- Dosarul nr.
- 1368/1/2019
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
- Data
- 11 noiembrie 2019
Decizia nr. 28/2019 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1368/1/2019
Decizia nr. 28 din 11 noiembrie 2019 11 noiembrie 2019 2 iulie 2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
COMPLETUL PENTRU SOLUŢIONAREA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII
Decizie nr. 28/2019 din 11/11/2019 Dosar nr. 1368/1/2019 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 79 din 04/02/2020 Ilie Iulian Dragomir – vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului Laura Mihaela Ivanovici – preşedintele Secţiei I civile Eugenia Voicheci – preşedintele Secţiei a II-a civile Ionel Barbă – preşedintele delegat al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal Daniel Grădinaru – preşedintele Secţiei penale Lavinia Valeria Lefterache – judecător la Secţia penală Ionuţ Mihai Matei – judecător la Secţia penală Mirela Sorina Popescu – judecător la Secţia penală Ioana Alina Ilie – judecător la Secţia penală Francisca Maria Vasile – judecător la Secţia penală Valentin Horia Şelaru – judecător la Secţia penală Leontina Şerban – judecător la Secţia penală Marius Dan Foitoş – judecător la Secţia penală Rodica Cosma – judecător la Secţia penală Simona Daniela Encean – judecător la Secţia penală Maricela Cobzariu – judecător la Secţia penală Oana Burnel – judecător la Secţia penală Dan Andrei Enescu – judecător la Secţia penală Ştefan Pistol – judecător la Secţia penală Bianca Elena Ţăndărescu – judecător la Secţia I civilă Sorinela Alina Macavei – judecător la Secţia I civilă Minodora Condoiu – judecător la Secţia a II-a civilă Mărioara Isăilă – judecător la Secţia a II-a civilă Liliana Vişan – judecător la Secţia de contencios
administrativ şi fiscal Claudia Marcela Canacheu – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.368/1/2019 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală, art. 27 1 şi art. 27 2 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, dosarul fiind amânat la termenele din 16 septembrie 2019 şi 14 octombrie 2019 pentru motivele relevate în încheierile de şedinţă de la termenele respective. Şedinţa este prezidată de către vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir.
La şedinţa de judecată participă doamna Marinela Mincă, procuror-şef al Biroului de reprezentare, Serviciul judiciar penal, Secţia judiciară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conform art. 27 3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată participă doamna Silvia Sanda Iancu, magistrat- asistent în cadrul Completului competent să judece recursul în interesul legii.
Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti prin sesizarea din data de 14 mai 2019, vizând interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor referitoare la „competenţa funcţională (complet de drepturi şi libertăţi, complet de cameră preliminară, instanţă de judecată) de soluţionare a căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate”, ce formează obiectul Dosarului nr. 1.368/1/2019, aflat pe rolul completului de judecată, precum şi cu privire la faptul că judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 473 alin. (4) din Codul de procedură penală, doamna judecător Maricela Cobzariu – judecător la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportul întocmit fiind depus la dosar şi comunicat membrilor completului.
A mai învederat că, în legătură cu problema de drept supusă interpretării, s-au solicitat şi depus la dosar opiniile specialiştilor Direcţiei legislaţie, studii documentare şi informatică juridică de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, precum şi puncte de vedere ale curţilor de apel şi procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au fost avute în vedere la redactarea raportului.
După prezentarea referatului cauzei de către magistratul- asistent, constatând că nu sunt alte chestiuni prealabile ori excepţii de invocat, preşedintele Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a acordat cuvântul reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în susţinerea punctului de vedere cu privire la sesizarea cu recursul în interesul legii de faţă.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror- şef Marinela Mincă, în prealabil, a precizat că va formula concluzii exclusiv cu privire la admisibilitatea sesizării formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, susţinând că, în raport cu Decizia în interesul legii nr. 25 din 11 noiembrie 2019, pronunţată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în primul dosar aflat pe lista de şedinţă din aceeaşi zi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât ar viza explicitarea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, a apreciat că şi în prezenta cauză situaţia este similară, astfel încât se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate.
