ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 145/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 145/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată

cu recurs

Prin sentința nr. 136 din 9 aprilie 2012,

Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

a respins acțiunea formulată de reclamantul R.N. în contradictoriu cu

pârâtul M.J..

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Conform prevederilor art.

16 lit. d)) din Legea 36/1995, una din condițiile legale ce trebuie îndeplinite

pentru ocuparea funcției de notar public, este cea a bunei reputații. Pe de

altă parte art. 23 din același act normativ stabilește la lit. d) și f) între

alte condiții pentru încetarea calității de notar și pe cele vizând excluderea

din profesie ca sancțiune disciplinară și condamnarea definitivă pentru

săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni „grave” sau care aduce atingere

profesiei.

Constată

instanța de fond că textele legale invocate se constituie în baza legală a

Ordinului nr. 1616/C din 21 iulie 2011 prin care ministrul justiției a dispus

încetarea calității de notar public a reclamantului și acestea au fost corect

reținute în condițiile în care prin sentința penală nr. 131 din 3

decembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori, reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de fals

intelectual prevăzută de art. 289 al.(1) cu aplicarea art. 41 al.(2) C. pen., art.

74 al.(1) lit. a), art. 76 al.(1) lit e), la pedeapsa amenzii, fiind anulat în

totalitate contractul de ipotecă nr. 2576 din 19 noiembrie 2003, două procuri

speciale, contractul de ipotecă nr. 2729/2003 și, în parte o altă procură.

În aceste

împrejurări, consideră judecătorul fondului că, condiția condamnării definitive

a reclamantului prevăzută de art. 23 lit. f)) din Legea 36/1995 este

îndeplinită pentru încetarea calității de notar public, concomitent cu cea

prevăzută la același articol lit. d)), excluderea sa din profesie, fiind

evidentă săvârșirea cu intenție a infracțiunii pentru care reclamantul a fost

condamnat și cu consecințe grave asupra prestigiului, reputației reclamantului,

care avea o profesie în totală contradicție cu comportamentu, infracțional, de

speță, în condițiile ce demonstrează și caracterul grav al infracțiunii.

Trimiterile

reclamantului la situații similare în care alte persoane ar fi primit un alt

„tratament” juridic, în opinia judecătorului fondului, sunt nerelevante în

speță, în lipsa dovedirii „egalității” situațiilor apreciate care sunt astfel

speciale și diferite.

2.Cererea de recurs

Împotriva

sentinței nr. 136 din 9 aprilie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a

civilă, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul R.N.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 pct. 9

și art.

304

1

C. proc. civ.

Printr-un set de

critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul susține că în mod greșit instanța de fond a

apreciat asupra legalității actului administrativ prin care s-a dispus

încetarea calității sale de notar public, în temeiul art. 23 lit. f)

și g) rap. la art. 16 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 36/1995, ca urmare a

condamnării sale prin sentința penală nr. 131 din 03 decembrie 2010 a

Curții de Apel Suceava, pentru săvârșirea infracțiunii de fals

intelectual prevăzut de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art.

74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., la pedeapsa amenzii în

cuantum de 2500 lei, cu suspendarea condiționată a executării pedepse în

temeiul art. 81 C. pen.

Astfel, recurentul

susține că în mod greșit instanța de fond a apreciat că ar fi

fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni grave sau care

aduce atingere prestigiului profesiei de notar și implicit asupra

îndeplinirii condițiilor impuse de art. 23 alin. (1) lit. f) pentru a se

putea dispune încetarea calității sale de notar public.

Consideră recurentul

că în lipsa unei reglementări exprese și limitative a infracțiunilor

care atrag încetarea calității de notar, la stabilirea existenței

unei infracțiuni grave care să justifice luarea măsurii încetării

calității de notar instanța de fond trebuia să aibă în vedere

pericolul social concret al faptei săvârșite materializat în

individualizarea judiciară a pedepsei. În acest sens, consideră recurentul că

aplicarea unei pedepse cu amenda în cuantum de 2500 lei, asupra căreia s-a

dispus și suspendarea executării în temeiul art. 81 C. pen. exclude

existent unei infracțiuni grave, ca și condiție impusă de art. 23

lit. f)) și g) rap. la art. 16 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 36/1995.

