Decizia nr. 16 din 17 februarie 2020

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.909/1/2019 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 8.295/327/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori, care s-au comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depus un punct de vedere de către apelanta-creditoare privind chestiunea de drept supusă judecăţii. La dosar au fost transmise de către instanţele naţionale hotărârile judecătoreşti ce au fost identificate, precum şi punctele de vedere teoretice. Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Prin Încheierea din 19 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.295/327/2018, Tribunalul Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de apelanta-creditoare şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu următoarelor chestiuni de drept:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la 6 noiembrie 2018 cu nr. 8.295/327/2018 petentul executor judecătoresc a solicitat încuviinţarea executării silite pornite în Dosarul execuţional nr. xxxx/2018 ca urmare a cererii formulate de creditoare în baza titlului executoriu reprezentat de Factura fiscală nr. xxxxxxxx/3.10.2018, pentru punerea în executare a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, prin toate formele de executare prevăzute de lege.

Soluţionând cauza, Judecătoria Tulcea, prin Încheierea din 16 noiembrie 2018, a respins cererea având ca obiect încuviinţare executare silită formulată de către petentul executor judecătoresc, la cererea societăţii creditoare, în contradictoriu cu debitoarea asociaţie de proprietari, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 632 din Codul de procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu; constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633 din Codul de procedură civilă, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

În speţă, creditorul, prin intermediul executorului judecătoresc, a solicitat încuviinţarea executării silite în baza Facturii nr. xxxxxxxx/3.10.2018 emise în baza contractului colectiv de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare încheiat cu asociaţia de proprietari la data de 14 noiembrie 2008.

Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, „Furnizarea/Prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se realizează numai pe bază de contract de furnizare/prestare, care poate fi individual sau colectiv”.

Conform alin. (17) al aceluiaşi articol „Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare constituie titlu executoriu”. Per a contrario, s-a reţinut de către prima instanţă că factura emisă în baza unui contract colectiv nu constituie titlu executoriu.

Pe cale de consecinţă, în temeiul prevederilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prima instanţă a respins, ca nefondată, cererea de încuviinţare a executării silite.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat apel societatea creditoare, susţinând că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii, interpretând eronat actele deduse judecăţii.

Astfel, apelanta a arătat că prima instanţă a invocat o serie de motive care, eventual, ar ţine de fondul titlului executoriu şi ar putea fi cenzurate pe calea unei eventuale contestaţii la executare, iar nu în procedura necontencioasă a încuviinţării executării silite.

Mai mult, instanţa de executare, pe calea încuviinţării executării silite, nu poate verifica cuantumul creanţei din titlul executoriu şi să dividă titlul executoriu sau să verifice în vreun fel structura creanţei înscrise în titlul executoriu, aceasta fiind o chestiune de fond a dreptului pretins, care nu poate fi analizată decât într-o procedură contencioasă, care în speţa de faţă ar fi contestaţia la executare, când o asemenea neregularitate ar putea fi invocată de partea interesată procesual, nicidecum de instanţă din oficiu.

Totodată, contractul dintre părţi este un contract de furnizare individual, iar caracterul executoriu este recunoscut facturii emise, indiferent de conţinutul concret al acesteia, contrar celor reţinute de prima instanţă.

Singurele aspecte pe care le poate verifica instanţa de executare în procedura încuviinţării executării silite sunt acelea referitoare la faptul dacă, formal, înscrisul depus constituie titlu executoriu, conform prevederilor legale invocate în cererea de executare silită.

Intimata-debitoare nu a formulat întâmpinare.

La data de 1 februarie 2019 apelanta-creditoare a depus la dosar o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: dacă raportul juridic dintre societatea creditoare, în calitate de furnizor al serviciului public de apă şi canalizare, este unul colectiv sau unul individual, faţă de natura juridică a raportului contractual, care nu are o pluralitate de părţi contractante, cu calitatea de utilizatori ai serviciului public de apă şi canalizare; dacă aspectele legate de raporturile juridice ale asociaţiilor de proprietari cu proprietarii acestora au vreo relevanţă juridică în aprecierea raportului juridic al asociaţiilor de proprietari în relaţia contractuală cu furnizorul serviciului de apă şi canalizare, din perspectiva aprecierii caracterului individual de titlu executoriu al facturii pentru serviciul respectiv; dacă în procedura încuviinţării executării silite a unui titlu executoriu direct instanţa poate cenzura sumele înscrise în factura de apă şi canalizare, care constituie titlu executoriu sau o asemenea examinare poate fi făcută doar pe calea unei contestaţii la executare; dacă factura constituie titlu executoriu pentru toate sumele înscrise în aceasta sau dacă instanţa poate divide titlul executoriu în procedura necontencioasă a încuviinţării executării silite.