A susţinut că demersul Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti vizează, în realitate, explicitarea efectelor deciziei instanţei de contencios constituţional nr. 321 din 9 mai 2017, care a avut ca obiect controlul de constituţionalitate al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Or, considerentele deciziei anterior menţionate sunt clare: calea de atac împotriva încheierii prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât excepţia este inadmisibilă, este recursul, care se judecă de instanţa imediat superioară.
A mai susţinut că după pronunţarea Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 de către Curtea Constituţională, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Secţia penală şi în cadrul completurilor de 5 judecători în materie penală şi-a schimbat jurisprudenţa, deoarece până la momentul pronunţării acesteia instanţa califica drept apel calea de atac în ipoteza evocată. Totodată, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, completul de recurs este format din 3 judecători. Prin urmare, se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării, întrucât vizează efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321/2017.
Preşedintele Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, domnul judecător Ilie Iulian Dragomir, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reţinut dosarul în pronunţare asupra admisibilităţii recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
Problema de drept care a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 1.368/1/2019, s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor vizând competenţa funcţională (complet de drepturi şi libertăţi, complet de cameră preliminară, instanţă de judecată) de soluţionare a căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate.
Examenul jurisprudenţial Prin cererea de recurs în interesul legii s-a arătat că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional, s-au evidenţiat mai multe orientări ale practicii judiciare, relevându-se că nici anterior şi nici ulterior pronunţării şi publicării Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 a Curţii Constituţionale a României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, în practica judiciară nu a existat un punct de vedere unitar cu privire la calificarea căii de atac împotriva încheierilor prin care se respinge solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate şi competenţa funcţională de soluţionare a acesteia. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti 2.1. Într-o primă orientare a practicii, s-a considerat că apelul este calea de atac incidentă, cauza fiind soluţionată (în complet de apel) independent de competenţa funcţională (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată) a organului judiciar ce a pronunţat hotărârea atacată. Sub aspectul calificării căii de atac şi a competenţei funcţionale de soluţionare, instanţele care au îmbrăţişat această orientare jurisprudenţială au reţinut următoarele argumente: curtea de apel nu judecă calea de atac a recursului, nici potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală şi nici potrivit modificării legislative intervenite prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, întrucât modificările intervenite prin Legea nr. 207/2018 din data de 20 iulie 2018 la art. 21 din Legea nr. 304/2004 fac referire doar la competenţa funcţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie; intitularea/denumirea căii de atac ca fiind recurs este una generică, deosebită de cea prevăzută de Codul de procedură penală sau civilă deoarece în prezent, în materia căilor de atac, curtea de apel are competenţa funcţională de a judeca doar apeluri şi contestaţii în completuri de apel formate din doi judecători. În sensul primei orientări au fost identificate mai multe hotărâri definitive pronunţate de: – Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală: Decizia penală nr. 1.030/A/19.07.2018 în Dosarul nr. 31.983/3/2017/a3, Decizia penală nr. 723/11.05.2018 în Dosarul nr. 913/236/2018/a1, Decizia