SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 50294/06 prezentată de Martine MONTE DA FONTE împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 13 noiembrie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Jean-Paul Costa, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători; și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea prezentată mai sus la 6 decembrie 2006, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamantă, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT reclamanta, dl Martine Monte da Fonte, este cetățean francez, născut în 1953 și rezident în Villeurban ; ea însăși asigură apărarea intereselor sale în fața Curții. Guvernul Franței ( Recurenta a primit de la serviciul automatizat de constatare a infracțiunilor rutiere un aviz de amendă la codul rutier din data de 3 mai 2006, invitând să plătească o Dacă nu plătiți în termen de 45 de zile de la data la care a fost trimis anunțul de amendă (...) această sumă se majorează (...) și se reportează la 375 EUR La 11 mai 2006, prin introducerea unor circumstanțe atenuante, aceasta se referă la serviciul menționat anterior, având în vedere dificultățile financiare în care se afla, la obținerea unei amânări sau a unui avans al plății. A trimis o copie a acestei scrisori procurorului districtual al Republicii Lyon pentru a-și susține cererea care, pentru orice răspuns, a redirecționat-o către serviciul respectiv. la controlul automat a informat reclamanta cu privire la decizia sa de a nu da curs scrisorii sale, cu privire la motivele pentru care orice contestație ar trebui formulată prin intermediul formularului de cerere de scutire sau de plângere atașat la avizul primit, respectând formele și termenele prevăzute de lege, și că desemnarea unui alt conducător auto implică, de asemenea, utilizarea acestui formular. Recurenta susține că a trimis formularul respectiv la 22 iulie 2006, completat în mod corespunzător și însoțit de plata în valoare de 135 EUR în cadrul consemnării egale cu suma de la data la care a fost depusă (suma pe care ar fi împrumutat-o de la un părinte). Cu toate acestea, guvernul neagă că a trimis formularul, cu excepția cazului în care acesta este limitat la plata parțială a actului. La 6 noiembrie 2006, serviciul din fișierul național al permiselor de conducere a adresat reclamantei o scrisoare prin care confirmă primirea plății sale și informează cu privire la faptul că actul în cauză a cărui realitate a fost astfel stabilită ducea de drept la pierderea unui punct din permisul său de conducere. Cu toate acestea, la 10 noiembrie 2006, un ultim aviz înainte de confiscarea bunurilor sale. Acest document a precizat, printre altele, că, în cazul în care nu există o plată imediată, ați risca fără alte avize să fie pusă în aplicare una dintre următoarele proceduri de executare: : sechestrarea proprietății dvs. ; sechestrarea, scoaterea din circulație și apoi vânzarea mașinii dvs. ; sechestrarea conturilor dvs. bancare, salarii sau venituri. Nu se va da nici o informație în scris. Pentru a ne permite să închidem acest dosar, vă mulțumim că ne-ați trimis cât mai curând posibil decontarea sumelor solicitate. Doar plata integrală este eliberată. La 22 noiembrie 2006, recurenta a scris la usier pentru a informa cu privire la faptul că suma datorată în temeiul amenzii în litigiu fusese deja plătită. El i-a răspuns la 27 noiembrie 2006 printr-un sfârșit de neacceptare din cauza competenței exclusive a instanței care pronunțase decizia, informând, de asemenea, că dosarul său s-ar fi întors la Trezoreria Publică, ceea ce ar avea ca efect încheierea fazei ăsteia și declanșarea fazei judiciare. Recurenta nu menționează dacă această ultimă scrisoare a avut consecințe. Dreptul și practica internă relevante Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală au fost amintite în Hotărârile Peltier c. Franța din (n 32872/96, 21 mai 2002 ; termenul prevăzut la articolele 529-1 și 529-2 din Codul de procedură penală a fost prelungit de la 30 la 45 de zile) și Thomas c. France 14279/05, 29 aprilie 2008) Circulara Direcției pentru Infracțiuni și Grație a Ministerului Justiției privind politica penală în materie de control automat al vitezei (CRIM 2006) 08 E1/07-04-2006; buletinul oficial al Ministerului Justiției n 102) indică în special că o cauză nu poate fi considerată inadmisibilă în temeiul art. 530-1 menționat anterior decât în cazul în care nu este motivată sau dacă nu este însoțită de un aviz corespunzător cu privire