ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3453/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3453/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta SC

S.T. SRL a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului Statul Român,

prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, la plata sumei de 3.759.138 RON,

reprezentând contravaloarea prejudiciului produs ca efect al exproprierii.

În fapt, s-a susținut

că prin H.G. nr. 413/2010 au fost declanșate procedurile de expropriere a imobilelor

proprietate privată rămase de expropriat, situate pe amplasamentul lucrării „Varianta

de ocolire a municipiului Constanța”, având ca expropriator Statul Român, procedură

care a inclus și imobilul situat în loc. Ovidiu, str. P.

Prin hotărârea nr. 2

din 8 iunie 2011 a Consiliului local Ovidiu cuantumul despăgubirilor a fost stabilit

la nivelul sumei de 1.659.864 RON, exclusiv valoarea construcțiilor expropriate.

S-a pretins efectuarea

unor investiții specifice privind modernizarea, betonarea, eficientizarea stației

de distribuție carburanți situată în loc. Ovidiu, str. P., în condițiile contractării

dezvoltării afacerii în regim de franciză cu SC R.D. SA, pe o perioadă de 5 ani,

astfel cum rezultă din contractul de franciză din 24 februarie 2006.

A mai arătat reclamanta

că a efectuat o expertiză extrajudiciară pentru stabilirea costului estimativ al

echipamentelor ce urmează a fi valorificate la fier vechi, a costurilor pentru lucrările

executate ce nu pot face obiectul relocării și pentru stabilirea valorii de piață

a plantației de viță-de-vie, a livezii de pomi fructiferi, a plantelor decorative

„tuia” și valorificarea masei lemnoase, iar valoarea de piață rezultată a fost de

809.250 RON, respectiv 190.780 euro, fără TVA. A efectuat și o expertiză contabilă

extrajudiciară având ca obiectiv determinarea prejudiciului reprezentat de beneficiul

nerealizat ca urmare a încetării activității, prin raportare la documentele financiar-contabile

ale societății, iar cuantumul prejudiciului stabilit a fost de 2.949.888 RON.

Prin sentința civilă

nr. 4215 din 13 noiembrie 2013, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea și

a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 775.226 RON, reprezentând

despăgubiri suplimentare celor stabilite prin hotărârea nr. 2 din 8 iunie 2011,

a respins celelalte pretenții ca nefondate, a anulat cererea reconvențională pentru

lipsa calității de reprezentant, a obligat pârâtul și la plata sumei de 9.500 RON

reprezentând cheltuieli de judecată.

În ce privește cuantumul

despăgubirii, tribunalul a reținut că prin hotărârea nr. 2 din 8 iunie 2011 s-a

stabilit în favoarea SC S.T. SRL o despăgubire de 1.659.864 RON pentru imobilul

afectat, situat în intravilanul loc. Ovidiu, str. P. cu nr. cadastral C1, compus

din construcții cu suprafața de 612 m.p., respectiv C1 locuință în suprafață de

138 m.p., C2 benzinărie 75 m.p., C3 hala 331 m.p. și C4 magazie 68 m.p.

Prin raportare la prevederile

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 și art. 26 din Legea nr. 33/1994 s-a apreciat

că despăgubirea cuvenită titularului dreptului de proprietate are două componente:

valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.

S-a constatat că „valoarea

reală a imobilului”, definită de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 ca fiind

„prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză” este, în fapt, valoarea de piață a imobilului,

definită, la rândul său, în Standardele internaționale de evaluare IVS 1 ca suma

estimată pentru o proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător

decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv, care

trebuie stabilită în raport de piața imobiliară și de elementele care stabilesc

conduita în cazul unui transfer al dreptului de proprietate: afectațiunea terenului,

amplasamentul, utilitățile și sarcinile care îl grevează, etc.

În ce privește magazinul

alipit locuinței, din documentația cadastrală aflată la dosar, rezultă că alipit

locuinței C1 se află un spațiu comercial în suprafață de 14,54 m.p., care a fost

intabulat împreună cu locuința în cartea funciară și avut în vedere la stabilirea

despăgubirii.

