ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2006/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2006/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 482 din 7 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr.

13794/118/2011, Tribunalul Constanța a respins ca inadmisibilă cererea

formulată de condamnatul L.V., fiul lui M. și S., deținut în Penitenciarul

Slobozia, prin care a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 150 din 19

martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 632/118/2006,

menținută prin Decizia penală nr. 118/P din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel

Constanța și modificată prin Decizia penală nr. 1052 din 24 martie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

condamnatul revizuent a fost obligat la plata sumei de 100 RON reprezentând

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut că prin Sentința penală nr. 7 din 13 ianuarie 2011 a

Tribunalului Constanța pronunțată în Dosarul nr. 17120/118/2010, în temeiul

prevederilor art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă cererea de

revizuire formulată de condamnatul L.V. referitor la Sentința penală nr. 150

din 19 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr.

632/118/2006, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 1052 din 24

martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În considerentele Sentinței penale sus

menționate s-a reținut că prin rechizitoriul nr. 618/P/2005 din 28 aprilie 2006

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a fost trimis în judecată

inculpatul L.V. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.,

întrucât în calitate de administrator al SC D.R. SRL Constanța, atât cu

prilejul încheierii, cât și pe parcursul derulării Contractului nr. 4016/2001

având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 10 autobuze G 71, a indus în

eroare furnizoarea C.I. G. SA București, prin emiterea la data de 25 februarie

2002 a unui număr de 8 bilete la ordin inapte să producă efecte juridice

datorită lipsei de mandat a semnatarului, prejudiciind astfel partea vătămată,

care s-a constituit parte civilă.

Prin Sentința penală nr. 150 din 19 martie

2008 pronunțată de Tribunalul Constanța (Dosar nr. 632/118/2006), în baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat

inculpatul L.V. pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de

grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și s-au respins ca

nefondate pretențiile civile formulate de partea civilă, constatându-se că

inculpatului nu i se pot reține valențe frauduloase îndreptate către vânzător,

nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii deduse

judecății.

Curtea de Apel Constanța, prin Decizia penală

nr. 118 din 11 noiembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de partea civilă C.I. G. SA

București, reținând că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt, iar

soluția de achitare este legală și temeinică.

Prin Decizia penală nr. 1052 din 24 martie

2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de partea civilă C.I. G. SA

București, a casat hotărârile pronunțate anterior și, rejudecând, l-a condamnat

pe inculpatul L.V. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.

215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., la pedeapsa principală de 12 ani

închisoare și 5 ani pedeapsă complementară și l-a obligat la plata sumelor de

672.253,41 RON, reprezentând contravaloare marfă și de 18.108,54 dolari S.U.A.

sau contravaloarea în RON la data efectuării plății efective, calculată la

cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloare marfă și penalități de

întârziere calculate conform art. 15 din Actul adițional nr. 1 din 22 februarie

2002 al contractului de vânzare-cumpărare nr. 4016/2001.

Înalta Curte a stabilit. că fapta

inculpatului L.V., care în calitate de administrator al SC D.R. SRL Constanța,

atât cu prilejul încheierii cât și pe parcursul derulării Contractului nr.

4016/2001 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 10 (zece) autobuze

G 71, a indus în eroare C.I. G. SA București, prin aceea că la data de 25

februarie 2002 a emis un număr de 8 bilete la ordin inapte să producă efecte

juridice datorită lipsei de mandat a semnatarului, cauzând părții vătămate un

prejudiciu în sumă de 6.722.534,145 RON, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective cât și

al laturii subiective, mijloacele de probă administrate în cauză evidențiind

intenția frauduloasă a inculpatului care a efectuat plăți în avans cu ordine de

plată transmise electronic și, ulterior a emis bilete la ordin semnate de el,

deși știa că vor fi refuzate la plată, creând o stare de insolvabilitate în

detrimentul părții civile, prin înstrăinarea bunurilor.

Ulterior, condamnatul a formulat cerere de

revizuire, ce a făcut obiectul Dosarului penal nr. 9279/118/2009 al

Tribunalului Constanța - întemeiată pe cazul prevăzut de art. 394 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen. - în care a arătat că s-au descoperit fapte și

împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea fondului

cauzei.