Se mai arată că

potrivit art. 65 C. pen., gravitatea infracțiunii constituie și o

condiție obligatorie pentru aplicarea pedepselor complementare prev de art.

64 C. pen., care include și interzicerea dreptului de a ocupa o

funcție sau de a exercita o profesie. Cum în cauza penală nu au fost

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 65 C. pen. pentru aplicarea

pedepsei interzicerii dreptului de a exercita profesia de notar,

infracțiunea pentru care a fost condamnat nu face parte din categoria

infracțiunilor grave, astfel încât nu este îndeplinită nici condiția

impusă de art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995.

Consideră recurentul

că nu este îndeplinită nici cea de a doua condiție impusă de

dispozițiile art. 23 lit. f), respectiv aceea a săvârșirii unei

infracțiuni cu intenție prin care se aduce atingere prestigiului

profesiei întrucât infracțiunea pentru care a fost condamnat, ținând

cont și de împrejurările concrete în care a fost comisă și care au

fost stabilite și avute în vedere de instanța penală la individualizarea

pedepsei, nu este de natură a afecta prestigiul profesiei.

Printr-o altă critică

formulate recurentul susține că reglementarea generică a

infracțiunilor care atrag încetarea calității de notar public implică

un grad ridicat de imprecizie și imprevizibilitate în aplicarea dispozițiilor

art. 23 lit. f) aspect de natură a-i crea o stare de insecuritate juridica, în

condițiile în care Consiliul U.N.N.P. nu a delimitat categoria

infracțiunilor care aduc atingere prestigiului profesiei de notar

deși chiar M.J. prin adresa nr. 49857 din 17 iunie 2009, transmisă U.N.P.,

consideră că în ceea ce privește infracțiunile care aduc atingere

prestigiului profesiei, este în sarcina Consiliului U.N.N.P. de a identifica

care ar putea fi aceste infracțiuni întrucât aprecierea asupra aspectelor

referitoare la atingerea onoarei și probității profesionale, a

demnității, a prestigiului și a imaginei profesiei în general sunt

lăsate la aprecierea forului superior al fiecărei categorii profesionale, cel

mai în măsură a aprecia asupra unor astfel de probleme.

Consideră recurentul

că tocmai această insuficienta precizie a legii a permis intimatului să aplice

diferit aceeași normă în cauze similare, subiecților de drept

aflați în aceeași situație. Astfel, se arată că în cazul altor

notari publici (ex. B.E.L., I.Gh., G.D.) condamnați pentru săvârșirea

unor infracțiuni nu s-a dispus încetarea calității de notar public,

în temeiul art. 23 din Legea nr. 36/1995.

În condițiile în

care practica administrative previzibilă până la soluționarea cazului său

a fost aceea de a nu aplica dispozițiile art. 23 lit. f) și g) în

cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare, consideră recurentul că în

cazul său a existat o inegalitate de tratament cu privire la aplicarea

dispozițiilor art. 23 lit. f) din Legea nr. 36/1995 față de

situațiile similar și comparabile la care a făcut trimitere, iar

această inegalitate constituie o discriminare.

Printr-o ultimă

critică formulate recurentul susține că, cazul de încetare a

calității de notar public, prevăzut de art. 23 lit. g) rap. la art. 16 lit.

d) din Legea nr. 36/1995, fiind nemotivat, ordinul emis în baza acestor

dispoziții este nul.

Astfel, analizând

ordinul de încetare a calității de notar prin raportare la

jurisprudența ÎCCJ consideră recurentul că acesta este insuficient motivat

și cu privire la cazul prevăzut de art. 23 lit. f) așa încât simpla

trimitere la sentința penală nr. 131 din 03 decembrie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Suceava, nu justifică încetarea calității de notar din

moment ce nu se motivează și îndeplinirea condiției săvârșirii

cu intenție a unei infracțiuni grave sau care aduce atingere

prestigiului profesiei.

3.Hotărârea

instanței de recurs

Înalta Curte,

examinând sentința atacată, față de criticile ce i-au fost aduse, raportat la actele

și lucrările dosarului dar și la prevederile legale din materia supusă

examinării, reține că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena

modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond, în considerarea celor în continuare

arătate.

Înalta Curte va

înlătura cu prioritate critica recurentului referitoare la nulitatea Ordinul nr.

