ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2006/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 482 din 7 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 13794/118/2011, Tribunalul Constanța a respins ca inadmisibilă cererea formulată de condamnatul L.V., fiul lui M. și S., deținut în Penitenciarul Slobozia, prin care a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 150 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 632/118/2006, menținută prin Decizia penală nr. 118/P din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel Constanța și modificată prin Decizia penală nr. 1052 din 24 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul revizuent a fost obligat la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Sentința penală nr. 7 din 13 ianuarie 2011 a Tribunalului Constanța pronunțată în Dosarul nr. 17120/118/2010, în temeiul prevederilor art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul L.V. referitor la Sentința penală nr. 150 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 632/118/2006, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1052 din 24 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În considerentele Sentinței penale sus menționate s-a reținut că prin rechizitoriul nr. 618/P/2005 din 28 aprilie 2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a fost trimis în judecată inculpatul L.V.

pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., întrucât în calitate de administrator al SC D.R. SRL Constanța, atât cu prilejul încheierii, cât și pe parcursul derulării Contractului nr. 4016/2001 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 10 autobuze G 71, a indus în eroare furnizoarea C.I. G. SA București, prin emiterea la data de 25 februarie 2002 a unui număr de 8 bilete la ordin inapte să producă efecte juridice datorită lipsei de mandat a semnatarului, prejudiciind astfel partea vătămată, care s-a constituit parte civilă. Prin Sentința penală nr. 150 din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța (Dosar nr. 632/118/2006), în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. a fost achitat inculpatul L.V. pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și s-au respins ca nefondate pretențiile civile formulate de partea civilă, constatându-se că inculpatului nu i se pot reține valențe frauduloase îndreptate către vânzător, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii deduse judecății. Curtea de Apel Constanța, prin Decizia penală nr. 118 din 11 noiembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de partea civilă C.I. G. SA București, reținând că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, iar soluția de achitare este legală și temeinică.

Prin Decizia penală nr. 1052 din 24 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de partea civilă C.I. G. SA București, a casat hotărârile pronunțate anterior și, rejudecând, l-a condamnat pe inculpatul L.V. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., la pedeapsa principală de 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsă complementară și l-a obligat la plata sumelor de 672.253,41 RON, reprezentând contravaloare marfă și de 18.108,54 dolari S.U.A. sau contravaloarea în RON la data efectuării plății efective, calculată la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloare marfă și penalități de întârziere calculate conform art. 15 din Actul adițional nr. 1 din 22 februarie 2002 al contractului de vânzare-cumpărare nr. 4016/2001.

Înalta Curte a stabilit. că fapta inculpatului L.V., care în calitate de administrator al SC D.R. SRL Constanța, atât cu prilejul încheierii cât și pe parcursul derulării Contractului nr. 4016/2001 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 10 (zece) autobuze G 71, a indus în eroare C.I.

G. SA București, prin aceea că la data de 25 februarie 2002 a emis un număr de 8 bilete la ordin inapte să producă efecte juridice datorită lipsei de mandat a semnatarului, cauzând părții vătămate un prejudiciu în sumă de 6.722.534,145 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective cât și al laturii subiective, mijloacele de probă administrate în cauză evidențiind intenția frauduloasă a inculpatului care a efectuat plăți în avans cu ordine de plată transmise electronic și, ulterior a emis bilete la ordin semnate de el, deși știa că vor fi refuzate la plată, creând o stare de insolvabilitate în detrimentul părții civile, prin înstrăinarea bunurilor.

Ulterior, condamnatul a formulat cerere de revizuire, ce a făcut obiectul Dosarului penal nr. 9279/118/2009 al Tribunalului Constanța - întemeiată pe cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - în care a arătat că s-au descoperit fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea fondului cauzei. Prin Sentința penală nr. 425/CEA din 11 noiembrie 2009, cererea a fost respinsă, instanța reținând că motivele invocate de revizuent, vizând lipsa de vinovăție în comiterea infracțiunii de înșelăciune pentru care a fost trimis în judecată, prin aceea că nu a indus în eroare partea civilă și că biletele la ordin emise pentru efectuarea plății erau valide și puteau produce efecte juridice chiar și numai cu semnătura sa în calitate de administrator al SC D.R.

