ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3322/2014

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la data de 27 februarie 2009 (a cărei competență de soluționare a fost declinată în favoarea Tribunalului București, față de valoarea obiectului pricinii), reclamanta Fundația C. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria sectorului 3 București, Grupul Școlar C.M., Grupul Școlar Industrial T.N., Inspectoratul Școlar al Sectorului 3 București, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 70.000 euro, la cursul oficial al BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului-construcție, proprietatea reclamantei, situat în București, C.D.

nr. 127, sector 3, pentru intervalul 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008, care în prezent are destinația de unitate de învățământ, desfășurându-și activitatea Grupul Școlar Industrial "T.N.". În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului situat în București, C.D. nr. 127, sector 3. Că între reclamantă și pârâta Primăria sectorului 3 a existat până la 18 februarie 2008 un contract de comodat privind imobilul. După expirarea termenului, la data de 11 martie 2008 reprezentanții celor două instituții au semnat un "proces verbal" prin care au agreat ideea unui contract care să aibă în vedere ciclul școlar, urmând ca această convenție să acopere și perioada de după expirarea contractului de comodat.

S-a arătat că pârâții Primăria sectorului 3, Grupul Școlar C.M. și Grupul Școlar Industrial "T.N." au semnat un contract de închiriere pentru intervalul 19 septembrie 2008 - 19 septembrie 2009, așa încât intervalul 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008 a rămas neacoperit, fapt ce atestă împrejurarea că pârâta a folosit abuziv, fără niciun titlu, spațiul proprietatea reclamantei. Pretențiile deduse judecății au la bază chiria ce face obiectul contractului de locațiune încheiat între părțile litigante pentru perioada 19 septembrie 2008 - 19 septembrie 2009, de 10.000 euro pe lună. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

Cadrul procesual a fost extins ulterior, solicitându-se introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Inspectoratului Școlar al Municipiului București și Consiliului local al Sectorului 3. Prin Sentința nr. 1618 din 30 septembrie 2011 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință și a lipsei calității procesuale pasive a Primăriei sectorului 3 București și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei Fundația C. față de pârâta Primăria sectorului 3, a admis excepția lipsei capacității procesuale a Inspectoratului Școlar al sectorului 3 București și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei față de acest pârât, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar al Municipiului București și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei față de acest pârât, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local al Sectorului 3 București, ca neîntemeiată, și a respins acțiunea reclamantei Fundația C., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al sectorului 3 București, Grup Școlar C.M.

și Grup Școlar Industrial T.N., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că imobilul situat în București C.D. nr. 127, sector 3 a fost restituit Fundației C. în baza H.G. nr. 1334/2000. În acest imobil, în trecut, dar și la data formulării cererii de către reclamantă, își desfășura activitatea Grupul Școlar Industrial "T.N.", imobilul având destinația de unitate de învățământ.

Tribunalul a reținut că, după restituirea în natură a imobilului și încheierea procesului verbal de predare-preluare a acestuia la data de 18 februarie 2003, s-a încheiat între Fundația C., în calitate de comodant, și Primăria sectorului 3 București, în calitate de comodatar, un contract de comodat pentru o perioadă de 3 ani începând cu data de 18 februarie 2003 cu posibilitatea prelungirii acestui contract prin acordul tacit al părților pentru o perioadă de 2 ani în situația în care comodatarul nu notifică intenția de încetare a contractului de comodat cu cel puțin 30 zile înainte de expirarea termenului.

S-a constatat că reclamanta a notificat primăria la data de 01 august 2008, prin intermediul executorului judecătoresc, arătând că raportul juridic dintre părți, respectiv contractul de comodat, a expirat din data de 18 februarie 2008. Tribunalul a mai reținut că la 11 martie 2008 a avut loc la sediul Primăriei sectorului 3 București, o întâlnire între reprezentanții Fundației C. și cei ai Primăriei sectorului 3, prin care s-a hotărât ca părțile să negocieze încheierea unui nou contract de închiriere a imobilului contra sumei de 25.000 euro pe lună.