1616/C din 21 iulie 2011, ca urmare a nemotivării sale, câtă vreme temeiurile

de fapt și de drept avute în vedere la emiterea respectivului act administrativ

individual sunt expuse în preambulul său. Astfel, este lesne de observat că

ordinul în discuție, prin care M.J., a dispus încetarea calității de

notar public a recurentului R.N. a fost emis în temeiul 23 alin. (1) lit. f) si

g) coroborat cu art. 16 lit. d) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici si a

activității notariale, avându-se în vedere faptul că recurentul a fost

condamnat definitiv la o pedeapsa amenzii în cuantum de 2500 lei pentru

săvârșirea, în exercitarea profesiei de notar, a infracțiunii de fals

intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., prin Sentința penala nr. 131 din 3 decembrie 2010 a Curții de

Apel Suceava, rămasă definitiva prin Decizia penala nr. 2078 din 19 mai 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte va

înlătura și criticile referitoare la greșita interpretare și

aplicare a dispozițiilor art. 23 alin. (1) lit. f) și g) din Legea nr.

36/1995 (forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat), în

considerarea celor ce urmează:

Potrivit art. 23 alin.

(1) din Legea nr. 36/1995: „Calitatea de notar public încetează: in cazul

condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei

infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei (lit. f));

in cazul in care notarul public nu mai îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 16 lit. a), d) si f) (lit. g))”. Art. 16 lit. d) din

aceeași lege prevede ca una dintre condițiile pentru ca o persoana să

dobândească calitatea de notar public este aceea de a se bucura de o buna reputație.

În primul rând Înalta Curte constată că măsura încetării calității

de notar public pe care o constată ministrul justiției, în temeiul art. 23 din

Legea nr. 36/1995 nu este echivalentă cu pedeapsa complementară a interzicerii

dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, pedeapsă prevăzută

de alin. (1) lit. c) C. pen., ci reprezintă o măsură de constatare a înscrierii

antecedentelor penale în cazierul judiciar al notarului public, ceea ce poate

conduce la inexistența uneia dintre condițiile pe care trebuie să le

îndeplinească o persoană pentru a putea fi notar public, și anume cea prevăzută

de art. 16 lit. d) din lege.

Prin urmare cum măsura încetării calității de notar public nu are

caracter penal nici norma de drept penal invocată de recurent, respectiv art. 64

C. pen., nu are incidență în verificarea legalității actului administrativ

contestat.

Pe fondul cauzei,

Înalta Curte reține că prin Ordinul nr. 1616/C din 21 iulie 2011,

ministrul justiției a dispus încetarea calității de notar public a

recurentului, prin constatarea incidentei a doua cazuri in care se poate

dispune încetarea calității de notar public, prevăzute la lit. f) si g) de

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 36/1995.

În ipoteza prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. f) încetarea

calității de notar public intervine de drept

atunci

când notarul public a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea cu intenție a

unei infracțiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei de notar.

Așadar, condamnarea definitivă a unui notar public atrage

și constatarea încetării de drept a calității de notar public, în

temeiul art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, doar în două

situații, respectiv săvârșirea cu intenție a unei

infracțiuni grave sau săvârșirea unei infracțiuni care aduce

atingere prestigiului profesiei de notar.

Înalta Curte constată că împrejurarea că legiuitorul nu a definit

noțiunea de infracțiune gravă și nu a delimitat sfera

infracțiunilor care aduc atingere prestigiului profesiei de notar, nu

poate conduce la reținerea unei lipse de securitate juridică ce l-ar fi

putut afecta pe recurent, în condițiile în care

în exercitarea atribuției prevăzute de dispozițiile de lege

criticate, ministrul justiției nu decide, prin exces de putere, ce infracțiune

poate aduce sau nu atingere prestigiului unei profesii, ci doar constată că

notarul public în cauză nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru

exercitarea profesiei de notar public printr-un act administrativ

supus controlului de legalitate al instanțelor de contencios

administrativ.

Așadar, faptul că legiuitorul nu cuantifică gravitatea faptei

și nici nu definește situațiile în care se aduce atingere profesiei, lăsând,

astfel, o marjă largă de posibilități și de aprecieri, nu poate conduce la

afectarea calității respectivei norme legale sub aspectul preciziei

și a previzibilității atât timp cât instanța de contencios

administrativ este competentă să aprecieze asupra aplicării legii la

particularitățile fiecărui caz dedus judecății.

