ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 904/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 904/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

penal de față,

Analizând actele și

lucrările din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 388 din 07

septembrie 2011, Tribunalul Dolj în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.P., zis “M.B.”,

la pedeapsa de 4 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art.

64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., art. 71 C. pen.

S-a respins cererea

de liberare provizorie sub control judiciar formulată.

În baza art. 88 C.

pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada detenției

preventive, de la 20 aprilie 2011, la zi, și s-a menținut starea de arest a

inculpatului.

S-a admis acțiunea

civilă și a fost obligat inculpatul la plata echivalentului în lei la data

executării obligației, a sumei de 5.000 euro, către partea civilă I.F. și a

sumei de 3.000 euro, către partea civilă G.R.

În baza art. 118 lit.

e) C. pen., s-a dispus confiscarea cu titlu de măsură de siguranță a

echivalentului în lei a sumei de 3.000 euro, la data executării măsurii, de la

inculpatul B.P.

A fost obligat

inculpatul la 3.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că în cursul anului 2009,

autoritățile române au fost sesizate de către autoritățile spaniole cu privire

la fapte de exploatare săvârșite pe teritoriul Spaniei de către inculpatul B.P.

zis „M.B.” asupra unor cetățeni români. Materialul întocmit de autoritățile

spaniole constituie parte integrantă a Dosarului cu nr. 14 D/P/2009 al

D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Mehedinți care, prin rechizitoriul din data de 23

februarie 2011 a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în

judecată în stare de libertate a inculpatului B.P. pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de persoane, faptă prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Din cuprinsul acestui rechizitoriu

rezultă că victimele acelei cauze sunt din județele Hunedoara și Mehedinți

precum și faptul că „Magistratul spaniol care a instrumentat dosarul privind pe

B.P., în primă fază a decis să remită cazul autorităților române, spre

competentă soluționare, având în vedere că majoritatea părților vătămate se

află în România, au depus plângeri contra suspectului”.

Pe parcursul

cercetărilor efectuate în cauza menționată de către D.I.I.C.O.T. - biroul teritorial

Mehedinți, lucrătorii B.C.C.O. Craiova au stabilit faptul că inculpatul B.P.

racolase, transportase și exploatase în aceleași modalități și persoane din

județul Dolj. În acest context a fost sesizat D.I.I.C.O.T. - serviciul

teritorial Craiova, cauza fiind înregistrată la numărul de mai sus.

Cercetările efectuate

în cauză au stabilit faptul că în iarna-primăvara anului 2009, foarte probabil

luna februarie 2009, inculpatul B.P. le-a convins pe părțile vătămate I.F. din

com. Maglavit Jud. Dolj și G.R.M. din mun. Calafat, jud. Dolj să meargă în

Spania pentru a munci în agricultură. Pentru a fi convingător în acest sens,

inculpatul B.P. le-a spus celor doi că urmează să primească 42 euro/ zi muncă,

urmau a fi cazați la el și acesta se ocupa de transportul până în Spania precum

și de cazarea în locuința sa din Spania contra sumei de 100 euro pe lună,

urmând a-și recupera banii din salariile lor.

Din relatarea celor

doi rezultă că plecarea în Spania a avut loc în cursul lunii februarie 2009

împreună cu B.P., fiica lui G.R.M. pe nume Veronica, un bărbat pe nume O. precum

și C.M. zis „M.” audiat în calitate de martor în această cauză. După ce au

ajuns cu un autocar al firmei „O.” în Spania, persoanele menționate anterior au

ajuns în localitatea Pilas și au fost cazate într-o casă a lui B.P. zis „M.B.”.

Ajunse în localitatea Pilas, părțile vătămate au constatat că de fapt

inculpatul B.P. căuta să le găsească locuri de muncă, ele deja îndatorându-se

față de el, lucru urmărit de inculpat și speculat datorită naivității lor.

