ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1493/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții F.C. și F.A.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor obligarea acestora la soluționarea cu prioritate a Dosarului nr. 49217 înaintat la data de 26 mai 2009. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, privind imobilul situat în Iași, str. A. Panu, cererea a fost soluționată prin emiterea Dispoziției nr. 1753 din 20 mai 2005, dispoziție ce a fost modificată în parte prin sentința civilă nr. 1803 din 03 octombrie 2007, definitivă și irevocabilă, iar întreaga documentație fiind înaintată Comisiei centrale din data de 26 mai 2009. Reclamanții au precizat că în vederea soluționării cererii nu este nevoie de desemnarea unui evaluator, întrucât prin sentința civilă nr. 1803/2007 li s-a admis în parte acțiunea și s-a stabilit care este cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordate, situație în care nu se mai impune o nouă evaluare.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că A.N.R.P. și Comisia sunt două instituții diferite, cu atribuții specifice, din acest punct de vedere impunându-se precizări din partea reclamanților. Pârâtul a prezentat cadrul normativ în virtutea căruia Comisia Centrală își exercită atribuțiile, iar pe fondul cauzei a arătat, în esență, că în cazul reclamanților cuantumul despăgubirilor ce li se cuvin este stabilit irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, astfel încât titlul de despăgubire urmează a fi emis în baza respectivei hotărâri (Decizia nr. 1651 din 13 martie 2008 a Comisiei Centrale).

Totodată, a arătat că va pune în aplicare sentința nr. 1803 din 03 octombrie 2007 a Tribunalului Iași, astfel încât la următoarea ședință să fie aprobată emiterea deciziei conform cuantumului astfel stabilit, precizând că potrivit art. 4 din Decizia 2815 soluționarea dosarului cu prioritate se aprobă în cazuri excepționale (cum ar fi cazuri medicale grave), la cererea persoanelor îndreptățite, în cauză nefiind sesizată cu o asemenea cerere. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 136 din 31 mai 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții F.C. și F.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În cauză, prima instanță a constatat că are calitate procesuală pasivă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, entitate care are ca atribuții emiterea deciziilor constând în titlurile de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, competențe ce nu aparțin și A.N.R.P. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanții au formulat o notificare conform Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Iași, str. A. Panu și prin Dispoziția nr. 1753 din 20 mai 2005 Primăria Municipiului Iași a propus măsuri reparatorii, iar prin sentința nr. 1803 din 03 octombrie 2007 a Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 327 din 22 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au stabilit măsuri reparatorii pentru cota de ½ din imobilul imposibil de restituit în natură, în valoare de 50.401,96 RON.

De asemenea, a reținut că prin decizia nr. 1651 din 13 martie 2008 Comisia Centrală a statuat că, în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de aceasta și a arătat că urmează să se supună acestor reglementări, supunând următoarei ședințe aprobarea emiterii deciziei, conform cuantumului stabilit prin hotărâre judecătorească. Potrivit art. 4 din decizia nr. 2815 emisă de autoritatea pârâtă dosarul se poate soluționa cu prioritate, doar în cazuri excepționale și doar la cererea persoanelor îndreptățite.

În speță, prima instanță a reținut că reclamanții au formulat o astfel de solicitare, însă nu au dovedit că au cerut vreodată Comisiei soluționarea dosarului lor, cu prioritate, astfel că actele medicale cu care încearcă să dovedească această cerere, direct în fața instanței, nu justifică admiterea cererii, neexistând un refuz din partea Comisiei, care nu a fost sesizată în acest sens. Prima instanță a reținut că autoritatea pârâtă, prin apărările formulate, a susținut că este de acord să pună în dezbatere cererea reclamanților în următoarea ședință, pentru emiterea titlului de despăgubiri în cuantumul stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, apreciind astfel că nu există o culpă procesuală a acesteia, câtă vreme nu a fost sesizată cu o cerere de soluționare cu prioritate a dosarului reclamanților.

3. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, pentru motivele prevăzute de art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că solicitarea lor a fost în sensul obligării autorității pârâte la soluționarea cu prioritate a dosarului înaintat la data de 26 mai 2009, înregistrat sub nr. 49217, invocând vârsta înaintată, motive medicale și faptul că, fiind stabilit cuantumul despăgubirilor, nu mai este necesară opinia unui expert evaluator, însă prima instanță a ignorat împrejurarea că a făcut dovada că cererea respectivă a fost depusă și la autoritatea pârâtă, a apreciat eronat că pârâta nu a fost sesizată în sensul solicitat, interpretând astfel greșit actele și lucrările dosarului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Recurenții-reclamanți au supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Iași, str. A. Panu, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri fiindu-le recunoscută prin Dispoziția nr. 1753 din 20 mai 2005, emisă de Primarul Municipiului Iași, prin care s-au propus măsuri reparatorii, iar prin sentința nr. 1803 din 03 octombrie 2007 a Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 327/22 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au stabilit măsuri reparatorii pentru cota de ½ din imobilul imposibil de restituit în natură, în valoare de 50.401,96 RON.

Înalta Curte constată că nemulțumirea reclamanților rezidă din împrejurarea că solicitarea lor este în sensul soluționării dosarului cu prioritate, în raport de vârsta înaintată și starea de sănătate precară justificată cu acte medicale, fiind îndreptățiți să beneficieze de norma derogatorie prevăzută în Decizia Comisiei nr. 2/2006, potrivit cu care, un anume dosar se poate soluționa cu prioritate pentru situații excepționale. Potrivit art. 2 lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/ 2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit ca fiind „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere”.

În cauză nu se regăsește însă această situație, intimata-pârâtă a argumentat imposibilitatea soluționării cererii reclamanților cu prioritate, arătând, totodată, că va pune în aplicare sentința nr. 1803 din 03 octombrie 2007 a Tribunalului Iași, definitivă și irevocabilă, astfel încât la următoarea ședință să fie aprobată emiterea deciziei conform cuantumului stabilit, în considerarea Deciziei nr. 1651 din 13 martie 2008 emise de pârâtă.

Instanța de control judiciar constată că există o anumită procedură prealabilă specială care trebuie respectată, însă reclamanții nu au urmat-o, așa încât nu se poate reține refuzul nejustificat al autorității pârâte privind soluționarea cu prioritate a dosarului, în condițiile în care aceștia nu au ținut cont de dispozițiile Deciziei pârâtei nr. 2815/2008 - art. 4, potrivit cu care aveau obligația să sesizeze Comisia centrală cu o cerere, însoțită de documente justificative, prin care să solicite în mod expres soluționarea cu prioritate a dosarului. Or, în speță, reclamanții au formulat respectiva cerere în fața primei instanțe, ocazie cu care au prezentat și acte medicale în susținerea acesteia.

În plus, din actele dosarului nu rezultă că în urma sentinței prin care s-au stabilit măsuri reparatorii a fost emisă dispoziția primarului ca să fie sesizată autoritatea pârâtă pentru a putea fi vorba despre un refuz nejustificat al autorității. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 8 și 9 sau art. 304 1 C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.A. și F.C. împotriva sentinței nr. 136 din 31 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie 2011.