Prin Încheierea din 19 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.295/327/2018, Tribunalul Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă şi a dispus sesizarea instanţei supreme, sintetizând şi grupând cele patru întrebări propuse de apelanta-creditoare în două chestiuni de drept.

Din punct de vedere procedural, instanţa de trimitere a arătat că sesizarea este formulată de un complet de judecată al Tribunalului Tulcea, învestit cu soluţionarea în ultimă instanţă a cauzei având ca obiect apelul promovat de societatea creditoare (furnizorul în plan local al serviciului de alimentare cu apă şi canalizare) împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Tulcea în şedinţa camerei de consiliu din data de 16 noiembrie 2018, prin care s-a respins cererea de încuviinţare a executării silite formulate de executorul judecătoresc împotriva debitoarei asociaţie de proprietari, în baza titlului executoriu reprezentat de Factura fiscală nr. xxxxxxxx/3.10.2018, emisă în baza contractului colectiv de prestare/furnizare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare nr. xxxxx/14.11.2008 încheiat între creditoare şi debitoare.

În esenţă, prima instanţă a reţinut, pe fondul cererii, că nu constituie titlu executoriu factura emisă în baza unui contract colectiv, încheiat potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2006, nefiind întrunită cerinţa caracterului individual al facturii, impusă de alin. (17) al aceluiaşi articol.

Prin apelul promovat, creditoarea a ridicat problema calificării în drept a contractului încheiat cu asociaţia de proprietari debitoare, beneficiară a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare ca fiind individual, iar nu colectiv. Aceeaşi creditoare a mai afirmat că argumentul calificării facturii fiscale ce a stat la baza cererii de încuviinţare a executării silite ca fiind colectivă, iar nu individuală, ar ţine de fondul titlului executoriu, ce ar putea fi cenzurat doar într-o eventuală contestaţie la executare. Mai mult decât atât, instanţa de executare învestită cu cererea de încuviinţare a executării silite nu ar putea nici să dividă titlul executoriu, încuviinţând în parte cererea, întrucât instanţa de judecată nu ar avea dreptul să verifice în vreun fel structura creanţei înscrise în factura fiscală, pentru că aceasta ar fi o chestiune de fond a dreptului pretins, ce nu poate fi examinată în procedura necontencioasă a încuviinţări executării silite.

Prin întrebările propuse în vederea sesizării instanţei supreme pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceeaşi creditoare ar fi dorit, în esenţă, să i se răspundă la următoarele chestiuni:

Sintetizând şi grupând cele patru întrebări propuse de apelantă, instanţa de sesizare a reţinut că în cadrul apelului judecarea cauzei se desfăşoară după regulile procedurii contencioase, fiind realizată cu citarea creditoarei şi a debitoarei, iar soluţionarea pe fond a litigiului (admiterea sau respingerea căii de atac şi rezolvarea cererii de încuviinţare a executării silite) depinde, în primul rând, de lămurirea problemei de drept a calificării juridice date facturii fiscale emise în baza contractului colectiv de prestare/furnizare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare încheiat între creditoare şi debitoarea asociaţie de proprietari, în calitate de utilizator colectiv al respectivului serviciu [art. 28 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, interpretat per a contrario].

În drept, factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare constituie titlu executoriu, potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006.

În concret, este de examinat, din interpretarea logică per a contrario a normei juridice speciale mai sus citate, prioritară faţă de norma juridică generală, reprezentată de art. 42 alin. (6

Or, instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite dacă înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu, respectiv dacă înscrisul nu întruneşte „alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege”, conform art. 666 alin. (5) pct. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă.

În al doilea rând, în fapt, respectiva factură a fost emisă pentru serviciile de apă şi canalizare furnizate debitoarei în perioada 1.09.2018-30.09.2018, în sumă de 6.899,47 lei, ce include TVA, însă în factură este adăugată o rubrică „sold precedent” (anonim), în sumă de 343.610,81 lei, precum şi o rubrică „majorări” (tot fără alte precizări) de 53.474,88 lei, încât totalul de plată menţionat în factura fiscală a atins 403.985,16 lei.