În aplicarea art. 19

alin. (3) din Legea nr. 255/2010 s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului

de proprietate asupra unei alte construcții decât cele înscrise în cartea funciară,

și că, pe cale de consecință, pretenția acesteia de a fi despăgubită cu c/val acestui

spațiu comercial este nefondată.

Din examinarea raportului

de evaluare care a stat la baza emiterii hotărârii s-a constatat că s-a avut în

vedere exclusiv valoarea de circulație a construcțiilor înscrise în cartea funciară,

nu și celelalte instalații și echipamente necesare deservirii și desfășurării activității

stației de benzină, cu privire la care s-au reținut următoarele:

Contrar opiniei majoritare

a experților C.C. și I.L., copertina (10x16m), două pompe multifuncționale și semnalistica

PECO achiziționate de reclamantă în baza contractului de franciză din 27

aprilie 2006, instalațiile tehnologice ale acesteia, 4 rezervoare combustibil, împrejmuire

cu plasă și stâlpi metalici reprezintă componente ce pot fi demontate și utilizate

în continuare sau vândute pe piața second-hand; în același sens s-a concluzionat

și prin raportul de evaluare extrajudiciară T.C.

Platformă beton trafic

greu, platformă beton trafic ușor, căi de acces asfaltate, rigole de scurgere, borduri,

separator de grăsimi, cămine vizitare canalizare pluvială, rețea canalizare menajeră,

fose septice, rețea alimentare cu apă, rețea alimentare cu gaze, rețea alimentare

cu energie electrică, instalații de împământare și paratrăsnet, nu se pot demonta.

Acestea au fost evaluate la suma totală de 604.629,61 RON prin completarea la raportul

de expertiză, iar expertul propus de pârât, d-na B.D. nu a exprimat niciun punct

de vedere și nu a contestat valoarea stabilită de ceilalți doi experți.

Trebuie inclusă în valoarea

despăgubirii și cea a plantației de viță-de-vie, a pomilor fructiferi și a plantelor

decorative tuia, cu privire la care s-a făcut dovada că aparțineau reclamantei și

care nu mai pot fi recuperate ca urmare a realizării lucrării de interes public.

Referitor la prejudiciul

reprezentat de beneficiul nerealizat ca urmare a încetării activității s-a reținut

că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Lallement c. Franței,

2002), s-a stabilit că, pentru ca exproprierea să nu devină o sarcină excesivă prin

lipsa echilibrului între interesele generale ale comunității și cele private, ale

proprietarului deposedat, prejudiciul impus a fi acoperit poate viza și pierderea

unor beneficii economice certe, de care acesta nu se mai poate bucura, care au caracter

previzibil și pot fi dovedite.

S-a constatat că raportul

de evaluare B.C. - B.D. a avut în vedere faptul că termenul de închiriere pentru

terenul necesar desfășurării activității stației PECO era până la data de 15

iunie 2014 și cum în anul 2011 stația și-a întrerupt activitatea datorită exproprierii,

durata rămasă până la data expirării contractului de închiriere este de 3,6 ani;

s-a analizat activitatea firmei pe ultimii 5 ani și s-a concluzionat că media profitului

anual realizat este de 50.865 euro; valoarea a fost înmulțită cu 3,6 ani și s-a

stabilit o daună de 778.894 RON pentru cei 3,6 ani de neutilizare a contractului

de închiriere.

S-a apreciat că experții

s-au raportat eronat la anii 2005, 2006, 2007, 2008 și 2009 pentru că, față de momentul

exproprierii, ultimii 5 ani sunt reprezentați de anii 2006, 2007, 2008, 2009 și

2010; prin urmare, preluând profitul reținut în raportul de evaluare pentru anii

2006-2009 și adăugând profitul de 217.839 RON pentru anul 2010, stabilit prin actele

financiar contabile depuse la dosar, instanța a obținut un profit mediu anual de

59.985 euro, echivalentul în RON al sumei de 254.936,25 RON. Această sumă a fost

înmulțită cu 3,6 ani (de neutilizare a contractului de închiriere) și s-a obținut

un total de 917.770,5 RON din care s-a scăzut valoarea despăgubirilor acordate cu

acest titlu, de 778.894 RON, rezultând în final o diferență de 138.876,5 RON, ce

s-a constatat că se cuvine reclamantei.