Astfel, după o perioadă de timp I.F. a început să muncească la o bostănărie

împreună cu alți cetățeni români iar G.R.M. inițial la o bostănărie iar

ulterior la cules de portocale și măsline. Din relatările celor doi a rezultat

că inculpatul B.P. le-a luat cărțile de identitate pe motivul că le face

contracte de muncă patronul spaniol al plantației, însă în realitate actele au

fost luate pentru ca părțile vătămate să nu aibă posibilitatea să plece și

pentru ca inculpatul să săvârșească și alte fapte antisociale, respectiv

achiziții de diverse bunuri pe numele acelor persoane. După o perioadă de timp

de la începerea activităților, părțile vătămate au constatat că inculpatul B.P.

nu se grăbea în nici un fel să le plătească, în realitate căutând diverse

modalități de a se eschiva de la acest lucru. Mai mult decât atât, inculpatul

le oferea o hrană bazată pe resturile alimentare ale altora, stârnind și mai

mult nemulțumirea părților vătămate. Abia după lungi insistențe, acestea au

primit sume derizorii de câțiva euro cu care și-au cumpărat cantități

nesemnificative de alimente.

Deoarece părțile

vătămate își cereau cu insistență drepturile bănești, relatările testimoniale

ale victimelor atestă pe de o parte faptul că inculpatul se prezenta și ca un

tip violent iar pe de altă parte, ca și cum nu ar fi fost suficientă umilirea

lor, acesta le obliga să săvârșească și alte fapte antisociale, cum ar fi furturi

de motorină, aspect dezvoltat și în rechizitoriul Biroului Teritorial Mehedinți

așa cum au comunicat autoritățile spaniole în cauza respectivă. Potrivit

relatărilor părților vătămate, unele dintre persoanele exploatate de către B.P.

au suferit și unele corecții din partea acestuia determinate de faptul că au

încercat să fugă, cum ar fi Iordache Ionică persoană care este parte vătămată

în rechizitoriul Biroului Teritorial Mehedinți. De asemenea, din relatarea

părții vătămate G.R.M. rezultă că ea fost determinată de către B.P. să

întrețină relații intime cu diverși bărbați care dețineau plantații în

agricultură iar în schimbul acestor favoruri sexuale, inculpatul primea diverse

locuri de muncă pentru alte persoane ai căror bani și-i însușea el. Totodată,

aceleași modalități inculpatul le încercase și cu fiica lui G.M., însă aceasta

reușise să fugă mai devreme, deplasându-se ulterior în Franța unde s-a și

căsătorit. Partea vătămată I.F., după un an și două luni a reușit să dea un

telefon acasă la părinții săi iar aceștia au alertat poliția. Speriat de

această situație, inculpatul B.P. i-a restituit cartea de identitate și acesta

a reușit să revină în România, unde a ajuns cu suma de 15 euro. Potrivit

relatării părții vătămate I.F., în aceeași perioadă când pleca el, inculpatul

mai adusese un alt grup de persoane care „erau din zona Petroșani”. Referitor

la modul în care a reușit să revină în România partea vătămată G.R.M., din

relatarea acesteia rezultă că în vara anului 2010 își recuperase cartea de

identitate și a fugit de la B.P. împreună cu C.M. zis „M.”, revenind mai târziu

în România.

O situație aparte cu

privire la exploatarea părților vătămate o reprezintă victima C.M. din comuna

Plenița, sat Castrele Traiane, jud. Dolj. Astfel, în cursul anilor 2007 - 2008,

acesta a plecat în Spania la muncă împreună cu nașul său, N.D. După ce a muncit

cu acesta aproximativ două luni, nașul său nu a mai avut cum să-l ajute astfel

că prin intermediul altei persoane l-a cunoscut pe B.P. zis „M.B.”. În

împrejurări similare, partea vătămată C.M. a fost amăgită de către inculpat, cu

un salariu de 30 euro/ zi muncă, fiind nevoit să muncească în agricultură, în

special la cules de portocale și măsline. În schimbul acestor munci, inculpatul

i-a oferit doar sume modice iar atunci când și-a cerut banii pe muncă a fost

bătut de inculpat. Cu mare greutate a reușit să o sune în România pe mama sa,

iar prin intermediul nașului său N.D. a reușit să-și recupereze cartea de

identitate și a revenit în România unde mama sa a fost nevoită să-i plătească

transportul, respectiv suma de 500 lei deoarece acesta nu s-a întors cu nici un

ban din Spania.