la În cazul în care hotărârea de declarare a reclamației contravenientului este luată de către procuratură din alt motiv decât unul dintre cele două motive prevăzute la primul paragraf din art. 530-1 din Codul de procedură penală, contravenientul, informat cu privire la această decizie, poate ridica un incident în instanță în fața instanței de proximitate în conformitate cu art. 530-2 din același cod. În cazul în care instanța de proximitate consideră că plângerea este admisibilă, titlul executoriu este anulat, ceea ce are ca efect declanșarea unui nou termen de prescripție a acțiunii publice (Curtea de Casație, Camera Penală, Hotărârile din 29 octombrie 1997 În acest sens, GRIEF, care se referă în esență la art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său de acces la o instanță judecătorească. Recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță judecătorească. Aceasta se referă, în esență, la art. 6 alineatul (1) din Convenție, în sensul că orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. Guvernul susține în principal că cererea este inadmisibilă pentru lipsa de epuizare a căilor de atac interne. Fără a aduce atingere concluziilor Curții în hotărârea Peutier c. Franța din 21 mai 2002 (n 32872/96, §§ 21-24), el reproșează recurentei că nu a sesizat instanța de proximitate în conformitate cu art. 530-2 din Codul de procedură penală. El adaugă că reclamanta a avut în plus posibilitatea de a sesiza art. În cazul în care nu există dispoziții speciale, statul este obligat să repare prejudiciul cauzat de funcționarea defectuoasă a Serviciului de Justiție, în cazul în care, cu excepția cazului în care există o greșeală gravă sau denigrare a justiției. Cu titlu subsidiar, guvernul solicită Curții să încheie în absența evidentă a temeiului cererii. Acesta indică faptul că art. 529-2, 529-10 și 530 din Codul de procedură penală prevăd posibilitatea de a adresa o cale de atac împotriva unei amenzi forfetare, care, cu excepția cazului în care nu este însoțită de documentele solicitate, are drept efect anularea titlului executoriu. Astfel, contravenienții au posibilitatea de a contesta încălcarea dreptului de proprietate și de a revendica dreptul de a fi judecați de instanța de poliție competentă, sub rezerva întoarcerii formularului prevăzut în acest scop și au o consemnare. În acest din urmă punct, guvernul face trimitere la Decizia Thomas c. Franța din 29 aprilie 2008 (n 14279/05). Recurenta consideră că nu poate fi învinuită de faptul că nu a epuizat căile de atac interne, a sesizat de două ori procuratura publică și, în plus, susține că a sesizat procurorul din Republica Lyon, care este limitat la trimiterea acesteia la serviciul automatizat de constatare a infracțiunilor rutiere. După ce serviciul respectiv a respins cererea de două ori, i s-a adresat un aviz de sechestrare a bunurilor sale, subliniind că, deși nu s-a pronunțat nici o hotărâre în cauza sa și cu excepția dificultăților economice în care se afla, ea a trebuit să plătească cu aproape 300 EUR mai mult decât suma indicată în anunțul de amendă. Potrivit acesteia, ofițerul procurorului public era ținut la curent cu contabilul trezoreriei anulării titlurilor executorii; prin urmare, ar fi trebuit să fie emis un aviz cu privire la executarea provizorie a obligației de executare până în momentul în care a fost emis un aviz. Curtea consideră că nu este necesar să se examineze teza guvernului potrivit căreia cererea este inadmisibilă pentru lipsa unei epuizări a căilor de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, cererea fiind, în orice caz, vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată într-adevăr că recurenta dispunea de 45 de zile de la data la care a fost trimis un aviz de amendă pentru a adresa o cerere de scutire de la obligația de serviciu automatizat de constatare a infracțiunilor rutiere, ceea ce ar fi putut aduce în discuție orice motiv de contestare. În cazul în care cererea sa ar fi fost considerată admisibilă în mod oficial prin intermediul respectivului ofițer, acesta ar fi renunțat fie la urmărirea penală și ar fi clasat în mod neprovocat, prin care se pune capăt acuzației împotriva recurentei, fie ar fi transmis dosarul procurorului competent în scopul urmăririi penale, ceea ce ar fi dus la examinarea temeiniciei acuzației, de către o instanță judecătorească mai întâi, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Curtea ia notă de faptul că ofițerul procurorului public, care nu se poate