ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1422/2019

Ședința publică din data de 20 septembrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub număr de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții COMUNA CERTEZE, prin Primar Comunei Certeze, CONSILIUL JUDEȚEAN SATU MARE, prin președinte, ADMINSTRATIA NAȚIONALA "APELE ROMANE" - Administrația Bazinală de Apă "Someș Tisa", S.C. B. S.A.., a solicitat instanței să se constate nelegalitatea autorizației de construire nr. x/29.09.2014 emisă de Președintele Consiliului Județean Satu Mare, să se constate nelegalitatea autorizației de gospodărire a apelor nr. 406/23.09.2014, precum și a celor ulterioare acesteia, respectiv a avizului de gospodărire a apelor nr. 54/24.02.2015 emise de către ADMINSTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE" Administrația Bazinală de Apă "Someș Tisa" Cluj-Napoca. S-a mai solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 592.731,57 RON, reprezentând prejudiciul pentru anii 2015 și 2016, cu dobânda legală de la data promovării prezentei acțiuni, respectiv la plata sumei de 272.440,2 RON/an începând cu anul 2017 și până la data desființării/modificării investiție B. S.A cauzatoare a prejudiciului, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că acțiunea introductivă are ca obiect pretenții formulate în contradictoriu cu pârâții COMUNA CERTEZE, CONSILIUL JUDEȚEAN SATU MARE, ADMINSTRAȚIA NAȚIONALĂ "APELE ROMÂNE" - Administrația Bazinală de Apă "Someș Tisa" Cluj-Napoca și S.C. B. S.A., având ca temei de drept răspunderea civilă contractuală și delictuală pentru pârâta de rang 1 și răspunderea civilă delictuală pentru pârâtele de rang 2, 3 și 4, în vederea recuperării prejudiciului creat reclamantei ca urmare a actelor și faptelor săvârșite de către pârâți.

Raportat la obiectul acțiunii, reclamanta a solicitat să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 592.731,57 RON, reprezentând prejudiciul pentru anii 2015- 2016, cu dobândă legală de la data promovării acțiunii, respectiv la plata sumei de 272.440.2 RON/an începând cu anul 2017 și până la data desființării/modificării investiției cauzatoare a prejudiciului, proprietatea pârâtei B. S.A.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Comuna Certeze a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și a invocat excepția necompetenței teritoriale, excepția tardivitățiii acțiunii, excepția netimbrării acțiunii, excepția inadmisibilității acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Consiliul Județean Satu Mare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală și neîntemeiată și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, excepția necompetenței materiale a instanței.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta S.C. B. S.A. a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

Pârâta Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, excepția inadmisibilității acțiunii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 536/2018 din 19 februarie 2018 pronunțată de Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția necompetenței Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții COMUNA CERTEZE, prin Primar, CONSILIUL JUDEȚEAN SATU MARE, prin președinte, ADMINSTRATIA NAȚIONALA "APELE ROMANE" - Administrația Bazinală de Apă "Someș Tisa", S.C. B. S.A.., în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. (1) din contractul de concesiune nr. x/2011 conform cărora, litigiile de orice fel, apărute în cursul derulării contractului de concesiune, se vor rezolva pe cale amiabilă.

În cazul în care soluționarea pe cale amiabilă nu este posibilă, litigiul va fi supus soluționării instanțelor competente pe a căror rază teritorială își are sediul obiectul concesionat, conform legislației în vigoare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Satu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal Mare.

Prin sentința civilă nr. 450/CA din 30 mai 2018 pronunțată de Tribunalul Satu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal Mare, în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Satu Mare, s-a admis excepția necompetenței materiale a secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Satu Mare, invocată de pârâtul Consiliul Județean Satu Mare, și s-a declinat competența materială de soluționare a acțiunii promovate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN SATU MARE, ADMINSTRATIA NAȚIONALA "APELE ROMANE" - Administrația Bazinală de Apă "Someș Tisa" Cluj-Napoca, S.C. B. S.A. și COMUNA CERTEZE, în favoarea secției I Civilă a Tribunalului Satu Mare.

Pentru a hotărî în acest sens, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut că litigiul dintre reclamantă și pârâta Comuna Certeze se întemeiază pe răspundere civilă delictuală și pe temei delictual față de toți pârâții.

Instanța a apreciat că nelegalitatea actelor administrative - autorizația de gospodărire a apelor nr. 406/23.09.2014 și a celor ulterioare acesteia, respectiv cea a avizului de gospodărire a apelor nr. 54/24.02.2015 se invocă doar pe calea excepției de nelegalitate potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu pe calea dreptului comun în materie, astfel încât, competența soluționării acestei excepții revine instanței competente să soluționeze fondul litigiului.