Tribunalul a constatat

că reclamantei i se cuvine o despăgubire suplimentară, în afară de cea stabilită

prin hotărârea nr. 2 din 8 iunie 2011, de 604.629,61 + 31.720 + 138.876,5 RON, rezultând

un total de 775.226 RON.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanta SC S.T. SRL și pârâtul Statul Român, prin Departamentul

pentru proiecte de infrastructură și investiții străine.

Prin apelul pârâtului

s-a invocat, în primul rând, greșita soluționare a excepției de tardivitate invocată

prin raportare la prevederile art. 8 din Legea nr. 255/2010.

Cuantumul despăgubirii

acordată prin hotărârea instanței de fond a fost criticat atât în privința sumei

aferentă construcțiilor, cu motivarea că numai cele înscrise în CF nr. xx puteau

face obiectul despăgubirii, cât și al valorii pompelor și semnalisticii PECO, referitor

la care s-a arătat că sunt echipamente și instalații recuperabile, care pot fi valorificate,

cum corect a susținut expertul tehnic B.D.; în același sens a fost menționat și

coeficientul de uzură de 15% al acestor echipamente, stabilit de expertul C.C.,

constatare pe baza căreia s-a concluzionat că echipamentele sunt utilizabile și

recuperabile în procent de 85%; a fost menționată și opinia separată a expertei

B.D., potrivit căreia coeficientul de uzură conform catalogului și clasificarea

și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe aprobat prin H.G. nr. 2139/2004,

modificată de H.G. nr. 1496/2008, este cuprins între 23% și 35%.

Adiționarea valorii plantațiilor

efectuate pe terenul în litigiu a fost criticată prin raportare la opinia expertei

B.D., potrivit căreia valoarea de expropriere a terenului a fost stabilită la valoarea

de piață, având ca premisă cea mai bună utilizare, respectiv aceea de teren liber

și construibil, aceasta fiind destinația pentru care s-ar fi obținut valoarea maximă

dacă bunul ar fi fost valorificat.

Existența plantațiilor

a căror valoare este pretinsă de reclamantă nu determină o creștere a valorii de

piață a terenului, ci mai mult o scădere pentru că îl transformă, practic, în teren

cu destinație agricolă, care necesită lucrări de amenajare pentru atribuirea calității

de construibil; în raport cu scopul contractului de închiriere s-a pretins, totodată,

că plantațiile menționate reprezintă lucrări efectuate neautorizat și în afara acestuia,

deci pe riscul locatarului, care a cules fructele până la momentul exproprierii.

Prin decizia civilă

nr. 60 C din 23 iunie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins,

ca nefondat, apelul reclamantei a admis apelul pârâtului Statul Român, prin Departamentul

pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, a schimbat în parte sentința,

în sensul că a obligat pârâtul la despăgubiri suplimentare în cuantum de 743.506

RON, a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Cu privire la apelul pârâtului

Statul Român:

Decăderea reclamantei

din dreptul de a contesta despăgubirea acordată de expropriator pentru nerespectarea

termenului de 30 de zile stabilit de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 a fost

în mod corect înlăturată de instanța de fond deoarece, contrar susținerilor pârâtului,

norma legală pe care se întemeiază excepția de tardivitate a acțiunii nu reglementează

termenul de contestare a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, ci instituie un

interval de 30 de zile calendaristice în care proprietarii bunurilor cuprinse în

lista imobilelor ce urmează a fi expropriate trebuie să se prezinte la sediul expropriatorului

în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.

