ÎCCJ, decizie (scj.ro #160632)

Act de natură să producă efecte publice cu caracter discriminatoriu. Lipsa condiționării angajării răspunderii juridice a vinovaților de identificarea sau de manifestarea de voință a unei victime concrete.

O.G. nr. 137/2005, art. 11, alin. (1) și (2);

Legea nr. 1/20116,

Constituția României, art. 16 alin. (1) și art. 31 alin. (1);

CEDO, art. 14;

Protocolul nr. 12 la CEDO

Condiționarea accesului copiilor în clasa pregătitoare din cadrul unei unități de învățământ pe criteriul gradului de rudenie (frate, părinți, bunici, tutori legali care au absolvit cursurile respectivei școli/sunt angajați sau foști angajați, care sunt sau au fost cadre didactice, care sunt absolvenți ai acesteia) reprezintă o faptă de discriminare, de natură a restricționa și condiționa dreptul la educație. Angajarea răspunderii juridice pentru un atare act de discriminare se justifică legal cu atât mai mult în contextul activării funcției ex officio a organului constatator abilitat, fiind de natura evidenței că atribuția de autosesizare în scopul verificării caracterului discriminatoriu al faptei, cu consecința constatării și sancționării ei juridice, nu este condiționată de identificarea nominală a unei/unor victime (cu atât mai puțin de manifestarea prin petiționare a acestora), fiind suficientă constatarea caracterului discriminatoriu prin prisma efectelor publice generate, efecte care se prezumă per se.

ÎCCJ, SCAF –Decizia nr. 92 din 16 ianuarie 2019

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel A, reclamantul Inspectoratul Școlar Județean A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în principal, anularea Hotărârii Colegiului director al CNCD nr. 258/30.03.2016 precum și constatarea nelegalității operațiunilor administrative efectuate în legătură cu soluționarea Autosesizării Colegiului director al CNCD nr. 1358/07.03.2016 care au condus la adoptarea hotărârii contestate, iar în subsidiar, în situația în care instanța va reține vinovăția reclamantului față de faptele reținute în sarcina sa, diminuarea amenzii contravenționale de la 4.000 lei la 2.000 lei, apreciind că atât procedura urmată în fața CNCD cât și Hotărârea acestuia nr. 258/30.03.2016 sunt nelegale, motiv pentru care le contestă în temeiul art. 20 alin. 9 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Prin sentința nr.198 din 19 septembrie 2016, Curtea de Apel A- Secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul Școlar Județean A, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr.198 din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel A-Secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul Inspectoratul Școlar Județean A, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 488 alin.(l) pct. 6 și pct. 8 Cod procedură civilă.

II. Analiza cererii de recurs

Motivele de fapt și de drept relevante

Fapta apreciată a reprezenta discriminare cu caracter contravențional în lumina art. 11, n. 1, raportat la art. 2, alin. 1 și 4 din O.G. nr. 137/2000R, constă în restricționarea accesului la educație generată prin condiționarea accesului copiilor în clasa pregătitoare din cadrul Liceului Pedagogic „X" A pe criteriul gradului de rudenie (frate, părinți, bunici, tutori legali care au absolvit cursurile liceului/sunt angajați sau foști angajați, care sunt sau au fost cadre didactice, care sunt absolvenți ai liceului). Condiția de îndeplinire a unor criterii al căror punctaj cumulat diferenția între copii, astfel încât cei care îndeplineau criteriile în cauză primeau un punctaj superior în scopul urmărit al primării la înscrierea pe locuri limitate numeric (50 locuri/2 clase pregătitoare) în cadrul unității respective, semnifică ipso facto o modalitate de restricționare a dreptului de acces liber și nediscriminatoriu la educație față de cei care nu îndeplineau criteriile impuse.

Așa cum rezultă din analiza documentelor și lucrărilor administrate în dosarul CNCD, fapta constată în cauză are ca mobil determinant criteriul gradului de rudenie, în lipsa căruia (dacă acest criteriu nu ar fi fost impus ca o condiție de acces preferențial - pe locuri limitate: 50/2 clase pregătitoare - la sistemul educațional oferit de către această unitate de învățământ), tratamentul de discriminare în speță, constând în deosebirea, excluderea, defavorizarea, restricția aplicată copiilor care nu îndeplinesc condiția de natura gradului de rudenie cu pricina, nu   s-ar fi produs sau măcar nu s-ar fi putut produce.