penală nr. 416/A/21.03.2018 în Dosarul nr. 1.045/2/2018, Decizia penală nr. 659/A/02.05.2018 în Dosarul nr. 1.888/2/2018, Decizia penală nr. 989/A/28.06.2018 în Dosarul nr. 5.193/2/2018, Decizia penală nr. 1.175/A/22.09.2017 în Dosarul nr. 5.618/3/2015*, Decizia penală nr. 1.052/A/03.09.2018 în Dosarul nr. 6.100/2/2018, Decizia penală nr. 1.054/21.08.2017 în Dosarul nr. 6.572/4/2017, Decizia penală nr. 1.354/A/16.10.2018 în Dosarul nr. 8.467/1748/2018, Decizia penală nr. 1.068/05.09.2017 în Dosarul nr. 10.380/4/2017, Decizia penală nr. 179/A/02.02.2018 în Dosarul nr. 26.541/4/2017, Decizia penală nr. 917/19.06.2018 în Dosarul nr. 31.983/3/2017/a2, Decizia penală nr. 612/A/24.04.2017, Încheierea penală din 9.08.2018 în Dosarul nr. 6100/1/2018, dar şi Secţia a II-a penală: Decizia penală nr. 194/A/13.02.2018 în Dosarul nr. 702/2/2018, Decizia penală nr. 566/A/25.04.2018 în Dosarul nr. 1.223/2/2018, Decizia penală nr. 991/A/14.08.2018 în Dosarul nr. 5.506/2/2018, Decizia penală nr. 1.183/A/15.09.2017 în Dosarul nr. 233.372/3/2017; – Curtea de Apel Braşov – Secţia penală: Decizia penală nr. 723/Ap/29.10.2015 pronunţată în Dosarul nr. 2.938/62/2015, Încheierea penală nr. 37/CCP din 30.06.2016 pronunţată în Dosarul nr. 223/64/2016, Decizia penală nr. 2/AP din 6.01.2016 pronunţată în Dosarul nr. 35.248/197/2014*; – Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori: Decizia penală nr. 177/06.02.2017; – Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie: Decizia penală nr. 591/A/17.05.2016 pronunţată în Dosarul nr. 317/46/2016 şi Decizia penală nr. 115/A/09.02.2017 pronunţată în Dosarul nr. 691/109/2016/a 2; – Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală: Decizia nr. 791/A/1 din 1.07.2018 pronunţată în Dosarul nr. 18.591/55/2017/a1; – Judecătoria Cluj-Napoca – Secţia penală: Încheierea penală din 30.06.2017 pronunţată în Dosarul nr. 2.705/211/2016; – Tribunalul Galaţi – Secţia penală: Decizia penală nr. 1/A/31.10.2017 pronunţată în Dosarul nr. 2.089/121/2017; – Tribunalul Iaşi – Secţia penală: Decizia penală nr. 3/19.10.2017 pronunţată în Dosarul nr. 20.830/245/2016*/a1, Decizia penală nr. 1/10.04.2017 pronunţată în Dosarul nr. 36.540/245/2016/a1, Încheierea penală din 19.07.2017 pronunţată în Dosarul nr. 20.830/245/2016*/a1; Decizia penală nr. 298/Ap/11.04.2016. 2.2. Într-o a doua orientare a practicii conturată la nivelul instanţelor de judecată s-a arătat că recursul este calea de atac incidentă în situaţia menţionată, cauza fiind soluţionată (în complet de recurs, compus din 3 judecători) de instanţa ierarhic superioară independent de competenţa funcţională (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată) a organului judiciar ce a pronunţat hotărârea atacată. În argumentare s-a reţinut că: prin considerentele Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 pronunţate de Curtea Constituţională a României şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017 (paragrafele 21 şi 22) s-a statuat că recursul este calea de atac incidentă; sub aspectul compunerii completului de judecată competent a soluţiona recursul există o reglementare generală – art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, însă în prezent Codul de procedură penală nu reglementează recursul drept cale de atac, în absenţa unei norme speciale urmând a se face aplicarea prin analogie a dispoziţiilor din materia apelului, în condiţiile în care dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu au fost adaptate modificărilor legislative intervenite în materie penală, analogie permisă, conform considerentelor Deciziei nr. 25 din 17 noiembrie 2014 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Totodată, s-a mai relevat că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea motivată de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată cu recurs la instanţa imediat superioară, text de lege ce nu a fost adaptat modificărilor legislative cu privire la calea de atac concepută distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, fiind apreciat ca un remediu judiciar ce nu preia din