ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3322/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3322/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la

data de 27 februarie 2009 (a cărei competență de soluționare a fost declinată

în favoarea Tribunalului București, față de valoarea obiectului pricinii),

reclamanta Fundația C. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria sectorului 3

București, Grupul Școlar C.M., Grupul Școlar Industrial T.N., Inspectoratul

Școlar al Sectorului 3 București, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei

de 70.000 euro, la cursul oficial al BNR din ziua plății, reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință a imobilului-construcție, proprietatea

reclamantei, situat în București, C.D. nr. 127, sector 3, pentru intervalul 19

februarie 2008 - 19 septembrie 2008, care în prezent are destinația de unitate

de învățământ, desfășurându-și activitatea Grupul Școlar Industrial

"T.N.".

În

motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că este

proprietara imobilului situat în București, C.D. nr. 127, sector 3. Că între

reclamantă și pârâta Primăria sectorului 3 a existat până la 18 februarie 2008

un contract de comodat privind imobilul. După expirarea termenului, la data de

11 martie 2008 reprezentanții celor două instituții au semnat un "proces

verbal" prin care au agreat ideea unui contract care să aibă în vedere

ciclul școlar, urmând ca această convenție să acopere și perioada de după

expirarea contractului de comodat.

S-a

arătat că pârâții Primăria sectorului 3, Grupul Școlar C.M. și Grupul Școlar

Industrial "T.N." au semnat un contract de închiriere pentru

intervalul 19 septembrie 2008 - 19 septembrie 2009, așa încât intervalul 19

februarie 2008 - 19 septembrie 2008 a rămas neacoperit, fapt ce atestă

împrejurarea că pârâta a folosit abuziv, fără niciun titlu, spațiul

proprietatea reclamantei.

Pretențiile

deduse judecății au la bază chiria ce face obiectul contractului de locațiune

încheiat între părțile litigante pentru perioada 19 septembrie 2008 - 19

septembrie 2009, de 10.000 euro pe lună.

În

drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

Cadrul

procesual a fost extins ulterior, solicitându-se introducerea în cauză, în

calitate de pârâți, a Inspectoratului Școlar al Municipiului București și

Consiliului local al Sectorului 3.

Prin

Sentința nr. 1618 din 30 septembrie 2011 Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință și a lipsei

calității procesuale pasive a Primăriei sectorului 3 București și, în

consecință, a respins acțiunea reclamantei Fundația C. față de pârâta Primăria

sectorului 3, a admis excepția lipsei capacității procesuale a Inspectoratului

Școlar al sectorului 3 București și, în consecință, a respins acțiunea

reclamantei față de acest pârât, a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al Municipiului București și, în

consecință, a respins acțiunea reclamantei față de acest pârât, a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local al

Sectorului 3 București, ca neîntemeiată, și a respins acțiunea reclamantei

Fundația C., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al sectorului 3

București, Grup Școlar C.M. și Grup Școlar Industrial T.N., ca neîntemeiată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că imobilul situat în

București C.D. nr. 127, sector 3 a fost restituit Fundației C. în baza H.G. nr.

1334/2000. În acest imobil, în trecut, dar și la data formulării cererii de

către reclamantă, își desfășura activitatea Grupul Școlar Industrial

"T.N.", imobilul având destinația de unitate de învățământ.

Tribunalul

a reținut că, după restituirea în natură a imobilului și încheierea procesului

verbal de predare-preluare a acestuia la data de 18 februarie 2003, s-a

încheiat între Fundația C., în calitate de comodant, și Primăria sectorului 3

București, în calitate de comodatar, un contract de comodat pentru o perioadă

de 3 ani începând cu data de 18 februarie 2003 cu posibilitatea prelungirii

acestui contract prin acordul tacit al părților pentru o perioadă de 2 ani în

situația în care comodatarul nu notifică intenția de încetare a contractului de

comodat cu cel puțin 30 zile înainte de expirarea termenului.

S-a

constatat că reclamanta a notificat primăria la data de 01 august 2008, prin

intermediul executorului judecătoresc, arătând că raportul juridic dintre

părți, respectiv contractul de comodat, a expirat din data de 18 februarie

2008.