Dispoziţiile art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 impun cerinţa ca factura individuală să fie emisă „pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare” (în speţă, furnizat în luna septembrie 2018). În concret, este de examinat dacă nu este respectată această cerinţă în cazul în care o factură s-a emis şi pentru un „sold precedent”, fără a rezulta originea respectivului sold, respectiv fără a rezulta pentru prestarea căror servicii a fost perceput sau pentru ce perioadă ar fi datorate serviciile de alimentare cu apă şi canalizare eventual incluse în acesta.

Prin urmare, instanţa s-ar afla în imposibilitate de a verifica dacă nu cumva în factura fiscală depusă de creditoare sunt incluse şi servicii de apă şi canalizare aferente unei perioade de timp anterioare intrării în vigoare a dispoziţiilor în baza cărora factura individuală a dobândit valoare de titlu executoriu, respectiv Legea nr. 224/2015 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 30 iulie 2015, cu modificările ulterioare, perioadă în care la data exigibilităţii debitului factura individuală nu reprezenta titlu executoriu.

Astfel, s-ar putea argumenta că valoarea de titlu executoriu a facturii fiscale (individuale) este condiţionată formal de cerinţa ca aceasta să fie percepută pentru servicii de apă şi canalizare exigibile din luna august 2015 până în prezent, cu motivarea că, anterior, obligaţia de plată a contravalorii respectivelor servicii nu putea avea caracter executoriu de la data emiterii unei facturi asupra acestora, iar legea civilă nu retroactivează.

De altfel, „Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestaţia a fost efectuată”, potrivit art. 31 alin. (15) prima teză din Legea nr. 241/2006, care este situat, raportat la topografia textelor, în anticamera alin. (17) al aceluiaşi articol, ce prevede că respectiva factură este titlu executoriu.

Aşadar, s-ar putea argumenta că o factură emisă pentru „soldul precedent” nu se încadrează în cerinţele art. 31 alin. (15) teza întâi din Legea nr. 241/2006, nefiind emisă cel mai târziu până la data de 15 a lunii imediat următoare celei aferente debitului, ci mult mai târziu şi chiar în mod succesiv, în lunile următoare, contrar legii, şi deci nu ar trebui să beneficieze de efectele alin. (17) din acelaşi articol.

Aceste cerinţe fireşti impuse de legea care a conferit facturii valoarea de titlu executoriu (inclusiv prin raportare la data intrării în vigoare a acestei legi) nu ar depăşi sfera unor condiţii de formă, a căror verificare este obligatorie în procedura necontencioasă a încuviinţării executării silite, în conformitate cu prevederile art. 666 alin. (5) pct. 3 din Codul de procedură civilă.

Pentru argumente similare, este de examinat dacă nici debitul menţionat în factură la rubrica „majorări” nu întruneşte cerinţele legale de mai sus, astfel încât cererea de încuviinţare a executării silite ar putea fi respinsă în parte, pentru debitele anonime (neindentificate ca fiind datorate pentru servicii de apă şi canalizare), individualizate generic, cu titlu de „sold precedent” sau „majorări”.

În concluzia celor prezentate, instanţa de sesizare a reţinut că se observă că prima chestiune de drept este strâns legată de verificarea unei cerinţe legale esenţiale ce condiţionează titlul executoriu (existenţa facturii individuale), iar a doua chestiune de drept urmăreşte sfera de verificare de către instanţa de judecată a condiţiilor de formă şi a celorlalte cerinţe, impuse de art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, cu aplicarea art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 teza finală din acelaşi articol.

Asupra caracterului de noutate, instanţa de trimitere a opinat că, deşi au trecut mai mulţi ani de la intrarea în vigoare a normei juridice speciale a cărei interpretare este solicitată, punerea în aplicare efectivă a acesteia, prin cooperarea cu autorităţile locale, a fost întârziată de dificultatea procesului de trecere efectivă la contractele individuale de alimentare cu apă şi de canalizare, impusă de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 241/2006, iar problemele ridicate sunt actuale, facturarea colectivă a serviciului de apă şi canalizare continuând a reprezenta regula condominiilor de proprietari, cel puţin la nivel regional.

De altfel, practica furnizorului de servicii de alimentare cu apă şi de canalizare de a solicita o încuviinţare a executării silite pentru acele facturi emise pe numele unui utilizator colectiv şi practica de a include în acestea şi soldul restant anonim, neidentificat sub aspectul originii, precum şi majorări cu titlu global pun în discuţie o chestiune nouă, în opinia instanţei de sesizare.