SRL, nu constituie fapte ori împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei. Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1505 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Odată cu cererea de revizuire înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța la data de 25 mai 2010, în fundamentarea acesteia au fost depuse mai multe înscrisuri, și anume: - ordinele de plată prin care revizuentul înțelege să facă dovada că nu a urmărit să inducă în eroare partea civilă, dar aceste documente au fost invocate și depuse cu ocazia primei cereri de revizuire soluționată prin Sentința penală nr. 425/CEA din 11 noiembrie 2009, în Dosarul nr. 9279/118/2009 al Tribunalului Constanta; - Sentința civilă nr. 1661/C din 16 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov, care însă nu are legătură cu obiectul cauzei penale, care privește modalitatea de achiziție a autobuzelor, deoarece vizează un fapt ulterior și anume, restituirea unor autobuze de către un terț care efectuase lucrări de reparații și dotare, instanța civilă reținând că se invocă un drept de retenție, obligând terțul SC R. SA Brașov să restituie proprietarului bunurile, întrucât între părți se stipulase în baza unui contract de gaj fără deposedare, că autobuzele vor rămâne în posesia și folosința societății reclamante, respectiv proprietara bunurilor; - adrese emanând de la UȚB prin care se arată că operațiunile bancare puteau fi efectuate în condițiile contrasemnării de către numitul F.C.

a biletelor la ordin care sunt incomplete în raport cu fișa specimenului de semnături, însă în cursul soluționării pe fond a cauzei, încă din prima fază procesuală, s-a solicitat punctul de vedere al susmenționatei bănci, punct de vedere aflat la dosar, din care reiese că biletele la ordin nu puteau fi onorate la plată în lipsa uneia din semnături; - contractul de gaj general din 24 aprilie 2002 și actele de licitație, înscrisuri care, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că se regăsesc în dosarul de urmărire penală; - hotărâri pronunțate de instanțele civile și acte depuse în respectivele dosare civile, ce au fost invocate și depuse odată cu cererea de revizuire anterioară; - expertiza contabilă judiciară întocmită de expert B.M.

și expertizele tehnice judiciare întocmite de experții A.I.M. și V.D., care se află și în dosarul de urmărire penală, nefiind elemente necunoscute de instanțe care să fundamenteze cererea de revizuire; - expertiza contabilă extrajudiciară efectuată de expert C.T.C., care a fost depusă cu ocazia soluționării primei cereri de revizuire, în calea de atac a apelului, neconstituind așadar un element de noutate, iar instanța de apel a reținut că nu poate fi luată în considerare, fiind un mijloc de probă extrajudiciar; - documente constitutive ale societății și documente bancare ce se referă la deschiderea contului, acte ce au fost depuse în mare parte în dosarul de urmărire penală, fără a evidenția elemente noi; - s-a solicitat audierea a patru martori, respectiv, F.C., L.I., C.N.

și B.F., fără a se motiva în ce ar consta elementele de noutate care să formeze convingerea asupra necesității audierii acestora. S-a mai reținut că înscrisurile depuse la dosar, analizate, nu conduc la descoperirea unor fapte ori împrejurări noi care să determine reținerea unei alte situații de fapt, că ele evocă apărări ale condamnatului formulate în diferite stadii procesuale și nu pot fi apreciate drept „ fapte sau împrejurări noi " în accepțiunea art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și care să conducă la netemeinicia hotărârii de condamnare. Instanța de recurs a reținut pe baza probatoriilor administrate, intenția frauduloasă a inculpatului L.V. care s-a prezentat ca fiind abilitat să angajeze în relațiile contractuale, SC D.R.

SRL, a efectuat plăți în avans cu ordine de plată transmise electronic și ulterior a emis un număr de 8 bilete la ordin semnate numai de el, deși știa că nu puteau fi onorate la plată de către bancă, cauzând starea de insolvabilitate în detrimentul părții civile, prin înstrăinarea bunurilor. Contractul de vânzare-cumpărare a celor 10 autobuze destinate transportului interurban persoane, cele două acte adiționale la contract, biletele la ordin și corespondența ulterioară, sunt semnate pentru SC D.R. SRL de către L.V., în condițiile în care numitul F.C., avea dreptul la a doua semnătură pe contul societății ( drept pe care îl obținuse în urma dobândirii calității de garant al împrumutului pe care sus-menționata societate l-a obținut de la D.R.

