ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 784/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 784/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 63 din 2 aprilie

2012, Tribunalul Satu Mare,

în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus

achitarea inculpatului G.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

achiziționare de alcool etilic și de distilate, în vrac, de la alți furnizori decât

antrepozitarii autorizați pentru producție sau expeditorii înregistrați de

astfel de produse, prev. de art. 296

x

lit. c) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, modificată și completată de O.U.G. nr. 54/2010 și de O.U.G.

nr. 117/2010.

În baza art. 296* lit. (1) din Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal, modificată și completată de O.U.G. nr. 54/2010

și de O.U.G. nr. 117/2010 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. a dispus condamnarea inculpatului G.L. pentru săvârșirea infracțiunii de

deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau

comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării,

fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita

a 200 litri băuturi spirtoase, produse intermediare de alcool peste 300 litri,

la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis

inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un

termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe

durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat

și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceluiași

inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de

art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 118 lit. b) și f) C. pen.

s-a dispus confiscarea cantității de 646 litri alcool etilic indisponibilizată

prin ordonanța procurorului prin instituirea unui sechestru asigurător aflată

în custodia STPF Satu Mare.

S-a respins constituirea de parte

civilă formulată Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Autoritatea

Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Cluj, cu sediul în Oradea.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 500 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Satu Mare nr. 883/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.L.,

pentru săvârșirea infracțiunilor de achiziționarea de alcool etilic și de

distilate în vrac de la alți furnizori decât antrepozitarii autorizați pentru

producție sau expeditorii înregistrați de astfel de produse, faptă prevăzută și

pedepsită de art. 296

1

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, modificată și completată de O.U.G. nr. 54/2010 și de O.U.G.

nr. 117/2010, de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal

sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării,

fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita

a 200 litri băuturi spirtoase, produse intermediare de alcool peste 300 litri,

faptă prevăzută și pedepsită de art. 296

1

alin. (1) lit. 1 din Legea

nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată și completată de O.U.G. nr. 54/2010

și de O.U.G. nr. 117/2010 și evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art.

9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 33 alin. (1)

lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut că la data de 13

octombrie 2011, orele 14:30, autoturismul, de culoare roșie, condus de

inculpatul G.L., a fost oprit de un echipaj al poliției de frontieră, pentru

control, pe comunicația Satu Mare - Baia Mare (D.N. 19), în localitatea Botiz,

județul Satu Mare. În urma controlului sumar, efectuat asupra autoturismului,

s-a constatat că în compartimentul marfă al acestuia se aflau 17 recipiente din

plastic, care conțineau un lichid incolor cu miros de alcool, fără a fi marcate.

În urma controlului amănunțit efectuat

împreună cu inspectori vamali din cadrul D.J.A.O.V. Satu Mare, în interiorul

autovehiculului a fost descoperită cantitatea de 646 litri alcool etilic cu

concentrația de 96,1 % alcool, măsurat la temperatura de 20 grade Celsius,

pentru care inculpatul G. nu a putut prezenta documente de proveniență,

rezultând că alcoolul a fost achiziționat de la alți furnizori decât

antrepozitarii autorizați și deținut în afara antrepozitului fiscal, creând

astfel un prejudiciu cert bugetului general consolidat al statului.

Inculpatul G.L. a refuzat să facă

declarații în fața organelor de cercetare penală cu privire la proveniența sau

destinația alcoolului transportat. Prejudiciul creat la bugetul de stat prin

neplata accizei și TVA aferent cantității de 646 litri alcool etilic cu

concentrația de 96,1% alcool a fost estimat de Direcția Județeană pentru Accize

si Operațiuni Vamale Satu Mare la suma de 19.869 lei (procesul verbal de

constatare din 13 octombrie 2011).

În ședința

publică din 26 martie 2012 inculpatul, în prezența apărătorului ales, a înțeles

să se prevaleze de prevederile articolului 320

1

C. proc. pen.,

recunoscând faptele de care este acuzat cu precizarea că alcoolul care a fost

descoperit în autoturismul pe care-l conducea în momentul în care a fost

surprins de echipajul poliției de frontieră nu a fost achiziționat de acesta,

ci doar trebuia să asigure transportul pentru suma de 30 de lei, la momentul

respectiv nici măcar nu a știut ce transportă.

