ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1532/2019

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra cererii de recurs, din examinarea actelor dosarului constată și reține următoarele:

Prin cererea formulată la 12 iunie 2019 recurenta Grupa de Creditori "Salariații" debitoarei A. S.R.L., prin reprezentant ales B. a solicitat Curții de Apel Craiova sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1), art. 101 și art. 149 din Legea nr. 85/2006, prin raportare la art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 41 și art. 53 din Constituția României.

În motivarea acestei excepții, recurenta a susținut că sunt neconstituționale aceste dispoziții legale deoarece prevăd judecarea cauzei având ca obiect confirmarea sau infirmarea planului de reorganizare al unei societăți în procedura insolvenței fără citarea creditorilor salariați conform C. proc. civ., deși acești creditori nu au fost notificați în prealabil cu privire la deschiderea procedurii conform C. proc. civ.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată în dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, având ca obiect recursul declarat de contestatoarea Grupa de Creditori "Salariații" debitoarei A. S.R.L., prin reprezentant ales B. împotriva încheierii de ședință din 4 februarie 2019 și sentinței nr. 77 din 18 februarie 2019, pronunțate de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 având ca obiect contestația în anulare formulată împotriva sentinței nr. 115 din 23 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 26 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în doasrul nr. 1504/104/2018 s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1), art. 101 și art. 149 din Legea nr. 85/2006, prin raportate la art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 41 și art. 53 din Constituția României.

În motivarea acestei încheieri, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată. Astfel, s-a constatat că nu este îndeplinită condiția ca norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În esență s-a apreciat că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea litigiului, respectiv a încheierii de ședință din 4 februarie 2019, pentru care se susține că instanța nu s-a pronunțat cu privire la mai multe excepții și pe cererea de suspendare a judecății și a sentinței nr. 77 din 18 februarie 2019, prin care contestația în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, apreciindu-se că petenții încă au deschisă calea de atac a recursului. Cu alte cuvinte, instanța a reținut că excepția de neconstituționalitate vizează fondul cererii, în timp ce recursul vizează excepțiile invocate la fond, care au condus la respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.

La 28 iunie 2019, în termen legal recurenții Salariații debitoarei S.C. A. S.R.L., prin reprezentant ales B. au declarat recurs împotriva încheierii din 26 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Prin recursul formulat recurenții au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea încheierii recurate, cu consecința anulării acesteia și a admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (1), art. 101 și art. 149 din Legea nr. 85/2006.

În motivarea recursului, recurenții au susținut că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată au legătură cu soluționarea litigiului, raportat la faptul că acestea prevăd judecarea cauzei având ca obiect confirmarea sau infirmarea planului de reorganizare al unei societăți în insolvență fără citarea creditorilor salariați conform C. proc. civ.

În susținerea teoriei avansate, recurenții au arătat că prin contestația în anulare formulată a fost solicitată anularea hotărârilor judecătorești prin care a fost infirmat planul de reorganizare al S.C. A. S.R.L. din cauza nelegalei citări a grupei creditorilor salariați în cadrul procedurii. Prin urmare, excepția vizează normele legale care prevăd lipsa citării acestor creditori în procedura având ca obiect confirmarea planului de reorganizare.

Totodată, s-a mai arătat că dreptul de a fi citat și de a lua astfel cunoștință de existența și de termenul procesului este un element inerent legat de dreptul de a participa la judecarea cauzei, fiind astfel inclus în principiul contradictorialității.

În opinia recurenților, condiția ca prevederile legale a căror neconstituționalitate se invocă să aibă legătură cu soluționarea cauzei nu trebuie interpretate într-un sens restrictiv, care să restrângă sfera de aplicare numai la prevederile legale pe care instanța inferioară și-a întemeiat soluția, atunci când excepția de neconstituționaiitate este invocată în căile de atac.

Prin urmare, recurenții au subliniat că, față de obiectul contestației în anulare, dar și raportat la motivele de recurs, normele a căror constituționalitate o contestă au incidență în soluționarea cauzei, fiind astfel îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale a României.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării criticilor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că acestea se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât se invocă aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată stipulează faptul că instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia (alin. (1), că excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, de procuror sau de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial din oficiu (alin. (2) și că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale (alin. (3).

Conform alin. (5) al aceluiași articol, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța în fața căreia a fost invocată va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Evocarea prevederilor legale precitate relevă faptul că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată cuprind o serie de cauze de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate pe care instanța judecătorească în fața căreia a fost invocată excepția este obligată să le verifice, neputând sesiza Curtea Constituțională atunci când constată existența oricăreia dintre ele.

Recurenții au susținut că art. 7 alin. (1), art. 101 și art. 149 din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că creditorii cu creanțe salariale se vor cita direct prin B.P.I., fără a beneficia de o primă comunicare a actelor de procedură potrivit C. proc. civ., asemănător soluției consacrate pentru ceilalți debitori și creditori.

În opinia recurenților, instanța a respins în mod greșit cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, având în vedere că între dispozițiile legale invocate și modul de soluționare a cauzei există o strânsă legătură, raportat la faptul că, în speță, contestația în anulare este întemeiată exact pe nelegala citare a grupei salariaților în judecarea cauzei în care au fost pronunțate hotărârile a căror anulare se solicită.

Înalta Curte constată că motivul de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzută la alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 referitor la legătura dintre norma legală atacată pentru neconstituționalitate și soluționarea cauzei incidența normelor legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate în procesul în care această excepție a fost ridicată. Aceasta deoarece o eventuală decizie a Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, o atare cerință fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Or, în speță, în mod corect curtea de apel a constatat că această cerință nu este întrunită, deoarece prevederile legale atacate pentru neconstituționalitate nu au legătură cu obiectul recursului, care vizează modul în care au fost rezolvate excepțiile invocate la fond și care a condus la soluția de respingere a contestației în anulare ca inadmisibilă.

Astfel, se constată că normele a căror neconstituționalitate a fost invocată în fața instanței de recurs ar fi avut legătură cu fondul contestației în anulare, care viza nelegala citare. Ele ar fi putut forma obiectul sesizării Curții Constituționale în recurs numai dacă instanța de contestație în anulare, învestită cu motivul de anulare referitor la nelegalitatea procedurii de citare, ar fi examinat acest motiv, l-ar fi găsit neîntemeiat din perspectiva incidenței normelor privind citarea prevăzute de legea insolvenței și ar fi respins ca neîntemeiată contestația în anulare.

Numai că instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare nu a ajuns să cerceteze acest motiv de contestație în anulare, întrucât a admis un fine de neprimire care a condus la soluția respingerii contestației ca inadmisibilă, aspect criticat prin recursul declarat și care nu are legătură cu dispozițiile referitoare la citarea în procedura insolvenței pretins neconstituționale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că articolele invocate ca fiind neconstituționale trebuie corelate cu faza procesuală a recursului și examinate în raport cu criticile din recurs, fără a fi posibil ca, în contextul unei soluții pronunțate fără a se intra în cercetarea fondului, să se ceară instanței de recurs să antameze fondul necercetat de instanța anterioară.

Prin urmare, având în vedere că în speță nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din aceeași lege acesta este un impediment pentru sesizarea Curții Constituționale de către instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția, soluția criticată prin recursul de față este apreciată ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 29 alin. (5) raportat la alin. (1) al aceluiași articol din Legea nr. 47/1992.

Pe cale de consecință, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții Salariații debitoarei S.C. A. S.R.L. prin reprezentant ales B. împotriva încheierii din 26 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.