ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3827/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3827/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului penal de față;

Prin

sentința penală nr. 73 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași -

Secția Penală și pentru Cauze Penale cu

Minori,

în baza dispozițiilor art. 332 C. proc.

pen., art. 300 C. proc. pen. cu

referire la art. 197 alin. (4) teza a ll-a

C. proc. pen., s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă înalta Curtea

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

În

baza dispozițiilor art. 332 alin. (3) C. proc. pen. s-a menținut măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara așa cum aceasta a fost stabilită

prin sentința penală nr. 103 din 29 iunie 2011 a Curții de Apel lași,

încheierea din 23 aprilie 2011 a Curții de Apel lași și sentința penală nr. 192

din 28 octombrie 2011 a Tribunalului Vaslui față de inculpați D.L., N.A.A., B.l.,

G.V., P.V., O.F., M.G.G.,

C.D.M., P.M.A., A.C.C.,

R.C.C., F.C., A.V., A.M.R., B.I., T.T., M.O., F.M., C.S.M., B.R.N., l.G.,

L.G.V., F.R.l., P.P., P.C., P.R., G.M.F., P.C.E., C.G. și

T.C., prin decizia nr. 1773 din 02 mai 2011 a Î.C.C.J.,

Secția penală față de inculpații C.C.B., P.N.

C., P.C.C., M.T., L.A.L.,

P.C.N., T.l.A. și B.D., prin

încheierea din 28 septembrie 2011 a Tribunalului Vaslui față de inculpatul C.D.C.,

măsura liberării provizorii sub control judiciar stabilită prin încheierea din

02 mai 2011 față de inculpatul G.R.D., precum și măsura asiguratorie a

sechestrului instituit prin ordonanța nr. 386/P/2010

din 07 aprilie 2011.

S-a

respins cererea formulată de inculpatul L.A.L., prin apărător, privind

ridicarea controlului judiciar.

S-a

reținut că potrivit art. 1 C. proc. pen. unul din scopurile procesului penal este

acela de a constata la timp și complet infracțiunile.

Procesul

penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății,

potrivit cu dispozițiile prevăzute de lege, principiu al legalității și

oficialității instituit de art. 2 C. proc. pen, O.U.G. nr. 43/2002, care

reglementează activitatea D.N.A. nu exclude incidența dispozițiilor C. proc.

pen. în descoperirea și sancționarea faptelor de corupție ci dimpotrivă obligă

la aplicarea acestora potrivit art. 24 din actul normativ sus citat.

Potrivit

art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect printre altele

identificarea făptuitorilor și stabilirea răspunderii acestora.

Infracțiunea

de luare de mită, conținutul constitutiv al acesteia presupune participarea a

cel puțin două persoane, una care primește bani sau foloase materiale și una

care oferă astfel de bunuri, voit sau constrâns, ambele acțiuni fiind săvârșite

în scopul cerut de art. 254 C. pen.

Potrivit art. 202 C. proc. pen. organele de urmărire penală

au și obligația de a strânge probele necesare pentru lămurirea cauzei sub toate

aspectele în vederea justei soluționări a acesteia.

În

prezenta cauză deși se reține nu mai puțin de 700 de acțiuni care realizează

fiecare în parte conținutul infracțiunii de luare de mită, reținută în formă

continuată pentru fiecare inculpat, nu a fost identificată nici o persoană

dintre cele care au dat bani sau alte foloase inculpaților trimiși în judecată.

Potrivit

art. 209 C. proc. pen, în cauze în care urmărirea penală se efectuează

obligatoriu de procuror, cum este și în cauza de față, competența revine

procurorului de la parchetul corespunzător instanței competente de a judeca

cauza în primă instanță, potrivit alin. (4) din articolul sus citat.

În

cauza de față, în raport de locul săvârșirii faptelor pentru care s-a efectuat

urmărirea penală, competența de a efectua această activitate revenea D.N.A. -

Serviciul Teritorial lași.