S-a constatat că nu există nicio culpă față de Consiliul local sector 3 sau față de cele 2 grupuri școlare pentru neîncheierea contractului de închiriere și că reclamanta justifică existența unui prejudiciu în patrimoniul său prin folosirea de către cele 2 grupuri școlare a imobilului proprietatea sa în perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008 dar, cu privire la existența unei fapte ilicite și respectiv a vinovăției acestor pârâți, nu s-a adus nicio dovadă. Astfel, Primăria sectorului 3 a fost notificată prin executorul judecătoresc, de către reclamantă, abia la data de 01 august 2008, iar procesul verbal încheiat la 11 martie 2008 arată că ambele părți urmează să negocieze încheierea unui contract de închiriere, neprecizându-se obligația vreuneia dintre pârâte de a face demersuri personale pentru a încheia un astfel de contract, culpa fiind astfel comună.

Față de cele 2 grupuri școlare care și-au desfășurat activitatea în imobilul proprietatea reclamantei, nu s-a adus nicio dovadă că ar fi fost notificate, că ocupă acest imobil fără niciun titlu, nu s-a solicitat evacuarea imobilului și nici nu s-a introdus vreo acțiune judecătorească pe rolul instanțelor având un astfel de obiect. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta Fundația C., susținând nelegalitatea soluției, date cu o motivare străină de natura pricinii. Prin Decizia civilă nr. 293A din 10 septembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, întrucât se referă la o perioadă în care între părți nu exista un contract valabil încheiat, răspunderea pentru eventualele prejudicii cauzate uneia din părți este o răspundere delictuală, reglementată de art. 998 și 999 C. civ.

Condiția privind existența unei fapte ilicite, constând în încălcarea dreptului subiectiv al apelantei și condiția privind existența vinovăției, nu au fost demonstrate. Astfel, fapta pârâtelor de a folosi spațiul în discuție ulterior termenului din contractul de comodat, în condițiile în care părțile erau în negocieri în vederea încheierii unui nou contract, astfel cum a rezultat din procesul verbal încheiat la 11 martie 2008, contract care ulterior a fost încheiat, nu poate fi considerată ilicită. Desfășurarea activității de învățământ a grupurilor școlare a fost acceptată de apelanta reclamantă care dorea încheierea unui contract de închiriere, astfel cum rezultă din notificarea trimisă Primăriei sectorului 3 București la data de 1 august 2008. Contractul de închiriere a fost încheiat la data de 20 septembrie 2008, fără însă a cuprinde și perioada în discuție.

Reținând că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor, Curtea a constatat că în mod corect tribunalul a respins acțiunea, întemeiată pe prevederile art. 998, 999 C. civ. Prin Decizia nr. 2335 din 11 iunie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că potrivit art. 998 C. civ., forma în vigoare la data introducerii acțiunii, "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara". Totodată, prin art. 999 din același cod se precizează că "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa." Din prevederile legale menționate a rezultat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

În speță, așa cum corect a reținut și instanța de apel, prejudiciul suferit de reclamantă constă în valoarea lipsei de folosință a imobilului proprietatea sa, pe perioada în care acesta a fost folosit fără drept de pârâți. Cu privire la fapta ilicită, aceasta are un caracter obiectiv și reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane. Din lucrările dosarului a rezultat că, în cauză, pârâtele au folosit imobilul respectiv în perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008 deși nu exista între părți un raport contractual care să permită această folosință, încălcând astfel dreptul reclamantei asupra imobilului proprietatea acesteia, fapt ce reprezintă o faptă ilicită în accepțiunea prevederilor art. 998 și 999 C. civ.

aflată în legătură de cauzalitate cu prejudiciul produs. În ceea ce privește vinovăția cu care a fost săvârșită fapta ilicită, aceasta trebuie să se raporteze la atitudinea subiectivă pe care autorul a avut-o față de faptă și de urmările acesteia, la momentul la care a săvârșit-o, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. Or, în speță, s-a constatat că pârâtele au folosit imobilul proprietatea reclamantei în perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008 deși cunoșteau că exercită această folosință fără titlu. Prin urmare, instanța de apel în mod greșit a reținut că, în speță, nu pot fi reținute condiția privind existența unei fapte ilicite, constând în încălcarea dreptului subiectiv al reclamantei, și condiția privind existența vinovăției.