A considerat că pe fondul litigiului nu-i sunt aplicabile prevederilor O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, întrucât terenul este proprietatea privată a comunei Certeze și că acțiunea fiind întemeiată pe temei delictual și nu pe temei contractual, îi sunt aplicabile dispozițiile C. civ. și nu cele ale O.U.G. nr. 54/2006 sau cele ale Legii nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cererii în plan procedural, aparținând secției civile a tribunalului.

Primind dosarul, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a reținut că instanța a fost învestită prin cererea introductivă, astfel cum a fost precizată la data de 17.10.2017, Tribunalul Cluj a fost sesizat cu o acțiune în pretenții pe tărâm delictual față de pârâtele de rândul 2-4 și contractual față de pârâta de rândul I, Comuna Certeze.

S-a reținut totodată faptul că, în urma admiterii excepției necompetenței materiale a Tribunalului Satu Mare, secția de contencios administrativ și fiscal, calificarea acțiunii ca fiind simplă acțiune în pretenții, având izvor delictual și contractual, nu mai poate fi pusă la îndoială.

În plus, temeiul juridic al acțiunii a fost indicat de reclamantă chiar la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, precum și prin precizările de acțiune ulterioare și totodată prin răspunsul la întâmpinare din data de 04.12.2017.

Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale nu și-a verificat și competența materială și nu a stabilit obiectul cererii dedus judecății, declinându-și competența în urma aprecierii, conform căreia nu era competent teritorial să soluționeze litigiul.

Anterior analizării excepției necompetenței teritoriale invocate de pârâta Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a reținut în practicaua sentinței, faptul că înțelege să conteste competența materială a Tribunalului Cluj, secția Civilă și că în măsura în care se va admite excepția necompetenței teritoriale, aceasta este instanța la care urmează să decline soluționarea cauzei.

Pentru a soluționa această excepție a considerat că după stabilirea cadrului procesual în raport de natura cauzei și a instanței competente materială să soluționeze litigiul, întâmpinarea nu mai este obligatorie și pârâta era îndreptățită să se prevaleze de competența teritorială.

Luând în considerare dispozițiile art. 107 și 112 alin. (1) C. proc. civ. și reținând faptul că alegerea reclamantei de introducere a cererii la Tribunalul Cluj nu poate fi cenzurată, fiind necesar ca instanța să procedeze în acord cu poziția procesuală exprimată de reclamantă prin răspunsul la întâmpinare, a stabilit competența teritorială de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență, constatat a fi ivit.

Astfel, prin sentința civilă nr. 194/D din 19 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa Cluj-Napoca și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a acțiunii promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva pârâților Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Certeze, Unitatea Administrativ Teritorială Județul Satu Mare, Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa Cluj-Napoca, S.C. B. S.A., în favoarea Tribunalului Cluj, secția Civilă. S-a constatat existența conflictului negativ de competență. S-a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență, în vederea stabilirii instanței competente.

Prin decizia nr. 4046 din 21 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins cererea de sesizare cu regulatorul de competență, motivat de împrejurarea că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 133 pct. 2 C. proc. civ.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Satu Mare care l-a trimis Tribunalului Cluj, secția civilă, fiind înregistrat sub nr. x/2019 la data de 21.01.2019.

În ședința publică din 8 martie 2019 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, secția Civilă.

Prin decizia civilă nr. 124/2019 din 8 martie 2019 pronunțată de Tribunalului Cluj, secția Civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții COMUNA CERTEZE, prin Primar, JUDEȚUL SATU MARE PRIN PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN SATU MARE, ADMINSTRATIA NAȚIONALA "APELE ROMANE" - Administrația Bazinală de Apă "Someș Tisa", S.C. B. S.A., în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

În motivare, s-a reținut că acțiunea în pretenții, potrivit precizărilor făcute de reclamantă, este o acțiune având ca obiect antrenarea răspunderii civile contractuale față de Comuna Certeze și o acțiune întemeiată pe răspundere delictuală față de pârâtele de rândul 2-4, generatoare a unui prejudiciu unic.

S-a apreciat că în ceea ce privește cererea de antrenare a răspunderii delictuale operează prorogarea de competență în conformitate cu dispozițiile art. 123 alin. (3) C. proc. civ. și că, pe cale de consecință, competența revine instanței specializate.

În sprijinul acestei hotărâri au fost invocate și dispozițiile deciziei civile nr. 18/2006 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție precum și prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 care consolidează sfera de competență a secțiilor/instanțelor specializate și în opinia Tribunalului Cluj, secția civilă, pune capăt unei practici neunitare în materia litigiilor cu profesioniștii generată de interpretarea prevederilor art. 226 din Legea nr. 71/2011.