În

condițiile în care au fost declarate ca neconstituționale doar dispozițiile

care eliminau motivele pentru care putea fi preluată urmărirea de un alt

parchet, rezultă că potrivit art. 209 alin. (4

1

) cauza putea fi

preluată de D.N.A. - Structura centrală numai în baza dispoziției

conducătorului parchetului ierarhic superior.

În

cauză urmărirea penală s-a efectuat de o altă structură a D.N.A. decât cea

competentă potrivit art. 209 alin. (4) C. proc. pen., fără a exista o

dispoziție în sensul cerut de art. 209 alin. (4

1

) C. proc. pen.

Scopul art. 209 alin. (4) C. proc. pen. este

printre altele acela de a

asigura celeritate în soluționarea cauzelor,

precum și acela de a

asigura soluționarea

acestora cu cheltuieli mai mici.

Un

alt aspect de nelegalitate a urmăririi penale, este acela care privește

administrarea probelor.

Pentru

toți inculpații din cauză urmărirea penală a început la data de 16 februarie

2011, prin rezoluțiile emise în acest sens începând cu ora 13

30

.

Așa

cum rezultă din actele de urmărire penală și cum este menționat în rechizitoriu

începând cu fila 81, până la aceasta s-au administrat un număr mare de probe,

probe care se regăsesc în

volumele 1-11

dosar de urmărire penală, așa cum se precizează în

rechizitoriu la

capitolul „mijloace de probă".

Rezultă

că aceste probe s-au administrat în faza actelor premergătoare.

În

faza actelor premergătoare poate constitui probă doar

procesul verbal prin care se constată existența unor date necesare

(acte

premergătoare) în vederea începerii urmăririi penale.

Contrar

acestor dispoziții, aceste acte premergătoare sunt considerate de procurorii

care au investit instanța mijloace de probă.

La dosarul cauzei nu se regăsesc procesele verbale întocmite

conform art. 224 alin. (3) C. proc. pen., înscrisuri care pot fi luate în

considerație ca mijloc de probă.

2.

Aspecte care privesc nelegalitatea sesizării

Potrivit

art. 264 C. proc. pen. rechizitoriul constituie actul de

sesizare a instanței, act care este considerat un

act de dispoziție și

jurisdicție procesual penală.

Pentru

a-și produce efectele prevăzute de lege rechizitoriu

trebuie întocmit de procuror și nu de procurori, trebuie să cuprindă

toate

cerințele art. 263 C. proc. pen. pentru o soluționare justă a cauzei în cursul

judecății. Nicio dispoziție legală, cu excepția cazului când rechizitoriu este

întocmit de un procuror stagiar, nu reglementează o compunere colectivă la

întocmirea actului de sesizare a instanței.

Toate dispozițiile legale incidente în cauze

penale fac vorbire

de acte întocmite de procuror și nu de procurori în

aceeași cauză penală.

Acolo

unde legiuitorul a considerat necesar ca la înfăptuirea unui act ce ține de

activitatea procesual-penală, să existe o compunere colegială colectivă, a

legalizat-o explicit cum este în cazul soluționării recursurilor și apelurilor.

O

interpretare contrară nu poate exista întrucât nu există

dispoziții în Codul de procedură penală sau alte

acte normative de

drept procesual penal, care să reglementeze eventuale

opinii divergente dintre grupul de procurori care întocmesc același

rechizitoriu.

Cu

toate că rechizitoriul a fost întocmit de patru procurori care au beneficiat de

sprijinul unui număr mare de polițiști, contrar dispozițiilor art. 263 C. proc.

pen., în actul de sesizare a instanței din prezenta cauză, nu sunt descrise

faptele.

Rechizitoriul

este actul de învestire a instanței care stă la baza cercetării judecătorești.

Deși inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de

„constituire a unui grup

infracțional

organizat și aderare la un astfel de grup", în descrierea

faptelor

reținute în sarcina fiecărui inculpat, descriere făcută în paginile 18-85 ale

rechizitoriului, nu se regăsesc nici măcar mențiuni cu privire la această

faptă.