pronunța în nici un caz asupra caracterului întemeiat sau nu al unei astfel de cereri, are totuși dreptul de a-și constata remunerarea în cazul în care nu este motivată, nu este însoțită de un aviz corespunzător cu privire la înălțime (art. 530-1 din Codul de procedură penală) sau în cazul în care nu s-a efectuat plata consemnării prevăzute la art. 529-10 din Codul de procedură penală. Astfel, în speță, recurenta a fost informată la 11 iulie 2006, de către ofițerul de stat competent, pe care l-a decis să nu dea curs cererii sale din 11 mai 2006, formele și termenele prevăzute de legea care nu a fost respectată. Guvernul susține, fără a fi contrazis, că acest lucru este echivalent cu o decizie de declarare întemeiată pe faptul că cererea din 11 mai 2006 nu era însoțită de plata consemnării menționate anterior. Or, Curtea reamintește că împrejurarea că admisibilitatea rejudecatului în mai multe limbi și, prin urmare, accesul la instanță este condiționată de o declarație a unei sume egale cu cea a termenului în mai multe limbi nu este în sine incompatibilă cu art. 6 alin. (1) din Convenție (a se vedea decizia Thomas Pe de altă parte, în cazul în care decizia de declarare a reclamației este luată din alt motiv decât lipsa motivării sau absența unui aviz corespunzător în scris, contravenientul poate ridica un incident în fața instanței de proximitate în conformitate cu art. 530-2 din Cod de procedură penală; în cazul în care reclamația este considerată admisibilă, titlul executoriu este anulat; prin urmare, reclamanta nu poate susține că nu a avut posibilitatea de a vedea temeinicia plângerii În temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte
de la requête n
o
50294/06
présentée par Martine MONTE DA FONTE
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 13 novembre 2008 en une chambre composée de
:
Peer Lorenzen,
président,
Rait Maruste,
Jean-Paul Costa,
Volodymyr Butkevych,
Renate Jaeger,
Isabelle Berro-Lefèvre,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
juges,
et de Claudia Westerdiek,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 6 décembre 2006,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Martine Monte da Fonte, est une ressortissante française, née en 1953 et résidant à Villeurbanne
; elle assure elle-même la défense de ses intérêts devant la Cour. Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
Edwige Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
La requérante reçut du service automatisé de constatation des infractions routières un avis de contravention au code de la route daté du 3 mai 2006, l’invitant à payer une «
amende forfaitaire
» de 135 euros («
EUR
») au titre d’un excès de vitesse commis le 27 avril 2006 et constaté par «
contrôle automatisé
». L’avis contenait notamment la mention suivante
:
«
Si vous ne payez pas dans les 45 jours suivant la date de l’envoi de l’avis de contravention (...) ce montant est majoré (...) et reporté à 375 EUR
».
Le 11 mai 2006, arguant de circonstances atténuantes, elle adressa au service susmentionné une demande tendant, eu égard aux difficultés financières dans lesquelles elle se trouvait, à l’obtention d’un report ou d’un échelonnement du paiement. Elle envoya une copie de ce courrier au Procureur de la République de Lyon afin qu’il soutienne sa requête lequel, pour toute réponse, la redirigea vers ledit service.
Le 11 juillet 2006, l’officier du ministère public
au contrôle automatisé informa la requérante de sa décision de ne pas donner une suite favorable à son courrier, aux motifs que toute contestation devait être formulée au moyen du formulaire de requête en exonération ou réclamation joint à l’avis reçu, en respectant les formes et délais prescrits par la loi, et que la désignation d’un autre conducteur impliquait également l’utilisation de ce formulaire.
La requérante indique avoir envoyé ledit formulaire le 22 juillet 2006, dûment rempli et accompagné du paiement de 135 EUR au titre de la consignation
égale au montant de l’amende forfaitaire
(somme qu’elle aurait emprunté à un parent). Le Gouvernement nie toutefois qu’elle ait envoyé le formulaire, soutenant qu’elle s’est bornée à procéder au paiement partiel de l’amende.
Le 6 novembre 2006, le service du fichier national des permis de conduire adressa à la requérante une lettre confirmant la réception de son paiement, et l’informant que l’infraction dont la réalité était ainsi établie entraînait de plein droit la perte d’un point de son permis de conduire.