Având în vedere că, în cauză, nici prima instanță și nici instanța de apel nu au stabilit întinderea despăgubirii ce urmează a fi acordată reclamantei conform art. 998 - 999 C. civ., instanța de recurs a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Reluând judecata, cu trimitere la dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. și art. 315 C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a pronunțat Decizia nr. 134A din 31 martie 2014, prin care a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții Consiliul local sector 3, Grupul Școlar C.M. București și Grupul Școlar Industrial T.N., în solidar, la plata sumei de 57.402 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 1 august 2008 - 19 septembrie 2008. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Au fost obligați intimații-pârâți menționați, în solidar, la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 15.725 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente tuturor ciclurilor procesuale. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în fapt, că prin încheierea nr. 379794 din 20 august 2008 a OCPI s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în C.D. nr. 127, compus din teren în suprafață de 4387 mp și construcții - corpurile C1 și C2, în favoarea reclamantei Fundația C., în baza O.G. nr. 83/1999, H.G. nr. 1334/2000 și a Protocolului nr. 276/2003 întocmit de Consiliul local al sectorului 3; iar asupra corpurilor de construcții C3 și C4 a fost înscris dreptul de superficie în favoarea Statului Român.

Prin contractul de comodat nr. F1041 din 29 mai 2003 reclamanta Fundația C., în calitate de comodant, s-a obligat să asigure Primăriei sector 3, în calitate de comodatar, folosința gratuită a imobilului compus din clădire și teren, situat în București, C.D. nr. 127, sector 3, preluat de la Consiliul local sector 3 în baza Protocolului de predare-primire nr. 276/2003. Durata contractului a fost de 3 ani începând cu 18 februarie 2003, părțile stipulând la art. 2.2 din contract posibilitatea prelungirii tacite a termenului pe o perioadă de 2 ani. Potrivit procesului verbal încheiat în data de 11 martie 2008 reprezentanții reclamantei și ai Primăriei sector 3 au constatat că la data de 18 februarie 2008 a expirat termenul contractului de comodat și au convenit purtarea unor negocieri în vederea încheierii unui contract de închiriere.

Prin notificarea din data de 1 august 2008, Fundația C. a adus la cunoștință Primăriei sectorului 3 București că pentru perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008 nu există un contract între părți, solicitând ca în termen de 20 de zile de la primirea notificării să fie înaintat contractul de închiriere semnat, în caz contrar urmând să se adreseze organelor competente pentru contravaloarea lipsei de folosință. S-a depus la dosar contractul de închiriere (fără dată și fără număr) prin care Fundația C., în calitate de locator, se obligă să asigure Grupului Școlar C.M. și Grupului Școlar Industrial "T.N.", în calitate de locatari, folosința imobilului compus din clădire și teren, situat în București, C.D.

nr. 127, sector 3, preluat de la Consiliul local sector 3 în baza Protocolului de predare-primire nr. 276/2003, în schimbul unei chirii în sumă de 25.000 euro lunar. Potrivit art. III din contract, durata derulării acestuia este de 1 an, începând cu data de 20 septembrie 2008. În analiza apelului, instanța a menționat că pornește de la problemele de drept dezlegate cu caracter irevocabil prin decizia de casare, respectiv de la statuarea conform căreia sunt întrunite cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. (1864) pentru angajarea răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtelor.

Cu privire la întinderea despăgubirii ce se cuvine apelantei-reclamantei ca urmare a faptei ilicite a pârâtelor, care au folosit imobilul proprietatea acesteia deși nu exista între părți un raport contractual care să permită această folosință, instanța de apel a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat, necontestat în cauză, lipsa de folosință a spațiului în litigiu este de 35.144,10 euro pe lună. S-a constatat că reclamanta a solicitat ca valoarea de 35.144,10 euro lunar să fie calculată pentru o perioadă de 7 luni (respectiv 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008), pe când pârâtele au pretins a se calcula începând cu data de 1 august 2008, când reclamanta a notificat Primăria sectorului 3 în legătură faptul că nu există încheiat între părți un contract în scopul asigurării folosinței asupra imobilului proprietatea apelantei-reclamante.

Tranșând această controversă, Curtea a apreciat că despăgubirea reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului în litigiu se datorează pentru perioada 1 august 2008 - 19 septembrie 2008, întrucât reclamanta, ca parte interesată în evitarea folosirii fără titlu a imobilului proprietatea sa, avea obligația de a face toate demersurile necesare pentru evitarea sau cel puțin, pentru diminuarea prejudiciului. Or, singurul demers efectuat de către apelanta-reclamantă în acest sens a constat în depunerea unei notificări la executorul judecătoresc, înregistrată sub nr. 427 din 1 august 2008, prin care se aducea la cunoștința Primăriei sectorului 3 că între părți nu mai există raporturi contractuale pentru asigurarea folosinței imobilului și se solicita, fie să fie semnat un contract de închiriere, fie să fie despăgubită pentru lipsa de folosință.