Concluziile

procurorilor din partea introductivă a rechizitoriului nu constituie o

descriere a faptelor.

Infracțiunea

de luare de mită așa cum am mai menționat,

conținutul

constitutiv al acesteia presupune participarea a cel puțin

două persoane

precum și existența obiectului material.

Deși

se rețin un număr impresionant de acțiuni de luare de mită, în proporție de

90%, în actul de sesizare acestea nu sunt descrise, nu este precizată suma de

bani sau bunul care a format

obiectul

material, nu sunt precizate modurile în care inculpații și-au încălcat

atribuțiile de serviciu, nu este nominalizată nici o persoană

care a

oferit bani sau alte bunuri.

Contrar

dispozițiilor art. 202 C. proc. pen., organul de urmărire penală s-a prevalat

de declarațiile unor inculpați prin care aceștia

au recunoscut faptele, nesocotind rolul activ, nu au strâns probele

necesare

pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

În

partea din rechizitoriu intitulată „aspecte preliminarii" și în părțile în

care se face o descriere a faptelor cu caracter general, capitole care exced

conținutul art. 263 C. proc. pen., se fac referi generale la conținutul constitutiv

al faptelor, se concluzionează asupra unor aspecte ale situației de fapt, dar

acestea nu constituie o descriere a faptelor în sensul cerut de dispozițiile

legale incidente în activitatea de urmărire penală.

În condițiile în care în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art.

33 lit. b) și c) C. proc. pen., pentru a putea asigura

o bună înfăptuire a actului de justiție, având în vedere că potrivit art. 45 C.

proc. pen., dispozițiile art. 38 C. proc. pen. sunt incidente și în cursul

urmăririi penale, trebuie ca fiecare procuror să întocmească rechizitoriu în

raport de situația de fapt și persoanele față de care a efectuat urmărire

penală (grupul infracțional „atipic", așa cum se reține în

aspectele preliminare și nu la descrierea

faptelor, era structurat pe

ture).

Rechizitoriul

este actul de urmărire penală care investește

instanța

și stă la baza efectuării cercetării judecătorești.

În condițiile în care în rechizitoriu nu sunt

descrise faptele, nu

se face încadrarea juridică a acestora pentru

fiecare inculpat în parte (aceasta dacă avem în vedere că inculpații au

desfășurat acțiuni diferite), nu se poate face o cercetare judecătorească cu

respectarea tuturor dispozițiilor legale.

Mai

mult, în condițiile în care faptele nu sunt descrise inculpații nu se pot

prevala de drepturile procesuale instituite de art. 320

1

C. proc. pen.

Nu

este descrisă situația de fapt dar nu sunt indicate nici mijloace de probă din

care aceasta să rezulte pentru fiecare inculpat în parte.

3.

Aspecte care privesc neregularitatea actului de sesizare

Între

aspectele de neregularitate a actului de sesizare care impun refacerea acestuia

enumerăm:

În

cuprinsul actului de sesizare, la pagina 119, în secțiunea

intitulată „măsuri asigurătorii" se solicită

instanței, în modul cu totul

inexplicabil,

confiscarea unor sume de bani, calculate în raport cu

numărul de zile în

care inculpații și-au desfășurat activitatea și au fost urmăriți penal,

stabilindu-se fără suport probator o sumă medie pe tură, înmulțită cu numărul

de zile în care aceștia au fost prezenți la serviciu.

Deși

în actul de sesizare nu sunt precizate sumele de bani

pe care le-au primit ci sunt doar enunțate (nu descrise) numărul de

acțiuni

care realizează latura obiectivă a infracțiunilor de luare de mită, se solicită

confiscarea unor sume de bani pentru fapte care nu se rețin în actul de

sesizare.

Potrivit art. 254 alin. (3) C. proc. pen., banii,

valorile, bunurile care

au făcut obiectul luării de mită se confiscă iar

dacă acestea nu se găsesc inculpatul este obligat la plata echivalentului în

lei,

dispoziție incidență atunci când

obiectul material este un bun mobil

care nu se mai găsește.