Prin Sentința penală nr. 425/CEA din 11

noiembrie 2009, cererea a fost respinsă, instanța reținând că motivele invocate

de revizuent, vizând lipsa de vinovăție în comiterea infracțiunii de

înșelăciune pentru care a fost trimis în judecată, prin aceea că nu a indus în

eroare partea civilă și că biletele la ordin emise pentru efectuarea plății

erau valide și puteau produce efecte juridice chiar și numai cu semnătura sa în

calitate de administrator al SC D.R. SRL, nu constituie fapte ori împrejurări

noi ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei. Hotărârea

instanței de fond a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1505 din 20

aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Odată cu cererea de revizuire înregistrată la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța la data de 25 mai 2010, în

fundamentarea acesteia au fost depuse mai multe înscrisuri, și anume:

- ordinele de plată prin care revizuentul

înțelege să facă dovada că nu a urmărit să inducă în eroare partea civilă, dar

aceste documente au fost invocate și depuse cu ocazia primei cereri de

revizuire soluționată prin Sentința penală nr. 425/CEA din 11 noiembrie 2009,

în Dosarul nr. 9279/118/2009 al Tribunalului Constanta;

- Sentința civilă nr. 1661/C din 16 aprilie

2003 a Tribunalului Brașov, care însă nu are legătură cu obiectul cauzei

penale, care privește modalitatea de achiziție a autobuzelor, deoarece vizează

un fapt ulterior și anume, restituirea unor autobuze de către un terț care

efectuase lucrări de reparații și dotare, instanța civilă reținând că se invocă

un drept de retenție, obligând terțul SC R. SA Brașov să restituie

proprietarului bunurile, întrucât între părți se stipulase în baza unui

contract de gaj fără deposedare, că autobuzele vor rămâne în posesia și

folosința societății reclamante, respectiv proprietara bunurilor;

- adrese emanând de la UȚB prin care se arată

că operațiunile bancare puteau fi efectuate în condițiile contrasemnării de

către numitul F.C. a biletelor la ordin care sunt incomplete în raport cu fișa

specimenului de semnături, însă în cursul soluționării pe fond a cauzei, încă

din prima fază procesuală, s-a solicitat punctul de vedere al susmenționatei

bănci, punct de vedere aflat la dosar, din care reiese că biletele la ordin nu

puteau fi onorate la plată în lipsa uneia din semnături;

- contractul de gaj general din 24 aprilie

2002 și actele de licitație, înscrisuri care, din verificarea actelor și

lucrărilor dosarului, rezultă că se regăsesc în dosarul de urmărire penală;

- hotărâri pronunțate de instanțele civile și

acte depuse în respectivele dosare civile, ce au fost invocate și depuse odată

cu cererea de revizuire anterioară;

- expertiza contabilă judiciară întocmită de

expert B.M. și expertizele tehnice judiciare întocmite de experții A.I.M. și

V.D., care se află și în dosarul de urmărire penală, nefiind elemente

necunoscute de instanțe care să fundamenteze cererea de revizuire;

- expertiza contabilă extrajudiciară

efectuată de expert C.T.C., care a fost depusă cu ocazia soluționării primei

cereri de revizuire, în calea de atac a apelului, neconstituind așadar un

element de noutate, iar instanța de apel a reținut că nu poate fi luată în

considerare, fiind un mijloc de probă extrajudiciar;

- documente constitutive ale societății și

documente bancare ce se referă la deschiderea contului, acte ce au fost depuse

în mare parte în dosarul de urmărire penală, fără a evidenția elemente noi;

- s-a solicitat audierea a patru martori,

respectiv, F.C., L.I., C.N. și B.F., fără a se motiva în ce ar consta

elementele de noutate care să formeze convingerea asupra necesității audierii

acestora.

S-a mai reținut că înscrisurile depuse la

dosar, analizate, nu conduc la descoperirea unor fapte ori împrejurări noi care

să determine reținerea unei alte situații de fapt, că ele evocă apărări ale

condamnatului formulate în diferite stadii procesuale și nu pot fi apreciate

drept „ fapte sau împrejurări noi " în accepțiunea art. 394 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. și care să conducă la netemeinicia hotărârii de condamnare.

Instanța de recurs a reținut pe baza

probatoriilor administrate, intenția frauduloasă a inculpatului L.V. care s-a

prezentat ca fiind abilitat să angajeze în relațiile contractuale, SC D.R. SRL,

a efectuat plăți în avans cu ordine de plată transmise electronic și ulterior a

emis un număr de 8 bilete la ordin semnate numai de el, deși știa că nu puteau

fi onorate la plată de către bancă, cauzând starea de insolvabilitate în

detrimentul părții civile, prin înstrăinarea bunurilor. Contractul de

vânzare-cumpărare a celor 10 autobuze destinate transportului interurban

persoane, cele două acte adiționale la contract, biletele la ordin și

corespondența ulterioară, sunt semnate pentru SC D.R. SRL de către L.V., în

condițiile în care numitul F.C., avea dreptul la a doua semnătură pe contul

societății ( drept pe care îl obținuse în urma dobândirii calității de garant

al împrumutului pe care sus-menționata societate l-a obținut de la D.R. SA -

Sucursala Constanța), situație față de care era necesară semnătura acestuia pe

biletele la ordin. Cum biletele la ordin nu au fost semnate conform fișei

specimenelor de semnături autorizate depuse la bancă, datorită lipsei de mandat

a semnatarului, C.I. G. SA București - care nu cunoștea că instrumentele de

plată emise de inculpat nu erau apte de a produce efecte juridice, deoarece

acesta nu îi adusese la cunoștință limitele mandatului său - a fost

prejudiciată.

