ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1493/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții F.C. și F.A. au

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor obligarea acestora la soluționarea cu prioritate a Dosarului nr.

49217 înaintat la data de 26 mai 2009.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că au formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001,

privind imobilul situat în Iași, str. A. Panu, cererea a fost soluționată prin

emiterea Dispoziției nr. 1753 din 20 mai 2005, dispoziție ce a fost modificată

în parte prin sentința civilă nr. 1803 din 03 octombrie 2007, definitivă și

irevocabilă, iar întreaga documentație fiind înaintată Comisiei centrale din

data de 26 mai 2009.

Reclamanții au

precizat că în vederea soluționării cererii nu este nevoie de desemnarea unui

evaluator, întrucât prin sentința civilă nr. 1803/2007 li s-a admis în parte

acțiunea și s-a stabilit care este cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi

acordate, situație în care nu se mai impune o nouă evaluare.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor a arătat că A.N.R.P. și Comisia sunt două instituții diferite,

cu atribuții specifice, din acest punct de vedere impunându-se precizări din

partea reclamanților.

Pârâtul a prezentat

cadrul normativ în virtutea căruia Comisia Centrală își exercită atribuțiile,

iar pe fondul cauzei a arătat, în esență, că în cazul reclamanților cuantumul

despăgubirilor ce li se cuvin este stabilit irevocabil printr-o hotărâre

judecătorească, astfel încât titlul de despăgubire urmează a fi emis în baza respectivei

hotărâri (Decizia nr. 1651 din 13 martie  2008 a Comisiei Centrale).

Totodată, a arătat că

va pune în aplicare sentința nr. 1803 din 03 octombrie 2007 a Tribunalului

Iași, astfel încât la următoarea ședință să fie aprobată emiterea deciziei

conform cuantumului astfel stabilit, precizând că potrivit art. 4 din Decizia

2815 soluționarea dosarului cu prioritate se aprobă în cazuri excepționale (cum

ar fi cazuri medicale grave), la cererea persoanelor îndreptățite, în cauză

nefiind sesizată cu o asemenea cerere.

instanțe

Prin

sentința nr.

136

din 31 mai 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal,

a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții F.C. și F.A. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În cauză, prima

instanță a constatat că are calitate procesuală pasivă pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, entitate care are ca atribuții emiterea

deciziilor constând în titlurile de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005, competențe ce nu aparțin și A.N.R.P.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că reclamanții au formulat o notificare conform Legii nr.

10/2001, pentru imobilul situat în Iași, str. A. Panu și prin Dispoziția nr. 1753

din 20 mai 2005 Primăria Municipiului Iași a propus măsuri reparatorii, iar prin

sentința nr. 1803 din 03 octombrie 2007 a Tribunalului Iași, rămasă irevocabilă

prin Decizia nr. 327 din 22 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

s-au stabilit măsuri reparatorii pentru cota de ½ din imobilul imposibil

de restituit în natură, în valoare de 50.401,96 RON.

De asemenea, a

reținut că prin decizia nr. 1651 din 13 martie 2008 Comisia Centrală a statuat

că, în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent,

prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în

baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de aceasta și a arătat că

urmează să se supună acestor reglementări, supunând următoarei ședințe

aprobarea emiterii deciziei, conform cuantumului stabilit prin hotărâre

judecătorească.

Potrivit art. 4 din

decizia nr. 2815 emisă de autoritatea pârâtă dosarul se poate soluționa cu

prioritate, doar în cazuri excepționale și doar la cererea persoanelor

îndreptățite.

În speță, prima instanță

a reținut că reclamanții au formulat o astfel de solicitare, însă nu au dovedit

că au cerut vreodată Comisiei soluționarea dosarului lor, cu prioritate, astfel

că actele medicale cu care încearcă să dovedească această cerere, direct în

fața instanței, nu justifică admiterea cererii, neexistând un refuz din partea

Comisiei, care nu a fost sesizată în acest sens.