Ca atare, instanța a făcut aplicarea principiului conform căruia cel chemat să răspundă pentru săvârșirea unei fapte ilicite va fi ținut numai de partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o, restul prejudiciului fiind în sarcina apelantei-reclamante, care nu a depus demersuri, anterior datei de 1 august 2008, pentru evitarea sau diminuarea prejudiciului. În raport de faptul că prin raportul de expertiză efectuat în cauză lipsa de folosință a fost stabilită la 35.144,10 euro lunar, deci 1171,47 euro pe zi, s-a constatat că suma despăgubirii pentru perioada de 1 lună și 19 zile (1 august 2008 - 19 septembrie 2008) este de 57.402 euro (35.144,10 euro + 22.257,93 euro). În acest sens a fost admis apelul și modificată sentința primei instanțe, cu menținerea celorlalte dispoziții ale acesteia.

În conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat culpa procesuală a pârâților Consiliul local sector 3, Grup Școlar C.M. București și Grup Școlar Industrial T.N., care au căzut în pretenții prin admiterea, în parte, a acțiunii împotriva lor, motiv pentru care au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 15.725 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente tuturor ciclurilor procesuale. Potrivit art. 276 C. proc. civ., obligarea la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut parțial, în măsura admiterii cererii de chemare în judecată, având în vedere că din totalul pretențiilor, de 246.008 euro, a fost admisă numai suma de 57.402 euro. Ca atare, suma de 28.828 lei reprezentând taxe de timbru și timbru judiciar a fost redusă proporțional cu măsura admiterii cererii de chemare în judecată, la suma de 6.725 lei.

În ceea ce privește onorariul de avocat, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în sensul reducerii acestuia la un cuantum rezonabil. Pe acest aspect, analizând criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel a constatat că reclamanta Fundația C. a fost reprezentată, respectiv asistată de societatea de avocați D. și Asociații - pentru care s-a depus la dosar factura DRG nr. 693 din 26 octombrie 2012 doar din faza de recurs, până la acest moment procesual reclamanta având încheiat contract de asistență juridică cu un alt cabinet individual de avocatură. S-a reținut că dintre activitățile enumerate la art. 3 din Legea nr. 51/1995, apărătorul ales al apelantei-reclamante a acordat asistență juridică, a reprezentat-o pe reclamantă în fața instanței de recurs și în fața instanței de apel, în rejudecare și a redactat motivele de recurs împotriva Deciziei civile nr. 293A/2012.

În aprecierea criteriilor prevăzute la alin. (3) al art. 274 C. proc. civ., instanța a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la cheltuielile de judecată efectuate de o parte în litigiu, în considerarea faptului că hotărârile în care statele contractante sunt părți au forță obligatorie pentru acestea, conform art. 46 din Convenție. În acest sens, s-a constatat că jurisprudența instanței de contencios a drepturilor omului este în sensul că "un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor" (cauza Abramiuc c. României; cauza Davidescu c. României).

Conform facturii depuse la dosar, cuantumul onorariului de avocat este de 14.148,40 lei și, raportat la jurisprudența Curții Europene, precum și la criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța de apel a considerat că suma de 14.148,40 lei reprezentând onorariul apărătorului ales al apelantei-reclamante este nejustificat de mare față de complexitatea cauzei și de munca depusă de avocat, cuantum pe care l-a redus în consecință la suma de 8.000 lei. Ca atare, a fost admisă proporțional cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în toate ciclurile procesuale, la nivelul sumei de 15.725 lei - compusă din 6725 lei taxe de timbru și timbru judiciar, 1000 lei onorariu de expertiză și 8.000 lei onorariu de avocat redus conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta Fundația C. și pârâtul Consiliul local sector 3. 1. Recurenta Fundația C. a criticat decizia sub următoarele aspecte: - Hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., atunci când a apreciat că pârâții sunt răspunzători doar pentru prejudiciul cauzat începând cu data la care reclamanta i-a notificat că nu mai există raporturi contractuale care să reglementeze folosința imobilului proprietatea acesteia. Această soluție este nelegală în condițiile în care în materia răspunderii civile delictuale cel care a săvârșit fapta ilicită este de drept în întârziere, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități speciale (dies interpellat pro hominem).

