ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.11.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7356/2012

HOTĂRÂRE
29.11.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7356/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 310A din 18 martie

2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost

admis apelul declarat de către reclamanta B.D.I. împotriva Sentinței civile nr.

56 din 27 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Sentința a fost

schimbată în tot în sensul că a fost admisă contestația și a fost obligată

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să propună măsuri

reparatorii în echivalent pentru terenul înscris în cartea funciară Șelimbăr,

în suprafață de 8.632 mp, în condițiile art. 16 din titlul VII al Legii nr.

247/2005.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că terenul în litigiu a fost pentru prima

dată înscris în cartea funciară nr. X a localității Șelimbăr, așa cum rezultă

din extrasul de carte funciară aflat în dosarul primei instanțe. Din același

înscris rezultă că acest teren avea numărul topografic X și a fost dezmembrat

în două parcele care au dobândit numărul topografic Y și numărul topografic Z.

În conformitate cu

dispozițiile art. 131 și următoarele din Decretul-lege nr. 115/1938, parcela cu

număr topografic Y, care a luat naștere din dezmembrarea parcelei cu număr

topografic X, a fost deschisă o carte funciară nouă.

În noua carte

funciară a fost înscris dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de

8.632 mp, având numărul topografic Y, în favoarea lui V.I., autorul

reclamantei, așa cum rezultă din încheierea de înscriere în carte funciară

emisă la data de 11 iunie 1941.

În conformitate cu

dispozițiile art. 17 și art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, înscrierea în

cartea funciară nr. X a dreptului de proprietate asupra terenului cu număr

topografic Y în suprafață de 8.632 mp face dovada dreptului de proprietate, în

raport de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la

data de 25 noiembrie 2010. Această dovadă a dreptului de proprietate este

consacrată de art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, care prevede că dacă în

cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă

că dreptul există în folosul ei.

În cuprinsul acestei

cărți funciare s-a menționat la data de 17 decembrie 1942 că se prenotează

dreptul de expropriere pentru terenul cu numărul topografic Y în favoarea Regiei

Autonome CFR. Prin această mențiune este evident faptul că terenul care avea

numărul topografic Y a fost preluat de către Statul Român și dat în folosirea

Regiei Autonome CFR.

Ulterior, în aceeași

carte funciară nr. X, s-a menționat că imobilul cu număr topografic Y, de 8.632

mp, se înscrie într-o nouă carte funciară cu numărul Y în favoarea Statului

Român.

În noua carte

funciară nr. Y, a fost menționat în foaia de avere terenul cu numărul

topografic Y în suprafață de 8.632, iar la rubrica foaie de proprietate se

evidențiază că se realizează alipirea mai multor terenuri cu numere

topografice, printre care și terenul litigios cu număr topografic Y.

Prin această alipire

se constituie un teren în suprafață totală de 315.846 mp cu număr topografic W

- teren și construcții, așa cum rezultă din încheierea de intabulare.

Astfel, Curtea

constată că din terenul cu număr topografic W - teren și construcții, înscris

în cartea funciară Y în favoarea societății S.C. I. S.A., face parte și terenul

cu numărul topografic Y, înscris în cartea funciară nr. X în favoarea autorului

contestatoarei.

Susținerile primei

instanțe cu privire la faptul că nu s-a dovedit preluarea abuzivă sunt contrare

probelor administrate în prezenta cauză și, în special, contrare mențiunilor

din cartea funciară nr. X, mențiuni care se bucură de o prezumție de legalitate

și temeinicie, care sunt confirmate de mențiunile din noua carte funciară nr.

Y.

Menționarea

prenotării dreptului de expropriere în favoarea Regiei Autonome a CFR

coroborate cu transmiterea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român

și în favoarea S.C. I. S.A. reprezintă o preluare abuzivă în conformitate cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, în forma în

vigoare la data de 25 noiembrie 2010.

Potrivit mențiunilor

din cartea funciară nr. X, terenul cu numărul topografic Y era teren agricol.

Însă în anul 1998, când acest teren a fost alipit altor terenuri și înscris în

cartea funciară nr. Y Șelimbăr a fost înscris ca făcând parte din suprafața

totală de 315.846 mp, cu număr topografic W, iar acest teren cu noul număr

topografic a fost înscris ca fiind teren construcții.

Prin faptul că a fost

notat ca teren construcții în cartea funciară rezultă că în anul 2001, acest

teren era situat în intravilan, putând face obiectul Legii nr. 10/2001. În

acest sens, a fost emisă și Adresa din 22 iunie 2009 emisă de S.C. I. S.A.

Prin Decizia civilă

nr. 612A din 10 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

admis cererea de completare a Deciziei civile nr. 310A din 18 martie 2011, în

sensul că a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la

plata sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente etapei

judecății în primă instanță.

S-a reținut că

instanța de apel a admis apelul și a dispus obligarea intimatei la cheltuieli

de judecată, însă nu au fost acordate și cheltuielile de judecată aferente

judecății în primă instanță.

2.1. Motive

Pârâta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs împotriva ambelor

hotărâri.

Prin recursul

împotriva Deciziei civile nr. 310A din 18 martie 2011 s-a arătat că instanța a

încălcat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 stabilind direct în sarcina

Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului obligația de a propune

măsuri reparatorii în echivalent.