Din perspectiva prezentei cereri de

revizuire, tribunalul a reținut că revizuentul condamnat și-a întemeiat-o, în

drept, pe cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. „s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei”, invocând în acest sens ca temeiuri justificative

înscrisurile noi de natură civilă, care atestă în mod indubitabil validitatea

biletelor la ordin emise doar sub semnătura lui, în calitate de administrator

al SC „D.R." SRL, în lipsa semnăturii lui F.C., înscrisuri noi

reprezentate de hotărâri judecătorești pronunțate într-o cauză civilă, având ca

obiect „Opoziție la executare",acțiune formulată de SC „D.R." SRL în

contradictoriu cu C.I. G. SA București, soluționată prin Sentința civilă nr.

3370 din 22 mai 2003 pronunțată de Judecătoria sector 1 București, rămasă

definitivă și respectiv, prin Decizia civilă nr. 2426/bis din 05 decembrie 2003

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă prin care a fost

respinsă opoziția la executare și datorită faptului că emiterea biletelor la

ordin, numai sub semnătura administratorului SC D.R. SRL, L.V., nu afectează validitatea

acestora din perspectiva lipsei de mandat a semnatarului; s-a susținut că

aceste hotărâri se referă la împrejurări care constituie chestiuni prealabile

cu autoritate de lucru judecat în fața instanței penale în conformitate cu art.

44 alin. (3) C. proc. pen., respectiv încheierile de ședință succesive date în

Dosarele nr. 16117/2002, nr. 16118/2002, nr. 16119/2002, și nr. 11455/2005, la

cererea C.I. G. SA, prin care Judecătoria sector 1 București s-a pronunțat în

sensul învestirii cu formulă executorie a biletelor la ordin emise de către SC

D.R. SRL, recunoscând validitatea acestora chiar și numai cu semnătura lui

L.V.; de asemenea, s-a învederat și împrejurarea de fapt cu caracter de noutate

constând în aceea că în perioada de referință - aceea în care contractul se

afla în derulare, în numele și pentru SC D.R. SRL, în afară de modalitatea

emiterii biletelor la ordin, L.V. a mai efectuat plăți prin ordine de plată și

anume: O.P. nr. 90 din 04 aprilie 2002; O.P. nr. 103 din 17 aprilie 2002; O.P.

nr. 202 din 23 iulie 2002; O.P. nr. 204 din 26 iulie 2002; O.P. nr. 133 din 17

mai 2002; O.P. nr. 207 din 29 iulie 2002; O.P. nr. 148 din 28 mai 2002, acest

fapt nou fiind de natură să demonstreze că niciodată cu prilejul negocierii,

încheierii sau pe parcursul derulării contractului, L.V. nu a dorit, nu a

urmărit să inducă în eroare partea civilă sub aspectul efectuării de plăți sau

în legătură cu respectarea oricărei alte clauze contractuale.

Instanța de fond, contrar susținerilor

revizuentului, a reținut că motivele invocate de acesta și care se referă la

lipsa vinovăției sale în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții,

deoarece nu a indus în eroare partea vătămată, iar biletele la ordin emise

pentru efectuarea plății erau valide și puteau produce efecte juridice chiar

dacă purtau numai semnătura sa în calitate de administrator al SC D.R. SRL, nu

constituie fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, de natură să justifice revizuirea hotărârii de condamnare

potrivit cazului prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Aceste

apărări au fost invocate de revizuent, chiar dacă sub forme diferite, de două

ori în fața instanțelor de fond și au fost examinate succesiv de către

instanțele de apel și de recurs care au apreciat materialul probator existent

la dosar sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune în convenții,

inclusiv prin prisma acestor apărări, pe care le-au înlăturat ca neîntemeiate.

În consecință, s-a apreciat că cererea de revizuire formulată de condamnat în

considerarea unei împrejurări de fapt verificată de instanțele de fond, apel și

recurs, de două ori consecutiv, cu ocazia soluționării cauzei este inadmisibilă

din următoarea perspectivă:

Condamnatul L.V. a solicitat revizuirea pentru

cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen."s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei pe baza cărora, astfel cum impun în completare dispozițiile alin. (2) al

textului de lege amintit „se poate dovedi netemeinicia hotărârii de

condamnare", respectiv a Deciziei penale nr. 1052 din 24 martie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală prin care a fost condamnat

definitiv în recurs, prin reaprecierea materialului probator aflat la dosar, la

pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în

convenții cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2),

(3) și (5) C. pen., comisă prin aceea că, în calitate de administrator al SC D.R.