În ceea ce

privește faptele reținute în sarcina inculpatului în actul de sesizare al

instanței, prima instanță a apreciat că două din aceste infracțiuni nu au fost

dovedite de către acuzare, în sensul că aceasta nu a dovedit în niciun fel

achiziționarea de către inculpatul G.L. a cantității de alcool găsite cu ocazia

oprii sale în trafic (nefiind descoperit nici furnizorul), iar în ceea ce

privește infracțiunea de evaziune fiscală, de asemenea, aceasta nu se poate

reține în sarcina inculpatului G.L., fapt care justifică, în opinia instanței,

pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatului, întrucât nu este autorul

acestor două fapte.

S-a apreciat că singura faptă dovedită

este aceea de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal

sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse

marcării, în limita prevăzută de art. 296

1

alin. (1) lit. 1 din

Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, raportat la

modalitatea concretă în care inculpatul, fiind oprit în trafic, deținea în

autoutilitara pe care o conducea, cantitatea de 646 litri alcool etilic cu o

concentrație de 96,1 % alcool.

La individualizarea judiciară a

pedepsei aplicate inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.

296

1

alin. (1) lit. 1 din Legea nr. 571/2003 și a modalității de

executare, prima instanță a avut în vedere faptul că inculpatul se află la

primul contact cu legea penală, a fost cooperant cu organele judiciare, este

căsătorit, tată a doi copii minori, împrejurări care justifică aplicarea unei

pedepse orientate spre minimum special prevăzut de lege, în condițiile

reducerii cu o treime prin reținerea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen. și cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Cu privire la latura civilă a constatat

că pentru a putea fi obligat inculpatul la plata unor despăgubiri civile,

prejudiciul cauzat trebuie să fie cert, lichid și exigibil, partea civilă

calculând încă din timpul urmăririi penale un prejudiciu „estimat" și care

ar fi fost produs în măsura în care această cantitate de alcool ar fi ajuns în

circuitul comercial. Obligația de plată a accizelor se naște în momentul

eliberării pentru consum însă, odată cu confiscarea, în temeiul art. 118 lit. b)

și f) C. pen. a întregii cantități de alcool etilic pentru această marfă

purtătoare de accize nu se mai pot calcula niciun fel de taxe.

Sub acest aspect este esențial a nu se

crea confuzia între prejudiciul în înțelesul legii civile care se aplică și în

cazul soluționării laturii civile alăturate acțiunii penale într-un proces

penal, și bunuri provenite dintr-o infracțiune sau a căror deținere este

interzisă de lege, confiscate în temeiul textului de lege amintit mai sus.

Pentru aceste considerente, instanța

de fond a respins cererea de constituirea de partea civilă formulată de ANAF

prin D.R.A.O.V. Cluj.

Împotriva

sentinței au declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Satu Mare și partea civilă Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Cluj în nume propriu și în reprezentarea A.N.V.,

criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

În dezvoltarea motivelor de apel,

Parchetul a solicitat condamnarea inculpatului și pentru cele două infracțiuni

pentru care s-a dispus achitarea de către instanța de fond, întrucât în cadrul

procedurii simplificate nu se poate dispune o soluție de achitare, întemeiată

pe dispozițiile art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., obligarea

inculpatului la plata despăgubirilor civile către stat în cuantum de 19.860

lei, plus accesorii și confiscarea specială a autoturismului, folosit de

inculpat la săvârșirea infracțiunilor.

Partea civilă

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj în nume propriu și

în reprezentarea A.N.V. a solicitat admiterea constituirii de parte civilă

formulată în cauză, arătând în esență că potrivit art. 206

2

lit. a),

art. 206

6

lit. b), art. 206

7

lit. b) și art. 206

21

lit. b) din Legea nr. 571/2003, accizele sunt taxe speciale percepute direct

sau indirect asupra consumului de alcool și băuturi alcoolice care devin

exigibile în momentul eliberării pentru consum, prin eliberare pentru consum

înțelegându-se și deținerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv

de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu

dispozițiile Codului fiscal, nefiind relevant caracterul ilicit al activității

desfășurate de deținătorul produselor.