În ceea ce privește întinderea despăgubirilor la care reclamanta este îndreptățită, aplicabil în speță este principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, gravitatea vinovăției neconstituind un criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirii. În speță, săvârșirea faptei ilicite de către intimații-pârâți nu poate fi în niciun caz imputabilă recurentei, având în vedere că aceasta nu avea nicio obligație de a-i notifica pe intimați cu privire la inexistența unui titlu pentru folosirea imobilului.

- Hotărârea a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor obligatorii stabilite prin Decizia nr. 2335 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform căreia s-a reținut că în speță sunt întrunite toate condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a pârâților, fapta ilicită săvârșită de aceștia constând în ocuparea fără titlu a imobilului proprietatea reclamantei în perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008. Așadar, decizia de casare a dezlegat cu valoare obligatorie pentru instanța de rejudecare, conform art. 315 C. proc. civ., împrejurarea că ocuparea fără titlu a imobilului, începând cu data de 19 februarie 2008 (data expirării contractului de comodat) și până la 19 septembrie 2008 (data la care s-a încheiat contractul de închiriere) reprezintă fapta ilicită săvârșită de către intimații-pârâți.

De asemenea, s-a statuat de către instanța de recurs că fapta ilicită a fost săvârșită cu vinovăție de către intimați, întrucât "aceștia au folosit proprietatea reclamantei în perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008, deși cunoșteau că exercită această folosință fără titlu". Prin urmare, singurul aspect ce urma a fi analizat de către instanța de rejudecare, era întinderea prejudiciului, în sensul determinării contravalorii lipsei de folosință pe întreaga perioadă în care intimații-pârâți au folosit fără titlu imobilul proprietatea reclamantei. Or, cu nesocotirea dispozițiilor obligatorii ale deciziei de casare, instanța de apel a stabilit, în mod nelegal, că pârâții au săvârșit o faptă ilicită doar în perioada 1 august 2008 - 19 septembrie 2008 și doar pentru acest interval trebuie să asigure acoperirea prejudiciului.

În felul acesta, instanța de rejudecare a încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ. - Hotărârea este nelegală și în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor de judecată acordate reclamantei. Astfel, în privința taxelor judiciare de timbru achitate de către reclamantă (în cuantum de 28.828 lei), în măsura admiterii în tot a cererii de chemare în judecată trebuie acordată în totalitate și suma plătită cu titlu de taxă judiciară de timbru. În ce privește onorariul de avocat (în cuantum de 14.148 lei), în mod nelegal instanța de apel a redus cuantumul acestuia la suma de 8.000 lei, reținând că onorariul este "nejustificat de mare față de complexitatea cauzei și de munca depusă de avocat". Instanța de apel nu a motivat în niciun fel soluția de diminuare a onorariului, limitându-se la a face aprecieri generale cu privire la dreptul instanțelor de a dispune în acest sens.

Or, într-o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în aprecierea cuantumului rezonabil al onorariului de avocat, instanța ar fi trebuit să aibă în vedere pe de o parte, valoarea litigiului, iar pe de altă parte, proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă depus. S-a solicitat admiterea recursului și, în consecință, obligarea pârâților la plata sumei de 246.008,70 euro și a cheltuielilor de judecată aferente. Criticile recurentei, neîncadrate în drept, vor fi analizate, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., din perspectiva motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., având în vedere că dezvoltarea argumentelor în susținerea criticilor face posibilă această calificare.

2. Prin recursul exercitat de către Consiliul local sector 3 s-a susținut că decizia a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind, totodată, rezultatul interpretării eronate a actului juridic dedus judecății, căruia i-au fost schimbate natura și înțelesul lămurit, vădit neîndoielnic. S-a arătat că, așa cum și instanța de apel a reținut, singurul demers efectuat de către reclamantă a constat în depunerea unei notificări la executorul judecătoresc, în data de 1 august 2008, prin care aducea la cunoștință instituției recurente, că nu mai există raporturi contractuale cu aceasta și solicita, fie semnarea unui contract de închiriere, fie despăgubirea pentru lipsa de folosință.

În condițiile în care reclamanta nu a pretins încetarea actelor de folosință, contractul de comodat a fost prelungit prin acordul tacit al părților, până la data de 18 februarie 2008, când a operat o nouă prorogare, pentru încă o perioadă de 2 ani, în absența unei notificări privind intenția de încetare a contractului. Cu toate acestea, instanța de apel a reținut în mod greșit existența faptei ilicite a pârâtului, întrucât a folosit imobilul proprietatea reclamantei deși nu exista un raport contractual care să permită această folosință. Criticile nu au fost încadrate în drept, urmând să se constate din modalitatea de formulare a acestora că au fost avute în vedere dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Prin întâmpinarea depusă, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului declarat de către reclamantă, susținând, pe de o parte, inexistența faptei ilicite în ocuparea spațiului și, pe de altă parte, corecta dimensionare a cuantumului cheltuielilor de judecată (prin reducerea onorariului de avocat).