SA - Sucursala Constanța), situație față de care era necesară semnătura acestuia pe biletele la ordin. Cum biletele la ordin nu au fost semnate conform fișei specimenelor de semnături autorizate depuse la bancă, datorită lipsei de mandat a semnatarului, C.I. G. SA București - care nu cunoștea că instrumentele de plată emise de inculpat nu erau apte de a produce efecte juridice, deoarece acesta nu îi adusese la cunoștință limitele mandatului său - a fost prejudiciată. Din perspectiva prezentei cereri de revizuire, tribunalul a reținut că revizuentul condamnat și-a întemeiat-o, în drept, pe cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

„s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei”, invocând în acest sens ca temeiuri justificative înscrisurile noi de natură civilă, care atestă în mod indubitabil validitatea biletelor la ordin emise doar sub semnătura lui, în calitate de administrator al SC „D.R." SRL, în lipsa semnăturii lui F.C., înscrisuri noi reprezentate de hotărâri judecătorești pronunțate într-o cauză civilă, având ca obiect „Opoziție la executare",acțiune formulată de SC „D.R." SRL în contradictoriu cu C.I. G. SA București, soluționată prin Sentința civilă nr. 3370 din 22 mai 2003 pronunțată de Judecătoria sector 1 București, rămasă definitivă și respectiv, prin Decizia civilă nr. 2426/bis din 05 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă prin care a fost respinsă opoziția la executare și datorită faptului că emiterea biletelor la ordin, numai sub semnătura administratorului SC D.R.

SRL, L.V., nu afectează validitatea acestora din perspectiva lipsei de mandat a semnatarului; s-a susținut că aceste hotărâri se referă la împrejurări care constituie chestiuni prealabile cu autoritate de lucru judecat în fața instanței penale în conformitate cu art. 44 alin. (3) C. proc. pen., respectiv încheierile de ședință succesive date în Dosarele nr. 16117/2002, nr. 16118/2002, nr. 16119/2002, și nr. 11455/2005, la cererea C.I. G. SA, prin care Judecătoria sector 1 București s-a pronunțat în sensul învestirii cu formulă executorie a biletelor la ordin emise de către SC D.R. SRL, recunoscând validitatea acestora chiar și numai cu semnătura lui L.V.; de asemenea, s-a învederat și împrejurarea de fapt cu caracter de noutate constând în aceea că în perioada de referință - aceea în care contractul se afla în derulare, în numele și pentru SC D.R.

SRL, în afară de modalitatea emiterii biletelor la ordin, L.V. a mai efectuat plăți prin ordine de plată și anume: O.P. nr. 90 din 04 aprilie 2002; O.P. nr. 103 din 17 aprilie 2002; O.P. nr. 202 din 23 iulie 2002; O.P. nr. 204 din 26 iulie 2002; O.P. nr. 133 din 17 mai 2002; O.P. nr. 207 din 29 iulie 2002; O.P. nr. 148 din 28 mai 2002, acest fapt nou fiind de natură să demonstreze că niciodată cu prilejul negocierii, încheierii sau pe parcursul derulării contractului, L.V. nu a dorit, nu a urmărit să inducă în eroare partea civilă sub aspectul efectuării de plăți sau în legătură cu respectarea oricărei alte clauze contractuale.

Instanța de fond, contrar susținerilor revizuentului, a reținut că motivele invocate de acesta și care se referă la lipsa vinovăției sale în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții, deoarece nu a indus în eroare partea vătămată, iar biletele la ordin emise pentru efectuarea plății erau valide și puteau produce efecte juridice chiar dacă purtau numai semnătura sa în calitate de administrator al SC D.R. SRL, nu constituie fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, de natură să justifice revizuirea hotărârii de condamnare potrivit cazului prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Aceste apărări au fost invocate de revizuent, chiar dacă sub forme diferite, de două ori în fața instanțelor de fond și au fost examinate succesiv de către instanțele de apel și de recurs care au apreciat materialul probator existent la dosar sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune în convenții, inclusiv prin prisma acestor apărări, pe care le-au înlăturat ca neîntemeiate. În consecință, s-a apreciat că cererea de revizuire formulată de condamnat în considerarea unei împrejurări de fapt verificată de instanțele de fond, apel și recurs, de două ori consecutiv, cu ocazia soluționării cauzei este inadmisibilă din următoarea perspectivă: Condamnatul L.V. a solicitat revizuirea pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen."s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei pe baza cărora, astfel cum impun în completare dispozițiile alin. (2) al textului de lege amintit „se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare", respectiv a Deciziei penale nr. 1052 din 24 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală prin care a fost condamnat definitiv în recurs, prin reaprecierea materialului probator aflat la dosar, la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., comisă prin aceea că, în calitate de administrator al SC D.R.

