Decizia nr. 61 din 26 octombrie 2020

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.908/1/2020, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 15.798/3/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, fiind comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 19 iunie 2020, în Dosarul nr. 15.798/3/2019, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Interpretarea dispoziţiilor art. 425 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se stabili înţelesul sintagmei „rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică”, respectiv, dacă aceasta este indicatorul corespunzător anului anterior celui în care se face actualizarea sau este vorba despre ultimul indicator cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea, în baza comunicării Institutului Naţional de Statistică.

Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2007)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 23 mai 2019, reclamantul x a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti:

În motivare, reclamantul a susţinut că este beneficiarul unei pensii de serviciu, în baza Legii nr. 223/2007, întrucât a fost angajat în funcţia de pilot înainte de pensionare.

Aceeaşi parte a mai arătat că pârâta trebuia să-i actualizeze pensia de serviciu cu rata medie anuală a inflaţiei corespunzătoare anului 2017, începând cu 1 ianuarie 2018, şi cu rata medie anuală a inflaţiei corespunzătoare anului 2018, începând cu 1 ianuarie 2019, în temeiul art. 42

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 42

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin Sentinţa civilă nr. 4.606 din 4 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să emită o decizie de actualizare a pensiei de serviciu a reclamantului cu rata medie anuală a inflaţiei aferentă anului 2017, începând cu 1 ianuarie 2018, şi cu rata medie anuală a inflaţiei aferentă anului 2018, începând cu 1 ianuarie 2019.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că reclamantul beneficiază de pensie de serviciu, în baza Legii nr. 223/2007, începând cu 1 iunie 2015.

A mai reţinut că forma iniţială a dispoziţiilor art. 42

La data de 7 august 2017, dispoziţiile art. 42

Prin raportare la dispoziţiile legale anterior evocate, tribunalul a apreciat că pârâta trebuia să actualizeze pensia de serviciu a reclamantului cu rata medie anuală a inflaţiei aferentă anului 2017, începând cu 1 ianuarie 2018, şi cu rata medie anuală a inflaţiei aferentă anului 2018, începând cu 1 ianuarie 2019.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel prin care a solicitat schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea apelului, a susţinut că pensia de serviciu se actualizează, potrivit art. 42

A mai arătat că, la nivelul anului 2016, rata medie anuală a inflaţiei comunicată de Institutul Naţional de Statistică era de -1,5% (negativ), motiv pentru care nu s-a realizat actualizarea pensiilor de serviciu încasate în cursul anului 2017, iar la nivelul anului 2018, pensiile încasate nu au fost actualizate, astfel încât nu există diferenţe de drepturi băneşti rămase de achitat.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susţinând că partea adversă trebuia să actualizeze pensia de serviciu la data de 1 ianuarie 2018 cu rata medie anuală a inflaţiei corespunzătoare anului 2017 şi la data de 1 ianuarie 2019, cu rata medie anuală a inflaţiei corespunzătoare anului 2018. Totodată, a arătat că rata medie anuală a inflaţiei aferentă anilor 2017 şi 2018 a avut o valoare pozitivă.

Asupra admisibilităţii sesizării, completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

În acest sens a arătat că litigiul se află pe rolul unui complet al Curţii de Apel Bucureşti, care judecă în ultimă instanţă.

De interpretarea art. 42

Chestiunea de drept s-a ivit recent pe rolul instanţelor judecătoreşti, aceasta nefăcând obiectul dezlegării printr-o hotărâre obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Instanţa de trimitere a apreciat că se impune pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul creării premiselor necesare unei jurisprudenţe unitare în materie, întrucât au fost pronunţate soluţii divergente cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, evocând în acest sens jurisprudenţa sa relevantă.

În plus, la şedinţa de practică neunitară de la nivelul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale din luna noiembrie 2019 nu s-a conturat o opinie majoritară în privinţa acestei chestiuni de drept.

Numai intimatul a formulat un punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Acesta a susţinut că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, deoarece practica judiciară a Curţii de Apel Bucureşti este deja conturată într-un anumit sens cu privire la chestiunea actualizării pensiilor de serviciu cu coeficientul de inflaţie. A mai arătat că dispoziţiile legale supuse interpretării sunt suficient de clare pentru a fi înţelese de destinatarii legii.

Completul de judecată al instanţei de trimitere a menţionat că problema de drept care formează obiectul sesizării priveşte înţelesul sintagmei „indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică”.