Prima instanță a

reținut că autoritatea pârâtă, prin apărările formulate, a susținut că este de

acord să pună în dezbatere cererea reclamanților în următoarea ședință, pentru

emiterea titlului de despăgubiri în cuantumul stabilit prin hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă, apreciind astfel că nu există o culpă procesuală a

acesteia, câtă vreme nu a fost sesizată cu o cerere de soluționare cu

prioritate a dosarului reclamanților.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice,

pentru motivele prevăzute de art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că solicitarea lor a fost în

sensul obligării autorității pârâte la soluționarea cu prioritate a dosarului

înaintat la data de 26 mai 2009, înregistrat sub nr. 49217, invocând vârsta

înaintată, motive medicale și faptul că, fiind stabilit cuantumul

despăgubirilor, nu mai este necesară opinia unui expert evaluator, însă prima

instanță a ignorat împrejurarea că a făcut dovada că cererea respectivă a fost

depusă și la autoritatea pârâtă, a apreciat eronat că pârâta nu a fost sesizată

în sensul solicitat, interpretând astfel greșit actele și lucrările dosarului.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

, Înalta Curte constată că recursul nu este

fondat.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Recurenții-reclamanți

au supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat

al autorității administrative de a elibera actul administrativ, respectiv

decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat

în Iași, str. A.

Panu, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoane

îndreptățite la despăgubiri fiindu-le recunoscută prin Dispoziția nr. 1753 din 20

mai 2005, emisă de Primarul Municipiului Iași, prin care s-au propus măsuri

reparatorii, iar prin sentința nr. 1803 din 03 octombrie 2007 a Tribunalului

Iași, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 327/22 aprilie  2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, s-au stabilit măsuri reparatorii pentru cota de

½ din imobilul imposibil de restituit în natură, în valoare de 50.401,96

RON.

Înalta Curte constată

că nemulțumirea reclamanților rezidă din împrejurarea că solicitarea lor este

în sensul soluționării dosarului cu prioritate, în raport de vârsta înaintată

și starea de sănătate precară justificată cu acte medicale, fiind îndreptățiți

să beneficieze de norma derogatorie prevăzută în Decizia Comisiei nr. 2/2006,

potrivit cu care, un anume dosar se poate soluționa cu prioritate pentru

situații excepționale.

Potrivit art. 2 lit.

h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/ 2004, refuzul nejustificat

de a soluționa o cerere este definit ca fiind „exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere”.

În cauză nu se

regăsește însă această situație, intimata-pârâtă a argumentat imposibilitatea

soluționării cererii reclamanților cu prioritate, arătând, totodată, că va pune

în aplicare sentința nr. 1803 din 03 octombrie 2007 a Tribunalului Iași, definitivă

și irevocabilă, astfel încât la următoarea ședință să fie aprobată emiterea

deciziei conform cuantumului stabilit, în considerarea Deciziei nr. 1651 din 13

martie 2008 emise de pârâtă.

Instanța

de control judiciar constată că există o anumită procedură prealabilă specială

care trebuie respectată, însă  reclamanții nu au urmat-o, așa încât nu se poate

reține refuzul nejustificat al autorității pârâte privind soluționarea cu

prioritate a dosarului, în condițiile în care aceștia nu au ținut cont de

dispozițiile Deciziei pârâtei nr. 2815/2008 - art. 4, potrivit cu care aveau obligația

să sesizeze Comisia centrală cu o cerere, însoțită de documente justificative,

prin care să solicite în mod expres soluționarea cu prioritate a dosarului.

Or, în

speță, reclamanții au formulat respectiva cerere în fața primei instanțe,

ocazie cu care au prezentat și acte medicale în susținerea acesteia. În plus,

din actele dosarului nu rezultă că în urma sentinței prin care s-au stabilit

măsuri reparatorii a fost emisă dispoziția primarului ca să fie sesizată

autoritatea pârâtă pentru a putea fi vorba despre un refuz nejustificat al

autorității.

pronunțată în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 8 și 9 sau art.

304

1

C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

F.A. și F.C. împotriva sentinței nr. 136 din 31 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 martie 2011.