Tribunalul

a mai reținut că la 11 martie 2008 a avut loc la sediul Primăriei sectorului 3

București, o întâlnire între reprezentanții Fundației C. și cei ai Primăriei

sectorului 3, prin care s-a hotărât ca părțile să negocieze încheierea unui nou

contract de închiriere a imobilului contra sumei de 25.000 euro pe lună.

S-a

constatat că nu există nicio culpă față de Consiliul local sector 3 sau față de

cele 2 grupuri școlare pentru neîncheierea contractului de închiriere și că

reclamanta justifică existența unui prejudiciu în patrimoniul său prin

folosirea de către cele 2 grupuri școlare a imobilului proprietatea sa în

perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008 dar, cu privire la existența

unei fapte ilicite și respectiv a vinovăției acestor pârâți, nu s-a adus nicio

dovadă.

Astfel,

Primăria sectorului 3 a fost notificată prin executorul judecătoresc, de către

reclamantă, abia la data de 01 august 2008, iar procesul verbal încheiat la 11

martie 2008 arată că ambele părți urmează să negocieze încheierea unui contract

de închiriere, neprecizându-se obligația vreuneia dintre pârâte de a face

demersuri personale pentru a încheia un astfel de contract, culpa fiind astfel

comună. Față de cele 2 grupuri școlare care și-au desfășurat activitatea în

imobilul proprietatea reclamantei, nu s-a adus nicio dovadă că ar fi fost

notificate, că ocupă acest imobil fără niciun titlu, nu s-a solicitat evacuarea

imobilului și nici nu s-a introdus vreo acțiune judecătorească pe rolul

instanțelor având un astfel de obiect.

Împotriva

sentinței a declarat apel reclamanta Fundația C., susținând nelegalitatea

soluției, date cu o motivare străină de natura pricinii.

Prin

Decizia civilă nr. 293A din 10 septembrie 2012 Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă.

Pentru

a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, întrucât se referă la o

perioadă în care între părți nu exista un contract valabil încheiat, răspunderea

pentru eventualele prejudicii cauzate uneia din părți este o răspundere

delictuală, reglementată de art. 998 și 999 C. civ.

Condiția

privind existența unei fapte ilicite, constând în încălcarea dreptului

subiectiv al apelantei și condiția privind existența vinovăției, nu au fost

demonstrate. Astfel, fapta pârâtelor de a folosi spațiul în discuție ulterior

termenului din contractul de comodat, în condițiile în care părțile erau în

negocieri în vederea încheierii unui nou contract, astfel cum a rezultat din

procesul verbal încheiat la 11 martie 2008, contract care ulterior a fost

încheiat, nu poate fi considerată ilicită.

Desfășurarea

activității de învățământ a grupurilor școlare a fost acceptată de apelanta

reclamantă care dorea încheierea unui contract de închiriere, astfel cum

rezultă din notificarea trimisă Primăriei sectorului 3 București la data de 1

august 2008. Contractul de închiriere a fost încheiat la data de 20 septembrie

2008, fără însă a cuprinde și perioada în discuție.

Reținând

că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru

angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor, Curtea a constatat că în

mod corect tribunalul a respins acțiunea, întemeiată pe prevederile art. 998,

999 C. civ.

Prin

Decizia nr. 2335 din 11 iunie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a II-a civilă, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru

a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că potrivit art. 998

C. civ., forma în vigoare la data introducerii acțiunii, "orice faptă a

omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală

s-a ocazionat, a-l repara". Totodată, prin art. 999 din același cod se precizează

că "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta

sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa."

Din

prevederile legale menționate a rezultat că pentru angajarea răspunderii civile

delictuale trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui

prejudiciu, a unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta

ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul, constând în

intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

În

speță, așa cum corect a reținut și instanța de apel, prejudiciul suferit de

reclamantă constă în valoarea lipsei de folosință a imobilului proprietatea sa,

pe perioada în care acesta a fost folosit fără drept de pârâți.

Cu

privire la fapta ilicită, aceasta are un caracter obiectiv și reprezintă orice

faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate

prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane.

Din

lucrările dosarului a rezultat că, în cauză, pârâtele au folosit imobilul

respectiv în perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008 deși nu exista

între părți un raport contractual care să permită această folosință, încălcând

astfel dreptul reclamantei asupra imobilului proprietatea acesteia, fapt ce

reprezintă o faptă ilicită în accepțiunea prevederilor art. 998 și 999 C. civ.

aflată în legătură de cauzalitate cu prejudiciul produs.

