ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2031/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

6767/2000, reclamanta SC S. SRL Câmpulung Moldovenesc, în contradictoriu cu

Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, a solicitat să fie obligată

pârâta să-i comunice decizia în soluționarea plângerii depuse la 21 iunie 2000,

precum și la plata sumei de 215.751.091 lei cu titlu de T.V.A. rambursabil și

149.947.009 lei majorări de întârziere datorate conform Legii nr. 195/1998 art.

23, ce au fost calculate până la data de 28 septembrie 2000 și anularea

Dispoziției nr. 25/2000.

Totodată, a solicitat ca aceste

majorări să fie calculate până la plata integrală a datoriei, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii a arătat că la

25 noiembrie 1999 a depus la Administrația Financiară și Trezoreria Câmpulung

Moldovenesc o cerere de rambursare a T.V.A. în valoare de 215.751.091 lei.

La data de 8 februarie 2000,

Administrația Financiară și Trezoreria municipiului Câmpulung Moldovenesc a

recunoscut că cererea este întemeiată, dar a dispus amânarea rambursării până

la data efectuării încrucișate cu societățile furnizoare.

Deși a depus obiecțiuni, acestea au

fost respinse.

Împotriva răspunsului la obiecțiuni, reclamanta la 21 iunie

2000, a formulat contestație pe care a adresat-o Ministerul Finanțelor Publice

– Comisia Centrală pentru Soluționarea Plângerilor, la care nu a primit

răspuns.

Prin sentința nr. 216 din 12 decembrie 2001, s-a admis în

parte acțiunea și a fost obligată Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat Suceava să-i plătească reclamantei suma de

230.701.020 lei penalități de întârziere, precum și suma de 14.802.532 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

La 25 noiembrie 1999, reclamanta a

solicitat Administrației Financiare Câmpulung Moldovenesc, rambursarea sumei de

215.751.091 lei T.V.A. achitată anterior, cu ocazia achiziționării unor

mijloace fixe necesare desfășurării activității de comerț.

Administrația Financiară, după mai

multe amânări, i-a respins cererea prin hotărârea nr. 4 din 10 martie 2000.

Reclamanta a formulat contestație

respinsă prin Dispoziția nr. 25 din 1 iunie 2000 a Direcției Generale a

Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Suceava.

Împotriva acestei dispoziții a

formulat plângere la Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de

Soluționarea Plângerilor care, prin Dispoziția nr. 25 din 1 iunie 2000,

referitor la suma de 208.120.000 lei reprezentând T.V.A. de recuperat, a dispus

restituirea cauzei Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului

Financiar de Stat Suceava, pentru reanalizarea punctelor cuprinse în decizia

emisă la punctul 1.

Pentru 7.631.071 lei s-a apreciat ca

fiind corectă raportarea în decontul lunii următoare.

Direcția Generală a Finanțelor

Publice și Controlului Financiar de Stat, reanalizând situația de fapt, a admis

rambursarea către reclamantă a sumei de 208.120.000 lei T.V.A., motiv pentru

care reclamanta a renunțat la acest capăt de cerere.

S-a constatat că este întemeiată

cererea de rambursare a majorărilor de întârziere conform art. 23 din Legea nr.

195/1998 art. 21 lit. b), în sensul că rambursarea diferenței de taxă se

efectuează la cerere pe baza documentației stabilite de Ministerul Finanțelor

și a verificărilor efectuate de către organele fiscale teritoriale, în termen

de 30 de zile.

În cazul nerambursării diferenței de

taxă, pentru perioada de întârziere, Ministerul Finanțelor va plăti penalități

în aceleași condiții și cuantum, ca cele datorate de agenții economici pentru

neplata la termen a T.V.A.

Din raportul de expertiză efectuat

în cauză a rezultat că suma totală a penalităților de întârziere cuvenită

reclamantei pe perioada decembrie 1999 – 30 iunie 2000, conform anexei 40, se

ridică la suma de 230.701.020 lei.