SRL Constanța, cu prilejul încheierii și executării Contractului nr. 4016/2001

având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 10 autobuze G 71 în valoare

de 355.000 dolari SUA fără TVA, a indus în eroare partea contractantă

vânzătoare, C.I. G. SA București asupra potențialului financiar propriu al SC

D.R. SRL, precum și a calității sale de administrator cu puteri depline al

societății cumpărătoare - în conformitate cu specimenul de semnătură din 12

iulie 2001 depus la UTB de către DC D.R. SRL prin administratorul unic L.V.,

operațiunile bancare puteau fi efectuate numai dacă înscrisurile erau semnate

împreună cu numitul F.C., garant al împrumuturilor acordate de D. SS, Sucursala

Constanța, societății SC D.R. SRL pentru derularea Contractului 4016/2001 -

astfel că, începând cu data de 25 februarie 2002, un număr de 8 bilete la ordin

în valoare de 177.500 dolari S.U.A. emise numai cu semnătura inculpatului,

reprezentând 50% din valoarea contractului, au fost refuzate la plată pe

motivul „lipsă mandat" conform Instrucțiunilor cuprinse în formularul 3 C

din Regulamentul BNR nr. 1/2001.

Ca atare, faptul principal de natură a

realiza inducerea în eroare - elementul material al infracțiunii de înșelăciune

susmenționate în raport cu care a fost adoptată în recurs hotărârea de

condamnare ce se solicită a fi revizuită- l-a constituit ascunderea față de

partea contractantă la încheierea și executarea contractului a unor împrejurări

cu privire la potențialul financiar propriu al SC D.R. SRL Constanța și la

condițiile suplimentare de legalitate instituite pentru efectuarea

operațiunilor financiare necesare în derularea contractului încheiat între

părți, (în realitate, lipsită de resurse financiare proprii, societatea

cumpărătoare administrată de inculpat a fost nevoită să asigure garantarea

împrumuturilor financiare făcute la D. - Sucursala Constanta de către numitul

F.C., deținător al unei companii locale de transport care și-a adjudecat

ulterior pe acest temei, autobuzele achiziționate de inculpat, efectuarea

plăților din împrumuturile amintite necesitând sub condiția validității

acestora semnătura alăturată a garantului F.C. potrivit specimenului de

semnătură din 12 iulie 2001, în conformitate cu Instrucțiunile cuprinse în

formularul 3 C din Regulamentul BNR nr. 1/2001).

Admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut

de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este funcție de constatările

cumulative că „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei", iar pe baza acestora „se poate dovedi

netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori

condamnare". În acest caz, revizuirea este totală în sensul că trebuie

schimbată și nu modificată soluția atacată; în caz de condamnare - cum este

situația în speță - trebuie să se ajungă la achitare sau încetarea procesului

penal, ceea ce implică constatări în sens contrar cu privire la faptele ce

formează obiectul cauzei penale, infracțiunea și autorul ei; faptele și

împrejurările cu caracter de noutate expuse în cererea de revizuire de către

condamnat sub aspectul învinuirii reținute cu autoritate de lucru judecat în

sarcina sa sunt lipsite de concludență, nu modifică și cu atât mai mult nu

schimbă elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215

alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. pentru a cărei săvârșire a fost decisă

condamnarea definitivă a recurentului la pedeapsa principală de 12 ani

închisoare, întrucât se referă la efectele ulterioare ale conduitei culpabile

sus-menționate și nu la faptul principal anterior prezentat ce constituie

obiectul cauzei penale; ca atare, pretinsele înscrisuri noi reprezentând

hotărâri judecătorești pronunțate într-o cauză civilă, având ca obiect

„Opoziție la executare", acțiune formulată de SC D.R. SRL în contradictoriu

cu C.I. G.SA București, Sentința civilă nr. 3370 din 22 mai 2003 pronunțată de

Judecătoria sector 1 București și Decizia civilă nr. 2426/bis din 05 decembrie

2003 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a civilă, prin care a fost

respinsă opoziția la executare în legătură cu validitatea biletelor la ordin

emise doar sub semnătura lui L.V. administrator al SC D.R. SRL și în lipsa

semnăturii lui F.C., nu afectează validitatea constatărilor în fapt făcute de

instanța de recurs sub aspectul elementului material constitutiv al

infracțiunii de înșelăciune în convenții; de altfel, potrivit întâmpinării

depuse la dosar de partea civilă C.I. G. SA București, aceasta a recunoscut și

chiar a invocat și în fața instanței civile împrejurarea că biletele la ordin

sunt valide numai cu semnătura administratorului L.V.

