ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2996/2003

Deliberând asupra cauzei penale de față; Din actele dosarului rezultă următoarele: Prin sentința penală nr. 787 pronunțată la data de 2 septembrie 2002 în dosarul nr. 1465/2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul C.A.D., pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 176 lit. c), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. Inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile și cheltuieli judiciare către stat. S-a constatat arestarea preventivă în intervalul 20 octombrie 2001 până la data punerii efective în libertate. S-a dispus punerea deîndată în libertate.

Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat cuțitul. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut în fapt următoarea situație: Inculpatul și partea vătămată locuiau împreună cu alți colegi la Căminul de Nefamiliști al SC C. SA București. În după-amiaza zilei de 14 august 1999 toți au consumat alcool și ajunși în cameră a izbucnit un conflict între martorul R.C. căreia i se mâncase pachetul și partea vătămată K.M.T., bănuit ca autor. Inculpatul era la masă și avea în mână cuțitul cu care tăia alimentele. El i-a reproșat martorului R.C. că face acuzații nefondate. Partea vătămată l-a injuriat, l-a împins și l-a trântit în pat. În această împrejurare, inculpatul rămânând cu cuțitul în mână, partea vătămată a suferit o leziune abdominală care i-a pus viața în pericol.

Instanța a reținut că partea vătămată a fost exclusiv răspunzătoare de pornirea conflictului, iar înțeparea s-a produs accidental când amândoi, inculpatul și partea vătămată, au căzut pe pat, fără ca inculpatul să fi intenționat aceasta. Așa s-a și explicat reacția de stupoare a amândurora la vederea sângelui și regretul manifestat de inculpat. Instanța de fond a reținut că între acțiunea inculpatului și rezultatul produs nu a existat legătură de cauzalitate directă, ci mijlocită prin survenirea unei împrejurări independente de voința sa, căderea. Toate acestea s-au reținut din probe: declarațiile părții vătămate, inculpatului și martorilor, acte, raportul medico-legal.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 834/A/2002 pronunțată în dosarul penal nr. 3260/2002 la 13 decembrie 2002, a admis recursul Parchetului și a desființat sentința de achitare, în baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 176 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b), timp de 3 ani. S-au aplicat art. 71 și art. 64 C. pen. Dând o altă interpretare acelorași probe, instanța de apel a considerat dovedită vinovăția inculpatului. Stabilind același context, mișcarea scurtă făcută cu cuțitul de inculpat, instantaneu căderii, a fost suficientă să lezeze partea vătămată și să-i pună viața în pericol.

Chiar dacă nu a fost intenție directă și inculpatul nu a urmărit un rezultat letal s-a apreciat ca evidentă intenția indirectă a inculpatului, care nu a urmărit dar a acceptat rezultatul. Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs invocând greșita aplicare a legii [ (art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 teza C. proc. pen.)], în realitate aducând critici susceptibile încadrării în motivul de casare al comiterii unei grave erori de fapt [ (art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.)]. Fiind nevinovat (susținerea inculpatului) a solicitat casarea deciziei și menținerea sentinței. Curtea, examinând hotărârea atacată, sentința, în raport de motivul invocat, analizând probele și ținând seama de dispozițiile legale, constată că recursul este nefondat.

Instanța de apel prin condamnarea inculpatului a procedat corect, dând o hotărâre legală și temeinică. Tocmai pentru că inculpatul a fost atras în conflictul altor persoane pe care a încercat să le pondereze și că el a fost primul insultat și agresat s-a reținut starea de provocare. Evident inculpatul avea cuțitul în mână cu alte scopuri decât de a suprima vieți și încă dinaintea conflictului. Dar, cu o mare viteză a acționat, instinctiv, și a lovit scurt cu cuțitul, atunci când s-a văzut căzut împreună cu partea vătămată, neînarmată. Martorii abia au reușit să observe cele petrecute și așa se explică de ce unii au putut da relații despre începerea conflictului, finalul însângerat al acestuia, dar nu și de momentul în sine.

Până și inculpatul C.A.D., precizează în declarația sa „l-am înjunghiat”. Partea vătămată de asemenea, arată „m-a lovit cu cuțitul”. Martorul S.S. a declarat „fulgerător l-a lovit cu el”. Aceleași declarații le-au avut L.C. și R.C. Nici chiar în faza de cercetare judecătorească, în care atât partea vătămată, cât și martorii au dorit „să-l ajute” pe inculpat, aceștia nu și-au retractat declarațiile. Ei au precizat lipsa intenției directe și și-au manifestat îndoiala că inculpatul ar fi vrut să-i facă părții vătămate vreun rău. Conținutul probelor astfel cum s-au coroborat între ele nu a lăsat loc la dubii, fiind clar că inculpatul este vinovat. Acestea sunt considerentele pe care urmează a se respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpat în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Se va deduce prevenția la zi, conform art. 88 C. pen., iar recurentul va suporta cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.D. împotriva deciziei penale nr. 834 din 13 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 20 octombrie 2001 până la data punerii efective în libertate și de la 5 februarie 2003 până la 24 iunie 2003. Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2003.