SRL Constanța, cu prilejul încheierii și executării Contractului nr. 4016/2001 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 10 autobuze G 71 în valoare de 355.000 dolari SUA fără TVA, a indus în eroare partea contractantă vânzătoare, C.I. G. SA București asupra potențialului financiar propriu al SC D.R. SRL, precum și a calității sale de administrator cu puteri depline al societății cumpărătoare - în conformitate cu specimenul de semnătură din 12 iulie 2001 depus la UTB de către DC D.R. SRL prin administratorul unic L.V., operațiunile bancare puteau fi efectuate numai dacă înscrisurile erau semnate împreună cu numitul F.C., garant al împrumuturilor acordate de D. SS, Sucursala Constanța, societății SC D.R.

SRL pentru derularea Contractului 4016/2001 - astfel că, începând cu data de 25 februarie 2002, un număr de 8 bilete la ordin în valoare de 177.500 dolari S.U.A. emise numai cu semnătura inculpatului, reprezentând 50% din valoarea contractului, au fost refuzate la plată pe motivul „lipsă mandat" conform Instrucțiunilor cuprinse în formularul 3 C din Regulamentul BNR nr. 1/2001. Ca atare, faptul principal de natură a realiza inducerea în eroare - elementul material al infracțiunii de înșelăciune susmenționate în raport cu care a fost adoptată în recurs hotărârea de condamnare ce se solicită a fi revizuită- l-a constituit ascunderea față de partea contractantă la încheierea și executarea contractului a unor împrejurări cu privire la potențialul financiar propriu al SC D.R.

SRL Constanța și la condițiile suplimentare de legalitate instituite pentru efectuarea operațiunilor financiare necesare în derularea contractului încheiat între părți, (în realitate, lipsită de resurse financiare proprii, societatea cumpărătoare administrată de inculpat a fost nevoită să asigure garantarea împrumuturilor financiare făcute la D. - Sucursala Constanta de către numitul F.C., deținător al unei companii locale de transport care și-a adjudecat ulterior pe acest temei, autobuzele achiziționate de inculpat, efectuarea plăților din împrumuturile amintite necesitând sub condiția validității acestora semnătura alăturată a garantului F.C. potrivit specimenului de semnătură din 12 iulie 2001, în conformitate cu Instrucțiunile cuprinse în formularul 3 C din Regulamentul BNR nr. 1/2001).

Admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

este funcție de constatările cumulative că „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei", iar pe baza acestora „se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori condamnare". În acest caz, revizuirea este totală în sensul că trebuie schimbată și nu modificată soluția atacată; în caz de condamnare - cum este situația în speță - trebuie să se ajungă la achitare sau încetarea procesului penal, ceea ce implică constatări în sens contrar cu privire la faptele ce formează obiectul cauzei penale, infracțiunea și autorul ei; faptele și împrejurările cu caracter de noutate expuse în cererea de revizuire de către condamnat sub aspectul învinuirii reținute cu autoritate de lucru judecat în sarcina sa sunt lipsite de concludență, nu modifică și cu atât mai mult nu schimbă elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

pentru a cărei săvârșire a fost decisă condamnarea definitivă a recurentului la pedeapsa principală de 12 ani închisoare, întrucât se referă la efectele ulterioare ale conduitei culpabile sus-menționate și nu la faptul principal anterior prezentat ce constituie obiectul cauzei penale; ca atare, pretinsele înscrisuri noi reprezentând hotărâri judecătorești pronunțate într-o cauză civilă, având ca obiect „Opoziție la executare", acțiune formulată de SC D.R. SRL în contradictoriu cu C.I. G.SA București, Sentința civilă nr. 3370 din 22 mai 2003 pronunțată de Judecătoria sector 1 București și Decizia civilă nr. 2426/bis din 05 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civilă, prin care a fost respinsă opoziția la executare în legătură cu validitatea biletelor la ordin emise doar sub semnătura lui L.V.

