ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7356/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7356/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut
următoarele:
Hotărârile instanței de apel
Prin Decizia civilă nr. 310A din 18 martie
2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost
admis apelul declarat de către reclamanta B.D.I. împotriva Sentinței civile nr.
56 din 27 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.
Sentința a fost
schimbată în tot în sensul că a fost admisă contestația și a fost obligată
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să propună măsuri
reparatorii în echivalent pentru terenul înscris în cartea funciară Șelimbăr,
în suprafață de 8.632 mp, în condițiile art. 16 din titlul VII al Legii nr.
247/2005.
Pentru a decide
astfel, instanța de apel a reținut că terenul în litigiu a fost pentru prima
dată înscris în cartea funciară nr. X a localității Șelimbăr, așa cum rezultă
din extrasul de carte funciară aflat în dosarul primei instanțe. Din același
înscris rezultă că acest teren avea numărul topografic X și a fost dezmembrat
în două parcele care au dobândit numărul topografic Y și numărul topografic Z.
În conformitate cu
dispozițiile art. 131 și următoarele din Decretul-lege nr. 115/1938, parcela cu
număr topografic Y, care a luat naștere din dezmembrarea parcelei cu număr
topografic X, a fost deschisă o carte funciară nouă.
În noua carte
funciară a fost înscris dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de
8.632 mp, având numărul topografic Y, în favoarea lui V.I., autorul
reclamantei, așa cum rezultă din încheierea de înscriere în carte funciară
emisă la data de 11 iunie 1941.
În conformitate cu
dispozițiile art. 17 și art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, înscrierea în
cartea funciară nr. X a dreptului de proprietate asupra terenului cu număr
topografic Y în suprafață de 8.632 mp face dovada dreptului de proprietate, în
raport de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la
data de 25 noiembrie 2010. Această dovadă a dreptului de proprietate este
consacrată de art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, care prevede că dacă în
cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă
că dreptul există în folosul ei.
În cuprinsul acestei
cărți funciare s-a menționat la data de 17 decembrie 1942 că se prenotează
dreptul de expropriere pentru terenul cu numărul topografic Y în favoarea Regiei
Autonome CFR. Prin această mențiune este evident faptul că terenul care avea
numărul topografic Y a fost preluat de către Statul Român și dat în folosirea
Regiei Autonome CFR.
Ulterior, în aceeași
carte funciară nr. X, s-a menționat că imobilul cu număr topografic Y, de 8.632
mp, se înscrie într-o nouă carte funciară cu numărul Y în favoarea Statului
Român.
În noua carte
funciară nr. Y, a fost menționat în foaia de avere terenul cu numărul
topografic Y în suprafață de 8.632, iar la rubrica foaie de proprietate se
evidențiază că se realizează alipirea mai multor terenuri cu numere
topografice, printre care și terenul litigios cu număr topografic Y.
Prin această alipire
se constituie un teren în suprafață totală de 315.846 mp cu număr topografic W
- teren și construcții, așa cum rezultă din încheierea de intabulare.
Astfel, Curtea
constată că din terenul cu număr topografic W - teren și construcții, înscris
în cartea funciară Y în favoarea societății S.C. I. S.A., face parte și terenul
cu numărul topografic Y, înscris în cartea funciară nr. X în favoarea autorului
contestatoarei.
Susținerile primei
instanțe cu privire la faptul că nu s-a dovedit preluarea abuzivă sunt contrare
probelor administrate în prezenta cauză și, în special, contrare mențiunilor
din cartea funciară nr. X, mențiuni care se bucură de o prezumție de legalitate
și temeinicie, care sunt confirmate de mențiunile din noua carte funciară nr.
Y.
Menționarea
prenotării dreptului de expropriere în favoarea Regiei Autonome a CFR
coroborate cu transmiterea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român
și în favoarea S.C. I. S.A. reprezintă o preluare abuzivă în conformitate cu
dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, în forma în
vigoare la data de 25 noiembrie 2010.
Potrivit mențiunilor
din cartea funciară nr. X, terenul cu numărul topografic Y era teren agricol.
Însă în anul 1998, când acest teren a fost alipit altor terenuri și înscris în
cartea funciară nr. Y Șelimbăr a fost înscris ca făcând parte din suprafața
totală de 315.846 mp, cu număr topografic W, iar acest teren cu noul număr
topografic a fost înscris ca fiind teren construcții.
Prin faptul că a fost
notat ca teren construcții în cartea funciară rezultă că în anul 2001, acest
teren era situat în intravilan, putând face obiectul Legii nr. 10/2001. În
acest sens, a fost emisă și Adresa din 22 iunie 2009 emisă de S.C. I. S.A.