În

condițiile în care în proporție de 90%, prin raportare la numărul de acțiuni de

luare de mită, nu sunt precizate sumele de

bani

sau bunurile care au format obiectul material al luării de mită,

dispoziția legală sus citată nu mai poate fi

aplicată.

Dacă

un număr de patru procurori și un număr impresionant de polițiști care au

efectuat urmărirea penală nu au putut stabili obiectul material al infracțiunilor

de luare de mită, este de

neconceput ca în

timpul judecății să fie stabilite sumele de bani ori

bunurile ce trebuie

confiscate.

Nu

se poate stabili o sumă „medie" așa cum se solicită prin actul de sesizare

întrucât ar fi contrar dispozițiilor art. 254 alin. (3) C. pen.

În dispozitivul rechizitoriului pe lângă

dispoziția de trimitere în

judecată contrar cu cerințele art. 263 C. proc.

pen., se dispune „menținerea stării de arest a inculpaților" și

„înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă" pentru

inculpatul C.

Aceste

aspecte ca și cea de menținere tot prin dispozitiv a măsurilor asigurătorii

trebuiau să se regăsească în cuprinsul rechizitoriului și nu în dispozitiv.

Menținerea

și înlocuirea măsurilor preventive în cursul judecății sunt de competența

instanței investite cu soluționarea cauzei.

Procurorul putea să solicite și nu să dispună asupra

măsurilor preventive.

Potrivit art. 91

3

alin. (3) C. proc.

pen. teza a lll-a C. proc. pen. copia suportului care conține înregistrarea convorbirilor

și copii ale proceselor verbale de redare a convorbirilor se păstrează la grefa

instanței, în locuri speciale, la dispoziția exclusivă a judecătorului investit

cu soluționarea cauzei.

Rezultă, fără echivoc, că

acest mijloc de probă nu trebuie să

se regăsească în cuprinsul dosarului

care se află la arhiva

instanței. Cu atât

mai mult, transcrierea înregistrărilor nu trebuie să

se regăsească în

cuprinsul rechizitoriului.

În

rechizitoriu se face o analiză a probelor și nu o transcriere a acestora. Contrar

acestor dispoziții, în cauză procesele verbale

de transcriere se regăsesc în volumele care compun dosarul ce se

păstrează

la arhiva curentă a instanței, iar o parte din conținutul proceselor verbale

sunt redate în rechizitor.

O

altă neregularitate a actului de sesizare este și cea cu privire la data

întocmirii acestuia, 14 aprilie 2010, dată la care nici măcar nu era începută

urmărirea penală, dar acest aspect este o eroare materială evidentă, ce putea

fi îndreptată prin acordarea unui termen în acest sens, pentru ca organul de

urmărire penală să întocmească procesul verbal în condițiile art. 195 alin. (3)

C. proc. pen.

Întrucât

primează celelalte aspecte de neregularitate, de nelegalitate a urmăririi

penale și a sesizării, nu a fost necesar acordarea unui termen pentru a se

corecta neregularitatea cu privire la data întocmirii rechizitoriului.

Cu privire la aspectele de nelegalitate invocate

de inculpați,

instanța retine:

Nu

putem verifica (obstacol impus de art. 224 alin. (2) C. proc. pen.) dacă s-au

folosit investigatori sub acoperire care aveau competența de a desfășura

asemenea activități, dacă au existat mijloace de constrângere, promisiuni sau

îndemnuri pentru

obținerea probelor, în

sensul prevăzut de art. 68 C. proc. pen., întrucât

nu soluționăm fondul

cauzei.

Prezentarea

materialului de urmărire penală s-a făcut în

perioada

11-12 aprilie 2011, așa cum rezultă din procesele verbale

întocmite în

acest sens.

Nu

rezultă că în cauză s-au mai administrat probe după prezentarea materialului de

urmărire penală.

În

dosarul cauzei se regăsesc și alte procese-verbale de „prezentare a

dosarului" inculpaților, fără a se cunoaște scopul întocmirii acestora și

temeiul legal.

