Decizia nr. 12 din 19 iunie 2017

Articolul 514 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.” II. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Sesizarea s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi, ataşându-se, în dovedirea practicii neunitare, jurisprudenţă relevantă. III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unui recurs în interesul legii Art. 179 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 263/2010 „(1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul general de prescripţie de 3 ani. (2) În cazul prestaţiilor de asigurări sociale, altele decât pensiile, recuperarea sumelor prevăzute la alin. (1) se efectuează de către angajator sau, după caz, de instituţia care efectuează plata drepturilor de asigurări sociale. (3) CNPP, prin casele teritoriale de pensii, precum şi casele de pensii sectoriale recuperează sumele plătite necuvenit de la plătitorii prevăzuţi la alin. (2). (4) Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii şi al caselor de pensii sectoriale se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu. (5) Debitele reprezentând contribuţii de asigurări sociale sau prestaţii de asigurări sociale mai mici de 10 lei nu se urmăresc. (6) Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedaţi nu se mai urmăresc. (7) Sumele cu titlu de contribuţii de asigurări sociale, rămase nerecuperate de pe urma asiguraţilor prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. IV, decedaţi, nu se mai urmăresc.” Art. 114 din Legea nr. 263/2010 „(1) În sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: a) pensionarul şi-a stabilit domiciliul pe teritoriul altui stat, cu care România a încheiat convenţie de reciprocitate în domeniul asigurărilor sociale, dacă, potrivit prevederilor acesteia, pensia se plăteşte de către celălalt stat; b) pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parţiale, se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni; c) pensionarul de invaliditate sau pensionarul urmaş prevăzut la art. 84 lit. c) ori cel prevăzut la art. 86 alin. (1) nu se prezintă la revizuirea medicală obligatorie sau la convocarea Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, a centrelor regionale de expertiză medicală a capacităţii de muncă sau a comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii; d) pensionarul de invaliditate nu mai urmează programele recuperatorii, întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale, prevăzute la art. 81 alin. (1); e) pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV, cu excepţia consilierilor locali sau judeţeni; f) pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul III, se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I sau II, depăşind jumătate din programul normal de lucru al locului de muncă respectiv; g) pensionarul urmaş, prevăzut la art. 84 lit. a), a împlinit vârsta de 16 ani şi nu face dovada continuării studiilor; h) soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, realizează venituri brute lunare pentru care, potrivit legii, asigurarea este obligatorie, dacă acestea sunt mai mari de 35% din câştigul salariat mediu brut prevăzut la art. 33 alin. (5); i) soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, s-a recăsătorit; j) soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii din sistemul public de pensii, optează pentru o altă pensie, potrivit legii, din acelaşi sistem, sau dintr-un alt sistem de asigurări sociale, neintegrat sistemului public de pensii; k) pensionarul nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, referitoare la cumulul pensiei cu salariul. (2) În situaţia copilului, beneficiar al unei pensii de urmaş, în condiţiile prevăzute la art. 84 lit. b), care nu face dovada continuării studiilor, plata pensiei se suspendă începând cu data de 1 octombrie a anului în curs. (3) Plata indemnizaţiei pentru însoţitor prevăzute la art. 77 alin. (1) se suspendă pe perioada în care pensionarul este internat într-o instituţie de asistenţă socială sau într-o unitate medicală specializată, în care se asigură supraveghere şi îngrijire permanente, cu excepţia situaţiilor în care pensionarul este nevăzător. (4) Suspendarea plăţii pensiei şi/sau a indemnizaţiei pentru însoţitor se poate face şi la cererea pensionarului, situaţie în care suspendarea plăţii se face începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea.” Art. 116 din Legea nr. 263/2010 „Încetarea, suspendarea sau reluarea plăţii pensiei, precum şi orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, respectiv de casele de pensii sectoriale, în condiţiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie.” IV. Orientările jurisprudenţiale divergente A. Obiectul sesizării

Problema de drept ce a creat divergenţa de practică judiciară vizează interpretarea şi aplicarea art. 179 din Legea nr. 263/2010, coroborat cu art. 114 şi art. 116 din Legea nr. 263/2010, în sensul în care analiza legalităţii şi temeiniciei deciziei de recuperare a debitului este condiţionată sau nu de suspendarea/sistarea (anterioară/concomitentă) pensiei prin decizie de către casa de pensii.