Împotriva sentinței a formulat

recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava, în nume

propriu și ca reprezentant legal al Ministerului Finanțelor Publice,

criticând-o astfel:

Instanța de fond, prin obligarea

recurentei la plata sumelor solicitate, a acordat ce nu s-a cerut pentru că

reclamanta a renunțat la primele două capete de cerere, menținându-și

pretențiile cu privire la majorările de întârziere.

Instanța a dispus efectuarea unei

expertize contabile pentru care reclamanta trebuia să achite onorariul în 5

zile de la încuviințare la grefa instanței conform art. 170 C. proc. civ., fapt

ce nu s-a realizat, astfel că instanța, conform alin. (2) articolul citat,

trebuia să dispună decăderea din probă.

Cererea pentru plata penalităților

de întârziere se putea admite în ipoteza în care Direcția Generală a Finanțelor

Publice Suceava ar fi fost în culpă.

O.G. nr. 3/1992, inclusiv Legea nr.

195/1999 au fost abrogate la 15 martie 2000.

Intimata nu a dovedit că bunurile

achiziționate au fost destinate realizării operațiunilor supuse T.V.A. (art. 20

din O.G. nr. 3/1992) în termen util, ci abia la data de 23 noiembrie 2000,

astfel că prin decizia nr. 14 din 23 martie 2001, Direcția Generală a

Finanțelor Publice Suceava a admis contestația pentru suma de 208.120.000 lei.

Culpa pentru nerestituirea T.V.A.

aparține intimatei.

Plata la cheltuielile de judecată

este nelegală pentru suma de 215.751.091 lei; s-a renunțat la judecată, iar în

faza prealabilă i s-a restituit intimatei suma de 6.243.600 lei.

Întrucât Direcția Generală a

Finanțelor Publice a admis cererea de compensare a T.V.A., penalitățile de

întârziere puteau să curgă de la 23 martie 2001, iar cuantumul se ridică la

100.726.081 lei, chiar dacă se lua ca dată de plecare 27 decembrie 1999.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiune s-a solicitat

rambursarea sumei de 215.751.091 lei T.V.A. și a majorărilor de întârziere,

începând cu decembrie 1999 și până la achitarea datoriei, astfel că nu s-a

acordat prin acțiune ceea ce nu s-a cerut.

Cu referire la expertiză, încheierea

de încuviințare a acesteia ori de diminuare a onorariului de expert sunt

încheieri premergătoare, nesusceptibile de recurs.

Nu se putea dispune decăderea din

probă conform art. 170 alin. (3) C. proc. civ., întrucât avansul din onorariul

stabilit fusese achitat.

Abrogarea O.G. nr. 3/1992, ca și a

Legii nr. 195/1998 în anul 2000, nu este de natură a înlătura obligația

recurentei Direcția Generală Finanțelor Publice Suceava, de a achita majorările

de întârziere în temeiul acestor acte normative, până la abrogarea și, în

continuare, pentru egalitatea de tratament cu agenții economici.

La 25 noiembrie 1999, când s-a

respins cererea de rambursare a T.V.A., erau realizate condițiile cerute de

art. 19 și 20 din O.G. nr. 3/1992, în sensul că spațiul comercial și cele două

mașini cumpărate de societate erau destinate pentru activitatea firmei, fiind

folosite pentru realizarea comerțului cu ridicata al produselor alimentare,

băuturilor și altele, astfel că penalitățile au fost bine acordate.

În acest sens nu se poate reține

culpa intimatei.

Cu referire la cheltuielile de

judecată, pentru capătul de cerere la care s-a renunțat, respectiv rambursarea

T.V.A în sumă de 208.120.000 lei, au fost bine calculate cheltuielile de

judecată, întrucât nu există o recunoaștere a pretențiilor sub acest aspect la

prima zi de înfățișare, pentru a fi exonerată de plată.

Decizia nr. 14 din 23 martie 2001 a

fost emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava în cursul

procesului.

Cu privire la aplicarea ratei de

inflație, acordarea ținându-se cont de indicii minimali, se justifică în ideea

reparării integrale a prejudiciului restituirea cheltuielilor de judecată,

constituind o creanță.

Constatându-se față de

considerentele expuse că nu sunt motive care să ducă la casare, se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, în nume propriu și pentru

Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 216 din 12 decembrie

2001 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 mai 2003.