Această sintagmă nu se referă la rata inflaţiei aferentă anului anterior celui în care se face actualizarea, ci la rata inflaţiei „cunoscută” la data de 1 ianuarie a acestui an, ca urmare a „comunicării” efectuate de Institutul Naţional de Statistică.

Cele două condiţii ale „cunoaşterii” şi „comunicării” sunt reglementate cumulativ pentru identificarea criteriului de actualizare a pensiei. Or, Institutul Naţional de Statistică nu comunică cel mai târziu la data de 1 ianuarie a fiecărui an rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent.

Prin raportare la datele speţei, în cursul anilor 2018 şi 2019, reperele legale sunt date de indicatorii definitivi corespunzători ratei medii a inflaţiei aferente anului 2016 (negativă, comunicată în cursul anului 2017 şi cunoscută la data de 1 ianuarie 2018) şi anului 2017 (comunicată în cursul anului 2018 şi cunoscută la data de 1 ianuarie 2019).

Din această perspectivă, nu pot fi reţinute pentru anii 2018 şi 2019 ratele medii ale inflaţiei aferente anilor precedenţi, ci ratele „cunoscute” la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea.

Prin urmare, când face referire la indicatorul definitiv „cunoscut” la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea, legiuitorul are în vedere sensul propriu şi literal al termenului „cunoscut”, care a ajuns la cunoştinţa celui obligat în urma comunicării efectuate de Institutul Naţional de Statistică, iar nu caracterul determinabil al ratei inflaţiei din anul precedent.

Eventuala raţiune a legii de a păstra puterea de cumpărare a pensiei la un moment cât mai apropiat de fenomenul inflaţionist pe care urmăreşte să-l compenseze nu poate fi valorificată în dauna termenilor expreşi şi susceptibili de interpretare literală, aceştia fiind edictaţi în scopul de a furniza criterii clare şi predictibile atât pentru beneficiarul dreptului, cât şi pentru titularul obligaţiei de a face actualizarea, care ar putea să nu dispună în mod obiectiv de informaţiile necesare pentru a-şi îndeplini această obligaţie la data de 1 ianuarie a fiecărui an.

Dacă intenţia legiuitorului ar fi fost ca rata inflaţiei cu care se face actualizarea pensiei de serviciu într-un an să fie cea corespunzătoare anului precedent, ar fi făcut o menţiune expresă în acest sens.

Ca atare, instanţa de trimitere a apreciat că rata medie anuală a inflaţiei cu care se face actualizarea într-un an nu este cea aferentă anului anterior, ci cea aferentă anului dinaintea acestuia, fiind ultima efectiv cunoscută şi comunicată la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea.

Curţile de Apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Curţile de Apel Braşov, Bucureşti şi Suceava au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că a identificat practică judiciară relevantă.

Din răspunsurile transmise de curţile de Apel Braşov, Bucureşti şi Suceava au rezultat două opinii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Într-o primă opinie, s-a apreciat că sintagma „rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică” vizează indicatorul corespunzător anului anterior celui în care se face actualizarea (Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale – în opinie majoritară, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Ialomiţa – în opinie majoritară).

Într-o a doua opinie, s-a apreciat că sintagma „rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică” vizează ultimul indicator cunoscut la data de 1 ianuarie a anului în care se face actualizarea, în baza comunicării Institutului Naţional de Statistică (Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă, Tribunalul Ilfov – Secţia civilă şi Tribunalul Suceava – Secţia I civilă).

Din răspunsurile primite rezultă că au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive numai în sensul primei opinii, acestea fiind următoarele:

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul exercitării controlului de constituţionalitate.

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de instanţa supremă în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare.

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Aşadar, în cuprinsul articolului anterior menţionat, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

Prima condiţie enunţată, aceea a existenţei unei cauze în curs de judecată în ultimă instanţă, este îndeplinită întrucât litigiul este unul de asigurări sociale, care se judecă în primă instanţă de către tribunal, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a art. 95 pct. 1 şi a art. 94 pct. 1 din Codul de procedură civilă şi, în ultimă instanţă, de către curtea de apel, potrivit art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, nefiind supus căii de atac a recursului, conform art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, aceea ca pricina care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, deoarece, în raport cu normele de competenţă invocate anterior, cauza se află în competenţa legală a unui complet de judecată al Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de apel, care judecă în ultimă instanţă.

