ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1427/2018

Ședința publică din data de 25 aprilie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la data de 13.06.2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit nr. x/24.04.2008 încheiat între pârâtă și reclamanții BURCEA, fostă A. - împrumutat și B., precum și D. și E. {părinții reclamantei }, în calitate de garanți ipotecari; să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit nr. x/29.12.2009 încheiat între pârâtă și reclamantă, precum și codebitorul și garanții sus arătați; să se constate stinse obligațiilor născute din Actul Adițional nr. 1/29.12.2009 la Contractul nr. x/24.04.2008, încheiat între aceleași părți arătate anterior; să se constate nulitatea clauzelor prevăzute în: contract credit nr. x/24.04.2008: art. 5 comisioane; art. 6 dobânzi; art. 7 dobânzi penalizatoare; Contract credit nr. x/29.12.2009: art. 1 pct. 9 și 10; pct. l; pct. 14; pct. l5; art. 6 comisioane aferente; art. 7 comisioane; art. 8 dobânzi; art. 9 penalități; art. 10 pct. 6; art. 11 comisioane; art. 12 pct. 2; act adițional nr. x/29.12.2009: art. 1; 1.2 art. 6 alin. (1) dobânzi; art. 3; art. 5. Totodată, a mai solicitat obligarea pârâtei la eliberarea către reclamanților a actului care atestă faptul ca pârâta a operat în contabilitatea proprie stingerea în totalitate a datoriilor izvorâte din contractul de credit nr. x și a celor subsecvente sus arătate, obligarea pârâtei la achitarea costurile aferente executării silite și a cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Alexandria sub nr. x/2016, reclamanta S.C. C. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. și B. să se constate că notificarea primită de la intimați nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/1026 și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea de ședință nr. 2055 din 13 iulie 2016, dosarul x/2016 a fost conexat la dosarul x/2016 Prin sentința civilă nr. 1511 din 31 mai 2017, Judecătoria Alexandria a admis în parte cererea reclamanților A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A.

A constatat nulitatea clauzelor din contractul de credit x/24.04.2008, contractul de credit x/29.12.2009 și actul adițional nr. x/29.12.2009, în ceea ce privește stabilirea comisionul de administrare, comisionul de rambursare în avans, comisionul de notificare, dobânda variabilă și dobânda penalizatoare, ca fiind abuzive.

A respins restul capetelor de cerere.

A admis cererea conexă formulată de reclamanta S.C. C. S.A., în contradictoriu cu pârâții A. și B..

A constatat că notificarea transmisă nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți în prezenta cauză.

Apelurile declarate de reclamanții A. și B. și de pârâta S.C. C. S.A. împotriva acestei sentințe au fost respinse prin decizia civilă nr. 1076 din 6 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția Civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.A., acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 22 martie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-un proces în care competența în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 raportat la art. 94 pct. 3 C. proc. civ., indiferent de valoarea obiectului litigiului, astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei nr. 6 din 22 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect contestație împotriva notificării de dare în plată, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Teleorman, secția Civilă, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel București, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta - pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1076 din 6 decembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Teleorman, secția Civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2018.