ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4046/2018

HOTĂRÂRE

21.11.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4046/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 29.09.2017, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții UAT Comuna Certeze, UAT Județul Satu Mare, Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa Cluj-Napoca, SC B. SA, să se constate nelegalitatea autorizației de construire nr. x/29.09.2014 emisă de Președintele Consiliului Județean Satu Mare; să se constate nelegalitatea autorizației de gospodărire a apelor nr. 406/23.09.2014, precum și a celor ulterioare acesteia, respectiv a avizului de gospodărire a apelor nr. 54/24.02.2015, emise de către Administrația Națională "Apele Române" Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa Cluj-Napoca; obligarea pârâților la plata sumei de 592.731,57 RON, reprezentând prejudiciul pentru anii 2015 și 2016, cu dobânda legală de la data promovării prezentei acțiuni, respectiv la plata sumei de 272.440,2 RON/an începând cu anul 2017 și până la data desființării/modificării investiției B. SA, cauzatoare a prejudiciului, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 536 din 19 februarie 2018 Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Cluj a reținut că între reclamanta SC A. SRL, în calitate de concesionar, și Comuna Certeze, în calitate de concedent, s-a încheiat Contractul de concesiune nr. x/12.09.2011.

Conform prevederilor art. 10 pct. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de pană la 1000000 RON, se soluționează în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 1000000 RON, se soluționează în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

Tribunalul Cluj a constatat că obiectul contractului anterior menționat este concesionarea pe o perioadă de 49 de ani a terenului în suprafață totală de 2974 mp, situat în comuna Certeze, sat Huta-Certeze, înscris în CF x Certeze 802 mp, CF x Certeze 64 mp, CF x Certeze 749 mp, CF x Certeze 359 mp, toate având categoria de folosință fâneață extravilan, precum și CF x Certeze 1000 mp din nr. top. x având categoria de folosință fâneață intravilan, în scopul construirii a două microhidrocentrale, în baza HCL Certeze nr. 50 și 51/2011.

Conform art. 21 (1) din contract, litigiile de orice fel apărute între părțile în cursul derulării contractului de concesiune se vor rezolva pe cale amiabilă. În cazul în care soluționare pe cale amiabilă nu este posibilă, litigiul va fi supus soluționării instanțelor competente pe a căror rază teritorială își are sediul obiectul concesionat, conform legislației în vigoare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 03.04.2018.

Prin Sentința nr. 450/CA din 30 mai 2018 Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe, reținând că prezentul litigiu privește executarea/neexecutarea unor obligații contractuale asumate de reclamantă și pârâta Comuna Certeze prin Contractul de concesiune nr. x/12.09.2011. Pretențiile reclamantei față de pârâta Comuna Certeze își au izvorul în clauzele contractuale asumate de părțile contractante, având ca temei de drept răspunderea civilă contractuală, iar pe de altă parte, pretențiile reclamantei față toți pârâții își au drept temei, invocat de aceasta, răspunderea civilă delictuală.

Nelegalitatea actelor administrative - autorizația de gospodărire a apelor nr. 406/23.09.2014, precum și a celor ulterioare acesteia, respectiv avizul de gospodărire a apelor nr. 54/24.02.2015 este invocată doar prin prisma unei excepții de nelegalitate potrivit art. 4 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, nu pe calea dreptului comun în materie, astfel încât, în baza art. 4 alin. (2) din lege, competența de soluționare a excepției revine instanței competente să soluționeze fondul litigiului.

Or, pe fond, obiectul concesiunii este o suprafață de teren proprietatea privată a Comunei Certeze, nu proprietatea publică a Unității Administrativ Teritoriale.

Drept urmare, litigiului ivit în privința executării/neexecutării acestui contract nu îi sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică deoarece, așa cum rezultă chiar din textul titlului ordonanței de urgență și după cum este prevăzut de art. 1 alin. (1) "Prezenta ordonanță de urgență reglementează regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică."

Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ statuează că sunt considerate acte administrative "(...) în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;", însă doar dacă au ca obiect bunuri proprietate publică după cum reiese din chiar conținutul normei.

Tribunalul a constatat că prezenta acțiune promovată față de pârâta Comuna Certeze este o acțiune în răspundere contractuală căreia, în privința dreptului material, îi sunt aplicabile dispozițiile C. civ., așa cum au și fost invocate de reclamantă, și nu ale O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică sau ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, după cum, în plan procedural, competența materială de soluționare a cauzei aparține secției civile a tribunalului. În ceea ce privește pretenția reclamantei față de toți pârâții întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, competența materială de soluționare aparține de asemenea secției civile a tribunalului.

Prin Sentința nr. 194/D din 13 septembrie 2018 Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă, a constatat existența conflictului negativ de competență, dispus suspendarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționare.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Satu Mare a reținut că prezenta acțiune are ca obiect antrenarea răspunderii civile contractuale, în raport de pârâta de rând 1 și a celei delictuale, în raport de pârâții de rând 2 - 4, ca urmare a existenței unei fapte ilicite (de natură contractuală, pentru pârâta de rând 1 și delictuală, pentru pârâții de rând 2 - 4), generatoare de prejudicii materiale, cuantificate astfel: la nivelul sumei de 592.731,57 RON, reprezentând prejudiciul cauzat în anii 2015 - 2016, împreună cu dobânda legală calculată de la data promovării acțiunii și la nivelul sumei de 272.440,2 RON/an, începând cu anul 2017 și până la data desființării/modificării investiției cauzatoare a prejudiciului.

Ca efect al admiterii excepției de necompetență materială, prin Sentința civilă nr. 450/CA/30.05.2018, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, calificarea acțiunii ca fiind o simplă acțiune în pretenții având izvor contractual și, totodată, delictual, iar nu o acțiune în contencios administrativ promovată în condițiile Legii nr. 554/2004, nu mai poate fi pusă la îndoială.

Potrivit art. 107 C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel" iar potrivit art. 112 alin. (1) din același cod, "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia; (...)". În considerarea acestor reguli de stabilire a competenței, alegerea reclamantei de introducere a cauzei la Tribunalul Cluj nu poate fi cenzurată, fiind necesar ca instanța să procedeze, în acord cu poziția procesuală expusă de aceasta prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar în data de 04.12.2017 și să stabilească competența de soluționare a acțiunii în pretenții ce face obiectul cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă, instanța competentă general, material și teritorial pentru soluționarea acțiunii evaluabile în bani, având ca obiect o creanță cu valoare de peste 200.000 RON, îndreptată împotriva mai multor pârâți, dintre care o pârâtă, respectiv Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa Cluj-Napoca, este persoană juridică, cu sediul în localitatea Cluj-Napoca.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită, își declină, la rândul său, competența în favoarea uneia dintre instanțele care, anterior, s-au declarat necompetente.

Din aceste dispoziții rezultă o primă ipoteză, respectiv aceea ca, două sau mai multe instanțe să se fi dezînvestit de soluționarea unei cauze, considerând că nu sunt competente, iar dezînvestirea să fie reciprocă, condiții ce trebuie întrunite cumulativ.

A doua ipoteză vizează declinările succesive și presupune ca ultima instanță învestită să își decline la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, niciuna dintre ipoteze nu se regăsește, pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, reclamanta a sesizat inițial Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță care, constatând că este necompetentă, a trimis cauza la Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe.

Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, la rândul său, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă, dar a constatat în mod greșit existența conflictului negativ de competență, în cauză nefiind îndeplinite dispozițiile art. 133 C. proc. civ., întrucât între Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, nu a existat o declinare reciprocă de competență.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare cu regulatorul de competență.