Şi cea de-a treia condiţie de admisibilitate, privind relaţia de dependenţă dintre dezlegarea dată chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei, este îndeplinită întrucât hotărârea pe care instanţa supremă o pronunţă în procedura mecanismului judiciar de unificare a jurisprudenţei produce un efect concret asupra soluţiei din procesul pendinte, soluţionarea apelului presupunând aplicarea criteriilor pentru actualizarea pensiei de serviciu a reclamantului, cuprinse în art. 42

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept şi la nepronunţarea asupra acesteia de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că problema de drept semnalată de titularul sesizării este nouă, întrucât legislaţia care a suscitat interpretări diferite este relativ recentă, iar examenul jurisprudenţial şi opiniile teoretice exprimate de instanţele din ţară au relevat că nu s-a cristalizat o practică unitară şi constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii apariţiei unei jurisprudenţe neunitare.

Chestiunea de drept semnalată de titularul sesizării îşi are izvorul într-un act normativ care a fost modificat, în forma supusă analizei, în anul 2017, şi, ulterior acestui an, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat pe calea unui recurs în interesul legii şi nici printr-o hotărâre prealabilă, în prezent neexistând un recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Totodată, la pronunţarea unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu unei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică dacă chestiunea de drept cu care a fost învestită constituie o veritabilă problemă de drept, adică dacă interpretarea normei în discuţie prezintă gradul de dificultate necesar pentru ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să intervină pentru a preveni apariţia unei jurisprudenţe neunitare.

Or, din această perspectivă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că art. 42

Problema de drept care face obiectul sesizării priveşte înţelesul sintagmei din cuprinsul art. 42

Instanţa supremă reţine că prima opinie introduce un alt criteriu de actualizare a pensiei de serviciu, respectiv, indicatorul corespunzător anului anterior celui în care se face actualizarea, în condiţiile în care indicatorul menţionat în art. 42

După cum rezultă din interpretarea literală a normei de drept în discuţie, criteriile de stabilire a ratei medii anuale a inflaţiei sunt neechivoc determinate de legiuitor.

Astfel, rata medie anuală a inflaţiei este definită ca un indicator definitiv care trebuie să fie atât „cunoscut” la data de „1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea”, cât şi „comunicat”.

Prin lege, obligaţia de a determina şi de a aduce la cunoştinţă acest indicator definitiv revine exclusiv Institutului Naţional de Statistică.

Art. 42

Prin urmare, rata medie anuală a inflaţiei constituie un indice determinat în temeiul unor criterii expres şi limitativ indicate de legiuitor, de la care nu se poate deroga.

Împrejurarea că Institutul Naţional de Statistică nu comunică rata medie anuală a inflaţiei la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea reprezintă o împrejurare de fapt care nu poate transforma acest indice într-unul determinabil, decât cu ignorarea criteriilor menţionate în art. 42

Interpretarea literală a art. 42

Atunci când legiuitorul a dorit să actualizeze pensia de serviciu cu rata medie anuală a inflaţiei din anul anterior, pentru a păstra puterea de cumpărare la un moment cât mai apropiat de fenomenul inflaţionist pe care urmărea să îl compenseze, a prevăzut expres această posibilitate, astfel cum rezultă din art. 47 al Legii nr. 223/2007 (forma legii în vigoare la 29 decembrie 2009), potrivit căruia: „Pensia de serviciu se actualizează în luna martie a fiecărui an, prin indexare cu procentul care să acopere integral rata inflaţiei din anul precedent.”

Introducerea art. 42

Art. 519 din Codul de procedură civilă se referă la interpretarea propriu-zisă a conţinutului unor dispoziţii legale în sensul dezlegării de principiu a unei chestiuni de drept care prezintă dificultate, cu scopul de a împiedica apariţia unei jurisprudenţe neunitare în materie.

În jurisprudenţa în legătură cu pronunţarea unei hotărâri prealabile s-a statuat că în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi a înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016).

Astfel cum s-a arătat, datorită clarităţii termenilor în care este redactată norma de drept supusă interpretării, legiuitorul însuşi explicând care este indicatorul în baza căruia se face actualizarea pensiei de serviciu, ceea ce permite asigurarea unei înţelegeri corecte şi uniforme, chestiunea de drept în discuţie nu are un grad de dificultate care să justifice necesitatea intervenţiei instanţei supreme pe calea prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept de o anumită dificultate.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,