Ceea ce se urmăreşte prin promovarea prezentului recurs în interesul legii este a se stabili dacă, în aplicarea art. 179 din Legea nr. 263/2010, decizia casei teritoriale de pensii pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit de către pensionar este condiţionată, sub aspectul legalităţii, de respectarea procedurii instituite prin dispoziţiile art. 116 din Legea nr. 263/2010 referitoare la emiterea unei decizii având ca obiect încetarea/suspendarea/modificarea drepturilor de pensie, pentru situaţiile reglementate de art. 114 din Legea nr. 263/2010, stabilite deja cu caracter definitiv, sau dacă, în aplicarea art. 179 din Legea nr. 263/2010, procedura de recuperare este independentă de orice altă procedură referitoare la decizia iniţială de pensie aflată în plată şi definitivă, caracterul necuvenit al drepturilor încasate de pensionar raportându-se exclusiv la prevederile normative în vigoare încălcate. B. Orientările jurisprudenţiale diferite s-au conturat după cum urmează: 5.1. Într-o primă opinie s-a apreciat că verificarea jurisdicţională a deciziei de recuperare debit este condiţionată de emiterea deciziei de suspendare/sistare a pensiei. În argumentarea acestei opinii s-a reţinut că, în ipoteza în care pensionarul anticipat parţial/de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV, sancţiunea legală prevăzută este suspendarea plăţii pensiei, ce urmează regulile procedurale prevăzute de art. 116 din Legea nr. 263/2010. În lipsa unei decizii emise de casa teritorială de pensii de suspendare/modificare a drepturilor de pensie stabilite prin decizie definitivă, drepturile băneşti au drept cauză juridică a plăţii tocmai decizia de pensionare iniţială şi nu pot fi calificate ca „sume încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale”, în sensul art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. 5.2. Într-o altă opinie s-a apreciat că verificarea jurisdicţională a deciziei de recuperare debit nu este condiţionată de emiterea deciziei de suspendare/sistare a pensiei. În susţinerea acestei opinii s-a apreciat că deciziile de recuperare debit au fost analizate în fond, nici părţile şi nici instanţa nu au invocat faptul că nu se putea emite decizia de imputare a sumelor încasate necuvenit în lipsa emiterii anterior a unei decizii de suspendare/încetare a plăţii pensiei în cazurile prevăzute de art. 114 din Legea nr. 263/2010. În această orientare jurisprudenţială, recuperarea sumelor încasate cu titlu de drepturi de asigurări sociale în perioada în care a fost încălcată interdicţia de cumul nu poate fi condiţionată de o suspendare retroactivă a plăţii acestora, aceste venituri fiind necuvenite în sensul art. 179 din Legea nr. 263/2010, iar recuperarea lor poate fi realizată fără emiterea unei decizii anterioare de suspendare, în termenul general de prescripţie. V. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională a reţinut că „existenţa sau inexistenţa unor greşeli la calcularea sau la plata pensiei, precum şi mărimea debitului creat ca urmare a acestora constituie probleme de fapt a căror stabilire intră în competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti şi asupra cărora, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa” – Decizia nr. 727 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 8 august 2011. A reţinut totodată – Decizia nr. 439 din 9 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 7 august 2015 – că „faţă de criticile formulate de autorul excepţiei, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate prevăd posibilitatea revizuirii pensiei, din oficiu, de către casele teritoriale sau sectoriale de pensii ori la cererea pensionarului, în situaţia în care se constată o diferenţă între cuantumul stabilit al pensiei şi ceea ce s-ar cuveni potrivit dispoziţiilor legale. De asemenea, se prevede posibilitatea de a acorda ori de a recupera sumele care reprezintă diferenţe între cuantumul stabilit al pensiei şi cel legal cuvenit. Astfel, revizuirea apare ca o modalitate de punere de acord a cuantumului pensiei cu dispoziţiile legale în vigoare la momentul stabilirii pensiei. Prin urmare, nu se poate vorbi despre afectarea retroactivă a unui «drept câştigat», de vreme ce, aşa cum preciza Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, de acest atribut se bucură doar «cuantumul pensiei stabilit potrivit principiului contributivităţii», şi nu cuantumul pensiei aflate în plată, stabilit însă cu încălcarea dispoziţiilor legale. Din contră, privită din această perspectivă, obligaţia restituirii sumelor încasate necuvenit este, mai degrabă, o expresie particularizată în materia asigurărilor sociale a instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză, prevăzută de art. 1.345 din Codul civil.” VI. Punctul de vedere al Ministerului Public