administrator al SC D.R. SRL și în lipsa semnăturii lui F.C., nu afectează validitatea constatărilor în fapt făcute de instanța de recurs sub aspectul elementului material constitutiv al infracțiunii de înșelăciune în convenții; de altfel, potrivit întâmpinării depuse la dosar de partea civilă C.I. G. SA București, aceasta a recunoscut și chiar a invocat și în fața instanței civile împrejurarea că biletele la ordin sunt valide numai cu semnătura administratorului L.V. În consecință, examinarea în principiu, fiind o procedură premergătoare și eliminatorie ce are ca finalitate înlăturarea de la rejudecarea în fond a cauzei a acelor cereri de revizuire inadmisibile, tardive și neîntemeiate,- pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., se verifică dacă noile fapte și împrejurări sunt de natură să ducă la schimbarea soluției din condamnare cu achitare și invers, căci dacă ar atrage menținerea soluției ori doar modificarea ei, cazul de revizuire nu este întemeiat- soluția ce se impune a fi pronunțată este cea de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire. Anterior formulării prezentei cereri de revizuire, petentul a mai formulat două cereri de revizuire, ambele respinse, prima cerere de revizuire a făcut obiectul Dosarului nr. 9279/118/2009 al Tribunalului Constanța, iar cea de-a doua cerere a făcut obiectul Dosarului nr. 17120/118/2010 al Tribunalului Constanța, în prezent, petentul fiind la a treia cerere de revizuire în această cauză.

Petentul arată în motivarea cererii de revizuire că organele judiciare nu au verificat condițiile de valabilitate a instrumentelor de plată care au fost recunoscute de bancă, ulterior, ca fiind valide și că instanța de recurs i-a încălcat dreptul la apărare (aceste argumente au fost susținute și anterior în celelalte cereri de revizuire formulate în cauză). Ca împrejurări noi, petentul invocă faptul că instrumentele de plată erau valabile, iar funcționarul bancar a indus în eroare organele de cercetare penală, cerând să se solicite relații de la instituția bancară în acest sens, precum și împrejurarea că ulterior, instanțele civile au admis executarea silită a debitorului D.R. în baza biletelor la ordin emise de el.

În susținerea cererii, petentul a depus în copie Sentințele civile nr. 2707/COM din 15 mai 2006 și nr. 1190 din 12 mai 2008, ambele ale Tribunalului Constanța, prin care s-a început procedura reorganizării judiciare și a falimentului și respectiv, s-a încheiat această procedură prin radiere, o încheiere de învestire cu formulă executorie a unui bilet la ordin (toate acestea în copii nelegalizate fiind la rândul lor copii de pe alte exemplare ce ar fi fost conforme cu originalul, dar aceste copii depuse nu au mai fost la rândul lor verificate de instanța competentă pentru a fi legalizate corespunzător spre a fi folosite) și mai multe copii de pe ordine de plată și bilete la ordin.

Cu privire la împrejurările noi relevate de condamnat s-a reținut că acestea au fundamentat și cererile de revizuire anterioare, că în prezenta cerere, revizuentul a formulat aceleași apărări, ca și în cererile anterioare și anume că nu a dorit și nu a urmărit să inducă în eroare partea civilă, iar ordinele de plată emise erau valide. În consecință, invocând și Decizia în interesul legii nr. 36 din 2009 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărare, tribunalul a concluzionat că soluția ce se impune a fi pronunțată este aceea de respingere ca inadmisibilă a cererii, în cauză, operând autoritatea de lucru judecat.

Apelul declarat de revizuentul condamnat L.V. prin care a solicitat casarea Sentinței și admiterea în principiu a cererii de revizuire cu consecința parcurgerii procedurii reglementate de art. 345 și urm. C. proc. pen., a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 8/P din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. În considerentele Deciziei, instanța de apel a reținut că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neconstituind fapte sau împrejurări noi, în sensul legii. S-a apreciat că, în mod corect tribunalul a concluzionat că aspectele invocate de revizuentul condamnat L.V.

în cererea formulată sunt de fapt, apărări care au fost menționate și în cererile de revizuire anterioare în sensul că, nu a dorit și nu a urmărit să inducă în eroare partea civilă și că instrumentele de plată folosite erau valabile. Împotriva Deciziei a declarat recurs revizuentul condamnat L.V. care prin apărătorul ales, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 și 17 1 C. proc. pen., a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru ca aceasta să procedeze la administrarea probelor constând în audierea învinuitului B.F. și a beneficiarului refuzului la plată a celor 7 bilete la ordin, în persoana lui F.C.

