ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7356/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârile instanței de apel Prin Decizia civilă nr. 310A din 18 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de către reclamanta B.D.I. împotriva Sentinței civile nr. 56 din 27 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Sentința a fost schimbată în tot în sensul că a fost admisă contestația și a fost obligată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să propună măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul înscris în cartea funciară Șelimbăr, în suprafață de 8.632 mp, în condițiile art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că terenul în litigiu a fost pentru prima dată înscris în cartea funciară nr. X a localității Șelimbăr, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară aflat în dosarul primei instanțe. Din același înscris rezultă că acest teren avea numărul topografic X și a fost dezmembrat în două parcele care au dobândit numărul topografic Y și numărul topografic Z. În conformitate cu dispozițiile art. 131 și următoarele din Decretul-lege nr. 115/1938, parcela cu număr topografic Y, care a luat naștere din dezmembrarea parcelei cu număr topografic X, a fost deschisă o carte funciară nouă.

În noua carte funciară a fost înscris dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 8.632 mp, având numărul topografic Y, în favoarea lui V.I., autorul reclamantei, așa cum rezultă din încheierea de înscriere în carte funciară emisă la data de 11 iunie 1941. În conformitate cu dispozițiile art. 17 și art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, înscrierea în cartea funciară nr. X a dreptului de proprietate asupra terenului cu număr topografic Y în suprafață de 8.632 mp face dovada dreptului de proprietate, în raport de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data de 25 noiembrie 2010. Această dovadă a dreptului de proprietate este consacrată de art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, care prevede că dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

În cuprinsul acestei cărți funciare s-a menționat la data de 17 decembrie 1942 că se prenotează dreptul de expropriere pentru terenul cu numărul topografic Y în favoarea Regiei Autonome CFR. Prin această mențiune este evident faptul că terenul care avea numărul topografic Y a fost preluat de către Statul Român și dat în folosirea Regiei Autonome CFR. Ulterior, în aceeași carte funciară nr. X, s-a menționat că imobilul cu număr topografic Y, de 8.632 mp, se înscrie într-o nouă carte funciară cu numărul Y în favoarea Statului Român.

În noua carte funciară nr. Y, a fost menționat în foaia de avere terenul cu numărul topografic Y în suprafață de 8.632, iar la rubrica foaie de proprietate se evidențiază că se realizează alipirea mai multor terenuri cu numere topografice, printre care și terenul litigios cu număr topografic Y. Prin această alipire se constituie un teren în suprafață totală de 315.846 mp cu număr topografic W - teren și construcții, așa cum rezultă din încheierea de intabulare. Astfel, Curtea constată că din terenul cu număr topografic W - teren și construcții, înscris în cartea funciară Y în favoarea societății S.C. I. S.A., face parte și terenul cu numărul topografic Y, înscris în cartea funciară nr. X în favoarea autorului contestatoarei.

Susținerile primei instanțe cu privire la faptul că nu s-a dovedit preluarea abuzivă sunt contrare probelor administrate în prezenta cauză și, în special, contrare mențiunilor din cartea funciară nr. X, mențiuni care se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, care sunt confirmate de mențiunile din noua carte funciară nr. Y. Menționarea prenotării dreptului de expropriere în favoarea Regiei Autonome a CFR coroborate cu transmiterea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român și în favoarea S.C. I. S.A. reprezintă o preluare abuzivă în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data de 25 noiembrie 2010. Potrivit mențiunilor din cartea funciară nr. X, terenul cu numărul topografic Y era teren agricol.

Însă în anul 1998, când acest teren a fost alipit altor terenuri și înscris în cartea funciară nr. Y Șelimbăr a fost înscris ca făcând parte din suprafața totală de 315.846 mp, cu număr topografic W, iar acest teren cu noul număr topografic a fost înscris ca fiind teren construcții. Prin faptul că a fost notat ca teren construcții în cartea funciară rezultă că în anul 2001, acest teren era situat în intravilan, putând face obiectul Legii nr. 10/2001. În acest sens, a fost emisă și Adresa din 22 iunie 2009 emisă de S.C. I. S.A. Prin Decizia civilă nr. 612A din 10 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis cererea de completare a Deciziei civile nr. 310A din 18 martie 2011, în sensul că a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente etapei judecății în primă instanță.

