ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.01.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 112/2019

HOTĂRÂRE
22.01.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 112/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la data de 5 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare sub nr. x/2018 contestatoarea Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Someș - Tisa, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate în Dosarul de executare 196/2017 al B.E.J. B., precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 2414 din data de 18 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria Satu Mare, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a pronunța această soluție, a constatat că efectuarea executării silite în Dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. B. a fost demarată în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 123/LMA din data de 29 februarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

În esență, a reținut că, în raport de dispozițiile legale privind organizarea și funcționarea Administrației Naționale "Apele Române", calitatea procesuală pasivă în cadrul judecății desfășurate în Dosarul nr. x/2015 aparține Administrației Bazinale de Apă Someș - Tisa, ca structură cu personalitate juridică aflată în subordinea Administrației Naționale "Apele Române". Împrejurarea că în cauză actele de procedură au fost efectuate la sediul Sistemului de Gospodărire a Apelor Satu Mare reprezintă o chestiune care ține de administrarea acelei cauze și care este permisă de dispozițiile procedurale, câtă vreme debitoarea a achiesat la aceasta. Cu toate acestea, îndeplinirea procedurilor de judecată prin intermediul unei structuri locale a Administrației, fără personalitate juridică și - implicit - fără patrimoniu propriu, ori atribuții în materia gestionării banilor publici, nu determină dobândirea de către această entitate a calității de debitor al obligației, câtă vreme aceasta nu deține atribuții proprii care să îi permită executarea obligațiilor născute din titlul executoriu ce face obiectul analizei, obligații care vizează - în calitate de debitoare - Administrația Bazinală "Someș - Tisa", în structura căreia Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare reprezintă o unitate fără personalitate juridică.

A apreciat că are calitatea de debitor entitatea care deține personalitate juridică și care - în puterea atribuțiilor conferite de lege - are capacitatea de a proceda la executarea hotărârii care constituie titlu executoriu, de a lua decizii și de a aloca fondurile bugetare care să asigure această executare.

În ceea ce privește dispozițiile art. 109 C. proc. civ., a reținut că acest text legal nu este incident în cauză, întrucât se referă la pârâți persoane juridice de drept privat, ceea ce nu este cazul, raportat la natura cererii care a făcut obiectul fondului în dosarul care a generat titlul executoriu, iar în procedura specială a contestației la executare, regula aplicabilă în materia competenței este o regulă derogatorie de la dreptul comun și este reglementată de dispozițiile art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în conformitate cu care instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Din dispozițiile legale în materia organizării și funcționării Administrației Naționale "Apele Române", precum și din cuprinsul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 123/LMA din data de 29 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, a constatat că, în cauză, calitatea de debitor aparține Administrației Bazinale "Someș - Tisa", ca entitate cu personalitate juridică direct obligată în raporturile de muncă cu creditorul.

În acest context, a reținut că însăși actele de executare efectuate în Dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. B. au fost efectuate împotriva acestui debitor, căruia i-au fost comunicate actele de executare silită efectuate și care este, de altfel, și titularul cererii de chemare în judecată, având ca obiect contestație la executare.

Totodată, a constatat că nu pot fi primite nici argumentele legate de încheierea contractelor de muncă cu entitatea Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, câtă vreme - astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în probațiune - aceasta nu a acționat niciodată în nume propriu, ci ca reprezentant - fără personalitate juridică - al Administrației Bazinale "Someș - Tisa", iar decizia care a făcut obiectul analizei instanțelor care au pronunțat hotărârile ce constituie titluri executorii a fost emisă de către Directorul General al Administrației Naționale "Apele Române", Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare acționând ca entitate reprezentantă în teritoriu a structurii superioare Administrația Bazinală "Someș - Tisa", la rândul său reprezentantă a unității centrale.

Nici împrejurarea că încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de către Judecătoria Satu Mare nu poate constitui un argument pentru reținerea competenței de soluționare a contestației la executare de către această instanță de judecată, câtă vreme potrivit art. 712 alin. (3) C. proc. civ. "după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale".

Or, această anulare poate viza inclusiv aspecte legate de încuviințarea executării silite de către o instanță necompetentă, iar calea prin care un astfel de aspect trebuie adus în discuție este contestația la executare, care urmează a fi soluționată de către instanța de executare competentă potrivit art. 651 C. proc. civ.

Raportat la aceste argumente, instanța a reținut că excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Satu Mare este întemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 7160 din data de 31 octombrie 2018, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, ca un prim aspect, că Judecătoria Satu Mare nu a respectat prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., ce stabilește că necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată de către părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Primul termen la care părțile au fost legal citate a fost cel din data de 25 aprilie 2018, însă excepția a fost invocată doar la termenul de judecată din data de 6 iunie 2018, intervenind, astfel, decăderea - în aceste condiții instanța nu mai putea invoca excepția și dispune declinarea soluționării cauzei.