caracteristicile proprii recursului prevăzut de Codul de procedură civilă sau de Codul de procedură penală, iar această cale de atac nu poate fi considerată nici recurs şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul Codului de procedură penală, însă îşi menţine natura juridică de cale de atac specială şi nu poate purta denumiri diferite în funcţie de procedura civilă sau penală în care intervine. În acest sens au fost identificate mai multe hotărâri definitive atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul curţilor de apel după cum urmează: – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală: Decizia penală nr. 747/13.09.2018 pronunţată în Dosarul nr. 202/39/2018/a1.1, Decizia penală nr. 664/12.07.2018 pronunţată în Dosarul nr. 19.415/3/2018, Decizia penală nr. 602/20.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 5.667/62/2017/a1, Decizia penală nr. 122/09.02.2018 pronunţată în Dosarul nr. 3.265/271/2017; – Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală: Decizia penală nr. 1/R/23.10.2018, în Dosarul nr. 7.552/2/2018 şi Secţia a II-a penală: Decizia penală nr. 1/R/14.06.2018 în Dosarul nr. 4.483/2/2018 şi Decizia penală nr. 2/R/03.10.2018, în Dosarul nr. 7.976/299/2018; – Curtea de Apel Braşov – Secţia penală: Decizia penală nr. 2/R/02.02.2018 pronunţată în Dosarul nr. 10.129/197/2017/a1, Decizia penală nr. 2/R/04.12.2017 pronunţată în Dosarul nr. 15.101/197/2017 şi Încheierea penală nr. 48/CP/07.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 5.667/62/21017/a1, Decizia penală nr. 1/R/09.06.2016 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia penală în Dosarul nr. 634/322/2016/a1.1; – Curtea de Apel Cluj – Secţia penală: Decizia penală pronunţată la 9.11.2018 în Dosarul nr. 647/33/2018; Încheierea din 31.10.2018 pronunţată de Tribunalul Cluj – Secţia penală în Dosarul nr. 6.282/211/2016/a2; Decizia penală nr. 1/18.10.2018 pronunţată de Tribunalul Sălaj – Secţia penală în Dosarul nr. 1.079/84/2018; – Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie: Decizia penală nr. 1/P/19.10.2018 pronunţată în Dosarul nr. 30.328/212/2017; – Curtea de Apel Craiova – Secţia penală: Decizia penală nr. 1.686/02.11.2017 pronunţată în Dosarul nr. 2.079/95/2016/a5, Decizia penală nr. 386/20.03.2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.642/263/2017 şi Decizia penală nr. 898/14.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 461/101/2018; Decizia penală nr. 20/21.05.2015 pronunţată de Tribunalul Olt; Decizia penală nr. 2/25.05.2018 pronunţată de Tribunalul Gorj – Secţia penală în Dosarul nr. 1.918/317/2017; Decizia penală nr. 391/C/15.06.2018 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi – Secţia penală în Dosarul nr. 399/101/2018*; – Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori: Decizia penală nr. 1.081/25.10.2018 pronunţată în Dosarul nr. 612/44/2018; Încheierea penală din 6.01.2016 (contestaţie) pronunţată de Tribunalul Vrancea – Secţia penală şi Încheierea penală din 28.12.2015 (recurs) pronunţată de Judecătoria Focşani; – Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori: Decizia penală nr. 1/05.03.2018 pronunţată în Dosarul nr. 4.696/189/2017/a1, Decizia penală nr. 3/19.10.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi – Secţia penală în Dosarul nr. 20.830/245/2016*/a1; – Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori: Încheierea penală nr. 1/R/01.03.2018 pronunţată în Dosarul nr. 402/111/2018 şi Decizia penală nr. 3/A/09.01.2018 pronunţată în Dosarul nr. 3.265/271/2017; – Tribunalul Argeş – Secţia penală: Decizia penală nr. 1/R/27.09.2018 pronunţată în Dosarul nr. 18.465/280/2016/a1, Tribunalul Vâlcea – Secţia penală: Decizia penală nr. 41/02.07.2018 pronunţată în Dosarul nr. 3.199/288/2018, Decizia penală nr. 28/21.95.2018 pronunţată în Dosarul nr. 3.553/241/2017/a1, Decizia penală nr. 31/11.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.821/241/2017; – Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală: Decizia penală nr. 812/A/08.08.2018 pronunţată în Dosarul nr. 19.561/55/2017. 2.