Prin decizia nr. 105 din 27 septembrie

2012 a Curții de Apel Oradea - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori,

au fost respinse ca nefondate

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și ANAF -

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj împotriva sentinței

penale nr. 63 din 2 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului iar onorariul avocatului din oficiu pentru apelantul inculpat

s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Curtea a reținut că, în mod corect,

prima instanță a stabilit starea de fapt dedusă judecății și vinovăția

inculpatului G.L. în baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

numai cu privire la infracțiunea prev. de art. 296

1

lit. 1 din legea

nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Analizând conținutul dispozițiilor art.

320

1

alin. (2) și (4) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar

a apreciat că declarația de recunoaștere a inculpatului vizează starea de fapt

reținută în rechizitoriu, fără ca prin aceasta să se creeze o obligație de a

recunoaște și încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare al

instanței.

În speță, nu s-a făcut dovada că

inculpatul a fost cel care a achiziționat cantitatea de alcool ce a fost

descoperită cu ocazia opririi sale în trafic, nefiind identificat nici

furnizorul de la care acesta ar fi putut cumpăra alcoolul respectiv, prin

urmare, nu se poate aprecia că inculpatul este autorul acestei fapte.

Referitor la infracțiunea de evaziune

fiscală, a reținut că potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 241/2005, este

contribuabil orice persoană fizică sau juridică, orice altă entitate fără

personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume

bugetului general consolidat. însă textul enunțat trebuie coroborat cu

dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal care definește persoana

impozabilă ca fiind orice persoană fizică sau juridică, grupuri de persoane sau

instituții publice care desfășoară activități economice în condițiile stabilite

de art. 127 alin. (1) din Codul fiscal oricare ar fi scopul sau rezultatul

acestei activități.

Potrivit dispozițiilor art. 127 din

Codul fiscal persoana impozabilă este persoana care desfășoară, de o manieră

independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor

prevăzute la alin. (2) - activitățile producătorilor, comercianților sau

prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive agricole și

activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. Din economia

dispozițiilor legale arătate mai sus rezultă că pentru a putea fi supusă

impozitării persoana fizică trebuie să desfășoare activitățile mai sus arătate,

în mod autorizat, adică să aibă calitatea de persoane fizică autorizată,

întreprindere individuală sau întreprindere familială, conform dispozițiilor

Legii nr. 300/2004 și a O.U.G. nr. 44/2008.

În ceea ce privește confiscarea

specială a autovehiculului a reținut că, întrucât inculpatul nu a modificat sau

adaptat autoturismul în niciun fel pentru a-l utiliza la comiterea

infracțiunii, ci pur și simplu cantitatea de alcool a fost descoperită în

interiorul acestuia nu se impune luarea măsurii confiscării.

Referitor la apelul părții civile

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Cluj a constatat că

prejudiciul invocat de aceasta are caracterul unui prejudiciu estimat și care

ar fi fost produs în măsura în care cantitatea de alcool ar fi ajuns în

circuitul comercial, nefiind cert, lichid și exigibil, prin urmare, în mod

corect a fost respinsă cererea de constituire de parte civilă. A mai reținut

că, prin confiscarea cantității de alcool etilic, pentru această marfă

purtătoare de accize nu se mai pot calcula niciun fel de taxe.

Soluția instanței de apel a fost

atacată cu recurs de

Parchetul

de pe Curtea de Apel Oradea și partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor

prin Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale Cluj, criticând-o sub

aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând, în drept, cazurile de casare

prev. de art. 385

9

pct. 17

2

și pct. 18 C. proc. pen.

În susținerea cazului de casare prev.

de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., reprezentantul

Parchetului a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond motivat de faptul că în cadrul procedurii simplificate nu se

poate dispune o soluție de achitare, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru o parte din faptelor pentru

care s-a dispus trimiterea inculpatului G.L. și care nu au fost recunoscute de

acesta.

Întemeiat pe cazul de casare prev. de art.