Termenul de contestare

a hotărârii de stabilire a despăgubirilor este mult mai larg și e stabilit de

art. 22 alin. (1) din aceeași lege, care dispune că expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente

în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată

hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, și

cum hotărârea contestată în cauză, referitoare la imobilul ce a aparținut în proprietate

reclamantei, a fost emisă la 08 iunie 2011, iar acțiunea a fost introdusă la 05

noiembrie 2011, respectarea termenului general de prescripție, stabilit de prevederile

legale anterior menționate, a fost în mod corect reținută de tribunal.

Art. 22 din Legea nr.

255/2010 prevede expres în alin. (3) că acțiunea formulată potrivit acestei norme

legale se soluționează conform art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește

stabilirea despăgubirii, ori această reglementare obliga tribunalul la aplicarea

art. 26 din lege, care determină componentele despăgubirii cuvenită proprietarului

bunului expropriat și criteriile în raport de care trebuie realizat calculul acesteia,

stabilind în alin. (2) că la calcularea despăgubirilor, experții și instanța de

judecată vor avea în vedere prețul de vânzare al imobilelor de același fel în unitatea

administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și

daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în

considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Verificând legalitatea

despăgubirii acordată prin hotărârea instanței de fond din perspectiva acestor criterii

și a criticilor pârâtului, Curtea a constatat că susținerile referitoare la suma

aferentă construcțiilor neînscrise în cartea funciară și la valoarea pompelor și

semnalisticii PECO, inclusiv la coeficientul de uzură al acestor echipamente, nu

se impun a fi analizate câtă vreme din considerentele hotărârii, astfel cum sunt

reflectate în cuantumul total al despăgubirii suplimentare stabilită în dispozitivul

acesteia, rezultă fără echivoc faptul că pretențiile de despăgubire formulate de

reclamantă au fost respinse atât în privința spațiului comercial alipit locuinței

C1, fiind recunoscute exclusiv pentru construcțiile înscrise în cartea funciară,

cât și pentru componentele care se pot demonta, respectiv copertină, două pompe

multifuncționale și semnalistica PECO, instalațiile tehnologice ale acesteia, 4

rezervoare cu combustibil, împrejmuire cu plasă și stâlpi metalici.

Respectarea criteriilor

stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu poate fi reținută, însă,

în privința sumei de 31.720 RON, reprezentând valoarea plantațiilor de pomi fructiferi,

a plantelor decorative și viței de vie, în cuantum de 31.720 RON, deoarece, pe de

o parte, procesul verbal din 26 februarie 2010, menționat în considerentele hotărârii

tribunalului, nu face referire și la plantele decorative sau la plantația de viță

de vie, ci vizează exclusiv cei 230 de pomi fructiferi avuți în vedere prin expertiza

de evaluare, iar pe de altă parte, pentru că prejudiciul stabilit de experții C.

și B. în fața instanței de fond nu reprezintă un beneficiu economic cert, care nu

se mai poate realiza, întrucât nu a fost determinat prin raportare la producția

efectivă obținută de societatea reclamantă din exploatarea pomilor fructiferi și

a plantației viticole în cauză, ci în raport cu anumite producții și cheltuieli

de exploatare standard sau cu un preț standard al plantelor tuia cu o vechime de

peste 7 ani, care nu țin cont de condițiile concrete ale speței, respectiv de calitatea

plantațiilor respective și de nivelul cheltuielilor efectuate pentru întreținerea

lor.

Or, așa cum s-a arătat

în precedent, paguba suferită de cel expropriat nu este o pagubă eventuală, ipotetică,

ci prejudiciul efectiv încercat de cel lipsit de proprietatea sa prin expropriere,

astfel că reclamanta trebuia să facă dovada calității plantelor decorative, dar

și că a obținut efectiv producția de fructe și struguri în raport de care au calculat

experții valoarea plantației viticole și a plantației de pomi fructiferi. Cum o

astfel de dovadă nu a fost efectuată în cauză, valoarea acestor plantații a fost

în mod greșit inclusă de instanța de fond în cuantumul total al despăgubirii acordată

reclamantei, cu ignorarea criteriilor stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, pentru că obligația de acordare a unei despăgubiri reale și echitabile

pentru bunul expropriat, impusă de normele constituționale și de principiul consacrat

de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu implică

plata unor sume supraevaluate, la nivelul pretențiilor celui expropriat, determinate

pe criterii subiective, uneori speculative și fără corespondent în realitate.