Tribunalul Cluj, secția Civilă a considerat că utilizarea de către legiuitor a sintagmei cauză cu profesioniștii atribuie tribunalelor specializate competența soluționării tuturor litigiilor în care se invocă litigii cu profesioniștii sau a litigiilor dintre aceștia și orice alt subiect de drept civil care vizează activitatea lor de producere, administrare, înstrăinare de bunuri sau prestare de servicii.

Învestit prin declinare, Tribunalul Specializat Cluj a apreciat că instanța competentă material cu soluționare cauzei este Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Tribunalul Specializat Cluj a reținut, în esență, că Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale și-a verificat competența materială de soluționare a cauzei din perspectiva dreptului material aplicabil raporturilor dintre părțile litigante, considerând că este competent ca și instanță de contencios în a soluționa cererea cu care a fost învestită, împrejurare ce rezultă din cuprinsul încheierii civile pronunțată la data de 29.01.2018 aflată la dosar la fila x volumul IV.

În opinia tribunalului specializat punerea în discuție a excepției necompetenței materiale de către instanța de contencios din cadrul Tribunalului Satu Mare după momentul prevăzut și reglementat de dispozițiile art. 130 alin. (2), deci după prima zi la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe, dată care este cea stabilită de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale pentru 29.01.2018, încalcă prevederile legale menționate chiar în condițiile în care pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN SATU MARE a invocat prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 15.11.2017 excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ în soluționarea cererii formulate de reclamantă.

Odată ce s-a statuat de către instanța de contencios faptul că este competentă general și material să soluționeze litigiul dedus judecății nu se poate invoca necompetența materială a instanței de contencios administrativ pe considerentul că pretențiile deduse judecății ar avea un alt izvor și ar fi guvernate de alte norme de drept material, or motivat pe faptul că cererea este o acțiune în pretenții având o natură civilă.

În ședința publică din data de 12.02.2018, la următorul termen a fost pusă în discuție de către instanță excepția necompetenței teritoriale, întrucât și-a reținut competența generală și materială la termenul anterior.

Cât privește competența teritorială s-a dispus declinarea în considerarea prevederilor art. 21 din contractul de concesiune încheiat între reclamantă și COMUNA CERTEZE apreciindu-se că sunt incidente prevederile art. 21 din contractul de concesiune încheiat cu aceasta conform căruia litigiile de orice fel apărute în cursul derulării contractului de concesiune se vor soluționa pe cale amiabilă și dacă soluționarea în această modalitate nu este posibilă litigiul va fi supus spre soluționare instanțelor competente pe a căror rază teritorială își are sediul obiectul concesionat, conform legislației în vigoare.

Astfel, s-a apreciat că nici în ce privește necompetența teritorială nu se poate reține faptul că ar fi fost de ordine publică în condițiile în care nu este vorba de încălcarea unor norme de competență exclusivă, ci de o normă de competență relativă care să poată fi invocată cel mai târziu la primul termen de judecată.

Astfel, prin sentința civilă nr. 1130/2019 din 13 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Competența materială funcțională a instanțelor de contencios administrativ este reglementată în Legea nr. 554/2004 care reprezintă legea-cadru în materie. Numai determinarea naturii juridice a litigiului ca fiind de contencios administrativ atrage competența instanțelor de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 se definește contenciosul administrativ ca fiind: "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept ori un interes legitim".

Prin urmare, pentru a fi în prezența contenciosului administrativ, este necesar a fi întrunite în mod cumulativ două condiții: în primul rând, una dintre părți să fie o autoritate publică și, în al doilea rând, litigiul, conflictul, să fie rezultatul unui act administrativ tipic sau al unuia asimilat.

Este știut că simpla calitate specială a beneficiarului de autoritate publică nu determină ca, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, contractul încheiat cu aceasta să fie un contract administrativ.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON, se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale iar conform art. 2 lit. c) teza II, din aceeași lege prin act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.

În speță, prin acțiunea promovată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței ca pe cale de excepție, să constate nelegalitatea autorizației de construire nr. x/29.09.2011 emisă de Președintele Consiliului Județean Satu Mare, să constate nelegalitatea autorizației de gospodărire a apelor nr. 406/23.09.2014, precum și celor ulterioară acesteia emisă de pârâta A.N.A.R prin Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa Cluj Napoca precum și obligarea pârâtelor la plata sumei de 592.731,57 RON reprezentând prejudiciu aferent anilor 2015 și 2016 cu dobânda legală de la data promovării acțiunii. S-a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 272.440,2 RON/an începând cu anul 2017 până la data desființării/modificării investiției B. S.A. cauzatoare a prejudiciului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Ordinului nr. 662/2006 ale Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, Legea nr. 107/1996, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 111 C. proc. civ., art. 194 C. proc. civ., art. 1349-1350, art. 1357, art. 1381-1382, art. 1385-1386 C. civ. și Legea nr. 215/2011 a administrației publice locale.