Astfel, caracterul de noutate rezultă din modalitatea recentă şi inedită de interpretare a normelor juridice în discuţie de către furnizorul de servicii de apă şi canalizare, ce s-a reflectat, prin prisma anumitor argumente legale, în soluţii judecătoreşti de dată recentă, care, în aprecierea instanţei de trimitere, necesită interpretarea unitară printr-o hotărâre prealabilă, cu atât mai mult cu cât demersul de sesizare a instanţei supreme a fost demarat chiar de partea creditoare, pe fondul nemulţumirii resimţite de aceasta faţă de practica instanţelor judecătoreşti.

Punctul de vedere al apelantei-creditoare, exprimat cu ocazia formulării cererii prin care a solicitat instanţei de judecată sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este în sensul că sesizarea este admisibilă, fiind necesară dezlegarea chestiunii de drept incidente în cauză, motivat de faptul că asupra acesteia instanţa supremă nu a mai statuat pe calea mecanismelor de unificare a practicii judiciare. De asemenea, s-a arătat că nu există nici statuări ale Curţii Constituţionale, Curţii Europene a Drepturilor Omului sau ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene asupra acestei chestiuni de drept.

Intimata-debitoare nu şi-a exprimat punctul de vedere.

După comunicarea celor două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanta-creditoare a depus un punct de vedere prin care a apreciat că sesizarea este admisibilă şi că facturile emise pe numele asociaţiilor de proprietari sunt individuale, iar nu colective şi, prin urmare, constituie titlu executoriu. Totodată, a susţinut că în procedura necontencioasă a încuviinţării executării silite nu se poate examina componenţa soldului facturii care constituie titlu executoriu, această examinare judiciară putând fi făcută doar pe calea contestaţiei la executare.

Curtea de Apel Ploieşti a comunicat că nu s-a identificat practică judiciară la nivelul circumscripţiei sale teritoriale.

Referitor la prima chestiune de drept din sesizare, din datele comunicate de curţile de apel au rezultat următoarele opinii:

Într-o primă opinie, s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 teza finală din acelaşi text normativ, factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, emisă pe numele unei asociaţii de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor şi asociaţie, calificat ca fiind colectiv, în interpretarea art. 31 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2006, reprezintă o factură cu valoare de titlu executoriu, în interpretarea prevederilor art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, coroborat cu art. 42 alin. (6

S-a argumentat că nu se poate face abstracţie de modificarea prevederilor art. 42 din Legea nr. 51/2006, în sensul introducerii alin. (6

Această opinie a fost exprimată de judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a civilă, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Huedin, Tribunalul Maramureş, Judecătoria Iaşi – Secţia civilă, Tribunalul Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Timişoara.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Argeş au considerat că nu este titlu executoriu factura emisă şi exigibilă până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 255/2016 şi ca fiind titlu executoriu factura emisă şi exigibilă după data intrării în vigoare a acestei legi.

Într-o altă opinie, s-a considerat că factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare are valoare de titlu executoriu numai dacă a fost emisă în temeiul unui contract individual de furnizare/prestare servicii, şi nu în baza unui contract încheiat cu asociaţia de proprietari, calificat ca fiind colectiv, de vreme ce art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, care face referire expresă la factura individuală, reprezintă norma specială în raport cu norma generală cuprinsă în art. 42 alin. (6

Judecătoria Tulcea a apreciat, de asemenea, că factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, emisă pe numele unei asociaţii de proprietari de către furnizor, în baza unui contract încheiat între furnizor şi asociaţie, nu reprezintă titlu executoriu, însă numai atunci când calificarea contractului s-a făcut de către instanţa de executare prin raportare la modul de determinare a consumului facturat, şi nu la numărul persoanelor din care este formată o asociaţie, ca în speţa de faţă. O asociaţie de proprietari poate încheia cu furnizorul de servicii fie un contract individual, atunci când sistemul de măsurare este individual, fie un contract general, care să prevadă determinarea consumului pe cote-părţi (determinare indirectă). Şi în ipoteza facturii fiscale, emisă pentru serviciile de utilităţi publice, legiuitorul a prevăzut o condiţie care justifică această putere executorie: individualizarea consumurilor. A fost depusă practică judiciară în care, chiar dacă debitorul nu este o asociaţie de proprietari, ci o persoană fizică, instanţa de executare a calificat contractul pe criteriul sistemului de măsurare a consumului.