Prin

rechizitor, procurorul putea să disjungă cauza cu privire la alte fapte sau

alți inculpați, nu era necesară o ordonanță în acest sens, rechizitoriul fiind

un act procesual de dispoziție în care se pot regăsi asemenea mențiuni.

Semnarea

unor adrese pentru eliberarea cazierului sau prin

care s-au făcut diverse solicitări ori comunicări de către procurorul

care a verificat rechizitoriul sub aspectul legalității și temeiniciei, nu

constituie

un act de cercetare penală.

Nu rezultă că inculpații au fost trimiși în

judecată pentru fapte

care nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, pentru

trei inculpați fiind pusă în mișcare acțiunea penală prin rechizitor.

Întrucât aceste aspecte de nelegalitate a

urmăririi penale, de

nelegalitate a sesizării instanței, constatate în

virtutea rolului instituit de art. 287 C. proc. pen. au fost identificate concomitent

cu verificarea regularității actului de sesizare, act de sesizare care pentru

considerentele expuse nu a fost corect întocmit, pentru corectarea aspectelor

care privesc legalitatea urmăririi penale, legalitatea sesizării și

regularitatea rechizitoriului, față de dispozițiile art. 197 alin. (4) teza a ll-a

C. proc. pen., care obligă la constatarea acestora din oficiu și la anularea

actelor nelegale pentru o bună înfăptuire a justiției, în baza art. 332 C. proc.

pen., art.

300 C. proc. pen. cauza a fost

restituită procurorului (adică parchetului

din care fac parte procurorii

care au întocmit actul de sesizare).

Întrucât

inculpatul L.A.L. nu a precizat perioada și locul unde dorește să se deplaseze

în străinătate pentru a rezolva probleme familiale, cererea formulată în acest

sens nu este întemeiată.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial lași, pentru motivele

expuse în practicaua prezentei decizii.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul este fondat.

Restituirea

cauzei procurorului se poate dispune fie în condițiile art. 300 alin. (2) C. proc.

pen. (pentru refacerea actului de sesizare a instanței, când se constată

neregularități ale acestuia ce nu pot fi înlăturate de îndată și nici prin

acordarea unui termen în acest scop), fie în condițiile art. 332 C. proc. pen.

(pentru refacerea urmăririi penale).

În speță, înalta Curte

constată că instanța de fond a apreciat

eronat asupra incidenței unor

cauze care ar justifica restituirea cauzei la procuror, pronunțând în acest fel

o hotărâre nelegală.

A.

În ce privește neregularitatea actului de sesizare

Verificarea

rechizitoriului, ca act de sesizare a instanței, efectuată în temeiul art. 300 alin.

(1) C. proc. pen. presupune analiza acestuia din perspectiva îndeplinirii

condițiilor de formă și de conținut prevăzute în art. 262, 263 și 264 C. proc. pen.

În

acest context, nu se poate susține că în actul de sesizare nu sunt descrise

faptele imputate fiecărui inculpat, fiind vorba mai întâi despre o conturare

generică a acestora ( cu referire la cele

două

infracțiuni reținute în sarcina acestora), iar apoi de detalierea

activității

infracționale imputate fiecărui inculpat.

Astfel, din preambulul actului de sesizare,

rezultă că

faptele de care sunt acuzați inculpații constau în:

-

pretinderea, primirea sau acceptarea de bani și bunuri

pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu ( omisiunea constatării unor

încălcări ale dispozițiilor legale privitoare la trecerea frontierei

de

stat a României) ori pentru îndeplinirea acestora ( aplicarea ștampilei de

tranzit a frontierei);

-

constituirea unui grup infracțional organizat

sau aderarea la un asemenea grup având drept scop comiterea unor infracțiuni de

corupție, cu roluri și atribuții prestabilite (detaliate la fii. 16 din rechizitoriu)

și împărțirea beneficiului activității infracționale între polițiștii simpli și

șefii lor ierarhici.