Analizând recursurile deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele: 1. Recursul reclamantei Fundația C. este fondat în sensul și în limitele următoarelor considerente: Stabilind perioada pentru care se datorează contravaloarea lipsei de folosință (expresie a prejudiciului pentru fapta ilicită săvârșită), instanța de apel a apreciat că aceasta trebuie limitată la intervalul 1 august 2008 - 19 septembrie 2008, întrucât "reclamanta, ca parte interesată în evitarea folosirii fără titlu a imobilului proprietatea sa, avea obligația de a face toate demersurile necesare pentru evitarea sau, cel puțin, pentru diminuarea prejudiciului", iar aceasta a notificat Primăria sector 3 abia la 1 august 2008 (dată la care i-a adus la cunoștință că între părți nu mai există raporturi contractuale pentru folosirea spațiului).

O asemenea apreciere a instanței de apel vine să contrazică, așa cum corect arată recurenta, statuările irevocabile ale deciziei de casare, încălcând prevederile art. 315 C. proc. civ., care conferă obligativitate dezlegărilor date de instanța de recurs asupra problemelor de drept ale pricinii.

Astfel, prin Decizia nr. 2335 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, stabilindu-se că în speță sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, iar în privința faptei ilicite, aceasta constă în aceea că "pârâtele au folosit imobilul în perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008 deși nu exista între părți un raport contractual care să permită această folosință, încălcând astfel dreptul reclamantei asupra imobilului proprietatea sa, ceea ce reprezintă o faptă ilicită în accepțiunea art. 998, 999 C. civ., aflată în legătură de cauzalitate cu prejudiciul produs". Față de această statuare, instanța de apel nu mai putea face (decât cu încălcarea art. 315 C. proc.

civ.) propria apreciere jurisdicțională asupra accepțiunii faptei ilicite raportat la datele speței și să considere că prejudiciul corespunzător săvârșirii acesteia s-ar datora pentru intervalul 1 august 2008 - 19 septembrie 2008. Deși precizează că în rejudecarea apelului pornește de la dezlegările obligatorii ale deciziei de casare, ulterior instanța neagă și contrazice statuările deciziei din recurs, atunci când, într-o evaluare proprie a elementelor răspunderii civile delictuale, consideră că fapta ilicită și în mod corespunzător prejudiciul pentru săvârșirea acesteia s-ar datora pentru intervalul 1 august 2008 - 19 septembrie 2008. Aceasta, întrucât și reclamanta ar avea o culpă în folosirea fără drept a spațiului de către pârâți, prin aceea că nu a efectuat demersuri pentru evitarea sau diminuarea prejudiciului, transmițând notificarea, prin care avertiza asupra inexistenței raporturilor contractuale, abia la 1 august 2008. Pe de altă parte, tot cu o nesocotire a autorității de lucru judecat ce poartă asupra chestiunilor de drept dezlegate prin decizia de casare, instanța de apel consideră că vinovăția nu ar aparține, cel puțin până la 1 august 2008, pârâților, ci reclamantei, care nu ar fi îndeplinit o obligație de notificare cu privire la inexistența unui titlu al pârâților (fără să indice, oricum, fundamentul legal al unei asemenea obligații).

Aceasta, în condițiile în care prin decizia de casare se reținuse că vinovăția pârâților constă în aceea că "au folosit imobilul proprietatea reclamantei în perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008, deși cunoșteau că exercită această folosință fără titlu". Ca atare, aprecierea în sens contrar a instanței de apel și dimensionarea prejudiciului, prin reținerea unui alt conținut al faptei ilicite - deplasând, totodată, vinovăția de la autorul faptului prejudiciabil către titularul dreptului de proprietate - s-a realizat cu încălcarea normei imperative a art. 315 C. proc. civ. care dă valoare obligatorie dezlegărilor în drept ale deciziei din recurs.