În

ceea ce privește vinovăția cu care a fost săvârșită fapta ilicită, aceasta

trebuie să se raporteze la atitudinea subiectivă pe care autorul a avut-o față de

faptă și de urmările acesteia, la momentul la care a săvârșit-o, constând în

intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. Or, în speță, s-a

constatat că pârâtele au folosit imobilul proprietatea reclamantei în perioada

19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008 deși cunoșteau că exercită această

folosință fără titlu.

Prin

urmare, instanța de apel în mod greșit a reținut că, în speță, nu pot fi

reținute condiția privind existența unei fapte ilicite, constând în încălcarea

dreptului subiectiv al reclamantei, și condiția privind existența vinovăției.

Având

în vedere că, în cauză, nici prima instanță și nici instanța de apel nu au

stabilit întinderea despăgubirii ce urmează a fi acordată reclamantei conform

art. 998 - 999 C. civ., instanța de recurs a casat decizia atacată și a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Reluând

judecata, cu trimitere la dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. și art.

315 C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a pronunțat

Decizia nr. 134A din 31 martie 2014, prin care a admis apelul declarat de

reclamantă, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte

acțiunea, a obligat pârâții Consiliul local sector 3, Grupul Școlar C.M.

București și Grupul Școlar Industrial T.N., în solidar, la plata sumei de

57.402 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea

lipsei de folosință pentru perioada 1 august 2008 - 19 septembrie 2008. Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Au fost obligați intimații-pârâți

menționați, în solidar, la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 15.725

lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente tuturor ciclurilor procesuale.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a reținut, în fapt, că prin încheierea nr.

379794 din 20 august 2008 a OCPI s-a dispus înscrierea în cartea funciară a

dreptului de proprietate asupra imobilului situat în C.D. nr. 127, compus din

teren în suprafață de 4387 mp și construcții - corpurile C1 și C2, în favoarea

reclamantei Fundația C., în baza O.G. nr. 83/1999, H.G. nr. 1334/2000 și a

Protocolului nr. 276/2003 întocmit de Consiliul local al sectorului 3; iar

asupra corpurilor de construcții C3 și C4 a fost înscris dreptul de superficie

în favoarea Statului Român.

Prin

contractul de comodat nr. F1041 din 29 mai 2003 reclamanta Fundația C., în

calitate de comodant, s-a obligat să asigure Primăriei sector 3, în calitate de

comodatar, folosința gratuită a imobilului compus din clădire și teren, situat

în București, C.D. nr. 127, sector 3, preluat de la Consiliul local sector 3 în

baza Protocolului de predare-primire nr. 276/2003. Durata contractului a fost

de 3 ani începând cu 18 februarie 2003, părțile stipulând la art. 2.2 din

contract posibilitatea prelungirii tacite a termenului pe o perioadă de 2 ani.

Potrivit

procesului verbal încheiat în data de 11 martie 2008 reprezentanții reclamantei

și ai Primăriei sector 3 au constatat că la data de 18 februarie 2008 a expirat

termenul contractului de comodat și au convenit purtarea unor negocieri în

vederea încheierii unui contract de închiriere.

Prin

notificarea din data de 1 august 2008, Fundația C. a adus la cunoștință

Primăriei sectorului 3 București că pentru perioada 19 februarie 2008 - 19

septembrie 2008 nu există un contract între părți, solicitând ca în termen de

20 de zile de la primirea notificării să fie înaintat contractul de închiriere

semnat, în caz contrar urmând să se adreseze organelor competente pentru

contravaloarea lipsei de folosință.

S-a

depus la dosar contractul de închiriere (fără dată și fără număr) prin care

Fundația C., în calitate de locator, se obligă să asigure Grupului Școlar C.M.

și Grupului Școlar Industrial "T.N.", în calitate de locatari,

folosința imobilului compus din clădire și teren, situat în București, C.D. nr.

127, sector 3, preluat de la Consiliul local sector 3 în baza Protocolului de

predare-primire nr. 276/2003, în schimbul unei chirii în sumă de 25.000 euro

lunar. Potrivit art. III din contract, durata derulării acestuia este de 1 an,

începând cu data de 20 septembrie 2008.