Néanmoins, le 10 novembre 2006, un «
dernier avis avant saisie de [ses] biens
» fut envoyé à la requérante par un huissier de justice pour le paiement de 431,28 EUR au titre du «
solde
» de l’amende (ce qui correspond au montant de l’amende forfaitaire majorée augmenté de frais légaux). Ce document précisait notamment ceci
:
«
A défaut d’un paiement immédiat, vous risquez sans autre avis que soit mise en œuvre l’une des procédures d’exécution suivantes
: la saisie vente de votre immobilier
; la saisie, l’enlèvement puis la vente de votre véhicule
; la saisie de vos comptes bancaires, salaires ou revenus. Aucun renseignement ne sera donné par écrit. Pour nous permettre de clôturer amiablement ce dossier, nous vous remercions de nous adresser le règlement des sommes réclamées dans les plus brefs délais. Seul le paiement intégral est libératoire.
»
Le 22 novembre 2006, la requérante écrivit à l’huissier pour l’informer de ce que la somme due au titre de la contravention litigieuse avait déjà été payée. Il lui répondit le 27 novembre 2006 par une fin de non-recevoir en raison de la compétence exclusive du tribunal qui avait rendu la décision, l’informant par ailleurs que son dossier serait retourné au Trésor Public, ce qui aurait pour effet de clôturer la phase amiable et d’enclencher la phase judicaire. La requérante n’indique pas si ce dernier courrier a eu des suites.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale ont été rappelées dans les arrêts
Peltier c. France
du (n
o
32872/96, 21 mai 2002
; le délai visé aux articles 529-1 et 529-2 du code de procédure pénale ayant depuis été porté de trente à quarante-cinq jours) et
Thomas c. France
(n
o
14279/05, 29 avril 2008)
La circulaire de la direction des affaires criminelles et des grâces du ministère de la justice relative à la politique pénale en matière de contrôle automatisé de la vitesse (CRIM 2006 – 08 E1/07-04-2006
; bulletin officiel du ministère de la justice n
o
102) indique notamment qu’une contestation ne peut être considérée comme étant irrecevable en application de l’article 530-1 précité que si elle n’est pas motivée ou si elle n’est pas accompagnée de l’avis correspondant à l’amende, outre le cas où, en application des dispositions de l’article 529-10, elle doit être accompagnée du versement d’une consignation.
Lorsque la décision d’irrecevabilité de la réclamation du contrevenant est prise par le ministère public pour un motif autre que l’un des deux seuls prévus par le premier alinéa de l’article 530-1 du code de procédure pénale, le contrevenant, avisé de cette décision, peut élever un incident contentieux devant la juridiction de proximité en application de l’article 530-2 du même code. Cet incident contentieux est recevable jusqu’à prescription de la peine.
Si la juridiction de proximité juge que la réclamation était recevable, le titre exécutoire est annulé, ce qui a pour effet d’ouvrir un nouveau délai de prescription de l’action publique (Cour de cassation, chambre criminelle, arrêts des 29 octobre 1997 – pourvoi n
o
97-81904 – et 29 mai 2002 – pourvoi n
o
01-87396 – et avis du 5 mars 2007 – pourvoi n
o
07-00004).
GRIEF
Se référant en substance à l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint d’une violation de son «
droit d’accès à un tribunal
». Elle dénonce à cet égard le fait que les automobilistes se trouvent privés de la possibilité de contester certaines amendes contraventionnelles devant un «
tribunal
».
La requérante se plaint d’une violation de son «
droit d’accès à un tribunal
». Elle invoque en substance l’article 6 § 1 de la Convention, aux termes duquel
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
Le Gouvernement soutient à titre principal que la requête est irrecevable pour défaut d’épuisement des voies de recours internes. Nonobstant les conclusions de la Cour dans l’arrêt
Peltier c. France
du 21 mai 2002 (n
o
32872/96, §§ 21-24), il reproche à la requérante de ne pas avoir saisi la juridiction de proximité en application de l’article 530-2 du code de procédure pénale. Il ajoute que la requérante avait en sus la possibilité d’user de l’article L. 141-1 du code de l’organisation judiciaire aux termes duquel «
l’Etat est tenu de réparer le dommage causé par le fonctionnement défectueux du service de la justice
» lorsque – sauf disposition particulière – il y a eu faute lourde ou déni de justice.