În speță, este afectat dreptul la educație (nivel preuniversitar-primar) în mod liber și în condiții de egalitate, necondiționat de criterii precum cel al gradului de rudenie, adecvat dispozițiilor art. 11, alin. 1 și 2, raportat la art. 1, alin. 2, lit. e, pct. V, coroborat cu art. 2, alin. 1 și 4 din O.G. nr. 137/2005, art. 1, teza întâi, art. 2, alin. 4, art. 3, lit. a și j, art. 4, 13 din Legea nr. 1/20116, în lumina art. 16, alin. 1, coroborat cu art. 31, alin. 1 din Constituție, respectiv art. 14 din CEDO și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, cât și art. 26, raportat la art. 2 și 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Argumentele invocate dispozițiilor ale art.488 alin.1 pct.6 se raportează la neindicarea motivelor prin nota de autosesizare.

Autosesizarea în materie este permisă de dispozițiile art.13 din Ordinul nr.144/2008 privind aprobarea producerii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor, publicată în Monitorul Oficial nr.348/2008 partea I.

Autosesizarea în cauză conține referiri succinte atât cu privire la părțile reclamate, estimate a purta calitate de eventuali subiecți activi ai discriminării, cât si cu privire la obiectul generic al autosesizării („îngrădirea accesului la educație"), motivele de fapt („condiționarea accesului copiilor în clasa pregătitoare - subânțelegându-se, contextualizat, în cadrul Liceului pedagogic „X" A - pe criterii de apartenență la o categorie socială", criteriu estimat în faza prealabilă procedurii administrativ-jurisdicționale a CNCD), respectiv motivele de drept și probele care stăteau la baza autosesizării.

Prin urmare, nu se poate reține că autosesizarea în speță nu ar răspunde exigentelor de formă stabilite prin dispozițiile legale și procedurale incidente.

Calitatea autosesizării, pe de altă parte nu poate fi pusă în discuție în lipsa unui mecanism legislativ detaliat care să impună CNCD o anumită conduită, obligatoriu de urmat în cazul autosesizării.

Cât privește argumentele subsumate dispozițiilor art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material se referă atât la așa zisa inexistență a unei persoane vătămate din perspectiva dreptului la educație cât și la disproporționalitatea sancțiunii aplicate în raport de faptă.

Susținerea reclamantului-recurent este una nefondată.

În primul raport se impune a se observa aspectul că o decizie instituțională materializată printr-un document oficial, a fortiori adus la cunoștința publicului larg, ce conține enunțuri de natura restricționării și condiționării accesului la sistemul educațional oferit de către o anumită unitate de învățământ, pe criterii cu caracter discriminatoriu (precum cel de natura gradului de rudenie), reprezintă eo ipso un act de discriminare ce atrage răspundere juridică adecvată.

Un atare act este prezumat că produce efecte publice cu caracter discriminatoriu față de toți destinatarii săi identificați sau identificabili de la momentul aducerii sale la cunoștința publicului nefiind necesar, în scopul angajării răspunderii juridice a vinovaților, identificarea și cu atât mai puțin manifestarea unei victime concrete.

Angajarea răspunderii juridice pentru un atare act de discriminare se justifică legal cu atât mai mult în contextul activării funcției ex officio a organului constatator abilitat fiind de natura evidenței că atribuția de autosesizare în scopul verificării caracterului discriminatoriu al actului/faptei sub consecința constatării și sancționării juridice nu este condiționată de identificarea nominală a unei/unor victime (cu atât mai puțin de manifestarea prin petiționare a acestora), fiind suficientă constatarea caracterului discriminatoriu prin prisma efectelor publice generate, efecte care prezumă per se suportarea sau posibilitatea suportării acestora de către destinatarii identificabili (în speță - copiii care nu îndeplinesc condițiile privind gradul de rudenie afirmat)

Lezarea dreptului legal, de tipul accesului la educație, nu poate fi analizat în particular, „per individ", ci global, „per ansamblu/comunitate".

Raportat la misiunea și aptitudinea materială a entității recurente, apreciem că, CNCD are obligația prevenirii și sancționării tuturor faptelor de discriminare prevăzute de O.G. nr. 137/2000R, ale căror consecințe sunt fie repercutate nemijlocit ca vătămătoare și ulterior exteriorizate, fie anticipate și estimate a priori ca prejudiciante la nivel particular sau general.

Fapta de discriminare cu caracter contravențional în cauză, constă în anunțul public privind restricționarea accesului la educație generată prin condiționarea accesului copiilor în clasa pregătitoare din cadrul Liceului Pedagogic „X" A pe criteriul gradului de rudenie (frate, părinți, bunici, tutori legali care au absolvit cursurile liceului/sunt angajați sau foști angajați, care sunt sau au fost cadre didactice, care sunt absolvenți ai liceului).