În concret, apărarea a susținut că în cererea de revizuire (a treia) care a fost soluționată prin Sentința penală menținută prin decizia ce face obiectul recursului de față, a invocat fapte și împrejurări noi, diferite de cele menționate în cererile de revizuire anterioare și care constau în aceea că: - este evident că B.F. a indus în eroare organele judiciare cu privire la valabilitatea biletelor la ordin pe care le-a emis revizuentul, în condițiile în care, SC D.R. a fost executată silit în baza hotărârilor pronunțate de instanțele civile care au stabilit. că biletele la ordin erau valide, chiar dacă purtau numai semnătura revizuentului, nu și pe cea a lui F.C. Totodată, revizuentul a cerut ca Unicredit/Sucursala Constanța- să prezinte acordul scris semnat de revizuent, de garantul F.C.

și de directorul unității bancare, B.F., față de împrejurarea că în declarația dată în Dosarul nr. 3056/P/2011, la 14 iunie 2011, acesta din urmă arată că „la momentul contractării împrumutului a existat un acord scris între dl. L.V. și dl. F.C. privind efectuarea tranzacțiilor bancare, semnarea instrumentelor bancare trebuia să fie făcută de ambele părți”; - s-a constatat o diferență netă între documentele de plată găsite la sediul D.R. SRL și cele care se află în arhiva Unicredit/Sucursala Constanța,/fapt aparent imposibil de înțeles, dar care poate fi explicat prin aceea că, în perioada aprilie 2002/august 2003, B.F. l-a chemat la sediul băncii pe F.C. și l-a pus să semneze o serie de documente de plată, cu excepția biletelor la ordin incriminate; - se impune audierea directorului Unicredit/Sucursala Constanța/B.F.

pentru a clarifica problemele ce au apărut pentru prima dată în declarațiile pe care acesta le-a dat la organul de urmărire penală la 14 iunie 2011, 14 octombrie 2011 și 1 iunie 2012, probleme care se referă la: - acordul scris privind semnarea tranzacțiilor bancare, tripartite, semnat de L., F. și B.; - de ce a refuzat la plată biletele la ordin prezentate de recurent, în condițiile în care instanțele civile, respectiv, Judecătoria Sector 1 - prin Încheierile nr. 2520 din 13 decembrie 2002 și nr. 2405/2005 - și Judecătoria Brașov -prin încheierea din 31 iulie 2002- au constatat valabilitatea acestora; adunătorul semnăturilor era chiar B.F., iar adresele de la instituția bancară la care a lucrat, confirmă valabilitatea instrumentelor de plată respective.

Audierea lui B.F. se impune cu atât mai mult cu cât el este semnatarul adresei din 23 martie 2006 emisă de Unicredit România S.A. și care a fost preluată „tale quale” de instanța de recurs care a pronunțat condamnarea revizuentului la pedeapsa de 12 ani închisoare. - se impune reaudierea martorului F.C., beneficiar al afacerii și complice al lui B.F.; - analiza art. 44 alin. (3) C. proc. pen. constituie în opinia apărării, un fapt și o împrejurare nouă. În susținerea recursului, apărarea a depus la dosar următoarele înscrisuri: rezoluția din 28 martie 2012 dată în Dosarul nr. 3056/P/2011, prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a confirmat începerea urmăririi penale față de B.F.

cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen. constând în aceea că în calitatea sa de director al sucursalei D Constanța a refuzat în mod nelegal introducerea la plată a unui număr de 7 bilete la ordin, motivând lipsa de mandat a semnatarului, cauzând un prejudiciu în valoare de 150.000 euro, precum și vătămarea intereselor legale ale părții vătămate; declarații date de B.F. la organul de urmărire penală la 14 iunie 2011 și 14 octombrie 2011; adresa emisă de Unicredit România la data de 23 martie 2006, semnată de B.F. în calitate de director, din care rezultă că biletele la ordin emise la 25 februarie 2002 de către revizuent nu puteau fi onorate la plată în lipsa uneia dintre semnăturile celor care aveau dreptul să efectueze operațiuni bancare pentru S.C.

D.R. SRL, fiind refuzate la plată pe motiv de lipsă de mandat a semnatarului; procesul-verbal de licitație din 28 mai 2003; procesul-verbal de predare-primire a autobuzelor încheiat la 31 martie 2005 între SC „C.A.” SA Constanța și SC „D.R.” SRL; publicația de vânzare; Încheierea nr. 2590 din 13 decembrie 2002 pronunțată de Judecătoria Constanța de încuviințare a cererii de începere a procedurii de executare silită formulată de C.I. G. SA în calitate de creditor în contradictoriu cu debitorul SC D.R. SRL; Încheierea din 24 mai 2005 dată în Dosarul nr. 11455/2005 al Judecătoriei Sector 1 București prin care s- a dispus învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin emis de SC D.R. SRL în favoarea C.I.

