ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2270/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

6491/2002, reclamanta P.M., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj,

a solicitat anularea hotărârii nr. 5268 din 11 noiembrie 2002 emisă de pârâtă,

solicitând obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană

refugiată, în sensul actelor normative citate, fiind născută în timpul

refugiului.

Prin sentința civilă nr. 62/2003,

s-a admis acțiunea, s-a anulat hotărârea nr. 5268 din 11 noiembrie 2002 și a

fost obligată pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru

perioada 12 septembrie 1941 – 6 martie 1945 și să-i acorde indemnizația

prevăzută de O.G. nr. 105/1999, începând cu data de 1 noiembrie 2002.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

Dispozițiile legale aplicabile

persoanelor refugiate nu prevăd în mod imperativ înlăturarea persoanelor

născute în refugiu, de la acordarea drepturilor bănești.

În plus pentru motive de echitate nu

se poate aplica un regim discriminatoriu minorilor, refugiați împreună cu

părinții sau născuți în timpul refugiului, statul având obligația de protejare

pentru toți cetățenii, în mod egal.

Împotriva sentinței a formulat

recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o astfel:

Intimata s-a născut în timpul

refugiului părinților săi, deci nu și-a schimbat domiciliul și nu a suferit

persecuții din motive etnice, astfel că nu putea intra în categoria persoanelor

refugiate, conform art. 2 din H.G. nr. 127/2002.

Instanța nu a avut în vedere faptul

că legea stabilește în mod imperativ categoriile de beneficiari expres și

limitativ menționate.

Se motivează conform art. 100 C.

fam. și art. 14 alin. (1) și art. 8 din Decretul nr. 31/1954, acte normative

inexistente în perioada vizată, pentru acordarea drepturilor.

Instanța, prin acordarea măsurilor

reparatorii, a adăugat la lege.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului constată:

Așa cum în mod judicios a motivat

instanța de fond, actele normative invocate pentru acordarea drepturilor ca

refugiați nu au făcut discriminare între persoanele care, din motive etnice, au

fost obligate să trăiască în refugiu, întrucât copiii născuți în aceste

condiții, au împărtășit situația părinților refugiați.

Cu referire la dispozițiile invocate

privind domiciliul persoanei acestea, nu diferă de prevederile art. 87 și urm.

C. civ.

Nu se poate susține că instanța de

fond a adăugat la lege, argumentele fiind lipsa unei dispoziții de excludere a

acestei categorii, ca și principiul echității privind egalitatea de tratament a

cetățenilor statului român.

Față de cele menționate mai sus,

constatându-se că nu sunt motive de casare, se va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 62 din 16 ianuarie

2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 iunie 2003.