În

analiza apelului, instanța a menționat că pornește de la problemele de drept

dezlegate cu caracter irevocabil prin decizia de casare, respectiv de la

statuarea conform căreia sunt întrunite cumulativ toate condițiile prevăzute de

art. 998 - 999 C. civ. (1864) pentru angajarea răspunderii civile delictuale în

sarcina pârâtelor.

Cu

privire la întinderea despăgubirii ce se cuvine apelantei-reclamantei ca urmare

a faptei ilicite a pârâtelor, care au folosit imobilul proprietatea acesteia deși

nu exista între părți un raport contractual care să permită această folosință,

instanța de apel a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat,

necontestat în cauză, lipsa de folosință a spațiului în litigiu este de

35.144,10 euro pe lună.

S-a

constatat că reclamanta a solicitat ca valoarea de 35.144,10 euro lunar să fie

calculată pentru o perioadă de 7 luni (respectiv 19 februarie 2008 - 19

septembrie 2008), pe când pârâtele au pretins a se calcula începând cu data de

1 august 2008, când reclamanta a notificat Primăria sectorului 3 în legătură

faptul că nu există încheiat între părți un contract în scopul asigurării

folosinței asupra imobilului proprietatea apelantei-reclamante.

Tranșând

această controversă, Curtea a apreciat că despăgubirea reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință a imobilului în litigiu se datorează pentru

perioada 1 august 2008 - 19 septembrie 2008, întrucât reclamanta, ca parte

interesată în evitarea folosirii fără titlu a imobilului proprietatea sa, avea

obligația de a face toate demersurile necesare pentru evitarea sau cel puțin,

pentru diminuarea prejudiciului.

Or,

singurul demers efectuat de către apelanta-reclamantă în acest sens a constat

în depunerea unei notificări la executorul judecătoresc, înregistrată sub nr.

427 din 1 august 2008, prin care se aducea la cunoștința Primăriei sectorului 3

că între părți nu mai există raporturi contractuale pentru asigurarea

folosinței imobilului și se solicita, fie să fie semnat un contract de

închiriere, fie să fie despăgubită pentru lipsa de folosință.

Ca

atare, instanța a făcut aplicarea principiului conform căruia cel chemat să

răspundă pentru săvârșirea unei fapte ilicite va fi ținut numai de partea de

prejudiciu pe care a pricinuit-o, restul prejudiciului fiind în sarcina

apelantei-reclamante, care nu a depus demersuri, anterior datei de 1 august

2008, pentru evitarea sau diminuarea prejudiciului.

În

raport de faptul că prin raportul de expertiză efectuat în cauză lipsa de

folosință a fost stabilită la 35.144,10 euro lunar, deci 1171,47 euro pe zi,

s-a constatat că suma despăgubirii pentru perioada de 1 lună și 19 zile (1

august 2008 - 19 septembrie 2008) este de 57.402 euro (35.144,10 euro +

22.257,93 euro).

În

acest sens a fost admis apelul și modificată sentința primei instanțe, cu

menținerea celorlalte dispoziții ale acesteia.

În

conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat culpa

procesuală a pârâților Consiliul local sector 3, Grup Școlar C.M. București și

Grup Școlar Industrial T.N., care au căzut în pretenții prin admiterea, în

parte, a acțiunii împotriva lor, motiv pentru care au fost obligați, în

solidar, la plata sumei de 15.725 lei reprezentând cheltuieli de judecată

aferente tuturor ciclurilor procesuale.

Potrivit

art. 276 C. proc. civ., obligarea la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut

parțial, în măsura admiterii cererii de chemare în judecată, având în vedere că

din totalul pretențiilor, de 246.008 euro, a fost admisă numai suma de 57.402

euro.

Ca

atare, suma de 28.828 lei reprezentând taxe de timbru și timbru judiciar a fost

redusă proporțional cu măsura admiterii cererii de chemare în judecată, la suma

de 6.725 lei.

În

ceea ce privește onorariul de avocat, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în sensul reducerii acestuia la un cuantum

rezonabil.