În consecință, examinarea în principiu, fiind

o procedură premergătoare și eliminatorie ce are ca finalitate înlăturarea de

la rejudecarea în fond a cauzei a acelor cereri de revizuire inadmisibile,

tardive și neîntemeiate,- pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen., se verifică dacă noile fapte și împrejurări sunt de natură să

ducă la schimbarea soluției din condamnare cu achitare și invers, căci dacă ar

atrage menținerea soluției ori doar modificarea ei, cazul de revizuire nu este

întemeiat- soluția ce se impune a fi pronunțată este cea de respingere ca

inadmisibilă a cererii de revizuire.

Anterior formulării prezentei cereri de

revizuire, petentul a mai formulat două cereri de revizuire, ambele respinse,

prima cerere de revizuire a făcut obiectul Dosarului nr. 9279/118/2009 al

Tribunalului Constanța, iar cea de-a doua cerere a făcut obiectul Dosarului nr.

17120/118/2010 al Tribunalului Constanța, în prezent, petentul fiind la a treia

cerere de revizuire în această cauză.

Petentul arată în motivarea cererii de

revizuire că organele judiciare nu au verificat condițiile de valabilitate a

instrumentelor de plată care au fost recunoscute de bancă, ulterior, ca fiind

valide și că instanța de recurs i-a încălcat dreptul la apărare (aceste

argumente au fost susținute și anterior în celelalte cereri de revizuire

formulate în cauză).

Ca împrejurări noi, petentul invocă faptul că

instrumentele de plată erau valabile, iar funcționarul bancar a indus în eroare

organele de cercetare penală, cerând să se solicite relații de la instituția

bancară în acest sens, precum și împrejurarea că ulterior, instanțele civile au

admis executarea silită a debitorului D.R. în baza biletelor la ordin emise de

el.

În susținerea cererii, petentul a depus în

copie Sentințele civile nr. 2707/COM din 15 mai 2006 și nr. 1190 din 12 mai

2008, ambele ale Tribunalului Constanța, prin care s-a început procedura

reorganizării judiciare și a falimentului și respectiv, s-a încheiat această

procedură prin radiere, o încheiere de învestire cu formulă executorie a unui

bilet la ordin (toate acestea în copii nelegalizate fiind la rândul lor copii

de pe alte exemplare ce ar fi fost conforme cu originalul, dar aceste copii depuse

nu au mai fost la rândul lor verificate de instanța competentă pentru a fi

legalizate corespunzător spre a fi folosite) și mai multe copii de pe ordine de

plată și bilete la ordin.

Cu privire la împrejurările noi relevate de

condamnat s-a reținut că acestea au fundamentat și cererile de revizuire

anterioare, că în prezenta cerere, revizuentul a formulat aceleași apărări, ca

și în cererile anterioare și anume că nu a dorit și nu a urmărit să inducă în

eroare partea civilă, iar ordinele de plată emise erau valide.

În consecință, invocând și Decizia în

interesul legii nr. 36 din 2009 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a

statuat că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există

identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărare, tribunalul a

concluzionat că soluția ce se impune a fi pronunțată este aceea de respingere

ca inadmisibilă a cererii, în cauză, operând autoritatea de lucru judecat.

Apelul declarat de revizuentul condamnat L.V.

prin care a solicitat casarea Sentinței și admiterea în principiu a cererii de

revizuire cu consecința parcurgerii procedurii reglementate de art. 345 și urm.

C. proc. pen., a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 8/P din 24

ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie.

În considerentele Deciziei, instanța de apel

a reținut că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în dispozițiile

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neconstituind fapte sau împrejurări

noi, în sensul legii.

S-a apreciat că, în mod corect tribunalul a

concluzionat că aspectele invocate de revizuentul condamnat L.V. în cererea

formulată sunt de fapt, apărări care au fost menționate și în cererile de

revizuire anterioare în sensul că, nu a dorit și nu a urmărit să inducă în

eroare partea civilă și că instrumentele de plată folosite erau valabile.

Împotriva Deciziei a declarat recurs

revizuentul condamnat L.V. care prin apărătorul ales, invocând cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 și 17

1

C.

proc. pen., a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond

pentru ca aceasta să procedeze la administrarea probelor constând în audierea

învinuitului B.F. și a beneficiarului refuzului la plată a celor 7 bilete la

ordin, în persoana lui F.C.