385

9

pct. 18 C. proc. pen. a solicitat condamnarea inculpatului și

pentru infracțiunile prev. de art. prev. de art. 296 lit. c) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, modificată completată prin O.U.G. nr. 54/2010 și O.U.G. nr.

117/2010 și prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, după

efectuarea cercetării judecătorești.

Sub aspectul laturii civile a

solicitat obligarea inculpatului G.L. la plata despăgubirilor civile având în

vederea că luare măsurii de siguranță a confiscării alcoolului are o natură

juridică diferită de obligația la plată a accizelor datorate bugetului

statului.

O altă critică a vizat omisiunea

instanței de fond de a dispune asupra sechestrului asigurător instituit de

organele de cercetare asupra autoturismului, la data de 10 ianuarie 2012,

folosit la săvârșirea faptelor.

În dezvoltarea motivelor scrise de

recurs, partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională

de Accize și Operațiuni Vamale Cluj a criticat hotărârile sub aspectul greșitei

aplicări a legii în soluționarea laturii civile, susținând, în esență, că prin

confiscarea cantității de alcool etilic nu s-a stins obligația de plată a

accizelor și a taxelor datorate la bugetul statului ca urmare a deținerii

cantității de alcool în afara antrepozitului fiscal și care sunt exigibile la

momentul deținerii mărfurilor accizabile.

Verificând cauza atât sub aspectul

motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 385

9

pct. 17

2

și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu - potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen. -, înalta Curte, apreciază că hotărârile atacate sunt

nelegale și netemeinice, recursurile declarate de Parchetul de pe Curtea de

Apel Oradea și de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția

Regională de Accize și Operațiuni Vamale Cluj, ca fondate,

pentru considerentele ce vor fi

expuse.

Astfel cum s-a statuat în jurisprudența

înaltei Curți de Casație și Justiție, analiza criticilor formulate de parchet

privind aplicarea corectă a dispozițiilor art. 320

1

alin. (4) C.

proc. pen., se va realiza din perspectiva cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., în cadrul căruia instanța de recurs are

posibilitatea de a verifica dacă prima instanță a admis în mod corect cererea

de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate, caz de casare incident

și în raport de criticile formulate de către Autoritatea Națională a Vămilor

prin Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale Cluj.

Analizând actele și lucrările

dosarului, înalta Curte constată că în fața primei instanțe, înainte de începerea

cercetării judecătorești, după aducerea la cunoștință a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., inclusiv a imposibilități administrării altor probe decât a

înscrisurilor în circumstanțiere și a reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime

în caz de recunoaștere a învinuirii aduse prin rechizitoriu, inculpatul G.L. a

precizat, în mod explicit, că recunoaște numai comiterea infracțiunii de deținere

de alcool etilic găsit în autoturismul condus de acesta la data depistării sale

în trafic, faptă prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. 1) din Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal, modificată completată prin O.U.G. nr. 54/2010 și

O.U.G. nr. 117/2010, însă nu cunoaște de unde a fost achiziționat acest alcool

și scopul pentru care era transportat, fiind rugat de o persoană să conducă un

autoturism din loc. Livada în loc. Satu Mare, fără a cunoaște alte amănunte,

activitate pentru care urma să primească suma de 300 lei (fila 20 dosar fond).

Față de poziția procesuală a

inculpatului G.L., Tribunalul Satu Mare a apreciat, în mod eronat, că sunt

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 320

1

alin. (4) C. proc. pen.

și a considerat că judecarea cauzei se poate face în cadrul procedurii simplificate,

dispunând condamnarea inculpatului numai pentru infracțiunea prev. de art. 296

1

alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și achitarea

acestuia pentru celelalte două fapte, respectiv, cea prev. de art. 296 lit. c)

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și de art. 9 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 241/2005, motivat de faptul că nu au fost comise de inculpat.

Contrar celor reținute de către cele

două instanțe, se constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 320

1

alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.