Ulterior,

după prezentarea generică a faptelor, justificată de

existența unui mod de operare comun uzitat de toți inculpații, actul

de

sesizare menționează faptele imputate în concret fiecărui inculpat, cu referiri

la: numărul actelor materiale de luare de mită;

-

datele și orele la care se presupune că ar fi fost comise; metoda infracțională

utilizată ( a se vedea pag.18 - 83 din rechizitoriu).

În

aceste condiții, este eronată și superficială concluzia la

care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că

actul de sesizare nu ar cuprinde o descriere a faptelor și o încadrare juridică

a acestora

pentru fiecare inculpat în parte.

În

privința măsurilor asigurătorii, actul de sesizare face

referire la instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile

ale

inculpaților, în vederea confiscării speciale a sumelor dobândite prin

săvârșirea infracțiunilor.

Modul

de calcul a acestor sume nu formează obiectul analizei instanței de judecată la

momentul procesual al verificării actului de sesizare, fiind o chestiune asupra

căreia judecătorul se va pronunța odată cu soluționarea fondului cauzei, după

ce va fi reținut sau nu vinovăția inculpaților în raport cu faptele de care

sunt acuzați.

Or, procedând în sens contrar, judecătorul

fondului a dovedit,

o dată în plus, necunoașterea legii, soluția de

restituire a cauzei fiind în mod evident una supusă casării.

În

același sens, redarea în cuprinsul actului de sesizare a transcrierilor

înregistrărilor unor convorbiri în mediu ambiental, ca și existența în dispozitivul

rechizitoriului a unei mențiuni cu privire

la

măsurile preventive, nu justifică restituirea cauzei la procuror, în

condițiile

în care actul de sesizare cuprinde mențiunile esențiale prevăzute de art. 264 C.

proc. pen.

Referitor la întocmirea și semnarea rechizitoriului de mai

mulți procurori, Curtea constată că nu există

nicio dispoziție legală care să interzică aceasta; împrejurarea că în cuprinsul

legii se face

vorbire de „procuror", iar nu de „procurori" nu

poate conduce la o altă concluzie, întrucât prin folosirea acestui termen s-a

avut în vedere determinarea organului judiciar cu o anume competență

funcțională (în speță, întocmirea rechizitoriului, ca și act de sesizare a

instanței).

Cu

alte cuvinte, este vorba despre procuror, ca unic organ (persoană) competent(ă)

să sesizeze instanța prin intermediul rechizitoriului, iar nu ca organ

unipersonal, nefiind astfel exclus ca în anumite situații, justificate în

principal de complexitatea cauzei (cum este și cazul în speță, în care sunt

cercetați 47 de inculpați pentru un număr considerabil de acte materiale de

luare de mită), cercetările să fie desfășurate și finalizate, prin întocmirea

rechizitoriului, de către mai mulți procurori.

Eventualitatea ivirii unor divergențe între

procurori, precum și

modul de soluționare a acestora, nu reprezintă

contraargumente demne de luat în seamă, întrucât ceea ce interesează este doar

ipoteza în care s-a întocmit rechizitoriul; or, prin semnarea actului

de sesizare de toți procurorii indicați se prezumă

în mod absolut că

fiecare dintre ei, în urma unui examen propriu al

cauzei a constatat, conform art. 262 alin. (1) C. proc. pen., că au fost

respectate

dispozițiile legale care

garantează aflarea adevărului, că urmărirea

penală este completă, că

există probele necesare și legal administrate care conduc la concluzia că fapta

imputată există, a fost săvârșită de persoana cercetată, iar aceasta răspunde

penal.

Prin

urmare, nici acest motiv nu justifica restituirea cauzei.

Din oficiu, Curtea constată că în aplicarea art. 264

C. proc. pen. și

art. 22

2

din O.U.G. nr. 43/2002,

rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de

procurorul șef al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor

de corupție din cadrul D.N.A.