S-a reținut că instanța de apel a admis apelul și a dispus obligarea intimatei la cheltuieli de judecată, însă nu au fost acordate și cheltuielile de judecată aferente judecății în primă instanță. 2. Recursurile 2.1. Motive Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs împotriva ambelor hotărâri. Prin recursul împotriva Deciziei civile nr. 310A din 18 martie 2011 s-a arătat că instanța a încălcat dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 stabilind direct în sarcina Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului obligația de a propune măsuri reparatorii în echivalent. Greșit s-a considerat că terenului i se aplică dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru că nu a fost preluat în perioada de referință a acestei legi.

De asemenea, terenul era extravilan la data preluării, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001. Prin recursul exercitat împotriva Deciziei civile nr. 612A din 10 iunie 2011 s-a solicitat, în conformitate cu art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să se constate că nu este justificată plata sumei de 1.500 RON cu titlu de onorariu de avocat pentru etapa apelului, față de munca îndeplinită de avocat. 2.2.

Analiza recursurilor Recursurile nu sunt întemeiate și vor fi respinse pentru următoarele considerente: Cât privește faptul că instanța de apel ar fi nesocotit prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, prin obligarea directă a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului să facă propuneri de măsuri reparatorii în echivalent, Înalta Curte reține că, față de dispozițiile art. 16 alin. (7) cuprins în Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, în baza raportului de evaluare întocmit de evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnați de Comisie, la solicitarea Secretariatului Comisiei Centrale.

În temeiul alin. (1) al aceluiași text, Secretariatul Comisiei Centrale primește pe bază de proces-verbal de predare-primire, deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii.

Așadar, pentru a se putea emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, trebuie să existe o decizie/dispoziție emisă de entitatea învestită cu soluționarea notificării, în care s-au consemnat sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire, iar această decizie/dispoziție să fi fost înregistrată la Secretariatul Comisiei Centrale. Față de cele ce preced, prin soluția dată instanța superioară de fond nu a încălcat "competența" Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și nu i-a impus să întocmească un act cu un conținut care excede puterilor ce i-au fost conferite prin lege. Pe de altă parte, terenului preluat de la autorul reclamantei îi sunt aplicabile prevederile legii speciale de reparație, fiind preluat în perioada de referință a acestei legi.

Prin Adresa din 22 iunie 2009 emisă de S.C. I. S.A. Sibiu se comunică faptul că pe terenul în litigiu a fost construită în anul 1973 Gospodăria Anexă, iar Fabrica de oxigen în anul 1988. În aceste condiții, împrejurarea că notarea în cartea funciară a fost făcută abia în anul 1998 nu este de natură să afecteze determinarea perioadei de preluare. În absența unor probe contrare administrate de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, căreia îi revenea, sub acest aspect, sarcina probei, în mod corect s-a stabilit că terenul a fost preluat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

În speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 conform cu care, nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997. Soluția se impune întrucât din foaia de proprietate nr. W rezultă că terenul fusese înscris ca "teren construcții". Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. Nu sunt întemeiate nici criticile împotriva Deciziei de completare nr. 612A din 10 iunie 2011. Conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Invocarea în recurs a încălcării sau aplicării greșite a acestui text este limitată la arătarea că mărirea sau micșorarea onorariului avocațial s-a făcut pe baza altor criterii decât cele fixate prin lege.

Or, prin criticile formulate recurenta urmărește, în realitate, reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pe baza unei noi aprecieri a muncii îndeplinite de avocat, lucru pe care instanța de recurs nu-l poate face. În aceste condiții, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat. În condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta aflată în culpă procesuală urmare a respingerii căilor de atac exercitate va fi obligată la cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Deciziei civile nr. 310A din 18 martie 2011 și a Deciziei civile nr. 612A din 10 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă recurenta-pârâtă la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012. Procesat de GGC - CL