121/2011, inculpatul pentru a putea beneficia de procedura simplificată trebuie

să recunoască faptele săvârșite, astfel cum au fost descrise în actul de

sesizare al instanței nu și încadrarea juridică dată acestora de către

procuror. Ca atare, instanța învestită cu soluționare cauzei trebuie să

verifice, în prealabil, dacă faptele recunoscute prezintă gradul de pericol

social al unei infracțiuni, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii

reținute în sarcina inculpatului și au fost comise de către inculpat.

Dispozițiile art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen. care se referă la pronunțarea unei hotărâri de condamnare în

cazul procedurii simplificate, nu exclud aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C.

pen., deoarece, astfel cum s-a apreciat în practica instanței supreme,

condamnarea se poate dispune dacă fapta comisă și recunoscută de inculpat prezintă

gradul de pericol social al unei infracțiuni, toate celelalte temeiuri de

achitare dintre cele prev. de art. 10 C. proc. pen., impun efectuarea unei

cercetări judecătorești care să stabilească existența faptei, dacă constituie

infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat.

Or, în cauză prima instanță fără a

efectua o cercetare judecătorească, numai în baza probelor administrate

exclusiv în faza de urmărire penală, a dispus achitarea inculpatului pentru

două dintre faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, fapt ce

constituie o greșită aplicare a dispozițiilor art. 320

1

alin. (4) C.

proc. pen.

Raportat la prevederile art. 320

1

alin. (8) C. proc. pen., înalta Curte reține că instanța de fond poate respinge

cererea inculpatului de judecarea cauzei în cadrul procedurii simplificate

atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt

suficiente pentru a stabili că fapta există, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii și a fost comisă de către inculpat, situație în care dispune

continuare judecății cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Continuarea cercetării judecătorești

după regulile stabilite pentru procedura de drept comun se poate realiza, la

începutul procedurii judiciare, după respingerea cererii inculpatului de a

beneficia de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., ipoteză care s-ar

fi impus și în prezenta cauză având în vedere poziția procesuală a inculpatului

relevată de aspectele menționate în declarație sau prin repunere cauzei pe rol,

în ipoteza în care după admiterea cererii inculpatului, cu ocazia deliberării,

instanța ar fi constatat că probele administrate în cursul urmăririi penale nu

sunt suficiente pentru a dovedi fapta a fost săvârșită de către inculpat.

Pentru considerentele ce preced,

înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată critica Parchetului sub acest aspect

și, pe cale de consecință, și a părții civile, astfel că, va admite recursurile

și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în vederea

continuării judecății cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Având în vedere soluția care se impune

în cauză, înalta Curte nu va mai analiza celelalte critici formulate de parchet

referitoare la eroarea gravă de fapt a celor două instanțe privind pronunțarea

unei soluții de achitare față de inculpatul G.L. pentru două din faptele pentru

care a fost cercetat și trimis în judecată, aplicarea sechestrului asigurător

asupra autoturismului folosit de inculpat la comiterea faptelor, după cum nu va

mai analiza nici criticile părții civile privind soluționarea laturii civile,

aspecte care urmează însă a fi avute în vedere de către instanța de fond la

soluționarea cauzei în cadrul procedurii de drept comun.

În consecință, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) și alin. (4) C. proc. pen.,

care prevăd că înalta Curte nu rejudecă după casare când este necesară

administrarea de probe, se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Oradea și de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor

prin Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale Cluj împotriva deciziei

penale nr. 105/A din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Oradea - Secția Penală

și Pentru Cauze cu Minori, privind pe inculpatul G.L., se vor casa cele două

hotărâri și se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul

Satu Mare.

Se vor menține actele îndeplinite până

la data de 26 martie 2012.

În conformitate cu dispozițiile art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului iar

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat G.L.,

în cuantum de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de partea civilă Autoritatea

Națională a Vămilor prin Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale Cluj

împotriva deciziei penale nr. 105/A din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel

Oradea - Secția Penală și Pentru Cauze cu Minori, privind pe inculpatul G.L.

Casează decizia penală recurată și

sentința penală nr. 63 din 2 aprilie 2012 a Tribunalului Satu Mare și trimite

cauza spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul Satu Mare.

Menține actele

îndeplinite până la data de 26 martie 2012.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat G.L., în cuantum de 200 lei, se

va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

martie 2013.