Față

de toate aceste considerente, contrar aprecierilor

judecătorului fondului, înalta Curte reține că rechizitoriul întocmit în

cauză întrunește toate condițiile de conținut și formă care pot și

trebuie să fie cenzurate cu ocazia verificării regularității actului de

sesizare efectuate conform art. 300 C. proc. pen.,

astfel încât soluția de

restituire a cauzei este nelegală.

B.

În ce privește refacerea urmăririi penale

Curtea

constată că, deși și-a întemeiat soluția de restituire și pe disp.

art. 332 C. proc. pen., instanța de fond nu a arătat în concret care

dintre cazurile de nulitate absolută menționate expres și limitativ în acest

text de lege este incident în cauză.

Referitor

la competența de efectuare a urmăririi penale, judecătorul fondului dovedește o

necunoaștere a dispozițiilor legale cu caracter special cuprinse în O.U.G. nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, la care nu face nicio trimitere,

atunci când consideră că s-au încălcat disp. art. 209 alin.

(4

1

) C. proc. pen.

Cadrul

normativ sus-menționat reglementează activitatea

D.N.A. „care își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României

prin

procurori specializați în combaterea corupției" (art. 1 alin.

(2)).

Prin

urmare, chiar dacă există servicii teritoriale, acestea funcționează în cadrul

D.N.A. fără vreo partajare de competență (materială, teritorială sau după

calitatea persoanei) în raport cu structura centrală a Direcției, astfel încât

orice procuror D.N.A, indiferent de nivel, poate instrumenta orice cauză de

competența D.N.A., regăsită în art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002.

Nefiind

vorba despre o împărțire a competenței între

structura

centrală și serviciile teritoriale ale D.N.A., este evident că

nu se

poate pune problema preluării cauzelor reglementată de art. 209 alin. (4

1

)

C. proc. pen.

Mai

mult, în speță cercetările au fost efectuate de la bun început de către

structura centrală a D.N.A., nefiind cu atât mai mult incidente dispozițiile

legale privind preluarea cauzelor.

Referitor la neidentificarea persoanelor care au

dat mită sau

alte foloase inculpaților trimiși în judecată, aceasta nu

justifică restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Dincolo de obiectul judecății, care vizează persoane cercetate pentru luare

(iar nu pentru dare) de mită, chestiunea pusă în discuție poate forma obiectul

analizei la judecarea cauzei pe fond, în contextul analizării probatoriului

care a fost administrat pe parcursul procesului penal și a temeiniciei

acuzațiilor aduse inculpaților.

În

același moment procesual vor fi analizate și actele

premergătoare întocmite în cauză; în plus, eventuala nelegalitate a

acestora

ori a unor mijloace de probă nu poate conduce la restituirea cauzei la

procuror, ci la neluarea lor în considerare cu ocazia deliberării.

Față de toate considerentele expuse anterior, Curtea

constată că în cauză nu este incident niciun

motiv care să justifice

restituirea

cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale ori a

actului de

sesizare, astfel încât recursul Parchetului este fondat și va fi admis,

hotărârea atacată casată, iar cauza trimisă la instanța de fond pentru

continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

- Serviciul Teritorial lași

Împotriva

sentinței penale nr. 73 din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași -

Secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori.

Casează hotărârea penală atacată și trimite cauza pentru

continuarea judecății la Curtea de Apel lași.

Onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați T.l.A., P.V., O.F.,

G.R.D., D.L., P.C.C., M.O., B.l., N.A.A., F.M., N.A.C., L.G.V., F.R.l., M.

I., A.A., N.A.M., T.

C. și S.V. în sumă de câte

400 lei se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați A.C.C., B.D., T.T.,

L.A.L., A.M.R., P.C.

N., M.T., C.S.M.,

M.G.G., A.V., B.R.N., B.I., G.V., C.D.M., l.G., F.C., P.N.C., P.M.A., C.C.B., R.C.C.,

C.D.C., P.L.A., P.P., P.C., P.R., G.M.F., P.C.E., C.G. și S.M. în sumă de câte

100 lei se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 21 noiembrie

2012.