ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3336/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 257/2011 din 8 septembrie 2011, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin acțiunea introdusă reclamanta Ș.S. Giurgiu a solicitat anularea Încheierii nr. VI.199 din data de 10 mai 2011 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României.

Având în vedere că, potrivit art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, conform prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ, tribunalul a apreciat că se impune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, în baza art. 158 C. proc.

civ. Prin Sentința civilă nr. 2146 din 26 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de Ș.S. Giurgiu, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția de contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că reclamanta Ș.S.

Giurgiu a solicitat instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Încheierii nr. VI.199 din data de 10 mai 2011 pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei nr. 10 din 23 februarie 2011 emisă de Camera de Conturi Giurgiu, admiterea contestației și anularea Deciziei nr. 10 din 23 februarie 2011 emisă de Camera de Conturi Giurgiu. Curtea de apel a apreciat că, în raport de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituția României, art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc.

civ., nu pot fi reținute ca temei legal pentru stabilirea competenței dispozițiile art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, conform prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, act administrativ cu caracter normativ ce nu îndeplinește cerințele constituționale pentru a conține norme derogatorii în ceea ce privește stabilirea competențelor de soluționare. Așa fiind, cum actul juridic generator al raportului juridic litigios este reprezentat de Decizia nr. 10 din 23 februarie 2011 emisă de Camera de Conturi Giurgiu, Curtea a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența materială de soluționare a cererii în favoarea în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția contencios administrativ și fiscal.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență reglementat de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 21 C. proc. civ., Curtea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și 5 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Cererea de chemare în judecată formulată de Ș.S. Giurgiu are ca obiect Decizia nr. 10 din 23 februarie 2011, emisă de pârâta Camera de Conturi a Județului Giurgiu și Încheierea nr. VI.199 din 10 mai 2011, emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi.

În drept, Decizia nr. 10 din 23 februarie 2011 și Încheierea nr. VI. 199 din 10 mai 2011 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități. Actele normative sus-menționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a litigiilor de contencios administrativ.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de către tribunal. În ședința Plenului Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 februarie 2012 s-a hotărât că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de camera de conturi județeană; (2) anularea deciziei emisă de camera de conturi județeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de camera de conturi județeană.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ este decizia emisă de camera de conturi județeană, care este o autoritate publică de nivel local. De asemenea, chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de camera de conturi județeană, s-a stabilit că actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare este tot decizia emisă de camera de conturi județeană, care este o autoritate publică de nivel local.

Trebuie precizat că soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și 5 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Ș.S. Giurgiu și pe pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2012. Procesat de GGC - AZ