ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1793/2019

Ședința publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 24 iunie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 300.484,2 RON, cu titlu de preț, precum și la penalități de întârziere începând cu data de 2 augost 2012 până la momentul plății efective. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea contractuală, invocând derularea contractului încheiat între părți, livrarea mărfurilor către pârâtă, precum și neplata de către ultima parte a facturilor emise.

Prin sentința nr. 253/Fciv/2017 din 12 septembrie 2017, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 300.484,2 RON, reprezentând preț și la plata sumei de 861.162,07 RON reprezentând penalități de întârziere.

Sentința de fond a fost apelată de pârâta B. S.R.L., criticile sale vizând atât greșita stabilire a situației de fapt, cât și modalitatea de stabilire a cuantumului pretențiilor reclamantei.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă

Prin decizia civilă nr. 18/A din 2 februarie 2018, instanța de apel a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că: a respins ca nefondate pretențiile privind penalitățile de întârziere; a înlăturat dispozițiile contrare deciziei pronunțate și a menținut celelalte prevederi ale sentinței; a redus cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în fond sub aspectul taxei judiciare de timbru, acordată doar în limita pretențiilor admise; a obligat intimata-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelanta-pârâtă.

Instanța de apel a reținut dovedirea incontestabilă a raporturilor comerciale dintre părți în temeiul art. 36 Codul comercial, motivat de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză care a identificat în contabilitatea apelantei-pârâte facturile emise de intimata-reclamantă, valoarea cumulată a acestor fiind la nivelul debitului principal solicitat prin acțiune. Cu privire la penalitățile contractuale, instanța a apreciat că facturile nu conțin nicio mențiune care să permită să se considere că au fost emise în executarea contractului invocat de intimata-pârâtă, astfel încât nu se poate reține existența obligației de suportare a penalităților astfel cum sunt indicate în contract la clauza nr. 6. În consecință, a înlăturat obligația stabilită în sarcina apelantei-pârâte de suportare a acestor penalități. Instanța a înlăturat apărarea apelantei-pârâte privind nevalabilitatea facturilor exhibate în cauză, motivat de faptul că în măsura în care partea se consideră vătămată de activitatea fostului său administrator, are posibilitatea formulării unei acțiuni împotriva acestuia, așa cum s-a statuat și în litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2012 soluționat de Judecătoria Brăila.

Decizia de apel a fost recurată de ambele părți.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate, criticând decizia de apel sub următoarele aspecte:

A susținut existența unor considerente contradictorii, arătând că instanța de apel a reținut mai întâi că între părți a fost încheiat contractul nr. x/2011 în baza căruia au fost emise facturile de plată pentru a analiza debitul principal, pentru ca ulterior, în analiza penalităților solicitate, să considere că aceleași facturi nu au fost emise în baza contractului. A mai susținut că întregul probatoriu administrat conduce spre concluzia că facturile sunt emise în executarea contractului, nefiind probat că între părți s-au derulat în aceeași perioadă și alte raporturi comerciale.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia de apel și sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, susținând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a deciziei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, menținând dispozițiile referitoare la soluția dată pretențiilor constând în penalitățile de întârziere, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de temeiurile de drept invocate, recurenta-pârâtă a criticat decizia de apel sub următoarele aspecte:

A susținut existența unor motive contradictorii, arătând că mai întâi instanța a reținut că nu se poate face legătura între facturile aflate la dosar și contractul invocat de recurenta-reclamantă, pentru ca ulterior să valideze raționamentul instanței de fond cu privire la emiterea acelorași facturi în temeiul contractului. A mai arătat că în mod nelegal instanța de apel a înlăturat apărare referitoare la dubla calitate a aceleași persoane ca administrator al celor două societăți în perioada emiterii facturilor, făcând doar trimitere la motivarea din dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Brăila. Totodată a mai invocat și considerentele deciziei nr. 357/R din 27.05.2013 pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Galați prin care s-a reținut contestarea raporturilor comerciale motivat de dubla calitate a unei persoane de administrator la ambele societăți.

Recurenta-pârâtă a susținut și greșita aplicarea a normelor de drept material, arătând că instanța de apel trebuia să rețină dubla calitate în care a acționat administratorul său, care era și administrator al celeilalte societăți și admită suplimentul de expertiză pentru verificarea întregii relații comerciale. A mai susținut că instanța de apel nu a avut în vedere motivele invocate, respectiv faptul că un trasport care apare în fișa contabilă în fapt nu s-a realizat, că a solicitat să se constate nulitatea contractului de transport, că a invocat controlul efectuat de Garda financiară prin care s-a dispus sesizarea organelor penale pentru verificarea legalității tranzacțiilor, că actul juridic invocat de partea adversă nu este valabil întrucât nu conținea anexa din care să rezulte termenele de livrare a produselor, prețul acestora, sau procesul-verbal de recepție la primirea produselor.

Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de recurenta-reclamantă, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea căii de atac apreciind că în mod legal instanța de apel a statuat asupra penalităților de întârziere în sensul că nu sunt datorate.

Și recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare la recursul recurentei-pârâte, solicitând în principal anularea acestuia pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat, arătând că instanța de apel în mod legal a dispus obligarea la plata debitului principal.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor ce a fost comunicat părților, conform celor dispuse la termenul din data de 25 octombrie 2018.

În ședința din data de 7 martie 2019 Înalta Curte a admis în principiu recursurile declarate în cauză, acordând termen în ședință publică cu citarea părților.

Analizând legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate și de apărările invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizând o pretinsă contradicție a considerentelor deciziei de apel nu poate fi reținută. Recurenta-reclamantă pretinde că instanța de apel se contrazice în argumentarea soluției pronunțate, prin aceea că reține încheierea contractului nr. x/2011 în ce privește debitul principal, pentru ca ulterior să aprecieze asupra inexistenței aceluiași contract în ce privește penalitățile de întârziere solicitate. Nu se identifică o asemenea contradicție în succesiunea raționamentului juridic al instanței de apel. Se observă că instanța devolutivă nu a argumentat soluția dată cu privire la debitul principal prin raportare la contractul invocat de recurenta-reclamantă. Este adevărat că instanța a menționat existența contractului nr. x/2011 invocat de recurenta-reclamantă, dar ulterior a motivat dispoziția de obligare a părții adverse la plata debitului principal, prin aplicarea prevederilor art. 36 Codul comercial, reținând că pretenția recurentei-reclamante este probată, dar nu poate fi întemeiată pe contract, nefiind dovedită emiterea facturilor în bata acestui act juridic. Pe cale de consecință, continuând raționamentul, instanța de apel a înlăturat pretenția referitoare la penalitățile contractuale de întârziere, argumentând în sensul că nefiind stabilită legătura între debitul principal și contractul exhibat de recurenta-reclamantă, nu poate fi aplicată clauza contractuală pentru sancționarea părții adverse, chiar dacă s-a constatat neplata la termen.

Este înlăturată și critica recurentei-reclamante vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., critică întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Se reține că, deși este invocată nelegalitatea deciziei de apel prin prisma greșitei aplicări a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu arată în ce constă această pretinsă aplicare greșită, neargumentând critica formulată.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizând o pretinsă contrarietate a considerentelor deciziei de apel nu poate fi reținută. Se observă că recurenta-pârâtă, ca și recurenta-reclamantă, pretinde existența contrarietății între motivarea dată accesoriilor debitului principal, și cea dată debitorului principal. Însă, recurenta-pârâtă susține că din moment ce instanța devolutivă nu a acordat penalitățile de întârziere motivat de faptul că nu pot fi fundamentate pe contractul nr. x/2011, în mod nelegal a acordat debitul principal, care se întemeia pe același act juridic. Și recurenta-pârâtă, chiar dacă din altă perspectivă decât cea a recurentei-reclamante, face abstracție de raționamentul juridic al instanței de apel din care rezultă cu claritate că pretențiile reclamantei nu au fost analizate în raport cu contractul nr. x/2011, ci în urma aplicării prevederilor art. 36 Codul comercial, fiind constatată existența relației comerciale între cele două societăți.

Criticile recurentei-pârâte vizând faptul că aceeași persoană avea la momentul emiterii facturilor calitatea de administrator în ambele societăți, precum și susținerile referitoare la modalitatea în care s-au desfășurat raporturile dintre părți nu vor fi analizate, recursul fiind limitat la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Or, criticile și susținerile menționate tind spre reanalizarea situației de fapt și a probatoriului administrat, aspect inadmisibil în cadrul recursului.

Pentru aceleași considerente nu vor fi analizate nici susținerile recurentei-pârâte subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind reținut că acestea vizează aspecte de fapt privind modalitatea în care s-au derulat relațiile comerciale dintre părți (calitatea aceleiași persoane de administrator la ambele părți, neefectuarea unor transporturi de marfă, efectuarea unui control de către Garda financiară).

Este înlăturată și critica vizând efectele deciziei 357/R din 25 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2012 în cauza având ca obiect deschiderea procedurii de insolvență față de recurenta-pârâtă, considerentele invocate de parte neavând efectul pretins de aceasta, referindu-se la o situație juridică ce nu se mai regăsea la momentul promovării actualului demers judiciar (argumentul reținut de Curtea de Apel Galați referitor la contestarea relațiilor comerciale dintre părți se regăsea la acel moment, fiind un litigiu pe rolul instanțelor care viza acest aspect, nu mai subzista la momentul promovării prezentei acțiuni, litigiul respectiv fiind soluționat definitiv).

Având în vedere considerentele reținute, precum și dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 18/A din 2 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2019.