Așa fiind, sub aspectul competenței materiale, se constată că acțiunea dedusă judecății are ca obiect constatarea nelegalității unor acte administrative emise de autorități publice locale. Împrejurarea că partea a solicitat constatarea nelegalității "pe cale de excepție" nu este de natură a schimba obiectul principal al acțiunii și respectiv nici competența după materie a instanței inițial învestite.

Totodată, nu poate fi ignorat faptul că solicitarea obligării pârâtelor la repararea prejudiciului material se motivează și se justifică prin susținerile reclamantei referitoare la nelegalitatea actelor administrative.

Se pretinde că lipsa avizului de gospodărire a apelor pentru schimbarea soluției tehnologice a dimensiunilor țevilor de captare determină nelegalitatea autorizației de construire nr. x/29.09.2014 fiind cauza prejudiciului produs ulterior.

În ceea ce privește nelegalitatea autorizației de gospodărire a apelor nr. 4023.09.2014 precum și a celor ulterioare, respectiv a avizului de gospodărire a apelor nr. 54/24.02.2015 se invocă încălcarea unor prevederi legale din Ordinul Ministerului mediului și Gospodăririi Apelor se pretinde că a stat la cauzarea prejudiciului de către pârâta de rândul 4.

Cât privește cererea formulată împotriva pârâtei UAT COMUNA CERTEZE, aceasta are la bază un contract de concesiune nr. x încheiat la data de 12.09. 2011 pentru construirea de către concedent, adică de către reclamantă, a două microcentrale în vederea producerii de energie electrică prin captarea apei de pe râul Valea Rea de pe raza comunei Certeze în scopul asigurării iluminatului public al comunei conform art. 18 din contract.

Faptul că ulterior, prin precizarea cererii din data de 17 octombrie 2017 reclamanta a menționat că formulează o cerere în pretenții împotriva pârâtelor nu poate avea consecințe în ce privește competența materială a instanței din perspectiva dreptului material aplicabil, respectiv în ceea ce privește instanța de contencios administrativ.

În materia competenței teritoriale, se reține că regula de drept comun este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia:

"cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Această normă reprezintă dreptul comun în materia competenței teritoriale, prin urmare, dacă legea nu dispune altfel, cererea de chemare în judecată se adresează instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul (sediul) pârâtul.

În absența unor dispoziții legale exprese derogatorii de la dreptul comun, în speță, instanța competentă este determinată prin aplicarea principiului actor sequitur forum rei, conform art. 107 C. proc. civ.

În cazul pluralității de pârâți, conform prevederilor art. 112 C. proc. civ.:

"cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia".

Este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competență alternativă, iar pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ.

În speță, opțiunea reclamantei, conform art. 116 C. proc. civ., a fost în sensul soluționării cauzei de Tribunalul Cluj.

În considerarea acestor reguli de stabilire a competenței, alegerea reclamantei de introducere a cauzei la Tribunalul Cluj nu poate fi cenzurată, fiind necesar ca instanța să procedeze, în acord cu poziția procesuală expusă de reclamantă.

În altă ordine de idei, potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ. în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată (29 septembrie 2017), raportat la art. 24 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în situațiile în care legea le prevede în mod expres, la pct. 1, 2 și 3 adică în cazul încălcării competenței generale când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei alte instanțe de alt grad precum și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Conform alin. (3) ale aceluiași text legal, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Totodată, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. prevede că necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, fără posibilitatea de a se dezînvesti, chiar dacă s-ar atrage competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

În același timp, se reține că textul art. 130 și art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, cu excepția prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ. instituie excepția de la regula verificării din oficiu a competenței și soluționării excepției de necompetență la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, sens în care se acordă un singur termen.

În speță, instanța inițial învestită, respectiv Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, din data de 29 ianuarie 2018, și-a verificat din oficiu competența și a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de la termenul respectiv .

La termenul din 19 februarie 2018, instanța a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția necompetenței sale teritoriale și materiale și apoi a amânat pronunțarea la 19 februarie 2018, când a admis excepția necompetenței acestei instanțe.

Față de succesiunea actelor de procedură astfel efectuate, Înalta Curte constată că excepția necompetenței materiale și teritoriale nu a fost invocată la primul termen de judecată cu părțile legal citate, ci abia la 12 februarie 2018, moment la care instanța nu se mai putea dezînvesti și nu mai putea reveni asupra încheierii din 29 ianuarie 2018 prin care s-a constatat competentă să soluționeze cauza, dat fiind caracterul interlocutoriu al încheierii pronunțate, conform art. 235 C. proc. civ.

Prin urmare, Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a rămas învestit și competent să soluționeze cauza.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2019.