Prin punctul de vedere exprimat, Ministerul Public a apreciat că, în esenţă, prima opinie răspunde exigenţelor de legalitate, întrucât reţinerea sumelor achitate necuvenit titularului drepturilor de pensie constituie o modalitate de executare silită, iar pentru situaţiile prevăzute de art. 114 din Legea nr. 263/2010 casele teritoriale de pensii trebuie să emită mai întâi decizie de suspendare a plăţii pensiei, decizia de recuperare având caracter accesoriu, subsecvent. S-a apreciat că, în aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 179, 114 şi 116 din Legea nr. 263/2010 raportat la dispoziţiile art. 713 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi art. 260 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care s-a emis anterior decizie de suspendare a plăţii pensiei, nu pot fi invocate în cadrul contestaţiei la decizia de recuperare a sumelor încasate necuvenit apărări de fond ce se circumscriu cazurilor de suspendare a plăţii pensiei şi, în aplicarea aceloraşi dispoziţii, în situaţia în care nu s-a emis decizia de suspendare a plăţii pensiei, apărările de fond ce vizează motivele de suspendare pot fi invocate în contestaţia împotriva deciziei de recuperare a debitului. VII. Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin raportul întocmit, într-o primă opinie, unanimă, s-a considerat că recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi este inadmisibil, iar, pe fondul recursului, s-au conturat două puncte de vedere, după cum urmează: 1. în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 179 din Legea nr. 263/2010, coroborate cu dispoziţiile art. 114 şi art. 116 din Legea nr. 263/2010, analiza legalităţii şi temeiniciei deciziei de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale este condiţionată de suspendarea/sistarea (anterioară/concomitentă) pensiei printr-o decizie emisă de casele teritoriale/sectoriale de pensii; 2. în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 179 din Legea nr. 263/2010, coroborate cu dispoziţiile art. 114 şi art. 116 din Legea nr. 263/2010, analiza legalităţii şi temeiniciei deciziei de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale nu este condiţionată de suspendarea/sistarea (anterioară/concomitentă) pensiei printr-o decizie emisă de casele teritoriale/sectoriale de pensii. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Verificând regularitatea învestirii, prin prisma dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că această condiţie legală este îndeplinită în ceea ce îl priveşte pe titularul sesizării.

Este îndeplinită şi condiţia privind respectarea cerinţelor de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, date fiind anexele memoriilor de recurs în interesul legii din care rezultă că practica neunitară se identifică la nivelul tuturor curţilor de apel din ţară, astfel cum s-a menţionat anterior, fiind ilustrată prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Obiectul recursurilor în interesul legii se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, şi anume priveşte probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti. Aşadar, se constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a prezentului recurs în interesul legii.

Pe fondul recursului, ceea ce se urmăreşte prin promovarea recursului în interesul legii pendinte este de a se stabili dacă, în aplicarea art. 179 din Legea nr. 263/2010, decizia de recuperare a sumelor încasate necuvenit de către pensionar este condiţionată, sub aspectul legalităţii, de respectarea procedurii instituite de art. 116 din lege referitoare la emiterea unei decizii de încetare/suspendare/modificare a drepturilor de pensie, pentru situaţiile reglementate de art. 114 din lege, sau dacă, în aplicarea art. 179 din lege, procedura de recuperare este independentă de orice altă procedură referitoare la decizia iniţială de pensie, aflată în plată şi definitivă, caracterul necuvenit al drepturilor încasate de pensionar raportându-se exclusiv la prevederile normative în vigoare încălcate.