Greșit s-a considerat

că terenului i se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru că nu a fost

preluat în perioada de referință a acestei legi. De asemenea, terenul era

extravilan la data preluării, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 8

din Legea nr. 10/2001.

Prin recursul

exercitat împotriva Deciziei civile nr. 612A din 10 iunie 2011 s-a solicitat,

în conformitate cu art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să se constate că nu este

justificată plata sumei de 1.500 RON cu titlu de onorariu de avocat pentru

etapa apelului, față de munca îndeplinită de avocat.

2.2. Analiza

recursurilor

Recursurile nu sunt

întemeiate și vor fi respinse pentru următoarele considerente:

Cât privește faptul

că instanța de apel ar fi nesocotit prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001,

prin obligarea directă a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului să

facă propuneri de măsuri reparatorii în echivalent, Înalta Curte reține că,

față de dispozițiile art. 16 alin. (7) cuprins în Capitolul V al Titlului VII

din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emite

decizia reprezentând titlul de despăgubire, în baza raportului de evaluare

întocmit de evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnați de Comisie, la

solicitarea Secretariatului Comisiei Centrale.

În temeiul alin. (1)

al aceluiași text, Secretariatul Comisiei Centrale primește pe bază de

proces-verbal de predare-primire, deciziile/dispozițiile emise de entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după

caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu

soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se

acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a

imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora,

inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de

persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii.

Așadar, pentru a se

putea emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, trebuie să existe o

decizie/dispoziție emisă de entitatea învestită cu soluționarea notificării, în

care s-au consemnat sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire, iar această

decizie/dispoziție să fi fost înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale.

Față de cele ce

preced, prin soluția dată instanța superioară de fond nu a încălcat

"competența" Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și

nu i-a impus să întocmească un act cu un conținut care excede puterilor ce i-au

fost conferite prin lege.

Pe de altă parte,

terenului preluat de la autorul reclamantei îi sunt aplicabile prevederile

legii speciale de reparație, fiind preluat în perioada de referință a acestei

legi. Prin Adresa din 22 iunie 2009 emisă de S.C. I. S.A. Sibiu se comunică

faptul că pe terenul în litigiu a fost construită în anul 1973 Gospodăria

Anexă, iar Fabrica de oxigen în anul 1988. În aceste condiții, împrejurarea că

notarea în cartea funciară a fost făcută abia în anul 1998 nu este de natură să

afecteze determinarea perioadei de preluare. În absența unor probe contrare

administrate de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,

căreia îi revenea, sub acest aspect, sarcina probei, în mod corect s-a stabilit

că terenul a fost preluat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

În speță nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 conform cu care,

nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților

la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror

regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, și prin

Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Soluția se impune

întrucât din foaia de proprietate nr. W rezultă că terenul fusese înscris ca

"teren construcții".

Având în vedere cele mai

sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul

art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Nu sunt întemeiate

nici criticile împotriva Deciziei de completare nr. 612A din 10 iunie 2011.

Conform art. 274

alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze

onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor

minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau

de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Invocarea în recurs a

încălcării sau aplicării greșite a acestui text este limitată la arătarea că

mărirea sau micșorarea onorariului avocațial s-a făcut pe baza altor criterii

decât cele fixate prin lege. Or, prin criticile formulate recurenta urmărește,

în realitate, reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost

obligată pe baza unei noi aprecieri a muncii îndeplinite de avocat, lucru pe

care instanța de recurs nu-l poate face.

În aceste condiții,

nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 312

alin. (3) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

În condițiile art.

274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta aflată în culpă procesuală urmare a

respingerii căilor de atac exercitate va fi obligată la cheltuieli de judecată

în recurs.

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului împotriva Deciziei civile nr. 310A din 18 martie 2011 și a Deciziei

civile nr. 612A din 10 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Obligă

recurenta-pârâtă la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-07-05
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5731/2011
e și aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt privind terenul cuvenit reclamantei. Cu alte cuvinte, din conținutul primei dispoziții, nu rezultă, față de datele C.F., care indicau, la nr. topografic avut în vedere de emitent, o s
ÎCCJ 2023-05-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 760/2023
civ. consacră, așadar, principiul subsidiarității acțiunii în constatare, fără a face vreo distincție în funcție de încadrarea ei în categoria celor interogatorii, provocatorii sau declaratorii, față de acțiunea în realizare, ceea ce echiva
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8201/2011
natură. S-a reținut că reclamantul este îndreptățit la restituire fiind moștenitorul foștilor proprietari tabulari, imobilul trecând în patrimoniul Statului Român în temeiul Decretului nr. 92/1950. Pe parcursul procesului, pârâtul a emis o
ÎCCJ 2012-10-25
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6532/2012
nu are nicio culpă în nesoluționarea notificării, întrucât rezultă cu evidență că notificarea nu a fost rezolvată într-un termen rezonabil. S-a reținut, totodată, că unitatea deținătoare este și deținătorul relațiilor privind situația jurid
ÎCCJ 2012-11-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6853/2012
cartea funciară, corespunzătoare imobilului, a dreptului de proprietate al pârâtei SC P. SA, s-a pronunțat doar în sensul constatării calității reclamantei de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului. Or, astfel cum rezul
Sursă