Prin Decizia civilă
nr. 612A din 10 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a
admis cererea de completare a Deciziei civile nr. 310A din 18 martie 2011, în
sensul că a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la
plata sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente etapei
judecății în primă instanță.
S-a reținut că
instanța de apel a admis apelul și a dispus obligarea intimatei la cheltuieli
de judecată, însă nu au fost acordate și cheltuielile de judecată aferente
judecății în primă instanță.
Recursurile
2.1. Motive
Pârâta Autoritatea
pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs împotriva ambelor
hotărâri.
Prin recursul
împotriva Deciziei civile nr. 310A din 18 martie 2011 s-a arătat că instanța a
încălcat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 stabilind direct în sarcina
Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului obligația de a propune
măsuri reparatorii în echivalent.
Greșit s-a considerat
că terenului i se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru că nu a fost
preluat în perioada de referință a acestei legi. De asemenea, terenul era
extravilan la data preluării, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 8
din Legea nr. 10/2001.
Prin recursul
exercitat împotriva Deciziei civile nr. 612A din 10 iunie 2011 s-a solicitat,
în conformitate cu art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să se constate că nu este
justificată plata sumei de 1.500 RON cu titlu de onorariu de avocat pentru
etapa apelului, față de munca îndeplinită de avocat.
2.2. Analiza
recursurilor
Recursurile nu sunt
întemeiate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Cât privește faptul
că instanța de apel ar fi nesocotit prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001,
prin obligarea directă a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului să
facă propuneri de măsuri reparatorii în echivalent, Înalta Curte reține că,
față de dispozițiile art. 16 alin. (7) cuprins în Capitolul V al Titlului VII
din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emite
decizia reprezentând titlul de despăgubire, în baza raportului de evaluare
întocmit de evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnați de Comisie, la
solicitarea Secretariatului Comisiei Centrale.
În temeiul alin. (1)
al aceluiași text, Secretariatul Comisiei Centrale primește pe bază de
proces-verbal de predare-primire, deciziile/dispozițiile emise de entitățile
învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după
caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu
soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se
acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a
imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora,
inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de
persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii.
Așadar, pentru a se
putea emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, trebuie să existe o
decizie/dispoziție emisă de entitatea învestită cu soluționarea notificării, în
care s-au consemnat sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire, iar această
decizie/dispoziție să fi fost înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale.
Față de cele ce
preced, prin soluția dată instanța superioară de fond nu a încălcat
"competența" Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și
nu i-a impus să întocmească un act cu un conținut care excede puterilor ce i-au
fost conferite prin lege.
Pe de altă parte,
terenului preluat de la autorul reclamantei îi sunt aplicabile prevederile
legii speciale de reparație, fiind preluat în perioada de referință a acestei
legi. Prin Adresa din 22 iunie 2009 emisă de S.C. I. S.A. Sibiu se comunică
faptul că pe terenul în litigiu a fost construită în anul 1973 Gospodăria
Anexă, iar Fabrica de oxigen în anul 1988. În aceste condiții, împrejurarea că
notarea în cartea funciară a fost făcută abia în anul 1998 nu este de natură să
afecteze determinarea perioadei de preluare. În absența unor probe contrare
administrate de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,
căreia îi revenea, sub acest aspect, sarcina probei, în mod corect s-a stabilit
că terenul a fost preluat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.
În speță nu sunt
aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 conform cu care,
nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților
la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror
regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, și prin
Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Soluția se impune
întrucât din foaia de proprietate nr. W rezultă că terenul fusese înscris ca
"teren construcții".
Având în vedere cele mai
sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul
art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Nu sunt întemeiate
nici criticile împotriva Deciziei de completare nr. 612A din 10 iunie 2011.
Conform art. 274
alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze
onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor
minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau
de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Invocarea în recurs a
încălcării sau aplicării greșite a acestui text este limitată la arătarea că
mărirea sau micșorarea onorariului avocațial s-a făcut pe baza altor criterii
decât cele fixate prin lege. Or, prin criticile formulate recurenta urmărește,
în realitate, reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost
obligată pe baza unei noi aprecieri a muncii îndeplinite de avocat, lucru pe
care instanța de recurs nu-l poate face.
În aceste condiții,
nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 312
alin. (3) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
În condițiile art.
274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta aflată în culpă procesuală urmare a
respingerii căilor de atac exercitate va fi obligată la cheltuieli de judecată
în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate
recursurile declarate de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor
Statului împotriva Deciziei civile nr. 310A din 18 martie 2011 și a Deciziei
civile nr. 612A din 10 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a
civilă.
Obligă
recurenta-pârâtă la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - CL