A treia orientare a practicii conturată la nivelul instanţelor de judecată a evidenţiat faptul că recursul este calea de atac incidentă în cazul respingerii ca inadmisibilă a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, însă va fi soluţionată de un complet cu aceeaşi funcţie judiciară (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată) din cadrul instanţei ierarhic superioare ca şi organul judiciar care a pronunţat hotărârea atacată. În sensul acestei orientări au fost identificate şi transmise anexat sesizării mai multe hotărâri definitive atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul curţilor de apel după cum urmează: – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală: Încheierea penală nr. 570/18.10.2018 pronunţată în Dosarul nr. 11.977/299/2017 (regulator de competenţă); – Curtea de Apel Bacău a comunicat doar punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Tribunalului Bacău, conform căruia, sub aspectul calificării căii de atac şi a competenţei funcţionale de soluţionare, după publicarea Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, recursul este calea de atac incidentă în cazul respingerii ca inadmisibilă a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate (anterior calea de atac fiind calificată contestaţie), iar sub aspectul compunerii completului de judecată competent a soluţiona recursul s-au considerat a fi aplicabile prin analogie dispoziţiile din materia apelului, cauzele urmând a fi soluţionate de un complet de recurs, cu aceeaşi funcţie judiciară (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară sau instanţa de judecată) de la tribunal, ca instanţă ierarhic superioară faţă de judecătorul/instanţa care a pronunţat hotărârea atacată; – Tribunalul Braşov – Secţia penală: Decizia penală nr. 103/RECURS/04.04.2018 pronunţată în Dosarul nr. 15.101/197/2017*, Decizia penală nr. 156/R/09.05.2018 pronunţată în Dosarul nr. 1.328/62/2018, Decizia penală nr. 103/RECURS/04.04.2018 pronunţată în Dosarul nr. 15.101/197/2017*, Decizia penală nr. 99/CONTESTAŢIE/30.03.2018 pronunţată în Dosarul nr. 13.939/197/2017*; – Tribunalul Maramureş – Secţia penală: Decizia penală nr. 1/R/21.09.2018 pronunţată în Dosarul nr. 5.625/211/2018 (recurs soluţionat de un complet de cameră preliminară); – Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori: Decizia penală nr. 1/05.03.2018 pronunţată în Dosarul nr. 4.696/189/2017/a1; – Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie: Decizia penală nr. 334/A/08.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.870/102/2016/a2 şi Decizia penală nr. 16/R/03.04.2015 pronunţată în Dosarul nr. 3.988/102/2014/a1. 2.
La nivelul instanţelor naţionale s-a conturat şi a patra opinie conform căreia contestaţia este calea de atac incidentă în cazul respingerii ca inadmisibilă a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, cauza fiind soluţionată de completul cu aceeaşi funcţie judiciară (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată) din cadrul instanţei ierarhic superioare ca şi organul judiciar ce a pronunţat hotărârea atacată, avându-se în vedere, în esenţă, funcţiile judiciare şi calea de atac prevăzută de lege pentru hotărârile pronunţate în materia aferentă. În acest sens au fost identificate mai multe hotărâri definitive astfel: – Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală: încheierile judecătorului de cameră preliminară nr. 166/CP/18.05.2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.955/2/2018, nr. 371/CP/21.12.2017 pronunţată în Dosarul nr. 6.318/740/2017/a1, nr. 192/CP/11.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 45.953/3/2017, Decizia penală nr. 341/C/01.08.2017 pronunţată în Dosarul nr. 5.706/2/2017, Decizia penală nr. 482/C/03.11.2017 pronunţată în Dosarul nr. 8.243/2/2017, Decizia penală nr. 398/19.10.2018 pronunţată de completul de cameră preliminară (compus din doi judecători) în Dosarul nr. 7.461/2/2018 şi Încheierea nr. 134/CDL/26.02.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală în Dosarul nr. 11.977/299/2017*; – Curtea de Apel Bacău a transmis doar punctul de vedere al judecătorilor Secţiei penale din cadrul Tribunalului Neamţ, care, în opinie majoritară, este în acelaşi sens cu această din urmă orientare jurisprudenţială; – Tribunalul Iaşi – Secţia penală: Încheierea penală din 19.07.2017 pronunţată în Dosarul nr. 20.830/245/2016*/a2. 3. Dispoziţii legale aplicabile 3.1. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare: – Art. 3 – Separarea funcţiilor judiciare „Art. 3. – (1) În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare: a) funcţia de urmărire penală; b) funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată; d) funcţia de judecată. (2) Funcţiile judiciare se exercită din oficiu, în afară de cazul când, prin lege, se dispune altfel. (3) În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute Ia alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată, mai puţin când se dispune începerea judecăţii potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c). (4) În exercitarea funcţiei de urmărire penală, procurorul şi organele de cercetare penală strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată. (5) Asupra actelor şi măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuţii în acest sens, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. (6) Asupra legalităţii actului de trimitere în judecată şi probelor pe care se bazează acesta, precum şi asupra legalităţii soluţiilor de netrimitere în judecată se pronunţă judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile legii. (7) Judecata se realizează de către instanţă, în complete legal constituite.” – Art. 38 – Competenţa Curţii