Împotriva deciziei civile

nr. 60 C din 23 iunie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, a formulat

cerere de recurs

Statul

Român, prin Departamentul pentru Infrastructură și Investiții Străine, prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin mandatar SC C.

SA, prin care au fost invocate următoarele critici de pretinsă nelegalitate:

În mod greșit a apreciat

instanța de apel ca suma de 604.629,96 RON, reprezentând platforma beton trafic

greu, platforma beton trafic ușor, căi de acces asfaltate, rigole de scurgere, borduri,

separator de grăsimi, cămine vizitare canalizare pluviala, rețea canalizare menajera,

fose septice, rețea alimentare cu apa, rețea alimentare cu gaze, rețea alimentare

cu energie electrică, instalații de împământare și paratrăsnet, s-ar înscrie în

cuantumul despăgubirii astfel cum este descris de dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994.

Aceste lucrări au fost

executate în afara celor permise locatarului prin contractul de închiriere; lucrările

de infrastructura nu au fost înscrise în cartea funciară; valoarea lor se reflecta

în mod direct în valoarea profitului nerealizat pe ultimii 3,6 ani, data de la care

acestea urmau a fi ridicate de locatar pe propria cheltuiala pentru predarea terenului

în starea anterioara închirierii; dacă s-ar accepta punctul de vedere al Curții,

ar însemna să fie obligați la o dubla despăgubire, fiind absolut cert ca profitul

nerealizat nu se putea obține în lipsa respectivelor lucrări, care își "cedează"

astfel valoarea în totalitatea lor.

În atare situație, riscul

ridicării lor se suporta exclusiv de către cel care le-a realizat, expropriatorul

nefiind ținut a acorda despăgubiri pentru acestea.

Tot greșit a apreciat

Curtea că marja celor 5 ani trebuia să fie 2006-2010 și nu 2005-2009, având ca și

argument faptul că exproprierea s-a realizat în 2011. Or, astfel cum s-a reținut

în raportul ANEVAR s-a folosit marja 2005-2009 întrucât anul 2010 a fost "atipic"

din punct de vedere al profitului, contestatorul majorând artificial profitul în

2010, cu scopul de a mari media profitului de la 50.865 euro la 59.985 euro, cu

consecința unei diferențe a despăgubirii de 138.876,5 RON.

În atare situație, profitul

nerealizat a fost corect determinat de raportul ANEVART și nu de expertiza judiciară,

motiv pentru care, apreciind că această sumă nu se înscrie în cea vizată de

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, a solicitat să fie înlăturată.

Ultima critică vizează

greșita soluționare a excepției tardivității contestatorului de a solicita despăgubiri

suplimentare, în contextul în care aceasta nu și-a îndeplinit obligația instituită

de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2020, care prevede că "în termen de 20

de zile calendaristice de la data notificării prevăzute de alin. (1), proprietarii

imobilelor cuprinse în lista au obligația prezentării la sediul expropriatorului,

în vederea stabilirii unei juste despăgubiri".

În contextul în care societatea

nu a solicitat despăgubiri suplimentare aferente altor construcții, instalații și

amenajări, este tardiv să o facă prin contestația ce face obiectul prezentei cauze,

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 ce face trimitere la art. 26 din Legea

nr. 33/1994, vizând posibilitatea contestării despăgubirilor acordate pentru imobilele

astfel cum au fost înscrise în cartea funciară, adică eliberate de alte construcții

și lucrări, fie și de infrastructura, realizate pe riscul chiriașului.