Așadar, răspunderea juridică, potrivit art. 11, alin. 1, coroborat cu art. 26, alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, se angajează pentru simpla condiționare cu efectul potențial sau produs al refuzului sau restricționării accesului la sistemul de educație oferit de o anumită unitate adoptat prin administrarea instituției medierii, din moment ce reclamantul nu și-a manifestat un interes concret în sensul medierii anterior adoptării hotărârii (medierea în cauză fiind corelativă acțiunii de manifestare a unui interes concret de către parte). Dimpotrivă, acțiunile reclamantului prezentate de către acesta ca fiind de natura medierii au fost demarate/realizate ulterior adoptării respectivei hotărâri.

Raportat la pretențiile precum că nu s-ar fi îngrădit în concret accesul la educație, teoriile recurentei sunt ilogice, astfel că instanța apreciază de prisos a le mai analiza.

Cât privește solicitarea reclamantului-recurent în sensul diminuării amenzii contravenționale de la 4000 la 2000 lei, se relevă lipsa de fundament a acesteia.

Astfel stabilirea sancțiunii contravenționale, de altminteri aproape de nivelul inferior al sancțiunilor aplicabile discriminărilor care vizează un grup de persoane sau o comunitate (2000 - 100.000 lei), apare ca adecvat art. 26, alin. 1 din O.G nr. 137/2000, s-a realizat, în cauză, ținându-se seama de criteriile obiective de individualizare a sancțiunii, respectiv:

Gradul de pericol social concret constatat, în sensul în care s-a reținut caracterul discriminatoriu general al faptei reclamantului, efectele acesteia fiind suportate de o întreagă masă de destinatari ai dreptului de a se înscrie în mod liber și consunant propriei voințe în clasele pregătitoare ale oricărei instituții de învățământ specific (deci inclusiv în cadrul Liceului X din A), necondiționat de îndeplinirea criteriilor gradului de rudenie în scopul acumulării de puncte pentru garantarea unui punctaj suficient, per a comparatio, necesar la înscriere; Conduita actualului reclamant după săvârșirea contravenției și în cadrul dezlegării litigiului pe cale administrativ-jurisdicțională, care, anterior angajării răspunderii juridice contravenționale, a probat că nu a conștientizat fapta și efectele acesteia, negând în permanență lezarea vreunui drept al copiilor la educație, fapt ce echivalează cu neasumarea responsabilității, respectiv neprezumarea posibilității de a răspunde componentei educative, dincolo de cea punitivă, a sanțiunii contravenționale principale. Mai mult nu poate fi reținută buna credință a contravenientului în speță în raport cu eventualele majorări ale claselor pregătitoare în cauză, întrucât, pe de o parte, aceasta măsură a fost adoptată ulterior emiterii actului contestat, iar pe de altă parte măsura nu a fost una sinceră și voluntară, ci constrânsă de sancțiunile Consiliului. Dacă reclamantul urmărea să adopte o asemenea măsură în mod voluntar și cu bună-voință o făcea anterior adoptării hotărârii CNCD moment în care putea și trebuia să și dispună revizuirea criteriilor discriminatorii. O atare împrejurare ar fi condus la constatarea discriminării, însă la individualizarea sancțiunii circumscris conduitei  celui reclamat de a înlătura sau diminua efectele faptei până la data soluționării petiției, respectiv angajării răspunderii juridice, ceea ce ar fi echivalat cu o conștientizare reală, efectivă și sinceră (neconstrânsă), implicit sub aspect educativ, a priori măsurii punitive. Pentru a proba o conduită responsabilă, care să confirme conștientizarea faptei sale, astfel încât o atare împrejurare să se constituie într-un criteriu obiectiv care, în contextul individualizării sancțiunii, să poată contribui la diminuarea sancțiunii, reclamantul ar fi trebuit să-și însușească fapta, caracterul discriminatoriu al criteriilor respective, efectele discriminatorii concrete și potențiale și să-și fi asumat implicit repercusiunea juridică, de natura suportării fără opoziție a sancțiunii juridice si sub angajamentul din oficiu și grabnic de revizuire a criteriilor discriminatorii. Or, reclamantul cauzei nu a procedat în niciun moment astfel, așa cum rezultă din dovezile cauzei, precum și din conduita procesuală actuală.

În raport de toate aceste argumente hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Cum în raport de argumentele invocate, recursul nu se încadrează în motivele prevăzute de art.488 alin.1 pct.6  sau 8 Cod procedură civilă, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art.495 Cod procedură civilă a respins recursul ca nefondat.