ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 310/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul

B.I. a solicitat obligarea Ministerului Transporturilor să întocmească și să-i

înmâneze în instanță actul administrativ din care să rezulte că a lucrat, în

perioada 27 iulie 1981 – 25 februarie 1983, la Revizia de Vagoane Palas,

aparținând de Regionala CFR Constanța, precum și la plata daunelor morale și

materiale cauzate,  începând cu data de 25 februarie 1983.

Curtea

de Apel Constanța, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.54

din 12 iunie 1995, a anulat ca netimbrată acțiunea, iar Curtea Supremă de

Justiți, secția contencios administrativ, prin decizia civilă nr.405 din 5

martie 1997, în recursul reclamantului, a casat sentința cu trimiterea cauzei

spre rejudecare, în scopul de a preciza reclamantul în ce constă înscrierea în

fals, cu privire la încheierea de ședință din 3 aprilie 1995.

Cu

ocazia rejudecării, Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ,

prin sentința civilă nr.14 din 19 februarie 1998, a respins acțiunea

reclamantului pentru lipsa calității procesuale a pârâtului.

Cu

privire la îndrumarea dată prin decizia de casare, instanța primă a reținut că,

deși i s-a pus în vedere reclamantului să precizeze în ce constă înscrierea în

fals, cu privire la încheierea de ședință din data de 3 aprilie 1995, prin care

s-a respins cererea de recuzare a judecătorului V.C.G., acesta nu a făcut

precizarea necesară.

Totodată,

s-a reținut că, reclamantul a trimis la dosarul cauzei un număr de trei

telegrame, prin care solicită ca instanța să ordone urmărirea penală împotriva

infractorului , care a semnat în fals pe directorul V.I., respectiv semnătura

de pe întâmpinarea depusă la dosar de pârât; prin a doua telegramă,

reclamantul, se referiră la neefectuarea apelului în ședința publică din 13

noiembrie 1997, iar prin a treia telegramă, reclamantul se referă la aceeași

persoană „Roșca”, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și solicită

prezența parchetului.

Prin

întâmpinare, Ministerul Transporturilor a invocat lipsa calității sale

procesuale, întrucât nu a emis vreun act administrativ în privința

reclamantului și nici nu are competența de a emite un asemenea act.

Cu

privire la excepția invocată, s-a reținut că, organul administrativ care are

arhiva și este în  măsură să elibereze adeverința solicitată de reclamant,

pentru perioada 21 iulie 1981 – 25 februarie 1983, când a lucrat la Revizia de

Vagoane Palas, este Regionala de Căi Ferate Constanța, subordonata RA – SNCRR-

întrucât Revizia de Vagoane Palas constituie o subunitate a Regionalei CFR

Constanța, astfel  că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Împotriva

sentinței a declarat recurs reclamantul, reiterând aspectele invocate în

acțiune și în cursul procesului, respectiv obligarea Ministerului

Transporturilor să-i elibereze actul din care să rezulte că a lucrat la Revizia

de Vagoane Palas, precum și urmărirea, penală a persoanelor nominalizate în

telegrama trimisă primei instanțe.

Recursul

este nefondat.

Potrivit

art. 1 din Legea nr. 29/1990,  orice persoană fizică sau juridică, dacă se

consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act

administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative

de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate

adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului,

recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Așadar,

în litigiile de contencios administrativ, potrivit art. 1 din Legea nr 29/1990,

calitatea de pârât o poate avea autoritate administrativă care a emis actul

administrativ atacat sau care refuză în mod nejustificat să rezolve cererea

referitoare la un drept recunoscut de lege.

Or, în

cauză, reclamantul nu a atacat vreun act administrativ emis de Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului pentru ca acesta să aibă

calitatea de pârât.

În

același timp, se constată, așa cum corect a reținut și prima instanță, că autoritatea

administrativă competentă să elibereze adeverința solicitată de reclamant,

pentru perioada 21 iulie 1981 – 25 februarie 1983, când a lucrat la Revizia de

Vagoane Palas, este Regionala de Căi Ferate Constanța,  nu Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Față de

cele menționate, în mod corect s-a reținut că Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului nu are calitatea procesuală pasivă în cauză,

întrucât nu a eliberat vreun act administrativ în privința reclamantului și, în

același timp, pentru că nu are competența de a elibera actul solicitat.

Referitor

la celelalte aspecte invocate în recurs, se constată că nu au relevanță

juridică, în cauză, pentru incidența dispozițiilor art.1 din Legea nr.29/1990.

În

consecință, recursul este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul

declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr.14/CA din 19 februarie 1998 a

Curții de Apel Constanța, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi  29 ianuarie 2004.