În concret, apărarea a susținut că în cererea

de revizuire (a treia) care a fost soluționată prin Sentința penală menținută

prin decizia ce face obiectul recursului de față, a invocat fapte și

împrejurări noi, diferite de cele menționate în cererile de revizuire

anterioare și care constau în aceea că:

- este evident că B.F. a indus în eroare

organele judiciare cu privire la valabilitatea biletelor la ordin pe care le-a

emis revizuentul, în condițiile în care, SC D.R. a fost executată silit în baza

hotărârilor pronunțate de instanțele civile care au stabilit. că biletele la

ordin erau valide, chiar dacă purtau numai semnătura revizuentului, nu și pe

cea a lui F.C. Totodată, revizuentul a cerut ca Unicredit/Sucursala Constanța-

să prezinte acordul scris semnat de revizuent, de garantul F.C. și de

directorul unității bancare, B.F., față de împrejurarea că în declarația dată

în Dosarul nr. 3056/P/2011, la 14 iunie 2011, acesta din urmă arată că „la

momentul contractării împrumutului a existat un acord scris între dl. L.V. și

dl. F.C. privind efectuarea tranzacțiilor bancare, semnarea instrumentelor

bancare trebuia să fie făcută de ambele părți”;

- s-a constatat o diferență netă între

documentele de plată găsite la sediul D.R. SRL și cele care se află în arhiva

Unicredit/Sucursala Constanța,/fapt aparent imposibil de înțeles, dar care

poate fi explicat prin aceea că, în perioada aprilie 2002/august 2003, B.F. l-a

chemat la sediul băncii pe F.C. și l-a pus să semneze o serie de documente de

plată, cu excepția biletelor la ordin incriminate;

- se impune audierea directorului

Unicredit/Sucursala Constanța/B.F. pentru a clarifica problemele ce au apărut

pentru prima dată în declarațiile pe care acesta le-a dat la organul de

urmărire penală la 14 iunie 2011, 14 octombrie 2011 și 1 iunie 2012, probleme

care se referă la:

- acordul scris privind semnarea

tranzacțiilor bancare, tripartite, semnat de L., F. și B.;

- de ce a refuzat la plată biletele la ordin

prezentate de recurent, în condițiile în care instanțele civile, respectiv,

Judecătoria Sector 1 - prin Încheierile nr. 2520 din 13 decembrie 2002 și nr.

2405/2005 - și Judecătoria Brașov -prin încheierea din 31 iulie 2002- au

constatat valabilitatea acestora; adunătorul semnăturilor era chiar B.F., iar

adresele de la instituția bancară la care a lucrat, confirmă valabilitatea

instrumentelor de plată respective. Audierea lui B.F. se impune cu atât mai

mult cu cât el este semnatarul adresei din 23 martie 2006 emisă de Unicredit

România S.A. și care a fost preluată „tale quale” de instanța de recurs care a

pronunțat condamnarea revizuentului la pedeapsa de 12 ani închisoare.

- se impune reaudierea martorului F.C.,

beneficiar al afacerii și complice al lui B.F.;

- analiza art. 44 alin. (3) C. proc. pen.

constituie în opinia apărării, un fapt și o împrejurare nouă.

În susținerea recursului, apărarea a depus la

dosar următoarele înscrisuri: rezoluția din 28 martie 2012 dată în Dosarul nr.

3056/P/2011, prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a confirmat

începerea urmăririi penale față de B.F. cercetat sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută de art. 246 raportat la art. 248

1

C. pen.

constând în aceea că în calitatea sa de director al sucursalei D Constanța a

refuzat în mod nelegal introducerea la plată a unui număr de 7 bilete la ordin,

motivând lipsa de mandat a semnatarului, cauzând un prejudiciu în valoare de

150.000 euro, precum și vătămarea intereselor legale ale părții vătămate;

declarații date de B.F. la organul de urmărire penală la 14 iunie 2011 și 14

octombrie 2011; adresa emisă de Unicredit România la data de 23 martie 2006,

semnată de B.F. în calitate de director, din care rezultă că biletele la ordin

emise la 25 februarie 2002 de către revizuent nu puteau fi onorate la plată în

lipsa uneia dintre semnăturile celor care aveau dreptul să efectueze operațiuni

bancare pentru S.C. D.R. SRL, fiind refuzate la plată pe motiv de lipsă de

mandat a semnatarului; procesul-verbal de licitație din 28 mai 2003;

procesul-verbal de predare-primire a autobuzelor încheiat la 31 martie 2005

între SC „C.A.” SA Constanța și SC „D.R.” SRL; publicația de vânzare;

Încheierea nr. 2590 din 13 decembrie 2002 pronunțată de Judecătoria Constanța

de încuviințare a cererii de începere a procedurii de executare silită

formulată de C.I. G. SA în calitate de creditor în contradictoriu cu debitorul

SC D.R. SRL; Încheierea din 24 mai 2005 dată în Dosarul nr. 11455/2005 al

Judecătoriei Sector 1 București prin care s- a dispus învestirea cu formulă

executorie a biletului la ordin emis de SC D.R. SRL în favoarea C.I. G. SA, la

data de 25 februarie 2002; Încheierile din 31 iulie 2002 pronunțate de

Judecătoria Brașov în Dosarele nr. 13.004/2002 și nr. 13.003/2002 prin care

sunt învestite cu formulă executorie biletele la ordin emise la 25 februarie

2002 de către SC D.R. SRL, urmare admiterii cererii formulată de creditoarea SC

R. SA. Brașov; declarația dată de B.F. în calitate de învinuit la 1 iunie 2012

la I.P.J. Constanța.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor

invocate de revizuent, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 și 17

1

C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit

art. 385

9

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat.

Cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. constă în omisiunea instanței de fond de a se

pronunța:

- asupra unei fapte imputate inculpatului,

situație în care lipsește judecata;

- asupra unor probe administrate; în acest

caz, instanța omite să menționeze faptul că a administrat anumite probe sau

numai le menționează, fără să le evalueze;

- asupra unor cereri esențiale pentru părți,

de natură să le garanteze drepturile și să influențeze soluția procesului.

Cererile trebuie să fie formulate cu respectarea condițiilor legale, iar

instanța să omită a se pronunța asupra lor sau să le respingă fără a arăta

motivele.

Pentru a opera acest caz de casare, legea mai

pretinde ca cererile esențiale ale părților, de natură să garanteze drepturile

lor, să fie de natură să influențeze soluția procesului. Astfel, cererea

trebuie să fie de așa natură, încât să se poată aprecia că, dacă s-ar fi admis,

ar fi schimbat soluția cauzei.

Raportând considerațiile teoretice

susmenționate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că niciuna din

ipotezele prevăzute în dispozițiile legale susmenționate nu este incidentă în

cauză.

De asemenea, Înalta Curte constată că în

cauză nu s-a făcut o greșită aplicare a legii așa cum a susținut revizuentul

și, în consecință, că nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut

de art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe care și-a întemeiat recurentul cererea de

revizuire, este condiționată de constatarea îndeplinirii cumulative a două

condiții și anume, că „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei” și că pe baza acestora „se poate

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori

condamnare”; în acest caz, revizuirea este totală în sensul că trebuie

schimbată și nu doar modificată soluția atacată (în caz de condamnare/cum este

situația în speța dedusă judecății/trebuie să se ajungă la achitare sau

încetarea procesului penal, ceea ce implică constatări în sens contrar cu

privire la faptele ce formează obiectul cauzei penale- infracțiunea și autorul

ei).

Raportat la cerințele textului de lege

susmenționat, Înalta Curte constată că instanța de fond și instanța de prim

control judiciar au apreciat în mod corect că motivele invocate de recurent în

cererea formulată, nu constituie fapte sau împrejurări noi necunoscute de

instanță la soluționarea cauzei, ci sunt apărări care au fost formulate și în

cererile de revizuire anterioare- soluționate definitiv prin respingere- și

care au vizat faptul că nu a dorit și nu a urmărit să inducă în eroare partea

civilă, că cele 8 bilete la ordin pe care le- a emis erau apte să producă

efecte juridice, chiar în condițiile în care erau semnate numai de către el și,

în consecință, că nu trebuiau refuzate la plată de către bancă pentru lipsă de

mandat a semnatarului.

În ce privește înscrisurile depuse la dosar

în recurs de către revizuent prin apărător și anume: adresa emisă la data de 23

martie 2006 de către U România, semnată de către B.F. în calitate de director,

din care rezultă că biletele la ordin emise la data de 25 februarie 2002 au

fost refuzate la plată pe motiv de lipsă de mandat a semnatarului;

procesul-verbal de licitație din data de 28 mai 2003 prin care autobuzele au

fost adjudecate de SC „C.A.” SA Constanța/administrată de F.C.; Notificarea din

data de 19 mai 2003 prin care F.C. aduce la cunoștința SC D.R. SRL,

administrată de recurent, că va proceda la executarea silită a bunurilor gajate

prin licitația ce va avea loc la data de 28 mai 2003; corespondența purtată

între SC R. S.A. Brașov și SC D.R. SRL Constanța; contractul de gaj general

încheiat între SC D.R. SRL și F.C. la data de 3 aprilie 2002 având ca obiect

gajarea tuturor autobuzelor deținute de societatea administrată de recurent în

favoarea celui din urmă; procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de

31 martie 2005 între SC „C.A.” SA și SC „D.R.” SRL având ca obiect

predarea-primirea autobuzelor, se constată că au fost avute în vedere de

instanța de recurs/astfel cum rezultă din considerentele Deciziei penale nr.

1052 din 24 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție/cu ocazia

judecării recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Constanța și de partea civilă C.I. G. SA, recursuri ce au fost admise cu

consecința casării Deciziei și Sentinței prin care inculpatul L.V. (recurentul

din prezenta cauză) fusese achitat și condamnării acestuia pentru infracțiunea

de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzute și pedepsite de art.

215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., la 12 ani închisoare.