de apel „(2) Curtea de apel judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de judecătorii şi de tribunale.” – Art. 53 – Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi „Art. 53. – Judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia, soluţionează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind: a) măsurile preventive; b) măsurile asigurătorii; c) măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu; d) actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege; e) încuviinţarea percheziţiilor, a folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii; f) procedura audierii anticipate; g) alte situaţii expres prevăzute de lege.” – Art. 54 – Competenţa judecătorului de cameră preliminară „Art. 54. – Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia: a) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; b) verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; c) soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; d) soluţionează alte situaţii expres prevăzute de lege.” – Art. 408 – Hotărârile supuse apelului „Art. 408. – (1) Sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.” – Art. 425 1 Declararea şi soluţionarea contestaţiei „Art. 425 1 . – (1) Calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.” 3.2. Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată cu modificările şi completările ulterioare: – Art. 29 „(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.” 3.3. Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: – Art. I pct. 30. „30. La articolul 54, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: (2) Apelurile şi recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.” 3.4. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: – Art. 31 „Art. 31. – (1) În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează: (…) h) pentru recursurile împotriva încheierilor prin care curţile de apel şi Curtea Militară de Apel resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, completul de judecată este format din 3 judecători;”. – Art. 54 „(2) (…) recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.” 3.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei: – Art. VI „Art. VI. – (1) Dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2020. În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători. (2) În cauzele penale, dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanţă începând cu 1 ianuarie 2020. Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanţă începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv se judecă în complet format din 2 judecători.” 4. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, titular al sesizării cu privire la problema de drept supusă analizei şi interpretării unitare În aplicarea şi interpretarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 3 din Codul de procedură penală, cu referire la problema de drept vizând „competenţa funcţională (complet de drepturi şi libertăţi, complet de cameră preliminară, instanţă de judecată) de soluţionare a căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate”, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a apreciat că recursul este calea de atac incidentă, iar competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei ierarhic superioare, în complet de recurs, compus din 3 judecători independent de competenţa funcţională (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată) a organului judiciar ce a pronunţat hotărârea atacată. A solicitat a fi avute în vedere ca argumente, pe de o parte, faptul că: prin considerentele Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 pronunţată de Curtea Constituţională a României şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017 (paragrafele 21 şi 22) s-a reţinut că recursul este calea de atac incidentă; dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referindu-se la competenţă, folosesc sintagma „instanţa imediat superioară”; în absenţa atribuirii competenţei de soluţionare a acestei căi de atac unui complet cu o anumită funcţie judiciară, termenul „instanţă” nu poate fi interpretat altfel decât în sensul de „instanţă de judecată”. S-a mai reţinut, pe de altă parte, şi faptul că în prezent există o reglementare generală sub aspectul compunerii completului de judecată competent a soluţiona recursul – art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 – însă, în prezent, Codul de procedură penală nu reglementează recursul, ca şi cale de atac, decât în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în absenţa unei norme speciale urmează a se face aplicarea analogiei, permisă, conform considerentelor Deciziei nr. 25 din 17 noiembrie 2014 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. 5. Jurisprudenţă relevantă 5.1. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale supuse analizei în prezentul recurs în interesul legii, anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, a fost identificată Decizia nr. 17 din 27 septembrie 2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 4 noiembrie 2016, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 805/121/2016/A1.1/a1, care a vizat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept: „în aplicarea art. 8 din Legea nr. 255/2013 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care este calea de atac (recurs, apel, contestaţie) împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate.” Astfel, în considerentele acestei decizii (pct. XI) s-a menţionat că: „(…) Instituţia procesual penală reglementată prin art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală este vădit mai restrictivă decât cea cuprinsă în art. 471 şi următoarele din Codul de procedură penală conform cărora admisibilitatea recursului în interesul legii se verifică prin raportare la existenţa unei chestiuni de drept, substanţial sau procesual, soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, dar şi decât cea cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, care condiţionează invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare de legătura acesteia cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului.(…) Prin modul de formulare a textului de lege s-a urmărit excluderea de la această procedură, ce vizează asigurarea unei practici unitare, a problemelor de drept de care nu depinde soluţionarea pe fond a litigiilor penale, chestiuni ce rămân a fi supuse interpretării numai pe calea recursului în interesul legii, sub rezerva îndeplinirii şi a celorlalte condiţii de admisibilitate reglementate de Codul de procedură penală. Or, stabilirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o hotărâre prealabilă, a naturii căii de atac (recurs, apel sau contestaţie) împotriva încheierii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate nu are aptitudinea de a produce consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei cu care instanţa ce a făcut sesizarea este învestită – respectiv admisibilitatea sau nu a sesizării – şi nici aptitudinea de a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Natura căii de atac (recurs, apel sau contestaţie), deşi influenţează compunerea completului de judecată şi, în consecinţă, legalitatea hotărârii pronunţate în calea de atac, nu determină însă îndeplinirea condiţiei de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, întrucât nu conduce la stabilirea unei relaţii de dependenţă între problema de drept supusă discuţiei şi soluţia ce urmează a fi dată în calea de atac cu care instanţa respectivă este învestită. Prin sintagma „soluţionarea pe fond a cauzei”, folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi procesul penal în curs, se înţelege dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, şi nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanţă. Calificarea căii de atac împotriva încheierii prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca fiind recurs, apel sau contestaţie priveşte materia incidentelor procedurale şi, în consecinţă, nu poate constitui o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, neputând produce efecte asupra modului de rezolvare a fondului cauzei (…).” Totodată, prin Decizia în interesul legii nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 pronunţată în Secţii Unite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în aplicarea dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, în forma în vigoare la acel moment, s-a stabilit că „încheierile instanţelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, sunt supuse căii de atac a recursului”. În argumentarea acestei decizii s-a menţionat că: „potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, «Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, iar potrivit alin. (6) al aceluiaşi articol, „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale”. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile». Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă legea sau ordonanţa a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată este în vigoare, dacă aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei şi dacă nu s-a constatat anterior neconstituţionalitatea sa. Dispoziţiile legale menţionate au caracter special şi derogă în mod evident de la regulile generale instituite de Codul de procedură civilă şi de Codul de procedură penală cu privire la competenţa materială de soluţionare a recursului. Astfel, este de reţinut că, pe de o parte, nu fac nicio distincţie în raport de faza procesuală în care se află litigiul sau de natura acestuia, iar, pe de altă parte, precizează că este competentă să soluţioneze recursul instanţa imediat superioară, precizare care nu ar fi fost necesară dacă legiuitorul ar fi avut în vedere dispoziţiile de procedură cu caracter general. Atât timp cât, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, o excepţie de neconstituţionalitate poate fi ridicată inclusiv în faza recursului, în lipsa unei dispoziţii exprese contrare, se impune a se considera că încheierile pronunţate în această fază procesuală, conform alin. (6) al aceluiaşi articol, pot fi atacate cu recurs la instanţa imediat superioară, indiferent dacă aceasta are sau nu, potrivit regulilor generale, competenţă în soluţionarea fondului litigiului. În cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se atribuie instanţei imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierii pronunţate conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată. (…) Evident, în raport de reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor, cum ar fi, în materie penală, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în celelalte materii, secţiile acestei instanţe.” Ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017, în jurisprudenţa conturată la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale supuse analizei în prezentul recurs în interesul legii s-a calificat ca fiind recurs calea de atac reglementată în dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Această opinie a fost reflectată atât în hotărârile definitive pronunţate de Secţia penală a instanţei supreme identificate supra de titularul prezentei sesizări, cât şi în altele menţionate cu titlu exemplificativ 1 : Decizia penală nr. 311/A din 15.09.2017 pronunţată în Dosarul nr. 25.468/299/2015/a2, Decizia penală nr. 903 din 27.09.2017 pronunţată în Dosarul nr. 3.699/306/2017/a3, dar şi Încheierea penală nr. 86 din 9 februarie 2018 pronunţată în Dosarul nr. 4.283/258/2017. 