ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2270/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6491/2002, reclamanta P.M., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, a solicitat anularea hotărârii nr. 5268 din 11 noiembrie 2002 emisă de pârâtă, solicitând obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată, în sensul actelor normative citate, fiind născută în timpul refugiului. Prin sentința civilă nr. 62/2003, s-a admis acțiunea, s-a anulat hotărârea nr. 5268 din 11 noiembrie 2002 și a fost obligată pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 12 septembrie 1941 – 6 martie 1945 și să-i acorde indemnizația prevăzută de O.G.

nr. 105/1999, începând cu data de 1 noiembrie 2002. Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere: Dispozițiile legale aplicabile persoanelor refugiate nu prevăd în mod imperativ înlăturarea persoanelor născute în refugiu, de la acordarea drepturilor bănești. În plus pentru motive de echitate nu se poate aplica un regim discriminatoriu minorilor, refugiați împreună cu părinții sau născuți în timpul refugiului, statul având obligația de protejare pentru toți cetățenii, în mod egal. Împotriva sentinței a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o astfel: Intimata s-a născut în timpul refugiului părinților săi, deci nu și-a schimbat domiciliul și nu a suferit persecuții din motive etnice, astfel că nu putea intra în categoria persoanelor refugiate, conform art. 2 din H.G.

nr. 127/2002. Instanța nu a avut în vedere faptul că legea stabilește în mod imperativ categoriile de beneficiari expres și limitativ menționate. Se motivează conform art. 100 C. fam. și art. 14 alin. (1) și art. 8 din Decretul nr. 31/1954, acte normative inexistente în perioada vizată, pentru acordarea drepturilor. Instanța, prin acordarea măsurilor reparatorii, a adăugat la lege. Analizându-se actele și lucrările dosarului constată: Așa cum în mod judicios a motivat instanța de fond, actele normative invocate pentru acordarea drepturilor ca refugiați nu au făcut discriminare între persoanele care, din motive etnice, au fost obligate să trăiască în refugiu, întrucât copiii născuți în aceste condiții, au împărtășit situația părinților refugiați.

Cu referire la dispozițiile invocate privind domiciliul persoanei acestea, nu diferă de prevederile art. 87 și urm. C. civ. Nu se poate susține că instanța de fond a adăugat la lege, argumentele fiind lipsa unei dispoziții de excludere a acestei categorii, ca și principiul echității privind egalitatea de tratament a cetățenilor statului român. Față de cele menționate mai sus, constatându-se că nu sunt motive de casare, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 62 din 16 ianuarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2003.