Pe

acest aspect, analizând criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., instanța de apel a constatat că reclamanta Fundația C. a fost

reprezentată, respectiv asistată de societatea de avocați D. și Asociații -

pentru care s-a depus la dosar factura DRG nr. 693 din 26 octombrie 2012 doar

din faza de recurs, până la acest moment procesual reclamanta având încheiat

contract de asistență juridică cu un alt cabinet individual de avocatură.

S-a

reținut că dintre activitățile enumerate la art. 3 din Legea nr. 51/1995,

apărătorul ales al apelantei-reclamante a acordat asistență juridică, a

reprezentat-o pe reclamantă în fața instanței de recurs și în fața instanței de

apel, în rejudecare și a redactat motivele de recurs împotriva Deciziei civile

nr. 293A/2012.

În

aprecierea criteriilor prevăzute la alin. (3) al art. 274 C. proc. civ.,

instanța a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

referitoare la cheltuielile de judecată efectuate de o parte în litigiu, în

considerarea faptului că hotărârile în care statele contractante sunt părți au

forță obligatorie pentru acestea, conform art. 46 din Convenție. În acest sens,

s-a constatat că jurisprudența instanței de contencios a drepturilor omului

este în sensul că "un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor

de judecată decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și

caracterul rezonabil al cuantumului lor" (cauza Abramiuc c. României;

cauza Davidescu c. României).

Conform

facturii depuse la dosar, cuantumul onorariului de avocat este de 14.148,40 lei

și, raportat la jurisprudența Curții Europene, precum și la criteriile

prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel a considerat că

suma de 14.148,40 lei reprezentând onorariul apărătorului ales al

apelantei-reclamante este nejustificat de mare față de complexitatea cauzei și

de munca depusă de avocat, cuantum pe care l-a redus în consecință la suma de

8.000 lei.

Ca

atare, a fost admisă proporțional cererea de acordare a cheltuielilor de

judecată efectuate de reclamantă în toate ciclurile procesuale, la nivelul

sumei de 15.725 lei - compusă din 6725 lei taxe de timbru și timbru judiciar,

1000 lei onorariu de expertiză și 8.000 lei onorariu de avocat redus conform

art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva

deciziei au declarat recurs reclamanta Fundația C. și pârâtul Consiliul local

sector 3.

1.

Recurenta Fundația C. a criticat decizia sub următoarele aspecte:

-

Hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., atunci când a apreciat că pârâții sunt

răspunzători doar pentru prejudiciul cauzat începând cu data la care reclamanta

i-a notificat că nu mai există raporturi contractuale care să reglementeze

folosința imobilului proprietatea acesteia.

Această

soluție este nelegală în condițiile în care în materia răspunderii civile

delictuale cel care a săvârșit fapta ilicită este de drept în întârziere, fără

a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități speciale (dies interpellat pro

hominem).

În

ceea ce privește întinderea despăgubirilor la care reclamanta este

îndreptățită, aplicabil în speță este principiul reparării integrale a

prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, gravitatea vinovăției neconstituind un

criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirii.

În

speță, săvârșirea faptei ilicite de către intimații-pârâți nu poate fi în

niciun caz imputabilă recurentei, având în vedere că aceasta nu avea nicio

obligație de a-i notifica pe intimați cu privire la inexistența unui titlu

pentru folosirea imobilului.

-

Hotărârea a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor obligatorii stabilite

prin Decizia nr. 2335 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

conform căreia s-a reținut că în speță sunt întrunite toate condițiile

antrenării răspunderii civile delictuale a pârâților, fapta ilicită săvârșită

de aceștia constând în ocuparea fără titlu a imobilului proprietatea

reclamantei în perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008.

Așadar,

decizia de casare a dezlegat cu valoare obligatorie pentru instanța de

rejudecare, conform art. 315 C. proc. civ., împrejurarea că ocuparea fără titlu

a imobilului, începând cu data de 19 februarie 2008 (data expirării

contractului de comodat) și până la 19 septembrie 2008 (data la care s-a

încheiat contractul de închiriere) reprezintă fapta ilicită săvârșită de către

intimații-pârâți.

De

asemenea, s-a statuat de către instanța de recurs că fapta ilicită a fost

săvârșită cu vinovăție de către intimați, întrucât "aceștia au folosit

proprietatea reclamantei în perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008,

deși cunoșteau că exercită această folosință fără titlu".