Astfel, chiar dacă legiuitorul nu a definit noțiunea de

infracțiune gravă, este lesne de constatat că în cazul recurentului nu se

poate reține incidența dispozițiilor

art. 23 alin. (1) lit.

f) din Legea nr. 36/1995, în

ipoteza

condamnării pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni

grave, în condițiile în care din punct de vedere al pericolului social

abstract, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor în art. 289 C.

pen., infracțiunea de fals intelectual, pentru săvârșirea căreia recurentul

a fost condamnat definitiv nu face parte din categoria infracțiunilor

grave, aspect confirmat în cazul concret al recurentului prin

aplicarea

unei pedepse cu amenda penală în cuantum de 2500 lei, cu suspendarea

condiționata a executării respectivei pedepse

.

Însă, în cazul recurentului

măsura încetării calității de notar public este pe deplin justificată prin

prisma condamnării sale pentru o infracțiune care aduce atingere

prestigiului profesiei, în sensul art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995.

Astfel, Înalta Curte

constată că recurentul a fost condamnat pentru săvârșirea în formă

continuată în exercitarea atribuțiilor de notar public, a

infracțiunii de fals intelectual constând în autentificarea în fals a mai

multor contracte de ipotecă și a unor procuri. Față de împrejurarea că

infracțiunea pentru care recurentul a fost condamnat a fost exercitată în

exercitarea atribuțiilor specifice profesiei de notar, fiind de natură a

aduce atingere prezumției de legalitate și forței probantă de

care trebuie să se bucure actele întocmite de orice notar public și având

în vedere forma continuată ca și rezonanța socială a respectivei

infracțiunii, Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 3-4 din

Legea nr. 36/1995, constată că în cauză este indiscutabilă atingerea adusă

prestigiului profesiei de notar prin săvârșirea infracțiunii pentru

care recurentul a fost condamnat definitiv.

Totodată, față

de împrejurarea că notarul public este investit să îndeplinească un serviciu de

interes public, iar actul îndeplinit de acesta, purtând sigiliul și

semnătura sa, este de autoritate publică și are forța probantă

prevăzută de lege, este de necontestat că pronunțarea unei hotărâri de

condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni în exercitarea

atribuțiilor de serviciu conduce la știrbirea bunei reputații

profesionale (cel puțin sub aspectul corectitudinii și

competenței) de care trebuie să se bucure notarul public pe toată durata

exercitării profesiei așa încât în mod corect intimatul a reținut în

cazul recurentului și incidența cazului de încetarea a calității

de notar public prevăzut de art. 23 alin. (1) lit. g) coroborat cu art. 16 lit.

d) din Legea nr. 36/1995.

Înalta Curte va înlătura și critica referitoare la încălcarea

principiului egalității, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție,

deoarece art. 23 alin. (1) lit. f)) din Legea nr. 36/1995 nu instituie

tratamente juridice diferite pentru persoane aflate în aceeași situație

juridică. Astfel, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în

jurisprudența sa, principiul constituțional al egalității în fața legii

presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de

scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă,

presupune soluții diferite pentru situații diferite. Or, nu se poate susține că

toți notarii publici care au antecedente penale sunt în aceeași situație

juridică indiferent de natura, conținutul sau rezonanța socială a

infracțiunii care a atras pronunțarea unei hotărâri definitive de

condamnare.

Nu se poate reține în cauză nici existența unei practici

administrative cu caracter discriminator în sensul invocat de recurent prin

raportarea la situația altor notari publici condamnați definitiv

pentru săvârșirea unor infracțiuni în condițiile în care și

in cazul notarilor publici la care face referire recurentul intimatul a emis

ordine prin care a constatat încetarea calității de notar public (Ordinul nr.

3362/C din 15 decembrie 2009 și Ordinul nr. 3364/C din 15 decembrie 2009 în

cazul notarilor publici G.D și B.L.E.).

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

temeinică și legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins

ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de R.N., împotriva sentinței civile nr. 136 din 9 aprilie 2012 a

Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 ianuarie 2013 .