A fost exprimată şi opinia că factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, emisă pe numele unei asociaţii de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor şi asociaţie reprezintă o factură individuală, cu valoare de titlu executoriu (Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a civilă, Tribunalul Bucureşti – Secţiile a II-a contencios administrativ şi fiscal, a III-a, a IV-a, a V-a şi a VI-a civile, în majoritate Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Cornetu, în majoritate, Judecătoria Videle, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Vişeu de Sus, Curtea de Apel Galaţi – Secţia I civilă, Judecătoria Galaţi, Judecătoria Braşov, Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Moineşti, Judecătoria Oneşti).

A fost identificată practică judiciară, în sensul opiniilor arătate, la Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Bucureşti, Judecătoria Huedin, Tribunalul Maramureş, Judecătoria Iaşi, Tribunalul Dolj – Secţia I civilă, Judecătoria Târgu Cărbuneşti.

La Judecătoria Baia Mare s-a înregistrat practică neunitară, în sensul că unele cereri având ca obiect încuviinţarea executării silite, în care calitatea de debitor o are asociaţia de proprietari care a încheiat contractul cu furnizorul serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, au fost admise, în timp ce altele au fost respinse, considerându-se că, facturile fiind emise pe numele asociaţiei, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 663 alin. (2) din Codul de procedură civilă de a exista o creanţă certă, atât timp cât factura nu este acceptată sau însuşită, prin semnătură, de către debitor.

Cât priveşte cea de-a doua chestiune de drept ce face obiectul sesizării, din răspunsurile transmise de curţile de apel au rezultat următoarele puncte de vedere:

Într-o opinie majoritară s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 teza finală din acelaşi text de lege, factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, considerată ca având caracter individual, în interpretarea art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, nu constituie titlu executoriu şi pentru debitul menţionat ca reprezentând „sold precedent”, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 224/2015, potrivit principiului neretroactivităţii legii.

În acest sens s-au exprimat Tribunalul Sibiu, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Braşov, Judecătoria Târgu Cărbuneşti, Curtea de Apel Galaţi – Secţia I civilă, Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă, Judecătoria Tecuci, Judecătoria Galaţi, Curtea de Apel Suceava, Judecătoria Măcin, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Năsăud, Tribunalul Specializat Cluj, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Sighetu Marmaţiei, Judecătoria Vişeu de Sus, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă, a V-a civilă, a VI-a civilă, Tribunalul Bucureşti – secţiile a II-a contencios administrativ şi fiscal, a III-a, a IV-a, a V-a şi a VI-a civile, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Buftea, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Târgu-Neamţ, Tribunalul Bacău, Judecătoria Bacău, Judecătoria Moineşti.

De asemenea, la Întâlnirea profesională trimestrială din luna martie 2019 a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Oradea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Bihor şi Tribunalului Satu Mare, opinia majoritară a fost în sensul că factura fiscală este titlu executoriu doar pentru preţul serviciilor aferente lunii pentru care a fost emisă, şi nu pentru soldul restant din factură.

Practică judiciară a fost identificată la Judecătoria Târgu Cărbuneşti, Judecătoria Măcin, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Vişeu de Sus, Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Târgu-Neamţ, Tribunalul Bacău.

Într-o opinie contrară, minoritară, s-a apreciat că facturile pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare pentru soldul precedent intrării în vigoare a Legii nr. 224/2015 reprezintă titluri executorii: Tribunalul Vaslui, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Videle, Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Judecătoria Piatra-Neamţ, Judecătoria Oneşti.

În sprijinul acestei opinii au fost invocate considerentele Deciziei nr. XIII din 20 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, referitoare la caracterul executoriu al unui înscris ce constituie o normă procesuală, iar nu de drept material, astfel încât se verifică existenţa sa la momentul demarării executării silite, iar nu la momentul încheierii contractului sau al emiterii facturii.

Judecătoria Alexandria a arătat că debitul de tip „sold precedent” anterior modificărilor legislative poate fi pus în executare atât timp cât este menţionat într-o factură emisă după intrarea în vigoare a dispoziţiilor legale care atribuie caracter de titlu executoriu facturii, întrucât art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 şi art. 42 alin. (6

Judecătoriile Roşiori de Vede şi Turnu Măgurele au arătat că factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare reprezintă titlu executoriu şi pentru debitul menţionat ca reprezentând „sold precedent”, cu menţiunea că acest aspect poate fi lămurit pe calea contestaţiei la executare.