Divergenţa de practică judiciară în privinţa acestei probleme de drept a apărut în contextul soluţionării unor contestaţii având ca obiect deciziile de recuperare a sumelor încasate necuvenit de către pensionari [ipoteza concretă fiind cea a pensionarului anticipat parţial/de invaliditate, încadrat în gradul I sau II şi care se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I, II sau IV], întemeiate exclusiv pe dispoziţiile art. 179 din Legea nr. 263/2010.

Prima orientare jurisprudenţială a apreciat corect că, în lipsa unei decizii emise de casa teritorială de pensii de suspendare/modificare a drepturilor de pensie stabilite prin decizie definitivă, drepturile băneşti au drept cauză juridică a plăţii decizia de pensionare iniţială şi, din acest motiv, nu pot fi calificate ca „sume încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale”, în sensul art. 179 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

Astfel, Constituţia României, republicată, prevede în mod expres la art. 47 alin. (2) dreptul la pensie, ca drept fundamental – dreptul la pensie se acordă potrivit legii -, ceea ce înseamnă că legiuitorul este în drept să stabilească criteriile şi condiţiile concrete în care asiguraţii pot beneficia de pensie, tipurile de pensii care pot fi acordate, regulile generale de acordare a acestora şi regulile derogatorii pentru situaţii deosebite, modul de calcul şi cuantumul valoric al pensiilor etc.

Dispoziţiile de principiu ale art. 1 şi art. 104 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prevăd, în mod explicit, că dreptul la asigurări sociale se exercită, în condiţiile acestei legi, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, respectiv că pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii, emisă în condiţiile prevăzute de legea menţionată.

În egală măsură trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 116 din Legea nr. 263/2010, conform cărora încetarea, suspendarea sau reluarea plăţii pensiei, precum şi orice modificare a drepturilor de pensie se fac prin decizie emisă de casele teritoriale de pensii, în condiţiile respectării regimului juridic al deciziei de înscriere la pensie.

Dispoziţiile art. 179 din Legea nr. 263/2010 pot constitui temei juridic pentru recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, numai în contextul coroborării lor cu dispoziţiile art. 114 şi art. 116 din Legea nr. 263/2010, ceea ce presupune emiterea prealabilă sau concomitentă a unei decizii de încetare, suspendare, modificare a drepturilor de pensie. Aceasta întrucât raporturile de asigurări sociale se nasc, se modifică şi se sting (o astfel de definiţie pe deplin acceptată este inerentă oricărui raport juridic, public sau privat) în legătură cu acoperirea unor riscuri sociale (din această perspectivă, raportul juridic capătă specificitate), în condiţiile strict prevăzute de lege. Odată constituit dreptul asiguratului la primirea indemnizaţiei de asigurări sociale (şi, corelativ, obligaţia instituţiei de asigurări de a o plăti), de principiu, acesta nu poate fi modificat decât tot printr-o decizie, prin care să se dispună asupra dreptului de pensie – încetarea, suspendarea etc. plăţii pensiei – şi doar în mod subsecvent se va proceda la recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale.

Dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 263/2010 referitoare la procedura revizuirii pensiei sunt relevante pentru cauza pendinte, întrucât ilustrează cel mai pregnant succesiunea operaţiunilor în una dintre ipotezele particulare de modificare a dreptului la pensie, respectând dispoziţiile de principiu ale legii, după cum urmează: a) emiterea deciziei de revizuire, alin. (1) al articolului anterior menţionat statuând că „în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire”. Totodată, în practica judiciară s-a reţinut că revizuirea constituie operaţiunea de corectare a cuantumului pensiei ca urmare a unei erori de calcul (preluarea greşită a datelor referitoare la stagiul de cotizare, la contribuţia de asigurări sociale etc.), dar şi ca urmare a unei aplicări sau interpretări greşite a legii; b) acordarea sau recuperarea sumelor rezultate în urma revizuirii, art. 107 alin. (2) stabilind că: „sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor”.