A titre subsidiaire, le Gouvernement invite la Cour à conclure au défaut manifeste de fondement de la requête. Il indique que les articles 529-2,
529-10 et 530 du code de procédure pénale prévoient la faculté d’adresser une requête en exonération d’une amende forfaitaire, laquelle, sauf si elle n’est pas accompagnée des documents exigés, a pour effet d’annuler le titre exécutoire. Ainsi, les contrevenants ont la possibilité de contester l’infraction et de revendiquer le droit d’être jugés par le tribunal de police compétent, sous réserve qu’ils retournent le formulaire prévu à cet effet et s’acquittent d’une consignation. Sur ce tout dernier point, le Gouvernement renvoie à la décision
Thomas c. France
du 29 avril 2008 (n
o
14279/05).
La requérante estime que l’on ne peut lui reprocher de ne pas avoir épuisé les voies de recours internes, puisqu’elle a saisi par deux fois le ministère public. En outre, elle indique avoir saisi le procureur de la République de Lyon, lequel s’est borné à la renvoyer au service automatisé de constatation des infractions routières. Un avis de saisie de ses biens lui a ensuite été adressé, après que ledit service a rejeté sa requête à deux reprises. Elle souligne que bien qu’aucun jugement n’ait été rendu en sa cause, et nonobstant les difficultés économiques dans lesquelles elle se trouvait, elle a dû payer près de trois cents euros de plus que le montant indiqué dans l’avis de contravention. Selon elle, l’officier du ministère public était tenu d’informer le comptable du trésor de l’annulation des titres exécutoires
; il aurait donc dû être «
surs[is] à l’exécution provisoire de l’infraction jusqu’à ce qu’un avis soit rendu
».
La Cour juge inutile d’examiner la thèse du Gouvernement selon laquelle la requête est irrecevable pour défaut d’épuisement des voies de recours internes au sens de l’article 35 § 1 de la Convention, la requête étant en tout état de cause manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention.
La Cour constate en effet que la requérante disposait de quarante-cinq jours à compter de l’envoi de l’avis de contravention pour adresser à l’officier du ministère public une requête en exonération au service automatisé de constatation des infractions routières, pouvant ainsi faire valoir tout motif de contestation. Si sa requête avait été jugée formellement recevable
par ledit officier, celui-ci aurait soit renoncé à l’exercice des poursuites et classé l’infraction sans suite, mettant mis fin à l’
«
accusation
» dirigée contre la requérante, soit transmis le dossier au parquet compétent aux fins d’exercice des poursuites, entraînant l’examen du bien-fondé de l’
«
accusation
» par un «
tribunal
» au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
La Cour note que l’officier du ministère public, qui ne peut en aucun cas se prononcer sur le caractère bien-fondé ou non d’une telle requête, a cependant la faculté de constater son irrecevabilité lorsqu’elle n’est pas motivée, pas accompagnée de l’avis correspondant à l’amende (article 530-1 du code de procédure pénale) ou lorsqu’il n’a pas été procédé au versement de la consignation prévue par l’article 529-10 du code de procédure pénale.
Ainsi, en l’espèce, la requérante a été informée le 11 juillet 2006, par l’officier du ministère public compétent, qu’il avait décidé de ne pas donner une suite favorable à sa requête du 11 mai 2006, les formes et délais prescrits par la loi n’ayant pas été respectés. Le Gouvernement soutient, sans être contredit, que cela équivaut à une décision d’irrecevabilité fondée sur le fait que la requête du 11 mai 2006 n’était pas accompagnée du versement de la consignation susmentionnée.
Or, la Cour rappelle que la circonstance que la recevabilité de la requête en exonération – et donc l’accès au tribunal – est subordonnée au versement d’une consignation d’un montant égal à celui de l’amende forfaitaire, n’est pas en elle-même incompatible avec l’article 6 § 1 de la Convention (voir la décision
Thomas
précitée). Par ailleurs, lorsque la décision d’irrecevabilité de la réclamation est prise pour un motif autre que le défaut de motivation ou l’absence de l’avis correspondant à l’amende, le contrevenant peut élever un incident contentieux devant la juridiction de proximité en application de l’article 530-2 du code
de procédure pénale ; si la réclamation est alors jugée recevable, le titre exécutoire est annulé. La requérante ne saurait donc soutenir qu’elle n’avait pas la possibilité de voir le bien-fondé de l’
«
accusation
» dirigée contre elle examiné par un «
tribunal
», comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention.
Partant, il convient de déclarer la requête
irrecevable et de la rejeter en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Greffière
Président