din martie 1997 și nr. 10686 aprilie 1997.
De precizat, că sentința civilă nr.
31 din 2 februarie 1998, a Curții de Apel Galați, a rămas definitivă prin
decizia Curții Supreme de Justiție, prin respingerea recursului declarat de
Procurorul General al României, ca tardiv.
Curtea de Apel Galați, prin sentința civilă nr. 49/2002,
hotărâre atacată prin prezentul recurs, de F.M., a reținut că deși reclamantul
a invocat textele legale. care în opinia sa îi justificau dreptul la acțiune.
nu a făcut în nici un fel dovada că ar fi încercat vreun prejudiciu.
Mai mult. s-a reținut că interesul
său legitim ar fi putut fi realizat printr-o acțiune mai cooperantă. atât în
instanță. cât și cu pârâtul, în sensul depunerii tuturor diligențelor. pentru
identificarea celor două petiții.
A mai reținut Curtea de Apel Galați.
că din verificarea acestor două petiții rezultă că prin ele reclamantul a cerut
răspuns la alte petiții, pe care le-a trimis instituției Procurorului General.
Pe parcursul soluționării cauzei, se
prevede în sentință, reclamantul a formulat două cereri de recuzare a tuturor
judecătorilor instanței, precum și o contestație în privința stabilirii
obligației sale de plată a taxei de timbru, demersuri ce au făcut ca
soluționarea cauzei să dureze aproape doi ani, în scopul vădit de a obține
despăgubiri cât mai mari.
Prin hotărârea atacată s-a precizat
că recurentul-reclamant nu a făcut dovada culpei instituției Procurorului
General, pentru a i se aplica o sancțiune și că pârâtul-intimat a depus dovezi
din care rezultă că recurentului-reclamant i s-a răspuns la întrebările puse în
mod repetat în scrisuri.
Sentința Curții de Apel a reținut că
ceea ce este important în cauză, este să se constate dacă dreptul de a fi
informat al petentului, a fost respectat, menținerea unei corespondențe sterile
și formale nefiind relevantă.
Față de actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție constată
că sentința nr. 49 din 8 aprilie 2002, a Curții de Apel Galați, este legală și
temeinică, astfel încât recursul declarat de F.M., fiind neîntemeiat, a fost
respins.
Recurentul a susținut că instanța nu
s-a pronunțat asupra obiectului pricinii.
Prin sentința recurată, Curtea de
Apel Galați a respins acțiunea formulată de recurentul-reclamant,
nedovedindu-se schimbarea petitului cererii, așa cum reclamantul-recurent a
pretins, în acest sens fiind acțiunea formulată de reclamant și sentința atacată.
De altfel, așa cum rezultă din tot
ansamblul probatoriu, recurentul-reclamant a făcut o plângere penală, împotriva
numitului I.C. și alții, soluția fiind neînceperea urmăririi penale. Plângerea
împotriva acestei soluții. în urma verificărilor efectuate, a fost respinsă.
întrucât în sarcina persoanelor reclamante nu s-a stabilit săvârșirea unei
infracțiuni și a și fost îndeplinit termenul de prescripție prevăzut de art.
122 lit. d) C. pen.
Recurentului-reclamant i s-a răspuns
la petițiile sale, încă de la pronunțarea hotărârii în dosarul nr. 1468/1997,
al Curții de Apel Galați, prin comunicările din 28 martie 1997, 24 februarie
1997 și 22 septembrie 1997.
De aceea, solicitarea de daune de
către petent, prin invocarea art. 16 din Legea nr. 29/1990, text de lege ce
reglementează executarea sentinței pronunțate în contenciosul administrativ,
este total neîntemeiată. Recurentului-reclamant i s-a răspuns la petițiile
formulate, astfel încât solicitarea sa este neîntemeiată și un abuz de drept.
Din cuprinsul sentinței atacate nu
rezultă motive contradictorii, așa cum pretinde partea recurentă, iar
redactarea hotărârii este în limitele prevăzute de art. 261 C. proc. civ.
Susținerea că sentința atacată nu ar
fi fost pronunțată în contradictoriu cu Procurorul General, este, de asemenea,
neîntemeiată, așa cum rezultă din dosarul nr. 972/2000, al Curții de Apel
Galați.
Cât privește schimbarea naturii,
înțelesului lămurit al pricinii prin interpretarea actului juridic dedus
judecății, este o susținere nedovedită, prin hotărârea atacată precizându-se ce
anume a cerut recurentul prin acțiune și pronunțându-se respingerea cererii,
întrucât s-a dovedit neîntemeiată.
Verificându-se cauza sub aspectul
respectării dispozițiilor Legii nr. 29/1990, s-a constatat că acestea au fost
respectate, neevidențiindu-se nici o încălcare a legii în privința art. 10, 13
și 16, așa cum a pretins recurentul.
De altfel, acesta nici nu a precizat
în ce ar fi constatat încălcarea legii din aceste articole, de instanța de
fond.
În același sens sunt și dispozițiile
art. 129, 130, 225 și 261 C. proc. civ., texte enunțate de parte în recurs, dar
neconcretizate cu nimic în pricina sa.
Este de observat că recurentul a
menționat încălcarea de instanță, a dispozițiilor art. 998 – răspundere
delictuală civilă, art. 999 C. civ., cu referire la aceiași instituție
juridică, art. 1000 și 1026 – răspunderea pentru altul și instituția
obligațiilor alternative, instituții juridice ce nu au nici o legătură cu cauza
de față.
Cât privesc textele din Constituție,
art. 1 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 16 privind
egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 31 privind dreptul la informație,
art. 47 privind dreptul de petiționare și art. 51 privind respectarea
Constituției și a supremației sale, precum și respectarea legilor, sunt
principii constituționale, în cauză neinvocându-se expres prin ce anume
instanța de fond, în soluționarea pricinii, i-ar fi încălcat petentului,
dreptul la petiție, la informare, principiul egalității în fața legii, al
respectului Legii fundamentale și al celorlalte legi.
ÎIn același sens este invocarea art.
1 (toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi,
sunt înzestrate cu rațiune și conștiință și trebuie să se comporte unele față
de celelalte în spiritul fraternității) și art. 7 (toți oamenii sunt egali în
fața legii și au dreptul fără deosebire, la o protecție egală a legii) din
Declarația universală a Drepturilor Omului, adoptată și proclamată de Adunarea
Generală, prin Rezoluția 217 A (III) din 10 decembrie 1948.
Faptul că recurentului-reclamant nu
i s-a admis acțiunea formulată, întrucât nu s-a dovedit temeinicia acesteia, nu
înseamă că acestuia i s-a încălcat vreun drept din cele reclamate.
Așa fiind, întrucât sentința atacată
este legală și temeinică, recursul declarat va fi respins, fiind neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.M.,
împotriva sentinței civile nr. 49 din 8 aprilie 2002, a Curții de Apel Galați,
secția comercială și de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 17 ianuarie 2003.