Totodată, a constatat că instanța competentă să se pronunțe asupra contestației la executare este instanța de executare, astfel cum reiese din dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

A reținut dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

A constatat că debitorul este cel în sarcina căruia s-au stabilit obligații susceptibile a fi aduse la executare prin titlul executoriu, respectiv Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, care la data sesizării organului de executare avea sediul în Satu Mare, str. x, nr. 8/A, județul Satu Mare, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Satu Mare. Chiar dacă este menționată în titlul executoriu și contestatoarea Administrația Bazinală de Apă Someș - Tisa, ca organ ierarhic superior Sistemului de Gospodărire a Apelor Satu Mare, aceasta nu a fost parte distinctă în acel proces, după cum nu a fost nici Administrația Națională "Apele Române" parte în nume propriu, deși figurează în hotărâre, din moment ce în dispozitivul titlului executoriu nu este menționată adresa și Codul fiscal al acesteia.

Drept urmare, calitatea de parte a avut-o Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, care nu a acționat în calitate de reprezentant, câtă vreme o astfel de mențiune nu a fost făcută în cuprinsul celor două hotărâri judecătorești. În plus, a arătat că Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare este cel care a încheiat contractul de muncă al intimatului.

A apreciat că nu prezintă relevanță sub aspectul soluționării excepției dacă debitorul din titlul executoriu are sau nu personalitate juridică, câtă vreme în cadrul contestației la executare nu se pot aduce modificări în ceea ce privește cadrul procesual din litigiul care a generat titlul executoriu, pentru a se susține că de fapt calitate procesuală pasivă putea avea numai Administrația Bazinală de Apă Someș - Tisa. Totodată, a reținut că existența personalității juridice nu este o condiție pentru a fi parte în procesul civil, în contextul în care o entitate fără personalitate juridică și constituită conform legii poate sta în judecată, astfel cum prevede art. 56 C. proc. civ.

În plus, a constatat că în precizarea depusă la data de 4 iunie 2018 contestatoarea a arătat că a formulat contestația la executare atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al subunității Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare.

A mai reținut că actele de executare silită au fost emise împotriva debitorului din titlul executoriu, Administrația Națională "Apele Române", Administrația Bazinală de Apă Someș - Tisa - Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, str. x nr. 8/A, județul Satu Mare, iar nu împotriva Administrației Bazinale de Apă Someș - Tisa, cu sediul în Cluj-Napoca, județul Cluj.

A apreciat că împrejurarea potrivit căreia somația de executare a fost comunicată la sediul acesteia din urmă nu influențează soluția ce urmează a fi pronunțată asupra excepției invocate, fiind eventual un motiv al contestației la executare, care va fi analizat de instanța de executare de la sediul debitorului, care este în Satu Mare. Chiar dacă s-a formulat contestație la executare de către Administrația Bazinală de Apă Someș - Tisa, căreia i s-a comunicat somația din data de 14 decembrie 2017, aceasta trebuie introdusă la instanța de executare determinată conform celor arătate mai sus, și care nu poate fi cea de la sediul său, deoarece nu pot exista simultan mai multe instanțe de executare. În această privință a constatat că Judecătoria Satu Mare deja și-a stabilit calitatea de instanță de executare la momentul la care a soluționat cererea de încuviințare a executării silite.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare contestatoarea Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Someș - Tisa, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate în Dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. B..

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016 și care prevede, în noua redactare, că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Judecătoria Satu Mare, prin Încheierea nr. 3756 din data de 5 decembrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017 a admis cererea formulată de B.E.J. B. și a încuviințat executarea silită pornită în Dosarul execuțional nr. x/2017 al B.E.J. B. împotriva debitoarei Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Someș - Tisa - Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, cu sediul în municipiul Satu Mare, județul Satu Mare.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin Încheierea nr. 3756 din data de 5 decembrie 2017 a Judecătoriei Satu Mare, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, și anume Judecătoria Satu Mare, ca instanță de executare.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-01-22
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 111/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată la data de 4 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare sub nr. x/2018 contestatoarea Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală
ÎCCJ 2019-03-05
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 481/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 3 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, contestatoarea Administrația Națională "Apele Române" Administraț
ÎCCJ 2018-11-13
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3934/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată la data de 3 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare sub nr. x/2018 contestatoarea Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală
ÎCCJ 2018-12-04
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4181/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată la data de 5 ianuarie 2018 pe rolul Judecătoriei Satu Mare sub nr. x/2018 contestatoarea Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală
ÎCCJ 2019-01-18
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 97/2019
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 5 ianuarie 2018, contestatoarea Administrația Națională "Apele Romane" Administrația Bazinală de Apă Someș
Sursă