Practică judiciară în acest sens s-a identificat la Tribunalul Vaslui, Judecătoria Oneşti.

Într-o altă opinie s-a apreciat că se încuviinţează executarea silită a facturilor pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare pentru întreaga sumă din factură, dacă factura a fost emisă după data de 17 noiembrie 2016, chiar dacă soldul precedent provenea anterior acestei date, considerându-se că factura emisă după această dată este titlu executoriu, în înţelesul legii: Judecătoria Târgu Jiu, Tribunalul Maramureş.

Practică judiciară în acest sens s-a identificat la Tribunalul Maramureş.

S-a exprimat şi opinia că numai sumele exigibile vizând perioada ulterioară datei de 17 noiembrie 2016, incluse în facturile fiscale, sunt executorii, nefiind necesară formularea unei acţiuni de drept comun: Tribunalul Argeş.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 1.734/C/2421/III-5/2019 din 21 august 2019, a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 188 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 22 mai 2017, s-a reţinut că, potrivit art. 44 din Legea nr. 241/2006, lege specială, prevederile acesteia se completează inclusiv cu prevederile Legii nr. 51/2006, lege generală. Curtea Constituţională a constatat că prin reglementarea cuprinsă în art. 42 alin. (6

Raportat la critica autorilor excepţiei de neconstituţionalitate privind atribuirea puterii de titlu executoriu facturii individuale pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, Curtea Constituţională a reţinut faptul că, potrivit art. 638 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, „Sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită: […] titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie.” Această categorie de „alte titluri executorii” este una mai largă şi cuprinde şi acele înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie. În cazul acestora din urmă, Curtea a observat că textul nu distinge nici după emitenţii sau beneficiarii înscrisurilor, nici după cum sunt înscrisuri autentice sau sub semnătură privată şi nici după cum sunt înscrisuri pe suport informatic, pe suport electronic sau pe suport hârtie. Prin urmare, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, Curtea a reţinut că, în privinţa acestor din urmă înscrisuri, pentru a fi titluri executorii, este necesar şi suficient ca legea să le recunoască putere executorie sau, mai exact, să prevadă că pot fi puse în executare silită. În acest context, Curtea a constatat că prevederile art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, care prevăd că „Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare constituie titlu executoriu”, se încadrează în categoria prevăzută de Codul de procedură civilă ca fiind „alte titluri executorii” şi cărora legea le recunoaşte putere executorie.

Aceste considerente au fost menţinute şi în mai recenta Decizie a Curţii Constituţionale nr. 267 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 11 iulie 2019.

De asemenea, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 805 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 18 martie 2019, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului cu privire la dispoziţiile art. 42 alin. (6

Prin cele două rapoarte întocmite în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au propus următoarele soluţii:

Prin unul dintre rapoarte, judecătorul-raportor a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 teza finală din acelaşi text normativ, precum şi a prevederilor art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 şi art. 42 alin. (6

Judecătorul-raportor care a întocmit celălalt raport a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 teza finală din acelaşi text de lege, factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, emisă pe numele unei asociaţii de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor şi asociaţie, calificat ca fiind colectiv, în interpretarea prevederilor art. 31 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2006, nu reprezintă o factură individuală, cu valoare de titlu executoriu, conform art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 raportat la art. 42 alin. (6

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, cele două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:

Potrivit prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din cuprinsul textului de lege citat rezultă condiţiile cumulative de admisibilitate instituite de legiuitor pentru declanşarea acestei proceduri, şi anume: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept invocată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat anterior.

Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de un complet de judecată al Tribunalului Tulcea – Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, învestit în ultimă instanţă cu soluţionarea unui apel declarat în procedura încuviinţării executării silite, potrivit art. 666 alin. (7) din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte cerinţa ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este de reţinut că ambele întrebări au legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei ţinând cont că prima instanţă a respins cererea de încuviinţare a executării silite pentru că actul supus executării ar fi o factură emisă în baza unui contract colectiv, pe numele asociaţiei de proprietari, iar nu o factură individuală, iar potrivit art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 calitatea de titlu executoriu a fost acordată doar facturii individuale, considerente criticate în apel, unde s-a mai susţinut şi că instanţa de executare, pe calea încuviinţării executării silite, nu poate verifica cuantumul creanţei din titlul executoriu şi să dividă titlul executoriu sau să verifice în vreun fel structura creanţei înscrise în titlul executoriu.