Trebuie subliniat că succesiunea primelor două alineate ale art. 107 din Legea nr. 263/2010 asigură, prin conţinutul lor normativ explicit, succesiunea logică a soluţiilor preconizate de legiuitor pentru revizuire, dacă aceasta s-ar impune – exigenţă a art. 35 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Referindu-se la revizuire, Curtea Constituţională a clarificat aspecte importante ale acestei instituţii juridice, statuând că aceasta apare ca o modalitate de punere de acord a cuantumului pensiei cu dispoziţiile legale în vigoare la momentul stabilirii pensiei şi că textul de lege criticat nu are în vedere doar ipoteza diminuării pensiei, ci şi pe cea a măririi cuantumului acesteia, atunci când pensionarul solicită constatarea unei diferenţe între suma legal cuvenită şi cuantumul pensiei stabilit şi aflat în plată, astfel că poate fi privit şi ca un mijloc de protecţie a dreptului la pensie.

Pornind de la această observaţie a instanţei de contencios constituţional, în literatura de specialitate s-a susţinut că dreptul pensionarului de a beneficia de revizuirea pensiei stabilite prin decizie, chiar şi rămasă definitivă, nu trebuie privit izolat, ci ca o componentă a dreptului la pensie, singura limitare acceptată fiind aceea de a nu se înfrânge autoritatea de lucru judecat.

La fel se procedează şi în ipoteza recalculării pensiei, situaţia fiind însă mai puţin elocventă, întrucât în acest caz pensionarului i se acordă în plus sume de bani, nepunându-se astfel problema restituirii, recuperării vreunui debit – art. 107 alin. (5) stabilind că „Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) şi (4) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea”. Se observă că şi într-o astfel de ipoteză favorabilă situaţiei pensionarului legiuitorul a fost suficient de riguros, operaţiunile specifice recalculării ordonându-se în economia unui singur articol, în trei alineate succesive, corelate între ele.

În doctrina de specialitate s-a analizat situaţia deciziilor de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, apreciindu-se că aceste titluri executorii sunt emise ca urmare a constatării existenţei unor debite în sarcina beneficiarilor sistemului public de pensii, pe baza unor decizii de revizuire a drepturilor iniţial stabilite sau ca urmare a descoperirii unor împrejurări care ar fi justificat suspendarea sau încetarea plăţii pensiei; în măsura în care apărările se bazează pe contestarea acelor împrejurări ori a relevanţei lor, persoana interesată va putea obţine anularea deciziei de recuperare a debitului şi a actelor de executare, doar contestând, fie în prealabil, fie în cadrul aceluiaşi dosar, însăşi decizia de suspendare sau de încetare a plăţii pensiei; pentru ipoteza existenţei unor dosare diferite, autorul articolului a apreciat că ar fi necesară conexarea dosarelor, datorită raportului de accesorialitate, sau suspendarea contestaţiei la executare până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate împotriva deciziei de suspendare ori încetare a plăţii pensiei.

În considerarea acestor temeiuri de drept, interpretate sistematic, raţional, se poate considera că un raport juridic de asigurări sociale s-ar putea defini printr-o singură decizie de acordate a dreptului la pensie, în temeiul căreia să se facă plata efectivă a pensiei, sau printr-o succesiune de decizii de acordare, recalculare, revizuire, încetare, suspendare, reluare, modificare a dreptului la pensie, cu precizarea explicită că o eventuală decizie de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale este într-un raport de accesorialitate, de condiţionare, de subsecvenţă cu decizia de încetare, suspendare, modificare a drepturilor de pensie, întrucât numai astfel se respectă dispoziţiile legale şi se conferă previzibilitate drepturilor beneficiarilor sistemului public de pensii.

Pentru ipoteza în care s-a procedat direct la emiterea deciziei de recuperare a debitului (operaţiunile de suspendare sau încetare a plăţii pensiei fiind total ignorate de emitent), se consideră că soluţionarea contestaţiei în privinţa acestei decizii nu poate ignora apărările ce vizează nerespectarea dispoziţiilor art. 113, 114 şi 116 din Legea nr. 263/2010, fie ca o condiţie de admisibilitate de fond – asigurarea premiselor pentru demonstrarea susţinerilor contestatorului, fie ca apărare de fond – contestarea împrejurărilor care au condus la întrerupere, suspendare, a relevanţei lor pentru cauza pendinte etc.

Se apreciază că, într-o astfel de ipoteză, constantă a unui număr semnificativ de litigii pendinte, instanţele trebuie să manifeste un rol activ, potrivit art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă, întrucât nu numai jurisprudenţa constantă sau cea unificată prin decizii în interesul legii, ci şi exigenţa dezbaterilor din faţa judecătorului trebuie să evidenţieze ideea de respectare a legii, a procedurilor, într-o materie sensibilă şi extrem de importantă din perspectiva persoanelor fizice vizate.