După sesizarea

instanței de judecată de la Tribunalul Mehedinți și audierea părților vătămate în această cauză penală, inculpatul B.P. a revenit pe teritoriul României unde

a încercat în mod decisiv să influențeze desfășurarea normală a procesului

penal. Urmărirea penală a fost începută prin rezoluție la data de 24 martie 2011

ora 11:30, fiind instituită de către D.I.I.C.O.T. Craiova măsura obligării de a

nu părăsi țara pe o perioadă de 30 zile, respectiv de la 24 martie 2011 și până

la 22 aprilie 2011, inclusiv. Acțiunea penală a fost pusă în mișcare cu privire

la inculpatul B.P. prin ordonanța din data de 20 aprilie 2011, iar prin

încheierea din data de 21 aprilie 2011 pronunțată în Tribunalul Dolj s-a dispus

arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 zile, începând cu data de 21

aprilie 2011 până la 19 mai 2011, inclusiv.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 12 mai 2011, fixându-se

termen pentru verificarea legalității si temeiniciei arestării preventive a

inculpatului, conform dispozițiilor art. 300

1

alin. (1) C. proc.

pen. la 13 mai 2011, iar termenul pentru soluționarea fondului a fost stabilit

aleatoriu la data de 30 mai 2011.

Pe parcursul

cercetării judecătorești au fost audiați martorii Z.N. (fila 82), C.M. (fila

83), C.V. (fila 84), I.D. și C.A.

Fiind audiat la

termenul de judecată din 27 iunie 2011, partea vătămată I.F. a arătat că se

constituie parte civilă în cauză cu suma de 5.000 euro reprezentând suma pe

care a câștigat-o muncind în Spania timp de 1 an și jumătate, sumă pe care

inculpatul i-a luat-o în acel moment.

Partea vătămată G.R.M.,

prin declarația dată în fața instanței la aceeași dată, 27 iunie 2011, a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3.000 euro, reprezentând perioada

cât a lucrat și nu a fost plătită timp de aproape 1 an de zile.

Partea vătămată C.M.

a declarat la termenul de judecată din 26 iulie 2011 că nu-l cunoaște pe inculpat,

nu l-a întâlnit niciodată, nu cunoaște nici părțile civile și nu se constituie

parte civilă în cauză.

Fiind audiat pe

parcursul procesului penal, inculpatul B.P. a negat comiterea faptelor iar

declarațiile părților vătămate sunt neadevărate și contradictorii.

Reținând că din

ansamblul probator administrat în cauză rezultă neîndoielnic vinovăția

inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii reținute în sarcina sa, faptă

pentru care a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, la

individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen.

Prima instanță a

constatat întemeiate pretențiile civile formulate de părțile civile și a dispus

obligarea inculpatului la plata echivalentului în lei a sumei de 5000 euro

către partea civilă I.F. și 3.000 euro către partea civilă G.R.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel, în termen legal prevăzută de art. 363 C. proc. pen.,

inculpatul B.P. invocând nelegalitatea și netemeinicia soluției arătând că

probatoriul administrat în cauză nu conturează existența infracțiunii prevăzută

de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu art. 41 alin. (2) C. pen.,

atribuită acestuia prin actul de sesizare, în sensul că ar fi racolat,

transportat și exploatat pe părțile vătămate G.R., I.F. și C.M., considerente

pentru care a solicitat achitarea sa, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru ca, în subsidiar, să aprecieze că atât

pedeapsa, cât și modalitatea de executare aleasă, sunt greșit individualizate

în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., impunându-se reducerea

acesteia, pe de o parte, corelativ cu aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86

1

C. pen., privind suspendarea ori suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei, pe de altă parte, întrucât a avut o bună comportare înainte de

săvârșirea faptelor reținute, este tatăl a 4 copii, nu are mijloace de

existență, fiind singurul întreținător al familiei sale, iar concubina sa - D.V.,

este grav bolnavă, iar mama are un handicap major.

Prin decizia penală nr.

261 din 05 decembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul

declarat de inculpatul B.P., împotriva sentinței penale nr. 388 din 7

septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 14056/63/2011.

A respins cererea de

liberare sub control judiciar și a dedus, în continuare, arestul preventiv

executat de inculpat, începând cu 7 septembrie 2011, la zi, menținând starea de

arest față de acesta.

La pronunțarea

acestei soluții instanța de prim control judiciar a avut în vedere că situația

de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond, probele administrate în

cauză conturând fără dubii vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.