1 Hotărâri definitive pronunţate ulterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 321 din 9 mai 2017 şi publicate pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (www.scj.ro). În jurisprudenţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum este ea reflectată şi în Încheierea penală nr. 86 din 9 februarie 2018, s-au stabilit următoarele: „Competenţa de soluţionare a recursului împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, cuprinsă într-o sentinţă pronunţată de judecătorie, îi revine tribunalului, ca instanţă imediat superioară judecătoriei, iar nu curţii de apel, întrucât recursul reglementat în dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este guvernat de regulile speciale de competenţă stabilite în aceste dispoziţii, care au caracter derogator de la regulile generale de competenţă instituite în Codul de procedură penală.” În considerentele aceleiaşi încheieri s-au mai relevat următoarele: „Competenţa de judecare a recursului formulat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este stabilită în mod neechivoc prin dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conform cărora: «Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.» Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, în materia căii de atac formulate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nu sunt aplicabile normele procesual penale cu caracter general, relative la competenţa funcţională şi materială a instanţelor judecătoreşti, legiuitorul stabilind în mod clar faptul că aceasta este supusă controlului judiciar numai în faţa instanţei imediat superioare celei care a pronunţat soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Altfel spus, indiferent de calificarea juridică dată căii de atac prevăzută în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, chestiune, care, de altfel, a fost definitiv tranşată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 321/2017, competenţa de soluţionare a acesteia este guvernată de dispoziţiile de referinţă din legea specială, care au caracter derogator de la regulile generale instituite prin Codul de procedură penală cu privire la competenţa instanţelor judecătoreşti, confirmând caracterul «sui generis» al căii de atac, astfel cum a fost acesta statuat prin hotărârea instanţei de contencios constituţional anterior menţionată.” 5.2. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale a României Prin Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, instanţa de contencios constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul nr. 1.100/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători şi a constatat că dispoziţiile art. 21 şi 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti. În considerentele deciziei, instanţa de control constituţional a statuat cu privire la calea de atac reglementată de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, că aceasta reprezintă „o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din Codul de procedură civilă sau penală. (…) Dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât şi penală, acesta îşi menţine natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcţie de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de Codul de procedură civilă sau penală şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul Codului de procedură penală. Mai mult, Curtea reţine că aceeaşi cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcţie de procedura civilă sau penală în care intervine.” (paragraful 21) Curtea Constituţională a mai reţinut în considerentele aceleiaşi decizii (paragrafele 22-23) că „obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992” şi că „o încheiere de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată la instanţa ierarhic superioară până la ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti”. Totodată, prin Decizia nr. 44 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 362 din 9 mai 2019, prin care s-a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, raportate la art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată în Dosarul nr. 3.080/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, instanţa de contencios constituţional, reţinând că încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale în respectivul dosar a fost pronunţată la 13 februarie 2017, anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, a statuat în considerente (paragrafele 21-24): „21. (…) că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 21 şi 24 din Legea nr. 304/2004, raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, prin Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că aceste dispoziţii sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti. 22. La paragrafele 23 şi 24 ale acestei decizii, Curtea a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, prin Decizia nr. XXXVI/2006 stabileşte că, în raport cu reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor, cum ar fi, «în materie penală, Completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în celelalte materii, secţiile acestei instanţe». Prin urmare, rezultă că acest recurs se poate exercita până la ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti, care, în materie civilă, corespunde cu secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, în materie penală, în prezent, cu Completul de 5 judecători (introdus prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010). Cu alte cuvinte, o încheiere de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată la instanţa ierarhic superioară, până la ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti. Prin urmare,