Literatura de specialitate a subliniat că, în contextul existenţei dispoziţiilor art. 116 din Legea nr. 263/2010, s-ar putea vorbi chiar de un drept al pensionarului de a primi o decizie de încetare, suspendare, reluare a plăţii pensiei, întrucât ideea de legalitate şi previzibilitate nu poate fi nesocotită sub niciunul din aspectele aplicării legii.

Din jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional s-a reţinut, în spiritul acestei idei, că pensia este o formă de prestaţie de asigurări sociale plătită lunar, în baza legii, inerentă şi indisolubil legată de calitatea de pensionar, obţinută în baza unei decizii de pensionare, cu respectarea tuturor prevederilor impuse de legiuitor. În egală măsură, considerentele desprinse din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, într-o formă directă sau indirectă – prin definirea instituţiilor revizuirii, recalculării, a regimului juridic al acestora, prin definirea unor concepte mai noi sau mai vechi etc. – conferă consistenţă primei orientări jurisprudenţiale.

Astfel, s-a statuat că revizuirea apare ca o modalitate de punere de acord a cuantumului pensiei cu dispoziţiile legale în vigoare la momentul stabilirii pensiei; prin urmare, nu se poate vorbi despre afectarea retroactivă a unui „drept câştigat”, de vreme ce, de acest atribut se bucură doar „cuantumul pensiei stabilit potrivit principiului contributivităţii”, şi nu cuantumul pensiei aflate în plată, stabilit însă cu încălcarea dispoziţiilor legale; obligaţia restituirii sumelor încasate necuvenit este o expresie particularizată în materia asigurărilor sociale a instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză, prevăzută de art. 1.345 din Codul civil. Tot astfel, instanţa de contencios constituţional a statuat că „sumele plătite cu titlu de contribuţie la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen şi, prin urmare, nu pot da naştere vreunui drept de creanţă asupra statului sau asupra fondurilor de asigurări sociale”, dar şi că „protecţia dreptului de proprietate privată nu se poate extinde asupra sumelor dobândite necuvenit”.

S-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 263/2010, care impun Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Casei Naţionale de Pensii Publice şi caselor de pensii sectoriale obligaţia de a-şi corela bazele proprii de date, scopul acestei operaţiuni fiind realizarea unei evidenţe corecte şi unitare a drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la sistemul public de pensii.

O evidenţă corectă şi unitară a drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la sistemul public de pensii exclude posibilitatea coexistenţei unei decizii definitive de acordare a pensiei (conformă dispoziţiilor legale la momentul stabilirii ei şi care beneficiază de prezumţia de legalitate şi temeinicie) cu o decizie de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, ambele emise pe numele aceleaşi persoane, în lipsa unei decizii de încetare, suspendare, modificare a drepturilor de pensie.

Dificultăţile practice de aplicare a textului legal de către casele de pensii nu pot face inaplicabil un text legal în vigoare, iar încălcarea de către pensionar a obligaţiei de a anunţa intervenirea uneia dintre situaţiile prevăzute de art. 114 din Legea nr. 263/2010 nu poate valora juridic cauză de exonerare a casei de pensii de obligaţia de emitere a deciziei de suspendare, potrivit art. 114 şi art. 116 din Legea nr. 263/2010.

Dispoziţiile art. 118 din Legea nr. 263/2010 nu sunt aplicabile, nici pe calea interpretării per a contrario, deoarece atât interdicţia impusă pensionarului de invaliditate de gradul I şi II, cât şi sancţiunea legală sunt reglementate printr-un text expres, respectiv art. 114 din Legea nr. 263/2010. În sarcina casei de pensii subzistă obligaţia de a respecta procedurile legale, potrivit cărora aceasta poate opera orice modificare/suspendare a drepturilor de pensie cu recuperarea sumelor stabilite ca fiind încasate necuvenit în termenul de prescripţie de trei ani, fără a se pune problema exonerării titularului pensiei de invaliditate/anticipate parţial de obligaţia de restituire.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,