Referitor la pedeapsa

aplicată reține instanța de prim control judiciar că a fost corect dozată în

raport de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, neexistând

împrejurări care să determine stabilirea unei pedepse în cuantum redus și nici

o altă modalitate de executare.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 385

3

C.

proc. pen. vizând aspecte de neregularitate și netemeinicie după cum urmează:

- în temeiul cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen. decizia

instanței de apel a fost criticată pentru faptul că nu cuprinde motivul pe care

se întemeiază:

- în temeiul cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. apărătorii

inculpatului au susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

probelor administrate în cauză și nici asupra unor cereri esențiale pentru

inculpat de natură să garanteze drepturile sale și să influențeze soluția

procesului;

- în temeiul cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. apărătorii

inculpatului au susținut că probele administrate în apărarea acestuia nu au

fost analizate de instanța de fond și nici nu a avut în vedere contradicțiile

evidente dintre declarațiile părților vătămate date în faza de urmărire penală

cu cele date în faza de cercetare judecătorească.

Pentru motivele de

recurs invocate s-a solicitat achitarea inculpatului cât timp există dubii cu

privire la nevinovăția sa.

În subsidiar s-a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

în sensul de a se acorda o mai mare relevanță circumstanțelor atenuante cu

consecința reducerii pedepsei și aplicării dispozițiilor art. 81 C. pen.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate

conform art. 385

6

alin. (2) C. pen., cât și în raport de

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. pen. apreciază Înalta Curte că

recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a-l respinge ca atare

pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte

apreciază că instanța fondului a stabilit corect situația de fapt în baza unei

analize atente și obiective a întregului ansamblu probator, fapta a fost corect

încadrată juridic, în mod just reținând că sunt întrunite în cauză condițiile

tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Probele administrate

în cauză, respectiv plângerea și declarațiile părților vătămate G.R.M., I.F., C.M.,

declarațiile martorului C.M. confirmă situația de fapt reținută și anume că

inculpatul B.P. le-a amăgit pe părțile vătămate cu locuri de muncă bine plătite

în agricultură, în Spania, după care au fost obligate prin violență și

amenințare să muncească în agricultură, banii fiind însușiți de inculpat.

Referitor la partea

vătămată G.R.M. rezultă că aceasta a fost obligată să întrețină și relații

intime cu diverși bărbați, în schimbul acestor favoruri sexuale inculpatul

primind diferite locuri de muncă pentru alte persoane ale căror remunerații și

le însușea tot el.

Declarațiile părților

vătămate date în faza de urmărire penală sunt elocvente și descriu în

amănunțime activitatea infracțională desfășurată de inculpat.

Astfel, partea

vătămată I.F. declară în faza de urmărire penală că inculpatul B.P. a venit la

domiciliul său și i-a propus să plece în Spania pentru a munci urmând să fie

plătit cu suma de 42 euro pe zi. Arată partea vătămată că după prima săptămână

de muncă inculpatul nu le-a dat nici o sumă de bani pretextând că nu i-a primit

de la patron iar în perioada următoare erau plătiți ocazional, respectiv la

câteva luni le dădea câte 15-20 euro, bani care abia ajungeau de mâncare.

Arată, de asemenea,

partea vătămată că inculpatul l-a lovit pe un băiat pe nume M. care a spus că

nu poate lucra din cauza căldurii, iar pe Iordache

I.M. l-a bătut cu o

rangă deoarece aflase că voia să fugă.

Susține partea

vătămată că abia după un an și două luni a reușit să ia legătura cu familia și

a povestit ce i se întâmplă, rugându-i să anunțe poliția.

În același sens

declară toate părțile vătămate, toate descriind în amănunțime modul în care au

fost racolați de către inculpat, care le promitea venituri decente și odată

ajunși acolo lucrau foarte mult, trăiau în condiții mizere, li se oferea hrană

puțină, sau chiar resturi de mâncare, fiind chiar agresați în cazul în care

refuzau să muncească sau dacă încercau să fugă, toate aceste elemente conturând

conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane prevăzut de art. 12

alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Faptul că pe

parcursul procesului penal părțile vătămate și-au schimbat poziția afirmând că

nu au fost exploatate prin muncă de către inculpat nu poate determina adoptarea

unei soluții contrare celei pronunțate de instanța de fond cât timp acestea nu

prezintă argumente credibile care să justifice schimbarea declarațiilor

inițiale.

Din acest punct de

vedere apreciază Înalta Curte că în cauză nu este incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. contradicțiile între

declarațiile invocate de apărare nu pot determina existența unei erori grave de

fapt în accepțiunea legii.