Faptul că instanța de recurs anterioară a dispus trimiterea spre rejudecare pentru stabilirea întinderii despăgubirilor nu a însemnat posibilitatea unei reevaluări a elementelor răspunderii civile delictuale ci doar, pornind de la aspectele deja lămurite, administrarea probelor necesare (în speță, raport de expertiză) pentru determinarea cuantumului prejudiciului. Față de considerentele expuse anterior, critica de nelegalitate referitoare la nesocotirea dispozițiilor deciziei de casare a fost găsită întemeiată și recursul va fi admis. În consecință, pe baza elementelor probatorii din etapa procesuală anterioară, cuantumul prejudiciului va fi stabilit prin luarea în considerare a întregii perioade pentru care s-a statuat deja că a avut loc ocuparea abuzivă (19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008) și la contravaloarea lipsei de folosință de 35.144, 10 euro/lună avută în vedere de instanța de apel (conform raportului de expertiză).

Ca atare, prin admiterea recursului, decizia va fi modificată în sensul că obligarea pârâților Consiliul local sector 3 și Colegiul Tehnic C.M. (acesta din urmă rezultat din fuzionarea Liceului Tehnologic T.N. cu Colegiul Tehnic C.M.) va consta în plata sumei de 246.008 euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008. - Critica referitoare la cheltuielile de judecată a fost găsită întemeiată doar în privința acelora vizând taxa de timbru aferentă pretențiilor admise în totalitate (și care, corespunzător sumelor achitate potrivit dovezilor de la doar totalizează suma de 36.829 lei). În ce privește reducerea onorariului de avocat, critica are însă caracter nefondat.

Pe de o parte, contrar susținerii recurentei, soluția instanței pe acest aspect nu este nemotivată și nu se bazează pe considerente de ordin general, fără aplicație la speță (dimpotrivă, instanța de apel arată în concret în ce au constat activitățile avocatului ales, motivând și cu referire la jurisprudența instanței europene asupra rezonabilității cuantumului cheltuielilor de judecată). Pe de altă parte, modalitatea în care instanța de apel a dimensionat onorariul avocatului, ținând seama de prestația acestuia și de complexitatea cauzei este o chestiune de apreciere, iar nu una de legalitate pentru a fi supusă cenzurii sub acest aspect în instanța de recurs.

2. Recursul pârâtului Consiliul local sector 3 deduce judecății critici care vizează greșita statuare a instanței asupra existenței unei fapte ilicite - în condițiile lipsei unei notificări din partea reclamantei pentru folosirea nelegală a spațiului și a prelungirii, prin acordul tacit al părților, a contractului de comodat. Astfel cum s-a arătat deja, în analiza recursului reclamantei, asemenea critici nu pot avea un fundament legal, opunându-se și tinzând la punerea în discuție a statuărilor irevocabile ale instanței de recurs anterioare. Recurentul-pârât nu mai poate susține și nu mai poate aduce dezbaterii în recurs inexistența faptei ilicite decât cu încălcarea autorității de lucru judecat a celor statuate irevocabil prin Decizia nr. 2335 din 11 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. (interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății), se constată că indicarea acestuia s-a realizat formal, în condițiile în care recurentul nu a indicat un act material (negotium iuris) care să fi fost dedus judecății și ale cărui clauze clare, neîndoielnice să fi fost denaturate printr-o interpretare eronată din partea instanței. În consecință, potrivit considerentelor arătate, se va constata caracterul nefondat al recursului pârâtului, care va fi respins în consecință. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât Consiliul local sector 3 și intimatul-pârât Colegiul Tehnic C.M. (rezultat, cum s-a menționat, din fuzionarea Liceului Tehnologic T.N.

cu Colegiul Tehnic C.M.) vor fi obligați la plata sumei de 6.233 lei în recurs (taxă judiciară de timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Fundația C. împotriva Deciziei nr. 134 A din 31 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o modifică în parte, în sensul că, urmare a admiterii apelului, admite în tot acțiunea și obligă pe pârâții Consiliul Local al sectorului 3 București și Colegiul Tehnic C.M., în solidar, la plata sumei de 246.008 euro, echivalentul în lei la data plății, reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru perioada 19 februarie 2008 - 19 septembrie 2008. Obligă pe aceiași pârâți la plata sumei de 36.829 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanta Fundația C. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al sectorului 3 București împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe recurentul-pârât și pe intimatul-pârât Colegiul Tehnic C.M. la plata sumei de 6233 lei cheltuieli de judecată în recurs către recurenta-reclamantă Fundația C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2014. Procesat de GGC - GV