Astfel, de lămurirea acestor chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată raportat la obiectul litigiului menţionat anterior.

În jurisprudenţa şi doctrina în materie s-a mai reţinut că procedura reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă are în vedere o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită şi contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile, cu scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie.

Chestiunile de drept în discuţie prezintă gradul de dificultate necesar pentru a face obiectul sesizării, ţinând cont că problema acordării caracterului de titlu executoriu facturii emise pentru furnizarea utilităţilor publice a făcut obiectul mai multor norme juridice din cadrul unor acte normative diferite, ce au suferit modificări în timp şi care conţin prevederi neclare şi incomplete.

Mai mult, această dificultate este subliniată şi de opiniile diferite comunicate de către instanţele judecătoreşti din ţară şi de cele câteva hotărâri judecătoreşti identificate, care relevă tendinţe divergente în rezolvarea chestiunii de drept.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 188 din 21 martie 2017 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 267 din 23 aprilie 2019, menţionate la capitolul VI al prezentei decizii, nu a fost rezolvată chestiunea de drept în discuţie, ţinând cont că în considerentele acestor decizii se reţine că, potrivit art. 44 din Legea nr. 241/2006, lege specială, prevederile acesteia se completează inclusiv cu prevederile Legii nr. 51/2006, lege generală. Curtea Constituţională a constatat că prin reglementarea cuprinsă în art. 42 alin. (6

Or, problema de drept a primei întrebări din sesizare nu este aceea a stabilirii dacă doar unii dintre operatorii de servicii de utilităţi publice pot beneficia de puterea de titlu executoriu a facturilor emise pentru asemenea servicii, ci dacă orice factură emisă de aceste servicii de utilităţi, în baza unui contract de furnizare colectiv sau individual, este titlu executoriu, împotriva asociaţiei de proprietari, respectiv a consumatorului individual.

De asemenea, obiectul primei întrebări nu este acela de a stabili dacă factura individuală este titlu executoriu, ci dacă factura emisă în baza unui contract colectiv de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare este titlu executoriu.

În ceea ce priveşte a doua problemă de drept ce face obiectul prezentei sesizări, dificultatea acesteia este susţinută, pe de o parte, de faptul că în cadrul facturilor se menţionează şi debite exigibile anterior intrării în vigoare a normelor care au reglementat caracterul de titlu executoriu al acestor facturi, coroborat cu aparentul conflict între aplicarea principiului neretroactivităţii legii şi a deciziilor anterioare date în soluţionarea unor recursuri în interesul legii privind caracterul de titlu executoriu al contractelor de asistenţă juridică şi al contractelor de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a legilor care le atribuiau acest caracter, dar şi de posibilitatea de a verifica legalitatea emiterii facturilor în cadrul procedurii de încuviinţare a executării silite sau doar în cadrul contestaţiei la executare.

Referitor la cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţă, aceasta este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial, ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

Prin urmare, caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări concretizate într-o practică judiciară consacrată.

Potrivit celor menţionate de instanţa de trimitere, „deşi au trecut mai mulţi ani de la intrarea în vigoare a normei juridice speciale a cărei interpretare a fost solicitată, punerea în aplicare efectivă a acesteia (prin cooperarea cu autorităţile locale) a fost întârziată de dificultatea procesului de trecere efectivă la contractele individuale de alimentare cu apă şi de canalizare, impusă de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 241/2006, iar problemele ridicate sunt actuale, facturarea colectivă a serviciului de apă şi canalizare continuând a reprezenta regula condominiilor de proprietari, cel puţin la nivel regional”. Pe de altă parte, în opinia instanţei de sesizare „practica furnizorului de servicii de alimentare cu apă şi de canalizare de a solicita o încuviinţare a executării silite pentru acele facturi emise pe numele unui utilizator colectiv şi practica de a include în acestea şi soldul restant anonim, neidentificat sub aspectul originii, precum şi majorări cu titlu global pun în discuţie o chestiune nouă”.

În urma verificărilor efectuate, se constată că nu s-a cristalizat o jurisprudenţă unitară şi constantă în legătură cu chestiunile de drept a căror lămurire se solicită, neexistând un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat diferit, în mod constant, aceste probleme de drept, într-o anumită perioadă de timp, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii apariţiei unei practici neunitare. Mai mult, analiza h