Pentru a constitui

caz de casare eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică pe de o parte să fi

influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte să fie vădită,

neîndoielnică.

Eroarea gravă de fapt

nu privește dreptul de apreciere a probelor ci discordanța dintre cele reținute

de instanță și conținutul real al probelor. Verificând probatoriul administrat

în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondată

susținerea inculpatului în sensul comiterii unei grave erori de fapt, soluția

pronunțată de instanța de fond și menținută de instanța de apel, fiind

pronunțată în baza probelor administrate în cele două faze ale procesului

penal.

Chiar dacă părțile

vătămate cu revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, cert

este că acest dosar a fost constituit în urma plângerilor formulate împotriva

inculpatului.

Mai mult decât atât,

în cursul anului 2009 autoritățile române au fost sesizate de către

autoritățile spaniole cu privire la fapte de exploatare săvârșite pe teritoriul

Spaniei de către inculpatul B.P. asupra unor cetățeni români, împrejurare care,

coroborată cu celelalte probe administrate în cauză fac dovada, mai presus de

orice dubiu, asupra vinovăției inculpatului.

De altfel, așa cum

rezultă din actele dosarului, părțile vătămate au fost determinate de către

inculpat și de către membrii familiei sale să își schimbe declarațiile, astfel

încât în mod corect instanța de fond nu a avut în vedere poziția ulterioară a

părților vătămate.

Partea vătămată G.R.M.,

fiind audiată în faza de urmărire și în calitate de învinuită pentru

infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. a

declarat că după audierea ei ca parte vătămată cu privire la exploatarea din

Spania făcută de inculpatul B.P., au venit la domiciliul său mai multe

persoane, una dintre ele fiind concubina inculpatului care i-a cerut să-și

retragă plângerea întrucât îi va oferi suma de 500 lei.

Ca atare, constată

Înalta Curte de Casație și Justiție că declarațiile părților vătămate nu conțin

contradicții, rezultând că acestea și-au schimbat în totalitate declarațiile la

intervenția și amenințările familiei inculpatului cu scopul de a determina o

soluție de exonerare de răspundere penală a acestuia.

Reține Înalta Curte

că decizia instanței de apel este motivată atât în fapt cât și în drept, fiind

arătate faptele, modalitatea de comitere, probele pe care se sprijină situația

de fapt cât și încadrarea juridică a faptelor.

De asemenea, la

pronunțarea soluției instanța de apel a avut în vedere toate probele administrate

așa încât consideră Înalta Curte că nu sunt incidente în cauză cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9 și 10 C. proc. pen. cu

consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu privire la cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. reține Înalta

Curte că nu este incident în cauză.

Instanța de fond a

efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub

aspectul naturii și a cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare

în deplină concordanță cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Sancțiunea penală

stabilită de instanța de fond corespunde gradului de pericol social concret al

faptei comise neputând fi identificate împrejurări care să facă posibilă

adoptarea unui regim sancționator mai blând.

Natura faptelor

comise, modalitatea comiterii faptelor constând în modul în care inculpatul a

profitat de naivitatea părților vătămate și lipsa resurselor materiale și

financiare ale acestora, le-a exploatat prin muncă, fără a le plăti și fără a

le oferi un minim necesar pentru subzistență, sunt împrejurări în raport de

care apreciază Înalta Curte de Casație și Justiție că pedeapsa aplicată

inculpatului a fost bine dozată, numai în acest mod putând fi realizată

reeducarea acestuia în sensul formării unei atitudini corecte față de ordinea

de drept și regulile de conviețuire socială.

Nici circumstanțele

personale ale inculpatului nu pot determina o sancțiune penală mai blândă.

Astfel, perseverența

infracțională de care a dat dovadă inculpatul, poziția nesinceră adoptată pe

parcursul procesului penal, modul în care a încercat să denatureze adevărul

prin influențarea părților vătămate, impun menținerea pedepsei aplicate de

instanța fondului atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de

executare.

Față de considerentele

arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

În baza art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va computa

prevenția inculpatului de la 20 aprilie 2011 la zi.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.P. împotriva deciziei penale nr. 261

din 5 decembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 20

aprilie 2011 la 23 martie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu pentru părțile civile I.F., G.R.M. și C.M.,

în sume de câte 150 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 23 martie 2012.