Prin

urmare, singurul aspect ce urma a fi analizat de către instanța de rejudecare,

era întinderea prejudiciului, în sensul determinării contravalorii lipsei de

folosință pe întreaga perioadă în care intimații-pârâți au folosit fără titlu

imobilul proprietatea reclamantei.

Or,

cu nesocotirea dispozițiilor obligatorii ale deciziei de casare, instanța de apel

a stabilit, în mod nelegal, că pârâții au săvârșit o faptă ilicită doar în

perioada 1 august 2008 - 19 septembrie 2008 și doar pentru acest interval

trebuie să asigure acoperirea prejudiciului.

În

felul acesta, instanța de rejudecare a încălcat prevederile art. 315 C. proc.

civ.

-

Hotărârea este nelegală și în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor de

judecată acordate reclamantei.

Astfel,

în privința taxelor judiciare de timbru achitate de către reclamantă (în

cuantum de 28.828 lei), în măsura admiterii în tot a cererii de chemare în

judecată trebuie acordată în totalitate și suma plătită cu titlu de taxă

judiciară de timbru.

În

ce privește onorariul de avocat (în cuantum de 14.148 lei), în mod nelegal

instanța de apel a redus cuantumul acestuia la suma de 8.000 lei, reținând că

onorariul este "nejustificat de mare față de complexitatea cauzei și de

munca depusă de avocat".

Instanța

de apel nu a motivat în niciun fel soluția de diminuare a onorariului,

limitându-se la a face aprecieri generale cu privire la dreptul instanțelor de

a dispune în acest sens.

Or,

într-o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în aprecierea

cuantumului rezonabil al onorariului de avocat, instanța ar fi trebuit să aibă

în vedere pe de o parte, valoarea litigiului, iar pe de altă parte,

proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă depus.

S-a

solicitat admiterea recursului și, în consecință, obligarea pârâților la plata

sumei de 246.008,70 euro și a cheltuielilor de judecată aferente.

Criticile

recurentei, neîncadrate în drept, vor fi analizate, în condițiile art. 306

alin. (3) C. proc. civ., din perspectiva motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., având în vedere că dezvoltarea argumentelor în susținerea

criticilor face posibilă această calificare.

2.

Prin recursul exercitat de către Consiliul local sector 3 s-a susținut că

decizia a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind,

totodată, rezultatul interpretării eronate a actului juridic dedus judecății,

căruia i-au fost schimbate natura și înțelesul lămurit, vădit neîndoielnic.

S-a

arătat că, așa cum și instanța de apel a reținut, singurul demers efectuat de

către reclamantă a constat în depunerea unei notificări la executorul

judecătoresc, în data de 1 august 2008, prin care aducea la cunoștință

instituției recurente, că nu mai există raporturi contractuale cu aceasta și

solicita, fie semnarea unui contract de închiriere, fie despăgubirea pentru

lipsa de folosință.

În

condițiile în care reclamanta nu a pretins încetarea actelor de folosință,

contractul de comodat a fost prelungit prin acordul tacit al părților, până la

data de 18 februarie 2008, când a operat o nouă prorogare, pentru încă o

perioadă de 2 ani, în absența unei notificări privind intenția de încetare a contractului.

Cu

toate acestea, instanța de apel a reținut în mod greșit existența faptei

ilicite a pârâtului, întrucât a folosit imobilul proprietatea reclamantei deși

nu exista un raport contractual care să permită această folosință.

Criticile

nu au fost încadrate în drept, urmând să se constate din modalitatea de

formulare a acestora că au fost avute în vedere dispozițiile art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ.

Prin

întâmpinarea depusă, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului

declarat de către reclamantă, susținând, pe de o parte, inexistența faptei

ilicite în ocuparea spațiului și, pe de altă parte, corecta dimensionare a

cuantumului cheltuielilor de judecată (prin reducerea onorariului de avocat).

Analizând

recursurile deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele:

1.

