ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1848/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1848/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 18 octombrie 2019
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la 1 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. i-au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:
să-i oblige pe pârâți la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit și contribuții sociale de stat pentru sumele plătite în temeiul deciziilor nr. 4293 din 12 noiembrie 2014, nr. 5448 din 12 noiembrie 2015, nr. 3196 din 10 septembrie 2014 și nr. 1121 din 3 martie 2015 ale Curții de Apel Craiova;
să-i oblige pe pârâți la actualizarea acestor sume cu indicele de inflație și dobânda penalizatoare, de la data reținerii acestora și până la data restituirii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 139, art. 157 alin. (1) lit. k) și art. 187 din Legea nr. 227/2015, art. 62, lit. h) Codul fiscal și art. 278 pct. 1 C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 341 din 19 martie 2019, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Caraș-Severin a evocat dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., după care a constatat că reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, care are calitatea de pârât în prezenta cauză.
În aplicarea acestor dispoziții, același tribunal a reținut că este competentă instanța judecătorească de același grad, aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află Tribunalul Caraș-Severin, respectiv Tribunalul Mehedinți.
Pe cale de consecință, Tribunalul Caraș-Severin a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub același număr de dosar.
Prin încheierea din 30 mai 2019, Tribunalul Mehedinți a dispus disjungerea cauzei și formarea de dosare separate în privința unora dintre reclamanți, printre care și G., cererea acesteia fiind înregistrată pe rolul aceluiași tribunal sub nr. x/2019.
Prin sentința nr. 336/2019 din 8 iulie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Mehedinți a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mehedinți a constatat că reclamanta are calitatea de procuror și își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, începând cu 1 martie 2018, potrivit adeverinței nr. x/2019, eliberate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.
Același tribunal a reținut că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.
Totodată, a constatat că această calitate trebuie să existe la momentul sesizării instanței. Or, la momentul promovării acțiunii, 1 octombrie 2018, reclamanta își desfășura activitatea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, din circumscripția teritorială a Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.
În aceste condiții, Tribunalul Mehedinți a reținut că nu este competent material să soluționeze cauza, conform art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.
Prin urmare, același tribunal a apreciat că reclamanta a învestit în mod legal Tribunalul Caraș-Severin, în favoarea căruia a declinat competența de soluționare a cauzei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 5 august 2019, sub nr. x/2019.
Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Caraș-Severin competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în forma nemodificată prin Legea nr. 310/2018, față de data introducerii acțiunii - 1 octombrie 2018:
"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit art. 127 alin. (3) din același act normativ, "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".
Prin Decizia nr. 290/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 638/23.07.2018, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., este neconstituțională.
Curtea Constituțională a reținut că limitarea sferei de aplicare a competenței facultative la instanța la care își desfășoară efectiv activitatea reclamantul judecător nu este aptă să acopere, într-un mod complet, toate situațiile care pot, în mod rezonabil, apărea în cursul unei judecăți.
De asemenea, în conținutul Deciziei nr. 290/2018 s-a făcut referire și la faptul că legiuitorul nu a intervenit, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014, nici prin modificarea dispozițiilor art. 142 alin. (1) teza întâi și a art. 145 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., nici prin adaptarea art. 127 din C. proc. civ.. Prin decizia menționată se reținuse, în esență, că, în ceea ce privește imparțialitatea obiectivă a judecătorului, dată de calitatea reclamantului de judecător la curtea de apel, deci la o posibilă instanță de control judiciar, strămutarea la altă instanță judecătorească din circumscripția aceleiași curți de apel nu este în toate cauzele suficientă pentru a înlătura motivele de bănuială legitimă care au stat la baza măsurii strămutării, ceea ce înseamnă că se poate prezuma că acestea vor exista la orice instanță judecătorească din circumscripția aceleiași curți de apel.
Prin urmare, Înalta Curte constată că art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., interpretat în lumina deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, impune ca analiza competenței instanței judecătorești la care trebuie introdusa cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier, să aibă în vedere nu numai instanța la care funcționează acesta, ci și curtea de apel în circumscripția căreia se află această instanță, dată fiind posibilitatea exercitării cailor de atac.
În cauza de față, reclamanta G. are calitatea de procuror, desfășurând începând cu data de 1 martie 2018, activitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, iar litigiul dedus judecății are caracterul unui conflict de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care se soluționează în primă instanță de tribunal (Legea nr. 62/2011).
În mod diferit față de ambele instanțe aflate în conflict, Înalta Curte apreciază că, în raport de această calitate a reclamantei, în cauză nu își găsește aplicarea competența facultativă prevăzută de textul art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., întrucât reclamata își desfășoară activitatea la o unitate de parchet de pe lângă o instanță inferioară în grad față de instanța care ar fi fost competentă teritorial să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată (Tribunalul Covasna) sau asupra cererii de apel (Curtea de Apel Brașov).
Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. și având în vedere faptul că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată la Tribunalul Caraș Severin, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2019.