În drept, au fost invocate,

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând cu prioritatea

excepția nulității recursului, Înalta Curte o va respinge, întrucât din conținutul

expunerii de motive a cererii de recurs, partea recurentă a invocat drept cauză

a cererii formulate, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind redate totodată

argumentele pentru care aceasta consideră că hotărârea atacată ar fi lipsită de

temei legal sub un unic aspect, în ceea ce privește modul de soluționare a excepției

tardivității, cu referire explicită la nerespectarea art. 8 alin. (2) din Legea

nr. 255/2020 - "în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării

prevăzute de alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în lista au obligația prezentării

la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri".

Recursul pârâtului este

nefondat.

Nu este întemeiată critica

referitoare la nesocotirea

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 255/2020, întrucât contestarea

în fața instanței a cuantumului definitiv al despăgubirii stabilite este reglementată

de o altă normă legală, de art. 22 din Legea nr. 255/2010, conform căruia „expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței

judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data

la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub

sancțiunea decăderii”.

Cum hotărârea contestată

în cauză, referitoare la imobilul ce a aparținut în proprietate reclamantei, a fost

emisă la 08 iunie 2011, iar acțiunea a fost introdusă la 05 noiembrie 2011, respectarea

termenului general de prescripție, stabilit de prevederile legale anterior menționate,

a fost în mod corect reținută de instanțele anterioare.

Toate celelalte critici

formulate de către recurentul-pârât nu pot fi cercetate în recurs, întrucât, pe

de o parte, reprezintă aspecte de netemeinicie, respectiv de valorificare a probatoriului

administrat în cauză - a concluziilor raportului de expertiză în privința perioadei

de 5 ani avută în vedere la stabilirea valorii despăgubirii - ce exced dispozițiilor

art. 304 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, au fost exercitate omisso medio.

Verificând legalitatea

despăgubirii acordată prin hotărârea instanței de fond, instanța de apel, în condițiile

art. 295 alin. (1) C. proc. civ. - instanța de apel va verifica, în limitele cererii

de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță

- a ținut să precizeze că pretențiile de despăgubire formulate de reclamantă au

fost respinse în primă instanță atât în privința spațiului comercial alipit locuinței

C1, fiind recunoscute exclusiv pentru construcțiile înscrise în cartea funciară,

cât și pentru componentele care se pot demonta, respectiv copertină, două pompe

multifuncționale și semnalistica PECO, instalațiile tehnologice ale acesteia, 4

rezervoare cu combustibil, împrejmuire cu plasă și stâlpi metalici.

Cum, în apel, nu s-au

formulat critici concrete în ce privește lucrările de infrastructură enumerate în

cuprinsul cererii de recurs - platforma beton trafic greu, platforma beton trafic

ușor, cai de acces asfaltate, rigole de scurgere, borduri, separator de grăsimi,

cămine vizitare canalizare pluviala, rețea canalizare menajera, fose septice, rețea

alimentare cu apa, rețea alimentare cu gaze, rețea alimentare cu energie electrica,

instalații de împământare și paratrăsnet - respectiv în privința modului în care

acestea au influențat cuantumul despăgubirii, o astfel de critică nu poate fi analizată

în calea de atac subsecventă a recursului.

Principiul ierarhiei în

exercitarea căilor de atac impune părților din litigiu să exercite căile de atac

în ordinea instituită de legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel

sau care, declarând apel, nu formulează o anumită critică prin intermediul acestei

căi de atac împotriva sentinței primei instanțe, nu are deschisă calea de atac a

recursului.

S-au făcut și alte susțineri

în legătură cu aceste lucrări de infrastructura, respectiv că nu au fost înscrise

în cartea funciară și că valoarea lor se reflecta în mod direct în valoarea profitului

nerealizat pe ultimii 3,6 ani, fără însă a se arăta critica de nelegalitate aptă

să se constituie într-un veritabil motiv de recurs - dispoziția legală încălcată

sau aplicată greșit de instanța anterioară.

Așa fiind, pentru considerentele

de fapt și de drept arătate, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub unicul aspect de nelegalitate constatat, Înalta

Curte va respinge recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român

prin Departamentul pentru Infrastructură și Investiții Străine prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin mandatar SC C. SA împotriva

deciziei nr. 60/C din 23 iunie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 decembrie

2014.