Recursul reclamantei Fundația C. este fondat în sensul și în limitele

următoarelor considerente:

Stabilind

perioada pentru care se datorează contravaloarea lipsei de folosință (expresie

a prejudiciului pentru fapta ilicită săvârșită), instanța de apel a apreciat că

aceasta trebuie limitată la intervalul 1 august 2008 - 19 septembrie 2008,

întrucât "reclamanta, ca parte interesată în evitarea folosirii fără titlu

a imobilului proprietatea sa, avea obligația de a face toate demersurile

necesare pentru evitarea sau, cel puțin, pentru diminuarea prejudiciului",

iar aceasta a notificat Primăria sector 3 abia la 1 august 2008 (dată la care

i-a adus la cunoștință că între părți nu mai există raporturi contractuale

pentru folosirea spațiului).

O

asemenea apreciere a instanței de apel vine să contrazică, așa cum corect arată

recurenta, statuările irevocabile ale deciziei de casare, încălcând prevederile

art. 315 C. proc. civ., care conferă obligativitate dezlegărilor date de

instanța de recurs asupra problemelor de drept ale pricinii.

Astfel,

prin Decizia nr. 2335 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția a II-a civilă, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare,

stabilindu-se că în speță sunt întrunite elementele răspunderii civile

delictuale, iar în privința faptei ilicite, aceasta constă în aceea că

"pârâtele au folosit imobilul în perioada 19 februarie 2008 - 19

septembrie 2008 deși nu exista între părți un raport contractual care să

permită această folosință, încălcând astfel dreptul reclamantei asupra

imobilului proprietatea sa, ceea ce reprezintă o faptă ilicită în accepțiunea

art. 998, 999 C. civ., aflată în legătură de cauzalitate cu prejudiciul

produs".

Față

de această statuare, instanța de apel nu mai putea face (decât cu încălcarea

art. 315 C. proc. civ.) propria apreciere jurisdicțională asupra accepțiunii

faptei ilicite raportat la datele speței și să considere că prejudiciul

corespunzător săvârșirii acesteia s-ar datora pentru intervalul 1 august 2008 -

19 septembrie 2008.

Deși

precizează că în rejudecarea apelului pornește de la dezlegările obligatorii

ale deciziei de casare, ulterior instanța neagă și contrazice statuările

deciziei din recurs, atunci când, într-o evaluare proprie a elementelor

răspunderii civile delictuale, consideră că fapta ilicită și în mod

corespunzător prejudiciul pentru săvârșirea acesteia s-ar datora pentru

intervalul 1 august 2008 - 19 septembrie 2008. Aceasta, întrucât și reclamanta

ar avea o culpă în folosirea fără drept a spațiului de către pârâți, prin aceea

că nu a efectuat demersuri pentru evitarea sau diminuarea prejudiciului,

transmițând notificarea, prin care avertiza asupra inexistenței raporturilor

contractuale, abia la 1 august 2008.

Pe

de altă parte, tot cu o nesocotire a autorității de lucru judecat ce poartă

asupra chestiunilor de drept dezlegate prin decizia de casare, instanța de apel

consideră că vinovăția nu ar aparține, cel puțin până la 1 august 2008,

pârâților, ci reclamantei, care nu ar fi îndeplinit o obligație de notificare

cu privire la inexistența unui titlu al pârâților (fără să indice, oricum,

fundamentul legal al unei asemenea obligații).

Aceasta,

în condițiile în care prin decizia de casare se reținuse că vinovăția pârâților

constă în aceea că "au folosit imobilul proprietatea reclamantei în

perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008, deși cunoșteau că exercită

această folosință fără titlu".

Ca

atare, aprecierea în sens contrar a instanței de apel și dimensionarea

prejudiciului, prin reținerea unui alt conținut al faptei ilicite - deplasând,

totodată, vinovăția de la autorul faptului prejudiciabil către titularul

dreptului de proprietate - s-a realizat cu încălcarea normei imperative a art.

315 C. proc. civ. care dă valoare obligatorie dezlegărilor în drept ale

deciziei din recurs.

Faptul

că instanța de recurs anterioară a dispus trimiterea spre rejudecare pentru

stabilirea întinderii despăgubirilor nu a însemnat posibilitatea unei

reevaluări a elementelor răspunderii civile delictuale ci doar, pornind de la

aspectele deja lămurite, administrarea probelor necesare (în speță, raport de

expertiză) pentru determinarea cuantumului prejudiciului.

Față

de considerentele expuse anterior, critica de nelegalitate referitoare la

nesocotirea dispozițiilor deciziei de casare a fost găsită întemeiată și

recursul va fi admis.