G. SA, la data de 25 februarie 2002; Încheierile din 31 iulie 2002 pronunțate de Judecătoria Brașov în Dosarele nr. 13.004/2002 și nr. 13.003/2002 prin care sunt învestite cu formulă executorie biletele la ordin emise la 25 februarie 2002 de către SC D.R. SRL, urmare admiterii cererii formulată de creditoarea SC R. SA. Brașov; declarația dată de B.F. în calitate de învinuit la 1 iunie 2012 la I.P.J. Constanța. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de revizuent, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 și 17 1 C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. constă în omisiunea instanței de fond de a se pronunța: - asupra unei fapte imputate inculpatului, situație în care lipsește judecata; - asupra unor probe administrate; în acest caz, instanța omite să menționeze faptul că a administrat anumite probe sau numai le menționează, fără să le evalueze; - asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să le garanteze drepturile și să influențeze soluția procesului. Cererile trebuie să fie formulate cu respectarea condițiilor legale, iar instanța să omită a se pronunța asupra lor sau să le respingă fără a arăta motivele. Pentru a opera acest caz de casare, legea mai pretinde ca cererile esențiale ale părților, de natură să garanteze drepturile lor, să fie de natură să influențeze soluția procesului.

Astfel, cererea trebuie să fie de așa natură, încât să se poată aprecia că, dacă s-ar fi admis, ar fi schimbat soluția cauzei. Raportând considerațiile teoretice susmenționate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că niciuna din ipotezele prevăzute în dispozițiile legale susmenționate nu este incidentă în cauză. De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut o greșită aplicare a legii așa cum a susținut revizuentul și, în consecință, că nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc.

pen., pe care și-a întemeiat recurentul cererea de revizuire, este condiționată de constatarea îndeplinirii cumulative a două condiții și anume, că „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei” și că pe baza acestora „se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori condamnare”; în acest caz, revizuirea este totală în sensul că trebuie schimbată și nu doar modificată soluția atacată (în caz de condamnare/cum este situația în speța dedusă judecății/trebuie să se ajungă la achitare sau încetarea procesului penal, ceea ce implică constatări în sens contrar cu privire la faptele ce formează obiectul cauzei penale- infracțiunea și autorul ei).

Raportat la cerințele textului de lege susmenționat, Înalta Curte constată că instanța de fond și instanța de prim control judiciar au apreciat în mod corect că motivele invocate de recurent în cererea formulată, nu constituie fapte sau împrejurări noi necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, ci sunt apărări care au fost formulate și în cererile de revizuire anterioare- soluționate definitiv prin respingere- și care au vizat faptul că nu a dorit și nu a urmărit să inducă în eroare partea civilă, că cele 8 bilete la ordin pe care le- a emis erau apte să producă efecte juridice, chiar în condițiile în care erau semnate numai de către el și, în consecință, că nu trebuiau refuzate la plată de către bancă pentru lipsă de mandat a semnatarului.

În ce privește înscrisurile depuse la dosar în recurs de către revizuent prin apărător și anume: adresa emisă la data de 23 martie 2006 de către U România, semnată de către B.F. în calitate de director, din care rezultă că biletele la ordin emise la data de 25 februarie 2002 au fost refuzate la plată pe motiv de lipsă de mandat a semnatarului; procesul-verbal de licitație din data de 28 mai 2003 prin care autobuzele au fost adjudecate de SC „C.A.” SA Constanța/administrată de F.C.; Notificarea din data de 19 mai 2003 prin care F.C. aduce la cunoștința SC D.R. SRL, administrată de recurent, că va proceda la executarea silită a bunurilor gajate prin licitația ce va avea loc la data de 28 mai 2003; corespondența purtată între SC R. S.A.

Brașov și SC D.R. SRL Constanța; contractul de gaj general încheiat între SC D.R. SRL și F.C. la data de 3 aprilie 2002 având ca obiect gajarea tuturor autobuzelor deținute de societatea administrată de recurent în favoarea celui din urmă; procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 31 martie 2005 între SC „C.A.” SA și SC „D.R.” SRL având ca obiect predarea-primirea autobuzelor, se constată că au fost avute în vedere de instanța de recurs/astfel cum rezultă din considerentele Deciziei penale nr. 1052 din 24 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție/cu ocazia judecării recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de partea civilă C.I. G. SA, recursuri ce au fost admise cu consecința casării Deciziei și Sentinței prin care inculpatul L.V.