Referitor la hotărârile judecătorești prin

care s-a încuviințat cererea de începere a procedurii de executare silită

formulată de creditorul C.I. G.SA în contradictoriu cu SC D.R. SRL, ori s-a

dispus învestirea cu formulă executorie a biletelor la ordin emise de către SC

D.R. SRL Constanța, depuse în recurs ca și înscrisuri noi, Înalta Curte

constată că prin intermediul lor, și de această dată, recurentul încearcă să

facă dovada valabilității biletelor la ordin- pe care le- a emis pentru

achiziționarea de la partea civilă a celor 10 autobuze-, chiar dacă acestea

poartă numai semnătura sa în calitate de administrator al SC D.R. SRL, nu și

semnătura lui F.C., apărări pe care le-a formulat atât în fața instanței care a

pronunțat decizia de condamnare, cât și în cererile de revizuire anterioare,

soluționate prin respingere, prin Sentința penală nr. 425 din 11 noiembrie 2009

pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 9279/118/2009 (rămasă

definitivă prin Decizia penală nr. 1505 din 20 aprilie 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală), respectiv prin Sentința

penală nr. 7 din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul

nr. 17120/118/2010 (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2722 din 14 iulie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

În esență, în hotărârile penale susmenționate

se reține că hotărârile pronunțate de instanțele civile nu afectează validitatea

constatărilor în fapt făcute de instanța de recurs- care a pronunțat

condamnarea recurentului- sub aspectul elementului material al laturii

obiective a infracțiunii de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de

grave pentru care recurentul a fost trimis în judecată și că nu sunt de natură

să pună la îndoială existența vinovăției penale a acestuia, apărările formulate

prin prisma respectivelor înscrisuri echivalând cu o prelungire a

probatoriului, ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii.

Solicitarea de a fi audiat B.F./fostul

director al U România - și de reaudiere a numitului F.C., a fost invocată de

recurent și în cererea de revizuire formulată la data de 25 mai 2010 și care a

fost soluționată prin Sentința penală nr. 7 din 13 ianuarie 2011 pronunțată de

Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 17.120/118/2010, prin respingerea acesteia

ca inadmisibilă, sentință rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2722 din 14

iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împrejurarea că împotriva lui B.F./fost

director al U. România SA/s-a început urmărirea penală la data de 28 martie

2012 pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice,

prevăzute și pedepsite de art. 246 raportat la art. 248

1

C. pen.

pentru că a refuzat în mod nelegal introducerea la plată a unui număr de 7

bilete la ordin, motivând lipsa de mandat a semnatarului și faptul că potrivit

susținerilor recurentului există diferențe între documentele de plată aflate la

sediul societății administrată de recurent și cele existente în arhiva băncii,

constând în aceea că documentele aflate la bancă sunt semnate de către F.C.,

iar cele găsite la sediul SC D.R. SRL nu poartă semnătura acestuia, nu

constituie motive de revizuire, neavând semnificația unei fapte sau a unei

împrejurări noi în sensul cerut de art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C.

proc. pen. Faptele și împrejurările la care se raportează textul art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. se referă la acele fapte și împrejurări care au

legătură cu infracțiunea dedusă judecății și nu la acte procesuale ale

procurorului. Simpla rezoluție a procurorului prin care se confirmă începerea

urmăririi penale împotriva fostului director al SC Unicredit SA nu constituie

caz de revizuire deoarece, numai în baza ei, nu se poate dovedi netemeinicia

hotărârii de condamnare a recurentului revizuent, cerință prevăzută expres în

art. 394 alin. (2) C. proc. pen.

Susținerea recurentului revizuent în sensul

că în cauză nu-și găsește aplicabilitate Decizia în interesul legii nr. 36 din

14 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care

s-a statuat că „cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile dacă există

identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în

soluționarea acesteia”, deoarece între prezenta cerere de revizuire și cererile

anterioare, nu există identitate decât în privința persoanei și a temeiului

legal invocat, nu și referitor la motivele invocate și apărările formulate, nu

poate fi primită.

În acord cu concluzia la care au ajuns

instanța de fond și instanța de prim control judiciar și contrar susținerilor

revizuentului, Înalta Curte constată că, deși fundamentate într-o altă

formulare, atât motivele invocate, cât și apărările efectuate de revizuent în

cadrul celor trei cereri de revizuire sunt identice sub aspectul conținutului

lor.

Față de cele ce preced, reținând că Decizia

penală nr. 8/P din 24 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța este

legală și temeinică, recursul declarat împotriva acestei hotărâri de către revizuentul

L.V. se privește ca nefondat și se va respinge ca atare în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat din care, suma de 100 RON reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

revizuentul L.V. împotriva Deciziei penale nr. 8/P din 24 ianuarie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu

minori și de familie.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de

300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 RON

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11 iunie

2012.

Procesat de GGC - LM