În

consecință, pe baza elementelor probatorii din etapa procesuală anterioară,

cuantumul prejudiciului va fi stabilit prin luarea în considerare a întregii

perioade pentru care s-a statuat deja că a avut loc ocuparea abuzivă (19

februarie 2008 - 19 septembrie 2008) și la contravaloarea lipsei de folosință

de 35.144, 10 euro/lună avută în vedere de instanța de apel (conform raportului

de expertiză).

Ca

atare, prin admiterea recursului, decizia va fi modificată în sensul că

obligarea pârâților Consiliul local sector 3 și Colegiul Tehnic C.M. (acesta

din urmă rezultat din fuzionarea Liceului Tehnologic T.N. cu Colegiul Tehnic

C.M.) va consta în plata sumei de 246.008 euro, echivalentul în lei la data

plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 19

februarie 2008 - 19 septembrie 2008.

-

Critica referitoare la cheltuielile de judecată a fost găsită întemeiată doar

în privința acelora vizând taxa de timbru aferentă pretențiilor admise în

totalitate (și care, corespunzător sumelor achitate potrivit dovezilor de la

doar totalizează suma de 36.829 lei).

În

ce privește reducerea onorariului de avocat, critica are însă caracter

nefondat.

Pe

de o parte, contrar susținerii recurentei, soluția instanței pe acest aspect nu

este nemotivată și nu se bazează pe considerente de ordin general, fără

aplicație la speță (dimpotrivă, instanța de apel arată în concret în ce au

constat activitățile avocatului ales, motivând și cu referire la jurisprudența

instanței europene asupra rezonabilității cuantumului cheltuielilor de

judecată).

Pe

de altă parte, modalitatea în care instanța de apel a dimensionat onorariul

avocatului, ținând seama de prestația acestuia și de complexitatea cauzei este

o chestiune de apreciere, iar nu una de legalitate pentru a fi supusă cenzurii

sub acest aspect în instanța de recurs.

2.

Recursul pârâtului Consiliul local sector 3 deduce judecății critici care

vizează greșita statuare a instanței asupra existenței unei fapte ilicite - în

condițiile lipsei unei notificări din partea reclamantei pentru folosirea

nelegală a spațiului și a prelungirii, prin acordul tacit al părților, a

contractului de comodat.

Astfel

cum s-a arătat deja, în analiza recursului reclamantei, asemenea critici nu pot

avea un fundament legal, opunându-se și tinzând la punerea în discuție a

statuărilor irevocabile ale instanței de recurs anterioare.

Recurentul-pârât

nu mai poate susține și nu mai poate aduce dezbaterii în recurs inexistența

faptei ilicite decât cu încălcarea autorității de lucru judecat a celor

statuate irevocabil prin Decizia nr. 2335 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În

ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății), se constată că indicarea acestuia

s-a realizat formal, în condițiile în care recurentul nu a indicat un act

material (negotium iuris) care să fi fost dedus judecății și ale cărui clauze

clare, neîndoielnice să fi fost denaturate printr-o interpretare eronată din

partea instanței.

În

consecință, potrivit considerentelor arătate, se va constata caracterul

nefondat al recursului pârâtului, care va fi respins în consecință.

În

temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât Consiliul local

sector 3 și intimatul-pârât Colegiul Tehnic C.M. (rezultat, cum s-a menționat,

din fuzionarea Liceului Tehnologic T.N. cu Colegiul Tehnic C.M.) vor fi

obligați la plata sumei de 6.233 lei în recurs (taxă judiciară de timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta Fundația C. împotriva Deciziei nr. 134 A din 31

martie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o

modifică în parte, în sensul că, urmare a admiterii apelului, admite în tot

acțiunea și obligă pe pârâții Consiliul Local al sectorului 3 București și

Colegiul Tehnic C.M., în solidar, la plata sumei de 246.008 euro, echivalentul

în lei la data plății, reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru

perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008. Obligă pe aceiași pârâți la

plata sumei de 36.829 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanta

Fundația C.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al sectorului 3

București împotriva aceleiași decizii.

Obligă

pe recurentul-pârât și pe intimatul-pârât Colegiul Tehnic C.M. la plata sumei

de 6233 lei cheltuieli de judecată în recurs către recurenta-reclamantă

Fundația C.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - GV