(recurentul din prezenta cauză) fusese achitat și condamnării acestuia pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., la 12 ani închisoare. Referitor la hotărârile judecătorești prin care s-a încuviințat cererea de începere a procedurii de executare silită formulată de creditorul C.I. G.SA în contradictoriu cu SC D.R. SRL, ori s-a dispus învestirea cu formulă executorie a biletelor la ordin emise de către SC D.R. SRL Constanța, depuse în recurs ca și înscrisuri noi, Înalta Curte constată că prin intermediul lor, și de această dată, recurentul încearcă să facă dovada valabilității biletelor la ordin- pe care le- a emis pentru achiziționarea de la partea civilă a celor 10 autobuze-, chiar dacă acestea poartă numai semnătura sa în calitate de administrator al SC D.R.

SRL, nu și semnătura lui F.C., apărări pe care le-a formulat atât în fața instanței care a pronunțat decizia de condamnare, cât și în cererile de revizuire anterioare, soluționate prin respingere, prin Sentința penală nr. 425 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 9279/118/2009 (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1505 din 20 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală), respectiv prin Sentința penală nr. 7 din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 17120/118/2010 (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2722 din 14 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

În esență, în hotărârile penale susmenționate se reține că hotărârile pronunțate de instanțele civile nu afectează validitatea constatărilor în fapt făcute de instanța de recurs- care a pronunțat condamnarea recurentului- sub aspectul elementului material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave pentru care recurentul a fost trimis în judecată și că nu sunt de natură să pună la îndoială existența vinovăției penale a acestuia, apărările formulate prin prisma respectivelor înscrisuri echivalând cu o prelungire a probatoriului, ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii.

Solicitarea de a fi audiat B.F./fostul director al U România - și de reaudiere a numitului F.C., a fost invocată de recurent și în cererea de revizuire formulată la data de 25 mai 2010 și care a fost soluționată prin Sentința penală nr. 7 din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 17.120/118/2010, prin respingerea acesteia ca inadmisibilă, sentință rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2722 din 14 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împrejurarea că împotriva lui B.F./fost director al U. România SA/s-a început urmărirea penală la data de 28 martie 2012 pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute și pedepsite de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen.

pentru că a refuzat în mod nelegal introducerea la plată a unui număr de 7 bilete la ordin, motivând lipsa de mandat a semnatarului și faptul că potrivit susținerilor recurentului există diferențe între documentele de plată aflate la sediul societății administrată de recurent și cele existente în arhiva băncii, constând în aceea că documentele aflate la bancă sunt semnate de către F.C., iar cele găsite la sediul SC D.R. SRL nu poartă semnătura acestuia, nu constituie motive de revizuire, neavând semnificația unei fapte sau a unei împrejurări noi în sensul cerut de art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen. Faptele și împrejurările la care se raportează textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. se referă la acele fapte și împrejurări care au legătură cu infracțiunea dedusă judecății și nu la acte procesuale ale procurorului. Simpla rezoluție a procurorului prin care se confirmă începerea urmăririi penale împotriva fostului director al SC Unicredit SA nu constituie caz de revizuire deoarece, numai în baza ei, nu se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare a recurentului revizuent, cerință prevăzută expres în art. 394 alin. (2) C. proc. pen.

Susținerea recurentului revizuent în sensul că în cauză nu-și găsește aplicabilitate Decizia în interesul legii nr. 36 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a statuat că „cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acesteia”, deoarece între prezenta cerere de revizuire și cererile anterioare, nu există identitate decât în privința persoanei și a temeiului legal invocat, nu și referitor la motivele invocate și apărările formulate, nu poate fi primită. În acord cu concluzia la care au ajuns instanța de fond și instanța de prim control judiciar și contrar susținerilor revizuentului, Înalta Curte constată că, deși fundamentate într-o altă formulare, atât motivele invocate, cât și apărările efectuate de revizuent în cadrul celor trei cereri de revizuire sunt identice sub aspectul conținutului lor.

Față de cele ce preced, reținând că Decizia penală nr. 8/P din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța este legală și temeinică, recursul declarat împotriva acestei hotărâri de către revizuentul L.V. se privește ca nefondat și se va respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul L.V. împotriva Deciziei penale nr. 8/P din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 11 iunie 2012. Procesat de GGC - LM